Slugile trădătoare comuniste care au capturat România cu ajutorul direct al cotropitorilor sovietici

Să spunem lucrurilor pe nume: Partidul Comunist Român (PCR) fost condus de către o bandă de briganzi înarmați cu o ideologie asasină, care au capturat o ţară cu ajutorul direct al unei puteri imperialiste si expansioniste numită URSS, scrie Vladimir Tismăneanu în https://www.contributors.ro/secolul-totalitarismelor.
Astfel s-a născut și a funcționat totalitarismul comunist in România, prin complot, crimă, trădare.
Slugile comuniste din România si trădarea de țară
„SCÎNTEIA”, organul de presa al PCR al cărui secretar general era atunci bulgarul Boris Ştefanov, scria in data de 8 septembrie 1939):
„Încheierea pactului de neagresiune sovieto-german este o confirmare în plus a justeţei celor expuse de tov. Stalin şi Manuilski /…/ Pactul este o consecinţă a politicii hotărî te de pace a statului sovietic”.
La rândul sau, un alt „organ” al PCR, „Lupta de clasă”, scria în decembrie 1939:
„Prin pactul de neagresiune /…/ Uniunea Sovietică a salvat ţările Baltice şi sud-estul Europei de măcelul imperialist”.
Dar, să admitem cazul că, în epocă nu s-a cunoscut „protocolul adiţional secret” prin care U.R.S.S.-ului i s-au recunoscut de către Germania aspirațiile anexioniste față de Polonia, Româniai şi Țările Baltice.
O altă mişcare extremistă din România, cea de „dreapta”, a pretins că nu a cunoscut respectivul tîrg, cînd îşi exprima admiraţia faţă de marele succes diplomatic al Germaniei!
În orice caz, cât de tare s-au apropiat atunci „extremele” vieţii politice de la noi,încât în aprecierea acelui moment fiecare a adulat genialitatea „idolului” protector : Stalin, respectiv Hitler.
În schimb, după ce au început să prindă „viaţă” în ceea ce privea România, lucrurile nu mai erau „secrete” şi s-au consumat sub ochii şi în plin impact cu conştiinţa naţională a poporului.
Care a fost atunci „poziţia” P.C.R. ? Iat-o, exprimată în documente oficiale.
In MANIFESTUL din iulie 1940 al Comitetului regional din Moldova al P.C.R.se scria despre „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de către armata roşie:
„Armata Roşie a muncitorilor şi ţăranilor, care ajută proletariatul din toată lumea, de a se elibera de sub jugul imperialismului, a intrat in acţiune.
Ea a păşit în Basarabia şi Bucovina de unde izgoneşte ciocoii şi moşierii care au supt singele poporului şi va ajuta muncitorii şi ţăranii să-şi scuture jugul capitalist /…/ în 1918/ după un război de lungă durată, muncitorii şi ţăranii din Rusia ţaristă s-au răsculat contra ţarului /…/ Imperialiştii români care au dus întotdeauna o politică de acaparare şi subjugare a altor popoare, nu au pierdut nici atunci momentul. În frunte cu regele Ferdinand, călăul republicii socialiste ungare, s-au aruncat ca nişte hiene asupra Basarabiei şi au smuls-o de la tînăra Republică Sovietică /…/ şi cu ajutorul baionetelor au subjugat Basarabia. Au fost 22 de ani de teroare sălbatică. Dar au fost şi 22 ani de luptă eroică a poporului basarabean şi bucovinean împotriva călăilor care l-au subjugat”.
Iar in MANIFESTUL din iulie 1948 al Comitetului Regional Dobrogea al P.C.R. se spunea că :
„Sub impresia isprăvilor războinice germane, prăbuşirea imperialismului francez şi eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de nord de către Armata Roşie Sovietică, vîrfurile reacţionare capitalisto-moşiereştl, sub conducerea regelui, au trecut făţiş de partea fascismului germano-italian /…/.
Eliberarea noastră nu va veni de la fascismul român, de la iredentiştii bulgari din Sofia sau de la HitIer şi Mussolini, ci numai de Ia lupta noastră unită sub conducerea P.C.R. /…/ Pentru dreptul de autodeterminare pînă la despărţirea de statul român /…/
Trăiască Armata Roşie Sovietică, care a eliberat poporul basarabean şi bucovinean !”

Şi iată, un punct de vedere oficial, în numele CC. al P.C.R., la 8 august 1940, în care, pe lingă satisfacţia pentru „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de nord, se enunţau şi „speranţele” privind rezolvarea problemei „naţionale” în Transilvania şi Dobrogea:
MANIFEST al CC. al P.C.R.
„Către muncitorii şi ţăranii români!
Către popoarele asuprite ale Ardealului şi Dobrogei!”:
„«România Mare» a devenit o temniţă a popoarelor /…/ în măreaţa familie a popoarelor sovietice — egale în drepturi — integrate în mod liber după voinţa şi dorinţa lor în U.R.S.S., Basarabia (în R.S.S. Moldovenească) şi Bucovina de Nord (în R.S.S. Ucraineană) se transformă din ţinuturi ruinate şi însîngerate, în ţinuturi înfloritoare şi înstărite”.
Şi, se avertiza, fără echivoc:
«Nu trebuie uitat o singură clipă că mai continuă să domnească sîngeroasa asuprire imperialistă asupra popoarelor Ardealului şi Dobrogei. /…/ Voi, muncitori şi ţărani români, sînteţi datori să susţineţi lupta popoarelor asuprite pentru eliberarea lor de sub jugul imperialismului român /…/ popoarele Ardealului şi Dobrogei vor avea şi dreptul de a decide cu cine vor în mod liber să se unească”.
După ce se sublinia, din nou, că aceste „popoare” nu voiau nici exploatarea „imperialiştilor” români, nici a „iredentiştilor” maghiari sau bulgari, se arăta :
«Noi, Partidul Comuniştilor vă chemăm la luptă revoluţionară sub drapelul roşu al internaţionalismului proletar — steagul lui Marx-Engels-Lenin-Stalin — sub faldurile căruia 193 de milioane de oameni au cucerit victoria Socialismului în U.R.S.S. /…/ Sub acest steag, în colaborare cu Eroica Armată Roşie, au fost eliberate popoarele Basarabiei, Bucovinei de Nord şi popoarele Statelor Baltice. Sub acest steag vom învinge şi noi”.
Mai trebuie, oare, adăugată vreo altă explicaţie ? Mai poate cineva susţine că există alte posibilităţi de interpretare ? Mai poate exista vreo rezervă privind justeţea scoaterii în afara legii a P.C.R., în interbelic?
Iată, de altfel, o autoapreciere a însăşi P.C.R. privind ilegalizarea sa, făcută însă cu mîndrie nedisimulată :
„Partidul comuniştilor a suferit el însuşi cele mai grele lovituri din partea imperialismului şi a fost dizolvat încă în 1924 /…/ pentru că în programul său a înscris lupta pentru dreptul la audeterminare a naţionalităţilor asuprite, pînă la despărţirea de stat. /…/ Partidul Comunist din România declară sus şi tare: /…/ trebuie împiedicat ca imperialismul român să calce în picioare drepturile ce aparţin popoarelor Ardealului şi Dobrogei”.

Intr – un „Raport al Secretariatului C.C. al Partidului Comunist din România” din 10 martie 1941, liderii comunisti declarau că :
„Marșul triumfător al eroicei Armate Roșii în Basarabia și Bucovina de Nord, eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord de sub jugul capitaliștilor și moșierilor români, întâmpinarea cu un adevărat delir de către popoarele Basarabiei și Bucovinei de Nord a Armatei Roșii glorioase, manifestarea iubirii adânci față de poporul sovietic, Partidul Bolșevic, față de conducătorul și eliberatorul popoarelor, tovarășul Stalin, a avut un avut un răsunet și o influeanță deosebit de mare în masele de la orașe și sate din România.”
– CC al P.C.R.-
În luna noiembrie 1947, avea loc înscenarea judiciară organizată de slugile lui Stalin din România împotriva lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache si altor fruntași ai PNT.
In fapt, pe banca acuzaților se afla istoria României democratice.

Trădătorii țării îi acuzau pe întregitorii ei de „trădare”.
Era ceva odios, monstruos și halucinant în toată această criminală dramaturgie. Am avut șansa să-l cunosc pe N. Carandino, directorul ziarului „Dreptatea”, mi-a vorbit despre comportarea de o inflexibilă demnitate a lui Maniu la proces si iî anii de temniță.
Dupa câteva săptămâni, printr-o lovitură de stat pusa la cale de agenții Kremlinului, Regele Mihai, monarhul constituțional al țării, era constrâns să abdice. Consecința era limpede: triumfase sinistra, demonica „tactică a salamului” inventată de Mátyás Rákosi, Stalinul maghiar.
România înceta să mai fie România, devenise o gubernie sovietică, o colonie pentenciară dirijată de un grup de scelerați convinși că fusesera desemnați de Istorie să batjocorească un popor, o cultură, o tablă de valori întemeiată pe onoare și curaj civic.
Pe 5 noiembrie 1947, Ana Pauker, femeia de fier a comunismului din România, devenea ministru de externe.
Colaboraţionistul Gh. Tătărescu a fost imediat eliminat precum o măsea stricată. Romania nu mai are de fapt politică externă, fiind cu desăvârsire vasalizată de ruși. Incep epurările din ministerul de externe, vechii diplomati sunt concediati, multi vor fi arestati.
Mâna dreaptă a temutei militante era Ana Toma, ilegalistă din categoria „pură si dură”, membră a CC și șefă de cadre, sotia agentului sovietic Pantelei Bodnarenko, (zis Pantiușa), al cărui nume românizat era Gheorghe Pintilie, devenit seful Securităţii chiar din clipa infiinţării acelei instituţii criminale in 1948.
Cultul lui Gheorghiu-Dej s-a dezvoltat în paralel cu acela al moscovitei Ana Pauker, rivalitatea lor este ireconciliabilă.

Erau ca două săbii intr-o teacă. Își zâmbeau, se sărutau tandru, dar se urau de moarte.
În iunie 1952, acuzată de simultană „deviere” de dreapta si de stânga (o sfidare a legilor fizicii!), Ana Pauker a fost eliminată din Secretariat si din Biroul Politic.
Arestată in februarie 1953, ”tovarășa” Ana Pauker a fost acuzată de complot sionist și doar moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953, a salvat-o de o soartă similară cu aceea pe care au avut-o László Rajk ori Rudolf Slánský.
Gheorghiu – Dej: „Râdeţi în faţă celor care vă spun că Ardealul e unguresc !’
Foto: Gh.Gheorghiu-Dej si N.S.Hrusciov
Motto:
„Gheorgiu-Dej despre Basarabia: facem plebiscit, dar aduceţi românii din Asia.
Râdeţi în faţă celor care vă spun că Ardealul e Unguresc.”