CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

19 – 22 IUNIE 1992: ARMATA RUSĂ ÎN STRÂNSĂ COOPERARE CU SEPARATIŞTII TRANSNISTRENI AU MASACRAT LA TIGHINA SUTE DE TINERI OSTAŞI MOLDOVENI

 

„…pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată”.

 

Tighina 1992 Razboiul din Transnistria

 

MASACRUL DE LA TIGHINA: 19 – 22 IUNIE 1992

 

Unităţile armatei naţionale au participat nemijlocit la luptele din anul 1992 doar în ziua de 19 iunie, când au avut loc tragicele evenimente de la Tighina.

Din cauza acţiunilor şi ordinelor necugetate ale unor comandanţi militari, pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată.

Forţele separatiste, cooperând cu Armata a 14-a rusă, au declanşat o operaţiune militară de amploare împotriva secţiei orăşeneşti de poliţie Tighina, în vederea lichidării acesteia.

Deoarece persoanele ce atacau trupele de poliţie foloseau tehnica blindată, s-a permis includerea unei unităţi şi a maşinilor de luptă de sub comanda colonelului Karasiov.

Partea moldovenească a decis să utilizeze mijloacele din infrastructură şi mijloacele de legătură cu destinaţie militară, care au oferit posibilitatea de a crea puncte de comandă ale unităţilor şi subunităţilor până la nivel de companie.

Mărturiile pe care le vom prezenta în continuare sunt selectate din nota explicativă dată conducerii armatei, după aceste acţiuni, de coloneii Karasiov şi Cihodari.

La 19 iunie 1992, la ora 19, din incinta Ministerului Apărării, Ion Costaş i-a ordonat telefonic colonelului Cihodari, care, în absenţa colonelului Karasiov, îndeplinea funcţia de conducere a batalionului staţionat în localitatea Hulboaca, ca unitatea să treacă la pregătire de luptă.

În scurt timp, starea de alarmă fiind anunţată, batalionul era gata să îndeplinească orice dispoziţie.

Planul prevedea intrarea batalionului în oraşul Tighina şi atacul asupra duşmanului situat în zona podului de peste Nistru, apoi ocuparea poziţiei de apărare pe capul de pod, inclusiv la 500 m spre vest. Pentru a realiza sarcina de luptă, prima şi a doua companie, sub conducerea colonelului Cihodari, trebuia să înainteze în direcţia Bulboaca-Gura Bâcului-Varniţa.

A treia companie, sub comanda locţiitorului comandantului, maiorul Cojocaru, trebuia să asigure deplasarea pe traseul Bulboaca-Hârbovăţ, să intre în oraş din partea de vest şi să dezangajeze trupele de gardişti şi mercenari.

La ora 5.00, forţele ostile integrităţii Republicii Moldova au desfăşurat primul atac, utilizând tancurile Armatei a 14-a.

Tancurile au trecut podul, îndreptându-se direct spre poziţiile noastre, ca mai apoi să intre în oraş. În rândurile ostaşilor fără experienţă de luptă s-a creat panică.

Experienţa ofiţerilor ce se aflau pe poziţii a condus la distrugerea tehnicii inamicului, dar nu şi la mobilizarea efectivului şi la menţinerea lui pe câmpul de luptă.

„Tancurile ruseşti se mişcau în cerc, înaintând din două părţi”

În jurul orei 10, duşmanul a început un nou atac cu tancuri.

Pentru a se informa cu privire la situaţia echipajelor ce se aflau în cele două tancuri distruse, tancurile ruseşti se mişcau în cerc, înaintând din două părţi.

Atacurile s-au prelungit, forţele moldoveneşti fiind practic încercuite.

Deoarece unităţile militare încartiruite în oraş se aflau sub conducerea armatei ruse, menținerea pe poziţiile ocupate era inutilă, ele putându-se solda cu pierderea a zeci de vieţi omeneşti. […]

În acest context, serviciul de presă al Ministerului Apărării informa: „…în cursul nopţii, ostaşii Armatei Naţionale şi reprezentanţii organelor de drept ale R. Moldova au întreprins acţiuni pentru dezangajarea formaţiunilor banditeşti”.

La 20 iunie, Ministerul Apărării a făcut un apel către locuitorii oraşului Tiraspol, ofiţeri şi subofiţeri, soldaţii Armatei a 14-a:

„Forţele Armate ale Republicii Moldova n-au de gând să atace oraşul în care locuiţi, nici nu vă ameninţă… Noi aspirăm la existenţa unei Moldove democratice, independente, unice şi indivizibile, în care să fie respectate drepturile omului, fără deosebire de naţionalitate”. […]

În luptele grele pentru Tighina au căzut sute de combatanţi moldoveni, mai bine de 400 fiind răniţi şi spitalizaţi.

Dintre cei căzuţi pe câmpul de luptă, la podul de lângă Nistru peste o sută au fost rezervişti şi militari recent înrolaţi, iar unii dintre ei chiar fără arme.

Utilizând tancuri T-64, T-72, sisteme de rachete ale Armatei a 14-a, forţele secesioniste au făcut mai multe tentative de a elimina poliţia moldoveană din Tighina şi de a controla în totalitate oraşul.

Între 19 iunie – 7 iulie, unităţile Armatei a 14-a s-au angajat în lupte de partea separatiştilor pe întreg teatrul de război.

Luptele au continuat şi după semnarea înţelegerii din 21 iulie.

Implicarea sfidătoare în conflict a Armatei a 14-a l-a determinat pe şeful statului să trimită un nou mesaj Secretarului General al ONU.

„Cotitura gravă produsă ca urmare a intervenţiei Armatei a 14-a este de natură să blocheze realizarea înţelegerilor convenite, se spunea în mesaj, pune în pericol pacea şi stabilitatea în zona de conflict şi periclitează şansele reglementării politice în care s-a angajat plenar conducerea Republicii Moldova.

Totodată, aceste evoluţii demonstrează încă o dată că prezenţa Armatei a 14-a pe teritoriul Republicii Moldova constituie un element destabilizator, generând în mod direct escaladarea conflictului şi constituind, în mare măsură, o frână în calea eforturilor pentru soluţionarea paşnică a conflictului”.

Într-o Declaraţie a Ministerului de Externe de la Chişinău se afirma că Armata a 14-a înfăptuise „o nouă intervenţie făţişă şi brutală în treburile interne ale Republicii Moldova”, după ce fuseseră înregistrate încălcări grave de încetare a focului de către unităţile paramilitare şi gardişti în oraşul Bender (Tighina).

R. Moldova, ținta agresiunilor militare făţişe din partea forţelor armate rusești.

În Apelul Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova către popoarele, parlamentele şi guvernele statelor lumii, din 22 iunie, se spunea:

„Republica Moldova, stat liber şi independent, membru al ONU şi al CSCE, a devenit obiectul unei agresiuni militare făţişe din partea forţelor armate ale Federaţiei Ruse, care, alăturându-se formaţiunilor paramilitare ale forţelor procomuniste din oraşul Tiraspol şi unităţilor de cazaci sosite din Rusia, a ocupat circa 1/4 din teritoriul naţional al Republicii Moldova.

Dacă anterior conducerea Federaţiei Ruse nega faptul implicării directe a Armatei a 14 a Rusiei în acte de agresiune contra Republicii Moldova, recentele declaraţii ale preşedintelui B. Elţin şi ale vicepreşedintelui A. Ruţkoi denotă o implicare directă a conducerii Federaţiei Ruse în organizarea agresiunii armate împotriva statului nostru.

Realizând aceste declaraţii Armata a 14-a a trecut în ziua de 21 iunie a.c. la acţiuni militare de proporţii”.

Administraţia SUA a cerut la 22 iunie preşedintelui B. Elţin să retragă forţele armate ale Federaţiei Ruse din R. Moldova, iar Guvernului de la Chişinău – să găsească o soluţie prin care să fie garantate drepturile minorităţilor rusofone din RM. […]

Reafirmând poziţia forului legislativ privind soluţionarea paşnică a conflictului, Hotărârea Parlamentului din 23 iunie privind unele căi de soluţionare a conflictului armat din raioanele răsăritene declara regiunea din stânga Nistrului (Transnistria) şi oraşul Bender/Tighina „zonă ocupată de unităţile Armatei a 14-a şi de alte formaţiuni paramilitare nelegitime aflate de jure şi de facto sub jurisdicţia Rusiei”. […]

La Istanbul, la 25 iunie, cu prilejul iniţierii cooperării în bazinul Mării Negre de către 11 state riverane, a avut loc o întâlnire de lucru a preşedinţilor R. Moldova, României, Federaţiei Ruse şi Ucrainei, la care s-a discutat asupra conflictului din raioanele de est ale RM.

În urma unui schimb de opinii, şefii de state au decis, după cum se arăta într-un comunicat de presă, să propună părţilor în conflict:

încetarea neîntârziată şi necondiţionată a focului;

la 24 de ore de la stoparea focului să se procedeze la dezangajarea formaţiunilor înarmate;

să se creeze zone şi culoare de securitate pentru circulaţia populaţiei civile, personalului medical şi pentru transportul de ajutoare umanitare pentru locuitorii localităţilor afectate. […]

Rusia s-a angajat să asigure neutralitatea Armatei a 14-a.

Statutul armatei, termenele şi modalitatea de retragere a acesteia urmau să fie stabilite în cadrul negocierilor între Moscova şi Chişinău, ce urmau să înceapă „în cel mai scurt timp”. […]

Liderii celor patru ţări erau dispuşi să salute un rol pacificator mult mai activ al ONU în cadrul procesului de reglementare politică a diferendului din RM. Ei şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu decizia Secretarului General al ONU de a trimite în zona de conflict o misiune de stabilire a faptelor.

Tiraspolul şi-a exprimat într-un apel adresat Moscovei regretul că nu a fost admis la reuniunea de la Istanbul.

În pofida măsurilor aprobate de şefii de state la Istanbul şi deciziei de aplicare întocmai a acestor înţelegeri de către forţele de ordine moldoveneşti, formaţiunile separatiste nu au încetat operaţiunile de luptă, ceea ce s-a soldat cu noi victime şi distrugeri în zona de conflict.

Un articol de: Vitalie Ciobanu colonel, doctor în istorie via Timpul.Md

Video-Documentar: Ion Bujor şi colaboratorii săi

Sursa: Ziaristi Online

01/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

COMEMORARI: REGELE ROMANILOR FERDINAND I INTREGITORUL

 

 

La  24 august 1865  s-a născut Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (d. 1927), rege al României din anul 1914 – pana in anul 1927.

 

 

Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al României, Principe al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen
Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al României, Principe al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen

 

 

Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Sinaia–Castelul Peleș), a fost rege al României din 10 octombrie 1914 pînă la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 și 1927 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

Născut în Sigmaringen în sud-vestul Germaniei, Prințul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit moștenitor al tronului după unchiul său fără copii, Regele Carol I al României în noiembrie 1888, după renunțarea la tron a tatălui și apoi a fratelui său mai în vîrstă. În 1893, după o idilă cu poeta Elena Văcărescu, domnișoara de onoare a Reginei Elisabeta (relație întreruptă la intervenția Consiliului de Miniștri, care a reamintit Principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decît cu Principese de origine străină), Prințul Ferdinand s-a căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexadru al II-lea al Rusiei. Au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmînd să devină Regele Carol al II-lea al României.

La 15 octombrie 1914, Ferdinand a fost încoronat Rege al României, la 49 de ani, depunînd juramîntul solemn și promițînd că va fi „un bun român„. În timpul războiului mondial, Regele Ferdinand a hotărît, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916 și în special datorită reginei Maria, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva ţării sale natale Germania și a Austro-Ungariei. Cu tot entuziasmul românilor, situația de pe cîmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale.

 Ferdinand și întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași. Pentru Rege și familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să se năruie. În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Deși familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborîndu-se steagul de doliu, Ferdinand nu și-a pierdut speranțele.

 Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale și România. În cele din urmă, situația avea să se schimbe. În cursul anului 1918, anul de naștere al României Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la București, în fruntea armatei sale eroice, trecînd pe sub Arcul de Triumf, întîmpinat fiind de populația entuziastă.

Incoronarea de la Alba Iulia

Incoronarea de la Alba Iulia

În 1921, Ferdinand va avea bucuria să trăiască nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei. Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reușească, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În cele din urmă, cu inima tulburată, Regele îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.

Ferdinand a murit în 1927, de cancer intestinal și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai, sub o regență formată din trei persoane, din care făcea parte și cel de al doilea fiu al lui Ferdinand, Prințul Nicolae.

Pictură reprezentînd pe Regele Ferdinand I al României, aflată în incinta Catedralei din Alba Iulia, România
Pictură reprezentînd pe Regele Ferdinand I al României, aflată în incinta Catedralei din Alba Iulia, România

Bibliografie (surse):

  1. Istoria md.
  2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_al_Rom%C3%A2niei

23/08/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | 4 comentarii

VIDEO: ISTORIA ZLEI DE 7 DECEMBRIE. TODAY IN HISTORY

– 1868 –

Parlamentul maghiar promulgă legea votată de Dieta de la Cluj (decembrie 1865) privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria

La 7 decembrie 1868 parlamentul maghiar promulgă legea votată de Dieta de la Cluj (decembrie 1865) privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.

– 1881 –

Se întemeiază “Societatea Politehnică din România”

La 7 decembrie 1881 se întemeiază “Societatea Politehnică din România“. Primul preşedinte al societăţii devine Dimitrie Frunză.

– 1881 –

Se înfiinţează Bursa din Bucureşti, România, prima bursă de valori din România

La 7 decembrie 1881 se înfiinţează Bursa din Bucureşti, România, prima bursă de valori din România.

– 1881 –

A încetat din viaţă Christian Tell, general şi om politic român

La 7 decembrie 1881 a încetat din viaţă Christian Tell (n.1807 Braşov), general şi om politic român. Christian Tell a fost participant la Revoluţia de la 1848 din Valahia, membru al Guvernului provizoriu şi al locotenenţei domneşti, ministru în timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

– 1881 –

S-a stins din viaţă Alexandru Golescu, om politic român

La 7 decembrie 1881 s-a stins din viaţă Alexandru Golescu (Negru) (n.1819), om politic român. Alexandru Golescu a fost ministru şi prim-ministru (februarie-aprilie 1870) în România, participant la Revoluţia de la 1848 din Valahia, secretar al Guvernului provizoriu şi agent al acestui guvern în Occident.

– 1881 –

S-a stins din viaţă Cezar Boliac, poet şi publicist român

La 7 decembrie 1881 s-a stins din viaţă Cezar Boliac (n.1813 Bucureşti), poet şi publicist român, participant la Revoluţia de la 1848 din Valahia şi militant pentru unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei. Boliac a fost un remarcabil gazetar, redactînd ziarele “Poporul suveran“, “Buciumul” şi “Trompeta Carpaţilor“.

– 1881 –

A încetat din viaţă August Treboniu Laurian, lingvist şi istoric român

La 7 decembrie 1881 a încetat din viaţă August Treboniu Laurian (n.1810 Fofoldea, jud.Sibiu), lingvist şi istoric român, participant la Revoluţia din 1848 din Valahia.

– 1917 –

Confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti

La 7 decembrie 1917, confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti (Sfatul Directorilor, alcătuit din 9 directorate) în următoarea componenţă: P.Erhan – preşedinte al Sfatului Directorilor şi director al agriculturii, V.Cristi – director de interne, N.Bosie-Codreanu – director al comunicaţiilor, Şt.Ciobanu – director al învăţămîntului, T.Ioncu – director al finanţelor, T.Cojocaru – director al războiului, M.Savenco – director al justiţiei, I.Pelivan – director de externe, V.Grinfeld – director al industriei şi comerţului.

– 1941 –

Japonezii au atacat Pearl Harbor

Baza submarinelor americane de la Pearl Harbor şi rezevoarele petroliere adiacente, poză din data de 13 octombrie 1941

În arhipelagul Hawai, la ora 7 şi 55 minute a zilei de 7 decembrie 1941, 183 de avioane japoneze au surprins flota americană. La ora 8 şi 45 minute, al doilea val de 170 de avioane au atacat vărsînd bombe şi torpile crucişetoarele, terenurile pentru aviaţie şi rezervoarele petroliere ale bazei militare. În timp de o oră şi jumătate forţele japoneze au distrus 8 crucişetoare mari, deteriorînd 159 avioane la sol şi provocînd moarte a mai mult de 2000 de persoane. În aceeaşi zi, japonezii au debarcat în Malaezia şi în Filipine. Obiectivele Japoniei în lupta cu China după 1937 au fost impunerea controlului în Asia de Sud-Est.

În data de 28 noiembrie 1941, Hitler a asigurat Imperatorul Japoniei de susţinerea sa şi s-a aliat în lupt împotriva Statelor Unite ale Americii. În aceeaşi zi cu atacul de la Pearl Harbor, Preşedintle SUA, F.D. Roosevelt a declarat război Japoniei. Războiul a devenit unul mondial.

Nava USS Arizona, a flotei Statelor Unite ale Americii, a ars în decurs de două zie în urma bombardamentelor japoneze

O bombă a atins compartimentul de muniţii şi a făcut ca nava să explodeze

Nava USS Arizona arzînd în urma atacului japonez din

7 decembrie 1941 la Pearl Harbor

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric
3 .   Istoria md.
 

 

07/12/2010 Posted by | DIVERTSMENT, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: