Două basarabence au câștigat titlurile de Miss România și ViceMiss România 2019

 

 

 

 

O tânără de 19 ani originară din Chișinău a câștigat titlul de Miss România 2019. Este vorba de Katerina Emelianov, care a primit titlul de cea mai frumoasă femeie din România.

Fata are 19 ani și este pasionată de modeling. Anul trecut, Katerina a reușit să obțină titlul de ViceMiss în cadrul aceluiași concurs.

 

 

 

 

 

 

 

 

Concursul a avut loc în cadrul Bucharest Fashion Week și i-a adus un titlu nu doar Katerinei, ci și unei altei moldovence, Felicia Ursan, care a cucerit titlul de „ViceMiss România 2019”.

 

 

 

 

 

 

Foto: Felicia Ursan

 

 

 

De menționat că și alte fete basarabence au mai cucerit titluri în anii trecuți la concursul Miss România.

De exemplu, titlurile de Miss România au fost câștigate în anii precedenți, de Ianca Angheluș și de Valeria Vornicescu, care sunt de asemenea originare din Republica Moldova, scrie telegraph.md/miss-si-vicemiss-romania-2019.

 

 

Publicitate

Adolescenta de 14 ani de origine română,Laura Bretan, s-a calificat în finala show-ului de televiziune „America’s Got Talent”

 

 

 

Laura Bretan, o adolescenta de 14 ani de origine română, s-a calificat în finala show-ului de televiziune „America’s Got Talent”, după o interpretare emoţionantă în semifinală: a cântat o piesă dedicată bunicului său, despre care a spus că este „una dintre preferatele lui”.

Stabilită în Chicago alături de părinții săi, românca a ales o piesă greu de interpretat, „Pie Jesu”, pe care a cântat-o cu emoție în glas, ridicand în picioare juriul.

 După ce a aflat rezultatul votului şi faptul că ea este marea câştigătoare, în semifinala competiţiei difuzate de NBC,  Laura a declarat cu lacrimi în ochi:

„Sunt foarte emoţionată. Nu am crezut niciun moment că aşa ceva e posibil, nu am cuvinte să explic ce s-a întâmplat în seara asta. E un vis şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, m-au susţinut şi au avut încredere în mine şi în talentul meu.”.

Laura Bretan este si câştigătoarea sezonului şase al show-ului de divertisment „Românii au talent!”, cand la  numai 13 ani i-a uimit pe români cu vocea sa unică, iar juraţii Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Andra şi Florin Călinescu s-au ridicat în picioare şi au aplaudat îndelung momentul prezentat de ea în finală.

Laura a cântat atunci, acompaniată de o orchestră, aria „Vissi d’arte” din opera „Tosca” de Puccini şi a creat un moment emoţionant cu care a reuşit să ajungă rapid la sufletele tuturor, castigand premiul de 120.000 de euro .

 

Ea a reacționat după ce americanii au acuzat-o că nu e corect să participe şi la show-ul „America’ Got Talent”, pentru că a câştigat deja 120.000 de euro la emisiunea din România, scriind pe Instagram : 

„Tot ce vreau să înţelegeţi este că nu am făcut-o pentru bani, ci pur şi simplu pentru a-i îndeplini dorinţa bunicului meu. Deşi am câştigat primul loc, încă nu am văzut niciun penny din premiu. Dacă îl voi primi, voi dona o mare parte, aşa cum am făcut şi până acum, pentru orfani şi persoane fără adăpost, aceastea fiind două cauze în care cred foarte mult.

Lăsaţi-mă să vă întreb: dacă un atlet câştigă medalia de aur, ar trebui să se oprească din a participa la competiţii? Doar pentru că a câştigat o dată? Nu! Continuă să joace în toată lumea. La fel e pentru toată lumea. Trebuie să munceşti mult în continuare, să înveţi, să te îmbunătăţeşti şi să faci tot ce poţi. Singurul meu scop este de a împărtăşi cu voi darul cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, să îi fac pe toţi fericiţi cu vocea mea”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Juriul a fost impresionat de prestația Laurei și a ales-o să meargă în finala competiției America’s Got Talent, care va avea loc pe 13 septembrie, adică peste doar câteva zile.

Laura are șanse să câștige concursul de pe tărâm american și premiul de un milion de dolari.

Popularitatea Laurei Bretan este în continuă creștere în SUA, unde este invitată la diverse emisiuni tv și radio. În plus, aceasta are fani chiar și în Filipine și Australia.

Toată lumea este impresionată de vocea Laurei, însă unii specialiști și-au arătat îngrijorarea în privința tehnicii ei, dar și a reportoriului ales de ea.

Cântăreaţa de operă şi profesoara de muzică clasică Heidi Moss din California i-a transms un mesaj Laurei Bretan, (redat de publicatia http://www.libertatea.ro), atrăgându-i atenţia asupra faptului că ceea ce face este periculos.

”Este clar că ai un har şi o pasiune, iar pentru a cânta în faţa unei audienţe atât de mari ai nevoie de mai mult curaj decât îşi poate imagina cineva. Nimeni nu înţelege acest lucru mai bine decât muzicienii clasici profesionişti care fac acest lucru în fiecare zi. În acest moment, te bucuri de celebritate, primeşti complimente şi oportunităţi pe care orice fată de 13 ani le-ar invidia. Sunt oamenii în jurul tău, inclusiv membrii juriului America’s Got Talent, care te promovează şi te încurajează să mergi în această direcţie. Motivele lor pot fi sincere şi bine intenţionate, dar ascultă un profesor şi o cântăreaţa de operă: nu este ceea ce ar trebui să faci în acest moment. Iar viitorul ţi-ar putea deteriora măiestria şi vocea dacă vei continua în acest fel.

Corpul tău este instrumentul tău şi este esenţial să-l înţelegi pentru a putea avea longevitate. Îţi place să cânţi atât de mult încât sunt sigură că îţi doreşti să-ţi poţi folosi vocea pentru mulţi ani de acum încolo. Şi meriţi acest lucru. Sunt aspecte pe care le-am sesizat în vocea ta care mă îngrijorează. Formarea clasică necesită mulţi ani de muncă, de aceea este periculos să forţezi un sunet care nu îţi aparţine cu adevărat.

Corzile tale vocale sunt fragile, în special la această vârstă, şi trebuie să fie tratate cu blândeţe şi să fie întreţinute. În timp, iritarea de a cânta în acest fel poate provoca umflarea lor sau chiar lucruri mai rele, noduri. De asemenea, mă tem că faima te va forţa să cânţi chiar mai mult, timp de mai multe ore, uzându-ţi şi mai mult corzile”

 

 

UN EVENIMENT DIN ANUL 1929 – PRIMUL CONCURS „MISS ROMÂNIA”. VIDEO

 

 

 

EVENIMENT ÎN ANUL 1929 – PRIMUL CONCURS „MISS ROMÂNIA”

Martie 1929 – lună a Marțișorului, a omagierii femeii și a … primului concurs Miss Romania.

Un eveniment media și de marketing al vremii, poate cel mai important după periplul Josephinei Baker în București în celebra trasurică  trasa de un struș. Nu exagerez de loc când spun eveniment social,  media și de marketing.

Și o să încerc în cele ce urmează ( 2-3 articole pe această temă)  să vă dovedesc că afirmația mea e sustinută de fapte. S-a mai scris în ultimul timp despre acest concurs, dar autorii articolelor s-au limitat – din ceea ce am văzut eu – la prezentarea primei Miss Romania – d-ra Magda Demetrescu.

Concursul a însemnat însă  mult mai mult: mediatizare în presă – luni la rândul, concursuri de frumusete județene care au aprins spiritele, reclame, sponsori, interviuri …și tot arsenalul media și de marketing al epocii.
Concursul , organizat în România de revista “Realitatea ilustrată”, era afiliat concursului “Miss Universum” care se organiza déjà de 11 ani la Galveston, în Statele Unite ale Americii.

În comitetul de organizare, printre  alții, scriitorul  Liviu Rebreanu, pictorii  Frederic Storck si I. Steriadi.

Ce își propuseseră organizatorii români?  O spun chiar ei:

Miss Romania 1929

 

“ Noi ne vom strădui să alegem un tip reprezentativ al frumuseții româneşti,fie frumuseţea bănăţeană cu trăsături românești  accentuate, fie frum useţea basarabeană, în care se resimte influenţa slavă,fie olteanca cu trăsături dacice.

Pe aceasta o vom trimite la Galveston, să se măsoare şi cu domnişoara Simon, aleasa Ungariei ( nota: Miss Europa in 1929) şl cu celelalte frumuseţi reprezentative ale dlieritelor ţări.

Fiecare româncă, ştiindu-se inimoasă va înţelege că este de datoria ei să se prezinte la concursul de frumuseţe al „Realităţii Ilustrate ”, pentru ca în lupta dela Galveston, să afirme întâietatea României.”

 

Autoturismul Fiat cu care a fost recompensată de Realitatea ilustrată câştigătoarea concursului, Magda Demetrescu FOTO BCU Cluj / Central University Library Cluj

Frumos spus, nu-i așa?  Organizatorii aveau însă să se lupte cu reticența publicului , încă prezentă  în societatea româneasca. Aveau să se lupte și…să câștige. Nu ușor însă. Organizatorilor le era „teamă de rezerva publicului “.

Și ca urmare au încercat  să mobilizeze  frumoasele vremii să participle la acest concurs invocând chiar și patriotismul acestora: “Fetele frumoase să nu se lase împiedicate de o modestie – nelalocul ei în această împrejurare – ca să se prezinte la concurs.

Le îndemnăm să ia parte la întrecere, dorința noastră fiind, ca România să fie strălucit reprezentată la concursul de la Galveston-Texas. Dacă  “Miss Romania”, va obține titlul de “Miss Universum”, gloria ei se va resfrânge și asupra țării.”

La birourile de inscriere

 

Zis și făcut. Înscrierea domnișoarelor la concurs  s-a făcut prin transmiterea de fotografii către redacția revistei “Realitatea Ilustrata” din Sarindar nr. 12 sau în urma propunerilor făcute de membrii juriilor județene.

 Putea  să participe  orice domnișoară  “cu o moralitate perfectă” cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani, care nu apăruse niciodată pe scenă sau într-un  film  și care “să nu fi fost manechin”.

În capitalele de județ au fost “instituite jurii” – în alcătuirea carora au intrat artiști, literați, personalități de seama din viața socială – jurii conduse de cele mai multe ori de “capul autorității” locale.

De menționat că, pentru a proteja pudoarea potențialelor candidate, aceste concursuri județene nu au fost publice,concurentele  intrând una câte una în camera în care se găsea juriul, îmbracate intr-o rochie simplă – neavând voie  să fie fardate și nici să poarte “soutien gorge sau corset”.

De la jurizarea concursului

 Cum urma să se facă ierahizarea?  “Membrii juriului le vor privii, fără a le atinge și fără a comunica între ei impresiile. Fiecare va acorda candidatei câte o notă. Media notelor acordate formează  calificația generală”.

CONCURSURILE JUTEȚENE

Au fost organizate concursuri regionale în cele 72 de județe ale României anului 1929.  În 3 martie ( în 15 județe chiar și  în 10 martie)  și nu în 17 februarie cum se anunțase inițial, datorită “solicitării unui număr însemnat de candidate din provincie care au arătat că  din cauza frigului nu se pot prezenta până în capitalele de județ”.

Se pare că aceste concursuri județene  au avut un mare succes.  Fie și numai prin numărul impresionant de participante: peste 2500. În multe dintre capitalele de județ  concursul  a fost  deasemenea un  prilej de a se organiza adevărate sărbători locale.

Frumoasele Bucureştiului

 În București alegerea celor trei câstigătoare regionale a fost făcută  în “Salonul oficial al Palatului artelor de la șoseaua Kiseleff” .  

Juriul condus de Dem Dobrescu ( primarul Capitalei  din acea vreme)  a  fost  alcătuit din Principesa Ioana Ghica, d-nele Cuțescu, Stork, Olga Creceanu și d-nii Bratescu-Voinesti, Ion Minulescu și H. Blazian. 

 Curiozitatea publicului , care nu avea voie să intre în sala în care lucre  juriul  “s’a manifestat prin adevărate asalturi care numai cu multă greutate au putut fi respinse”.

Din numărul mare de candidate, juriul a ales mai intâi  88, apoi 26 și la final 7 din care au decis acordarea celor trei titluri titluri  de Miss Bucuresti ( două – egale ca valoare ) și de Miss Ilfov d-relor Maria Danacu, Nadeja Oculici de Kosarinny și Eugenia Gologan.

După o triere drastică, în finala concursului de la Bucureşti au ajuns şapte reprezentate desemnate câştigătoare regionale, plus trei reprezentante ale Capitalei.

Concursul a fost câştigat de o tânără de 17 ani din Bucureşti, Magda Demetrescu (17 ani), fiica arhitectului Nicolae Demetrescu.

Aceasta era orfană de ambii părinţi încă de la cinci ani şi se afla în grija unei mătuşi.

 

Magda Demetrescu – Miss România 1929 cu eșarfa tricoloră brodată

 

Liviu Rebreanu o descria astfel pe câştigătoarea concursului de Miss Romania :

„Guriţa mică şi roşie ca o cireaşă coaptă, un corp minunat, sculptat parcă, în cea mai fină marmoră, un picioruş micuţ şi nervos, braţe pline, de o albeaţă strălucitoare, iată admirabilele elemente ce împodobesc pe aceea care va purta tricolorul frumuseţii române peste Ocean, la concursul internaţional din Galverston.”

 

INTERWIEV – URI DE LA 1929

Vroiam astăzi să continui seria de articole cu tema” Miss Romania 1929”  cu prezentarea pe scurt a câtorva dintre concurente și să scriu mai mult despre ecourile în presă  ale concursului.

Citind însă interviurile date de câteva dintre câstigătoarele regionale, mi-am dat seama că merită redate integral.  Nu e nimic de „decupat”, de rezumat. Sunt deosebit de interesante și – în intregralitatea lor – radiografiază  societatea românescă de la 1929.

 

MISS OLTENIA: 

D-RA TINELLE STAVRACHE – O OLTEANCĂ  ROMANTICĂ

Miss Oltenia d-ra Tinelle Stavrache

Iată cum o descrie reporterul „Realității ilustrate” pe Tinelle Stavrache, proaspăt aleasă Miss Oltenia : „Este și grație dar și melancolie în îmbinarea trandafirului din piept, cu fața îmbujorată, cu ochii căprii, adânci ca o apă, umbrită de bucle castanii în veșnic neastâmpăr.  

E grația întreagă a tinereții  în elanul ei care înalță trupul de copilă, spre floare.”

Urmează  interviul luat tinerei d-șoare acasă la ea, în Craiova. Îl transcriu:

„— E primul meu interview!!

     Şi după o tăcere :

— Şi să nădăjduim că nu va fi ultimul !!

     Tot ce era copilăresc, deschis şi luminos în obraz, pieri. Luă un aer de adorabilă gravitate, ca un copil care a primit o însărcinare de „om mare”:

— Să nu te miri… Am fost crescută cu o rară severitate. Ai mei, m’au deprins să evit contactul cu lumea din afară… Când închid ochii, văd numai casa noastră, cu fraţii, cu poveştile, cu jucăriile, cu toate bucuriile unei copilării, zăvorită între ziduri…

      Singurătatea mi-a deschis pianul, mi-a pus sub ochi partiturile, mi-a pus în mână peneIul şi culorile.

N ’am avut nici o prietenă. Am trăit şi trăesc numai cu lumea din mine.

      Mama are principii austere. Se trage din străbuni aprigi — nepoată de vornic — boeri olteni, cu braţ viteaz, tăcuţi, mândri şi întunecaţi, ca şi tablourile lor din salonul nostru: deprinşi să priviască, prin despicătura muntilor o tara care sangera de focuri, puse de duşmani, bucatelor, bisericilor şi aşezărilor.

        De mica , aveam înclinări artistice.Cântam şi spuneam versuri toată ziua. Muzica a produs totdeauna asupra mea o înrâurire puternică. E pasiunea şi viaţa mea. Când am fost pentru întâia oară la operă, — aveam numai şase ani — la sfârşitul spectacolului, am plâns cu hohote, de emoţie şi de plăcere…

        Mi-a plăcut şi pictura… Şedeam ceasuri întregi în camera mea, cu vopselele şi pensulele şi lucram încet, cu visătoare duioşie. N’aveam nici nerăbdare, nici porunci ; lucram mereu cu trudă şi migală. Iată micile mele lucrări”.

         In perete atârnau pânze desenate cu graţie de cântec popular, îngeri îngenunchiaţi cu aripile zgribulite, garoafe roşii în oale de lut şi feţe copilăroase, ademenind, cu mâinile întinse, sălbătăciunile pădurii.

          Treceam totdeauna prima clasele liceului. Aşteptam cu înfrigurare viaţa studenţească. Am plecat la Viena să-mi complectez instrucţiunea şi să cultiv muzica, singura mea patimă covârşitoare. În tr ’o seară, eram la Operă, însoţită de baroneasa Castaldy, directoarea pensionatului.

Se cânta „Lohengrin”. In prima pauză, zăresc în foyer o cunoscută din ţară, o româncă… M’am repezit cu toată însufleţirea s’o îmbrăţişez. I-am vorbit cu glas cald şi vibrant. Dintr’un colţ, un domn mic, trăsături energice, ochi de oţel, purtând în colţul gurii o lulea, mă privia stăruitor.

La cealaltă pauză, întovărăşit de un bătrân simpatic, se prezintă baronesei. Era însuş Max Reinhardt şi bătrânul nu era altcineva, decât marele profesor Geiringer, dela conservator, maestrul meu de mai târziu.

I-au comunicat directoarei, pe care o credeau mama mea, că am tot ce-mi trebue pentru a face o carieră artistică: statură, fizic, temperament dramatic, voce melodioasă…

           A doua zi eram în cabinetul lui Geiringer. După prima partitură, m’a îmbrăţişat cu entuziasm. De atunci am rămas eleva lui credincioasă. Peste şase luni, am plecat cu el. Ia Milano, ca să depun un examen.

           L-am revazut pe Reinhardt. Mi-a  propus să iau parte la un concurs de artă dramatică, pe care-1 prezida. Nu m’am dus. Dealtfel toată lumea îmi spune să fac cinema… De ce n’am făcut ? Nu ştiu…

Poate, tocmai, din pricină că mă îndeamnă fiecare…

           La Viena, am luat parte la un concurs de fotogenie… Am reuşit… Au voit să-mi trimiată fotografia la un concurs internaţional, printre reprezentantele Vienei. Am spus că prefer să figurez în calitatea mea de româncă… N ’au vrut ei… Deaceea, sunt recunoscătoare „REALITATII ILUSTRATE”, care mi-a dat prilejul să mă remarc printre frumuseţile ţării mele.

           In general  mă preocupă muzica… îmi place Chopin, pe care l-am studiat, sonatele lui Beethoven, îmi place Massenet. Idealul meu e să interpretez pe „Manon“…

           —  Da, sigur, citesc şi literatură. Ador pe Eminescu.. Te miri cum se împacă firea mea veselă şi sburdalnică, cu pesimismul şi filosofia rece a poetului… Sub orice aparenţă se ascunde un fond.

Sunt ascunzişuri sufleteşti, tainice, pe cari nici noi nu le cunoaştem bine. îm i plac poemele lui. Recitesc cu plăcere versurile lui Alfred de Vigny şi Victor Hugo… Poezia lui Hugo „La mere“ mă obsedează…

După cum vezi, plutesc in plin romantism.

           — Ai vrea să te măriţi, dudue?

           — Nu, încă nu ! La şaptesprezece ani şi jumătate…In tre carieră artistic ă şi mariaj, ce-ai prefera ?

           — De ce-mi pui întrebări cu două tăişuri?…  Dacă voi întâlni omul ideal…

           — Omul ideal ?! Şi cum trebue să fie omul ideal, dudue ? Frumos ?

           — E deajuns că sunt eu frumoasă. Poate fi numai simpatic… însă să aibe v irtu ţi sufleteşti… Să fie cealaTtă jumătate a sufletului meu. Omul ideal ar f i acela, care m’ar putea înţelege şi care m ’ar face fe ric ită !”.

           Am eşit pe  verandă. Se abătu un vânt revărsând în nări şi pe obraji parfumul ud al ploilor de primăvară. Tinelle sta senină în bătaia ploii. Dacă ar fi întins braţele spre cer, în faţa zărilor, în ploaie, ar fi în flo rit ca viorelele şi mărgăritarii.” ( Reporter:  H. SOREANU ).

 

MISS MUNTENIA : 

D-RA ORTANSA TĂNĂSEANU – SFINXUL DIN CÂMPULUNG

Miss Muntenia d-ra Ortansa Tănăseanu

Același reporter,  H. Soreanu,  o intervieveaza și pe Miss Muntenia, d-ra Ortansa Tănăseanu.

 „ -No s’ati spun  de „minunata” mea copilărie! Nu ţiu să fiu ironică cu mine însu-mi ! Acolo, in târgul meu, in tăcerea albă a caselor, pitite sub brazi, nu e nimic pitoresc.  Lume acră de provincie, hrănită cu intriga şi clevetială!  Ştii cum mă numiau la Câmpulung?  Regina din Saba!

 Vroiau să persifleze rezerva mea mândră şi rece! Nu ştiau că regina din Saba era cu totul altfel….. Cunoşti regina din Saba — din Ispitirea Sfântului Antoniu — care ştia să spună  o mulţime de poveşti, unele mai încântătoare decât celelalte! Ce vrei, nimeni nu e profet in…. oraşul lui!

            Da,  aveam idealul meu, naiv. Răsfoind, sub bancă, în orele aride de matematici, cărţi, de literatură, doriam cu în flăcărare, viaţa studenţească, minunată şi liberă…..Să nu crezi că-mi făceau iluzii rom anţioase. „Heidelbergul de altădată”, a rămas doar o poveste sublimă pentru firile romantice!! 

Simţiam în mine ca o necesitate implacabilă, datoria de a-mi desvolta inteligența, de a mă duce la Universitate, de a pătrunde tainele unei culturi mai înalte.

            Eram o revoltată, împotriva inferioritații femeii. Ceream cu convingere, ca fetele să-şi formeze cariere independente, să fie  înarmate pentru deplina egalitate cu bărbaţii.

Si azi?! Am in buzunar, o licenţă ele litere şi…. mă gândesc cu duioşie la poezia calmă şi senină a căminului! Sunt, — se vede, — legi fireşti, care nu pot fi înfrânte de sexul slab!

             Citesc cu pasiune! Sunt, fireşte, îndrăgostită… — nu îndrăgostită de cărţile mele. Citesc cu pasiune….

             Ce-mi place ? – Scurt: literatură bună! Chiar acum am terminat o carte de Kipling. Îmi plac foarte mult scrierile lui, cu vapoare şi  marinari cari nu sunt oameni ca ceilalţi; nefiind nici soldaţi, cutreeră lumea, călătoresc şi se duc să se bată orişiunde fără să se îngrijească de țara unde sunt, nici de duşmani…. Sunt oameni de altădată… şi altădată era mai frumos decât acuma!

            — „Preferinţe?”

            — Studiul nu împiedică să-ţi placă lumea. Îmi plac balurile, seratele, petrecerile, toaIelele… Și dansez cu multă plăcere.

            — „Căminul, cititul, viaţa modernă, marinarii,şi mai ce? Vă place totul, fără deosebire?

            — „Trebue!… Dacă vrei să cugeţi puţin, viaţa nu e tocmai frumoasă…. Trebue s’o înveseleşti. Viaţa este ca o călătorie lungă; trebuie să te ocupi cu o sumedenie de lucruri ca să treacă mai uşor!

            — „Filozofaţi, d-șoară !”

            — Deloc! Mi-e groază de judecatile în care se taie firul în patru și găsesc că este stupid să iți bați  mereu capul, cu eternitatea,cu infinitul , fără să ajungi vrreodată la ceva, care să aibă un rost…. Să nu-ţi pară curios, că aceste spune o intelectuală” .

            — „Şi care e idealul d-tale, dudue?”

             — „Idealul meu? Mi-e frică de  el !”

              Privesc sfinxul din faţa mea. Ochii negri adânci ca oceanul lucesc cu seninătate în figura înrămată de șuvițele grele cu răsfrângeri vinete ; și este imposibil să sondezi acești ochi și să descoperi gândul, care veghiază  în, fundul apelor lor nemişcate….”

MISS MOLDOVA:

D-RA  MARIOARA CAZABAN – FRUMUSEȚEA  BLAJINĂ

„Miss Moldova”  este originară din Falticeni unde sa născut la 28 Noembrie 1909 şi face parte din familia Cazaban, înrudită cu familia Şutu din Iaşi.

Când a părăsit Fălticenii spre a-şi urma studiile la, facultatea de litere a Universităţii ieşene, d-ra Cazaban n’a visat că va avea un succes atât de mare.

Miss Moldova d-ra Marioara Cazaban

Despre concursul de frumusete  „MISS MOLDOVA’’  spune că  a  fost foarte bine organizat, întrecând, chiar toate aşteptările. 
” – Cu ocazia acestui’ concurs am constatat că România are fete frumoase; din toate părţile ţării s’au adunat în Capitală, un adevărat colier de perle, care de care mai frumoase, mai atrăgătoare. Frumuseţile fiecărei regiuni au ceva specific: muntencele au o frumuseţe îndrăzneaţă, aproape rafinată; ardelencele  şi bucovinencele posedă o frumuseţe vioae dar rece; basarabencele sunt mai banale; iar frumuseţea moldovenească este blajină, timidă chiar, şi limpede ca o doină….

Idealul unei reuşite la concursurile de frumuseţe este să facă cinematograf. Ei bine, eu nu găsesc îli aceasta un ideal.

— Idealul meu vi-l voi spune după ce voi termina studiile.

— Care sunt principalile d-voastră  preferințe ?”

— … Să fac voiajuri in străinătate, însă bine înţeles, după ce-mi voiu cunoaşte ţara, care este foarte frumoasă. Imi plac cinematograful, teatrul, concertele, sporturile de iarnă, etc. dar nu sunt amatoare de dans. Scriitori favoriți: În literatura românească — continuă  d-şoara Cazaban — prefer pe Ionel Teodoreanu, Mihai Sadoveanu, Liviu Hebreanu şi pe spiritualul Topârceanu.Din literatura străină prefer pe Ştefan Zweig, Thomas Hardy  şi poeziile lui Baudelaire şi Paul Verlaine.

—  Ce artă preferaţi?

— Muzica, sună melodios răspunsul domnişoarei Cazaban. Am dat examen la conservator şi am fost primită in anul IV la pian. Armonia dulce a pianului este o desfătare supremă pentru mine şi pentrucă-l

iubesc mult, poate voi pleca în străinătate şi mă voi devota lui.

— Preferați muzica moderna sau compozițiile  clasice?

— Între aceste două genuri de cel clasic, intelectual,  şi celălalt, un vârtej haotic, evident că-l prefer pe primul.

— Ce părere  aveți  despre moda feminină?

— Moda femeilor este ceva foarte variat şi fiecare variaţie îşi are charme-ul lui. Prefer totuş rochiile-soie, pentru că amintesc timpurile nobleţei   de la curtile  regale franceze. Ce vrei, domnule, sânt o romantica.

— Şi pentru a încheia, ceva din viața d-voastră?

— Copilăria mea a fost foarte plăcută şi astăzi mi-aduc cu drag aminte de ea .

Pendula din perete bătu patru lovituri răspicate. Ora 4. Ora când d-şoara Caizaban trebuia să plece la Conservatorul de muzică pentru o oră  de pian.”

 

MISS BASARABIA  – D-RA JULIA CEACHIR – FLACĂRĂ  ȘI  FUM

 

Miss Basarabia d-ra Julia Ciachir

O plimbare prin parc a reporterului „Realității ilustrate” – Tudor Ispravă – împreună cu frumoasa Julia Ceachir  și un interviu spumos cu tânăra „suplă, gingaşe, superbă ca şi această primă zi da primăvară, întârziată şi ea…” :

— Am auzit că mă cauţi. Iartă-mă, că…

— Nu face nimic, răspund politicos. Mai bine mai târziu decât… prea târziu. Ne vom plimba — vemea e minunată — şi vom sta puţin de vorbă… Sau poate că vrei mai bine să intrăm într’o cofetărie…

— Mulţumesc. Să-ţi spun drept, nu-mi plac…

— Prăjiturile?

— Nu. Interview-urile. Ghicesc că vrei să mă „descoşi” pentru , .Realitatea Ilustrată”. La ce bun — admiţând că aş avea ceva de spus — să-mi transform sentimentele în… cerneală şi hârtie?

— In cazul acesta scriitorii, poeţii celebri… Dar apropos de literaţi… ce roman celebru preferi?

— N ici unul.

— Cum aşa?

— Foarte simplu, fiindcă un roman celebru nu este totdeauna şi un roman bun. In genere vorbind, nu sunt o admiratoare prea entuziastă a romanelor, fiindcă ele nu sunt niciodată expresia fidelă a vieţii.

Ador muzica. Sunt o admiratoare pasionată a lui Chopin…

—Dar Wagner ?

— In privinţă acestui compozitor sunt de părerea lui …Nietzche. Wagner a îmbolnăvit muzica…

      D-ra Ciachir se opri şi mă privi cu privirea ei clară ce nu putea veni decât dintr’o inimă clară, — ca şi cum ar fi vrut să spună: „Nu-ţi displace tonul meu atât de grav și doctoral?”

— Ce vrei — continuă cu o uşoară vibrare de duioşie în glas graţioasa mea însoţitoare — aşa sunt eu, cam… filosoafă. De mică încă mă ţin minte înclinată spre contemplaţie şi reverie… In preajma sătucului meu natal, din regiunea numită a Codrului, era o pădure bătrână, înaltă şi foarte deasă, care foşnia şi

fremăta necontenit… ziua şi noaptea… In după amiezile lungi de vară, şedeam pe prispa casei, priviam sus. spre cerul înalt, pe care lunecau nouri mulţi şi mari şi ascultam la svonul ce venia din pădure, unde scrâşnia ferestrăul şi bocănia toporul…

— Ce-i sgomotul ista? întrebam pe tata.

— „Se doboară copaci, prostuţo”, îmi răspundea el.

— „Dar de ce-i doboară?” con’nuam să întreb şi tata îmi răspundea blajin:

— „Când ai să creşti mare, ai să ştii…”

— Şi acuma ştii? — o întrebai pe „Miss Basarabia”, oarecum mişcat de această evocare de o tristeţă atât de dulce.

— Da, acuma ştiu — îmi răspunse cu un zâmbet specific copila cu chip de înger ce păşia alături de mine, pe stradă, în amurg — şi mai ştiu încă atâtea altele… îmi spuneai adineauri: „să ne plimbăm”… Iţ i spun drept, cuvântul m’a isbit într-un anumit fel. Acuma nimeni nu se mai plimbă, acuma se fac… tururi.Suntem cu toţii raţionali, până la capriciile cotidiane. Pretindem în permanenţă un „scop” şi o „ţintă”. 

Ne extaziem de pildă, în faţa unei figuri ca aceea a lui Casanova, o găsim pe Iulie de Lespinosse extrem de mişcătoare, dar acestea sunt legende şi rarităţi. Dacă s’ar ivi, astăzi, un Casanova, ar fi arestat ca excroc…

Dacă „Don Juan” ar şti — ca să sar dela una la alta — ce-i trebue unei femei, ca să fie într’adevăr fericită, l-ar părăsi numaidecât puterea de a fi un Don Juan. Numai din neobrăzarea lui stupidă şi-a tras forţa de a rămâne Don Juan victorios… în istorie.

— Constat — spusei oarecum uimit de atâta maturitate de gândire la o fată de 21 de ani — că „Miss Basarabia” are idei cam pesimiste despre iubire…
 — Gândiţi totdeauna în felul acesta?

     D-ra Ciachir se gândi puţin, apoi răspunse încet, măsurându-şi parcă vorbele:

— Sistemul nostru nervos nu este nici decum responsabil pentru impresiile sale momentane. Fiecare clipă îşi are ciudăţeniile ei. Acuma e 7; întreabă-mă la 8, ce fel de fiinţă am fost cu o oră mai înainte? Poate superioară, poate mai…

— Am ajuns aproape de casa d-tale, d-ră şi peste o ciipă mă vei părăsi; spune-mi, te rog,’ ce crezi despre iubire… despre iubirea bărbaţilor îndrăgostiţi…?

— Ştiu şi eu…? Cum să-mi formulez mai bine gândul? Cred că din o sută de îndrăgostiţi, 99 habar n’au din ce este făcută o femee, zise d-ra Ciachir. Iubirea adevărată, nu aceea din gura fiecăruia, este ceva enorm de rar, un fenomen tot aşa de superb şi demn de admiraţie ca şi geniul. In epoca noastră sportivă şi mecanică, flacăra sacră a iubirii s’a stins…

— In cazul acesta, ce ne-a mai rămas?

— A rămas… fumul… îmi răspunse „Miss Basarabia” peste umăr, închizând portiţa.

Am plecat, fredonând, agale, gândindu-mă tot drumul la marea diferenţă dintre flacără şi fum… “

MISS TRANSILVANIA  – D-RA JEYA MAIOR – O FATĂ CA-N POVEȘTI 

Miss Transilvania d-ra Jeya Maior

„La noi sunt fete ca-n povești/Cu ochi frumoși de zâne.”  Asta gândea reporterul  N. Ionescu în drumul său spre Cluj, în căutarea  „d-rei Jeya Maior, frumoasa frumoaselor din Transilvania cu ochii negri ca mura, gura… o cireaşă, părul…pana corbului.”  O găseste și o interview-ează (îmi place să scriu și eu așa – nu intervievează)  într-un cămin studențesc  clujan:

— „Ca să nu pierdem timpul cu întrebări şi răspunsuri inutile, iţi voi face o mică descriere a vieţii mele:

      Am văzut lumina zilei  la Blaj. Copilăria mea na fost din cele mai fericite. Ca români în ţara străină, părinţii şi fraţii mei aveau mult de suferit. Aceste suferinţe în jurul meu, îşi găsiau reflexul şi  în sufletul meu de copil.  Război! Griji! Lipsă!  Erau noţiuni pe care eu, la vârsta aceea fragedă, nu le pricepeam,

dar o tristeţe instinctivă mă copleşia. „Imi amintesc de acele zile memorabile din toamna anului 1918, când tot oraşul era în sărbătoare. Venise ceasul desrobirii. Pentru prima oară vedeam un alt tricolor decât cel unguresc, fâlfâind pe toate casele. Era o toamnă frumoasă, scăldată într’un soare întârziat. Şi în sufletul meu, până atunci întunecat de griji pe care nu le ştiam, pătrunse pentru prima oară o rază de soare. Mă simţiam şi eu fericită.

—  Au urmat anii de şcoală, cari nu mi-au lăsat amintiri mai deosebite de cele ale altor şcolăriţe. Am fost, întotdeauna, o elevă bună şi de multe ori am luat premii la sfârşitul anului. Mi-a plăcut să învăţ, cu toate că niciodată nu mă obosiam prea mult. Am terminat liceul şi iată-mă la universitate, unde m’am dedicat Literelor.

— Probabil că tristeţei, — care mi-a copleşit copilăria, — îi datoresc faptul că azi nu sunt la fel cu celelalte fete de vârsta mea. Nu-mi place să dansez, nu-mi place să flirtez, în schimb cuget, cuget mult… In şcoală, orele de literatură erau pentru mine o recreare. Pot spune că aproape toate

cuvintele profesoarelor mele, mi-au rămas întipărite în minte. In orele libere, în loc să mă duc să măsor „corso-ul“ la fel cu toată „jeunesse doree“ a urbei mele natale, consultam clasicii şi modernii, pe cât posibil în limba originală. Mai târziu, am început să citesc pe Kant, Schopenhauer şi Nietsche.

Multă plăcere mi-a procurat lectura lui „Faust“ de Goethe. O mare parte din preceptele, după care mă

conduc astăzi, în viaţă, le datoresc acestei opere nemuritoare.

— Azi, când cea mai mare parte a anului o petrec în Cluj, îmi împart timpul liber, între lectură şi cugetare de o parte, şi artă de cealaltă. Pictura şi muzica îmi plac mult. Culorile vii mă atrag şi deaceea le aplic şi la îmbrăcăminte. A doua patimă a mea, pe lângă literatură, e muzica. Nu jazz-bandul şi muzica uşoară, ci Wagner, Beeţhowen, Mahler, Haydn,M oza rt, Grieg. In privinţa aceasta, consider radio-ul şi gramofonul ca două invenţiuni cum altele până azi n’au fos t mai bine făcătoare pentru omenire.

— Cum altfel am putea noi să ascultăm în colţurile îndepărtate ale ţării noastre, o orchestră bună, o simfonie sau o arie din „Lohengrin”, „Meistersinger”, „Nunta lui Figaro”?

— Planurile mele de viitor?  Vreau să ajung profesoară, căci îmi plac copiii. Nicăeri nu mă simt mai bine ca în mijlocul lor. Aceste mici făpturi naive şi nevinovate te mai fac sa uiţi răutatea celor mari, cari te înconjoară. De aceea îmi consacru viaţa educaţiei generaţiilor viitoare, şi voi avea cel puţin mulţumirea

sufletească, de a fi făcut tot ce mi-a s tat in puteri, pentru a scoate din copiii încredinţaţi mie, alţi oameni mai buni decât cei de azi. Voi reuşi oare?….

— Ştiţi domnişoară, că după câte mi-ati spus, nu pricep cum v’a ţi decis să vă prezentaţi la concursul

 nostru de frumuseţe ?“

— „Vanitas Vanitatum!” fu răspunsul laconic al frumoasei Jeya.

Am plecat încântat de acele puţine momente petrecute cu „Miss Transilvania”, dar cu regretul că meseria m’a obligat să-i răpesc timpul cu atât mai preţios, cu cât se află acum în preajma examenelor.

Trenul goneşte iarăşi peste munţi şi ape peste câmpii şi văi şi în gând îmi reveniră ve rsurile :

„La noi sunt fete ca’n poveşti

Cu ochi frumoşi de zâne …”

MISS MARAMURES  – D-RA MELANIA IUGA  – MUNCA-MI ESTE VIAȚA

Miss Maramures d-ra Melania Iuga

Drum lung, cu trenul personal,  al reporterului  „Realității ilustrate” din București până  în îndepărtatul Sighet, orașul de obârșie al Melaniei Iuga – fata cu „părul de culoarea spicelor coapte de grâu”. Reporterul o interview-ează în grădina casei părinților ei de pe malul Tisei:

— „Ertaţi-mă, domnişoară, că vă turbur siesta a tât de necesară, dar deoarece sunteţi „Miss”, nu puteţi fi o-miss-ă din rândul celor semiobligate a ne face declaraţii.

— Şi  v ’aţi deplasat dv. tocmai dela Bucureşti

— Drumul mi-a făcut plăcere domnişoară …..pentru c’am venit la Tissa,vreau s’aud ce-mi spune Miss-a.

— Şi eu fac versuri domnule, în orele libere. Dar, din păcate, am prea puţine, pentru a mă putea ocupa de poetică.  Am citit toată poezia naţională, dela Eminescu până la Topârceanu, şi comparativ cu versurile străine pe care le-am cetit, versul românesc îmi face impresia, — atunci când e bun — a unei muzici duioase care încântă urechea.

— Ce impresie v’a făcut concursul  REALITĂŢII  ILUSTRATE ?

— Minunată, Domnule.  Alegerea mea ca „Miss Maramureş“ a fost o surpriză, chiar pentru mine însumi, care m’am prezentat în urma stăruinţelor familiei. Primirea care mi s’a făcut la Bucureşti, precum şi organizaţia concursului central, au fost admirabile. Balul celor mai frumoase fete din ţară, organizat

în cel mai select salon al Bucureştilor, „Cercul Militar”, mi-a făcut cea mai profundă impresie.

Iubesc revista dv. şi mi-ar lipsi ca un „ce“ absolut necesar, dacă n’aş citi-o în fiecare săptămână.

— Ce proecte aveţi pentru viitor ?

— Muncă, domnule, căci munca-mi este viaţa. Am părinţi săraci, suntem copii mulţi şi munca mi-a devenit o distracţie instinctivă şi necesară totodată. Trebuie să depun câteva examene, pentru a putea intra ca institutoare la şcoala normală, căci intenţia mea este să împrăştii cât mai multă lumină,in jurul meu. Filosofez realitatea aşa cum este şi aşa cum o văd eu, şi cred c i nu greşesc dacă afirm că un popor nu se poate ridica decât prin cultură.

— Ce distracţii preferaţi ?

— V’am mai spus că am timp prea puţin pentru distracţii, dar când se nimereşte câte odată, îmi plac sporturile, teatrul şi cinematograful.

— Sunt informat domnişoară, că vă trageţi dintr’o familie cu vechi rădăcini în istoria neamului nostru.

— Da, dar n’am făcut niciodată caz de aceasta. Actualul prefect al judeţului, d-l Gavril Iuga, rudă cu familia noastră, este în posesiunea unui hrisov scris pe „pchiele de câne”, prin care Regele Ludovic cel mare al Ungariei întăreşte în secolul al XlV-lea, pe un strămoş al meu, cu titlul de „Juga de Selişte ” — o comună pe apa Tisei, în fundul Maramureşului — contând printre cei mai mari nobili ai vechei Ungarii.

„Juga de Selişte”, era un nepot al Voevodului Dragoş-Vodă, ale cărui moşii erau in proprietatea sa. Numele familiei noastre este pomenit şi  în câteva vechi hrisoave domneşti, aflate în arhivele statului la Bucureşti, iar unul din străbunicii mei, a comandat o legiune de voinici maramureşeni, în luptele lui

Ştefan cel mare, contra turcilor.

Orele sunt înaintate. Blonda mea interlocutoare cată melancolică în apele Tisei, care se rostogolesc, tulburi, pe la picioarele noastre. O privesc din nou şi mă întreb cum poate sălăş lui atâta energie şi dor de muncă , într ’un corp atât de delicat…

…Şi figura ei, cu liniile clasice şi părul de culoarea spicelor coapte de grâu, mă urmăreşte tot drumul , spre Bucureşti… ,,

MISS BUCUREȘTI  – D-RA MARIA DANACU – O FATĂ CARE A VRUT DOAR SĂ  FIE FERICITĂ

Miss Bucureşti d-ra Maria Danacu

Frumoasa blondă  a Bucureștilor era o d-ră deosebit de comunicativă. Și era deja…logodită:

      „ Atmosfera intimă a camerei  în care sunt introdus, este probabil un reflex al comunicativităţii ce caracterizează pe frumoasa Bucureştilor.

— Abia peste câteva zile îţi voi putea da o fotografie bună a mea, mă întâmpină dânsa, ghicind scopul vizitei mele.

— Domnişoară, te rog să mă scuzi, dacă te-am sustras dela alte ocupaţiuni.

—-Nu, domnule, mă scol foarte devreme, aşa că la ora aceasta, dacă nu mă duc să-mi fac obişnuita preumblare pe jos, sau’ cumpărăturile, lucrez perne sau cânt la pian.

       Şi într’adevăr, pe divan zăresc munţi de perne, de diferite mărimi, care mai de care mai frumoase.

— Te miri? Sunt toate lucrate de mine! Dar nu sunt numai acestea, mai am şi altele.

       Şi o preumblare prin celelalte cartiere, mi-a dat o idee de pasiunea d-rei Danacu.  Zăresc, pe pian, notele unui tango ,,en vogue“.

— Dacă nu mă ’nşel, preferaţi muzica ușoară.

— Da! Ador muzica de dans, şi în special tango-urile, dar tot atât de mult îmi place să şi dansez…

— Până  în iarna trecută nu aveam voie să mă duc la serate şi la ceaiuri, şi acum, după primul carnaval, îmi pare rău că a fost atât de scurt.

— Dar  teatrul, cinematograful, nu vă atrag?

— Imi place teatrul bun. Mă duc la toate spectacolele, şi mă pot lauda, că de câţiva ani încoace, nu mi-a scăpat nici o piesă, care să fi meritat să fie văzută. In special mă atrag tragediile, şi repertoriul clasicilor.

Totuş n ’aş putea spune că-mi displace să asist la reprezentarea unei piese originale sau străine, contimporane, într’un cuvânt, teatru bun să fie!  Cu toate acestea, nu neglijez nici cinematograful.

Are atâtea posibilităţi de a-ți procura iluzii, de-a te amăgi, încât simpla curiozitate mă mână într’acolo, de câte ori aud de un film nou. Fastul şi luxul văzut pe ecran îţi dau o rază de speranţă întru mai bine, traieşti, fără să vrei, scenele din luxoasele palate ale arhiducilor austriaci, timpurile apuse ale strălucirii ruseşti, sau scenele scăldate în soarele veşnic cald al Coastei de Azu r.

— Dar cinematograful redă tot atat de bine şi mizeria, îndrăznii eu răutăcios, pentru a aduce un contrast la gândurile interlocutoarei mele.

— E drept. Filmele însă, care ne prezintă suferinţele celor vitregiţi de soartă, ar trebui să aibă darul de-a trezi în noi simţul milei pentru cei nevoiaşi. Generaţia noastră nu prea cunoaşte acest sentiment. Şi suferinţele sunt atât de mari!!…

— V’aţi gândit vre-o dată să vă dedicaţi cinematografului ?

— Am primit foarte multe propuneri de acest fel. Nu am fost, însă, niciodată, curioasă să aflu dacă sunt aptă pentru arta mută. Am refuzat din capul locului orice propunere şi chiar acum în urmă, un regisor dela Teatrul Naţional a căutat cu toate mijloacele de convingere să mă decidă să accept rolul principal într’un film românesc, care va fi realizat undeva în Carpaţi.

A trebuit să renunţe, în faţa hotărîrei mele. Totuşi, nu rare ori mă gândiam cu un fel de dor în suflet, la ţărmurile îndepărtate, la pustiile Saliarei, la oraşele arabe din Nordul Africei, la soarele acela care te moleşeşte şi te îndeamnă la „dolce farniente” şi câteodată curiozitatea mă făcea să mă întreb, care ar fi efectul apariţiei mele, o blondă,  în mijlocul atâtor oameni negri.

Poate că în astfel de momente de slăbiciune, aş fi spus odată ,,Da’‘. Insă imediat mi-aş fi dat seama, că la faima unei  Greta Garbo sau Vilma Banky, n’ aş putea  ajunge niciodată, aşa că prefer s ă -mi propun un alt ideal.

— Dacă nu sunt prea indiscret ?…

— Pentru că am alunecat pe panta aceasta, îţi voi face o destăinuire:  De ieri sunt logodită, şi prefer să gust din fericirea căsniciei, decât să duc viaţa sbuciumată a unui „star”.

Aflasem prea mult. Trebuia să merg  să împărtășesc  tuturor această veste. M’am ridicat să plec, însă uşa nu mi-a fost deschisă, până când n’am promis că în iunie voi reveni, de data aceasta însă nu cu o zi prea târziu, la nuntă.”

Magda Demetrescu a participat din partea Romaniei la a 10-a ediție a Miss Univers din 1929, de la Glaveston in Statele Unite. In Statele Unite, românca de 17 ani s-a clasat  pe un onorabil loc 6, dintr-un total de 44 de concurente. A fost preremiata cu 100 de dolari si un ceas de mâna.   Finalistele  concursului Miss Univers 1929 : prima de la stanga la dreapta-Magda Demetrescu si concurentele din  Luxemburg, Olanda, Germania, Franța, Anglia, Austria.

CITITI SI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/02/05/primul-concurs-miss-romania-a-avut-loc-acum-80-de-ani/

Surse informatiilor  si a fotografiilor:  revista “Realitatea ilustrată” numere din perioada ianuarie-mai 1929 din Biblioteca digitala a B.C.U. „Lucian Blaga” Cluj Napoca

http://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/03/eveniment-in-anul-1929-primul-concurs.html