CUM POATE FI CALFICATĂ DECLARAȚIA LUI Traian Băsescu că ROMÂNIA NU AR RECUNOAȘTE un referendum pentru UNIREA românilor din Ucraina cu Ţara ?

SLUGA SLUGĂ RĂMÂNE! TRĂDĂTORUL TRĂDĂTOR RĂMÂNE!

Traian Băsescu declara în luna mai 2014 că România nu ar recunoaşte niciun referendum al minorităţii româneşti din Ucraina, care ar cere realipirea la ţară a provinciilor istorice, pe motiv că ar fi împotriva Constituţiei statului vecin!!!
“Noi nu am recunoaşte niciun referendum al minorităţii româneşti din Ucraina, care ar cere alipirea la România. România nu ar recunoaşte aşa ceva pentru că ar fi împotriva Constituţiei Ucrainei, cum nu am recunoaşte un referendum pe teritoriul României, dacă i-ar da cuiva prin cap să facă un astfel de referendum”, a spus Traian Băsescu.
Acesta a comentat şi referendumurile din estul Ucrainei, spunând că aceste referendumuri au fost compromise în mod fundamental.

“În Ucraina nu sunt permise astfel de referendumuri, privind declararea independenţei, separatismul, federalizarea. Aceste lucruri se pot face numai prin negocieri între reprezentanţi ai populaţiei din est cu Kievul, privind un regim de autonomie”.
“România în mod categoric respinge să recunoască orice fel de separatism, în baza unui astfel de referendum. Cum credeţi că ar proceda România, dacă doamnul Dragnea ar spune că vrea să devină republică, şi i-ar convinge Dragnea să se facă republica Teleroman. Cum credeţi că ar reacţiona Bucureştiul? Nu ar recunoaşte aşa ceva”, a spus el.
În 1991, pe fondul dezintegrării Uniunii Sovietice, Ucraina îşi căuta drumul spre independenţă.

Din cauza tensiunilor din imediata proximitate a României, Parlamentul de la Bucureşti din acea perioadă a emis o declaraţie oficială prin care cerea comunităţii internaţionale să nu recunoască graniţele Ucrainei, care cuprinde Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, precum şi judeţele din Sudul Basarabiei, considerate teritorii “anexate abuziv” de fosta URSS.

Din păcate România lui Ion Iliescu nu a avut curajul de a depăşi faza declaraţiilor publice şi de a merge mai departe pe drumul reîntregirii nici măcar în privinţa Republicii Moldova.
În ceea ce priveşte situaţia teritoriilor istorice româneşti din componenţa Ucrainei, soarta lor a fost pecetluită pentru viitorul mediu şi îndepărtat prin tratatul bilateral din 1997, semnat la presiunea NATO ca una din condiţiile aderării viitoare la alianţa militară a ţării noastre.

Tratatul a fost semnat la vremea respectivă de fostul preşedinte Emil Constantinescu (foto), document prin care se recunosc graniţele actuale ale vecinului de la nord şi răsărit.

Adaug şi eu că un alt teritoriu care ne revine de drept, aflat azi în componenţa Ucrainei, este Maramureşul Istoric, cel din dreapta Tisei! Acolo locuiesc aproximativ 40 000 de români! Şi, mai avem de recuperat de la Ucraina şi Insula Şerpilor!

Https://danielvla.wordpress.com se întreabă în articolul: sluga-sluga-ramane-tradatorul-tradator-ramane-traian-basescu-nu-vom-recunoaste-un-referendum-pentru-unirea-romanilor-din-ucraina-cu-tara:

”Când oare vom scăpa de acest fel de indivizi trădători? Când vom avea şi noi un conducător care să iubescă cu adevărat poporul român? De ce avem mereu soarta unei victime sfâşiate la nesfârşit de animale de pradă?”

Publicitate

Cei patru ”păstori”- președinți ai României

 

 

 

 

 

 

 

Timp de trei decenii am fost „păstoriți„ de patru președinți. Fiecare de o altă culoare politică. Fiecare cu o educație și un trecut diferite. Dar, toți, ca frații buni, la fel de ploconiți în fața hoților” de azi, având în spate cozile de topor, trădătorii de țară, la fel de jalnici în comportament, la fel de neromâni în simțire.

Primul, în dorința disperată de a arăta cât de tare a rupt-o cu comunismul care îl făcuse om, stăpânit de imboldul de a demonstra cât de mult a schimbat crezul democrației socialiste cu lumina purificatoare a democrației occidentale, a deschis larg porțile țării și a invitat rapacii misionari ai coaptei democrații apusene, sosiți aici cu duiumul, să ne schimbe pentru veșnicie din sălbăticiuni roșii în mielușei azurii pro europeni și euroatlantici.

Cum firea omului este îndărătnică, au început cu metamorfozarea „mormanului de fiare vechi” (la ridicarea căruia în picioare contribuisem cu sudoarea noastră) în teancuri de hârtii foșnitoare verzi pentru îndestularea buzunarele proprii și pentru umplerea largilor pungi ale ciracilor români ce se întreceau ca la Olimpiadă să le ofere lor țara pentru sacrificare.

 

 

 

 

 

 

Ce a rămas după el? O România sfâșiată, sângerând încă și acum, dezorientată, condusă în orb de eșalonul doi al foștilor demnitari comuniști alungați, jecmănită îngrozitor și mult mai singură în jungla nemiloasă bântuită de interesele celor care își construiseră imperii pe rămășițele unor state aflate în situații asemănătoare nouă.

 

 

 

 

 

 

Al doilea, un intelectual ce abia ieșise din lumea pietrelor sale, sfios, nu a fost capabil să oprească valul interior distrugător. Între altele, el a schimbat în ură, bunele relații cu vecinii sârbi. Prin ploconire politică a facilitat piloților militari americani uciderea a mii și mii de sârbi nevinovați.

 

 

 

 

 

 

 

 

Am ajuns astfel, pentru un lung șir de generații, dușmanii de neiertat ai Serbiei. Tot el a cedat Ucrainei, fără nicio presiune internă sau externă, incapabil să înțeleagă la adevărata lor dimensiune gravitatea faptelor sale, teritorii românești strămoșești împreună cu toate bogățiile prezente, împreună cu toți românii trăitori acolo de veacuri.

„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947).

Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”, scria atunci regretatul istoric Florin Constantiniu. Ce ne-a rămas după acest președinte? O Românie mai mică, mai supusă, mai săracă în prieteni, cu mai puține bogății și vulnerabilă ca niciodată înainte.

 

 

 

 

 

 

Al treilea, ales de noi cu o ușurință condamnabilă, era doar un șmecheraș bișnițar de blugi contrafăcuți, un mincinos notoriu și un „politician” cu un tupeu ce l-ar fi rușinat și pe Machiavelli.

El a adâncit dramatic dezastrul economic după ce, cu puțin timp înainte, făcuse nevăzută a patra flotă comercială a Europei (311 nave sub pavilion românesc între care 82 de pescuit oceanic, plus încă 90 vapoare aflate în stadii avansate de construcție!).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prin firea sa conflictuală a elaborat și aplicat un plan sinistru de dușmănire între membrii societății, vrajbă care ne chinuie și azi. A vândut tot ce s-a putut vinde, a manevrat în interesul său și al familiei sale tot ce se putea manevra, a mințit pe toată lumea, s-a răzbunat crunt pe toți oponenții săi folosind ca armă justiția pe care, cu ajutorul serviciilor secrete, o supusese.

S-a răzbunat, prin măsuri coercitive, inclusiv pe poporul care la un moment dat nu l-a mai putut răbda. Ce a rămas după el? A rămas ideea că se poate fura, minți și complota fără a plăti, fără consecințe personale.

A rămas o Românie fără flotă comercială (România nu mai are nici măcar o singură navă comercială sub pavilion propriu!), o Românie învrăjbită, cu justiția complet aservită politicului și cozilor de topor din servicii.

A rămas spectrul unui ”președinte jucător” doar în interes propriu și, pentru mulți dintre români, a rămas regretul că un asemenea specimen a putut ajunge președinte al țării și prin contribuția lor.

 

 

 

 

Al patrulea  și totodată actualul președinte nu are nici experiența politică a primului, nici statutul de intelectual a celui de al doilea și nici abilitatea de șarpe veninos a celui de al treilea. El are altceva, mult mai valoros. El are un nume de neamț! Pe deasupra, e stăpânit de o încăpățânarea specific teutonă indiferent dacă ceea ce și-a pus în minte este viabil ori ba.

 

 

 

 

 

 

Își arogă un aer de superioritate de nimic justificat, alimentat fiind de credința, ușor patologică, că merită a fi cu mult mai mult decât un simplu președinte (doar că, actuala Constituție nu-l slujește pe măsura valorii sale!).

Frizând ridicolul, în ciuda inabilității politice evidente, se crede a fi un politician subtil și eficace, de valoare cel puțin europeană. Timp de cinci ani, în afara ridicării la nivel superior a multora dintre defectele predecesorului și a etalării unei ipocrizii bolovănoase, n-a făcut decât să se odihnească între două alergături pe la înalte porți străine spre a obține sprijin în vederea unui nou mandat.

Pentru România? Nimic! Pentru români? Nimic! În final, acum, înaintea încheierii mandatului, lasă impresia unui personaj gol pe dinăuntru, lipsit de alt sentiment decât cel al răzbunării, plin doar de sine în imensul hău dinăuntrul său. Un prefăcut lipsit de priceperea prefăcătoriei și un român (în acte) care prea pare a fi de pe aici.

 În prosteala noastră ancestrală, mai sperăm ca cineva, un providențial făcător de dreptate cu pletele fluturându-i în vânt, galopând în șaua unui cal alb, să vină și în aplauzele noastre să-i adune pe toți, grămadă, în pușcăriile deja prea pline cu borfași de duzină și găinari?

 

 

Sursa :

ioncoja.ro/precum-termitele

DEZVĂLUIRI. MARTIE 1990 – Drama ciocnirii interetnice de la TÂRGU MURES, parte din războiul de imagine împotriva României care avea ca scop provocarea unei crize care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei

 

 

 

 

TÂRGU MURES, MARTIE 1990. Memento mori

Drama ciocnirii interetnice între români și maghiari a fost gândită ca un prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României având ca finalitate provocarea unei crize gen Nagorno – Karabah care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei.

Câteodată, rolul întâmplării se poate dovedi mai important decât perseverența.

Hazardul a făcut să mă reîntâlnesc cu dna Rodica Sabău-Pop care, la vremea aceea, era recepționeră la „Grand” – hotelul în fața căruia au avut violențele ale căror imagini au făcut înconjurul globului.

În contextul comemorării care urma să aibă loc, doamna respectivă mi-a povestit că la data de 19 martie 1990, cu o zi înainte de „evenimente”, era de serviciu, când, pe la orele 14-15, a sosit la hotel un bărbat cu pașaport irlandez care a cerut să fie cazat pentru o zi într-o cameră cu vedere la stradă, la ultimul etaj, și a dorit să plătească în avans.

Cum nu erau camere libere la acel etaj, a fost cazat la etajul 7.

Dna Sabău-Pop și-a amintit perfect de aceste amănunte pentru că irlandezul, al cărui nume nu l-a reținut, a plătit echivalentul în lei al tarifului cu mărci vest-germane, iar ea s-a enervat pentru că nu avea să-i dea restul în valută și a trebuit să apeleze la bișnițarii care își făceau veacul în fața hotelului.

După ce și-a dus bagajele în cameră, irlandezul a coborât la recepție și a cerut cheia ușii de la terasa de la etajul 11 al hotelului, explicându-i că el este reporter de televiziune.

Faptul a surprins-o oarecum, dar i-a dat cheia după ce a consemnat acest fapt în registrul hotelului.

Toate aceste lucruri se petreceau în după-amiaza zilei de 19 martie, cu exact 24 de ore înainte de ciocnirile violente care urmau să aibă loc în fața hotelului a doua zi.

Am rugat-o pe dna Sabău-Pop să facă rost de registrul hotelului din luna martie 1990. S-a uitat la mine cu mirare, oarecum cu milă, și mi-a explicat că, după atâta timp, foarte probabil acel registru nu mai există.

Am insistat și, după ce a scotocit două zile prin arhiva hotelului, m-a anunțat că l-a găsit.

 

 

 

 

 

 

 

 

Când m-am uitat la pagina cu date de 19 martie am avut un șoc: la camera 709 figura scris cu pix roșu  numele Honeyford Gary Lawon din Irlanda!

În colțul din stânga jos al paginii registrului am găsit și nota făcută de recepționeră: Cheia pentru 709, de la terasa XI (Marcel).

În urmă cu două decenii, Marcel Mija era recepționerul-șef de la „Grand”…

Am căutat imediat pe Google și am găsit că Gary Honeyford a fost reporter tv pentru postul Sky News, corespondentul acestuia pentru Irlanda de Nord.

Una dintre fotografiile de pe Internet îl arată transmițând de la Belfast, localitate de tragică reputație pentru conflictul etnic care o macină.

 

 

 

 

 

 

 

 

Faptul că ceruse o cameră cât mai sus, cu vedere spre centru, că plătise în avans pentru o singură zi (am găsit și numărul chitanței, 594), că inspectase terasa de sus a hotelui impune de la sine o concluzie: reporterul de la Sky News venise la un „pont”.

Cel care i-l „vânduse” știa precis că în preajma hotelului, situat vis-a-vis actuala Prefectură, urma să se petreacă ceva.

Ceea ce avea să întâmple a doua zi arată clar că cel ce îi furnizase pontul nu era român și nici prieten al României, din simplul motiv că înregistratrea video a reporterului de la Sky News numai favorabile imaginii României nu erau!

Pe data de 20 martie, pe la ora 18 au avut loc „evenimentele din Tîrgu-Mureș”!

Eu care eram reporterul TVRL am filmat pe peliculă de 16 mm, suit pe pervazul camerei 504, atât confruntarea cât și maltratarea acelui nefericit în pulover verde. Irlandezul a înregistrat drama de pe terasa de sus a hotelului.

Acele scene atroce, în care „ungurul” Mihăilă Cofar a fost pur și simplu linșat, au făcut înconjurul lumii și au fost copios folosite împotriva României pentru a o eticheta ca țară locuită de niște barbari sîngeroși care la 20 martie 1990 au dezlănțuit un „pogrom” antimaghiar.

Degeaba am demonstrat indubitabil peste două zile într-un reportaj-anchetă adevărata identitate a lui Mihăilă Cofar, nefericitul țăran de pe valea Gurghiului, venit aiurea la Tîrgu-Mureș, răul fusese făcut.

Restul poveștii a fost spusă de colegul Mihai Mincan, ziarist la Adevărul, care a avut o idee extraordinară: să-l caute pe Peter Swain, regizorul britanic al documentarului „Bad Neighbours” – „Vecini răi”, difuzat de Channel 4 și reluat de principalele televiziuni europene în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate de români.

Acesta a fost găsit tocmai în India și a dezvăluit că pentru filmul său despre Tîrgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de Paul Neuberg, un producător originar din Ungaria.

Swain a mărturisit că Neuberg a fost cel care i-a furnizat imagini şi indicaţii.

În dialogul cu jurnalistul Mihai Mincan, regizorul Peter Swain arată că documentarul ce a reprezentat pentru presa internaţională etalonul evenimentelor din Târgu-Mureş a fost produs şi finanţat de la Budapesta.

Tot el admite că filmul său a reprezentat exclusiv punctul de vedere al maghiarilor și că în el nu s-a solicitat niciun punct de vedere din partea românilor…

Filmul „fusese planificat de câteva săptămâni”, iar legătura a fost făcută prin nişte „foarte bune contacte politice locale maghiare”. 

Mai mult, Peter Swain recunoaşte: falsa identitate etnică a lui Mihai Cofariu i-a fost furnizată de cei care le-au dat imaginile: producătorul şi sursele sale.

În ceea ce îl privește pe Gary Honeyford, acesta nu a fost decât o simplă unealtă, căruia i s-au dat la momentul potrivit  informațiile necesare și a cărui muncă a fost vândută de Sky News lui Channel 4, care a făcut treaba murdară.

Manipularea făcută prin documentarul lui Peter Swain, a pregătit calea războiului de imagine împotriva României și lansarea de către Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei, episcopul Laszlo Tokes și Geza Entz, ministru al Oficiului pentru maghiarii de peste granițe, a dezinformării cunoscute ca „Pogromul de la Târgu Mureș”.

Așa a început despuierea României de simpatia de care se bucura după Revoluția din Decembrie 1989, izolarea și marginalizarea ei.

Drama ciocnirii interetnice între români și maghiari a fost gândită ca un prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României având ca finalitate provocarea unei crize gen Nagorno – Karabah ,care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei.

 

 

 

Preluat de pe certitudinea.ro/

Cititi materialul integral pe  ZIARIȘTI ONLINE

POST-SCRIPTUM LA UN REPORTAJ – Un film de Al. Gaşpar,    pe baza filmărilor făcute de Dorin Suciu.

 

 

 

 

 

 

 

– See more at: http://www.ziaristionline.ro/2012/03/20/nu-uita-adevarul-despre-targu-mures-20-martie-1990-o-ancheta-care-dovedeste-premeditarea-loviturii-maghiare/#sthash.5hxCTZIo.dpuf