CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

29 septembrie 1918 – A fost adoptată declaraţia privind hotărîrea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere”. VIDEO

 

 

 

 

 

Imagini pentru vasile goldiş photos

Vasile Goldiş (1862 – 1934), militant de frunte al românilor din Transilvania pentru înfăptuirea Marii Uniri

 

29 septembrie/12 octombrie 1918 — Desfăşurată în cel mai mare secret, şedinţa  convocată la Oradea de către comitetul executiv al Partidului Naţional Român a avut ca rezultat elaborarea Declaraţiei de autodeterminare a românilor din Ardeal şi Ungaria cunoscută şi sub numele de “Declaraţia de la Oradea”.

Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, întrunit la Oradea, a adoptat în unanimitate o declarație, redactată de Vasile Goldiș, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza „printre națiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa.

 

 

 

 

Foto: Aurel Lazăr

Liderii românilor adunaţi în casa lui Aurel Lazăr din Oradea trebuiau să decidă modalitatea în care românii îşi puteau îndeplini obiectele lor naţionale în situaţia înfrângerii şi destrămării iminente a statului în care încă mai trăiau. Motivaţia oficială a întrunirii nu prea lăsa să se întrevadă conţinutul discuţiilor, rezumându-se la o formulă generală: “atitudinea comitetului naţional în situaţia politică actuală”.

Şedinţa a început cu expunerea situaţiei de către Ştefan Cicio – Pop, apoi cu prezentarea proiectului de declaraţie a lui Aurel Lazăr, urmat de cel al lui Vaida-Voevod şi de redactarea formei finale de către o comisie condusă de Vasile Goldiş.
Întrunirea a reunit un comitet mai lărgit din care făceau parte dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru – Vaida Voevod, dr. Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, dr. Gheorghe Popovici, Gheorghe Crişan, Nicolae Ivan, dr. Ioan Ciordaş, Ioan Nedelcu, Gheorghe Dobrin, dr. Nicolae Cornean, potrivit ziarului „Nagyvarad”, şi alţii printre care Sever Dan, după mărturiile proprii.

După ce declaraţia a fost adoptată în unanimitate s-a constituit un comitet de acţiune cu sediul la Arad format din şase persoane.

  Totul a fost înconjurat de o discreţie totală considerată importantă în respectiva situaţie.

 

 

 

 

 

MANUSCRIS (40)

 

 

 O chestiune importantă a fost aceia privitoare la modalitatea de a face cunoscută Declaraţia.

S-a preferat citirea ei în Parlamentul de la Budapesta şi apoi difuzarea ei în presa românească şi străină.

 Declaraţia de autodeterminare a fost citită  în Parlamentul de la Budapesta în vinerea următoare la 18 octombrie 1918 de Alexandru Vaida – Voevod.

 

 

 

 

„Declaraţia de autodeterminare de la Oradea”, semnată în casa avocatului orădean Aurel Lazăr, a fost singurul document al românilor vremii în care se regăsea conceptul de autodeterminare şi principii de drept internaţional statuate printr-o lucrare de talie mondială – „Cele paisprezece puncte” ale preşedintelui american W. Wilson”.

În aceeaşi zi, secretarul de stat american Robert Lansing răspundea cererii de armistiţiu adresată de Ungaria pe baza celor 14 puncte wilsoniene, că SUA susţin cauza cehilor, slovacilor şi a slavilor sudici.

Comunicatul a însemnat, pe bună dreptate, decesul Austro-Ungariei.

Declaraţia românilor citită în Parlamentul Ungariei de la Budapesta a căzut într-o “atmosferă de panică” pe fondul unor critici acute ale politicii fostului prim ministru ungar, contele Istvan Tisza.

La 23 octombrie opinia publică maghiară din oraş nu realiza încă dimensiunile efective ale actului, dar într-un interviu acordat ziarului „Nagyvarad” Vasile Goldiş răspundea astfel la întrebarea de ce nu erau menţionaţi şi românii în nota lui Wilson:

“ La întrebare răspund şi eu cu o alta: de ce nu e vorba nici de italieni nici de polonezi ? Ar fi pueril să se creadă că dacă toate popoarele se emancipează, numai românii vor rămâne sub dominaţie străină”.

 

Prezent la toate acţiunile care au pregătit Marea Unire, Vasile Goldiş a fost omul providenţial care a redactat şi cunoscutele manifeste „Către naţiunea română” şi „Către popoarele lumii”, cel care a participat la organizarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi la mobilizarea celor o sută de mii de români care „au votat” prin însăşi prezenţa lor „Actul Unirii”.

Este cel care a rostit Cuvântarea solemnă, încheiată cu proiectul de Rezoluţie prin care se decreta Unirea tuturor teritoriilor intracarpatice locuite de români, şi a făcut parte din delegaţia care a prezentat Actul Unirii la Bucureşti, la 14 decembrie 1918, alături de episcopii Miron Cristea, Iuliu Hossu şi Alexandru Vaida Voievod, ca apoi să facă parte din Consiliul Dirigent de la Sibiu, ca titular al sectorului Cultelor şi Instrucţiunii.

Cu zi înainte de încheierea armistiţiului cu Germania la 10 noiembrie 1918 România a reintrat în război.

 

 

 

 

Foto: Alexandru Vaida-Voevod

  În decembrie Declaraţia de la Alba Iulia va fi înmânată  de către delegaţia românilor transilvăneni condusă de Alexandru Vaida – Voevod, regelui Ferdinand al României.

 

 

Bibliografie (surse):

 

Viorel Faur, 80 de ani de la adoptarea la Oradea a declaraţiei de independenţă a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (12 octombrie 1918), Oradea 1998.
L. Borcea, Gh. Gorun (eds.) – Istoria oraşului Oradea, Oradea, 2007, p. 317 sqq
Ion Zainea, Aurel Lazăr: viaţa şi activitatea, Cluj- Napoca 1999, p. 86 sqq
Alexandru Vaida-Voevod, Memorii, (Prefaţa, ediţie îngrijită, note şi comentarii de Alexandru Şerban), vol I, Cluj-Napoca 1994

http://www.oradeamea.com/declaratia-de-la-oradea/

http://www.istoria.md/articol/608/30_septembrie,_istoricul_zilei

 

 

 

Publicitate

29/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: