CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un raport german din 4 noiembrie 1940 în care se stabilea strategia de acţiune a Germaniei naziste pentru acapararea României

Textul de mai jos este un fragment dintr-un raport german din 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane în țara noastră.

Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523.

Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui. Actualitatea acestuia nu este dată de observațiile istorice (câteva judicioase, dar cele mai multe profund eronate) ci de viitorul colonial pe care ni-l pregătea, la momentul acela, Germania.

Raportul nazist vorbește despre România ca despre un „Spaţiul colonial”„care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare” care totuși era constituit în state independente încă din 1330 (Ţara Românească) şi 1359 (Moldova).

Autorul raportului nu ştie nimic despre asta, şi nici despre momentele de glorie europeană ale unor domnitori români, dar cunoaşte în schimb foarte bine istoria Ţărilor Române de la 1710 încoace (începutul perioadei fanariote) şi pe această cunoaştere îşi fundamentează toată analiza. Cu toate acestea, raportul are o importanţă documentară incontestabilă şi scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.

Cât despre viitorul rezervat României, lucrurile scrise în raport sunt de o halucinantă actualitate, pentru că este exact viitorul pe care ni-l preconizează Uniunea Europeană: „o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă”. De ce? Pentru că, mai scrie în raport, „există destul capital în Reich, care caută oportunităţi şi care, printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat, să fie orientat către România”(Miron Manega, în Certitudinea.ro.)

Raport german din 4 noiembrie 1940

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea, cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare.

Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”. „Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea.

Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european, care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune.

Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu.

Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.
Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier, deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.

Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor.

În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic, dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe.

Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că, într-adevăr, nu avea la îndemână forţe proprii care să-i fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care, înainte de toate, pretinde cinste, s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna, din punct de vedere al politicii externe, de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.

Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane.

Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi prin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare, asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect.

Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că, în mod oriental-slav, se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare.

Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată, ci să fie folosită pe deplin, acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta, este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi, trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mari armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.

În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se pot alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi, cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate, prin munca saşilor transilvăneni, să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea, grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.

Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi, treptat, numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.

Printr-o politică românească bazată pe realităţi – şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti – fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabile de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea, astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. 

Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa

4 noiembrie 1940

02/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sinuciderea etnică a popoarelor Europei. Scriitorul Renaud Camus, acuzat de rasism și extremism de dreapta, pentru că a denunțat înlocuirea populației europene cu imigranți musulmani

 

 

 

 

Imagini pentru imigranti in europa

Scriitorul Renaud Camus, acuzat de rasism și extremism de dreapta, pentru că a denunțat înlocuirea populației europene: ”Ce Plan Kalergi? Mai curînd un Plan Rothschild-Soros!”

 

 

Când într-o frumoasă dimineață, milioane de bărbați din multiple țări din jumătatea nordică a continentului african se trezesc cu un unic gând, acela de a se muta în Europa, sigur-sigur, extrem de sigur, nu poate fi vorba despre ceva pur întâmplător.

Iar dacă nu este întâmplător, haideți să credem că este organizat.

 

 

 

 

Atât de organizat încît toți cei porniți înspre Europa au rucsacuri identice, încălțăminte identică, terminale smart identice pe care au ruta pe care trebuie să o parcurgă și, ce să vezi, au și banii necesari.

Pe carduri de debit preplătite, de la MasterCard. Întîmplător, desigur.

Numai traversarea Mediteranei costă în jur de 11.000 de euro. Cash. Nu, toți acești indivizi nu erau ”refugiați”!

Între ei se regăseau și refugiați, undeva în jur la 5 la sută din întreaga masă de migranți.

În ceea ce privește integrarea lor în societate, lucrurile sînt extrem de departe de poveștile autorităților. Cînd cu decenii în urmă deja au început să vină în Europa, ca persoane care își căutau propria fericire, la fel ca și belgienii sau italienii stabiliți în Franța, de exemplu, pînă și cei veniți din țări musulmane căutau să adopte un mod de viață occidental, adaptîndu-se acelui mod de viață, culturii, valorilor, încercînd să își găsească un loc de muncă, spre deosebire de grupurile masive de migranți, de sute de mii, de milioane, care nu au nici cel mai mic gînd să se integreze. Dimpotrivă!

Un studiu din 2018 al World Health Organization relevă faptul că în unele țări europene numărul migranților este 3-4 ori mai mare decît informează documentele oficiale.

Estimarea ponderii totale a migranților arată că ar fi vorba despre cca.10 la sută din actuala populație a Europei.

Adică în jur de 91 de milioane!

Pe țări: Austria – 1,6 milioane (1,8% din populația țării), Belgia – 1,2 milioane (11% din populație), Franța – 7,9 milioane (12,2% din populație), Germania – 12,1 milioane (14,8%), Grecia – 1,2 milioane (11%), Ungaria – 0,5 milioane (5,2%), Italia – 5,9 milioane (10%), Olanda – 2 milioane (12,1%), Spania – 5,9 milioane (12,8%), Suedia – 1,7 milioane (17,6%), Elveția – 2,5 milioane (29,6%), Turcia – 4,8 milioane (6,1%), Anglia – 8,8 milioane (13,4%). România – 370 753 migranți, reprezentînd 1,9% din populația țării.

 Aproximativ cât populația unui oraș de talia Clujului…

 

 

 

 

 

                                                                                                       

                                      Rutele migrației cf. Comisiei Europene

 

 

Ce a spus Renaud Camus ca să ajungă ”extremist”?

 

Ceea ce descoperă Camus este cetățenia și distincția dintre cetățean și ne-cetățean. Pe urmă, referirile lui vin să arate că nu poate exista aceeași situație juridică între cei care acceptă statutul de cetățean – cu toate obligațiile aferente – printre care cea de a nu dăuna celorlalți, de a nu deranja – și cei care se sustrag acestor minime obligații.

În cuvinte mai simple, cetățeanul plătea impozite și taxe statului, iar statul asigura cetățeanului cîteva lucruri în schimb: organiza învățămîntul, asigura rețeaua sanitară, veghea la furnizarea utilităților, dar dincolo de astea, îi asigura cetățeanului un set de condiții de trai, ce includeau protecția în fața hoților, tâlharilor, violatorilor, criminalilor, a celor care într-o formă sau alta îi puteau deranja existența.

Este vorba, altfel spus, de respectarea ”contractului social”.

Camus atrage atenția asupra fenomenului ”Marii înlocuiri” a populației, descriind și fundalul: o situație catastrofală a educației și ”Mare Deculturalizare”.

Apoi, nefăcînd diferența dintre cetățean (cel care respectă regulile) și individul fără acte, aflat ilegal în țară (și care nu respectă nici o regulă), statul se poziționează fățiș împotriva propriului cetățean!

Cum bine remarcă Renaud Camus, însuși actul delict devine izvor de drept, iar asta se face chiar cu complicitatea Justiției!

Ceea ce mai scoate Camus la lumină este și faptul că o dorință de a trăi împreună, francezi și ne-francezi, berberi, magrebieni, africani, pur și simplu nu există. Cum nu există nici la nivel european.

Cât despre faptul că statistic, strict pe cifre politic corecte, imigrația este de ”doar” 18 la sută din totalul populației, situația de facto contrazice evidențele hârtiilor.

Cei aterizați brusc pe pământul Franței sau cel al Europei, probabil, nu reprezintă în scripte vreo amenințare la adresa populației autohtone.

De ce? Pentru că bună parte a celor veniți primesc acte și, ce să vezi, devin cetățeni, adică francezi, adică europeni.

Toți aceștia nu au nici o amintire comună cu băștinașii, nu au stat împreună la cîrciumă, nu s-au plimbat vreodată împreună prin cimitir, nu au fost împreună la vreo cununie la biserică. Și totuși, ”sânt la fel de francezi”, ”sânt la fel de europeni” ca noi, restul.

În fine, ideologia a înlocuit morala, iar acest lucru a devenit un alt element facilitator al dizlocuirii francezilor de către străini.

Camus remarcă cu tristețe că, odinioară, Parisul reprezenta o capitală a culturii. Franceze.

Acum, remarcă el, este un soi de spațiu de întîlnire pentru străinii care devin creatori în numele Franței. Mai mult, vorbind despre valorile franțuzești, despre istoria Franței, despre arta franceză, noii veniți se simt ”vexați” sau ”ofensați” și cer ca asemenea ”discriminări” să înceteze.

În numele dogmei antirasiste ce a pus stăpînire pe întreaga societate, prin politicieni, prin servii acestora, așa-zisa presă.

Și, desigur, mai există cenzura, și trepădușii etern îngrijorați de soarta evreilor, femeilor, homosexualilor, laiciștilor, sprijinitorilor gîndirii libere și a libertății de exprimare. A ”diversității”.

În treacăt fie zis, Renaud Camus este un homosexual cu această orientare deplin asumată!

Pe partea strict economică, astăzi, nu Franța este cea care profită de imensele resurse lăsate în urmă de migranți în țările lor de baștină. De petrol, de minerale etc.

Profitoare sînt corporațiile transnaționale! Astfel că, dispare pînă și motivația strict economică de a accepta migranții contra diverselor resurse pe care Franța le-ar putea – la fel ca odinioară – transforma în surse de prosperitate pentru societate.

Ca atare, apare contra-colonizarea. Justificată și de cincimea sau sfertul de populație care nu mai este indigenă, autohtonă, ci de import.

Populație care are și un ritm de creștere net superior ritmului de creștere a populației albe din Franța sau din Europa. Orice îngrijorare pe această temă te transformă însă în rasist, islamofob, extremist.

Printre puținele voci venite să îl apere pe Camus, îl avem pe Pierre Cassen, fondatorul publicației Riposte laïque, care susține că scriitorul a devenit nefrecventabil din cauza ”crimei abjecte” de a spune lucrurilor pe nume: a fost primul care a utilizat termenul ”marea înlocuire”.

Numai că, de atunci, demograful Hervé Le Bras a ieșit public afirmînd că teoriile lui Camus sînt hazardate și alarmiste, că cifrele și statisticile nu sînt deloc alarmante.

Acum, însă, Jérôme Fourquet de la Institut français d’opinion publique (IFOP), vorbește despre o ”basculare demografică” de foarte mare amploare, ce presupune o modificare substanțială a populației Franței, specifică ”societății multiculturale”, din ce în ce mai eterogenă, și că, în câțiva ani, un sfert din populația țării va deveni arabo-musulmană.

Până la urmă, ”Marea înlocuire” înseamnă și o mare temere bazată pe elemente demografice cât se poate de reale.

La fel stă treaba și în Statele Unite, unde până în 2060, se estimează că populația albă va scădea către 43 la suta.

 

 

 

Cine a finanțat migrația?

 

 

Ofițerii de informații austrieci, relevau în 2015 că Guvernul Statelor Unite ar finanța migrația, susține Mondialisation.ca. Epoca Obama!

Am mai scris că Judicial Watch a descoperit că Fundația pentru o Societate Deschisă a lui Soros a utilizat bani publici americani prin intermediul Departamentului de Stat.

Austriecii au descoperit că banii americani plăteau transportul naval dinspre Africa înspre Europa.

Un oficial francez, Françoise Olcay – consulul onorific al Franței în Turcia, a fost filmat de France 2 în timp ce vindea refugiaților bărci de salvare.

Firma ORS Services a primit de la Guvernul german 21 milioane de euro pe an ca să gestioneze chestiunea refugiaților. Conducerea ORS este asigurată de Equistone Partners Europe, afiliat Barclays Bank, care aparține familiei Rothschild.

Barclays este cel mai important acționar al băncii NM Rothschild, dar și al Lazard Brothers (o firmă de gestionare a activelor).

Fostul director al Barclays, Marcus Agius, este căsătorit tocmai cu fiica lui Edmond de Rothschild. Agius a mai fost și director al BBC!

O altă parte a banilor provin de la Ayn Rand Institute, al anarhiștilor sioniști, preocupați să aducă ilegal migranți în Europa – via Fluchlinghelfer.In.

Terminalele smart furnizate migranților provin de la compania de telefonie austriacă A-1, controlată de miliardarul mexican Carlos Slim (Salem) și au fost distribuite prin ONG-urile preocupate de soarta migranților. Aici însă intervine George Soros!

El a îndemnat UE să sprijine eforturile ONG-urilor, îndemn ce a prins tocmai în Belgia, guvernul finanțînd această activitate cu 9,5 miliarde de euro.

Și Germania plătește anual 46 de miliarde de dolari pentru a finanța migrația. Dar, ce surpriză, ”Planul Merkel” este opera Fundației Open Society!

Planul a fost creat de European Stability Initiative, care îl are ca ”chairman” pe Gerald Knaus, senior fellow la Open Society Foundations.

De asemenea, ”Ghidul Migrantului” găsit asupra refugiaților din Grecia, scrisă în arabă, a fost înmînată de reprezentanții grupului “Welcome to the EU” finanțată de OSF. Tot Soros (OSF) finanțează și Migration Policy Institute și Platform for International Cooperation on Undocumented Migrants, ambele fiind prezente în Europa și ocupîndu-se de migranți.

Tot George Soros a propus și o schemă de finanțare a refugiaților sosiți în spațiul UE cu 30.000 de euro/refugiat, prin utilizarea de bonduri, banii urmînd să fie împrumutați.

Aici revine în schemă Rothschild! În plus, venea Soros cu ideea, cca. 1 miliard de euro să se transfere pentru ajutorarea refugiaților Turciei, Libanului și Iordaniei.

Legat de MasterCard-urile distribuite refugiaților, trebuie spus că s-a utilizat un program al UNHCR, lansat în Republica Moldova, în 2011, în cu totul alte scopuri.

Însă, între 2016-2018, acest scop s-a dovedit a fi cel de a-i finanța pe migranți, iar banca utilizată a fost BCR Chișinău S.A. Sumele aflate pe carduri, oficial, nu depășeau 600 de lei moldovenești (cca. 36 de euro), dar cardurile se realimentau lunar.

Un alt parteneriat destinat a-i finanța pe migranți a existat între Mercy Corps și Ministerul Muncii din Serbia, care au împărțit carduri cu 210 euro în cazul familiilor și cu 78 de euro pentru indivizi.

O a treia schemă de finanțare a fost rezultatul colaborării Soros – MasterCard, denumită Humanity Ventures, ”filantropul” cheltuind 50 de milioane de dolari și viza ajutorarea migranților să desfășoare ”mici proiecte” sau ”rezolvarea de probleme sociale”.

Cum de avem ”islamofobie”, dar nu avem creștinofobie, hindustofobie, budistofobie etc.?

 

 

Autorul masacrului de la moscheea din Christchurch a redactat o lucrare de 74 de pagini: Tarrant Brenton – The Great Replacement! Brenton vorbește aici despre înlocuirea populațională, pe care o vede etnică, rasială și culturală. Scăderea fertilității în societatea occidentală are multiple rădăcini, susține criminalul, identificînd aici modul de viață hedonist și nihilist, indus de ideologiile liberale, imposibil de schimbat acum, cînd invazia islamistă este în plină desfășurare. Brenton își dorește o trezire a rasei albe, amenințată de pericolul dispariției mult înainte ca fertilitatea scăzută să își aducă trista contribuție.

Ca atare, dacă nu mai există o cale politică, singura rămasă la îndemînă este cea revoluționară, violentă! Brenton spune că este rasist, crede în diferențele dintre rase și în modul în care rasele se raportează în mod diferit la societate.

Mai notează că a aștepta ca musulmanii să se lase asimilați de o cultură muribundă și decadentă este ceva hilar. Deci ne-europenii trebuie să dispară din Europa. Albii, să lupte pentru ceea ce le aparține, să nu cedeze fără să tragă măcar un foc.

Deci, cum vă suna asta? Renaud Camus a devenit liderul spiritual al unei mișcări de trezire națională/naționalistă care a decis să elimine fizic musulmanii din țările occidentale. Este una din declarațiile care au reușit să mă enerveze. Avîndu-l pe Camus în lista de ”prieteni” sau de ”urmăriți” pe Ciripitoare, te transformă automat și pe tine în rasist, după cum m-a informat ”o fostă”, actualmente trăitoare la Paris.

”Nu-și poate permite să aibă prieteni rasiști”. Bine, nu e mare pierderea, vă imaginați, sper! De unde a apărut inepția asta?

În primul rînd din faptul că Brenton descrie situația din Franța, cu localități în care oprește și se uită în pacrcarea supermarketurilor cum francezii care fac cumpărături acolo sînt de două ori mai redusși ca și număr decît ”invadatorii”, anume populația chemată să îi dizlocuiască sau să îi înlocuiască pe europeni. Nu în ultimul rînd, datorită titlului lucrării lui Renaud Camus, utilizat și de Brenton.

Pentru că lucrurile sînt limpezi ca lumina zilei, pînă și o persoană neinstruită ca și atacatorul de la Christchurch observă că multinaționalele și munca ieftină sînt principalele cauze ale problemelor.

Că asta generează migrația în masă. Nu trebuie să fii geniu ca să înțelegi asta.

La fel, că ONG-urile susțin migrația în masă.

De exemplu cele ale Societății Deschise: Migration-Initiative-Migration-Governance-and-Enforcement-Portfolio-Review.

 

 

 

 

Și, în timp ce mapamondul deplînge dispariția celor 49+1 musulmani la Christchurch, nimeni nu scoate o vorbă despre sutele de creștini care sînt uciși cu bestialitate. 120 de creștini au fost măcelăriți de islamiștii Fulani din Kaduna. Nu s-au ostenit să scrie vreun manifest, să explice de ce. De-aia! Erau creștini.

Cum nimeni nu s-a ostenit să explice de ce astăzi au fost uciși călătorii cu tramvaiul în Utrecht de un migrant musulman. Nimeni nu spune un cuvînt despre lunga listă a atacurilor cu acid, cu explozibil, cu cuțite, nimeni nu vorbește despre violuri, tîlhării… După cum spuneam, ”creștinofobia” nu este un termen corect politic.

În România, același laissez-faire ca în Franța. Consecințele vor fi identice?

De fapt, ce vor toți acești atei, putred de bogați, din ONG-uri, bănci, multinaționale, guverne, cu morala lor chestionabilă și cu o lipsă a conștiinței ce nu se regăsește decît la sociopați?

În primul rînd vor să delegitimeze guvernele, indiferent de costuri, de eventualele pierderi de vieți omenești, să dărîme statele naționale, să le aservească Națiunilor Unite, Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional.

Anume, organismelor internaționale care au vorbit în mod deschis despre

Replacement Migration, înlocuirea populației de albi din Europa, Marea Britanie, Statele Unite, Federația Rusă. Adițional, migrația viza Japonia șl Coreea. Documentul datează din 2000, dar noțiunea de ”înlocuire a populației” este promovată de ONG-urile mondialiste în prezent fără nici o perdea.

Pe scurt, dacă nu aveți chef să citiți, documentul Națiunilor Unite (ulterior utilizat și în alte documente ale Băncii Mondiale) vorbește despre faptul că este nevoie de o migrație în masă, necesară pentru a înlocui populația care îmbătrînește, asigurînd forța de muncă necesară economiilor europene.

Dar asta era în urmă cu două decenii. De atunci, planul a suferit modificări și a fost monetizat, cum se zice. Fiecare vrea să cîștige un ban de aici!

Pentru Patrick Buchanan, îndreptarea unei migrații în masă dinspre ”lumea a treia” asupra Europei și Statelor Unite, de către ONU, pentru a dizlocui populația băștinașă, nu reprezintă nici o surpriză, el declarînd că este o politică perfect consistentă cu ideologia anti-occidentală promovată de globaliști.

Un studiu semnat D. A. Coleman, de la Oxford, din 2001, relevă însă cîte lucruri extrem de interesante! Anume că migrația nu va putea schimba structura pe vîrste a populației europene, apoi că migrația nu va schimba chestiunea fertilității în țările care primesc migranți, în fine, că Europa a trecut deja printr-un fenomen al migrației în masă și nu a modificat cu nimic chestiunea îmbătrînirii populației.

Deci, spune Coleman, migrația nu are consecințe favorabile nici pentru imigranți, nici pentru populația-gazdă.

Și cu toate acestea, cunoscând aceste lucruri, migrația în masă a fost pusă în operă! Faptul că, târziu, dar totuși și francezii se trezesc, ar trebui să ne deștepte și pe noi, pe cei din România. Până când lucrurile nu scapă de sub control…

Un alt lucru important de remarcat ar fi că nu se poate lupta cu arme ale democrației și toleranței împotriva unora care nu dau doi bani pe democrație sau toleranță.

Acea ideologie ”a iubirii” cu care vin migranții, pe șleau se numește o dizlocuire a populației. Adică ei preiau, noi cedăm și crăpăm.

 

 

 

Autor: Ambrus Bela

Sursa: Samizdatul

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/29/genocidul-popoarelor-europene-paneuropa-si-sinuciderea-etnica-planul-kalergi/

 

20/03/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: