Cele mai vechi oraşe româneşti
Istoria spaţiului românesc este vastă, milenară; numeroase izvoare istorice atestă aici existenţa unor aşezări umane încă din Preistorie.
Totuşi, aşezările de tip urban s-au dezvoltat mai târziu, în Antichitate, iar unele dintre oraşele de astăzi sunt moştenitoarele chiar acelor urbe dacice, romane sau medievale.
Cu o istorie continuă de secole, acestea încă păstrează vestigiile trecutului glorios şi sunt depozitarele memoriei spaţiului în care s-au dezvoltat.
Constanţa
Oraşul Constanţa, cunoscut în latină Tomis Constantiana, împreună cu regiunea din jur, este cel mai vechi oraş de pe teritoriul României.
Prima atestare documentară datează încă din 657 î.Hr., când aici s-a înfiinţat o colonie grecească, numită Tomis.
A fost cucerită de romani în 71 î.Hr. şi redenumită Constantiana, după sora împăratului Constantin cel Mare. Oraşul s-a dezvoltat mult în secolul al XIII-lea, cu ajutorul negustorilor italieni care dominau Marea Neagră.
În timpul dominaţiei otomane, Constanţa a decăzut la nivelul unui sat unde oamenii se ocupau mai mult cu pescuitul şi creşterea animalelor.
În secolul XIX a revenit la măreţia apusă, după ce s-a construit calea ferată şi portul, devenind principalul centru pentru exportul grânelor.
După Războiul de Independenţă, când Dobrogea a devenit parte a Regatului României, Constanţa, fiind principalul port al statului, a crescut continuu, astăzi fiind cel mai mare port din bazinul Mării Negre şi al patrulea din Europa.
În judeţul Constanţa se află alte aşezări vechi, precum Istria (Histria), cea mai veche aşezare urbană din spaţiul românesc, şi Mangalia (Callatis).
Mangalia
Mangalia de astăzi. Cetatea Callatis, cum era ea denumită odinioară, a fost o colonie întemeiată cu peste 25 de secole în urmă de negustorii şi navigatorii greci, atraşi de poziţia favorabilă şi de schimbul avantajos cu băstinaşii geţi.
Colonia a fost fondată pe locul unei aşezări getice cunoscută sub numele de Acervetis sau Cerbatis, pe un teren fertil aflat în vecinătatea mării şi a unui lac cu apă dulce, actualul Lac Mangalia.
De-a lungul istoriei, aşezarea a avut mai multe nume: Cerbatis, Acervatis, Callatis, Pangalia, Mankalia sau Mangalia.
Primii care s-au stabilit aici au fost tracii, întemeind aşezarea cunoscută sub numele de Acervatis sau Cerbatis.
Pe locul fostei aşezări trace, grecii acostaţi aici vor construi cetatea care avea să rămână în istorie sub numele de Callatis/Mangalia.
Alba Iulia
Alba Iulia este unul dintre oraşele reprezentative ale României. Izvoarele istorice indică existenţa pe teritoriul oraşului de azi a unor aşezări preistorice din mileniul V î.Hr. (în partea de nord a fost descoperită o aşezare neolitică locuită de triburi de păstori şi agricultori, iar în alte puncte ale oraşului au fost scoase la iveală obiecte din epoca bronzului).
Primii care au construit aici o aşezare de tip urban au fost dacii, care au pus bazele Apoulonului. După cucerirea romană a Daciei, Apoulonul a fost transformat în castru roman, numit Apulum.
Pe locul castrului a fost construită, ulterior, cetatea medievală Bălgrad.
Treptat, Alba Iulia a devenit unul dintre cele mai importante centre urbane din Regatul Ungariei, aici stabilindu-se şi reşedinţa episcopală.
La 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia şi a înfăptuit prima unire politică a celor trei principate româneşti. Iar trei secole mai târziu, la 1 decembrie 1918, a fost semnată Declaraţia de la Alba Iulia prin care se înfăptuia Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
În 1922 a avut loc aici încoronarea cuplului regal Ferdinand I şi Maria, în faţa Catedralei Încoronării.
La 1 decembrie 1990, la Alba Iulia s-a sărbători pentru prima oară Ziua Naţională a României.
Sighişoara
Oraşul Sighişoara, al cărui centru istoric este inclus în patrimoniul mondial UNESCO, este un spaţiu aparte, depozitar al culturii şi istoriei de secole.
Aşezarea a fost întemeiată de coloniştii germani, invitaţi în Transilvania de regele Geza al II-lea. Cronicarul Georg Krauss menţionează că în 1191 locul pe care s-a dezvoltat Sighişoara era locuit, deşi prima atestare documentară a oraşului e în 1280, sub numele de Castrum Sex. În 1367, Sighişoara e menţionată ca „civitas”, adică oraş. După ce în 1298 e menţionat cu numele german, Schespurch/Schäßburg, în 1435 e atestat numele românesc, care a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui Segesvar.
Istoria oraşului e tumultoasă. În 1241 a avut loc marea năvălire tătară, când cetatea nu era fortificată.
Zidul ridicat ulterior, cu o lungime de 950 de metri, a avut o înălţime iniţială de 4 metri, dar a fost înălţat în secolul XV cu încă 4 metri.
A avut 14 turnuri, care aparţineau câte unei bresle, şi patru bastioane. Astăzi mai există nouă turnuri şi trei bastioane, cel mai cunoscut e Turnul cu Ceas.
Cluj-Napoca
Claudius Ptolemeu a făcut prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de azi al Clujului, vorbind despre „una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca”. Prima atestare a Napocii romane e din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din 107-108. Napoca devine aşezare urbană în timpul împăratului Hadrian, în 124, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca.
Ajunge capitala provinciei şi e ridicată la rangul de colonia – Colonia Aurelia Napoca. După retragerea administraţiei romane din Dacia, viaţa urbană înfloritoare încetează.
În perioada medievală, Clujul e atestat documentar în 1167, sub denumirea de Castrum Clus. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul al XV-lea.
În 1405, oraşul a primit dreptul de oraş liber de la Sigismund de Luxemburg, devenit regele Ungariei. Treptat, Clujul a devenit un centru pentru producția și schimbul de mărfuri.
Rolul meseriașilor în muncile orașului a crescut, dezvoltându-se mai multe bresle meșteșugărești. Cetatea Clujului și-a câștigat până în secolul al XV-lea recunoașterea europeană.
Sibiu
Primele aşezări din zona Sibiului de azi par să fi fost castrul roman Cedonia, din zona cartierului Guşteriţa, şi o aşezare de origine slavă.
Orașul a fost colonizat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniștii sași din teritoriul Rin-Mosela.
Prima mențiune a cetății a fost făcută în data de 20 decembrie 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic emis de papa Celestin al III-lea.
Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni. În anul 1241 a fost atacat, cucerit și parțial distrus în marea invazie tătară.
În secolul al XIV-lea Sibiul a devenit un mare centru de comerț și timp de secole a fost cea mai importantă cetate germană din Transilvania. Meșteșugarii din oraș erau organizați în bresle, în 1376 fiind cunoscute un număr de 19 bresle.
În anul 1366 Sibiul a fost declarat „oraș”. Aici a fost publicat, în anul 1544, Catehismul Luteran, prima carte tipărită în limba română.
Din 1692, odată cu creșterea influenței austriece, Sibiul devine capitala Transilvaniei.
Aceasta este o perioadă înfloritoare a orașului, cele mai reprezentative construcții din această perioadă fiind Palatul Brukenthal și Biserica romano-catolică „Sfânta Treime”.
Pe teritoriul Romaniei – un oraş mai vechi decât piramidele egiptene
Pentru că vorbim despre cele mai vechi oraşe din ţara noastră, merită menţionată o descoperire recentă de senzaţie a arheologilor români făcută în judeţul Hunedoara.
Este vorba despre un oraş imens, cel mai vechi din Transilvania, despre care se spune chiar că ar fi mai mai vechi decât piramidele egiptene.
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României ascunsă sub straturi de pământ doar când autorităţile vor să mai construiască câteva ceva.
Despre noua aşezare se crede că ar fi fost ridicată pe la anul 4200 î.Hr., înainte să apară piramidele din Egipt (2630 – 2611 î.Hr.). Aşezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu-Nădlac.
Arheologii au dat peste rămăşiţele unei aşezări ce pare a preceda piramidele egiptene
Situl arheologic, aflat în Turdaş, judeţul Hunedoara, se întinde pe nu mai puţin de 100 de hectare, cuprinde fortificaţii, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase şi statuete valoroase.
Rămâne de văzut dacă autorităţile române vor înţelege importanţa descoperirii şi vor aloca fonduri pentru dezvoltarea proiectului.
Surse: historia.ro; Timpul.md
Extremiștii unguri fac propagandă antiromânească in Olanda : „România să părăsească UE, nu UK!”
Surprinderea mare este că aceste afișe plasate pe străzile din Eindhoven, Olanda, au fost create de extremiști maghiari și nu de cei olandezi, așa cum în mod eronat au fost prezentate în media românească.
Mesajul e clar:
„Cine a transformat visul european într-un coșmar? (Cluj Napoca) România trebuie să plece, nu Marea Britanie!” practic îndeamnă poporul olandez să ia atitudine față de problema românilor, punînd în fața olandezilor o problemă a extremismului maghiar: războiul plăcuțelor bilingve, oriunde oricum.
Ca sursă a campaniei apare pe afișele în cauză website-ul:
http://www.language-rights.eu, un site care luptă pentru drepturile maghiarilor din Romania (!!!) și în special pentru autonomia maghiarilor în Transilvania.
Pe afiș este propagată ideea că vina pentru haosul creat în Europa pleacă de la orașul Cluj-Napoca, pentru motivele bine știute de cei familiarizați cu problemele iredentismului maghiar, legate de autonomie, oficializarea limbii maghiare, etc.
În plus, din acest an Primăria Municipiului Cluj Napoca a refuzat să monteze la intrarea în oraș plăcuțe bilingve cu numele orașului în limba maghiară !
Un motiv important pentru campania iredentistă maghiară.
Banner-ul de pe site-ul unguresc language-rights.eu, înregistrat în Germania, păstrează același mesaj, fiind prezentat și un manifest explicit în limba engleză:
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 