CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DE CÂND EXISTĂ RUSIA?

Unii oameni sunt tentați să spună că această țară imensă a împlinit în 2021 doar 30 de ani, însă data nașterii sale datează încă de la anul 862, scrie situl https://www.rbth.com/history/334069-how-old-is-russia .

De-a lungul istoriei Rusia a renăscut din propria cenușă de mai multe ori și de aici și confuzia întâlnită la mulți când sunt întrebați cât de veche este Rusia. Cheia acestei întrebări stă într-o altă întrebare: despre care Rusie vorbim?

Rusia modernă

Piața Roșie din Moscova în august 1991.

Piața Roșie din Moscova în august 1991.Yuri Abramochkin

O scurtă perioadă de luptă haotică pentru putere pe coridoarele puterii de la Moscova la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 a dus la dizolvarea oficială O scurtă perioadă de luptă haotică pentru putere pe coridoarele puterii de la Moscova la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, a dus la dizolvarea oficială a URSS în 1991.

Ziua Rusiei, o sărbătoare publică celebrată anual pe 12 iunie care comemorează adoptarea Declarației de suveranitate de stat a Republicii Federative Sovietice Socialiste Ruse este adesea confundată cu ziua de naștere a statului modern, post-sovietic, rus. În realitate statul rus modern nu a apărut țn momentul publicării declarației adoptate la 12 iunie 1990.

Deși documentul a deschis calea pentru dizolvarea Uniunii Sovietice prin stabilirea priorității legilor ruse față de legile URSS, apariția efectivă a statului modern rus s-a produs abia un an mai târziu, când Parlamentul rus a anunțat că țara va fi numită „Rusia” sau „Federația Rusă”, iar URSS s-a dezintegrat oficial la 25 decembrie 1991.

Prin urmare, se poate spune că statul rus modern a împlinit 30 de ani în 2021.

1 Mai ca pe vremea URSS: Defilare in Piata Rosie cu 140.000 de oameni

URSS

În fapt, statalitatea rusă este de fapt mult mai veche de 30 de ani. Timp de 69 de ani înainte de apariția Rusiei ca stat modern și independent, țara – deși cu un nume diferit – a făcut parte din Uniunea Sovietică, alături de alte state, ca membră a alianței comuniste.

În această calitate, Rusia a existat de la 30 decembrie 1922 și până la dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991. Înainte ca Uniunea Sovietică să fie fondată oficial, Rusia a existat sub numele de Republica Federativă Socialiste Sovietice Ruse (RSFSR) , care nu era încă parte a URSS. În această calitate, a existat statul rus din 1917 până în 1922.

Adăugarea numărului de ani în care Rusia a existat ca RSFSR în interiorul și în afara URSS cu numărul de ani în care Rusia a existat după prăbușirea Uniunii Sovietice, face ca Rusia să împlinească 104 ani în 2021.

Imperiul Rus

Viata lui Ivan al III-lea al Rusiei • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Marele Duce de Moscova Ivan al III-lea cel Mare (n. 22 ianuarie 1440 – d. 27 octombrie 1505) a fost din 1462 până în 1503 suveran a întregii Rusii.

Istoria adesea romanțată a Imperiului Rus s-a încheiat cu revoluția din 1917, însă acesta exista de când țarul Petru cel Mare s-a proclamat Împărat – în 1721.

Ivan Cel Groaznic - Misterul Morții - Vedere Alternativă | Secretele  istoriei 2021

Foto: Ivan cel Groaznic

Dar chiar înainte de aceasta dată, statul rus (aflat în stadiul de mare cnezat din 1263), a ajuns sub conducerea lui Ivan cel Groaznic (n. 25 august 1530 – d. 28 martie 1584), primul cneaz care s-a întitulat țar. 

Anterior, Ivan al III-lea, care a condus această entitate politică din 1462, își asuma titlul de Mare Cneaz al tuturor Rușilor.

Luând acestea în calcul, vedem că Rusia împlinește în 2021 vârsta de 758 de ani.

Oficial însă, apariția statalității rusești ar data încă din secolul al IX-lea. Pe atunci – conform Cronicii primare ( Cronica lui Nestor sau Cronica de la Kiev , intitulată  Povest vremennykh let („Povestea anilor trecuți”) – prințul vareg Rurik ar fi fost chemat de către popoarele finice și slave din ținuturile nord-vestice să le conducă.

Rurik s-a stabilit la Novgorod în 862 și a întemeiat primul stat rus. 

Foto: „Nepoții lui Gostomysl: Rurik, Truvor, Sineus” pictură de Ilya Glazunov

Evident, au existat pe aceste meleaguri forme de organizare prestatale și înainte de apariția dinastiei Rurik, dar este în general acceptat să se considere apariția statalității ruse începând cu anul 862.

ADDENDA:

Dinastia Rurik este una dintre cele mai mari, puternice şi logevive familii regale din Europa și a condus Rusia din secolul al IX-lea până în 1598, fiind succedată la tron de dinastia Romanovilor.

Dinastia a fost întemeiatată în anul 862, de către legendarul domnitor din Novgorod, Rurik, unul dintre cei trei fraţi care, conform unei legende, au fost chemaţi de către popoarele finice şi slave să-i conducă. Cei trei fraţi au pus bazele unui stat pe care istoricii aveau să-l numească mai târziu „Rusia Kieveană”.

Rurik, fondatorul dinastiei, s-a aflat la conducerea Novgorodului până în 879, fiind succedat de fiul său, Igor I.

Oleg şi Igor I

Majoritatea informaţiilor cu privire la începuturile dinastiei Rurik vin din prima cronică slavă – “Cronica vremurilor trecute”. Se pare că, atunci când fondatorul familiei era pe patul de moarte, l-a numit pe fiul său Igor drept moştenitor, dar i l-a încredinţat în grijă lui Oleg, căci băiatul era foarte mic. Cronica mai spune că tutorele moştenitorului Rusiei Kievene a cucerit foarte multe teritorii încă de când Igor era mic.

Când a crescut, fiul lui Rurik a continuat campaniile de cucerire de noi teritorii. A asediat Constantinopolul de două ori, în 941 şi 944, cu toate că şi-a pierdut o mare parte din flotă, reuşind un tratat favorabil. Şi-a găsit sfârşitul din cauza lăcomiei, încercând să colecteze tribut de două ori în aceeaşi lună.

Cronicile vorbesc că moartea lui Igor I a fost extrem de violentă: doi copaci au fost îndoiţi şi legaţi de câte-un picior al rusului, după care li s-a dat drumul, despicându-l pe acesta în două.

Soţia lui, Olga, l-a răzbunat. Ulterior a schimbat modalitatea de percepere a tributului, măsură ce este considerată drept prima reformă legală din Europa.

Ivan al III-lea

Ivan al III-lea a domnit pe tronul Moscovei de pe 5 aprilie 1462 până pe 27 octombrie 1505, fiind considerat unul dintre cei mai longevivi conducători au Rusiei. Interesul principal al acestuia a fost expansiunea. Pe toată durata “mandatului” său, Ivan al III-lea a dus numeroase campanii pentru a cuceri noi teritorii şi pentru a securiza graniţele. Obsesia pentru pentru pământ s-a manifestat şi pe plan personal, Ivan confiscând numeroase teritorii de la familii înstărite care au complotat împotriva lui sau de la cei trei fraţi ai săi.

După căderea Constantinopolului, Rusia a fost văzută drept urmaşa Imperiului Bizantin, idee care a rezonat foarte bine cu Ivan al III-lea. Dar atitudinea imperialistă nu a însemnat vremuri mai bune pentru popor, unii dintre cronicari vorbind despre o Rusie unde libertatea, cultura şi spiritualitatea nu erau respectate.

Ivan cel Groaznic, primul ţar al Rusiei

Ivan cel Groaznic a făcut parte tot din dinastia Rurik, fiind prinţ al Moscovei până în 1547, când a primit titlul de ţar, pe care l-a pătrat până în momentul morţii, în 1584. El a fost cel care a făcut trecerea de la Rusia medievală către Rusia imperială, cucerind teritorii suplimentare, prin care a format un stat gigant.

Sursele istorice îl descriu ca un foarte bun diplomat, inteligent, devotat, iubit de către oamenii de rând, dar cu probleme mentale. Ivan a fost poreclit “cel Groaznic” din cauza atitudinii sale vizavi de nobilime.

Ivan cel Groaznic şi-a înfiinţat o armată personală cu care îi omora pe toţi cei care – în mintea lui – prezentau o ameninţare. În Novgorod, au fost omorâţi majoritatea nobililor şi o mare parte dintre oamenii de rând, în timp ce plebea săracă şi cerşetorii au fost alungaţi din cetate în mijlocul iernii.

Sfârşitul

Ţarul Feodor I şi moştenirea

Feodor I era copilul lui Ivan cel Groaznic şi al Anastasiei Romanovna, una dintre primele membre ale dinastiei Romanov. Sursele istorice îl descriu ca fiind un tânăr cu probleme mentale, incapabil să conducă, motiv pentru care majoritatea deciziilor erau luate de către fratele soţiei sale, cu toate că el fusese încoronat ca ţar. A avut un singur copil, o fetiţă care a murit la vârsta de doi ani.

Feodor este descris ca un om simplu şi pios, care-şi petrecea majoritatea timpului în rugăciune. Nu a arătat niciodată vreun interes către politică, motiv pentru care a şi anulat unele dintre măsurile impuse de către tatăl său, Ivan cel Groaznic, cum ar fi drepturile exclusive de comerţ cu regatul Angliei.

Feodor a declarat graniţele Rusiei deschise către oricine şi a refuzat în repetate rânduri să le ofere un statut privilegiat englezilor.

Un aspect interesant poate fi legat evenimentele din prezent, respectiv de conflictul Rusia – Ucraina. Când se vorbeşte despre moştenirea dinastiei Rurik, unele surse menţionează faptul că ucrainenii ar trebui, de fapt şi de drept, să recunoască Rusia drept patria lor natală, având în vedere că o foarte lungă perioadă de timp au făcut parte din Imperiul Rus condus de către ţarii menţionaţi.

Pe de altă parte, există şi o altă versiune în ceea ce priveşte moştenirea dinastiei Rurikși anume viziunea naţionalistă ucraineană, care susţine că de fapt şi de drept, ei, ucrainenii sunt moştenitorii imperiului (https://www.viata-libera.ro).

12/08/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

OLENA VOLOȘANCA,  ȚARINA ROMÂNCĂ DE LA MOSCOVA ȘI DESTINUL SĂU TRAGIC

Viaţa tristă a Elenei Voloşanca, fiica lui Ştefan cel Mare: „Cu ajutorul  lui Dumnezeu ei s'ar afla încă bine“

 

Istoricul Constantin Gane (prozator și memorialist român) scrie în cartea sa ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, că în anii 1480-1481, la curtea domnească a lui Ştefan de la Suceava a sosit în peţit de la Moscova o delegaţie de boieri ruşi.

Fiica marelui domn moldovean, Olena, urma să-şi lege destinul de Ivan cel Tânăr, viitorul Cneaz al Moscovei.
Logodna a avut loc la Suceava în absenţa mirelui, doar în prezenţa delegaţiei de boieri moscoviţi care aveau împuternicire prin procură de la cneaz, de a săvârşi logodna.
După zile întregi de serbări şi ospeţe, Ştefan cel Mare şi-a lăsat fiica să plece împreună cu boierii de la Moscova, fără să bănuiască ce destin crunt o aștepta.

Domniţa Elena (Olena) a părăsit meleagurile natale şi curtea de la Suceava, fără să știe că nu-şi va mai vedea niciodată tatăl.

Văduvă, în urma unui deces misterios

Istoricii notează faptul că Ştefan i-a dat fiicei sale trei boieri care să o urmeze în drumul până la Moscova.

Olena s-a oprit în Polonia, unde a fost întâmpinată cu daruri şi alai, aşa cum i se cuvenea în viitoarea sa calitate de ţarină a Moscovei.
În ţara soţului său, a fost primită de mama cneazului Moscovei Ivan al III-lea, Maria Iaroslavna.
Ruşii i-au spus fiicei lui Ştefan cel Mare, ”Voloşanca”, adică românca.

Marea sa căsătorie cu Ivan cel Tânăr a avut loc la Moscova pe 12 ianuarie 1483.

În toamna anului următor, la 10 octombrie 1483, Elena l-a născut pe Dimitrie, moştenitorul tatălui său.
Ivan cel Tânăr a murit pe neaşteptate la şapte ani de la căsătorie, în 1490.
Istoricii au ridicat semne de întrebare în legătură cu moartea ţarului. S-a spus că ar fi fost răpus de o boală de picioare sau că ar fi fost, de fapt, otrăvit de un medic veneţian, în urma unei conspiraţii pusă la cale de mama sa vitregă, Sofia, soţia cneazului Ivan al III-lea.

Aceasta ar fi urmărit înlăturarea lui Ivan pentru urcarea pe tron a fiului ei natural, Vasilie.

Olena a rămas văduvă la curtea Moscovei, aşteptând ca fiul ei Dimitrie să fie înscăunat cneaz.

Foto: Ştefan cel Mare şi soţiile salePrima din stânga, Domniţa Elena (Olena), fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev.

Viaţa Olenei Voloşanca s-a transformat, la scurt timp după moartea soţului său, într’un coşmar. Ivan al III-lea a fost cel care a hotărât, iniţial, urcarea lui Dimitrie, fiul Elenei Voloşanca, pe tronul moscovit.

Încoronarea fiului româncei a fost prima încoronare oficială din istoria Moscovei pe al cărui tron urca chiar nepotul domnitorului moldovean de la Suceava.

Încoronarea a avut loc la data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii. Dimitrie, care avea doar 15 ani, a devenit astfel cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului.

Momentul încoronării a fost imortalizat, la dispoziţia Olenei Voloşanca, sub forma unui giulgiul numit ”Ceremonie bisericească” (detaliu în poză).
Se spune că lucrarea ţesută cu fire de aur şi argint a fost primul tablou laic din Rusia. Bucuria Voloşancăi care tocmai îşi văzuse fiul mare cneaz al Moscovei avea să fie de scurtă durată.

Foto: Giulgiul – Procesiune bisericească, reprezentare laică a încoronării lui Dimitrie cneaz de Moscova, 1498.

Pe giulgiu sunt reprezentate două cortegii: unul laic (stînga vizuală) şi altul bisericesc (dreapta vizuală). Pe partea stîngă îl putem vedea pe „ţareviciul” Dimitrie (cu o cruce în mână), iar în spatele său – bunelul Ivan al III-lea, moşul – Vasilie Ivanovici şi mama – „Elena Voloşanca”. Cu toţii au nimburi în jurul capului. De asemenea, grupul din stînga este protejat de o “umbrelă” care are la bază crucea de forma literei „T” (umbrela este simbolul puterii).

Pe partea dreaptă îl remarcăm, în primul rînd, pe mitropolitul Moscovei Simon (pe straiele sale, dar şi pe „umbrelă” vedem simbolul crucii). În centrul lucrării este reprezentată icoana „Maica Domnului cu Pruncul.

Sofia şi fiul ei Vasilie Ivanovici au continuat uneltirile. Potrivit istoricilor, curtea moscovită era împărţită între adepţii lui Dimitrie şi boierii care complotau pentru înlăturarea acestuia de la tron în favoarea fiului Sofiei.

În 1499, Sofia reuşeşte să capete încrederea marelui cneaz Ivan cel Mare şi planul ei privind înscăunarea lui Vasilie prinde contur.
În 1502, în urma intrigilor şi uneltirilor Sofiei, Olena şi fiul ei Dimitrie cad în dizgraţia lui Ivan al III-lea.

Acesta cere ca Dimitrie să nu mai fie numit cneaz şi nici el, nici mama lui, Olena, să nu fie pomeniţi în slujbele bisericeşti. Dispune arestul la domiciliu pentru cei doi, şi astfel fiica lui Ştefan cel Mare ajunge prizonieră la Moscova.

După ce Vasilie a ajuns oficial cneaz, Olena Voloşanca şi fiul ei Dimitrie au fost trimişi în închisoare.

Veştile despre ceea ce se întâmpla la curtea Moscovei ajunseseră în 1502 şi la urechile domnitorului Moldovei.

Informatorii lui Ştefan cel Mare i’au spus însă că ştirile referitoare la întemniţarea Olenei sunt minciuni.

Marele Domn  a murit în 1504, fără să afle adevărul despre destinul tragic al fiicei sale, Olena.

Olena Voloşanca a murit în temniţă la data de 18 ianuarie 1505 şi a fost înmormântată la mănăstirea Voznesenskaia.

Patru ani mai târziu a murit de foame şi frig în închisoare şi fiul ei, Dimitrie, nepotul domnitorului Ştefan cel Mare.
După moartea Marelui Cneaz Vasilie, pe tronul Moscovei a ajuns fiul acestuia, Ivan al IV-lea, rămas în istorie sub numele de Ivan cel Groaznic, cel mai sângeros conducător din istoria Rusiei.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/01/31/fiica-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-olena-elena-volosanca1465-%E2%80%93-1505/

Surse:

https://www.facebook.com/ThraxusAres/?__tn__=kC-RHH-R&eid=ARD1KSlomKXxmjvejzXnVIu0bPfshuuq6wIYH80tRDKvZahLGh58DKFSxTJDShMRsKLcMLoqlPayr1s0&hc_ref=ARSIzEEuQTYyhZWdB66WwY4jnnTroDiVyMHYrl6IfycVQ6a89L1yBz7LgrjAuknEM68&fref=nf

http://basarabialiterara.com.md/?p=35960

21/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

Tragica soartă pe care au avut-o la curtea Moscovei, Domniţa Elena (Olena) Voloşanca şi fiul său Dimitrie, fiica şi nepotul marelui Ştefan voievod

 

 

Картинки по запросу Stefan cel Mare Elena Voloșanca

 

Foto: Extras de pe tabloul votiv al bisericii Sf.Nicolae Domnesc din Iaşi : Prima din stanga, Domniţa Elena (Olena), fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev.

 

CUM AU FOST OMORÂȚI LA CURTEA MOSCOVEI FIICA  ȘI NEPOTUL LUI ŞTEFAN CEL MARE  

 

 

Politica de alianţe a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare împotriva pericolului turcesc a fost o constantă a întregii sale domnii. Pentru această cauză a încercat să se apropie de curtea Moscovei, nepregetând să ofere mâna fiicei sale, Elena, fiului Cneazului Ivan al III-lea.

Aceasta avea însă să sfârşească tragic, căzând victimă intrigilor de la curtea cneazului, ratându-se astfel unica şi nerepetabila şansă ca ţarii ruşi să coboare din apărătorul creştinătăţii.

Cu aproape o sută de ani în urmă, Alexandru Papadopol-Calimachi prezenta într-o şedinţă a Secţiunii Istorice a Academiei Române o lucrare amplă despre Sofia Paleolog, nepoata împăratului Constantin XII Paleolog, şi Domniţa Elena(1465 – 1505), fiica Voievodului Moldovei Ştefan cel Mare.

Era prima încercare a unui istoric de reconstituire a tragicului destin al fiicei Domnului Moldovei, care căzuse victima unor uneltiri şi încâlcite interese politice de la curtea Cneazului Moscovei.

Nicolae Iorga a preluat şi el o parte din ideile şi concluziile lui Papadopol despre această dramă în „Istoria lui Ştefan cel Mare”, iar mai târziu, Constantin Gane în „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, fără prea multe informaţii suplimentare.

Prin deceniul şapte al secolului trecut, apar date noi, rezultate din cercetarea bibliografiei ruseşti, în monografia „Ştefan cel Mare”, scrisă de Alexandru V. Boldur, după care subiectul a fost practic uitat.

Cu câţiva ani în urmă, tragicul destin al Domniţei Elena a fost readus în actualitate, cu date noi, de către istoricul Maria Magdalena Szekely.

O scrisoare neterminată

 

 

„Slăvitului şi prin darul lui Dumnezeu fericitului şi de Hristos iubitului şi de Dumnezeu binecuvântatului cu mare cinste, încununatului şi în toate ţările prea măritului şi singur stăpânitorului, iar pentru noi prea dulcelui şi scumpului domn şi dragului părinte Ioan Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al ţării Moldovei, închinăciune adâncă şi dragoste credincioasă şi adevărată de la iubita fiică a Domniei Tale şi Domniţă Elena, Mare Cheaghină a Moscovei.

Întru aceasta, scumpe şi iubite Domn al nostru şi drag părinte, cerând mila lui Dumnezeu, am fost bucuroşi până acum să auzim despre a Domniei Voastre viaţă şi bună sănătate, pentru care noi, auzind despre viaţa şi buna sănătate a Domniei Voastre, cu sârguinţă aducem laudă milostivului Dumnezeu şi ne bucurăm din suflet, şi întru aceea rămânem în mulţumire şi vă ţinem pe toţi în cinste, şi tot astfel, scumpe Domn şi prea dulce părinte al nostru, dau ştire Domniei Voastre că doresc ca milostivul Dumnezeu şi Prea Cinstita Maica Domnului să vă aducă Domniei Voastre fericire…”

Iată un fragment de scrisoare neterminată pe care Domniţa Elena a început să o scrie acum o jumătate de mileniu, „din îndepărtatele şi neprimitoarele ţinuturi ruseşti”, cum spune doamna Szekely, părintelui ei, Ştefan cel Mare. Nu se ştie din ce motive epistola nu a fost expediată şi nici terminată. Ea s-a păstrat într-o arhivă, ajungând până în zilele noastre.

Să fi vrut domniţa să-i comunice tatălui ei drama pe care o trăia la curtea din Moscova? Să fi dorit să-l roage să intervină pentru a-i curma suferinţele? Să fi răbufnit în sufletul ei dorul mistuitor faţă de părintele pe care îl iubea atât de mult, căruia îi brodase pe steagul de luptă chipul Sfântului Gheorghe? Întrebări la care este greu să dai un răspuns.

 

Un mariaj cu substrat politic

 

Domniţa Elena era rodul căsătoriei, din 5 iulie 1463, a lui Ştefan cel Mare cu Evdochia de Kiev, sora Cneazului Simeon Olelkovici. Numele ei apare, pentru prima dată, într-un document din 10 mai 1466. Elena mai este numită uneori şi Olena, în forma rutenească a numelui dat de părinţi. Aşadar, ea s-a născut în intervalul 1464-1466.
Abia ridicată din leagăn, Elena rămâne orfană de mamă, la 25 noiembrie 1467.
În 1479, s-a ivit ocazia ca tânăra domniţă să contracteze o căsătorie cu Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul Cneazului Ivan al III-lea, mariaj cu un substrat evident politic, care urmărea asigurarea temeiniciei relaţiilor dintre Moldova şi ţara soţului ei, într-o Europă dominată din ce în ce mai mult de turci.

În acest scop, Ştefan face apel la sora răposatei sale soţii, Cneaghina Teodosia. În aprilie 1480, aceasta îi trimite o scrisoare Domnului Moldovei, în care îi comunică faptul că atât Marea Cneaghină, cât şi Marele Cneaz au binevoit „că să vrea să ia pentru fiul său pe fiica ta. Şi Marea Cneaghină şi Marele Cneaz au poruncit ca să poruncesc către tine ca tu cu acest lucru cu tot să trimiţi la Marele Cneaz pe omul tău bun”.

O logodnă, ca un adio

Nu se ştie din ce motive Ştefan a tergiversat un an de zile tratativele pentru această căsătorie. În 1481, el trimite totuşi o solie la Moscova, după ce, în prealabil, îl rugase pe Craiul Cazimir al Poloniei să lase liberă trecerea „prin Marea Cnejie a Litvei” a soliilor lui către „Cneazul Moscovei”.

Un an mai târziu, o solie moscovită, formată din Andrei şi Petre Plesceev şi Ivan Zinovievici, soseşte la curtea lui Ştefan cel Mare, unde s-a şi săvârşit logodna Elenei, „probabil în Biserica Mirauţilor, în care-şi odihnea trupul doamna Evdochia, mama miresei”, după cum crede istoricul Maria Magdalena Szekey. Solia de la Moscova avea să plece de la curtea lui Ştefan cu mireasa.

Din acel moment, Elena nu avea să-şi mai vadă niciodată tatăl şi ţara.

Un alai de mare prinţesă

Drumul pe care l-a străbătut alaiul tinerei mirese poate fi reconstituit după descrierea din salv-conductul (permisul de liberă trecere) dat de regele Poloniei, Cazimir, la 28 martie 1482.

Astfel, Elena era însoţită de o suită de soldaţi, de nobili, oameni cu stare, care şi cai. Alaiul a trecut prin Sniatin, Trembovla, Liov, Belz, Chelm şi Brest-Litowsk.

Domniţa Elena a ajuns la Moscova spre sfârşitul anului 1482, după sărbătoarea Sfântului Filip, plecarea ei din Moldova făcându-se mult mai târziu, după data la care intra în vigoare salv-conductul de la regele Poloniei.

Prinţesa a fost primită la Moscova de bunica logodnicului său, mama lui Ivan al III-lea, şi cazată la Mănăstirea Voznesenskaia, unde a rămas până la oficierea căsătoriei, la 6 (sau 16) ianuarie 1483.

 

 

 

 

Viaţa secretă a fiicei lui Ştefan cel Mare. Drama Olenei, prinţesa moldoveancă implicată în lupte dinastice la Moscova şi în secte religioase interzise

 

Detaliu din giuglgiul brodat care înfăţişeaza încoronarea lui Ivan cel Tânăr, soţul Olenei Voloşanca. În imagine s-ar afla şi fiica lui Ştefan cel Mare.

 

 

 

Căderea în dizgraţie a Domniţei

 

La 10 octombrie anul următor, Elena dădea naştere unui fiu, botezat cu numele de Dimitrie. Toate lucrurile păreau a merge bine „pentru mlădiţa Marelui Ştefan, numai că la 7 martie 1490, soţul ei, Ivan, murea fie de podagră, cum s-a spus, fie, mai sigur, de otrava strecurată de medicul evreu din Veneţia, Leon”, este de părere Maria Szekely.

Din acel moment, viaţa Domniţei Elena a început să se transforme într-un calvar, din cauză că Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan al III-lea, nu vedea cu ochi buni atenţia pe care Marele Cneaz o acorda nurorii şi nepotului său.

„Mai mult, ea dorea cu orice preţ ca Elena şi Dimitrie să cadă în dizgraţie, iar fiul ei, Vasile, să devină moştenitor al tronului. Aceste manevre au declanşat ceea ce istoricii au numit „criza dinastică moscovită din intervalul 1497-1502”, spune doamna Szekely. Situaţia era deosebit de gravă pentru că, până la această dată, niciodată la curtea rusească nu se pusese problema alegerii moştenitorului între urmaşul primului născut (acesta din urmă fiind deja mort) şi cel mai mare supravieţuitor dintre fiii prinţului domnitor. Acest impas a fost creat din pricina Domniţei Elena şi a fiului ei.

Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?

Aflând despre situaţia creată la Moscova, Ştefan cel Mare cere în 1496 principelui lituan Alexandru cale liberă spre Rusia pentru solii săi, „ca să se încredinţeze de sănătatea fiicei sale, a Marii Cneaghine şi a nepotului său”.

În această perioadă, la curtea lui Ivan al III-lea, Sofia Paleolog împreună cu o parte dintre boierii ruşi puneau la cale un complot, care în cele din urmă a fost dejucat de Marele Cneaz, care l-a proclamat pe Dimitrie Mare Cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi Novgorodului. Liniştea Elenei avea să dureze doar trei ani. Sub influenţa soţiei sale, Ivan al III-lea şi-a îndepărtat în cele din urmă nora şi nepotul, închizându-i în temniţă, numindu-l pe Vasile moştenitor al tronului.

Ştefan era la curent cu ceea ce se întâmplase la curtea cuscrului său. De aceea, în septembrie 1502, la puţin timp după întemniţarea Elenei şi fiului ei, cerea informaţii despre aceştia de la hanul tătar Mengli Ghirei, întrebându-l:

„Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?” Din necunoaştere sau din dorinţa de a-l menaja, hanul tătar îl informează pe Domnul Moldovei că nimic nu este adevărat, că „aceasta tot e minciună, neadevăr”.
În 1504, Ştefan avea să treacă la Domnul, întunecat de grija fiicei şi nepotului său, neştiind exact care era soarta lor.

Înainte de marea plecare, dezamăgit de faptul că mult dorita alianţă cu Moscova nu s-a concretizat şi că Europa catolică nu-i acorda un sprijin concret, de pe patul de suferinţă, caută întelegerea cu turcii şi lăsa urmaşilor ţara liberă, în pace.

La 18 ianuarie 1505, greu încercata Domniţă Elena îl urma în veşnicie pe tatăl său, atât de drag, după o lungă suferinţă trăită într-un turn, legată în fiare, după cum consemnează o cronică rusească.

Dizgraţia şi moartea „Voloşancăi”

Căderea în dizgraţie a „Voloşancăi”, cum o alinta socrul său Ivan al III-lea pe Domniţa Elena, a făcut obiectul analizei mai multor istorici. Alexandru Papadopol-Calimach o punea exclusiv pe seama intrigilor Sofiei Paleolog şi a complotului boierilor.

În ultima vreme, s-a mai conturat o ipoteză ciudată, legată de apartenenţa Elenei la secta iudaizanţilor, apărută la Novgorod şi răspândită repede şi la Moscova.

Un sobor al Bisericii ruse, întrunit în 1504, a condamnat erezia iudaizanţilor.

Imediat, au început arestările, multe mănăstiri unde aceasta pătrunsese fiind închise sau chiar arse. În ceea ce o priveşte pe Domniţa Elena, se pare că ea ar fi fost convertită de Ivan Maximov la această sectă. Istoricul George Vernadsky, care s-a ocupat de subiect, este cel care a emis această ipoteză.

El este de părere că ascensiunea la putere a Elenei, prin fiul său, ar fi însemnat şi ridicarea iudaizanţilor, căderea ei marcând începutul sfârşitului acestei erezii.

Un manuscris rusesc din secolul al XVI-lea cuprinde trei miniaturi, în care sunt înfăţişate scene din ultimii ani de viaţă ai Elenei: căderea în dizgraţie a domniţei şi fiului ei Dimitrie, proclamarea ca moştenitor a lui Vasile Ivanovici, arestarea Elenei şi a lui Dimitrie şi moartea Elenei.

Dintr-un text explicativ, aflăm că ea a fost înmormântată în Mănăstirea Voznesenskaia, cu titlul de Mare Cneaghină, iar alteori cu numele de Elena „Voloşanca”, cum o numea socrul ei….

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/09/o-istorie-a-zilei-de-9-decembrie-video-4/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/01/31/fiica-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-olena-elena-volosanca1465-%E2%80%93-1505/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/09/ziua-de-9-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

Surse:

http://ziarullumina.ro/sfarsitul-tragic-al-domnitei-elena-fiica-lui-tefan-cel-mare-7998.html

http://basarabialiterara.com.md/?p=35394

 

 

09/12/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: