Mari scriitori români – criminali de război?!
Constantin Noica
Viaţa şi opera acestor oameni exponenţiali ai României nu pot fi reduse la simpatiile lor de la un moment dat faţă de mişcările de extremă dreaptă sau de extremă stângă din România şi din Europa, şi puse în aceeaşi categorie cu crimele legionarilor sau crimele comunismului, e în afara oricărei îndoieli, condamnabile.
Responsabili de acele crime odioase, aduse în contextul european zbuciumat de atunci, din primele decenii ale secolului al XX-lea, sau din perioada postcomunistă, sunt, totuşi, autorii înşişi – care au acţionat fie individual, fie în grupuri – nu intelectualii de marcă din perioada interbelică şi, respectiv, din cea postbelică, care au aderat la mişcarea legionară, sau care au scris texte laudative privitoare la Mussolini, Antonescu şi Hitler, sau care au sprijinit regimul comunist şi au scris articole elogioase referitoare la Lenin, Marx şi comunism.
Emil Cioran
Unii s-au detaşat de eroare încă la sfârşitul anilor 1930, alţii, mai târziu, în anii exilului. Sau, respectiv, după Revoluţia din 1989. Referitor la rezistenţă, opoziţie şi colaboraţionism în anii dictaturii s-au scris câteva cărţi de referinţă, între care menţionăm: Nicolae Breban, Spiritul românesc în faţa unei dictaturi, Editura Ideea Europeană, 2000, şi Vinovaţi fără vină, Editura Ideea Europeană, 2006; Nicoleta Sălcudeanu, Revizuire şi revizionism în literatura postcomunistă, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2013; Magda Ursache, Comunismul cu rele şi rele, Editura EuroPress Group, 2014; Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivelor Securităţii, Editura Polirom, 2013, şi Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţa intelectuală sub comunism, Editura Polirom, 2015 ş.a.
Revista Contemporanul publică în nr. 3 şi 4 un grupaj de texte, axate pe Legea 217/2015, Lege numită în presa scrisă şi vorbită anti-legionară. Abordând atât prezentul, cât şi „trecutul într-un mod nepasional și deschis”, textele tratează, mai cu seamă, abuzurile şi excesele comise în interpretarea legii menţionate. Dar nu numai.
Susţinerea verdictelor date de Tribunalul Poporului din 1946 – deci, de tribunalele staliniste – astăzi, în democraţie, prin demersurile întreprinse până la ora actuală de dl Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, care funcţionează sub autoritatea Guvernului României, reprezintă o desconsiderare făţişă a principiilor statului de drept. Iniţiativa recentă a directorului general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, de a-l trata pe scriitorul Vintilă Horia drept criminal de război, precum acuzatorii de altădată, dă măsura gravităţii a ceea ce se poate întâmpla când faptele sunt interpretate în stil stalinist.
Ion Barbu
Revista fondată acum 135 de ani, la Iaşi, Contemporanul, aduce aceste abuzuri şi excese în atenţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în atenţia domnului Călin-Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului, Domnului Valeriu Ştefan Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnului Dacian Cioloş, prim-ministrul României, cerând să iniţieze schimbarea actualului cadru legislativ având ca referinţă legea 217/2015, sursa unor abuzuri absurde şi imorale.
Acţiunile excesive, neconforme cu principiile unui stat de drept, privind interpretarea trecutului recent, sunt cu atât mai insultătoare pentru oamenii de cultură români cu cât Alexandru Florian a fost un apologet al lui Nicolae Ceauşescu (autorul unui genocid, dacă ar fi să ne luăm după verdictul judecătoresc), iar în Consiliul de onoare al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este trecut un fost ofiţer de securitate activ în perioada celei mai crunte terori.
Mircea Vulcanescu
Luând act de răul făcut, Guvernul României are datoria să reformeze această instituţie care nu asigură standardele de profesionalitate şi onorabilitate cerute de împlinirea importantelor atribuţii ce-i revin.
Ne exprimăm nedumerirea că domnul Elie Wiesel – „scriitor şi ziarist în limbile franceză, engleză, idiş şi ebraică, eseist şi filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut în România, de origine evreiască, supravieţuitor al Holocaustului”, „distins cu Premiul Nobel pentru Pace” (1986), „membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură” şi membru de onoare al Academiei Române (cum este prezentat pe Wikipedia) – acceptă să-i figureze numele în titulatura unei instituţii – Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel” (înfiinţate la propunerea preşedintelui Ion Iliescu în august 2005) – ai cărei reprezentanţi, fără dovezi, califică mari scriitori români (recunoscuţi pe plan mondial şi predaţi la prestigoase universităţi) drept criminali de război, susţinând verdicte date de tribunale comuniste – regim calificat „nelegitim şi crminal”. (Sursa: Revista Contemporanul, nr. 3/2016)
Gândul zilei
Cine a văzut ceva şi n-a orbit? Cine ştie cu adevărat un lucru şi mai poate să-l spună? Cine a întîlnit adevărul, un adevăr oarecare, şi n-a fost strivit de el?
Constantin Noica în „Mathesis sau bucuriile simple” (1934).
Constantin Noica este de origine aromâna si s-a nascut la 12 iulie 1909 (s.v) in localitatea Vitanesti, jud.Teleorman. A fost unul dintre marii filosofi,scriitori si publicisti români.
A urmat liceul „Spiru Haret” din Bucuresti unde unde l-a avut profesor de matematică pe poetul Ion Barbu (Dan Barbilian) .
A debutat în 1927 în revista liceului,”Vlăstarul”, cu eseuri care au fost publicate mai tarziu în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”(1934).
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din Bucuresti , pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență „Problema lucrului în sine la Kant”. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.
A urmat timp de un an de zile in 1933 cursurile Facultății de Matematică, iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta pînă în primăvara anului 1939.
În mai 1940 si-a sustinut doctoratul în filosofie in Bucuresti, cu teza Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?”.
În octombrie 1940 a plecat la Berlin, unde va rămâne până în 1944, în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger.
În perioada 1949- 1958, dupa instaurarea regimului comunist,a avut domiciliu obligatoriu la Campulung Muscel.
În 1958 Noica a fost arestat de Securitate, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică si confiscarea întregii averi. A executat la inchisoarea Jilava 6 din cei 25 de ani de condamnare, fiind eliberat în august 1964.
Alături de el au fost arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de “grupul Noica”.
A decedat in ziua de 4 decembrie 1987 la Paltinis, jud.Sibiu si a fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, după dorința sa la Schitul Păltiniș, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crisanei si Maramuresului..
Influenţele gândirii sale sunt prezente şi astăzi, Noica fiind mentorul unor intelectuali români contemporani ca Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea sau Vasile Dem Zamfirescu.
După caderea regimului comunist, filosoful Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.
Constantin Noica – singura filmare care s-a pastrat cu marele filozof român.
Constantin Noica (n.12 iulie 1909,stil vechi la Vitanesti, jud. Teleorman – d. 4 decembrie 1987, judetul Sibiu), a fost un filosof, poet,eseist, publicist si scriitor român, de origine aromâna.
În perioada 1949-1958 are domiciliu obligatoriu la campulung- Muscel, iar in 1958 a fost arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”.
A execut at 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.
Influenţele gândirii sale sunt prezente şi astăzi, Noica fiind mentorul unor intelectuali români contemporani ca Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea sau Vasile Dem Zamfirescu.
În filmuleţul de 11 minute, sigurul pastrat in arhive cu marele filozof, acesta argumentează pe marginea nevoii de a introduce un nou tip de şcoală.
“O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate. Cred că am găsit un moto pentru Şcoala mea.
E vorba aceasta extraordinară a lui Leon Bloy: NU SE ŞTIE CINE DĂ ŞI CINE PRIMEŞTE!
Gândul Şcolii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.
De aceea nici nu trebuie lecţii. Chiar unui om care te întreabă, nu ai nevoie să-i dai “lecţii”.
O carte pe care o scoţi din bibliotecă, un PRELUDIU de Bach pe care-l pui seara, în linişte, sau un exemplu de seninătate intelectuală sânt mult mai educative decât o lecţie.
Oamenii aceia tineri văd că vrei să încorporezi o idee şi încep să încorporeze şi ei una. (Poate “gândul unic”, de care vorbea Pârvan.)
Cred că şcoala asta trebuie făcută.”
Surse:
Wikipedia.ro; Izabela Papazicu – http://daimadeadun.wordpress.com.
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 