CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

COMUNISMUL

Sisteme politice: comunismul - Deștepți.ro


Spre Marea de Sânge

Nimeni nu ştie cum şi când a început comunismul, când au început râurile să se înroşească şi să se verse în aceeaşi Mare de Sânge,scrie profesorul și jurnalistul Adrian Bucurescu în publicația https://epochtimes-romania.com/.

Unii cercetători sunt de părere că idei comuniste apar încă din ”Utopia” lui Thomas Morus, în engleză Thomas More (1478 – 1535), avocat, scriitor şi om de stat.

Utopia (German Edition) eBook : Morus, Thomas, More, Thomas: Amazon.co.uk:  Books

Acest englez era un tip luminat; printre altele, lucru neobişnuit în epoca lui, a depus la fel de mult efort în educarea fiicelor sale precum în educarea fiului său, declarând că femeile sunt la fel de inteligente ca şi bărbaţii.

În anul 1515, Morus a scris cea mai cunoscută şi controversată operă a sa, ”Utopia”, un roman în care un călător, Raphael Hythloday, descrie organizarea politică a unei naţiuni insulare imaginare.

Titlul romanului vine din greacă, unde ou-topos înseamnă ”niciun loc”, dar, ca joc de cuvinte, poate fi apropiat de eu-topos ”loc bun”.

În contrast cu viaţa socială a statelor europene, Morus propune aranjamente sociale ordonate şi rezonabile în Utopia şi în ţinuturile din jurul ei – Tallstoria, Nolandia şi Aircastle. Lucru foarte important, în Utopia nu există proprietate privată şi se practică o toleranţă religioasă aproape absolută.

Mesajul cel mai important al acestui roman este necesitatea, în primul rând, de ordine şi disciplină, mai degrabă decât de libertate. Societatea descrisă este aproape totalitară şi foarte diferită de ceea ce înţelegem astăzi prin libertate. Astfel, în Utopia, încercările de a discuta politicile publice în afara forumurilor oficiale se poate pedepsi cu moartea!

Faţă de statul comunist imaginat mai târziu de Karl Marx, în Utopia lipseşte ateismul obligatoriu, ba chiar există toleranţă pentru diferite practici religioase, căci Morus consideră că, dacă un om nu crede în Dumnezeu sau într-un tip de viaţă după moarte, nu i se poate acorda încrederea că va accepta pe cale logică vreo autoritate sau principiu care să nu derive din propria persoană.

Unii cercetători au fost de părere că Morus şi-a bazat cartea pe comunalismul monahal descris în ”Faptele Apostolilor”. În fine, deşi a fost o mişcare specifică Renaşterii, bazată pe redescoperirea conceptelor clasice de societate perfectă, precum în operele lui Platon şi Aristotel, utopianismul a continuat şi după intrarea în aşa-numita ”Epocă a Luminilor”, zisă şi a Iluminiştilor.

Părerile Iluminiştilor erau diverse. Astfel, Voltaire era teoretician al despotismului luminat, iar Montesquieu considera monarhia constituţională forma de guvernare cea mai eficientă, deoarece puterea executivă, legislativă şi judecătorească erau independente una faţă de cealaltă. Cel mai radical dintre ei era Jean-Jacques Rousseau, care consideră că sursa inegalităţii şi a relelor în societate este proprietatea privată şi, de aceea, ea trebuie limitată.

Forma ideologică a Iluminismului, prin criticile la adresa regimului de atunci, a pregătit, pe plan ideologic, marile răsturnări pricinuite de Revoluţia Franceză (1789 – 1799). Vechiul regim a fost înlăturat şi în Franţa a fost instaurată o nouă orânduire politică şi socială.

Cititorii noştri cunosc, desigur, ce râuri de sânge au curs atunci, când ghilotina tăia neîncetat, cei mai mulţi condamnaţi fiind absolut nevinovaţi. Astăzi pare limpede că Revoluţia Rusă s-a inspirat copios din Revoluţia Franceză.

După căderea Bastiliei, la 14 iulie 1789, în Paris a fost stabilit un nou primar, într-o nouă structură, numită ”comună”, dând astfel şi numele comunismului. La 26 august, acelaşi an, Adunarea Naţională Franceză a publicat ”Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului”, idealurile revoluţionare fiind rezumate în formularea ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”; în acelaşi timp, orice critică la adresa guvernului devenea criminală, iar sângele oamenilor şi cetăţenilor curgea fără oprire!

Francezii îl asasinaseră pe rege, ca, la sfârşitul acestei nebunii, ţara să aibă în frunte un împărat, Napoleon Bonaparte. Apoi, după cum o arată şi denumirea, Comuna din Paris a dus mai departe sloganurile comuniste, prin guvernul care a condus Parisul începând cu 28 martie şi până la 28 mai 1871.

Acest guvern a fost instaurat înaintea rupturii dintre anarhişti şi marxişti, ambele grupuri considerând Comuna din Paris ca prima preluare a puterii de către clasa muncitoare în timpul Revoluţiei industriale.

Marx se lăuda că a fost inspiratorul şi eminenţa cenuşie a Comunei din Paris, dar mulţi istorici de astăzi contestă importanţa lui în declanşarea şi desfăşurarea acelui eveniment.

Karl Marx şi Friedrich Engels — Manifestul Partidului Comunist - YouTube

Este adevărat, celebrul ”Manifest al Partidului Comunist” fusese elaborat încă din noiembrie 1847, cu prilejul întrunirii Ligii Comuniştilor, organizaţie muncitorească internaţională secretă, întrunire care a avut loc la Londra.

Prima ediţie publică a acestui manifest odios, în limba germană, a fost dată la tipar cu câteva săptămâni înainte de declanşarea revoluţiei din februarie 1848 din Franţa. Ediţia în limba franceză, publicată în acelaşi an, a fost pierdută în zilele revoluţiei. Iar dacă n-a influenţat Comuna din Paris, atunci revoluţiile din 1848 nici atât.

Acestea au fost revolte naţionaliste ale burgheziei din Europa, îndreptate împotriva ordinii încă supranaţionale stabilite la Congresul de la Viena (1814 – 1815).

Revoluţiile de la 1848 au dat semnalul deşteptării naţionalismului european, fiind cunoscute de aceea şi sub denumirea de ”primăvara popoarelor”. Or, cum se ştie, deviza ”Manifestului Partidului Comunist” era ”Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, propovăduind ”internaţionalismul proletar”.

În realitate, proletarii nu numai că nu s-au unit niciodată cu cei din altă ţară, dar nici măcar n-au fost vreodată ”clasa conducătoare”, cum îi minţea Marx şi toţi acoliţii lui.


Autorizarea crimelor

Teoretic, principalii responsabili pentru teroarea şi crimele ce vor urma în secolul XX sunt Karl Marx şi Friedrich Engels, coautori ai sinistrului ”Manifest al Partidului Comunist” şi autori ai altor lucrări de acelaşi tip.

Karl Heinrich Marx (1818 – 1883) s-a născut în Germania, fiind fiul unui burghez evreu, convertit la protestantism şi adept al ”Epocii Luminilor”. Culmea e că, din punct de vedere religios, Marx a început ca un creştin fidel, iar idealul comunist l-a îmbrăţişat tot în calitate de creştin, devenind membru al Ligii celor Drepţi, o organizaţie comunist-creştină. Mai târziu, el a devenit ateu şi i-a făcut pe cei din această ligă să se lepede de creştinism, rebotezând-o Liga Comuniştilor! Ca să vezi!

Fiu de burghez, Karl Marx s-a căsătorit cu o aristocrată şi n-a prea avut contact cu clasa muncitoare. El e trecut în lucrări de specialitate ca filosof, economist şi publicist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei ”socialismului ştiinţific”, teoretician al mişcării muncitoreşti.

Marx a elaborat treptat materialismul istoric ca teorie ştiinţifică a analizei istorice a societăţii. În anul 1864, a devenit principalul conducător al Internaţionalei Socialiste, căreia i-a trasat ca obiectiv abolirea capitalismului.

Pentru el, istoria omenirii se bazează pe lupta de clasă; pentru a se elibera, proletariatul, victimă a exploatării capitaliste, trebuie să se organizeze la nivel internaţional, să cucerească puterea politică şi, în această fază, de dictatură a proletariatului, să realizeze desfiinţarea claselor sociale, ceea ce, într-o fază superioară, va duce de la sine la dispariţia statului şi la întemeierea societăţii comuniste.

Principala operă a lui Karl Marx este ”Capitalul”, pe care se pare că, măcar din cauza imensului ei număr de pagini, nimeni, în afară de autor, nu a citit-o vreodată în întregime. Prietenul său cel mai bun, Friedrich Engels (1820 – 1895), s-a născut tot în Germania, în familia unui mare industriaş de textile, din banii căruia ambii teoreticieni ai răsturnării capitalismului au profitat din plin.

Că tot veni vorba de banii tatălui lui Engels, iată ce scria Karl Marx: ”Legile, morala, religia sunt pentru dânsul (proletariat – n.n.) tot atâtea prejudecăţi burgheze, în spatele cărora se ascund tot atâtea interese burgheze”. Cu alte cuvinte, să nu faci ce face popa, ci ce spune popa, sau una vorbim şi alta fumăm! Friedrich Engels a dezvoltat teoria comunistă şi a fundamentat teoria ”socialismului ştiinţific”, sub denumirea de ”materialism dialectic”.

”Manifestul Partidului Comunist” a fost publicat mai întâi în limba germană, fiind difuzat în Germania, Marea Britanie şi SUA, ajungând în scurtă vreme la 12 ediţii. La început, a fost redactat în engleză, franceză, germană, italiană, flamandă şi daneză.

În engleză a apărut ceva mai târziu, în 1850, la Londra, în ziarul ”Republicanul roşu”, în traducerea lui Helen Macfarlane. În engleză a pătruns şi în SUA, în 1871.

Răspândirea manifestului a fost relativ rapidă, cuprinzând aproape toate mediile muncitoreşti, prin organizaţiile comuniste secrete ale acestora.

În limba rusă, prima ediţie a apărut în traducerea celebrului anarhist Bakunin, în 1869, la Moscova, la imprimeria Kolokol. De-abia de la această dată, documentul acesta a devenit ”Biblia” proletariatului şi a mişcării comuniste internaţionale.

În România, ”Manifestul Partidului Comunist” a pătruns în limbile germană, engleză, franceză şi rusă, din ultima fiind tradus şi în română.

Scopul principal al manifestului, declarat făţiş, este de a distruge prin violenţă ordinea existentă în toate ţările: ”Proletariatul, stratul cel mai de jos al societăţii actuale, nu se poate ridica şi elibera fără să arunce în aer întreaga suprastructură a păturilor care alcătuiesc societatea oficială”; ”Dar burghezia nu a făurit numai armele care îi vor aduce moartea; ea a creat şi oamenii care vor mânui aceste arme, – muncitorii moderni, proletarii”;

”Descriind fazele cele mai generale ale dezvoltării proletariatului, am urmărit războiul civil, mai mult sau mai puţin ascuns, înăuntrul societăţii actuale, până la punctul când aceasta răbufneşte într-o revoluţie deschisă şi când, prin răsturnarea cu forţa a burgheziei, proletariatul îşi întemeiază stăpânirea sa”; ”Scopul imediat al comuniştilor este acelaşi ca şi al tuturor celorlalte partide proletare: constituirea proletariatului ca clasă, răsturnarea stăpânirii burgheze, cucerirea puterii politice de către proletariat”.

Probabil, pe atunci nimeni nu credea că profeţiile lui Marx şi Engels chiar se vor întâmpla vreodată, nici măcar coautorii manifestului.

Cititorii care au trăit în comunism pot aprecia în cunoştinţă de cauză obiecţiile de bun simţ ale filosofilor ”burghezi”, dintre care cele mai multe s-au şi adeverit în secolul XX.

Din motive polemice, unele astfel de obiecţii sunt persiflate în ”Manifestul Partidului Comunist”: ”S-a obiectat că, prin desfiinţarea proprietăţii private, va înceta orice fel de activitate şi că o lenevie generală va cuprinde lumea”.

Gura păcătosului adevăr grăieşte, căci chiar şi cei mai harnici din fire scădeau ritmul, în comunism, considerând, pe bună dreptate, că n-are rost să munceşti pentru alţii, în speţă pentru conducătorii şi funcţionarii de partid, care câştigau imens doar dând cu gura.

Că Manifestul Comunist a avut o mare influenţă asupra proletarilor din secolul XIX n-ar fi prea de mirare. Întrebarea este: ce au păzit ”burghezii” din acel secol când era clar ce vroiau comuniştii?

N-au luat în serios ameninţările? Se ştie, urmaşii lor aveau să plătească scump această lipsă de prevedere.

Finalul ”Manifestului Partidului Comunist” prevede o ”Apocalipsă” care chiar avea să se întâmple:

Comuniştii refuză cu dispreţ să-şi ascundă concepţiile şi intenţiile. Ei declară făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentă a întregii alcătuiri sociale de până acum. Să tremure clasele stăpânitoare în faţa revoluţiei comuniste! Proletarii n-au de pierdut în această revoluţie decât lanţurile. Ei au o lume de câştigat. PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ!”

În rest, analiza, din documentul cu pricina, a orânduirilor care s-au perindat prin lume, din epoca de piatră şi până în epoca burgheză, a relaţiilor între clase sociale şi între oameni, este puerilă, fără niciun fundament ştiinţific, aşa că nici Marx, nici Engels nu-şi merită nici pe departe titlurile de filosofi şi teoreticieni cu care apar şi astăzi împopoţonaţi în dicţionare şi enciclopedii.

De terorişti, da!

11/12/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cuvântul care strică totul

Revoluția Română și democrația incompletă de astăzi - Partidul Național  Țărănesc Maniu-Mihalache

Un singur cuvânt care strică totul !


U
n singur cuvânt e vinovat – într-o proporție colosală – pentru falsele noastre credințe, pentru modul în care suntem manipulați și pentru spălarea pe creier a generațiilor tinere. Un singur cuvânt căruia de-a lungul timpului i s-a schimbat sensul astfel încât acum să semnifice în mentalul tuturor altceva decât sensul său inițial, scrie https://trenduri.blogspot.com/un-singur-cuvant-care-strica-totul

Iar când răul devine, prin manipulare, un bine, absolut toate sistemele de valori se clatină.

Misteriosul cuvânt este unul aparent banal: revoluție. Ce-i o revoluție? În mod normal, dacă e să o luăm după realitatea istorică, revoluția este schimbarea radicală și violentă a unui regim.

Dicționarele lumii uită însă voit caracteristica violentă a unei revoluții, păstrând doar schimbarea totală. Ca și cum aceasta s-ar produce de la sine, într-o concordie deplină. Iată manipularea! De unde provine?

Fix de-acolo de unde provine tot răul lumii acesteia, anume de la Revoluția Franceză.

Dacă aveți curiozitatea să vă uitați într-o carte școlară de istorie, veți vedea cum numita revoluție e zugrăvită în culori care mai de care mai calde.

Ai impresia că acolo a fost doar o răzmeriță și că, în urma ei, lumea a dus-o mai bine.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este atempo.jpg

Foto: „Libertatea conducând poporul”, de Eugene Delacroix

În realitate, Revoluția Franceză a fost unul dintre cele mai oribile evenimente din istoria omenirii. A fost un genocid înfiorător și, culmea, după înfăptuirea sa, francezilor le-a mers mult mai prost decât înainte. Absolut toate domeniile de activitate au căzut și asta în condițiile în care revoluționarii promiseseră numai lapte și miere.

Oamenilor li s-a spus că dacă vor înlătura aristocrația bogată, bunurile acestora vor fi împărțite și astfel tuturor le va fi mai bine. Într-adevăr aristocrația a fost îndepărtată însă celorlalți nu le-a mers mai bine, ci mai rău. Era logic să se întâmple așa: degeaba împarți pământurile unui latifundiar întrucât respectivul nu înseamnă doar terenurile sale, ci întreg setul de cunoștințe necesare exploatării terenurilor.

Nu-i de mirare că în Franța postrevoluționară se murea de foame mai dihai decât înainte. Culmea, ticăloșii cățărați la putere aveau și-o soluție pentru rezolvarea crizei: lichidarea a aproximativ jumătate dintre francezi.

Toate crimele comise în timpul așa-zisei Revoluții aveau, în subsidiar, justificarea că astfel va fi mai bine pentru cei rămași în viață. 

Au venit apoi revoluțiile de la 1848, alte mișcări ticăloase prezentate în culori favorabile. Pe capul francezilor a picat și nebunia din 1871 rămasă în istorie sub numele de „Comuna din Paris”.

Vive La Commune! – Devrimci Proletarya

Vive La Commune!

Practic acolo a avut loc înfruntarea dintre revoluționari și revoluționarii radicali, întrucât autoritatea de la Versailles era cât se poate de republicană, adică revoluționară.

În ciuda ororilor produse, revoluțiile secolelor XVIII și XIX au fost doar precursoarele mega-revoluțiilor secolului XX transformate în adevărate carnagii umane.

Comunismul, instaurat în Rusia printr-o revoluție copiată fidel după cea franceză, a reușit să facă aproape 100 de milioane de victime la nivel mondial!

E interesant că în Estul Europei (fără URSS) numărul de victime ale comunismului se cifrează la aproximativ 1 milion dintre care aproape 90% sunt victime românești! „Concurentul” comunismului, fascismul – care nu a fost decât un comunism întors cu susu-n jos – s-a instalat tot în același mod revoluționar, fiind responsabil pentru aproximativ 25 milioane de victime. 

Acestora li se adaugă victimele rezultate din confruntarea celor două regimuri surori, cunoscută azi ca „Al Doilea Război Mondial”. Astfel, „Aliații” comunismului au pierdut peste 60 milioane de oameni, în timp ce „Axa” fascistă peste 12 milioane de oameni. 

Așa cum în timpul Comunei din Paris s-au bătut „revoluționarii” cu „și mai revoluționarii”, la fel s-au petrecut treburile și-n secolul XX când revoluționarii comuniști s-au bătut cu cei fasciști.

Prețul experimentelor revoluționare a costat vreo 200 milioane de victime!!!

În ciuda acestor realități, prin manipulare, s-a ajuns la prezentarea pozitivă a revoluției, în condițiile în care revoluțiile s-au dovedit coterii ale unor borfași criminali. Însă, aceiași borfași criminali sunt și cei care, de-a lungul timpului, s-au chinuit să ridice-n slăvi binefacerile revoluțiilor în condițiile în care ele au fost niște nemernicii în urma cărora lumea a dat înapoi.

Și uite-așa s-a ajuns ca respectivul concept să ajungă în limbajul cotidian: „este o descoperire revoluționară”, „savantul X a revoluționat domeniul”, „e o revoluție în artă” etc. Iată cum este utilizat azi conceptul pentru a exprima chestiuni pozitive! O oroare care statutează celebrul „răul este bine” al lui Orwell.

În urma demonstrației mele vor fi mulți care-mi vor spune că revoluțiile au avut loc deoarece „așa nu se mai putea”.

Iată, de exemplu, în 1989, s-ar mai fi putut continua cu regimul lui Ceaușescu? Evident că nu, dar avem și dovada că violența acelor zile n-a servit la nimic. Iar uciderea lui Ceaușescu a fost nu doar ticăloasă, ci și nocivă.

Faptul că am făcut o schimbare violentă se vede și acum întrucât artificialitatea acelei mișcări face ca și astăzi să fim ultimii din Europa și să ne îngrijim cel mai puțin de interesul propriu. 

Utilizarea greșit a noțiunii de revoluție face ca omul să creadă că, într-adevăr, doar printr-o ieșire violentă în stradă și-ar putea rezolva problemele. Istoria ne arată contrariul: nu violența, ci lupta așezată face ca problemele să se rezolve. Așa cum bine ați constatat, după Revoluție nu ne-a fost mai bine.

A trebuit să treacă mai bine de un deceniu pentru ca lucrurile să se așeze cât de cât. O tranziție lină ar fi facilitat transferul de know-how și astfel țara și-ar fi păstrat mult mai clar viziunea interesului propriu. 

Nu vreau să se înțeleagă greșit: nu sunt împotriva manifestării civice. Probabil e nevoie ca la un moment dat mulțimea să-și facă simțită prezența pentru a le arăta „aleșilor” cine-i cel care i-a pus în funcție. Însă aceste ieșiri nu trebuie să fie gloate aduse la pachet cu discursuri sforăitoare și influenceri dubioși sau isterici. Fiecare om trebuie să fie conștient de ce se află acolo și să iasă doar ca efect al deciziilor propriei conștiințe, nu mânat precum oaia!

Mișcările așezate sunt mișcări pentru principii. Nu ieși în stradă să urli că ți-e foame. Dacă ți-e foame trebuie să cauți cauza acestei situații în care te afli. Dacă tu crezi că ți-e foame „pentru că Iohannis” sau „pentru că Dragnea”, e clar că te afli în eroare.

Dacă însă să observi că ți-e foame pentru că străinii fură prea mult din țara ta, atunci e o altă poveste și-ți poți continua raționamentul observând că România are legi mai permisive care trebuie modificate și că la noi clasa politică pactizează cu ocupantul. Poți, de asemenea, să vezi că în Constituție la articolul 69(2) se spune că „Orice mandat imperativ este nul”.

Păi de ce-ar fi nul un mandat imperativ rezultat în urma unui pact dintre ales și alegători? Mai mult, la art. 72(1) se spune că „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”. Nu-i logic! De ce să nu poată fi tras la răspundere pentru mințirea electoratului?

Iată diavolul ascuns în detalii. 

Dacă spre exemplu s-ar lupta concertat pentru clarificarea celor două paragrafe din articolele Constituției, obligându-i pe aleși să nu mai mintă electoratul, eventual cu consecințe penale, altfel s-ar desfășura lucrurile. Și cu totul altfel un votant și-ar putea urmări alesul. E doar un exemplu.

Rețineți totuși că nicio revoluție n-a rezolvat absolut nimic. Doar acțiunea calmă, menită a ataca principiile, a făcut ca schimbările în bine să se producă. Încetați să mai folosiți noțiunea de revoluție în sens pozitiv întrucât e un sens fals care vă sucește mințile!

Altfel nu veți avea parte decât iluzii similare țâțelor „libertății” zugrăvite de Delacroix pentru a servi propagandei Revoluției. Cam cu atât s-au ales francezii din Revoluțiile lor. Și cu o națiune într-un perpetuu colaps ca bonus.

05/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

Col(r) Mircea Dogaru : „Mai avem dreptul sau nu la viitor, ca români şi ca oameni?”

Imagini pentru globalism photos

COMUNISMUL SAU GLOBALISMUL

Prima minciuna, învaţată la scoală, a fost ca Marx şi Engels au inventat comunismul. Fals! Adepţii acestei ideologii au participat în veacul XVIII, la pregătirea Revoluţiei Franceze.

Cine vrea amanunte, poate citi lucrarea noastra “Necunoscuţii Horia, Closca si Crişan” elaborata în 1984, care a bulversat masoneria română in 2003 cand a fost publicata cartea, pornind de la intrebarea:

“Cum de a citat, cuvânt cu cuvant, in faţa vicecolonelului Schultz, asa zisul ţăran analfabet Cloşca, Declaraţia Drepurilor Omului si Cetaţeanului, cu 5 ani înainte ca aceasta sa apară în Franţa?”.

 Ca sistem ideologic, comunismul a fost elaborat si publicat in “Manifestul plebei”, la 30 noiembrie 1795, in “Tribuna poporului” de Francois Noel Babeuf, zis “Gracchus”.

Acesta proclama: “egalitatea reala” în locul “egalităţii legale” (in fata legii); “comunitatea bunurilor” prin desfiintarea claselor sociale, guvernelor, statelor dar si a bisericii astfel incat “sa nu mai existe alte deosebiri intre oameni, decat varsta si sexul” (fetisurile de azi ale Globalismului).

De asemenea desfiintarea etniilor, raselor (astazi propovaduita, dincolo de orice urma de bun simt, de Hollywood) astfel incat in Republica Planetei Pamânt toti oamenii sa traiasca la fel, deoarece “toti au aceleasi nevoi si aceleasi facultăţi, sa nu existe, deci, intre ei decat aceeasi educatie si aceeasi hrana”.

Solutia era Noua Ordine, impusa prin Republica Planetară a Egalilor, “acest mare azil oferit tuturor oamenilor”.

Globalismul in esenţă pura!

Intrucat “egalii” au sfarsit pe eşafod, vor actiona in veacul XIX, semilegal, ca Liga a comuniştilor, cu membrii disipati si incercand sa ajunga la varf, pe post de ideologi, in miscarea social-democrata din statele europene si SUA.

Pentru ceea ce visau (desfiintarea imperiilor, a privilegiilor, a bisericii, guvern mondial, o singura natiune planetara de consumatori in slujba capitalului rege) au fost deosebit de activi in pregătirea Revoluţiei de la 1848 din Germania si Franţa.

Cu aceasta ocazie, Comitetul Central al Ligii Comunistilor a lansat “Revendicarile Partidului Comunist din Germania” in 17 puncte pe care, daca le cititi, veti constata ca se constituie in ABC-ul “democratiei”, atat pentru statele occidentale capitaliste, cat si pentru statele socialiste ale secolului XX.

Semnatari: Karl Max, Friederich Engels, Karl Schepper, Heinrich Bauer, Joseph Moll si Wilhelm Wolf (cel caruia Marx avea sa-i dedice lucrarea “Capitalul”).

Un filozof, studiat si astazi in SUA si statele occidentale, necitit niciodata, nici ieri nici astazi in România si in statele foste socialiste, Karl Marx, a analizat cu rigoarea cercetatorului evolutia umanitatii, prognozand ca Noua Ordine, Comunismul, se va instala de la sine, la un moment dat, in cea mai dezvoltata tara capitalista (nu a nominalizat Germania sau Anglia, intrucat se gândea la SUA), nu prin revolutie, ci prin concentrarea la varf a capitalului.

Preconiza, deci, internationalizarea capitalului, excederea statului de catre marile concerne transnationale care vor utiliza statul, ulterior, ca instrument, doar atata timp cat le va fi necesar, dupa care va urma disparitia fireasca a statelor ca si a claselor sociale, in favoarea unei societati uniformizate, condusa de tehnocrati. Toti in slujba capitalului-rege!

Pentru pregatirea internationalizata a schimbarii, Marx a elaborat si raspandit in 1848 Manifestul Partidului Comunist, iar in 1864 a fondat, impreună cu Engels, la Londra, Internaţionala I.

Chiar daca astazi i se spune “socialistă” aceasta a fost, in intentie, comunista, globalista, social-democratia fiind doar paravanul dupa care s-a actionat.

Pregatita de Internationala I, care lanseaza Manifestul din 23 martie, la Paris, Comuna din Paris a fost o prima tentativa de creare a embrionului Republicii Comuniste Universale.

In Proclamatia catre francezi din 19 aprilie 1871, se spunea: “Revolutia Comunelor….deschide o noua epoca a politicii experimentate, pozitive si stiintifice”. 

Potrivit lui Marx, “Comuna a fost antiteza Imperiului”. El a publicat Capitalul in 1873, insa a murit 10 ani mai tarziu.

Dupa ce a revitalizat miscarea comunista, facand din ea motorul luptei pentru desfiintarea imperiilor universale, trecerea la etapa statelor nationale, camufland-o perfect in interiorul miscarii social-democrate, prin organizarea Internationalei a II-a (Paris 1889), Engels a murit, si el, in 1895.

Imagini pentru comunism si globalism photos

Asa a sosit vremea lui Lenin care a intors situatia, folosind aceleasi metode de inselare si control, in defavoarea comunismului si militand pentru socialism.

Lenin a distrus opera lui Karl Marx, minţind ca este continuator, dar “demonstrând” ca Noua Ordine comunista se va instaura, nu pe cale pasnica, prin concentrarea capitalului, ci prin revolutie si nu intr-un stat capitalist super dezvoltat, ci intr-o tara inapoiata, feudala ca Rusia, adica acolo unde “ata e mai slaba”.

Dusman al Comunismului / Globalismului, socialismul exclude capitalul daca nu este capital de stat. In locul capitalului – rege, impune statul suveran. Socialismul nu este internationalist ci nationalist.

Urmareste egalizarea in interiorul statului, indica drept dusman Capitalismul in faza sa finala (liberalismul), dar adevaratul sau duşman a fost si ramâne, in ciuda propagandei diversioniste pe care o practica, marxismul, cu alte cuvinte Comunismul / Globalismul.

In dictionarele politice românesti, ante ’89, gaseai 9 pagini de explicatii la Lenin, 14 la Ceausescu si doar o jumatate la Marx.

Lenin i-a folosit pe comunisti, lichidandu-i, ulterior, cand si-a vazut sacii in caruta. Se stie ca a fost pregatit, platit, dus din Finlanda la Petersburg de germani si sprijinit de germani in demolarea Imperiului Rus, ceea ce explica de ce i-a rasplatit pe acestia prin Pacea trădătoare de la Brest – Litovsk (3 martie 1918).

Pentru a-si atinge scopurile a folosit Partidul Muncitoresc Social – Democrat din Rusia (1888).

Aripa stânga a acestuia, mai aproape de comunism, adica eserii, s-au desprins in 1901, fondând Partidul Socialistilor Revolutionari.

In 1903, la Congresul II, Lenin a strecurat denumirea de “bolsevici”, insemnand cei multi, adica un partid al maselor, ceilalti, cei putini, devenind “menşevici”.

In vara lui 1917, insa, cand s-au creat, ca sprijin al Revolutiei democratice din Rusia, sovietele, acestea eraudominate de eseri si mensevici.

Adus de germani, la 20 octombrie 1917 la Petrograd, Lenin a rasturnat situatia prin orchestrarea loviturii de la 7 noiembrie.

O lovitura antiimperială, dar si ainticomunista, numita Marea Revolutie Socialista din Octombrie.

Pentru ca marxistii autentici sa nu sesizeze instituirea unei alte Ordini, in care statul esteobiectivul suprem, s-au dat decrete de tip comunist:

Declaratia drepturilor popoarelor din Rusia (2 noiembrie1917); organizarea, la7 decembrie 1917, a Comisiei extraordinare pentru intreaga Rusie (UCK, viitor VECEKA, CEKA, NKVD, KGB, azi FSB), pentru lichidarea dusmanilor interni, incredintata comunistului Felix Edmundovici Dzerjinski;

Declaratia drepturilor poporului muncitor si exploatat (18 ianuarie 1918) la Congresul General Unit al Sovietelor din Rusia care proclama instituirea orânduirii sovietice;

Decretul pentru despartirea bisericii de stat si a scolii de biserica (25 ian.1918);

schimbarea denumirii PMSDR, la Congresul 7 din 6-8 martie 1918, in Partidul Comunist (b), litera b insemnand bolsevic;

infiintarea, la Moscova, in 2-6 martie 1919, a Internationalei a III-a Comuniste (Komintern).

Desi a utilizat in exces, cuvantul comunism, alternandu-l cu cel de bolsevism, Lenin nu era, asadar, comunist, urmărind instaurarea socialismului, fapt ce nu a scapat elitei comuniste care, derutată, trădase marxismul, apropiidu-se de leninism si de Moscova.

La 30 august 1918, s-a produs atentatul impotriva lui Lenin, atribuit unei nevinovate, Fanny Kaplan.

In realitate, Lenin a fost impuşcat de Lidia Konopleva si Grigori Semionov (Vasiliev), oamenii comunistului Dzerjinski.

In replica, potrivit principiului “Dispare omul, dispar problemele”, Lenin a creat un organism extrem de secret, asa zisul “Laborator de otravuri”, pentru asasinarea adversarilor interni si externi ai noului stat rus.

Imagini pentru comunism si globalism photos

Potrivit declaraţiilor fugarilor din aceasta unitate, ultimele victime cunoscute ale acestui Laborator au fost cecenii Hattab (2002) si Aslan Mashadov (2005). Grav afectat de rănile primite, Lenin a cedat puterea la 4 aprilie 1922 lui I.V. Stalin.

Acesta a incheiat Tratatul de prietenie Ruso-German de la Rapallo, douasprezece zile mai tarziu, Uniunea Sovietica fiind recunoscuta ca mare putere, iar la 30 decembrie al aceluiasi an, a proclamat URSS, adica Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.

Proclamarea Rusiei stat socialist l-a adus in conflict cu comunistii, grupati in jurul lui Trotsky (Leo Davidovici Bronstein).

Nascut in Ucraina (1879), Comisar al Poporului pentru Afaceri Straine (1917-1918), apoi pentru Razboi (1919-1925), Trotsky era teoreticianul globalizarii experimentului sovietic prin “revolutia permanenta”.

Dupa doi ani de conflict, cu ajutorul lui Zinoviev si Kamenev, Stalin l-a eliminat pe Trotsky de la putere, in 1927, obligand-ul sa emigreze in 1929, cand a scapat si de Rikov si Buharin.

A urmat epurarea in Armata Rosie, constituita de Trotsky si marele succes al proclamarii oficiale a Victoriei Socialismului la Congresul VIII Extraordinar al Sovietelor, la 25 noiembrie – 5 dec. 1936.

Trotsky si adeptii sai comunisti au fugit in Mexic si SUA. De ce aici? Pentru ca au revenit la Marxism si la ideea istituirii Comunismului / Globalismului in cea mai dezvoltata tara a capitalismului.

Obiectivul lor – eliminarea influentei sovietelor si a socialismului, dar si a liberalismului internationalizat. Sarcina era grea, deoarece socialismul avusese succese instituind republici sovietice in Lituania, Letonia, Estonia (1918), temporar in Ungaria, Cehia si Slovacia (1919), ba chiar si in Germania, la Bremen (10 ian. 1919). In multe state miscarea muncitoresca, fie socialista, fie comunista, era bulversata.

De exemplu, în România, la 11 dec. 1918, PSDR si-a schimbat denumirea in Partidul Socialist din Romania dar, dominat de agenti comunisti, la 13 dec., la nici doua saptamani de la Marea Unire de la 1 Dec. 1918, a organizat o prima manifestatie antistatala, la Bucuresti, in fata Teatrului National, negând Marea Unire si proclamând România stat imperialist.

Eroina acestei manifestatii, soldata cu 100 de morti, a fost comunista Hannah Robinsohn, ulterior cunoscuta sub numele de Ana Pauker.

Astazi, la posturile de televiziune, in media si in carti comandate, aceeasi negare a Marii Uniri de la Alba Iulia o intalnim la noii comunisti / globalisti ca istoricul Lucian Boia, nelipsit din birourile organizatiei de baza PCR ale Facultatii de Istorie din Bucuresti, in anii ’80, cand preda studentilor…….Programul Partidului Comunist Roman.

Confuzia socialism-marxism a fost atat de mare incat la 8 mai 1921, PSR s-a transformat in Partidul Socialist-Comunist din Romania.

Aceasta a fost denumirea oficiala pana la romanizarea lui si topirea lui in masa social-democrata, cu ocazia infiintarii Partidului Muncitoresc Roman, in 1948.

In mod identic bulversati, socialistii americani, in cadrul Congresului din 31 august – 5 sept. 1919, de la Chicago, s-au divizat dupa model rusesc, majoritarii (“bolsevicii”americani) fondând Partidul Munictoresc Comunist, condus de John Reed, iar minoritarii (“mensevicii” americani), Partidul Comunist din America, condus de Charles Ruthenberg.

Ajungand, insa, in fruntea miscarii sindicale, in 1920, William Foster a reusit sa le reunifice al 15 mai 1921, sub numele Partidul Comunist Unit din America. In replica, s-a creat, in acelasi an, Partidul Muncitoresc, la 24 decembrie, cele doua fuzionand, la 30 ianuarie 1930, sub influenta lui Trotsky, in Partidul Comunist din SUA.

Scapand de adversarii comunişti, Stalin a lichidat şi Komintern-ul in 1943, kominternistii continuand sa actioneze in URSS, in mod subversiv dar fiind cat se poate de activi la vedere pe tărâmul american.

Comunistii americani, trotskystii si antisovieticii au inceput sa elaboreze in 1940 “Marea Strategie” impotriva liberalismului, dar si a socialismului. Asasinarea lui Trotsky din ordinul lui Stalin si intrarea SUA in razboi au dat o grea lovitura globalistilor, facand ca strategia sa fie reluata abia odata cu Planul Marshall.

Dupa razboi, disipati, comunistii/globalistii au actionat, in special, pe linie culturala (ca in Romania dupa epurarea lor in anii ’58 – ’64), infiintandu-se in 1950 Congresul International pentru Libertatea Culturala.

Cea mai puternica filiala, cea  de la Londra , a creat Comitetul European pentru Libertatea Culturala, cu presedinte Irving Kristol, finantat direct de Allen Dules din fondurile Planului Marshal pentru Germania.

Intelegand ca noul razboi imagologic si psihologic nu se poate duce cu succes decat prin media, au manipulat, cu bani sustrasi din Planul Marshall pentru Germania, tineretul intelectual prin publicatiile pentru Europa “Encounter” si “The New Leader”, iar pentru SUA prin newyorkez-ul “Commentary” condus de cumnatul lui Kristol, Milton Himmerfalb.

In anii ’60, revenit in SUA, Irving Kristol a declansat atacuri dure la adresa liberalilor (a Partidului Democrat), a coagulat alianta “stangii antistaliniste”, adaptand-o conservatorismului american.

Asa s-a nascut actuala doctrina comunist/globalista – Neoconservatorismul, in fruntea caruia domneste Joe Biden.

Potrivit liderului socialist adversar Michael Harrington, parintii sunt filozoful Leo Strauss, Irving Kristol, Daniel Bell, Daniel Patrick Moynihan sau editorul Norman Podhoretz, care si-a consacrat 35 de ani (1960 -1995) pentru a demonstra in revista Commentary ca neoliberalismul american este terminat.

In anii ’70, grupul Kristol s-a asociat oficial cu gruparea trotskysta Social-Democrats si cu Sectia internationala a Federatiei Nationale Sindicale (AFL- CIO), elaborand noua strategie americana dura, de raspandire a globalismului.

L-au ridicat la putere pe Ronald Reagan, care le-a permis in ’80 infiintarea a The New Directions Advisory Committee. Acesta sta la originea politicii de jandarm a SUA prin:

  • Creşterea constanta a cheltuielilor militare;

  • Acele 25 de “litle splendid wars” declansate in intreaga lume;

  • Pregatirea “revolutiilor spontane” din anii ‘80 si declansarea luptei impotriva sistemului socialist pentru hegemonie universala si globalism.

Spectacole cu sânge au fost regizate in toata lumea, inclusiv in Romania in 1989, slugi perfecte ale neoconservatorilor fiind cei doi Bush-i si majoritatea membrilor Partidului Republican.

Treptat, insa, neoconsevatoristii s-au strecurat si in Partidul Democrat, prin liderii mafiei energetice mondiale, la conducerea miscarii pentru globalism situandu-se, astazi, “Banda celor 4” de la Washington, in frunte cu Joe Biden.

La 24 ian.1921, Joshua Muravchik scria in New York Times, cu cinism: “Razboiul din Golf marcheaza inceputul lui Pax Americana, care va aduce omenirii nu numai bucuria blue jeans-ilor, a rock-ului si a Big Mac-ului, dar si conceptia noastra despre cum trebuie guvernate si cum trebuie sa se comporte natiunile.”  Un an mai tarziu, Raportul Defense Policy Guidance, semnat de Paul Wolfowitz si I. Lewis Libby, cerea ca lumea post sovietica sa fie guvernata prin folosirea fortei, fara egal, a SUA.

In 1999, grupul neoconservator Project for a New American Century, condus de William Kristol (fiul lui Irving) si Robert Kagan (care a scris “Of power and Paradise: America and Europe in the New World Order”) au elaborat raportul “Reconstructia Apararii Americii” in care au fundamentat doctrina razboiului preventiv.

Stiati ca Robert Kagan, autorul “Bibliei neoconservatorismului” antieuropean, este sotul Victoriei Nuland? Stiti dumneavoastra, care!

Acea “doamna” care s-a exprimat, “academic”, prin cuvintele….”Fuck the UE!”.

Noua Ordine comunista / globalista, adica “Noua Lume”, a inceput sa fie creata in anul 2000, pe doua căi: prin convingere (The soft side of the new American politics) sau prin constrangere, cu forta militara (The hard line military politics).

Pentru aceasta din urma cale, “Marea Strategie” a avut nevoie de autoprovocatul 11 septembrie 2001.

Arma preferata ramane mass-media, mai nou Internetul. Pentru indobitocirea planetei, totul este intors pe dos, intrucat miza este foarte mare – adjudecarea ultimelor resurse ale Terrei: petrol, gaze naturale, metale, apa potabila.

Cel care isi apara tara si bogatiile este facut “terorist”, agresorul este transformat in porumbel al pacii si aparator al democratiei, dreptul la identitate proprie este negat si indivizilor si popoarelor, in numele ….securitatii, nationalistii sunt, cu ura, aratati cu degetul drept….. “comunisti”, in timp de comunistii, adica hotii, isi instaleaza plozii la conducere.

Sânge ucrainean s-a varsat recent, pentru ca ambii fii ai lui Joe Biden si un fiu al lui John Kerry sa ocupe functii de conducere in marile concerne din Ucraina. Pe post de propagandisti, pe masura indobitocirii generatiei tinere prin distrugerea sistematica a invatamantului si ingradirea accesului la cultura, sunt folositi….istoricii si pseudoistoricii.

Ordinele au fost date de comunist/globalistii Francois Mitterand, Gyeremek si alti tradatori ai popoarelor lor, la Congresul Mondial de Istorie de la Montreal, din 1995:

“Natiunea etnica trebuie sa dispara. Ea a fost cea mai mare crima din istoria omenirii insemnand decaderea umanitatii din domeniul realului in domeniul irationalului. Singura realitate care trebuie sa va preocupe de aici inainte, este minoritatea etnica. De asemenea natiunea spirituala, care poate exista in absenta statului etc.”

Asa s-au batut campii la un congres care trebuia sa transforme 4000 de istorici ai lumii in asasini ai adevarului istoric si ai popoarelor lor.

Nu s-a abordat nici o tema de istorie, ci numai teme despre drepturile minorităţilor, inclusiv sexuale si despre schimbarea graniţelor.

Daca incercai sa iei cuvantul , erai trimis la plimbare de catre moderatori apartinand emigratiei unguresti, strecurati de comunistii Tom Lantos si George Soros, pe motivul ca nu te-ai inscris când trebuia.

Tragem cortina peste ce  a urmat. Important este ce se intamplă astazi, daca mai avem dreptul sau nu la viitor, ca romani si ca oameni?

Fiindca am indraznit sa acceptam un sistem concurent, necerut de noi, numit “socialism”, fiindca am facut industrializare, fiindca am respins imprumuturile, fiindca am visat o banca a Lumii a Treia etc.

Oare comunistul Marx sa nu fi stiut ce inseamna socialismul? Fals! Analiza acestuia a constituit centrul de greutate al operei sale.

Pentru asta a fost cenzurat in lagarul socialist si trimis la periferie.

Dar, despre toate acestea, despre esenta socialismului si despre netemeinicia acuzelor de “comunism” la adresa noastră, in cele vor urma……

Col.(r) dr. Mircea Dogaru

http://dogaru-mircea.blogspot.com/2014/05/jocul-de-mobilizarea-5.html

14/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: