CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Iulie 1949 – Apogeul răscoalelor țărănești din judeţele Bihor şi Arad împotriva colectivizării forțate impuse de comuniști

11781633_1017591684940189_8504954193836615712_n

Foto: Dumitru Petruț din Bicaci, țăran împuşcat în timpul unei revolte împotriva colectivizării .

Răscoalele din judeţul Bihor şi Arad din iulie 1949 au fost primele şi au rămas cele mai importante din lungul şir al răscoalelor ţărăneşti, consemnează https://www.activenews.ro,rememorând acele tragice evenimente de la începuturile instaurării regimului dictatorial comunist.

Ele au avut loc la mai puţin de cinci luni de la plenara CC al PCR din 3-5 martie 1949, care hotăra „transformarea socialistă a agriculturii”, după ce patru ani la rând partidul negase cu îndârjire intenţia de a colectiviza pământul

Încă înaintea plenarei crescuse teroarea „cotelor”. Ţăranii erau disperaţi că statul îi obligă să ia pâinea de la gura copiilor pentru a-şi achita datoriile în cereale, din ce în ce mai împovărătoare.

Ca să le interzică orice posibilitate de evaziune, partidul a hotărât ca treieratul cerealelor să se facă numai la aria comunală, de unde recolta putea fi controlată şi rechiziţionată până la ultimul bob.

Procedeul era, în acelaşi timp, o constrângere economică şi una politică, pentru că ţăranul muritor de foame putea fi, în viziunea comuniştilor, convins să se înscrie în colectivă din disperare.

Acestea au fost cauzele răscoalelor care s-au declanşat, aproape concomitent în mai multe judeţe ale României, în plină vară şi în timpul primei recolte de după „plenara colectivizării”.

În iulie 1949 au izbucnit simultan răscoale în foarte multe comune. Intensitatea maximă a fost atinsă în judeţele Bihor, Arad, Botoşani şi Suceava.

Țăranii s-au revoltat împotriva sistemului împovărător de cote.

Ca un exemplu pentru amploarea fenomenului, documentele oficiale menționează pentru vara anului 1949 diferite manifestări de revoltă ale țăranilor în 54 de comune bihorene din plasele Beiuș, Beliu, Plasa Centrală, Marghita, Săcuieni, Sălard, Salonta, Tileagd și Tinca. Practic, din cele 12 plase ale județului Bihor, numai trei nu au fost afectate de nemulțumirea populară.

Apogeul răscoalelor a fost atins în ultimele zile ale lunii iulie 1949 în câteva localități bihorene, între care Girișul Negru, Batăr, Talpoș, Tăut (29 iulie), Cociuba Mare, Belfir (30 iulie), Ucuriș și Susag (31 iulie). În ultima zi a lui iulie revolta s-a extins și dincolo de granița județului Bihor cu Aradul, în special în localitățile Berechiu, Șomoșcheș, Șepreuș și Apateu.

Rapoartele trimise către CC al PMR menționează un număr de cca 20-23.000 de țărani participanți la revoltele din județele Arad și Bihor.

Securitatea a acţionat cu o violenţă ieşită din comun, pentru a împiedica generalizarea rezistenţei ţăranilor la colectivizarea forţată. Represaliile întreprinse în primele zile ale lui august de Comandamentul Unic constituit special pentru reprimarea urgentă și în forță a revoltelor au fost extrem de dure și s-au soldat cu execuția a zeci de țărani, reținerea și anchetarea a sute de țărani și deportarea altor sute (în special familiile celor executați și arestați).

În timp ce peste 1600 de țărani ţărani au fost deportaţi și câteva sute au fost condamnaţi ţăranii nepedepsiţi au fost obligaţi să predea cotele însoţiţi de lăutari.

Citiți mărturii despre răscoalele din iulie 1949 din Bihor și Arad în

Nu poate trăi țăranu’ fără pământ. Revoltele țăranești din Arad și Bihor (vara anului 1949), editor și studiu introductiv: Andreea CârsteaColecţia Istorie orală, Nr: 35, Seria Recviem pentru țăranul român nr. 6 – inițiatorul seriei Romulus Rusan, Fundația Academia Civică, 2017

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie

31/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Un comentariu

Istoria comunismului: Incheierea colectivizarii agriculturii in Romania (23 aprilie 1962)

 

 

 

 

 

 

23 aprilie 1962. Încheierea colectivizării de ziua țărănimii.

 

 

 

 1024px-E395_End_of_collectivization_meeting_medals

 

 

 

 

 

 

 

 

21178_585224294834714_1288303726_n-600x410

 

                              DSCN7374

 

 

 

Iată represiunea colectivizarii în cifre: “Intre 1 septembrie 1948 şi 7 noiembrie 1949, Securitatea reţinuse 23.597 de persoane, 10.152 de ţărani (4.518 de mijlocaşi, 2.979 de săraci, 2.655 de chiaburi), iar între 1951 şi 1952, Ministerul Afacerilor Interne efectuase în rândurile ţăranilor un număr de 34.738 de arestări.

Dintre aceştia, 22.088 erau chiaburi, 7.226 aveau gospodărie mijlocie, iar 5.504, gospodărie mică.
Istoricul Dennis Deletant aproximează la 80.000 numărul taranilor trimisi in puscarii , dintre care 30.000 ar fi fost judecaţi public.

În această perioadă au existat şi numeroase răscoale ţărăneşti şi mişcări de revoltă, când Securitatea şi Miliţia au intervenit, de cele mai multe ori violent, rezultatul fiind morţi, răniţi, numeroşi arestaţi şi deportaţi.

Cele mai cunoscute astfel de reacţii violente din partea ţăranilor au fost cele din judeţele Bihor, Arad, Suceava (1949), Giurgiu (1950), Vrancea şi Argeş (1960), Olt (1961), Dâmboviţa (1962).

(…) Între anii 1949 şi 1962, au fost şi multe cazuri de execuţii demonstrative, numeroşi ţărani fiind ucişi de Securitate fără a fi fost condamnaţi, doar pentru că se declarau împotriva regimului şi a colectivizării agriculturii.

Pe lângă morții în răscoale, alte zeci de mii de țărani au fost arestați și unii chiar executați sumar pe teritoriul altor județe, unde au fost îngropați în gropi comune (Dealul Mărului și Dealul Balaurului din județul Neamț, pe Argeș în aval de comuna 1 Decembrie în județul Ilfov etc.).

În majoritatea cazurilor, victimele erau expuse în mod public, execuţiile având un evident rol de a intimida populaţia”, ne arată acelaşi studiu al lui Cosmin Budeancă.

Colectivizarea Apocalipsa lumii ţărăneşti din România a învins, oraşele au fost sufocate de oameni veniţi în cautarea unei vieţi mai bune,iar  satul românesc a murit puţin câte puţin.

Rezultatul pe termen lung al acestui proces a fost smulgerea țăranului din cadrele ancestrale ale existenței sale, întemeiate pe ritmurile cosmice și ciclurile naturii, anihilarea atașamentului pentru pământ și oricărui spirit de inițiativă și competiție, exterminarea elitelor satului sau, în cel mai blând caz, marginalizarea înjositoare a acestora.

Ceea ce practic a echivalat cu distrugerea acestui tip uman, din care astăzi a rămas un hibrid dezrădăcinat, incapabil să-și oprească pendularea sufletească între satul pierdut și orașul pe care nu-l poate înțelege.

Muzeul Rezistenţei; http://jurnalul.ro/razboiul-impotriva-taranimii

24/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: