INCĂLCAREA CANOANELOR APOSTOLICE DE CĂTRE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ DUPĂ ANEXAREA BASARABIEI LA IMPERIUL RUS

Foto: Icoana Sfintei cuvioase Parascheva de la Iaşi, protectoarea moldovenilor

Este cunoscut faptul că până în 1812 bisericile ortodoxe din Basarabia se aflau sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei din Iaşi, care la rândul ei, se afla sub jurusdicţia Patriarhiei din Constantinopol şi cuprindea trei eparhii.

După ce Basarabia a devenit după 1812 parte integrantă a Imperiului Ţarist, limba română a fost înlăturată curând din instituţiile oficiale, începându-se o politică de rusificare, prin administraţie, şcoală şi Biserică.

Un rol important în aplicarea acestor măsuri l-au avut coloniştii neomogeni etnic, în special de origine slavă, care au fost așezați pe acest teritoriu, cărora li s-au acordat importante privilegii în Basarabia.

În mod firesc, acestei politici i-a corespuns şi noua organizare Bisericească care a fost aplicată Basarabiei.

Între anii 1808-1812 – în timpul ocupaţiei principatelor române – ţarul Alexandru I, fără nici un temei juridic, l-a numit ca “exarh” al Bisericilor din Ţara Românească şi Moldova pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.

După Pacea de la Bucureşti din 1812, acesta a fost numit mitropolit al Bisericii Ortodoxe de pe teritoriul anexat la Rusia și a înaintat în noiembrie 1812 Sinodului rus cererea de înfiinţare a unei noi eparhii pentru teritoriul proaspăt anexat, ceea ce contrazicea canonul 34 Apostolic şi canonul 8 al Sinodului III Ecumenic de la Efes (431) care se referă la înfiinţarea eparhiilor după principiul naţional şi neamestecul unei eparhii în jurisdicţia altei eparhii (9, p. 38-39).

Țarul Alexandru I a aprobat cererea în august 1813 şi prin acest act Biserica Rusă a devenit complice la anexarea Basarabiei.

Situația a rămas neschimbată până în prezent (exceptând perioada 1918-1944 în care bisericile ortodoxe din acest ținut au revenit sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române după unirea Basarabiei cu Țara Mamă- România).

Nu este drept ca Moldova să facă parte din “Sfânta Rusie”scria istoricul Veaceslav Stavila în Jurnalul istoricului de veghe md.

În 1813 Biserica Ortodoxă Rusă şi-a subordonat românii din spaţiul pruto-nistrean încălcând 2 canoane bisericeşti: canonul 34 apostolic si canonul 8 al Sinodului III Ecumenic de la Efes (din anul 431).

Aceste canoane  prevăd că eparhiile se întemeiază şi funcţionează pe baza principiului etnic şi garantează neamestecul unei eparhii în treburile altei eparhii.

În 1813, biserica rusă şi-a asumat ortodocşii din spaţiul pruto-nistrean, creştinii moldoveni, care făceau parte din Mitropolia Moldovei. Din această cauză pretenţiile Patriarhiei Rusede a avea jurisdictie peste ortodocşi de alt neam, creştinii moldoveni care au propria Mitropolie (cu centrul la Iaşi) şi Patriarhie (Patriarhia Română), sunt necanonice si nedrepte.

Extinderea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra Basarabiei contravine canoanelor bisericeşti

    

Foto: Patriarhul Kirill I, cu numele laic de Vladimir Mihailovici Gundiaev (n. 20 noiembrie 1946, Leningrad, Uniunea Sovietică) este un episcop ortodox rus, care îndeplinește în prezent funcția de patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, primat al Bisericii Ortodoxe Ruse (de la 1 februarie 2009).

Unul dintre principiile de organizare a Bisericilor Ortodoxe, este cel etnic (canonul 34 Apostolic). Acest principiu oferă oricărei comunităţi dreptul să aparţină de Biserica sa naţională autocefală.

Etnicii ruşi de confesiune ortodoxă din Europa (inclusiv din Republica Moldova şi din Ucraina), precum şi cei din cele două Americi sau din Australia, aparţin de Biserica Ortodoxă Rusă.

Acelaşi situaţie este şi în cazul etnicilor sârbi, bulgari şi greci. În fiecare ţară europeană există comunităţi ortodoxe care aparţin de Bisericile lor naţionale.

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia sa asupra Basarabiei, contrar canoanelor bisericeşti, atunci când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la URSS, fără ca populaţia acestui teritoriu să fie consultată.

Prin Canoane se inteleg legile de drept ale Bisericii sau legile bisericesti scrise.

Cuvantul canon are sens de dreptar si de pedeapsa iar insusirea canoanelor s-a facut prin Sinoadele Ecumenice.

Canoanele apostolice cuprind norme apostolice sau de provenienta apostolica si au  fost alcatuite in grupuri de trei, cinci, pana la 10 sau 15.

Intreaga colectie a lor cuprinde, in Rasarit, 85 de canoane.

In Apus sunt numai 50 deoarece numai atâtea a tradus în limba latina Dionisie Exiguul, pe la inceputul sec. VI.

Canoanele bisericeşti nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale.

Încă din primele veacuri ale creştinismului, bisericile ortodoxe de pretutindeni se organizau în biserici naţionale, după criterii etnice, conform canonului 34 apostolic, care prevede ca episcopii fiecărui neam să aibă Întâistătător (cap spiritual) din neamul lor.

Acest principiu canonic fundamental în conducerea Bisericii Ortodoxe s-a perpetuat de-a lungul istoriei şi este valabil şi astăzi în toate bisericile autocefale, care nu fac abstracţie de realitatea istorică a unui popor sau neam.

Însăşi titulatura oficială a Bisericii Ortodoxe autocefale conţine numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte, ca de exemplu: Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă.

Or, moldovenii din Republica Moldova sunt români şi vorbesc limba română, chiar dacă un grai mai dulce şi mai arhaic al ei, dar română, şi nu „moldovenească“, iar Patriarhul românilor e la Bucureşti şi toţi românii ortodocşi trebuie să asculte de el, chiar dacă, din punctul de vedere politic, aceasta nu le place unora.

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia sa asupra Basarabiei contrar canoanelor bisericeşti, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la URSS, fără ca populaţia Basarabiei să fie consultată în această privinţă.

Biserică Rusă a profitat de această ocupaţie politică şi şi-a extins jurisdicţia sa asupra noului teritoriu anexat.
În cazul Basarabiei, nici un arhiepiscop nu a fost ales din rândul autohtonilor, conform regulilor bisericeşti din spaţiul ortodox, majoritatea conducătorilor ai Bisericii din Basarabia, numiţi de Sf. Sinod al Bisericii Ruse în această funcţie, erau necunoscători ai limbii române şi străini de tradiţiile culturale autohtone. 

Astfel, au fost încălcate: canonul 34 apostolic; canonul 8 al Sinodului III Ecumenic, care obligă ca „niciun episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de mult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi“;

şi canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de la Catargina, precum şi canonul 2 al Sinodului II Ecumenic, care interzic „episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii“.

Biserica Ortodoxă Rusă este vinovată de încălcarea canoanelor menţionate mai sus, care condamnă extinderea şi menţinerea unei biserici naţionale asupra altei etnii, în cazul nostru, jurisdicţia Bisericii Ruse asupra românilor ortodocşi din Republica Moldova.

De aceea, pretenţiile Patriarhiei Moscovei de a avea jurisdicţie asupra românilor din Basarabia, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte.

Trebuie să fie clar, canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale!

Aşadar, o jurisdicţie canonică instalată ca urmare a unor cuceriri politice a fost şi este nulă de drept, scrie Romeo Cemîrtan, doctor în Teologie Ortodoxă

Problema vechii Mitropolii a Basarabiei a fost readusa in actualitate dupa destramarea Uniunii Sovietice si proclamarea independentei Republicii Moldova, dar intr-un nou context, diferit de cel din 1918, in care romanii basarabeni, doritori, in chip firesc, de restabilire a unor legaturi mai stranse cu Biserica-Mama, Patriarhia Română, s-au văzut aspru prigoniți de forurile de conducere ale Republicii Moldova si ale Mitropoliei Chișinăului, dependenta de Patriarhia Moscovei, si de organele de stat ale Republicii Moldova.

 În ce privește titulatura nouă pe care o are Biserica ortodoxă din R.Moldova aflată sub jurisdicția Rusiei, ea vine din anii 1990 și e făcută după calapodul rusesc. Biserica ortodoxă rusă nu e a Rusiei, dar e a întregii Rusii. Termenul acesta a fost extins și asupra Bisericii din Republica Moldova.

Cum în anii 1990 apăruseră ideologii de refacere a Moldovei mari și cum din punct de vedere politic ideea nu a putut fi exprimată foarte bine, aceasta a fost plasată pe teren bisericesc.

Așa s-a ajuns la adăugarea titulaturii ”și a Întregii Moldove”, ceea ce presupune niște pretenții de jurisdicție asupra unui teritoriu pe care Republica Moldova nu îl deține.

La 15 martie 1992, la reuniunea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori desfășurată la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, Prea Fericitul Patriarh Teoctist și Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Alexei al II- lea, au discutat problema reactivării Mitropoliei Basarabiei.

Pe 9 aprilie, comunicatul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spune: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chișinău şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”.

Episcopul Petru de Bălți, pentru vina de a nutri legitime nazuințe de revenire a credincioșilor români basarabeni în rândurile Bisericii Ortodoxe Române , a fost indepărtat prin violență din reședinta sa din orasul Bălți.

La 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhiala a unui numar impresionant de credinciosi si preoti ortodocși din Republica Moldova a hotarat sa reactiveze Mitropolia Basarabiei si sa trimita la București o delegatie pentru a adresa Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane rugamintea de a fi primita sub jurisdicția canonica a Patriarhiei Române.

Curand, la 19 decembrie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, luand act cu binecuvantare de reactivarea Mitropoliei Basarabiei, prin Act Patriarhal si Sinodal, a recunoscut aceasta mitropolie ca autonoma si de stil vechi, cu reședința la Chișinău,facand parte integranta din trupul Bisericii Ortodoxe Romane.

Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a facut cunoscut acest act prin scrisori adresate: patriarhului Alexei al II-lea al Rusiei, presedintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur, primului-ministru Andrei Sangheli, precum si intaistatatorilor bisericilor ortodoxe surori.

Inalt Prea Sfintitul Petru Paduraru (foto) a devenit mai intâi locțiitor si apoi, in 1995, titular Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor.

Incepand cu 2 aprilie 1992, a urmat un intens schimb de scrisori intre Prea Fericitul Parinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si Sanctitatea sa Alexei al II-lea al Rusiei. Patriarhul Moscovei a reactionat destul de dur, acuzand Patriarhia Romana de „ingerinta anticanonica in problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, care este parte a Patriarhiei Moscovei”.

De asemenea, a fost exprimat un „protest energic” si s-a facut apel la „corectarea cat mai curand posibil a nedreptatilor existente” pentru „binele unitatii ortodoxe si mantuirea sufletelor fiilor Bisericii din Moldova”, patriarhul moscovit mentionand ca motivele nationaliste si de alta natura nu trebuie sa intervina in domeniul bisericesc, intrucat acest lucru duce inevitabil la consecinte negative pentru Biserica.

Punctul de vedere al Patriarhiei Romane reiterat, in numeroase documente si imprejurari, in chip documentat si aprofundat, cu intelepciune si fermitate de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, este acela de evidentiere a faptului ca B.O.R. nu a consimtit niciodata si nu a recunoscut extinderea jurisdictiei Bisericii ruse, pe urma ocupatiei rusesti sau sovietice, peste teritoriul sau canonic traditional si, pe cale de consecinta, nici desfiintarea Mitropoliei Basarabiei.

Euro pentru daune morale

Temeiurile acestei ferme pozitii principiale au fost, sunt si vor ramane aceleasi, decurgand din legiuirile fundamentale ale ortodoxiei mai sus invocate: canonul 34 apostolic si canonul 8 al Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes (431), ce confera deplina legitimitate organizarii sinodale a bisericilor in cadrul fiecarui neam si, implicit, randuirea dependentelor canonice in acest cadru.

In acelasi sens converg si canoanele 13, 21 si 22 ale Sinodului de la Cartagina precum si canonul 2 al Sinodului 2 Ecumenic (381), care opresc pe episcopul unei anumite eparhii sa-si intinda puterea asupra altei eparhii.

Obiectiile formulate de Patriarhia Moscovei apar ca nefondate intrucat, prin binecuvantarea acordata reactivarii Mitropoliei Basarabiei, Sfantul Sinod al B.O.R. „nu a facut decat sa restabileasca adevarul istoric si dreptatea canonica ce fusesera incalcate de atatea ori prin extinderea necanonica a jurisdictiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra unei parti a Mitropoliei Moldovei”.

De fapt, daca s-ar respecta canoanele bisericesti mentionate, Mitropolia Chisinaului, prin dependenta ei canonica de Patriarhia Moscovei, ar trebui, in chip firesc, sa cuprinda numai pe locuitorii de origine rusa din Republica Moldova.

Din pacate, situatia ingrata, mergand pana la violente fizice, in care se afla Mitropolia Basarabiei din cadrul Patriarhiei Romane, cu slujitorii si credinciosii ei, s-a concretizat in modul cel mai pregnant prin nerecunoasterea sa de catre organele de stat ale Republicii Moldova, care au raspuns in repetate randuri negativ solicitarilor formulate in chip legitim in acest sens, incepand de la 8 octombrie 1992 si pana la 10 ianuarie 2000.

In acelasi timp si in baza acelorasi prevederi, ale Constitutiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (art. 31 – privind libertatea de constiinta) si ale Legii nr. 979/24 martie 1992 (privind cultele), care ar fi trebuit sa determine si recunoasterea Mitropoliei Basarabiei, au fost recunoscute de catre guvernul Republicii Moldova, in afara Mitropoliei Ortodoxe a Chisinaului, dependenta de Patriarhia Moscovei (28 august 1995) si alte culte, precum „Biserica Adventista de Ziua a Saptea” (22 iulie 1993), „Federatia Comunitatilor Evreiesti (Religioase)” (9 iunie 1994) s.a.

Mitropolia Basarabiei a beneficiat de hotărâri favorabile privind recunoasterea sa din partea: Judecatoriei Sectorului Buiucani din Chisinau (12 septembrie 1995), a Tribunalului Municipiului Chisinau (21 mai 1997) si a Curtii de Apel Chisinau (19 august 1997), aceasta din urma fiind anulata, la 9 decembrie 1997, de catre Curtea Suprema de Justitie, in vreme ce Federatia Internationala pentru Drepturile Omului de la Helsinki, in raportul sau pe anul 1997, a criticat refuzul guvernului Republicii Moldova de a recunoaste Mitropolia Basarabiei.

In aceasta situatie, la 3 iunie 1998, Mitropolia Basarabiei si 12 cetateni ai statului Moldova, in frunte cu I.P.S. Mitropolit Petru Paduraru, s-au adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg care, dupa admiterea cererii (7 iunie 2001) si in urma analizei dosarului cauzei si a tuturor depozitiilor in aceasta speta (2 octombrie 2001), constatand violarea unor articole de baza din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (art. 9, art.14 combinat cu art. 9, art. 13, art. 6 si art. 11), a deliberat, formuland, la 13 decembrie 2001, un verdict favorabil recunoasterii Mitropoliei Basarabiei si obligand Republica Moldova sa plateasca Mitropoliei Basarabiei 20 000 de euro pentru daune morale si 7.025 euro pentru cheltuieli de judecata.

In consecință, în urma deciziei Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg recunoașterea Mitropoliei Basarabiei de catre autoritatile de stat ale Republicii Moldova apare, in momentul de față, o data in plus, ca un drept legitim atat din perspectiva dreptului canonic bisericesc, cat si prin prisma dreptului international actual”.

Lupta pentru recunoașterea drepturilor ortodocșilor aflați în ascultarea Bisericii Ortodoxe Române din R.Moldova nu a încetat…

Pe 26 septembrie 2001 este emisă Hotărârea nr. 1008 a guvernului R. Moldova prin care aproba modificarea din Statutul Mitropoliei Chișinăului și Moldovei prin care aceasta era declarată succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei din 1944.

Pe 30 iulie 2002 : Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor din R. Moldova a recunoscut personalitatea juridică a Mitropoliei Basarabiei, prin Certificatul nr. 1651.

La data de 7 mai 2004: Mitropolia Basarabiei a depus plângere la CEDO împotriva R. Moldova pentru a fi recunoscută succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei din 1944, statut ce ar permite recuperarea proprietăților și bunurilor confiscate sau naționalizate de regimul sovietic.

20 august 2008: O nouă scrisoare a ÎPS Petru este adresată Secretariatul General al CE, Comitetul de Miniștri al CE și raportorii APCE pentru RM, fiind reclamate blocarea procesului de înregistrare a comunităţilor Mitropoliei Basarabiei și refuzul Guvernului de a restitui Arhivele Mitropoliei Basarabiei confiscate de regimul sovietic, fapt care producea „dificultăți în procesul de revendicare în instanţele judecătoreşti a bunurilor bisericeşti confiscate de statul sovietic şi gestionate în prezent de Guvernul Republicii Moldova”.

Bibliografie (Surse):

http://romanism.ro/patriarhul-moscovei-ataca-dur-biserica-ortodoxa-romana.

Moldova-divizare-si-la-nivelul-bisericii/https://sinopsis .ro.

Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Ed. Inst. Biblic și de Misiune Ortodoxă al BOR, București, 1993, p. 5-10 (Date cronologice)

Nicolae Fuștei / Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Republica Moldova, Istoria înființării Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei (actualmente Biserica Ortodoxă din Republica Moldova), „Biserica Ortodoxă din Moldova. Mitropolia Chișinăului și Moldovei”/http://mitropolia.md/istoric-bom/

prof. Gheorghe Badea, Scurt istoric, „Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor” / http://mitropoliabasarabiei.md/scurt-istoric-de-profesorul-gheorghe-badea-ia%C8%99i

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/26/dezvaluiri-biserica-ortodoxa-dupa-ocuparea-basarabiei-de-sovietici-video/

Publicitate

Un „element al progresului socialist” sovietic în Basarabia cotropită -confiscarea pământurilor de la țărani și de la instituțiile bisericești

 

 

 

  A fura pământul de la oameni era considerat de către cotropitorii sovietici ai Basarabiei un „element al progresului socialist” scrie George Mărzencu în http://www.timpul.md 

În august 1940, când la Moscova a fost creată Republica Sovietică Moldovenească și noua putere s-a anunțat stăpână în Basarabia pentru vecie, aici a fost suprimată activitatea tuturor partidelor politice, în afară de cel comunist-bolșevic – o formațiune de sorginte teroristă.

După cum ne-am convins și din alte materiale, trimișii bolșevicilor pe pământurile noastre aveau mână liberă în toate.

Sarcina lor era să distrugă tot ce a existat până la ei sub pretextul că instaurează „ordinea muncitorilor și țăranilor”. 

 Una din cele mai dureroase forme de atac sovietic împotriva popoarelor cotropite a fost confiscarea terenurilor de la țărani și de la instituțiile bisericești.

Înainte de aceasta, proprietarii pământului erau înștiințați printr-un anunț inopinat că li se va lua tot ce au avut timp de o viață sau au moștenit din generație în generație.

Potrivit unei note informative a sovieticilor, în doar șase luni ale anului 1940, în raionul Strășeni au fost confiscate circa 3500 hectare de pământ, dintre care 750 ha aparțineau bisericilor și mănăstirilor.

De regulă, aceste terenuri se repartizau apoi gratis țăranilor fără pământ, inclusiv celor care îl vânduseră de curând sau îl pierduseră din cauza datoriilor.

Confiscările în masă au avut loc în a doua jumătate a anului 1940, tocmai în perioada recoltelor.

Prin urmare, noilor proprietari, le-au fost transmise ogoarele pline de roadă.

 

Călugării de la Mănăstirea Căpriana, bătuți de golanii satului

Împărțind pământurile furate de la gospodari, comuniștii erau ajutați de sărăcimea satelor.

În fiecare localitate venise mai întâi câte o subunitate de militari înarmați, care aveau misiunea de a supraveghea procesul și de a zădărnici orice fel de revoltă.

Cu toate acestea, rezistența celor deposedați de terenuri s-a manifestat de la bun început.

Unul dintre aceștia a fost și Spiridon Magari din Recea, care tocmai achitase un credit substanțial la o bancă românească, împrumut ce i-a permis să cumpere și să prelucreze mai multe terenuri pârlogite din jurul satului.

Peste câteva săptămâni, după venirea sovieticilor, când aștepta nerăbdător roada, gospodarul a fost lipsit de jumătate din moșia sa, fără să-i fie recompensate pierderile suportate.

  Spiridon a făcut parte din organizația de rezistență armată antisovietică „Armata din Pădure”, însă, la momentul în care a aderat la aceasta, el avea numai cinci hectare de pământ, două vite și șase capre…

Într-o notă a comitetului raional de partid se vorbește despre gestul disperat al călugărilor din Căpriana, care au închis drumul sătenilor sosiți pe câmp pentru a-și însuși pământuri străine.

Monahii au fost agresați și călcați în picioare de către golanii satului, care s-au făcut că nu aud apelurile la credința în Dumnezeu ale victimelor lor.

Mai mult decât atât, comuniștii au anunțat neîntârziat că acțiunile călugărilor reprezintă provocări față de noul mod de viață socialist.

Astfel, în două zile, pământul Mănăstirii Căpriana, legiferat încă de Ștefan cel Mare, a fost împărțit în parcele și dăruit tuturor lașilor, care au salutat întronarea puterii sovietice.

Cum acționau gospodarii pentru a nu-și pierde pământul

În unele localități, brutalitatea sovieticilor îi determina pe gospodari să recurgă la diferite stratageme.

La Strășeni, Roșcani, Ciuciuleni, Lozova și în alte părți, aceștia apelau la solidaritatea și bunul simț al consătenilor, de la care sperau că vor avea susținere.

Îi arătau cu degetul pe pretendenții la ogoarele pline de roadă, accentuându-le trăsăturile de leneși, bețivi, oameni lipsiți de spiritul țărănesc, care oricum vor lăsa în păragină terenurile dobândite în mod mișelesc.

Cu toate astea, cei dornici de avere străină se bucurau de tot sprijinul noii puteri și mergeau pe contraatac.

La Strășeni, bunăoară, aceștia l-au calomniat pe gospodarul Sârbu până când bietul om a fost arestat, iar pământurile i-au fost confiscate în întregime.

Petrea Țârdea din Tătărești, care, pe lângă cele vreo 10 hectare de pământ, avea și oloiniță, i-a propus primarului sovietic, Ion Calancea, un teren de-al său, pentru a nu fi înscris în „lista neagră”.

Acela a refuzat să primească darul, replicându-i săteanului că pământ are și el îndeajuns, dar nu are timp să-l prelucreze, și a acceptat în schimb doar bani.

Iar Alexandru Lungu din Zubrești i-a propus jumătate din recoltă primarului Dumitru Bulgar, pentru ca acesta să nu pună la evidență tot pământul pe care îl avea.

Primarul a fost de acord cu singura condiție ca roada ce i se cuvenea din tocmeală să-i fie culeasă și adusă acasă.

Din cauza că gospodarul a cerut timp să se mai gândească, Bulgar l-a denunțat la NKVD, precum că ar fi încercat să-l mituiască. Soarta de mai departe a lui Alexandru Lungu este clară…Preotul Buruiană, parohul bisericii din Recea, o persoană de vârstă înaintată, avea și el vreo 10 hectare de pământ.

Când repartizau altora terenul locaşului de cult, proletarii satului au cerut să fie confiscate și ogoarele pline de roadă ale preotului, motivând că ei le-au prelucrat, chiar dacă au fost remunerați pentru aceasta. Fireşte că bolşevicii i-au susţinut pe acești lumpeni și l-au lăsat pe părinte fără nimic.

Vânătoarea de cadre românești

După iunie 1940, dezrădăcinarea valorilor naționale ale basarabenilor s-a produs pe mai multe căi.

Nomenclatura bolşevică, vorbitoare de limbă rusă, a pornit o amplă campanie de teroare împotriva intelectualilor, pe care îi numea „elemente chiaburești și contrarevoluționare”.

La fiecare adunare de partid, se distrugeau destinele unor minunați specialiști, care erau eliberaţi din serviciu şi nu mai puteau fi angajaţi în instituţiile sovietice.

Vânătoarea de specialiști români se numea, în limbaj sovietic, „operațiune de curățire a instituțiilor socialiste”.

Aceasta şi-a dat startul după ce, odată cu începerea anului școlar, comuniştii au descoperit că instituţiile de învăţământ erau dominate de cadre didactice vechi. Atunci s-a pus problema concedierii lor cu scopul de a nu „altera” generația nouă.

La Străşeni, la o ședință raională de partid din 17 decembrie 1940, un oarecare Strelțov, șeful punctului raional de achiziții, un venetic cu trei clase, se plângea că 90 la sută dintre învăţătorii raionului reprezintă „elemente burgheze antisocialiste”, deoarece au lucrat și până la venirea comuniștilor.

Prezent la ședință, bolșevicul Kojevnikov, președinte al uniunii raionale a cooperativelor de consum, s-a lăudat că a demis 48 de specialiști români din personalul de 138 de muncitori ai asociației pe care o conduce.

În aceeași zi, a fost arestat agentul financiar Ivanov, un rus care a emigrat în România după revoluția bolșevică. Motivul invocat de călăii săi a fost evident – a lucrat cu românii.

O cronologie a evenimentelor istorice din RSS Moldovenească (1940- 1991)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

RSS Moldovenească – cronologie (1940 – 1991)

26 iunie 1940. Nota ultima a U.R.S.S. adresată României.

28 iunie 1940. Administraţia şi trupele române au început să se retragă de pe teritoriul Basarabiei. Armata Roşie a trecut Nistrul. Basarabia a trecut în componenţa U.R.S.S.

 

2 august 1940. La Sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a fost adoptată legea cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale.

Raioanele din sudul şi din nordul Moldovei de Răsărit au trecut în componenţa R.S.S. Ucraina, iar o parte din R.A.S.S.M a trecut în componenţa R.S.S.Moldovenești.

 

 

 

 

Drapelul RSS Moldovenești

11 noiembrie 1940. S-a încheiat delimitarea teritorială dintre R.S.S.M. şi R.S.S. Ucraineană. Au fost formate 6 judeţe – Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca.

 

 

29 ianuarie 1941. Au avut loc primele alegeri generale în Sovietele Supreme ale R.S.S.Moldovenească şi U.R.S.S.

 

 

 

 

 

 

 

 

22 iunie 1941. Armatele germane şi române în nord, armatele române în centru şi sud au trecut Prutul şi au pătruns pe teritoriul R.S.S.M. În 26 iulie 1941, prin cucerirea Cetăţii Albe, a fost restabilită graniţa de pînă la 28 iunie 1940.

 

 

Martie 1944. Armata Roşie a reuşit să treacă Nistrul în partea d enord a fostei R.S.S.M. şi a luat în stăpînire pînă la începutul lunii aprilie Bucovina de nord şi nordul Basarabiei, coborînd pînă aproape de Orhei.

 

23 august 1944. Ca urmare a declanşării operaţiunii Iaşi-Chişinău, Armata Roşie a recucerit în cîteva zile tot teritoriul basarabean.

 

1946. R.S.S.M. a fost lovită de secetă. Datorită politicii neraţionale a autorităţilor, anii 1946-1947 au devenit ani ai foamei.

 

1 octombrie 1946. Prin Hotărîrea Consiliului Comisarilor Poporului al RSSM din 4 martie 1946, a fost întemeiată Universitatea de Stat din Moldova.

 

16 februarie 1947. Au avut loc alegerile în Sovietul Suprem al R.S.S.M.

 

6 iulie 1949. Al treilea val de deportări din R.S.S.M.

 

15 aprilie 1978. A fost adoptată Constituţia R.S.S.M.

 

31 august 1989. Sovietul Suprem al R.S.S.M. a adoptat limba moldovenească ca limbă de stat.

 

25 februarie şi 10 martie 1990. Primele alegeri libere în Sovietul Suprem al R.S.S.M.

 

27 aprilie 1990. Tricolorul a devenit steagul naţional al R.S.S.M.

 

23 iunie 1990. A fost declarată suveranitatea R.S.S.M.

 

3 septembrie 1990. Sovietul Suprem al R.S.S.M. l-a ales ca preşedinte pe Mircea Snegur.

 

3 noiembrie 1990. Capul de bour a fost ales ca stemă de stat a R.S.S.M.

 

17 martie 1991. Populaţia R.S.S.M. a boicotat în cea mai mare parte referendumul unional.

 

23 mai 1991. R.S.S. Moldovenească a devenit Republica Moldova.

 

27 august 1991. Deputații Frontului Popular din Moldova, sprijiniți de Alianța Națională pentru Independență „16 Decembrie”, organizează la Chișinău cea de-a treia Mare Adunare Națională, transmisă în direct de TVM și TVR. Adunarea impune Parlamentului votarea nominală a Declarației de Independență și adoptarea Imnului „Deșteaptă-te române!” ca imn național.A fost proclamată independenţa Republicii Moldova.

România a fost primul stat carea recunoscut independenţa R. Moldova.

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

http://www.nichita.org/istorie-contemporana/scurta-cronologie-a-republicii-moldova-1917-2007/

http://www.istoria.md/articol/65/RSSM___cronologie