CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ce au ajuns în România de azi copiii informatori și colaboratori ai fostei Securități ?

Modelul recrutării copiilor de către poliţia politică comunistă nu este unul autohton. Este cunoscută povestea şi legenda lui Pavlik Morozov, care şi-a denunţat părinţii la NKVD în 1930 şi Pavlik a ajuns erou sovietic, după ce a fost omorît de ”bandiţi contrarevoluţionari” doi ani mai tîrziu, fiind în realitate ucis chiar de unchiul său, după condamnarea şi executarea părinţilor pe care îi dăduse pe mîna poliţiei secrete sovietice. STASI, serviciul est-german de securitate a ridicat la rang de ”artă” această ”muncă informativă” cu elevii şi studenţii, care a creat adevărate drame familiale, odată cu dechiderea arhivelor poliţiei politice din fosta RDG, prin dimensiunea fenomenului.   

Aceleaşi drame s-au petrecut, fără îndoială, aidoma şi la noi – dar nu le cunoaştem încă decît superficial, pentru că arhivele au rămas tăcute în privinţa colaboratorilor minori ai Securităţii din România comunistă. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este fisa-colaborator-securitate.jpg

foto: Mediafax

Dar nu avem voie nici să iertăm şi cu atît mai puţin să uităm noi, cei care am supravieţuit, în numele celor care au căzut victimă regimului comunist.

După estimările mele, din cei 136.000 de informatori şi colaboratori ai Securităţii, cîţi erau activi în decembrie 1989, în jur de 25.000 erau ”persoane de sprijin din rîndul elevilor”.

Mi-e teamă că această armată de copii ai Securităţii face corp comun cu cea a ”progresiştilor” care au înlocuit patria cu ”corectitudinea politică” şi pentru care memoria nu mai contează, e inutilă şi chiar periculoasă.

Ceea ce contează e doar ”tipul nou de politică” şi viitorul pe care vor să le impună, în numele unor noi valori ale lumii, care nu au legătură cu credinţa şi tradiţia. Ateismul militant şi ostentativ, cît şi altele din atributele lor sînt mult mai asemănătoare trăsăturilor ”omului nou” şi ei nici măcar nu se feresc să ascundă acest fapt.

 Pînă unde poate merge iertarea?

 Securitatea a pregătit o armată de nu mai puţin de cinci divizii de copii, care-şi spionau părinţii şi profesorii, ca un exerciţiu pentru activitatea lor ulterioară în slujba regimului, ca ”urechi” exersate ale poliţiei politice şi, cei mai merituoşi, drept viitoare cadre ale acesteia. Un proces întrerupt aparent de revoluţia din 1989 – pentru că mare parte a lor, cum s-a întîmplat şi cu informatorii ”majori”, au fost preluaţi, odată cu ofiţerii care i-au avut în legătură, de noile servicii de informaţii din România, clădite pe ruinele Securităţii.

Alianţa USR-PLUS, tolerantă cu copiii-turnători

 O asemenea atitudine a adoptat liderul USR Dan Barna în august 2019, cînd în protocolul Alianţei USR-PLUS s-a ”strecurat” o prevedere care îi exonera pe colaboratorii-minori ai Securităţii de vină şi şi le permitea să ocupe funcţii de conducere în interiorul acesteia. Prevederea a fost eliminată numai la reacţia negativă a societăţii, care a arătat cu degetul tocmai spre politica de cadre a Alianţei, care promovează în special tineri – nu cumva au ceva de ascuns, cu toată tinereţea lor aparent inocentă şi străiniă de compromisuri?  

 În urma scandalului, liderii politici ai Alianţei au dat înapoi şi au menţinut interdicţia de a ocupa funcţii, pentru toţi foştii colaboratori ai Securităţii, indiferent de vîrstă. Alianţa are o reprezentantă de marcă la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pe Germina Nagâţ, fosta şefă a Departamentului de Investigaţii, care are încă o puternică înrîurire asupra acestui departament.

Portretul-robot al ”persoanei de sprijin din rîndul elevilor” 

 Un copil ori adolescent care avea la Revoluţie între 14 şi 18 ani are acum între 44 şi 48 de ani, se află în deplină maturitate. Nu m-aş mira ca unii dintre ei să fi avut o ascensiune ”controlată” şi ei să constituie, de fapt, ”coloana vertebrală”, adevărata ”Armată a Cincea” a ”statului paralel”, despre care atît de mult s-a vorbit în România ultimilor ani.

Şi aşa s-ar putea explica multe, inclusiv senzaţia că trăim într-o lume în care istoria nu ne aparţine, aşa cum suna aserţiunea celebră a unui ofiţer KGB: ”unii scriu istoria; noi o facem”.  Mă uit cu mirare la tinereţea unor generali din serviciile secrete, la cea a multora dintre magistraţii care judecă uneori dosare ”grele” şi a unor politicieni de succes la o vîrstă la care alţii nici nu şi-au făcut debutul politic şi mă întreb, nu odată, asupra trecutului lor: au fost printre ”persoanele de sprijin” ale Securităţii ”din rîndul elevilor”, cadrele ei de mîine, recrutate printr-o politică internă şi secretă a Departamentului Sescurităţii Statului, în anii regimului Ceauşescu? 

  Portretul-robot al unui asemenea ”copil de suflet” al Securităţii mi s-a părut a fi acela al unei judecătoare între două vîrste, care într-unul din multele procese care mi-au fost intentate la începutul anilor 2000 de către securişti ”grei”, precum Ristea Priboi sau generalul Marian Ureche, m-a întrebat, destul de arţăgoasă, de ce cred eu că Securitatea a fost o instituţie care a făcut ”lucruri rele”, deşi avea în faţa ei o lege în acest sens, în baza căreia ar fi trebuit să judece.

Citiți integral articolul accesând:

https://monitorulapararii.ro/istoria-fara-perdea-cinci-diviziide-copii-turnatori-la-securitate-au-cucerit-la-trei-decenii-dupa-1989-viitorul-romaniei

Marius Oprea a facut declaratii la Securitate despre colegii sai | Ziarul  Curentul

Foto: Marius Oprea (n. 22 mai 1964, Târgoviște), este un istoric, poet și eseist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A studiat istoria la Universitatea din București. Este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul și evoluția Securității (1948-1964).

În prezent este președintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului (CICC).

15/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Dosarele de la CNSAS pot provoca uneori și hohote de râs

 

 

 

 

 

 

Arhiva comică a Securității

Cercetătorii arhivelor Securității ajung să se întâlnească, fără să vrea, și cu aspectele comice ale acestei tragedii care a însemnat controlul și amestecul Securității în viața publică și privată a cetățenilor României.

Carmen Chivu si Mihai Albu, cercetatori acreditati pe langa CNSAS, au publicat recent o noua lucrare dedicata Securitatii comuniste, o adevarată incursiune, minuțios documentată, în inima birocrației odioasei poliții politice romanești.

Aflam detalii noi despre racolare si semnarea angajamentului de informator, despre motivele de deschidere si de inchidere a dosarelor de Securitate, dar si despre metodologia intocmirii si completarii acestora. Interesante sunt si dezvaluirile cu privire la metodele de lucru ale agentilor-securisti din mediul cultural-literar, cinematografie si presa scrisa, sau studiile de caz din mediul bisericesc.

Un domeniu explorat tangential este cel al reactiilor Securitatii fata de umor, nu atat cel scris, cat cel subteran, glumele spuse pe soptite si generatoare de voie buna, rasul popular si clandestin, născător de catharsis.

Din nefericire, un banc bun auzit de cine nu trebuie a trimis multi oameni dupa gratii. Desigur, nu umorul i-a interesat pe cei doi istorici in dosarele cercetate, dar ei au avut surpriza sa-l descopere in cele mai neasteptate locuri.

Simpaticele nume ale Raului

Arhivele Securitatii ascund nu numai uriase drame umane, ci si o doza apreciabila de haz. Intre filele ingalbenite pot fi detectate toate genurile de umor, de la cel involuntar (născut din ignoranta prețioasa a ofiterilor sau a delatorilor) si la cel de situatie, pana la anecdote elaborate, consemnate „la dosar” drept probe ale unui „comportament dusmanos”.

Carmen Chivu si Mihai Albu nu au putut ramane indiferenti la comicul unor nume conspirative. Un psiholog ar putea, probabil, spune multe despre personalitatea si frustrarile delatorilor care isi alegeau pseudonime ca: „Traznetul”, „Tunetul”, „Toporisca Nicu”, „Prelatul”, „Barosanul”, „Brutus”, „Jungla Tigru”, „Papion”, „Piramidon”, „Fulgerul Negru”, „Rilke”, „Dusca”, „Vigilenta”, „Tacitus”, „Regele Solomon”, „Ulise”, „Zacusca”, „Zaraza”, „Sarpe”, „Sultan”, „Tabachera”, „Ion Creanga”, „Papuc”, „Mai cu mot”, „Cronos”, „Lulu Le”, „El Greco”, „Pilaf”, „Strambu”, „Marinarul”, „Papusoi Copt”, „Gripa”, „Boxerul”, „Laleaua Neagra”, „Mate fripte”, „Ciocolata cu lapte” etc.

Chiar si locurile de intalnire aveau nume conspirative, de felul: „Loc dosnic”, „Loc ferit”, „Locul minunat”, „Loc infundat”, „Acolo unde noi”, sintagme sugerand clipe de trairi amoroase sau mistere romantice.

Umorul involuntar

Angajamentele si notele informative ale delatorilor aflati in solda Securitatii contin numeroase „perle” de un haz nebun.

„Subsemnatul F. Nascut la 1914, luna si ziua nu mai tin minte…” isi incepea declaratia un proaspat racolat. Un altul preciza ca este „vaduv prin divort”. Altul marturisea un entuziasm debordant: „Ma angajez sa sprijin pana la completa mea epuizare organele de Securitate…”

Limba de lemn a epocii, folosita intens si de multe ori impropriu, constituie o alta sursa de umor involuntar.

Un delator se indignează:

„Sus numitul despre care se spune ca este făcator de minuni, cu care ocazie răpeste prețiosul timp al oamenilor muncii, pentru a se duce la el cu cate o durere sufletească sau trupească de a fi vindecați.

Astfel, prin naivitatea lor de țărani muncitori, care sunt încă și azi pătrunși de acest spirit mistic, se lasă influențați de acest călugar care aduce o imensa propagandă asupra religiei, în rândurile oamenilor reduși din punct de vedere ideologic si stiintific”.

Un anonim se plânge de un vecin incomod:

„Instalarea în noua locuinta, locotenent D. și-a facut-o printr-o beție strașnică. De-atunci chefurile, muzica si gălăgia se țin lant. In ultimul timp petrecerile se țin lant mai cu seama nopțile. Nu ne intereseaza situatia familiară a altora, dar dorim sa avem liniște și exemple bune pentru copiii nostri, pentru a face din ei oameni folositori societății.”

Semnat: „Un vecin dornic de liniște în căminul sau si care iubește armata R.P.R.”.

Nici teribilii ofiteri si anchetatori ai Securitatii nu se exprimau mai bine. Astazi, chiar si paranoia si excesul de zel care transpar din insemnarile lor pot parea amuzante. Atunci nu erau. Iata cateva mostre:

„Subinginerul este in atentia organului nostru pentru relatii neoficiale cu cetateni straini si preocupari extraconfesionale pe teme de lupta contra stress-ului, fara a avea in acest sens aprobari ale organelor competente”.

Un alt ofiter nota: „A luat cu sine la Putna un corn din care a sunat. Va fi anchetat privitor la semnificatia ce a avut-o cornul pe care l-a luat cu sine la Putna, si ce rost a avut faptul ca el a sunat acolo din corn”.

Multe destine au fost, probabil, frante din cauza „vigilentei” imbecile care, astazi, ar provoca cel mult hohote de ras. Un caz concret: o femeie a fost condamnata fiindca i-a scris fratelui ei, plecat in strainatate, sa-i trimita niste chiloti de perlon. Motivatia instantei: „a discreditat tara, cerand asemenea articol in strainatate”.

Nu doar ofiterii, ci si turnatorii dadeau uneori dovada de exces de zel, strecurand insinuari extrem de periculoase. Iata un exemplu: „T. apreciaza cutremurul din 1977 ca pe un <<blestem pe capul bietei tari romanesti>>, dar era foarte grabit sa afle ce personalitati importante din aparatul de partid si de stat au decedat cu prilejul seismului”.

Comicul de interogatoriu, involuntar sau premeditat

Pline de haz involuntar se dovedesc nu numai notele informative si rapoartele ofiterilor, ci si declaratiile unora dintre cei chemati la Securitate sa „dea cu subsemnatul”. Iata un scurt fragment dintr-un proces-verbal de interogatoriu:

„- Cu ce scop a adus numitul M.T. pe numita C.M. la d-ta?

– A adus-o la mine pentru a cânta la pian, iar dupa o scurta perioada a iesit la iveala ca numita a venit la mine cu scopul de a ma fraieri, prin sensul că s-a indragostit de mine”.

Alteori, insa, „naivitatea” excesiva a celui interogat pare „jucată”, suspectul preferând probabil sa „facă pe prostul”, ca în exemplul urmator:

„- Cand v-ati inscris in Miscarea Legionară?

– In Miscarea Legionara n-am fost inscris niciodata.

– Cine v-a inscris?

– Neinscriindu-ma, nu m-a inscris nimeni”.

Autorul unei alte declarații pare pur si simplu sa-i ia la mișto pe anchetatori, fără ca aceștia sa-si dea seama:

„Subsemnatul G.C., dupa ce am păcatuit grav impotriva clasei muncitoare, instigandu-mi colegii la revolta, in urma lectiei de educatie muncitoreasca pe care am primit-o, îmi iau urmatoarele angajamente: …Sa citesc cat mai mult pentru a-mi indrepta greselile educatiei vechi pe care am primit-o si sa-mi ridic nivelul politic pentru a putea interpreta in mod just toate acțiunile mele, fiind astfel la adapost de greșeli”.

Umorul, ca infracțiune

O cu totul alta categorie de umor, extrem de bine documentata in arhivele Securitatii, este cea a bancurilor politice.

In anii ’50, o anecdota, un calambur, o vorba cu doua sensuri putea sa ghilotineze un cap, sa curme o cariera. Profesorul de economie Belu Zilber, un comunist ilegalist, avea mintea-brici si gura cam sloboda. N-a dat atentie cine-l asculta atunci cand a spus ca clasa muncitoare nu mai are rabdare pana ce tovarasul Gheorghiu-Dej isi va da bacalaureatul la liceul seral. Pentru aceasta gluma nesabuita, Belu Zilber a petrecut 17 ani in inchisoare.

Desigur, nu orice anecdota „dusmanoasa” interceptata de urechile vigilente ale Securitatii se solda neaparat cu o condamnare. Dar era, obligatoriu, notata cu meticulozitate la dosar.

Românii erau conștienti de asta. Cu atât mai mult bancurile politice devenisera un risc asumat si un gest de fronda. Nu au intarziat sa apara glume si pe aceasta tema. Consemnate, evident, in arhivele Securității.

Iata un exemplu:

„In Statele Unite, capitalistii, ca sa nu se plictiseasca, se distreaza facand concursuri speciale de viteza: 10 masini iau startul, una din ele are frâna defecta. In Anglia, zece oameni joaca <<ruleta ruseasca>>, toti duc revolverele la tampla si trag, numai un singur pistol are glont pe teava. In Romania, zece insi spun bancuri politice, unul din ei e turnator”.

Nici macar in perioada „deschiderii” din anii ’70, Securitatea nu a renuntat la obiceiul de a consemna, constiincios, infractiunile prin umor. Turnatorii ramasesera la fel de zelosi. Unul informa ca un amic obisnuieste sa spuna: „Pamantul este al aceluia care il munceste – dar recolta nu!”. Altul para o colega de cancelarie, care ar fi spus, in septembrie 1975: „Va trebui sa invatam sa inotam pe spate fiindca, daca vin alte inundatii, vom fi nevoiti sa facem pluta, iar cu mainile sa aplaudam elicopterul prezidential”.

Tot o profesoara face obiectul unui alt denunt: „Permiteti-mi sa raportez, in legatura cu glumele tendentioase, profesoara M.A. mai scapa din cand in cand cate o astfel de gluma. In ziua de 22.10.1976 i-a explicat profesorului de muzica I. cum canta un surdo-mut melodia <<M-am nascut in Romania>>: isi da cu pumnii in cap”.

Intr-un alt document de arhiva citim: „S. informeaza ca A. i-a recitat lui N. (care a ras) versurile: <<As citi, dar n-am lumina/ As pleca, dar m-am benzina/ As manca, dar n-am mancare/ As muri, n-am lumanare>>”.

Bancuri la dosar

Bancurile erau vanate cu strasnicie de oamenii Securitatii. Informatorii le comunicau, solicitand in prealabil iertarea organului competent. Dar erau ascultate si colportate chiar de securisti, intre ei. Comedianul Mircea Crisan, dupa ce a ramas in strainatate, era ascultat la „Europa Libera” si bancurile lui erau imprimate de serviciile tehnice ale Securitatii. L-am intrebat, odata, pe Mircea Crisan daca nu se teme de bratul lung al Securitatii. Mi-a raspuns zambind: „Nu fi prost, securistii ma apara sa nu mi se intample nimic rau, ei rad primii, li se pare ca e vorba de sefii lor. Si sunt satisfacuti”.

Inaintea unor alegeri, Mircea Crisan a lansat bancul: „Gata tovarasi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea burghezo-mosierimii cand toti se cacau in capul nostru. Acum avem gura”. Spus la „Europa Libera”, bancul a inceput sa circule a doua zi in Romania. Sau bancul cu Elena Ceausescu care ii spune intr-o zi marelui carmaci: „Maiestate”. Ceausescu, incurcat, ii zice: „Ei, lasa, Leano, nici chiar asa…” Savanta ii raspunde: „Am vrut sa intreb daca <<mai e state>> pe care nu le-am vizitat”.

Informarile au curs o droaie. Arhivele Securitatii memoreaza sute si mii de bancuri. Iata doar cateva:

Intrebat cu cine semanam noi, comunistii, un tigan raspunde: <<Cu Adam si Eva, pentru ca si ei umblau dezbracati. Si cu Cain si Abel, pentru ca si ei, desi frati, s-au omorat intre ei. Si cu cei trei crai de la Rasarit, care au mers dupa stea si au ajuns la iesle>>.

Un internat in Azilul de nebuni e intrebat:

– Dumneata de ce esti internat?

– Am vrut sa fug peste hotare.

– Pentru asa ceva se sta la inchisoare, nu la balamuc…

– Da, dar eu am vrut sa fug in Uniunea Sovietica.

– Tovarase, de ce ai propus la sedinta de partid sa fim ocupati de chinezi?

– Sa va spun sincer? Va dati seama, ca sa ajunga la noi, cateva miliarde de chinezi marsaluind peste Uniunea Sovietica?

Un cetatean a spus ca seful Partidului este un mare idiot. Pentru aceasta a fost imediat arestat si condamnat la 25 ani si trei luni de inchisoare. Toata lumea se intreaba de ce a fost condamnat la 25 de ani si trei luni. S-a aflat ca a primit trei luni pentru insulta adusa unui cetatean al R.S.R. si 25 de ani pentru divulgarea secretului de stat.

Hrusciov si Kennedy stau pe malul marii si fac plaja. Hrusciov citea „Capitalul” lui Karl Marx, iar Kennedy, Biblia. La un moment dat Hrusciov incepe sa rada. Kennedy vrea sa stie de ce rade si Hrusciov ii arata ce scrie in carte: „Socialismul e groparul capitalismului”. Dupa putin timp incepe sa rada Kennedy. Intrebat de Hrusciov de ce rade, acesta ii arata ce e scris in Biblie: „Cine sapa groapa altuia cade el insusi in ea.

Nicolae Ceausescu in vizita la Caminul Studentesc. Studentii, nemultumiti de cantina, cer sa li se mareasca indemnizatia. Se aproba cresterea de la 10 lei la 12 lei pe zi. Urmeaza vizita la o puscarie, unde detinutii sunt si ei nemultumiti. Se aproba cresterea indemnizatiei de la 5 lei la 50 de lei. Ion Gheorghe Maurer e revoltat si cere explicatii. Atunci Ceausescu ii zice: „Taci, nu fi prost, ca noi studenti nu mai ajungem…

– Bula, ce face tatal tau?

– E activist de partid.

– Si mama?

– Nici ea nu muncește.

Aceste anecdote si multe, multe altele, au fost atent culese si indosariate de harnicii slujbasi ai politiei politice. Nu pentru hazul lor, ci pentru potentialul incriminant.

Cei care le „raportau” aveau intotdeauna grija sa se „distanțeze” de asemenea atitudini „neprincipiale” si sa iși faca limpede dezaprobarea. Tonul scortos și impersonal al notelor informative nu face decât să sporeasca efectul comic:

„Tot S. informa ca acelasi A. a povestit despre înmânarea, tovarașei Elena Ceausescu, a Premiului pentru cea mai buna agricultoare. Pentru ca a arăt o țara întreagă cu un singur bou”.

 

Teșu SOLOMOVICI

http://www.ziua.ro

 

 

 

Marele epigramist român Păstorel Teodoreanu a sintetizat în numai câteva versuri ridicolul regimului comunist, care a terorizat decenii la rând acest popor, dar nu a reușit să-i  înfrângă spiritul:

 


Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

22/01/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Horia Roman Patapievici, un exponent al antiromânismului stupid

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câteva năzdrăvănii debitate de fizicianul, filosoful și eseistul contemporan Horia Roman Patapievici, fost director al Institutului Cultural Român :

 

LIMBA ROMÂNĂ:

“Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)

POPULAŢIA ROMÂNIEI:

– “23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)

– “Un popor cu substanţă târâtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)

– “Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)

GEOGRAFIA ROMÂNIEI: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

ISTORIA ROMÂNILOR:

“In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.

Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit.

Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

CULTURA ROMÂNILOR:

“Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag49)

“Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.” (Din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56)

“România are o cultură de tip second hand”, a enunţat într-o emisiune televizată. (după Viorel Patrichi în Revista “Rost” nr.24/ 2005).

 

VIITORUL ROMÂNIEI:

“Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasam dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.”(după Viorel Patrichi în Revista “Rost” nr. 24 / 2005)

 

Imbecilitățile  de mai sus se pot verifica în partea întâi a volumului “POLITICE”, apărut în 1996 în Editura Humanitas. Citate şi în Revista “ROST”, nr.24 /2005.

 

 

 

ADDENDA

 

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: Horia-Roman Patapievici (n. 18 martie 1957, București), fizician, filosof și eseist român contemporan.

 

 

Traseul lui HRP

Provenit dintr-o familie de agenți sovietici originară din Bucovina, cu tradiţie în trădarea care i-a definit dintotdeauna.Părinții lui Horia Roman Patapievici, Dionis şi Odarca Patapievici, au fost  un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a fost trimis în misiune în România ocupată de sovietici.

Fiul lor, HRPatapievici, s-a remarcat în timpul Revoluției anticomuniste din 1989, când a fost arestat timp de 26 de ore, devenind unul dintre cei mai medializați arestați politici din România, cu certificat de revoluționar , cu drepturi și privilegii.

În anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici există informații că ar fi a fost dirijat de noii săi protectori din ”servicii” să întreţină legătur  informative, printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi R.F. Germania, unde se afla ca bursier.

Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca, în ţară, foştii deţinuţi politici, singurele foruri morale româneşti din ţară, respectiv din afara ţării.

Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diverşi trepaduși au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de „instituţiile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (n.n. – omologul Serviciului Român de Informaţii).

Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai putin decât director al „Centrului de Studii Germane” al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti; (https://www.cotidianul.ro/la-conducerea-icr-se-afla-fiul-unei-fantome-a-nkvd/).

  

A devenit relativ rapid unul dintre cei mai nepopulari romani în viață. Numit in 2005 de către Traian Băsescu ntr-una dintre cele mai importante demnități publice din cultura româneasca, director al Institutului Cultural Român (ICR).

Și-a pastrat de-a lungul anilor consecventa editorialelor favorabile Președintelui, ceea ce i-a adus eticheta de  „intelectualul lui Basescu”. Nimic neobișnuit pâna la episodul „poneiului roz”, apărut cu putin timp inaintea alegerilor parlamentare din 2008, care  a șocat și indignat o anumita parte a presei si intelectualitatii din Romania.

Erau expuse un ponei roz cu o zvastica pe crupa, tot felul de figuri grotesti si faraonice, în posturi obscene, papuși dezbracate ale căror organe genitale erau expuse violent.

Ca presedintele al ICR, Horia Roman Patapievici a sarit in apararea expozitiei, intr-un mod care a starnit hotote de ras.

Se vede, clar, cum Moise ii daruieste un falus lui David. Identificati-l pe David! Identificati falusul! Identificati-l pe Moise. Tabloul are semnificatii ascunse. Falusul este o cheie, care cauta sa penetreze o iala, care e sexul feminin. Mai pe romaneste, Moise ii spune lui David ca vor sa faca sex. Suntem in zona patologicului„.

Imaginea lui Patapievici  a devenit sinonima cu anti-romanismul și moralitatea indoielnică, iar această percepție în rândul opiniei publice a rămas  prezentă până în zilele noastre  .  
 

Documentare suplimentara:

 

PATAPIEVICI, falsificatorul trecutului. 13 FILE DINTR-UN DOSAR DE COLABORATOR AL REGIMULUI BOLSEVIC

Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007: “Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti.”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:

“Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.

Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi – care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(…)

Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care stiu sa se miste”, 1 aprilie 2007

“Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (…) Aveam să aflu cît suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul.”

Monica LOVINESCU:

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.

“Jurnal, 1990-1993”, pagina 291 

ADEVARUL:

“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:

1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)

Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)

2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)

TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE

Bucuresti, 16 oct. 1960″

COMPLETARI:

“In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”

“Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939).”(http://www.ziaristionline.ro/2011/12/09/biografia-secreta-a-familiei-patapievici-de-la-nkvd-la-bnr-si-icr )

 

04/06/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: