CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Slugile trădătoare comuniste care au capturat România cu ajutorul direct al cotropitorilor sovietici

Să spunem lucrurilor pe nume: Partidul Comunist Român (PCR) fost condus de către o bandă de briganzi înarmați cu o ideologie asasină, care au capturat o ţară cu ajutorul direct al unei puteri imperialiste si expansioniste numită URSS, scrie Vladimir Tismăneanu în https://www.contributors.ro/secolul-totalitarismelor.

Astfel s-a născut și a funcționat totalitarismul comunist in România, prin complot, crimă, trădare.

Slugile comuniste din România si trădarea de țară

 

„SCÎNTEIA”, organul de presa al PCR al cărui secretar general era atunci bulgarul Boris Ştefanov, scria  in data de 8 septembrie 1939):

„Încheierea pactului de nea­gresiune sovieto-german este o confirmare în plus a juste­ţei celor expuse de tov. Stalin şi Manuilski /…/ Pactul este o consecinţă a politicii hotă­rî te de pace a statului sovie­tic”.

La rândul sau, un alt „organ” al PCR, „Lupta de clasă”, scria în decem­brie 1939:

„Prin pactul de neagresiu­ne /…/ Uniunea Sovietică a salvat ţările Baltice şi sud-estul Europei de măcelul im­perialist”.

Dar, să admitem cazul că, în epocă nu s-a cunoscut „protocolul adiţional secret” prin care U.R.S.S.-ului i s-au recunoscut de către Germa­nia aspirațiile anexioniste față de Polonia, Româniai şi Țările Baltice.

O altă mişcare extremistă din România, cea de „dreap­ta”, a pretins că nu a cunos­cut respectivul tîrg, cînd îşi exprima admiraţia faţă de marele succes diplomatic al Germaniei!

În orice caz, cât de tare s-au apropiat atunci „extremele” vieţii politice de la noi,încât în aprecierea acelui moment fiecare a adulat ge­nialitatea „idolului” protec­tor : Stalin, respectiv Hitler.

În schimb, după ce au început să prindă „viaţă” în ceea ce privea România, lu­crurile nu mai erau „secrete” şi s-au consumat sub ochii şi în plin impact cu conştiinţa naţională a poporului.

Care a fost atunci „poziţia” P.C.R. ? Iat-o, exprimată în documente oficiale.

In MANIFESTUL  din iulie 1940  al Comitetului regional din Moldova al P.C.R.se scria despre „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de către armata roşie:

Armata Roşie a muncitorilor şi ţăra­nilor, care ajută proletariatul din toată lumea, de a se eli­bera de sub jugul imperialis­mului, a intrat in acţiune.

Ea a păşit în Basarabia şi Bu­covina de unde izgoneşte ciocoii şi moşierii care au supt singele poporului şi va ajuta muncitorii şi ţăranii să-şi scuture jugul capitalist /…/ în 1918/ după un război de lungă durată, muncitorii şi ţăranii din Rusia ţaristă s-au răsculat contra ţarului /…/ Imperialiştii români care au dus întotdeauna o politică de acaparare şi subjugare a altor popoare, nu au pierdut nici atunci momentul. În frunte cu regele Ferdinand, călăul republicii socialiste ungare, s-au aruncat ca nişte hiene asupra Basarabiei şi au smuls-o de la tînăra Repu­blică Sovietică /…/ şi cu aju­torul baionetelor au subjugat Basarabia. Au fost 22 de ani de teroare sălbatică. Dar au fost şi 22 ani de luptă eroică a poporului basarabean şi bucovinean împotriva călăilor care l-au subjugat”.

 Iar in MANIFESTUL din iulie 1948  al Comitetului Regional Dobrogea al P.C.R. se spunea că :

„Sub impresia isprăvilor războinice germane, prăbuşi­rea imperialismului francez şi eliberarea Basarabiei şi Bu­covinei de nord de către Ar­mata Roşie Sovietică, vîrfurile reacţionare capitalisto-moşiereştl, sub conducerea regelui, au trecut făţiş de partea fascismului germano-italian /…/.

Eliberarea noastră nu va veni de la fascismul român, de la iredentiştii bul­gari din Sofia sau de la HitIer şi Mussolini, ci numai de Ia lupta noastră unită sub conducerea P.C.R. /…/ Pentru dreptul de autodeterminare pînă la despărţirea de statul român /…/

Trăiască Armata Roşie So­vietică, care a eliberat popo­rul basarabean şi bucovi­nean !”

28 iunie 1940: CEDAREA BASARABIEI, BUCOVINEI ȘI ȚINUTULUI HERȚEI URSS-ului  ÎN URMA PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV. Alianța  Germania-Rusia-Ungaria-Bulgaria și sfâșierea României Mari ©

Şi iată, un punct de vedere oficial, în numele CC. al P.C.R., la 8 august 1940, în care, pe lingă satisfacţia pen­tru „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de nord, se enunţau şi „speranţele” privind rezolvarea problemei „naţio­nale” în Transilvania şi Dobrogea:

MANIFEST al CC. al P.C.R.

„Către muncitorii şi ţăranii români!

Către popoarele asuprite ale Ardealului şi Dobrogei!”:

«România Mare» a deve­nit o temniţă a popoarelor /…/ în măreaţa familie a popoarelor sovietice — egale în drepturi — integrate în mod liber după voinţa şi dorinţa lor în U.R.S.S., Basarabia (în R.S.S. Moldovenească) şi Bu­covina de Nord (în R.S.S. Ucraineană) se transformă din ţinuturi ruinate şi însîngerate, în ţinuturi înfloritoa­re şi înstărite”.

Şi, se averti­za, fără echivoc:

«Nu trebuie uitat o singură clipă că mai continuă să dom­nească sîngeroasa asuprire imperialistă asupra popoare­lor Ardealului şi Dobrogei. /…/ Voi, muncitori şi ţărani români, sînteţi datori să sus­ţineţi lupta popoarelor asu­prite pentru eliberarea lor de sub jugul imperialismului ro­mân /…/ popoarele Ardealu­lui şi Dobrogei vor avea şi dreptul de a decide cu cine vor în mod liber să se uneas­că”.

După ce se sublinia, din nou, că aceste „popoare” nu voiau nici exploatarea „im­perialiştilor” români, nici a „iredentiştilor” maghiari sau bulgari, se arăta :

«Noi, Partidul Comuniştilor vă chemăm la luptă revolu­ţionară sub drapelul roşu al internaţionalismului proletar — steagul lui Marx-Engels-Lenin-Stalin — sub faldurile căruia 193 de milioane de oa­meni au cucerit victoria Socialismului în U.R.S.S. /…/ Sub acest steag, în colaborare cu Eroica Armată Roşie, au fost eliberate popoarele Ba­sarabiei, Bucovinei de Nord şi popoarele Statelor Baltice. Sub acest steag vom învinge şi noi”.

Mai trebuie, oare, adăugată vreo altă explicaţie ? Mai poate cineva susţine că exis­tă alte posibilităţi de inter­pretare ? Mai poate exista vreo rezervă privind justeţea scoaterii în afara legii a P.C.R., în interbelic?

Iată, de altfel, o autoapreciere a în­săşi P.C.R. privind ilegalizarea sa, făcută însă cu mîndrie nedisimulată :

„Partidul comuniştilor a suferit el însuşi cele mai grele lovituri din partea im­perialismului şi a fost dizol­vat încă în 1924 /…/ pentru că în programul său a înscris lupta pentru dreptul la audeterminare a naţionalităţilor asuprite, pînă la despărţirea de stat. /…/ Partidul Comu­nist din România declară sus şi tare: /…/ trebuie împiedi­cat ca imperialismul român să calce în picioare drepturile ce aparţin popoarelor Ardea­lului şi Dobrogei”.

Intr – un „Raport al Secretariatului C.C. al Partidului Comunist din România” din 10 martie 1941, liderii comunisti declarau că :

Marșul triumfător al eroicei Armate Roșii în Basarabia și Bucovina de Nord, eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord de sub jugul capitaliștilor și moșierilor români, întâmpinarea cu un adevărat delir de către popoarele Basarabiei și Bucovinei de Nord a Armatei Roșii glorioase, manifestarea iubirii adânci față de poporul sovietic, Partidul Bolșevic, față de conducătorul și eliberatorul popoarelor, tovarășul Stalin, a avut un avut un răsunet și o influeanță deosebit de mare în masele de la orașe și sate din România.

– CC al P.C.R.-

În luna noiembrie 1947, avea loc înscenarea judiciară organizată de slugile lui Stalin din România împotriva lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache si altor fruntași ai PNT.

In fapt, pe banca acuzaților se afla istoria României democratice.

Procesul Maniu, cea mai mare înscenare din istoria României: ''Sunt  terorizat''

Trădătorii țării îi acuzau pe întregitorii ei de „trădare”.

Era ceva odios, monstruos și halucinant în toată această criminală dramaturgie. Am avut șansa să-l cunosc pe N. Carandino, directorul ziarului „Dreptatea”, mi-a vorbit despre comportarea de o inflexibilă demnitate a lui Maniu la proces si iî anii de temniță.

Dupa câteva săptămâni, printr-o lovitură de stat pusa la cale de agenții Kremlinului, Regele Mihai, monarhul constituțional al țării, era constrâns să abdice. Consecința era limpede: triumfase sinistra, demonica „tactică a salamului” inventată de Mátyás Rákosi, Stalinul maghiar.

România înceta să mai fie România, devenise o gubernie sovietică, o colonie pentenciară dirijată de un grup de scelerați convinși că fusesera desemnați de Istorie să batjocorească un popor, o cultură, o tablă de valori întemeiată pe onoare și curaj civic.

Pe 5 noiembrie 1947, Ana Pauker, femeia de fier a comunismului din România, devenea ministru de externe.

Colaboraţionistul Gh. Tătărescu a fost imediat eliminat precum o măsea stricată. Romania nu mai are de fapt politică externă, fiind cu desăvârsire vasalizată de ruși. Incep epurările din ministerul de externe, vechii diplomati sunt concediati, multi vor fi arestati.

Mâna dreaptă a temutei militante era Ana Toma, ilegalistă din categoria „pură si dură”, membră a CC și șefă de cadre, sotia agentului sovietic Pantelei Bodnarenko, (zis Pantiușa), al cărui nume românizat era Gheorghe Pintilie, devenit seful Securităţii chiar din clipa infiinţării acelei instituţii criminale in 1948.

Cultul lui Gheorghiu-Dej s-a dezvoltat în paralel cu acela al moscovitei Ana Pauker, rivalitatea lor este ireconciliabilă.

Infobrasov.net - Ziarul brasovenilor de pretutindeni

Erau ca două săbii intr-o teacă. Își zâmbeau, se sărutau tandru, dar se urau de moarte.

În iunie 1952, acuzată de simultană „deviere” de dreapta si de stânga (o sfidare a legilor fizicii!), Ana Pauker a fost eliminată din Secretariat si din Biroul Politic.

Arestată in februarie 1953, ”tovarășa” Ana Pauker a fost acuzată de complot sionist și doar moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953, a salvat-o de o soartă similară cu aceea pe care au avut-o László Rajk ori Rudolf Slánský.

07/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

CUM A AJUNS ESTUL EUROPEI SUB CIZMA RUSEASCĂ

Foto: Churchill, Rosevelt si Stalin  la Ialta

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa de Est, cu largul concurs al Marii Britanii şi SUA, a intrat timp de aproape 50 de ani în sfera de influenţa a URSS-ului,scrie Basarabia literara md.

În cartea sa „Diplomacy”, istoricul și diplomatul american Henry Kissinger, fost Secretar de Stat, scrie că adevăratul lider al coaliţiei Naţiunilor Unite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial n-a fost Roosevelt, ci Stalin.
Stalin a încercat şi a reuşit nu doar să readucă în cadrul statului sovietic fostele teritorii ţariste desprinse în timpul revoluţiei bolşevice, ci să extindă cât se poate de mult influenţa şi puterea URSS-ului.
Dacă urmărim acest aspect, determinant în privinţa politicii externe promovate de dictatorul sovietic, putem înţelege că în aceeaşi notă se înscriu deopotrivă Pactul Ribbentrop-Molotov (prin care Polonia era împărţită, iar România pierdea Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţa) şi Conferinţa de la Yalta (prin care se definesc multe din graniţele actuale ale Europei).

Odată intrat în război de partea Aliaţilor, Stalin a ştiut să extragă de la aceştia avantaje maxime.

„Un petic de hârtie”

A înţeles importanţa momentului potrivit în toate negocierile. Dacă în 1941 era de aşteptat ca Aliaţii să se opună pretenţiilor teritoriale ale Uniunii Sovietice, situaţia s-a schimbat în momentul în care Armata Roşie şi-a început ofensiva spre Vest.

În 1943, la Teheran, Churchill acceptă integrarea estului Poloniei în URSS pentru a-i face pe plac lui Stalin, deşi acesta nici măcar nu ridicase problema.

Una dintre surprizele de la Teheran a fost faptul că preşedintele SUA, Franklin Roosevelt, a fost găzduit, spre consternarea lui Churchill, în incinta Ambasadei URSS din capitala Iranului.
Europa de Est a fost reconstruită după bunul plac al lui Stalin şi cu acordul celorlalţi doi mari lideri ai momentului, care aveau nevoie ca trupele sovietice să termine ofensiva împotriva lui Hitler, fără a se gândi prea mult la consecinţele ulterioare.

La 9 octombrie 1944 Churchill și Stalin s-au întâlnit la Conferința de la Moscova. Relatarea lui Churchill privind acest incident este urmatoarea: Churchill a scris pe o bucată de hârtie (unii pomenesc de un șervețel) propunerea ca sferele de influență să se împartă procentual după cum urmează: România: Rusia – 90%, ceilalţi – 10%; Grecia, Marea Britanie (de acord cu SUA) – 90%, Rusia – 10%; Iugoslavia – 50-50%; Ungaria – 50-50%; Bulgaria: Rusia – 75%, ceilalţi – 25%.

El a împins hârtia spre Stalin, care a bifat și a dat-o înapoi lui Churchill.„Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia” ar fi spus Churchill. „Nu, păstrați-o” ar fi răspuns Stalin.

În cursul negocierilor din zilele următoare, la 10 și 11 octombrie 1944, dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, și Viaceslav Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei și al Ungariei, Uniunea Sovietică obținând, în cele două țări, o influență de 80%. În afara acestor două țări nu au fost menționate altele.

Stalin și-a păstrat promisiunea în privința Greciei, dar nu și în cazul României, Bulgariei și Ungariei, care au căzut complet sub influență sovietică.

Pe de altă parte, nici Churchill nu s-a ținut de cuvânt în privința Greciei, unde nu s-a permis nicio influență sovietică.


Cât despre Polonia, deşi nu s-a discutat la Conferinţa de la Yalta, soarta îi era pecetluită. În viziunea lui Stalin acolo nu putea fi altceva decât un guvern pro-sovietic, cu toate că Aliaţii sprijineau guvernul polonez aflat în exil la Londra din 1939.

În privinţa Cehoslovaciei, dezvăluirile pe care fostul director general al NKVD-ului, Pavel Sudoplatov, le face în lucrarea Misiuni Speciale.

Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, sunt edificatoare. Acesta spune că preşedintele Eduard Beneş ar fi fost recrutat de NKVD, ajutat să fugă de trupele naziste şi plătit să stea la Londra în timpul războiului.

După război, Stalin îl pregătise pe Klement Gottwald pentru funcţia supremă în Cehoslovacia şi l-a trimis chiar pe Molotov să-i spună lui Beneş să se retragă, ceea ce s-a şi întâmplat.
Dacă pentru unele state implementarea comunismului a venit firesc pentru că partidul fusese în spatele mişcărilor de partizani, cum este cazul iugoslav, unde înlocuirea regelui cu generalul Tito nu a fost o surpriză, în altele Armata Roşie a adus şi noii lideri care au umplut vidul de putere lăsat în urmă de fugari, cum s-a petrecut în Bulgaria şi în Ungaria.

În România, lucrurile au stat diferit. Reprezentanţii partidelor politice nu au fugit cu nemţii, iar Regele Mihai I a fost cel din urmă lider democratic care a părăsit Europa de Est (la 30 decembrie 1947) .
Nici bătrânul Churchill nu se aştepta la o asemenea schimbare.

După conferinţa de la Yalta, el scria că „săracul Neville Chamberlain a crezut că poate avea încredere în Hitler. S-a înşelat. Însă nu cred că eu mă înşel în privinţa lui Stalin”.

Un an mai târziu, în martie 1946, Churchill rostea celebrul discurs despre „cortina de fier”.

Se înşelase amarnic în privinţa tovarăşului Stalin.

29/06/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Operaţiunea ,,Gayaneh. Brigada mobilă de spionaj sovietic constituită în România după 1944

      

 

 

În anul 1943 Stalin a ordonat înfiinţarea unei unităţi speciale a N.K.V.D, care trebuia să identifice şi să urmărească pe toţi cei care  colaborasera cu germanii şi aliaţii lor.

Stalin a înțeles că pentru istoria URSS începea o nouă etapă, care presupunea dominația europeană și mondială, scrie http://www.ziarulnatiunea.ro

Pentru a pregăti această etapă, el l-a desemnat pe seful NKVD, Lavrenti Beria să se ocupe cu înființarea serviciilor polițiilor politice din țările ce aveau să fie ocupate de trupele sovietice.

Această operațiune a purtat numele de „Gayaneh”.

În România, creatorii poliției politice au fost Pantelimon (Pantiușa) Bodnarenko, Teohari Georgescu și Emelian Bodnarenko, cunoscut sub numele de Emil Bodnăraș.

Ei au fost cei care, în mod direct sau indirect, sunt responsabili pentru procesul de sovietizare a Românei și de distrugerea a mii de destine in tara noastra.

Numele sau românesc va fi ,,Brigada Mobilă“ şi avea următoarele misiuni:

să convingă populaţia că întregul aparat de stat al ramurilor burgheze este vinovat de dezastrul ţării şi trebuia neutralizat, iar în anumite cazuri chiar lichidat;

partidele istorice deveneau automat agenturi ale spionajului fascist şi imperialist şi trebuiau desfiinţate;

unitatea trebuia să lichideze elita intelectuală, economico-financiară şi politică a ţării, care urma să fie înlocuită cu noile cadre formate la Moscova;

să contribuie la crearea în România a unei societăţi de tip sovietic;

să constituie nucleul din care se va organiza noul serviciu de informaţii al României şi poliţia politică internă.

Practic, Operaţiunea Gayaneh de sovietizare a teritoriilor ocupate era, „avant la lettre”, o variantă „pe dos” a „Declaraţiei Europei Eliberate”.

,,Brigada Mobilă a fost organizată de şeful I.N.U. pentru România, generalul A. Saharovski.

Pe plan intern unitatea a fost coordonată de generalul Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), începînd din anul 1944 şi a fost sprijinită de secretarul la Ministerul de Interne Teohari Georgescu pe numele real Baruh Tescovici.

dar la vedere, şeful ei era colonelul Boris Grunberg, care şi-a schimbat numele în Alexandru Nikolski şi va deveni general şi unul dintre cei mai temuţi şefi ai procesului de distrugere al elitei româneşti.

Trebuie remarcată preocuparea acestor oameni de a-şi schimba numele, de a se româniza aparent,pentru a-şi ascunde mai bine identitatea lor reală. 

Operatiunea „Gayaneh” a început printr-un raport al Ministerului de Interne în care erau analizate: problema legionară, organizaţiile subversive, Biserica, sectele religioase, partidele politice, elementele din fostul P.N.Ţ., şi care concluziona necesitatea declanşării arestărilor“ .

În noaptea de 14 spre 15 mai 1948 vor fi  arestaţi 15.000 de membri şi presupuşi susţinători ai Mişcării Legionare, iar din centrele universitare din Iaşi, Bucureşti şi Cluj au fost arestaţi 1000 de studenţi.

În 20 mai au fost arestaţi 3000 de ofiţeri ai armatei române, 2000 de membri ai P.N.Ţ. şi P.N.L…

Cu alte cuvinte, se observă că treptat noua putere a instituit ca lege supremă – teroarea. Populaţia gulagului românesc sporeşte mereu pentru ca regimul să se simtă stăpân deplin.

Reţeaua de penitenciare, spitale psihiatrice, lagăre de muncă şi gropi comune a devenit rapid  înfiorător de densă şi ea vorbeşte despre cotele la care s-a desfăşurat represiunea comunistă, numărul total celor ucişi, încarceraţi, deportati, ridicându-se la cca. 2.000.000 de persoane.

Sighet, Aiud, Gherla, Jilava, Piteşti, Canal, Balta Brăilei şi multe alte locuri ale suferinţei româneşti, la care se adaugă închisorile de femei Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni, constituie o geografie care pe de-o parte arată dimensiunile pe care crima comunistă le-a avut în spaţiul românesc, iar pe de altă parte vorbeşte de disperarea cu care naţiunea română născută creştină s-a împotrivit unui regim ateu şi alogen.

În luna mai anul 1946 lotul Antonescu este judecat şi sunt efectuate execuţiile, iar după această dată încep să fie descoperite şi trâmbiţate în presă o serie întreagă de „comploturi” în care protagoniştii sunt nume marcante ale scenei politice.

Din luna martie anul 1947 se declanşează o serie de arestări între membrii PNŢ şi PNL, efectuate în manieră stalinistă, adică în timpul nopţii, fără mandat de arestare, fără ca celui arestat să i se comunice motivul.

In vara anului 1947 are loc „operaţiunea Tămădău”, in urma careia conducerea PNŢ este arestată cu excepţia lui Iuliu Maniu, care va fi arestat şi el a doua zi, după acest eveniment.

Arestările erau precedate în presă de articole atât de incitante şi violente, încât oricine îşi dădea seama că procesele celor arestaţi erau deja consumate înainte chiar de a începe.

Poziţia puterii fusese exprimată şi acesta era singurul criteriu de judecată în România acelei vremi.

Pe de altă parte aceeaşi putere opera o serie de rupturi în sânul celorlalte formaţiuni politice, încercând atomizarea lor şi folosindu-se pentru aceasta de oportunismul unora dintre membrii acestor partide, luând astfel naştere o serie de formaţiuni minuscule ce puteau fi foarte uşor controlate de PCR şi cu care acesta se coaliza, fiindcă anihilarea lor va fi mult mai lesnicioasă.

Printr-o tactică similară, sunt înlăturaţi liderii PNL şi PSDI (Titel Petrescu), apoi „partenerii de drum” precum PNL-Tătărescu. Liderii politici vor fi concentraţi la penitenciarul Sighet şi supuşi unui regim de izolare şi înfometare care viza exterminarea lor.

Nu mai au nume proprii, ei devin simple numere şi acelea dictate de la centru. Aici se vor stinge rând pe rând nume marcante pentru politica şi cultura noastră.

Iuliu Maniu, omul politic recunoscut de occident ca o personalitate diplomatică de o probitate morală incontestabilă sfârşeşte neştiut de nimeni în condiţii de mizerie inimaginabile, într-o celulă din Sighet, mâncat de viermi şi singurătate.

PCR-ul nu-şi va uita adversarii săi ideologici cei mai acerbi, legionarii.

Arestările operate în sânul Gărzii de Fier sunt de ordinul miilor, iar anchetele la care sunt supuşi cunosc o duritate extremă.

Fascist devine sinonim absolut cu legionar, iar legionar este o etichetă într-atât de stigmatizantă încât cel catalogat astfel nu şi-o va putea şterge niciodată.

Partidul era necruţător nu doar cu adversarii declaraţi dar chiar cu proprii membri.

Procesul şi execuţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu sunt un exemplu edificator în acest sens.

S-a constatat că regimurile comuniste, în genere nu agrează prea mult intelectualii şi de cele mai multe ori când ei se rătăcesc prin eşaloanele de conducere sunt înlăturaţi.

Acesta a fost cazul şi lui Lucreţiu Pătrăşcanu, procesul lui fiind unul desfăşurat după reţeta stalinistă, cu acuzaţii fantasmagorice de trădare şi complot.

Fără milă sau remuşcări puterea comunistă îşi jertfea proprii fii, modelul era acelaşi cu cel sovietic, unde cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Stalin şi cei mai cunoscuţi doctrinari ai partidului căzuseră rând pe rând.

Teama, frica de intelectualitate se va manifesta şi prin metamorfozarea nefericită a uneia dintre principalele instituţii de cultură româneşti, Academia, se produc epurări masive între membrii ei şi mulţi dintre ei ajung în întunecatul Sighet.

Ziarişti, academicieni, poeţi, oameni de ştiinţă, în măsura în care nu au înţeles să încheie pact cu puterea politică criminală, au intrat în moara represiunii, plătind cu viaţa sau cu anii tinereţii lor verticalitatea morală pe care şi-au impus-o.

Dealtfel intelectualitatea a rămas de la început şi până în ultimele zile ale regimului comunist partea societăţii care nu a încetat să ridice glasuri protestatare, uneori mai vehemente altădată mai firave, dar niciodată nu a existat docilitate absolută şi de aici poate şi încrâncenarea şi neîncrederea pe care liderii comunişti au manifestat-o mereu faţă de această categorie socială.

Pentru a reuşi să implice în procese politice de trădare naţională pe toţi participanţii la guvernările anterioare se vor constitui loturi de inculpaţi care adesea nici nu se cunoşteau între ei şi se brodează scenarii lipsite de sens din care probabil că nici măcar judecătorii nu înţelegeau mare lucru.

Noua instituţie a acuzatorilor publici, preluată după patent sovietic, îşi făcea din plin datoria, acuzările curgeau vertiginos şi în loc de fapte concrete sălile tribunalelor poporului răsunau de acuze precum „vampiri care au supt sângele celor mai buni fii ai poporului”.

Astfel ajung în închisoare personalităţi ştiinţifice şi economice care erau simpli tehnicieni ce încercaseră într-o perioadă cruntă ca cel de al II-lea Război mondial să nu lase ţara în colaps economic.

Ei nu aveau apartenenţă politică însă PCR-ul considera trădător pe oricine se situa în afara lui. Astfel elitele din toate domeniile vor fi nu doar înlăturate ci pur şi simplu suprimate.

Nici armata nu este cruţată, criteriul politic funcţionează şi în acest caz. Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan”, venite cu tancurile sovietice vor constitui nucleul armatei RPR, vechea armată a României fiind distrusă, generali şi strategi de marcă putrezind în beciurile închisorilor comuniste.

Pentru reformarea armatei, ca şi în celelalte sectoare, vor fi trimişi consilieri sovietici care, nu de puţine ori vor intra în conflict cu ofiţerii români. Epurările efectuate în armată, urmate adesea de arestări produc degringoladă şi în acest sector care îşi demonstrase eficienţa pe parcursul războiului.

În 19 august anul 1948 comuniştii infiltraţi în Serviciul Special de Informaţii care se afla sub conducerea lui Gheorghe Pintilie şi Emil Bodnăraş au arestat aproximativ 1000 de ofiţeri S.S.I.

La 1 decembrie este desfiinţată Biserica greco-catolică şi este arestată ierarhia ei.

Arestările se făceau inopinant şi prin mijloace diverse. Părintele Iustin Pârvu povesteşte cum a fost ridicat în noaptea de 14 spre 15 mai din camera sa de preot slujitor la Seminarul din Roman şi transportat cu o dubă neagră.

Părintele Zosim Oancea a fost arestat în noaptea de 7 spre 8 iulie din gara Copşa Mică iar în data de 10 iunie Părintele Arsenie Boca dădea declaraţii la Securitate. Motivele arestărilor erau multiple: Părintele Zosim Oancea era învinuit pentru ajutorarea unor familii de creştini deja arestaţi, folosind banii din editarea unui calendar creştin-ortodox.

Părintele Iustin Pârvu a fost acuzat că se afla încris pe o listă de donatori şi susţinători ai celor aflaţi în închisoare.

Preotul Gheorghe Chiriac, doctor în teologie şi filosofie, a fost pus sub acuzare pentru că a participat cu o sumă de bani la ajutorarea unui proaspăt ieşit din închisoare. Liviu Munteanu, protopop de Bistriţa şi rector al Institutului Teologic din Cluj a fost pus sub învinuire pentru ascultarea făcută faţă de episcopul de Cluj care l-a îndemnat să emită o circulară ce îndemna preoţii la catehizarea credincioşilor interzisă de Legea Cultelor.

Părintele Arsenie Boca a fost arestat pentru că i-a ajutat cu alimente pe refugiaţii din munţi şi pe cei paraşutaţi care veneau din Germania să ajute rezistenţa românească.

Părintele Ioan Iovan, ucenic al părintelui Arsenie Boca, a fost condamnat la 25 ani de temniţă grea.

El a fost duhovnicul maicilor de la mănăstirea Vladimireşti şi unul dintre cei mai insultaţi şi calomniaţi preoţi români.

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/09/29/ocupatia-sovietica-a-romaniei-si-instaurarea-regimului-comunist/

04/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: