Slugile trădătoare comuniste care au capturat România cu ajutorul direct al cotropitorilor sovietici

Să spunem lucrurilor pe nume: Partidul Comunist Român (PCR) fost condus de către o bandă de briganzi înarmați cu o ideologie asasină, care au capturat o ţară cu ajutorul direct al unei puteri imperialiste si expansioniste numită URSS, scrie Vladimir Tismăneanu în https://www.contributors.ro/secolul-totalitarismelor.

Astfel s-a născut și a funcționat totalitarismul comunist in România, prin complot, crimă, trădare.

Slugile comuniste din România si trădarea de țară

 

„SCÎNTEIA”, organul de presa al PCR al cărui secretar general era atunci bulgarul Boris Ştefanov, scria  in data de 8 septembrie 1939):

„Încheierea pactului de nea­gresiune sovieto-german este o confirmare în plus a juste­ţei celor expuse de tov. Stalin şi Manuilski /…/ Pactul este o consecinţă a politicii hotă­rî te de pace a statului sovie­tic”.

La rândul sau, un alt „organ” al PCR, „Lupta de clasă”, scria în decem­brie 1939:

„Prin pactul de neagresiu­ne /…/ Uniunea Sovietică a salvat ţările Baltice şi sud-estul Europei de măcelul im­perialist”.

Dar, să admitem cazul că, în epocă nu s-a cunoscut „protocolul adiţional secret” prin care U.R.S.S.-ului i s-au recunoscut de către Germa­nia aspirațiile anexioniste față de Polonia, Româniai şi Țările Baltice.

O altă mişcare extremistă din România, cea de „dreap­ta”, a pretins că nu a cunos­cut respectivul tîrg, cînd îşi exprima admiraţia faţă de marele succes diplomatic al Germaniei!

În orice caz, cât de tare s-au apropiat atunci „extremele” vieţii politice de la noi,încât în aprecierea acelui moment fiecare a adulat ge­nialitatea „idolului” protec­tor : Stalin, respectiv Hitler.

În schimb, după ce au început să prindă „viaţă” în ceea ce privea România, lu­crurile nu mai erau „secrete” şi s-au consumat sub ochii şi în plin impact cu conştiinţa naţională a poporului.

Care a fost atunci „poziţia” P.C.R. ? Iat-o, exprimată în documente oficiale.

In MANIFESTUL  din iulie 1940  al Comitetului regional din Moldova al P.C.R.se scria despre „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de către armata roşie:

„Armata Roşie a muncitorilor şi ţăra­nilor, care ajută proletariatul din toată lumea, de a se eli­bera de sub jugul imperialis­mului, a intrat in acţiune.

Ea a păşit în Basarabia şi Bu­covina de unde izgoneşte ciocoii şi moşierii care au supt singele poporului şi va ajuta muncitorii şi ţăranii să-şi scuture jugul capitalist /…/ în 1918/ după un război de lungă durată, muncitorii şi ţăranii din Rusia ţaristă s-au răsculat contra ţarului /…/ Imperialiştii români care au dus întotdeauna o politică de acaparare şi subjugare a altor popoare, nu au pierdut nici atunci momentul. În frunte cu regele Ferdinand, călăul republicii socialiste ungare, s-au aruncat ca nişte hiene asupra Basarabiei şi au smuls-o de la tînăra Repu­blică Sovietică /…/ şi cu aju­torul baionetelor au subjugat Basarabia. Au fost 22 de ani de teroare sălbatică. Dar au fost şi 22 ani de luptă eroică a poporului basarabean şi bucovinean împotriva călăilor care l-au subjugat”.

 Iar in MANIFESTUL din iulie 1948  al Comitetului Regional Dobrogea al P.C.R. se spunea că :

„Sub impresia isprăvilor războinice germane, prăbuşi­rea imperialismului francez şi eliberarea Basarabiei şi Bu­covinei de nord de către Ar­mata Roşie Sovietică, vîrfurile reacţionare capitalisto-moşiereştl, sub conducerea regelui, au trecut făţiş de partea fascismului germano-italian /…/.

Eliberarea noastră nu va veni de la fascismul român, de la iredentiştii bul­gari din Sofia sau de la HitIer şi Mussolini, ci numai de Ia lupta noastră unită sub conducerea P.C.R. /…/ Pentru dreptul de autodeterminare pînă la despărţirea de statul român /…/

Trăiască Armata Roşie So­vietică, care a eliberat popo­rul basarabean şi bucovi­nean !”

Şi iată, un punct de vedere oficial, în numele CC. al P.C.R., la 8 august 1940, în care, pe lingă satisfacţia pen­tru „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de nord, se enunţau şi „speranţele” privind rezolvarea problemei „naţio­nale” în Transilvania şi Dobrogea:

MANIFEST al CC. al P.C.R.

„Către muncitorii şi ţăranii români!

Către popoarele asuprite ale Ardealului şi Dobrogei!”:

„«România Mare» a deve­nit o temniţă a popoarelor /…/ în măreaţa familie a popoarelor sovietice — egale în drepturi — integrate în mod liber după voinţa şi dorinţa lor în U.R.S.S., Basarabia (în R.S.S. Moldovenească) şi Bu­covina de Nord (în R.S.S. Ucraineană) se transformă din ţinuturi ruinate şi însîngerate, în ţinuturi înfloritoa­re şi înstărite”.

Şi, se averti­za, fără echivoc:

«Nu trebuie uitat o singură clipă că mai continuă să dom­nească sîngeroasa asuprire imperialistă asupra popoare­lor Ardealului şi Dobrogei. /…/ Voi, muncitori şi ţărani români, sînteţi datori să sus­ţineţi lupta popoarelor asu­prite pentru eliberarea lor de sub jugul imperialismului ro­mân /…/ popoarele Ardealu­lui şi Dobrogei vor avea şi dreptul de a decide cu cine vor în mod liber să se uneas­că”.

După ce se sublinia, din nou, că aceste „popoare” nu voiau nici exploatarea „im­perialiştilor” români, nici a „iredentiştilor” maghiari sau bulgari, se arăta :

«Noi, Partidul Comuniştilor vă chemăm la luptă revolu­ţionară sub drapelul roşu al internaţionalismului proletar — steagul lui Marx-Engels-Lenin-Stalin — sub faldurile căruia 193 de milioane de oa­meni au cucerit victoria Socialismului în U.R.S.S. /…/ Sub acest steag, în colaborare cu Eroica Armată Roşie, au fost eliberate popoarele Ba­sarabiei, Bucovinei de Nord şi popoarele Statelor Baltice. Sub acest steag vom învinge şi noi”.

Mai trebuie, oare, adăugată vreo altă explicaţie ? Mai poate cineva susţine că exis­tă alte posibilităţi de inter­pretare ? Mai poate exista vreo rezervă privind justeţea scoaterii în afara legii a P.C.R., în interbelic?

Iată, de altfel, o autoapreciere a în­săşi P.C.R. privind ilegalizarea sa, făcută însă cu mîndrie nedisimulată :

„Partidul comuniştilor a suferit el însuşi cele mai grele lovituri din partea im­perialismului şi a fost dizol­vat încă în 1924 /…/ pentru că în programul său a înscris lupta pentru dreptul la audeterminare a naţionalităţilor asuprite, pînă la despărţirea de stat. /…/ Partidul Comu­nist din România declară sus şi tare: /…/ trebuie împiedi­cat ca imperialismul român să calce în picioare drepturile ce aparţin popoarelor Ardea­lului şi Dobrogei”.

Intr – un „Raport al Secretariatului C.C. al Partidului Comunist din România” din 10 martie 1941, liderii comunisti declarau că :

„Marșul triumfător al eroicei Armate Roșii în Basarabia și Bucovina de Nord, eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord de sub jugul capitaliștilor și moșierilor români, întâmpinarea cu un adevărat delir de către popoarele Basarabiei și Bucovinei de Nord a Armatei Roșii glorioase, manifestarea iubirii adânci față de poporul sovietic, Partidul Bolșevic, față de conducătorul și eliberatorul popoarelor, tovarășul Stalin, a avut un avut un răsunet și o influeanță deosebit de mare în masele de la orașe și sate din România.”

– CC al P.C.R.-

În luna noiembrie 1947, avea loc înscenarea judiciară organizată de slugile lui Stalin din România împotriva lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache si altor fruntași ai PNT.

In fapt, pe banca acuzaților se afla istoria României democratice.

Trădătorii țării îi acuzau pe întregitorii ei de „trădare”.

Era ceva odios, monstruos și halucinant în toată această criminală dramaturgie. Am avut șansa să-l cunosc pe N. Carandino, directorul ziarului „Dreptatea”, mi-a vorbit despre comportarea de o inflexibilă demnitate a lui Maniu la proces si iî anii de temniță.

Dupa câteva săptămâni, printr-o lovitură de stat pusa la cale de agenții Kremlinului, Regele Mihai, monarhul constituțional al țării, era constrâns să abdice. Consecința era limpede: triumfase sinistra, demonica „tactică a salamului” inventată de Mátyás Rákosi, Stalinul maghiar.

România înceta să mai fie România, devenise o gubernie sovietică, o colonie pentenciară dirijată de un grup de scelerați convinși că fusesera desemnați de Istorie să batjocorească un popor, o cultură, o tablă de valori întemeiată pe onoare și curaj civic.

Pe 5 noiembrie 1947, Ana Pauker, femeia de fier a comunismului din România, devenea ministru de externe.

Colaboraţionistul Gh. Tătărescu a fost imediat eliminat precum o măsea stricată. Romania nu mai are de fapt politică externă, fiind cu desăvârsire vasalizată de ruși. Incep epurările din ministerul de externe, vechii diplomati sunt concediati, multi vor fi arestati.

Mâna dreaptă a temutei militante era Ana Toma, ilegalistă din categoria „pură si dură”, membră a CC și șefă de cadre, sotia agentului sovietic Pantelei Bodnarenko, (zis Pantiușa), al cărui nume românizat era Gheorghe Pintilie, devenit seful Securităţii chiar din clipa infiinţării acelei instituţii criminale in 1948.

Cultul lui Gheorghiu-Dej s-a dezvoltat în paralel cu acela al moscovitei Ana Pauker, rivalitatea lor este ireconciliabilă.

Erau ca două săbii intr-o teacă. Își zâmbeau, se sărutau tandru, dar se urau de moarte.

În iunie 1952, acuzată de simultană „deviere” de dreapta si de stânga (o sfidare a legilor fizicii!), Ana Pauker a fost eliminată din Secretariat si din Biroul Politic.

Arestată in februarie 1953, ”tovarășa” Ana Pauker a fost acuzată de complot sionist și doar moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953, a salvat-o de o soartă similară cu aceea pe care au avut-o László Rajk ori Rudolf Slánský.

Publicitate

Gheorghiu – Dej: „Râdeţi în faţă celor care vă spun că Ardealul e unguresc !’

 

 

Foto: Gh.Gheorghiu-Dej si N.S.Hrusciov

 

 

 

 

Motto:

„Gheorgiu-Dej despre Basarabia: facem plebiscit, dar aduceţi românii din Asia.

Râdeţi în faţă celor care vă spun că Ardealul e Unguresc.” 

 

 

 

La plenara din 1964 a Partidului Muncitoresc Roman, s-a identificat şi definit în mod clar o politică românească bazata pe criterii naţionale, distinctă de cea sovietică .

Cu cativa ani inainte, comuniştii români, profitând de perioada antisemită a politicii  lui Stalin, au îndepărtat din funcţiile principale agenţii veniţi de la Moscova, in majoritate evrei.

 Pentru a intelege evenimentele din acea epoca,o  importanţă deosebită o are  cunoaşterea modului de a gândi a celor care conduceau România acelor vremuri, dar şi elementele care au stat la baza dizidenţei României în spaţiul sovietic.

Hruşciov aflase de faptul că în România se înteţesc discuţiile cu privire la românitatea Basarabiei şi ţine să transmită conducerii PMR, prin intermediul lui Tito, obiecţiile sale cu privire la această problemă.

Reacţia lui Gheorghiu-Dej a fost  una imediată spunand :

“Că sunt oameni în România şi nu pot să spun câţi să fie, mai mulţi sau mai puţini, şi chiar istorici se gândesc la lucrul acesta, la Basarabia în fel şi chip, nu putem să le băgăm pumnul în gură şi să scoatem cu cleştele afară lucrul acesta?!”

Drept replică Hruşciov a supralicitat: „atunci să facem plebiscit, să vedem ce spune lumea”.

“Dar ce populaţie aveţi acolo, întreba  Gheorghiu-Dej. Unde este populaţia care a trăit în anii cutare şi cutare? Ştiţi unde este? Este în Asia…

Apoi, dacă e aşa, trebuie să fie adusă populaţia de acolo, dacă dumneavoastră v-aţi gândit la plebiscit… aduceţi populaţia pe care a-ţi izgonit-o de acolo şi să faceţi cu o comisie împărţeala şi să vedem cum o să iasă…”

“Însă fără trupe”, avea să completeze Emil Bodnăraş.

În timpul Plenarei,are loc şi o discuţie legată de Transilvania:

“Tov. Mihail Roşianu: Pe urmă este o tendinţă de a se crea o opinie în această privinţă, pentru că ne vorbesc de aceste probleme diplomaţi, diferiţi diplomaţi străini.

Ce este Ardealul? Şi capitaliştii ne spun şi din prieteni şi dacă le răspunzi despre ce este vorba, păi aşa vorbesc: am discutat cu tovarăşii maghiari şi ei pun această problemă.

Tov. Gheorghiu-Dej:  De ce nu le-au răspuns. Să râzi. Eu aşa am rugat să ţi se transmită. Când vin şi vorbesc despre lucruri din acestea, să-l asculţi, să nu-ţi bagi degetele în urechi şi după aceea să te pui pe râs şi să râzi până nu mai poţi.

Tov. Mihail Roşianu: Această indicaţie o au tovarăşii noştri de la ambasadă.

Tov. Gheorghiu-Dej: Acesta să fie răspunsul. Nici nu merită să faci discuţii pentru că probabil că acele cercuri care vor să pescuiască în apă tulbure, să folosească din nou mărul discordiei, îşi imaginează că ar mai putea avea loc un Dictat precum cel de la Viena!

Atunci a fost Hitler, Mussolini, au putut să impună. Astăzi şi eu aş vrea să cunosc un nou Hitler şi un nou Mussolini care ar putea să impună un astfel de dictat României. Aşa ceva nu va fi posibil.

Înainte de toate cei care vorbesc despre lucrurile acestea, niciodată nu au în vedere cine locuieşte în Transilvania.

Aşa că nu trebuie să ne mâhnim , nu trebuie să ne supărăm, măcar atâta trebuie să le lăsăm, dreptul acestora de a discuta, de a exprima dorinţe, păreri, să-i ascultăm frumuşel şi pe urmă să pornim la râs şi să râdem până nu mai putem.

Să le dăm şi o ţuică, o ţuică românească şi să le mulţumim, mai poftiţi pe la noi.

Probabil asta şi caută cei care vin la tine. Acei prieteni care vin pe la tine sunt trimişi special să te zgândere, să-i zgândire şi pe ceilalţi, ştiind că voi o să scrieţi acasă.

Aşa cum începeţi voi să săltaţi şi să  vă mişcaţi, cred că o să ne mişcăm şi noi  dincoace după informaţiile care le primim, ori pe noi nu ne mişcă aşa.

Ei caută dinadins lucrul acela, doar, doar, cineva s-o formaliza şi o încerca să facă observaţii.

Ia, uitaţi-vă, de ce nu puneţi la punct pe naţionaliştii, pe şovinii, pe revizioniştii cunoscuţi, în această privinţă de ce nu luaţi atitudine? Ce rost are oare să facem treaba asta?

N-o să dăm lecţii la nimeni, fiecare ce-şi pregăteşte  aceia să şi mănânce.

Aşa să le răspunzi, tov. Roşianu. Să asculţi; să asculţi nu strică, însă să nu te angajezi în discuţii pentru că tocmai aceasta îşi doresc. Nici presa noastră nu trebuie.”

 Cele de mai sus reflectă încă odată faptul că, după retragerea trupelor ruse de pe teritoriul României, tendinţa a fost de revenire la ideologia nationala de bază a statului român, care se referă la unitatea administrativă care să cuprindă toate teritoriile locuite majoritar de români şi care să- si  folosească resursele în slujba neamului românesc.

Sub ocupaţia sovietică a fost realizat cel mai mare genocid împotriva neamului românesc.

Asasinarea intelectualităţii culturale, academice şi politice interbelice s-a făcut de către agenţii veniţi de la Moscova şi nu de către români.

Binenţeles că s-au găsit şi printre noi suficienţi care să se vândă pentru bunăstare sau din alte motive, dar nu vorbim de o regulă.

Istoricii, mai mult de frica de a ieşi din tiparele impuse după decembrie 1989, inca refuză să facă o distincţie clară în interiorul comunismului si sa accentueze  faptul că majoritatea ucigaşilor de după 1944, au fost cu precadere oamenii Moscovei..

Basarabia reprezintă o constantă a politicii noastre externe, dusă chiar şi în perioadele istoriei noastre cele mai grele.

Politica recomandată de Gheorghiu-Dej cu privire la Ardeal de asemenea nu era una nouă.

Ea s-a aplicat şi în perioada interbelică şi se aplică şi astăzi. Recomandarea este de evitare a discuţiilor pe acest subiect deoarece nu aduc aport pozitiv şi chiar asta şi-ar dori unii: o puternică mediatizare.

De altfel e un lucru firesc, mai ales când nu ai motive să te disculpi.

A existat o tendinţă a comuniştilor şi a lui Gheorghiu-Dej de a sublinia că revenirea Ardealului li se datorează, că ei au adus Transilvania înapoi.

Lucrurile sunt departe însă de a fi aşa.

Stalin inca inainte de retragerea armatei române din alianţa anti-sovietică, îşi propusese să nu lase Ardealul ungurilor. 

Continuarea  luptei Ungariei alaturi de Germania nazista,  până la nimicirea ei  definitivă, a reprezentat un argument în plus.

Pe de cealaltă parte, ca şi în 1918, armata română a fost împinsă până la Budapesta în mod intenţionat, pentru zdrobirea bolsevismului si mai ales  pentru a nu-i  lăsa cale de negociere.

Stalin prefera să aibă pe români aproape, să le ofere o justificare pentru a-şi impune un regim favorabil, decât să menţină permanent posibilitatea unui conflict militar în interiorul blocului comunist.

Extras din lucrarea „Aprilie 1964. Primăvara de la Bucureşti. Cum s-a adoptat “Declaraţia de Independenţă a României?” scrisă de către Florian Banu, Liviu Ţăranu şi publicată la Editura Enciclopedică, prin 

 blogul luleamariusdorin.ro/