CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Parteneriatele civile – o capcană pentru România

O capcană pentru România: Parteneriatele civile

României i se pregateste o capcană: capcana parteneriatelor civile. Impotriva milioanelor de cetateni care au semnat pentru revizuirea Articolului 48 din Constitutie, casatoriile intre persoane de acelasi sex pot deveni o realitate in Romania, in mod indirect, prin instituirea parteneriatelor civile.

Fără exceptie, in toate tarile unde parteneriatele civile au fost instituite s-a ajuns la casatorii intre persoane de acelasi sex.

Legalizarea parteneriatelor civile este obiectivul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii („CNCD”).

In ultimele săptămîni CNCD insista ca România sa accepte, simultan cu revizuirea Articolului 48 privind casatoria, si instituirea parteneriatelor civile. CNCD exploateaza lipsa de cunostina in acest domeniu a majoritatii covarsitoare a populatiei Romaniei.

Pentru a institui parteneriatele civile, insa, CNCD are nevoie de sprijinul partidelor politice si se lucreaza indeaproape cu diversi palamentari la un proiect legislativ. Când, ori daca, se va ajunge la acest punct, va vom prezenta lista parlamentarilor si a partidelor politice care sprijina parteneriatele civile.

O îngrijorare similara este ca si partidul de la guvernare, PSD, incepe sa declare tot mai frecvent si deschis o deschidere spre legalizarea parteneriatelor civile in Romania, dar folosind o terminologie mai nuantata, aceea a „cuplurilor” in loc de „parteneri”.

Fie cupluri, fie parteneri, parteneriatele civile sunt o capcană pentru Romania. Daca Articolul 48 va fi revizuit iar parteneriatele civile instituite, ne vom afla exact in aceasi pozitie in care suntem astazi – nu am realizat nimic. O explicatie a acestei mari dileme, dar si capcane, este subiectul comentariului nostru de astazi.

 

Casatorie, familie si egalitate

CEDO a declarat de mai multe ori ca nu exista un drept la casatorii intre persoane de acelasi sex recunoscut de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. A declarat deasemenea ca statele ori partile contractante nu au obligatia sa institutie parteneriate civile de nici un fel, nici intre persoane de sex opus nici intre persoane de acelasi sex.

Romania, deci, nu are obligatia, impusă de Conventie ori CEDO, de a legaliza ori institui casatorii intre persoane de acelasi sex ori parteneriate civile. CEDO, insa, a declarat, in repetate rinduri ca parteneriatele civile constituie o varianta a familiei, inclusiv a familiei naturale ori traditionale, si ca, odata legiferate, tarile care le legifereaza trebuie sa le acorde tratament egal cu familia naturala si traditionala constituita din barbat si femeie. 

In alte cuvinte, CEDO a decis ca un cuplu constituit intr-un parteneriat civil intre persoane de acelasi sex constituie o familie si ca acest tip de familie trebuie tratat in mod egal cu familia naturala constitutita dintr-un barbat si o femeie. 

Nu se permite discriminare intre parteneriatele civile formate din persoane de acelasi sex si familia constituita din barbat si femeie.

Când parteneriatele civile au inceput sa devina la moda, multe tari le-au adoptat, zicind, de fapt, „de ce nu”? Grecia e un caz tipic. Grecii au cazut in capcana dar nadajduim ca Romania nu va apuca pe aceasi cale. Cu ani in urma, grecii au instituit parteneriate civile intre persoane de sex opus. Adică, in mod negândit, pentru a fi in rind cu restul Europei, au legiferat concubinajul.

Homosexualii greci au dat Grecia in instanta iar CEDO a declarat ca Grecia a discriminat impotriva lor legiferând doar parteneriate civile intre persoane de sex opus dar nu si intre persoane de acelasi sex. In consecinta, a impus Greciei sa instituie parteneriatele civile intre persoane de acelasi sex. Notam, insa, ca CEDO a mentionat ca Grecia nu avea obligatia sa legifereze parteneriate civile intre persoane de sex opus, dar pentru ca le-a instituit a avut obligatia aditionala de a institui si parteneriate civile intre persoane de acelasi sex.

Italia a parcus si ea aceasi traiectorie, iar acum citiva ani CEDO a impus Italiei sa instituie parteneriate civile intre persoane de acelasi sex. Un scenariu similar se deruleaza si in Austria unde conservatorii s-a opus legalizarii casatoriilor homosexuale.

Anul trecut, insa, Curtea Constitutionala a Austriei a impus guvernului austriac sa legifereze casatoriile homosexuale deoarece Austria deja a instituit parteneriatele civile iar principiul egalitatii de familie impune legalizarea casatoriilor si „familiilor” intre persoane de acelasi sex.

Incercarile de a echivala casatoria cu parteneriate civile au aparut pentru prima data in anii 90 si de atunci presiunea continua si se simte, peste tot in lumea occidentala, in parlamente si tribunale. Au fost demarate si continua sa fie demarate aproape exclusiv de homosexuali. Rar se aud voci din partea cuplurilor heterosexuale care cer instituirea parteneriatelor civile pentru cupluri de sex opus.

De fapt, e ironic si veti fi surprinsi sa stiti ca in Marea Britanie autoritatile au refuzat sa instituie parteneriate civile intre persoane de sex opus, iar cazurile instituite in instanta de cupluri heterosexuale pentru instituirea lor au fost respinse. La fel in Austria.

Austria, insa e un caz cu totul aparte, pentru ca un cuplu heterosexual austriac a inceput o actiune judecatoreasca impotriva Austriei in CEDO dupa ce autoritatile au refuzat sa le acorde statut de parteneriat civil.

Autoritatile le-au spus tinerilor ca au la dispozitie casatoria heterosexuala. Adica, heterosexualii sa se multumeasca cu institutia casatoriei iar homosexualii cu parteneriatele civile. Cuplul austriac a adus Austria in fata instantei CEDO, care le-a respins actiunea. CEDO a declarat ca pentru heterosexuali nu exista un drept la parteneriate civile si, in consecinta, nu se pot plinge de discriminare. E greu de inteles ori justificat aceasta contradictie in gandirea judecatorilor de la CEDO.

 

De ce ne opunem instituirii parteneriatelor civile?

 Explicatia pe care o dam astazi privind pericolele parteneriatelor civile nu este noua. Am mai facut-o in trecut, dar o facem din nou astazi cu nadejdea ca publicul din Romania va intelege miza enorma a legalizarii lor in Romania: inevitabil si in timp, parteneriatele civile vor duce la legalizarea casatoriilor homosexuale. Formula preventiva e, deci, ca parteneriatele civile de nici un fel sa nu fie instituite.

Exista motive bine intemeiate si enorm de multe care impun interzicerea legalizarii parteneriatelor civile in Romania pe linga faptul ca ele vor rezulta in legalizarea casatoriilor homosexuale. Aceste motive le-am discutat cel putin o data ori de doua ori pe an de mai multi. O facem din nou avind in vedere conjunctura grava in care ne aflam.

In primul rind, casatoria si familia sunt institutii, iar parteneriatele civile o moda sociala tranzitorie.

Legalizarea concubinajului nu este o idee buna. Ea inseamna legalizarea haosului social. Cu ani in urma am analizat si publicat pentru cititorii nostri un comentariu despre cel mai vechi text cunoscut istoriei, Codul lui Hammurabi, din perspectiva familiei si a casatoriei. Scris pe piatra, Codul a fost datat la intre 1.700 si 1.800 inainte de Hristos. A fost prima incercare, cunoscuta pina in prezent, facuta de societate de a institui ordine si reguli in relatiile de familie si casatorie.

Articolul 128 din Cod defineste familia ca fiind un legamint intre un barbat si o femeie. Oare de ce sa fi facut generatia aceea de oameni acest lucru? Explicatia e simpla. Inainte de instituirea casatoriei ca institutie predomina haosul social.

Barbatii paraseau femeile insarcinate si femeile traiau in grup impreuna cu copiii lor pentru a putea supravietui. Se practica o varianta rudimentara a concubinajului care a generat haos social.

Pentru a iesi din haos, oamenii au instituit familia si casatoria, le-au transformat in institutii si au reglementat accesul la ele, tocmai pentru a preveni intoarcerea la haosul social anterior, impunind reguli. Un lucru este cert: cind familia si casatoria au fost transformate in institutii protejate si reglementate de lege motivatia principala a fost procrearea si cresterea copiilor si, implicit, succesiunea ordonata a generatiilor.

 De aceea, Codul lui Hammurabi pedepsea adulterul cu moartea, interzicea abandonul copiilor ori a familiei, iar divortul era permis doar in situatii extreme. De exemplu, un barbat care isi parasea sotia din motive de sanatate trebuia sa-i plateasca sume mari de bani pentru a-i asigura nevoile. 

In al doilea rind, parteneriatele civile nu au nicio utilitate sociala.

Pentru prima data in istorie, concubinajul a fost legalizat, sub forma de parteneriat civil, in Danemarca in 1989. In 1989 concubinajul a fost transformat intr-o institutie sociala sanctionata de lege. Concubinajul, insa, este o moda trecatoare care din motive obiective nu poate fi, si nici nu trebuie, echivalat cu familia ori casatoria. Parteneriatele civile nu isi au nici un rost si sunt total lipsite de utilitate sociala.

La cel folosesc ele? Este o intrebare cheie si fundamentala. Din 2009 cind am lansat comentariile noastre saptaminale nu am dat nici macar peste un singur articol de specialitate care sa sprijine, chiar la un nivel minim, idea ca parteneriatele civile au utilitate sociala. Daca nu sunt utile, de ce sa fie transformate in institutii care inevitabil vor fi echivalate cu familia si casatoria naturala?

Dimpotriva, casatoria si familia naturala poseda utilitate sociala: procreare, cresterea copiilor, coeziune sociala intre cele doua sexe, coeziune sociala intre copii si parinti, perpetuarea in mod ordonat a speciei umane, succesiunea ordonata a generatiilor, si cadrul ideal pentru dezvoltarea emotiva si sexuala a copiilor, unde fiecare copil e expus celor doua sexe si care ii sunt utile pentru dezvoltarea armonioasa a propriei sexualitati. 

In al treilea rind, valoare sociala a casatoriei e inestimabila.

Acum 130 de ani, in 1888 pentru a fi precisi, Curtea Suprema a Statelor Unite a emis decizia Maynard v. Hill, enunţând principiul dupa care „casatoria e fundamentul familiei si al societatii, fara de care nu poate exista nici civilizatie nici progres.” Saizeci de ani mai tarziu, in 1948, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, afirma acelasi lucru in Articolul 16.

Ambele documente, de fapt, parafrazeaza si sprijina ceea ce generatia de oameni care a adoptat Codul lui Hammurabi acum 3.800 de ani deja a realizat si inscris pe obelisc. E ironic ca prima declaratie privind familia si casatoria cunoscute istoriei a fost sapata in piatra dainuind astfel pina in zilele noastre.

Decizia Maynard a adaugat, privind casatoria, ca ea „creaza cea mai importanta relatie a vietii, si influenteaza moravurile si civilizatia omenirii mai mult ca oricare alta institutie”. A observat deasemenea ca „asocierea permanenta a celor doua sexe este unul din cele mai rudimentare caracteristici ale civilizatiei”.

Studiile sociologice facute de-a lungul veacurilor confirma statutul privilegiat de care casatoria – nu parteneriatele civile – s-a bucurat si trebuie sa se bucure in societate. Ea confera obligatii legale sotilor, cauzeaza stabilitate si coeziune sociala, contribuie mai mult ca oricare alta institutie la dezvoltarea personala si bunastarea individului, protejaza, mai bine ca ori care alta institutie, bunastarea fizica si emotionala a femeilor si copiilor.

In trecut, am publicat date vaste privind diferentele enorme intre casatoria naturala si concubinaj. (detalii in aceasta serie de articole) Privind stabilitatea sociala, diferentele sunt ca de la cer la pamint. Nu negam ca divortul e o problama si cauzeaza instablitate sociala, dar instabilitate cauzata de divort e minima in comparatie cu instabilitatea sociala care tipifiaza concubinajul.

In anii 90, peste 60% din casatoriile americane erau intacte si nu rezultau in divort. In contrast, in aceasi perioada de timp longevitatea concubinajului in America era de doar 1,3 ani. Zece la suta din cuplurile care traiau in concubinaj stateau impreuna mai mult de 5 ani, doar o treime mai mult de 2 ani,  si numai 40% mai mult de un an.

In al patrulea rind, parnteneriatel civile reduc nivelul casatoriilor.

Instituirea parteneriatelor civile, adica legiferarea concubinajului, a rezultat in reducerea drastica a numarului casatoriilor si la cresterea la fel de drastica a numarului copiilor care cresc cu un singur parinte ori cu parinti necasatoriti.

In Suedia s-a observat ascendenta rapida a concubinajului in detrimenul casatoriei. Tinerii suedezi prefera concubinajul casatoriei.

Disparatia familiei ca institutie e cea mai accentuata in Suedia, urmata de Norvegia. Suedia are numarul cel mai ridicat din lume de copii care traiesc cu doar un singur parinte. Periodic, copiii sar de la un parinte la altul. Adica, au un singur parinte constant, mama de exemplu, dar tot la un an sau doi mama isi schimba prietenul, ori se produc perioade lungi de timp cind copilul traieste doar cu mama.

Un al exemplu, care ne-a atras atentia luna trecuta, e Canada unde casatoriile homosexuale au fost instituite in 2002. Cardus e un think tank canadian specializat in „Canadian family reasearch” („studii privind familia in Canada”) si in „the importance of family stability in strenghtening civil society” („importanta stabilitatii familiei in intarirea societatii civile”).

Recent, Cardus a publicat un raport conform caruia daca in 1961 94% din copiii canadieni pina la 14 ani locuiau cu parinti casatoriti, in 2011 procentul lor a scazut la 64% si, conform recensamintului, in 2016 la doar 62%. In 1996, 10,5% din copiii canadieni locuiau cu parinti care traiau in concubinaj. Pina in 2016, acest procent a crescut la 17%, o crestere de 62% in 20 de ani. [Studiul: https://www.cardus.ca/research/family/publications/5177/new-census-data-shows-fewer-children-living-with-married-parents/]

In al cincilea rând, casatoriile homosexuale, parteneriatele civile, si concubinajul au efecte negative asupra copiilor.

Acest subiect l-am discutat in mod detaliat si deseori intre  2012 si 2016. Mentionam din nou doua articole privind subiectul care au facut inconjurul lumii. Primul articol de specialitate e Mark Regnerus (Profesor de Sociologie la University of Texas), How Different are the adult children of parents who have same-sex relationships? Findings from the New Family Structure Study, publicat in Social Science Research (2012). Al doilea e Paul Sullins (Profesor de Sociologie la Catholic University of America), Invisible Victims: delayed Onset Depression among Adults with Same-Sex Parents, publicat de Hindawi Publishing Corporation (2016).

Mentionam si ultimul material peste care am dat privind subiectul care tocmai a fost publicat luna trecuta. E cartea lui Helen M. Alvare, Profesoara de Drept la Scalia Law School de la George Mason University din Washington.

Cartea, care de fapt e un tratat de jurisprudenta privind deteriorarea conditiilor de viata ale copiilor in familii netraditionale, e intitutala Putting Children’s Interests First in US Family Law and Policy („Afirmarea primordialitatii intereselor copiilor in dreptul si politica americana„) (2018).

Capitolul 2 al cartii (Paginile 58-65) discuta conditiile tragice in care traiesc copiii Americii care se nasc ori cresc in familii netraditionale. E intitulat Nonmarital Births and Child Outcomes(Nasterile in afara casatoriei si dezvoltarea copiilor”). Alvare agreeaza cu noi, afirmind ca volumul de studii care confirma toxicitatea structurilor de familie netraditionale asupra copiilor e voluminos.

 

CITIŢI TOT ARTICOLUL ACCESÂND:

 Alianța Familiilor din România

05/05/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Antiromânism în presa de limbă maghiară din România

 

Imagini pentru photos separatismul unguresc/

Foto: Lozincă separatistă…”Ţara secuilor nu e România”

 

 

 

Maghiarilor din România nu le lipseşte nimic la capitolul  drepturi cetăţeneşti şi protejarea identităţii culturale la standarde europene.

Au reprezentanţi în Parlamentul României, în cel European, în guvern, au partide şi organizaţii create pe criterii etnice, învăţămînt de toate gradele în limba maghiară, primari, consilieri şi preşedinţi de consilii judeţene în localităţile în care majoritatea populaţiei o formează maghiarii.

Statul român sprijină financiar fundaţiile, asociaţiile maghiare, presa centrală şi locală, instituţiile de artă şi cultură maghiare.
Cu toate acestea, reprezentanţii acestei etnii se plîng – în ţară, la forurile europene de la Bruxelles şi Strasbourg, în alte foruri internaţionale – că minoritatea maghiară din România ar fi privată în mod grav de drepturile şi libertăţile democratice, că în ţara noastră ar avea loc un „genocid” cultural, un proces de asimilare a maghiarilor etc.

La toate aceste nemulţumiri se adaugă o activitate anti-românească, antidemocratică a numeroase publicaţii în limba maghiară  din România.

 

De-a lungul timpului am putut citi în presa de limbă maghiară din România articole de genul : “Câinii de pe malurile Damboviţei să nu mai latre in curtea secuilor!” “Cimitir al popoarelor: numele tau este Transilvania”, “Ungaria trebuie salvată, dar mai întâi pamântul secuiesc”, “Sus, cosangvinii mei, secui maghiari! Sa ne opunem cotropirilor cu toate mijloacele!”, “Cu argumente sau cu sânge? Câinii mari europeni (…) nu iau în serios problemele (…) diferitelor minorităţi (…) a mai rămas, deci, o alta cale decât cea a terorismului, a exemplului irlandez, basc sau palestinian?

Trădatorii nostri ne iau în serios numai când actiunile noastre ar putea avea urmari (…) Hotărâti-va voi soarta, cu indrazneală! Atunci veti fi de rang egal cu strainii invadatori nerusinati. Aruncati-va lanturile!”.

Sau : “Cum este posibil, maghiarule, ca azi să aplauzi pâna şi faptul ca invadatorii sunt dispuşi, dupa ani de zile, să puna pe zidul Palatului Culturii, construit de cosangvinii tăi, o placuţă cu denumirea lui străveche, în limba maghiară?… Atunci de ce te simţi tensionat când soferul de autobuz, taximetristul, vânzătorul sau funcţionarul face scârbit o grimasa daca i te adresezi in limba maghiara?” .

“Cel mai scump este gazul, pe care îl avem aici, sub noi. Gaz pe care românii îmbuibaţi il exploatează din pamântul stramoşilor noştri şi ni-l vând noua la preţ piperat. Noi trăim în sărăcie, în timp ce ei se imbogaţesc cu neobrăzare. De parca ei ar fi inventat gazul.”, etc, etc.

(Pentru documentare vezi Ioan Lăcătuşu – Românii în mass-media maghiară din Harghita şi Covasna, Ioan Lăcătuşu – Tendinţe de enclavizare a unui spaţiu românesc Covasna – Harghita, Ion Longin Popescu – O Insulă a Şerpilor în inima României -despre soarta românilor din Harghita şi Covasna)

 

Rănile Trianonului nu se vindecă nici după 94 de ani / Au luat fiinţă state naţionale?

 

 

Brand logo

În 1920, au sfâşiat Ungaria precum hienele. Cea mai mare obrăznicie a fost sloganul mincinos al înfiinţării statelor naţionale. Cu ajutorul acestuia ne-au sfărâmat patria şi au introdus cu succes în conştiinţa publică legitimitatea dobândirii de teritorii.

Au invocat faptul că Ungaria este stat multinaţional. Nu au spus în schimb că acesta i-a acceptat secole de-a rândul pe românii, sârbii şi alte naţionalităţi, care s-au refugiat aici, şi că în felul acesta s-a ajuns la procentul numeric de 55% al maghiarilor.

Au lăsat pradă o ţară care, dacă nu s-ar fi petrecut toate acestea, ar trăi azi la un nivel de trai incomparabil mai înalt faţă de cel actual. In loc de aşa ceva s-a născut unul din cele mai funebre dictate de pace din istoria mondială: Trianonul.

Au fabricat state naţionale precum Cehoslovacia, Iugoslavia şi România Mare.

La 1920 a fost fabricată România Mare. Bineînţeles că după doar 20 de ani, acest stat naţional a pierdut Cadrilaterul, care a reintrat în posesia Bulgariei.

Mai târziu, pe teritoriul Basarabiei s-a format Republica Moldova azi independentă.

Hoţii de teritorii nu sunt dispuşi nici azi să recunoască egalitatea în drepturi a maghiarimii transilvane indigene.

Naţionalismul românesc de stat îi neagă poporului secui dreptul de a se pronunţa, prin referendum, cu privire la autonomie.

Toate acestea ne sunt negate prin invocarea articolului unu din constituţie.

Cei care cred că în 1920 a fost justă ruperea de Ungaria a Transilvaniei, Banatului şi Partium-ului, cu o populaţie românească de 53,8%, fără a fi permisă organizarea unui referendum, în timp ce nici la marea adunare (de vitrină) de la Alba Iulia nu a reprezentat nimeni jumătate din populaţie Transilvaniei, de ce nu consideră acum la fel de justă autonomia Pământului Secuiesc locuit în procent de 76% de secui?

Poate pentru că România este stat naţional?

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 106 din 04.06.2014 (traducere din limba maghiară a Centrului European de Studii Covasna – Harghita).

 

Imagini pentru ardelenismul photos

Transilvanismul , alături de şovinism şi revizionism, este o armă cu care forţele antiromâneşti încearcă realizarea ficţiunii istorice milenare „Ungaria Mare” în etape.

 

„Autonomia trebuie obţinută cu forţa”

”Consiliul European a respins iniţiativa cetăţenească europeană vizând protecţia minorităţilor, lansată de UDMR şi partenerii săi – este ştirea de marţi dimineaţă, care mi-a provocat o durere ascuţită.

Recunosc că am anumite rezerve serioase în ceea ce priveşte funcţionarea Uniunii Europene, am sperat totuşi în secret că de data aceasta se va adopta o decizie care să reflecteze intenţia soluţionării problemelor ivite.

Din păcate, lucrurile nu s-au întâmplat aşa, şi această iniţiativă a împărtăşit soarta celor elaborate de Consiliul Naţional Secuiesc şi partenerii săi, respectiv de Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, a fost măturată de pe masă, la fel cum s-a procedat şi în cazul celorlalte.

Conform argumentelor aduse, a fost nevoie de adoptarea măsurii respective, deoarece nici în tratatul de bază al UE, nici în regulamentul de funcţionare a acesteia nu există specificări, care ar asigura bază legală pentru soluţionarea problemei privind drepturile minorităţilor.

Acest argument este unul nedrept, dar şi revoltător, deoarece în timp ce drepturile imigranţilor de pe teritoriul uniunii sunt reglementate în mod amănunţit, este ignorată situaţia minorităţilor indigene, care trăiesc aici de secole întregi.

Acest lucru este inacceptabil pentru noi şi din motivul acela că de la 1 aprilie 2012 se poate folosi teoretic de dreptul la iniţiativă cetăţenească. Refuzul manifestat face imposibilă exercitarea unui drept european.

Atitudinea manifestată de Consiliul Europei este nedreaptă, scandaloasă, revoltătoare, însă este şi aberantă, pentru că nu se poate permite ca în timp ce sunt reglementate inclusiv dimensiunea ouălor şi forma castravetelui, un procent semnificativ din locuitorii săi să fie consideraţi cetăţeni de rangul al doilea pe propriul pământ natal.

Acest lucru trebuie schimbat mai devreme sau mai târziu, însă nouă, secuilor cu cuţitul naţionalismului român la gât, nu ne-a mai rămas timp să aşteptăm, adică prin obţinerea cu forţa a autonomiei teritoriale trebuie să ne luăm în mână dirijarea propriului destin, până când nu e prea târziu”.

 

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 179 din 19.09.2013, autor Bedo Zoltan (traducere din limba maghiară a Centrului European de Studii Covasna-Harghita)

 

26/05/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: