CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O urmare a distanțării României de politica ”măreței” Uniuni Sovietice în anii 1964 -’65: dispariția cântărețelor rusoaice din emisiunile muzicale radio și de televiziune

 

 

 

 

 

 

 

Casatoriile cu rusoaice în România ”populară”

 

In anii 1964 – ’65 au dispărut fără nicio explicatie din emisiunile muzicale radio si de televiziune doua cântarețe pentru că aveau accent rusesc. Prima dintre ele, Alla Baianova, cu o voce splendida, se apropia de 50 de ani.

Fusese socotita la un moment dat, în tinerețe, drept cea mai frumoasă femeie din București. Era descendenta unei familii de ruși albi refugiați in Romania dupa revoluția bolșevică din Rusia.

O alta cântareață, mult mai tânara, Ilinca Cerbacev, fiica unui generalul albgardist,  nu deranja pe nimeni: născută aici, avea o pronunție româneasca fără cusur, așa încât a putut continua sa apară în public nestingherită.

 

 

 

 

 

 Imagini pentru ala baianova

  Alla Baianova (1914-2011)                                 Ilinca Cerbacev

 

 

Alla Baianova isi avusese propriul local, frecventat in timpul razboiului de ofițeri germani, fapt care o impiedicase multa vreme sa reintre in circuitul artistic.

Cânta cu multa distinctie, dar si cu inerentul accent, piese romanesti, intre care „Intra luna pe fereastra”, devenit mare slagar, lansata in 1959 si osandita initial pentru „intimism”.

Însă adevăratul repertoriu al Allei Baianova îl constituiau vechile cântece și romanțe rusești: „Ciubcik”, „Moscovnoe vecera”, „Nocinaia raglada”, „Pasledni cias”, si desigur, „Oci ciorniie”, interzis in Uniunea Sovietică intrucat era socotit un fel de imn al emigratiei ruse din Occident, dar slobod sa fie auzit la București.

Cea de-a doua victima a derusificării era o tânără de 23-24 de ani sosita recent din „Uniune”, care cânta și in limba spaniolă. Aparuse cu mult succes la televiziune.

Era sotia unui inginer sau a unui ofiter care studiase in Uniunea Sovietica. Din anii ’50, Moscova si Leningradul ajunsesera pentru români ceea ce fusese altadata Parisul pentru ei.

Plecau acolo sa urmeze facultăți sau sa se specializeze. In URSS, echivalentul masteratului de astazi se numea „aspirantura”; nu exista titlul de doctor, ci de „candidat in științe”.

Mulți români plecați la studii in URSS se întorceau acasă cu neveste rusoaice. Era un mare atu profesional si politic. De aceea, căsătoria cu rusoaice devenise o modă.

Una pe care adepții săi aveau s-o plăteasc foarte scump. Odată cu derusificarea, mariajul româno-rus devenise un mare handicap, unul care bloca orice perspectiva de ascensiune politica sau profesionala.

Moda casatoririi cu rusoaice urmase modei casatoririi cu evreice, cazuta in desuetudine dupa inlaturarea de la putere a Anei Pauker, in 1952.

Dupa inscaunarea lui Ceausescu, sotii cu neveste rusoaice nu numai ca vor fi zvarliti in posturi marginale, dar vor fi dispretuiti si priviti ca potentiali agenti sovietici.

„Leninismul ne e far si tarie…”

Derusificarea inceputa de Gheorghiu-Dej culminase cu discursul sau rostit la Plenara din aprilie 1964, considerat pe atunci de Occident o ferma „declaratie de independenta” fata de Moscova. Era pentru intaia oara, dupa comunizarea Romaniei, cand Apusul isi indrepta privirile cu interes inspre aceasta tara.

O explicatie a acestei atitudini a lui Gheorghiu-Dej o furnizeaza un om politic, Ion Varlam, in urmatorii termeni;

„Dej nu a avut un conflict cu conducerea Uniunii Sovietice, ci numai cu Hrusciov. Din memoriile unui colaborator al lui Gomulka reiese ca acest conflict personal mocnea inca din 1955, el fiind perceput de autor in timpul traversarii Atlanticului, pe care toti liderii comunisti au facut-o impreuna, pe nava „Baltica”, pentru a lua parte la prima sesiune a Adunarii Generale a ONU (…).

Echipa lui Dej, imbracata dupa moda engleza, nu s-a asezat la aceeasi masa cu Hrusciov si a afisat un dispret nedisimulat față de chefurile la care se dedau cu „seful” comesenii lui, care se terminau, in fiecare seara, cu niste betii monstruoase.”

Pentru a intelege cotele rusificarii, e suficient sa citim trei versuri din Imnul de Stat al Republicii Populare Romane, apartinand poetilor Dan Desliu si Eugen Frunza:

„Infrățit fi-va vesnic al nostru popor/Cu poporul sovietic eliberator /Leninismul ne e far si tarie si-avânt…”.

In 1954, dupa moartea lui Stalin, au fost desfiintate acele asa-zise societati mixte sovieto-romane, Sovromurile, care ne spoliau tara de bogatii, iar in 1964 plecau acasa ultimii consilieri sovietici (cei de la Ministerul de Interne si de la Securitate).

In 1962 studiere limbii ruse in scolile elementare si licee devenea facultativa din obligatorie, nu se mai defila in Bucuresti de 7 noiembrie, iar din 1963 nu se mai transmitea la televiziune parada militara de la Moscova…

Un proces care a durat un deceniu, in decursul caruia, mai ales in ultima perioada a acestuia, au disparut Muzeul Romano-Rus, Institutul „Maxim Gorki”, Libraria „Cartea Rusa”, excedentul de filme si piese de teatru sovietice, emisiunile radiofonice „Sa invațăm limba rusă cntând”, denumiri de străzi, raioanele bucurestene I.V. Stalin si V.I. Lenin, statuile lui Stalin, melodiile rusesti din programele Radiodifuziunii, expozitiile industriale sovietice – cea din urma fiind deschisa in 1962 pe malul Lacului Herastrau, intitulata „Ultimele cuceriri ale stiintei si tehnicii sovietice”, inaugurata de Hrusciov si Gheorghiu-Dej in cinstea Congresului al II-lea al Partidului Muncitoresc Roman…

Planul Valev

Paralel cu rusificarea oficiala existase si-o autorusificare: romani get-beget, la inceputul anilor ’50, isi botezau copiii Serghei, Svetlana, Igor, tot asa cum altii isi botezasera copiii, in epoca interbelica, Adolf sau Benito (dupa Mussolini).

Pe cand Gheorghiu-Dej isi rostea discursul cu mesajul distantarii de Moscova, abia iesise din pușcărie Al.O. Teodoreanu, autorul celebrei epigrame avand ca obiect monumentul lui Constantin Baraschi: „Marite erou rus/Nu te-am inaltat atat de sus/Pentru ca ai eliberat popoarele/Ci fiindca-ti put picioarele”.

Alt scriitor inclusese intr-un articol un citat dintr-un basm al lui Creanga, plasandu-l cu subinteles:

„Nu imi pasa de Nastase; de Nichita – nici atata.” Trimiterea era stravezie: la unul dintre fruntasii conducerii sovietice, armeanul Anastasie Mikoian, respectiv la Nichita Sergheevici Hrusciov.

Derusificarea inceputa de Ocarmuire, intensificata in anii ’63 – ’64, accelerata ulterior de Ceausescu, se intalnea cu rusofobia si sovietofobia romanilor.

In 1963, Hrusciov lansase, prin intermediul unui economist sovietic pe nume Valev, un plan CAER – pandantul economic al Tratatului de la Varsovia – care preconiza o „integrare” suprastatala ce atenta la suveranitatea tarilor din sfera de influenta a Moscovei.

Potrivit acestui plan, Romania ar fi fost cuprinsa intr-o regiune sau zona impreuna cu Bulgaria si Republica Sovietica Socialista Ucraina.

Planului Valev i s-a raspuns transant, dar in termeni de specialitate, intr-o revista de profil, „Viata economica”, publicatie citita atunci ca un best-seller. Autorul articolului era un economist remarcabil, fost legionar in tinerete, care demonta intreaga constructie a colegului sau sovietic, respingand-o net.

Una din ideile cuprinse in proiectul lui Valev consta in aceea ca romanii ar trebui sa se profileze pe agricultura, bulgarii pe zarzavaturi, iar est-germanii, cehii, slovacii sa isi asume industria in cadrul „lagarului socialist”.

Venit la o consfătuire la București, în 1963, seful partidului comunist est-german, Walter Ulbricht, spusese limpede ca muncitorul din țara sa este unul superior si ca atare trebuie hrănit, imbracat și ingrijit mai bine decat colegii săi din alte tari socialiste mai inapoiate.

Afirmatia lui Ulbricht era tot un reflex al Planului Valev, care nu s-a pus niciodata in aplicare si nu a facut decat sa sporeasca la noi antipatia fata de rusi.

De altfel, la aproximativ un an dupa ce Planul Valev fusese schitat in presa sovietica si in ziarele din tarile satelite Moscovei, in octombrie 1964, Hrusciov era inlaturat din varful piramidei politice a Kremlinului.

Se afla in vacanta, pe malul Marii Negre, când a primit vestea schimbarii sale cu Leonid Brejnev. Cinci luni mai târziu, la mijlocul lui martie 1965, inceta din viata Gheorghiu-Dej, dupa ce suferise o operație de rinichi.

S-a vânturat zvonul ca fusese iradiat din ordinul Moscovei cu prilejul unei vizite intreprinse in Polonia în anul precedent, ipoteza neconfirmată, dar nici infirmată pana în ziua de astăzi.

 

 

Dan CIACHIR

http://www.ziua.ro

 

 

 

22/01/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sărbătorile în Epoca de Aur a ”socialismului victorios”. VIDEO

 

 

 

26/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Bizarerii legate de mitingurile anticomuniste din 1989 în România şi Cehoslovacia

Imagini pentru miting 21 dec 1989 bucureşti photos

 

 

Câteva ciudăţenii privind mitingul din 21 decembrie 1989 organizat în faţa sediului CC al PCR  din Bucureşti.

În primul rând, faptul că s-a decis ca el să se ţină. Să aduni atâta lume la un loc, nu-i acelaşi lucru cu mitingurile regizate de prin întreprinderi, de „adeziune la politica partidului”.

Apoi, contramandarea lui (cel puţin o dată). Că s-a hotărât totuşi ţinerea mitingului, o pun pe seama „ei”.

Au fost şi alţii, dar cred că Elena Ceauşescu a înclinat decisiv balanţa. Demult nu mai era în lumea reală.

Convocarea la miting şi a nemembrilor de partid (lucru rar, de obicei ei participau doar la defilările de 23 august, la alte acţiuni erau convocaţi numai membrii PCR).

Transmisia în direct a mitingului, inclusiv a momentelor când Ceauşescu intră în derută.

Primele grupuri de manifestanţi (câteva sute, apoi câteva mii) din primele ore de după spargerea mitingului nu sunt dispersate de miliţie şi de USLA (când încă nu ar fi fost prea dificil). În schimb, apar cordoane în jurul zonei clădirii CC.

Se pot face filmări din hotelul Intercontinental, nimeni nu intră în camere peste cameramanii de ocazie (erau securişti şi în hotel, şi în Teatrul Naţional). Unii chiar filmau lejer, din balcoane.

Dan Iosif (sau Dumitru Dincă ?) găseşte o scară lungă, cu care se urcă pe reclama de la intrarea în parcarea subterană din faţa hotelului Intercontinental spre a vorbi mulţimii.

Pasivitatea uslaşilor care creaseră un semi-cordon lângă rondul de la Universitate (practic inutil, lumea trecea pe lângă el).

Nu reacţionau, nu au fost altercaţii cu manifestanţii, se ignorau reciproc (în primele ore, după aceea s-au retras).

 

 

 

Şi prin alte părţi (cum at fi R.S. Cehoslovacă) au fost momente mai ciudate:

 

„The Economist a raportat în noiembrie 1989, cu o notă de neîncredere, lipsa ciudată de spontaneitate din partea demonstranţilor oarecum letargici.

Bătrânul episcop de Praga a încercat să salveze situaţia făcând un apel pentru continuarea protestelor, iar următorul val de demonstraţii a arătat un pic mai bine, iar la rândul lor au dat poliţiei un pretext pentru o afişare a brutalităţii.

În acelaşi timp (probabil din anxietate că revoluţia ar putea muri, eventual, de frică) comuniştii au promis să trateze demonstranţii mai blajin de aici înainte.

Momentul cheie s-a întâmplat pe 27 noiembrie, când mulţimea mult mai îndrăzneaţă a ajuns la clădirea Comitetului Central scandând: „Jos cu partidul unic !”, astfel repetând noţiunea invocată câteva zile mai devreme de către prim-ministrul comunist, Adamec.

Ca răspuns la această cerere îndrăzneaţă, demonstranţii au văzut feţe zâmbitoare la ferestrele clădirii partidului şi gesturi de solidaritate fericite din partea aparatcikilor de partid”.

 

 

 

 

Sursa: http://riddickro.blogspot.com/cateva-ciudatenii 

27/09/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: