CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SE CLATINA RUSIA ?

Rusia se clatină. Dumnezeu o va salva ?

Partizanii „vectorului rusesc” de la Chişinău au tăcut mâlc vizavi de ultimele evenimente din Rusia.

În săptămâna care s-a scurs, această ţară a fost zguduită de seisme etnice fără precedent, fapt care i-a determinat pe înalţii oficiali ruşi să vorbească despre pericolul destrămării Rusiei pe criterii etnice.

Potrivit canalului NTV, în cadrul unei întâlniri cu şefii structurilor de forţă din Rusia, preşedintele Medvedev a cerut ca să se adopte cele mai drastice măsuri pentru a nu admite escaladarea radicalismului etnic.

Relaţiile interetnice în Rusia au fost întotdeauna şi continuă să fie o bombă cu efect întârziat, care nimeni nu ştie când poate exploda. Rusia niciodată nu s-a priceput să gestioneze de o manieră civilizată aceste relaţii, nu întâmplător încă în secolul XIX a fost calificată drept o „închisoare a popoarelor”.Dezagregarea URSS a avut la bază tot factorii interetnici. Ca şi Rusia ţaristă, actuala Federaţie Rusă este un colos multinaţional, încropit timp de sute de ani, în urma unor sângeroase războaie de cucerire. Formal constituită pe principii federale (are 83 de entităţi federale), Rusia rămâne şi astăzi un stat centralizat, în care etniile nu au drepturi naţionale şi sunt supuse unui proces feroce de deznaţionalizare.

Rusia a rămas un imens imperiu, întins pe două continente, unde popoarele neruse dau semnale clare de trezire a conştiinţei naţionale.

Această concluzie nu se referă doar la regiunile tradiţional vulnerabile, „fierbinţi”, cum ar fi, de exemplu, Icikeria (Cecenia), Daghestan şi Inguşetia, ci şi la imensele regiuni din ţinutul Altai, cu populaţii neruse.

Ceea ce am văzut săptămâna trecută la Moscova, în Piaţa Manejnaia, dovedeşte că administraţia de la Kremlin, ostatecă a ideologiei imperiale, face tot mai greu faţă acestor provocări.

Deloc întâmplător în ajutor i-a sărit Biserica Rusă, instituţie care întotdeauna a fost un stâlp de nădejde al ţarismului în opera de oprimare şi deznaţionalizare a popoarelor neruse.

Cu un adevărat manifest politic s-a produs săptămâna trecută patriarhul Kirill, fapt ce demonstrează că tulburările etnice din Moscova nu sunt un simplu incident, neglijabil. Retorica apelului lansat de patriarhul Kirill e cea tradiţională – velicorusă, şovină şi panslavistă.

Iată o mostră: „Aş vrea să remarc aportul deosebit al Bisericii Ortodoxe Ruse la păstrarea păcii între naţiuni atât în Imperiul Rus, cât şi în Rusia de astăzi. Biserica a cultivat întotdeauna spiritul păcii, capacitatea de a împărtăşi durerea aproapelui, indiferent de confesiunea acestuia. Anume cultivarea acestui spirit al păcii a şi condus la faptul că în Rusia, practic, nu au existat niciun fel de războaie interreligioase sau interetnice”.

Citind aceste rânduri te cutremuri: cu cât cinism poate minţi cea mai înaltă faţă bisericească a Patriarhiei ruse! Kirill se face a uita cum trimisul acestei Patriarhii, Lebedev, în anii ’70 ai secolului XIX, a dat ordin ca să fie arse toate cărţile bisericeşti în limba română din Basarabia ocupată. Astfel a „cultivat Biserica Rusă spiritul păcii”…

Kirill uită, de asemenea, cum Biserica Rusă a sprijinit şi sprijină criminalii de la Tiraspol, onorându-l pe Igor Smirnov cu cele mai înalte distincţii ale Patriarhiei ruse…

Multe, foarte multe ar fi de spus la această temă. Închei însă aici cu concluzia: iată unde împing Moldova partizanii reincluderii acesteia pe orbita Rusiei, care a fost şi rămâne o zonă de periculoasă insecuritate etnică, religioasă şi politică. Rusia imperială se clatină. Dumnezeu o va salva?

  • Un articol de: Constantin Tănase
  • 21 Decembrie 2010
  • Sursa: Timpul md.

21/12/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sprijin financiar european masiv, dar condiţionat, pentru Republica Moldova

 Reforma constituţională în Republica Moldova se amână! Uniunea Europeană a transmis un semnal clar autorităţilor moldovene să renunţe la intenţia de a schimba acum Constituţia. „Implementaţi recomandările Comisiei de la Veneţia şi începem dialogul privind liberalizarea regimului de vize la 15 iunie 2010. În plus, sporim finanţarea Republicii Moldova cu 80%”. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, la întrevederea avută la Bruxelles cu premierul moldovean Vlad Filat.

Comisia de la Veneţia a recomandat autorităţilor de la Chişinău să modifice în Parlament articolul 78 din Constituţie care a făcut imposibilă, în două rânduri, alegerea şefului statului şi să organizeze alegeri parlamentare anticipate după 16 iunie 2010. Recomandarea Comisiei de la Veneţia i-a determinat pe trei din cei patru lideri ai coaliţiei de guvernare de la Chişinău să-şi revadă poziţia exprimată la 9 martie privind evitarea alegerilor anticipate prin adoptarea unei noi constituţii prin referendum. Liderul PL, Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova a rămas singurul adept al ideii de reformă constituţională, alcătuind în acest sens, prin decret, o comisie care a scris deja o nouă constituţie: „Am emis decretul în urma înţelegerii a 4 lideri.

 Nu a fost doar decizia mea. Totul a fost gândit şi conceptual, şi totul absolut. Aşa că sunt nişte lucruri care, dacă o să continue – eu o să deschid parantezele mai târziu. Mie nu-mi place când cineva vrea să fie bun, iar cineva să fie rău. Nu! Eu sunt om de echipă şi pe cei care încalcă regulile de joc, îi rabd până la un timp”. Preşedintele interimar de la Chişinău, Mihai Ghimpu, adeptul revizuirii Constituţiei Mihai Ghimpu a menţionat totuşi că nu va merge la confruntare cu partenerii europeni, urmând ca până la sfârşitul acestei săptămâni să plece la Bruxelles.

Marţi, premierul moldovean Vlad Filat a fost primit de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso. La întrevedere, oficialul european a transmis Chişinăului un semnal foarte clar: „Asteptam ca Moldova sa implementeze recomandarile Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte reforma constituţională. Dacă o să luaţi decizii corecte şi o să acţionaţi cu determinare – drumul spre integrare europeană va fi mai rapid. În următorii trei ani, asistenţa UE pentru Moldova va spori cu 80 la sută”, a declarat Jose Manuel Barosso.

Mai mult, el a adăugat că în prezent se acţionează ca dialogul privind liberalizarea regimului de vize să demareze la Bruxelles pe data de 15 iunie 2010, adăugând că este important ca Moldova să lucreze la implementarea reformelor interne necesare, care vor accelera procesul de liberalizare a regimului de vize. La rândul său, premierul moldovean Vlad Filat a dat asigurări că “autorităţile Republicii Moldova vor acţiona în strictă conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia”. Filat susţine că “evitarea alegerilor anticipate nu este un scop în sine”.

Primordial este, în opinia sa, “menţinerea simpatiei şi încrederii pe care o acordă astăzi Moldovei partenerii occidentali”. Pe de altă parte, şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, a declarat recent într-un interviu acordat agenţiei “Info-Prim Neo” că “UE îşi formulează politicile pentru Moldova exclusiv din interesele UE chiar dacă simte o dependenţă semnificativă de partenerul Federaţia Rusă. (…) Am contacte strânse şi periodice cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzimin. Avem întruniri în cadrul cărora facem schimb de opinii cu privire la diverse aspecte ale situaţiei din Republica Moldova”. Miercuri seară, la Bruxelles, UE va lansa pentru Republica Moldova programul „Rethink Moldova” („Relansăm Moldova”). În cadrul acestuia, Moldova va beneficia de cel mai important suport financiar din partea instituţiilor europene. Delegaţia guvernamentală a Republicii Moldova, care îl însoţeşte la Bruxelles pe premierul Vlad Filat, a participat la o şedinţă cu membrii Grupului Consultativ al Consiliului Donatorilor, Comisia Europeană, Banca Mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite şi instituţiile financiare europene.

 Potrivit portalului de ştiri UNIMEDIA, acestea urmează să anunţe despre banii pe care instituţiile europene îi vor aloca pentru implementarea documentului strategic elaborat de Guvernul Republicii Moldova. Documentul conţine 18 acţiuni prioritare, care urmează a fi implementate în perioada 2010-2013. Între aletele, acesta prevede o nouă strategie anticorupţie, sistem electronic de supravegherea a traficului rutier, extinderea finanţării sistemului judiciar, reconstrucţia a 5 penitenciare, promovarea şi dezvoltarea capacităţilor tinerilor, reconstrucţia drumurilor naţionale, gazificarea, sistemul energetic, dar şi restructurarea sistemului de sănătate şi dezvoltarea reţelei de şcoli.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle Chişinău Redactor: Medana Weident

03.04.2010

Preluare din Tribuna Basarabiei

04/04/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: