CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

OPERAŢIUNI MILITARE agresive întreprinse de Rusia în statele vecine, foste sovietice (HĂRŢI)

 

 

 

 

 

   

 

 

 

 

După destrămarea URSS, ruşii au întreprins mai multe OPERAŢIUNI militare în statele vecine, foste sovietice, care au dus la formarea unor regiuni asa – zis independente, nerecunoscute de marea majoritate a ţărilor lumii.

 

Osetia de Sud

 

Osetii, un popor iranian, desprins din triburile sarmate, au migrat spre Kartli, în Georgia de astăzi, începând cu secolul al XVII-lea.

După Revoluţia din Octombrie, zona cunoscută astăzi sub numele  Osetia de Sud a fost integrată în Republica Democrată Georgiană, nou formată.

După mai multe rebeliuni din partea osetilor, care doreau autonomie, înnăbuşite de autorităţi, Armata Roşie a invadat Georgia, în 1921, a înlăturat conducerea statului şi a înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Georgiană şi Oblastul Autonom al Osetiei de Sud, în cadrul acesteia.

În 1990, politicienii oseti au cerut să primească statutul de republică autonomă în cadrul URSS, la fel ca Georgia. Refuzul autorităţilor de la Tbilisi a dus la un război între cele două părţi, în 1991-92.

 

 

Trupele ruseşti de menţinere a păcii au intervenit, în 1992, şi au rămas cantonate în zonă şi după încheierea conflictului, relatează Huffington Post.

În 2008, ca urmare a escaladării tensiunilor şi a unor atacuri din partea separatiştilor oseti, trupele georgiene au lansat o ofensivă militară asupra regiunii.

Armata rusă a răspuns invadând Georgia, sub pretextul protejării etnicilor oseti, fapt care a dus la moartea a sute de persoane, majoritatea civili, şi la strămutarea a aproape două sute de mii de oameni.

Conflictul, un dezastru din punct de vedere umanitar şi diplomatic, s-a încheiat după cinci zile, sub presiunea internaţională, cu recunoaşterea independeţei Osetiei de Sud de către Moscova, scrie mediafax.ro.

Statut – Republică autonomă Osetia de Sud este recunoscută doar de Rusia, Nicaragua, Venezuela şi Nauru, dintre membrii ONU. Abhazia, Nagorno-Karabah şi Transnistria susţin şi ele independenţa oseţilor, însă acestea au, la rândul lor, probleme cu recunoaşterea internaţională.

 

 

 

 

Abhazia

 

 

 

La fel ca şi osetii, abhazii sunt un grup etnic care trăieşte pe teritoriul Georgiei şi care s-a aflat, mai mereu, în conflict cu autorităţile.

După Revoluţia din Octombrie, Abhazia a fost integrată în Republica Democrată Georgiană, situaţie care s-a schimbat după invazia rusă, din 1921.

 

Zece ani mai târziu, în 1931, Stalin a decis înfiinţarea Republicii Socialiste Sovietice Abhaze, în cadrul RSS Georgiene, statut pe care şi l-a păstrat până în 1991.

Tensiunile etnice au escaladat spre finalul anilor ’80, odată cu începerea destrămării URSS. În timp ce georgienii făceau paşi spre obţinerea independeţei, abhazii se împotriveau ideii, temându-se că această situaţie va duce la eliminarea autonomiei de care se bucurau, şi voiau menţinerea Uniunii Sovietice şi schimbarea statutului republicii.

Georgia şi-a obţinut independenţa şi a decis revenirea la Constituţia din 1921, iar abhazii au decis separarea, fapt care a dus la un conflict militar.

La fel ca şi în cazul Osetiei de Sud, trupele de menţinere a păcii ruseşti au intervenit şi au rămas în zonă şi după încheierea confruntărilor.

În 2008, în timpul războiului ruso-georgian, trupele separatise abhaze au lansat atacuri asupra militarilor georgieni.

Sprijinul Moscovei nu a întârziat să apară, 9.000 de soldaţi alăturându-se trupelor deja cantonate în regiune.

La fel ca şi în cazul Osetiei de Sud, războiul s-a încheiat la presiunea internaţională, cu recunoaşterea independeţei Abhaziei de către Moscova.

 

 

 

 

 

Statut – Abhazia este recunoscută doar de patru state membre ale ONU: Rusia, Nicaragua, Venezuela şi Nauru.

Microstatele insulare din Pacific, Tuvalu şi Vanuatu au hotărât iniţial recunoaşterea republicii, dar şi-au schimbat decizia ulterior.

Asa cum era de asteptat, „statele” autodeclarate independente Osetia de Sud, Nagorno-Karabah şi Transnistria susţin şi ele „independenţa” Abhaziei.

Transnistria

 

Transnistria, teritoriul aflat în Republica Moldova de azi, între râul Nistru şi graniţa cu Ucraina, a aparţinut, pe rând, Marelui Ducat al Lituaniei, Principatului Moldovei şi Imperiului Rus şi a devenit o entitate politică autonomă abia în 1924, atunci când, împreună cu o zonă din Ucraina de astăzi, a devenit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.

După 1940, acestora li s-au adăugat şi Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, sub controlul României până atunci, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

La sfârşitul anilor ’80, pe fondul destrămării iminente a URSS, tensiunile de ordin etnic au escaladat, populaţia de origine română cerând adoptarea alfabetului latin, a tricolorului românesc şi a recunoaşterii identităţii comune a românilor şi a moldovenilor.

Locuitorii din Transnistria, majoritar ruşi şi ucraineni doreau separarea de Moldova şi, în 1990, au proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană, fapt care a dus la declanşarea unui conflict armat. Separatiştii, sprijiniţi de Armata a XIV-a de gardă sovietică, au reuşit să reziste, obţinând independenţa de facto. Trupele de menţinere a păcii ruseşti nu au părăsit regiunea, nici până în prezent.

Statut – Deşi trupele ruseşti sunt încă în zonă, ajutând la menţinerea independeţei, şi mai mult de 90% din populaţie doreşte alipirea la Rusia, Transnistria nu este recunoscută oficial de niciun stat membru ONU. Singurele ţări care au decis recunoaşterea Transnistriei sunt Abhazia, Nagorno-Karbah şi Osetia de Sud.

 

 

 

Nagorno-Karabah

 

 

Nagorno-Karabah este o regiune muntoasă aflată în sud-vestul Azerbaidjanului, locuită, în principal, de armeni.

Din 1923, autorităţile sovietice au decis înfiinţarea Regiunii Autonome Karabah, în cadrul RSS Azerbaidjane, stârnind nemulţumirea populaţiei şi punând bazele unui conflict etnic, care nu avea să se stingă niciodată.

În 1988, armenii au început să organizeze manifestaţii de alipire la RSS Armenească, iar aceasta a votat anexarea regiunii, un an mai târziu.

Drept răspuns, RSS Azerbaidjană a decis desfiinţarea Regiunii Autonome Karabah şi preluarea controlului zonei, fapt care a dus la un conflict militar.

Populaţia, susţinută de Armenia, şi autorităţile din Azerbaidjan s-au luptat pentru a decide soarta zonei, iar confruntările au devenit din ce în ce mai violente, pe fondul destramării URSS.

 

Rusia s-a implicat, idirect, în conflict, de partea separatiştilor, susţinând, oficial, Armenia, dar a înarmat ambele părţi şi a sprijinit continuarea ostilităţilor.

Un armistiţiu semnat în 1994, sub supravegherea Rusiei, a încheiat, oficial, luptele, deşi conflictul continuă şi în prezent.

Statut – Republica Nagorno-Karabah nu este recunoscută de niciun stat membru ONU, nici măcar de Rusia ori Armenia. Singurele ţări care susţin independenţa zonei sunt Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria.

 

 

 

 

 

 

Crimeea

 

Aflată mai multe secole sub influenţa greacă şi romană, peninsula Crimeea a devenit, în 1443, hanat al tătarilor, iar ulterior a intrat sub protectoratul Imperiului Otoman.

Anexată de Imperiul rus în 1783, în timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare, Crimeea a rămas în componenţa Rusiei până în 1954, când a fost transferată Ucrainei de liderul sovietic Nikita Hruşciov.

După destrămarea URSS, populaţia a votat alipirea regiunii la Ucraina şi acordarea unui grad de autonomie, deşi procentul scăzut al voturilor pentru, 54%, demonstrează diversitatea etnică din zonă.

Tensiunile au fost sporite şi de faptul că baza principală a Flotei Mării Negre ruseşti a rămas la Sevastopol şi după destrămarea URSS.

La începutul acestui an, în timpul crizei din Ucraina, Parlamentul din Crimeea a adoptat o hotărâre prin care declara unilateral independenţa regiunii, menţionând situaţia din Kosovo, ca precedent. Peste doar cinci zile, în cadrul unui referendum, 96.77% dintre votanţi au decis în favoarea independenţei şi a alipirii la Rusia.

Ulterior, pe 18 martie, Federaţia Rusă a acordat statutul de subiect federal Republicii Crimeea şi de oraş federal Sevastopolului.

Autorităţile de la Moscova au anunţat introducerea rublei ca monedă oficială şi înfiinţarea unui nou minister care să se ocupe cu integrarea noii republici, dar şi că cei care vor să viziteze zona vor avea nevoie de viză pentru Federaţia Rusă.

 

 

 

 

 

 

În aprilie 2014, Parlamentul ucrainean a declarat Crimeea şi Sevastopolul ca fiind zone ocupate.

Statut – Crimea nu este recunoscută ca facând parte din Rusia de marea majoritate a statelor membre ONU.

La Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, din luna martie, singurele unsprezece state care s-au opus rezoluţiei de invalidare a referendumului şi menţinere a integrităţii teritoriale a Ucrainei au fost Rusia, Armenia, Belarus, Bolivia, Cuba, Coreea de Nord, Nicaragua, Sudan, Siria, Venezuela şi Zimbabwe, în timp ce o sută de state au votat pentru.

 

 

 

 

 

Mâna Moscovei în spatele grupurilor de acţiune separatiste din estul UcraineiGrupurile separatiste care  sunt ofensiva în estul Ucrainei sunt manipulate în mod evident de Moscova.

Uniunea Europeanǎ are dovezi în acest sens, deşi Moscova neagǎ respectivele acuzaţii.


La 12 mai 2014 in estul Ucrainei, in regiunile rusofone  Donetk si Lugansk a fost organizat un „referendum” in care participantii au  votat in proportie de aproape 90 la suta in favoarea independentei, cel putin dupa numaratoarea lor, pentru ca nu a existat una independenta.

 

Dupa „referendum”, autoproclamatele republici Donetk si Lugansk au cerut integrarea in Federatia Rusa, a teritoriului pe care au fost create .

Liderii auto-proclamatelor republici Doneţk şi Lugansk au semnat un document prin care se parafează unirea acestora într-un singur stat, numit „Novorossia”.

 

Novorusia (rusă Новороссия,  adică Noua Rusie) este o regiune istorică în sudul Ucrainei și sud-vestul Rusiei. care uprinde zona de stepă din nordul Mării Negre, situată între Nistru, la vest, și rîul Kuban, la est si care inglobeaza sudul Transnistriei, adică interfluviul dintre cursul inferior al Nistrului și cel al Bugului de Sud (regiune cunoscută în timpul stăpânirii tătare, respectiv otomane sub denumirea de Edisan).

De fapt, aceasta „Novorusia” coincide cu teritoriul fostului Hanat al Crimeii cucerit de Imperiul Rus la finele secolului XVIII.

Între 1774 și 1861 zona a fost masiv populată cu coloniști ruși și ucraineni, dar și germani (așa-numiții germani pontici).

În spațiul dintre Nistru și Nipru au existat și importante enclave de populație românească, astăzi în mare parte asimilată.

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciile secrete ale armatei ruse, GRU,  alǎturi de KGB, au o lungǎ istorie şi un profil special.

GRU dispune de forţe speciale, care s-au ilustrat în Afganistan şi apoi în Cecenia”.

Dacǎ implicarea diverşilor agenţi şi a diverselor servicii secrete ruse în operaţiunea de destabilizare a Ucrainei nu mai reprezintǎ nici un mister, rǎmân deschise întrebǎrile legate de intenţiile lui Putin.


Nu este exclus ca Putin sǎ-şi menţinǎ presiunea asupra Ucrainei încǎ o lunǎ, pentru a reuşi sǎ perturbe alegerile prezidenţiale din aceastǎ ţarǎ.

Apoi, Moscova ar urma sǎ joace pe o nouǎ carte, sǎ refuze recunoaşterea noilor autoritǎţi de la Kiev atîta timp cît o nouǎ constituţie, consfinţind federalizarea Ucrainei, nu va fi adoptatǎ.

Va îndrǎzni însǎ Putin sǎ trimitǎ efectiv trupe ruseşti de partea cealaltǎ a frontierei?

 Acest scenariu pare puţin probabil.

 

 O eventualǎ intervenţie militarǎ i-ar aduce Rusiei o şi mai mare izolare pe plan internaţional, precum şi noi sancţiuni economice şi diplomatice, de care Putin nu are nevoie.

Dacǎ ar fi sǎ ne luǎm dupǎ analize furnizate de Fondul Monetar Internaţional, economia Rusiei este deja în recesiune.

Pentru primul trimestru al anului, fuga capitalurilor s-ar ridica la 50 de miliarde de dolari, ceea ce afecteazǎ piaţa bursierǎ rusǎ iar rubla afişeazǎ o slǎbiciune record faţǎ de dolar.

Iar pe toatǎ durata anului, FMI-ul prevede un exod de capitaluri la nivelul a o sutǎ de miliarde de dolari.

Ceea ce nu înseamnǎ însǎ cǎ popularitatea lui Vladimir Putin scade în Rusia.

Potrivit unui sondaj citat de Agenţia France Presse, 82 la sutǎ dintre ruşi îi aprobǎ acţiunile.

In parteneriat ideologic cu Biserica Ortodoxǎ Rusǎ, Vladimir Putin se poziţioneazǎ mai mult decât oricand în postura de mare şef al unei Rusii decisǎ sǎ ţinǎ piept unui Occident considerat „decadent şi pervertit”, anexand in fapt teritorii foste sovietice, sub pretextul ca le „elibereaza”…

 

Dintr-o datǎ criza economicǎ începe sǎ treacǎ pe locul al doilea, iar problema pǎcii pe locul întâi. Sǎ fie un semn bun?

Sǎ fie un semn al gravitǎţii evenimentelor? Vom avea probabil un rǎspuns în viitorul imediat.

 

 

 

surse: Huffington Post/realitatea.md/Timpul md./ rfi.ro

10/08/2014 Posted by | POLITICA | , , , , ,

Publicitate

19/08/2015 Posted by | POLITICA | , , , , , | Lasă un comentariu

Gazeta “Эксперт новостей” din Chisinau: In Republica Moldova „românii s-au înmulţit ca iepurii” şi “a venit timpul ca statul rus să le găsească alt loc de conviețuire acestor neoameni”

 

 

 

 

 

 

MOTTO: “Cel care ţi-a făcut mult rău, te va urî şi mai mult pentru răul pe care ţi l-a făcut.”

Șovini de profesie Şovinii rusi nu ne vor ierta niciodată pentru că ne-au rupt ţara-n două în 1812, pentru că ne-au cotropit în înţelegere cu Hitler în 1940, pentru că, în anii de după război, ne-au deportat părinţii şi bunicii în Siberii, pentru că i-au pus la zid fără cea mai mică vină, pentru că ne-au smuls limba din gură, pentru că ne-au furat alfabetul, istoria, pentru că ne-au prefăcut bisericile în grajduri şi locuri de petrecere pentru ei şi urmaşii acestora. Iar urmaşii acestora continuă politica taţilor lor.

Ei declară că, spre deosebire de părinţii lor, care ne-au urât înaintașii, ne-ar fi iubit numaidecât dacă nu ne-am fi născut.

Aşa cel puţin ne dă de înţeles de pe paginile ziarului reactionar, imperialist şi xenofob Эксперт новостей (Expertul noutăților) de la 18 decembrie 2009, care apare la Chişinău, un autor Roman Konoplev, corespondent al Agenţiei de Presă Новость, care în articolul „Năluca Moldova” („Призрак Молдовы”) anunţă că în Republica Moldova „românii s-au înmulţit ca iepurii” şi a venit timpul ca statul rus să le găsească alt loc de conviețuire acestor „neoameni”.

Ca pedeapsă pentru faptul că moldovenii, numiţi de autor „неорумынские радикалы” („extremişti neoromâni”)

a) nu doresc ca limba rusă să fie de stat în locul limbii lor, pe care o vorbesc mai prost ca pe cea a Federației Ruse;

b) au de gând să-şi studieze istoria neamului lor, în care se uită de rolul eliberator al Rusiei;

c) trag pe sfoară o ţară atât de mare ca Rusia, declarând că o iubesc la Moscova şi că n-o iubesc la Bruxelles;

d) pun la cale un nou război cu Transnistria, pentru ca s-o curețe («зачистка Преднестровия») de cei „240 000 de ruşi” «240 тысяч нелегально находящихся иностранцев – вот и вся ваша Преднестровская ресспублика!» („240 de mii de cetăţeni străini care se află ilegal în Transnistria – iată toată republica voastră!”), citează autorul, chipurile, pe un oficial moldovean, care evident că nu există decât în imaginaţia sa;

e) expulzează metodic şi insistent, obraznic şi batjocoritor Rusia din Republica Moldova („Россию выдавливают из Молдовы, как зубную пасту из тюбика, постепенно и настойчиво, дерзко и с издёвкой”) ş.a.m.d., ei trebuie strămutaţi cu toţii din teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Şi ca zona („регион”) să nu rămână pustie, autorul înaintează un „proiect” genial (prin tâmpenia lui). Iată ce scrie acest șovin de profesie despre noi şi pământul nostru strămoșesc: „Dacă Basarabia nu va reveni Moscovei, de ce acest teritoriu al nimănui, care a trecut mereu de la unii la alţii, ar trebui să aparţină din nou românilor?

De ce n-ar aparține altei naţiuni, care a fost jertfă a genocidului în perioada celui de-al Doilea Război Mondial?

E vorba de ţigani (rromi). Istoria plină de suferinţe a acestui popor îi dă dreptul ca el să aibă un stat propriu, un centru de atracţie pentru toţi ţiganii.

Şi el trebuie să devină Basarabia.” („Однако, коли Бессарабия не достанется Москве, с какой стати, это спорная, переходившая неоднократно из одних рук в другие територия, должна вновь достоваться румынам? Почему, к примеру, не другой нации, оказавшейся жертвой геноцида в годы Второй Мировой? Речь идёт о циганах (ромах)”. Многострадальная история этого народа впольне даёт ему право на собственую родину, на свой центр притяжения. И этим местом вполне годится стать Бессарабия).

Autorul propune ca cele 3,5 milioane de români moldoveni să fie expulzaţi de pe teritoriul Basarabiei în România.

Iar întrucât cele 10 000 de ţigani, câţi au fost atestaţi la ultimul recensământ, nu vor putea să populeze un teritoriu atât de vast, în locul moldovenilor dânsul sugerează să fie aduşi toţi ţiganii trăitori în Federaţia Rusă, Ucraina, Serbia, România ş.a., ca între Nistru şi Prut să poată fi creat noul stat: Basarabia – ţara rromilor.

„Rromii au dreptul să-şi aibă ţara lor”, argumentează autorul, menţionând că Federaţia Rusă ar putea realiza acest proiect cu banii Uniunii Europene.

Cum de ţigani e plină lumea, ţările unde locuiesc aceştia, ar putea răsufla uşurat şi acorda bani Noului stat Ţigănesc, numai ca să scape de ei.

Ţiganii ar putea să se mute în noua lor patrie, în casele românilor expulzaţi, ale căror proprietăţi ar trece în mâinile ţiganilor, sugerează Konoplev.

Autorul explică de ce crede că Basarabia e un teritoriu al nimănui: „ea a trecut de la ruşi (ca şi cum a aparţinut dintotdeauna Rusiei, „istoricul” uită de anul 1812 – n.n.) la români (1918 – n.n.), apoi la sovietici (28 iunie 1940 – n.n.), şi iar la români”(în 1991, anul independenţei R. Moldova, românii fiind M. Snegur, P. Lucinschi, V. Voronin, M. Ghimpu şi noi cele 3,5 milioane de români moldoveni, care nu merităm să avem ţară, locul nostru fiind sau dincolo de Prut, sau dincolo de Cercul Polar).

El propune ca viitorul stat ţigănesc să facă schimb de populaţie cu Federaţia Rusă: moldovenii care nu vor dori să se stabilească în România să fie mutaţi în casele (?) ţiganilor din regiunea Breansk şi din alte regiuni iar în casele lor să fie aduşi rromii din Breansk, unde aceştia „nu respectă legile”:

„В России, на Брянской земле и в других местах…. значительная часть ромов по прежнему бедствует, вынуждена нарушать законы…”, dar mutându-se în Republica Moldova şi având un stat al lor, ei nu vor mai fi infractori, ci se vor integra cu alţi țigani şi „vor ţine cont de legi”.

Autorul e un pic milostiv doar cu moldovenii care vor dori să rămână moldoveni, aceştia vor fi mutaţi în Transnistria, unde se recunoaşte existenţa „naţiunii moldoveneşti”, unde, ca pe timpul puterii sovietice, vor învăţa să scrie cu alfabet rusesc, unde visul lor cel mare li se va înfăptui: ei vor vorbi numai ruseşte şi vor avea ca vecini fraţi de-ai lor pravoslavnici – ruşi şi ucraineni.

(„Если им захочется жить в своей культуре, они смогут поехать в Приднестровье, и будут уверены, что здесь у них будет так, как было когда-то в единой Молдавии — кириллическая азбука, пеленица, а в соседних домах — их православные братья — русские и украинцы.”)

Evident şovinul a găsit o soluţie şi pentru Chişinău: el va trebui populat în următorii zece-douăzeci de ani cu populaţie evreiască, adusă din Federația Rusă (autorul în subtext se referă la o epurare etnică a Rusiei care ar fi curăţată astfel de elemente alogene, acestea fiind strămutate în Basarabia), iar capitala Basarabiei va deveni oraşul Soroca, locuit majoritar de ţigani.

Autorul spune despre România că a fost creată din nimic „în sec. XIX de către Franţa, pentru ca să oprească expansiunea influenţei ruse în Balcani”, îi scuipă pe români, care, ca şi ţiganii, nu au istorie, ei „inventând basmul că se trag din daco-romani, care n-au existat niciodată în istorie”, vorbeşte cu dispreţ despre „Armata Română care a ocupat Odesa, apoi tot ea a eliberat-o de nemţi”, de România, care „pentru participarea la războiul contra URSS n-a plătit cu nimic decât cu Basarabia”, menţionând că românii din România i-au maltratat permanent pe ţigani şi, de răul lor, trei milioane de ţigani au fost nevoiţi să se împrăştie după 1989 în toată Europa, dar care sunt gata − dacă li se va crea ţară în Basarabia – să se mute cu toţii aici.

Autorul articolului e revoltat că moldovenii nu vorbesc înde ei ruseşte, că la Chişinău sunt puţine pancarte scrise în ruseşte, că moldovenii pregătesc un nou război contra Federației Ruse şi Armatei a 14-a („Пахнет новым витком военного конфликта”).

Pentru asta trebuie să li se ia Basarabia. Cine va realiza acest proiect? Evident, Federaţia Rusă. Autorul crede: „Россия могла бы выступить в качестве одного из инициаторов проекта этого новейшего государства, как в своё время поддержала идею государства Израиль. Уж лучше быть донором для друзей, чем не понятно для кого.”

(„Rusia ar putea interveni în calitate de iniţiator al proiectului de creare a acestui stat nou, aşa cum la timpul său a susţinut ideea creării statului Israel. Mai bine să facă acest dar pentru nişte prieteni, decât nu se ştie pentru cine”.)

Rusia a făcut în istorie mai multe „daruri”, care nu i-au aparținut (un exemplu ar fi pământurile noastre dăruite Ucrainei ş.a.), ea fiind, în viziunea acestui individ, gata să mai doneze unor „prieteni” un teritoriu care nu-i al ei, luându-l de la proprietarii lui de drept.

Mai amintim şovinului că Israelul n-a fost creat de Rusia, şi că ea n-a susţinut niciodată strămutarea evreilor de la Birobidjean la Tel Aviv.

Ţiganii, afirmă “savantul”, vor fi astfel veşnic recunoscători Rusiei şi nu vor cere să studieze în şcoli istorii care vor viza negativ Rusia, nu vor iniţia „marşuri legionare” ş.a.

Acest autor şovin şi rasist, Roman (care crede că numele lui nu are nimic comun cu „romanii”, ci doar cu „romii”) Konoplev, care-şi zice corespondent al Agenţiei de Presă Novosti, face propunerile de mai sus la modul foarte serios, argumentându-şi tezele cu ură şi încrâncenare.

Cred că ar trebui de urgenţă să i se retragă acreditarea şi să fie el cel expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova, mai înainte ca „expertul” să le poată expulza cele 3,5 milioane de români basarabeni de pe pământul plin şi greu de mormintele moşilor şi strămoşilor lor.

Recent preşedintele rus Dmitri Medvedev şi-a propus ca până în anul 2017 să refacă URSS. Atunci Rusia va putea şi realiza, bănuim, acest proiect îndrăzneţ al acestui individ obraznic.

Dar noi am preconizat ca în anul 2012 să revenim la trupul Ţării. Să ne grăbim şi, sper, să reuşim.

Şi-atunci ei, fără de noi, facă ce vor. Le pot croi ţiganilor ţară oriunde, chiar şi la Moscova.

Sursa: Altermedia Moldova

23/12/2013 Posted by | POLITICA | , , , , , , | 11 comentarii

ŢARUL RUSIEI ALEXANDRU I SI PROMISIUNILE FACUTE ROMANILOR LA INTRAREA ARMATELOR RUSE IN MOLDOVA SI MUNTENIA (1806)

Razboiul ruso-turc de la 1806-1812 a insemnat o noua invazie a rusilor in ambele principate romanesti si ocuparea pentru sase ani a acestora, cu acordul condamnabil al lui Napoleon Bonaparte.

Scopul cel mai evident si cel mai important, aprecia ministrul de externe rus in numele imparatului, este alipirea celor doua principate la Rusia. Nici o alta achizitie nu poate sa le inlocuiasca”.

Sub presiunea ofensivei lui Napoleon, tarul a fost obligat sa incheie pace cu turcii si sa se multumeasca doar cu teritoriul dintre Nistru si Prut, numita de ei ceva mai tarziu, Basarabia.
Basarabia a fost cedata imperiului tarist prin pacea de la Bucuresti din 1812, care punea capat razboiului ruso-turc debutat cu sase ani în urma la 1806.

Acest razboi nenorocit, a carui miza au constituit-o la un moment dat Ţarile Române în întregime, s-a încheiat într-un mod foarte bizar, cel putin în raport cu conjunctura internationala din momentul semnarii tratatului de pace.

Otomanii refuzau cu indarjire sa recunoasca  anexarea Principatelor Moldova şi Valahia la Imperiul Rus, si atunci  Imperiul Rus dă o lovitura decisivă la 7 aprilie 1811, avand in  fruntea armatelor sale  pe nou numitul general Kutuzov.

 La 2 octombrie 1811 ruşii obţin cea mai mare victorie a lor la Slobozia, după care imediat încep tratativele de pace cu turcii ,tratative care se încep la Giurgiu şi se finalizează la Bucureşti.

Ruşii cereau „ambele ţări româneşti”,adica si Ţara Românească şi Moldova.

Soarta a facut ca iminenţa atacului lui Napoleon asupra Rusiei să reducă treptat pretentiile rusesti , de la ambele ţări române, la toată Moldova si mai  apoi la teritoriul Moldovei dintre rîurile Nistru şi Siret, pentru ca pînă la urmă, pretenţiile să se limiteze la ţinuturile turceşti dintre rîurile Nistru şi Prut: ţinutul Hotin şi Bugeacul (Basarabia istorică).

Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului tarist, se spune ca ar fi declarat, in acele zile: „Nu voi lasa romanilor decat ochi ca sa planga !”.

Nici chiar turcii nu intelegeau ura cu care actionau rusii…

 Iscusinţa negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele ţarului, a permis însă şi anexarea părţii răsăritene a Moldovei care nu făcuse parte din vilayeturile (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ţinuturile dintre Dunăre şi Hotin, mulţumită complicităţii primului dragoman al Porţii, care şi-a trădat suveranul în schimbul unei latifundii şi al unui inel foarte preţios.

(Ulterior primul dragoman a fost executat pentru trădare, din ordinul Porţii Otomane).

Pe data de 16/28 mai 1812, în articolele IV şi V ale Tratatului de Pace de la Bucureşti se consfinţeşte sfîşierea în două a Moldovei şi răpirea de către Imperiul Rus a tinutului  dintre Prut şi Nistru, denumite de atunci în colo de Rusia, Basarabia.

Tratatul a incalcat grosolan  practica internaţională şi normele de drept existente in epoca, atata timp  cat  Imperiul Otoman ceda ţinuturi care nu-i aparţineau şi care faceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat in care garanta  frontierele .

Pacea de la Bucureşti a facut  ca Moldova să piardă pentru o perioada indelungata de timp, mai mult de jumătate din teritoriul său.

 

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825
Mihelson Ivan, general al Imperiul Rus
Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825
Mihelson Ivan, general al Imperiul Rus

La izbucnirea razboiului ruso-turc,in momentul invadarii teritoriului principatelor  Moldova si Muntenia de catre armatele rusesti, ocupantii au lansat o Proclamatie – manifest a ţarului Alexandru I, plina de promisiuni mieroase făcute poporului român.

Noi, Alexandru I, Împărat şi monarh al tuturor ruşilor etc.

Salutare domnilor, mitropoliţilor, episcopilor, preoţilor, monarhilor din toate bisericile, căpitanilor şi tuturor locuitorilor provinciilor Moldova şi Valahia. Grijile sale părinteşti şi atenţia constantă pe care înaintaşii noştri au arătat-o în toate circumstanţele pentru siguranţa şi libertatea slujitorilor bisericii, boierilor şi tuturor locuitorilor Moldovei şi Valahiei şi grija cu care au stipulat în tratate autentice bunăstarea Domniilor voastre au stabilit, pe drept cuvît, suveranii Rusiei – protectori ai ţării Domniilor voastre.

De la înscăunarea noastră, păşind pe urmele înăintaşilor noştri, noi n-am încetat nici pentru o clipă să veghem la menţinerea liniştii Domniilor Voastre fie exercitînd drepturile obţinute, fie recurgînd la acţiuni pe care ni le-a insuflat dorinţa de a vă vedea fericiţi.

Domniile Voastre ştiu că privilegiile care au fost garantul averilor Domniilor Voastre şi Domniilor Voastre în persoană atît cît permitea caracterul acîrmuirii sub care tăiţi erau rezultatul atît al grijii vigilente a înaintaşilor noştri, cît şi ale noastră.

Intenţiile de care ministerul otoman a dat dovadă de cîtva timp încoace, acţiunile arbitrare pe care şi le-a permis şi refuzul său de a-şi îndeplini angajamentele a făcut necesară intrarea trupelor noastre în Moldova şi Valahia, astfel prezenţa armatelor noastre vă va apăra de toate relele la care ţara Domniilor voastre urma să fie expusă şi vă va permite libera existenţă a religiei şi a tuturor drepturilor Domniilor voastre.

Identitatea credinţei şi a obiceiurilor, amintirea atîtor servicii reciproce şi, în sfîrşit, legămîntul de atîtea secole vă va face să consideraţi trupele mele ca pe o parte din Domniile Voastre înşivă.

Noi am depus toate eforturile ca să prevenim abuzurile parţiale care ar fi putut fi rezultatul libertăţii exagerate a soldaţilor; generalii noştri şi ceilalţi agenţi însărcinaţi cu executarea ordinelor mele vor reuşi să păstreze cea mai strictă disciplină, să consulte autorităţile ţării, şi să demonstreze în fiecare zi că această expediţie, departe de a fi însoţită de vreuna din greutăţile unui război străin, nu are alt scop decît acela de a le preveni şi de a apăra interesele noastre comune.

Intenţia noastră este să păstrăm în exerciţiul funcţiunii toate autorităţile conform uzanţelor precedente cu condiţia ca pe de altă parte ele să faciliteze atît înaintarea şi stabilirea trupelor noastre, cît şi operaţiunile cu care sunt însărcinate şi care intenţionează doar să păstreze toate drepturile provinciilor.

Oricare ar fi evenimentele, noi vă promitem că în toate circumstanţele vă veţi bucura de importanta noastră protecţie şi că folosind toate tipurile de resurse de care dispuneţi pentru a coopera în vederea rezultatului salvator pe care ni-l propunem, acela de a respinge de la frontierele voastre orice duşman care ar avea să tulbure fericirea Domniilor Voastre. Domniile Voastre trebuie să vă arătaţi în toate demni de soarta pe care v-o pregătim.

 

Focşani, 12 decembrie 1806

Din ordinul expres al Maiestăţii Sale Împăratului tuturor ruşilor.

Michelson

Comandant-şef al trupelor imperiale

 

Bibliografie (surse):

  1. Alexei Agachi, Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812), Chişinău, Editura Pontos, 2008

  2. Hurmuzaki, vol.XIX, partea II (1798-1812), Cernăuţi, 1938, p.352-353

  3. poză – http://www.rusarchives.ru/

  4. poză – http://agritura.livejournal.com/

  5. Istoria md.

12/12/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: