,,Școala de la Frankfurt” şi pervertirea culturii occidentale de morbul nihilist marxist. VIDEO
Începutul decăderii civilizației occidentale poate fi plasat în urmă cu un secol, când, în plan filosofic, totul a început cu o grupare de ideologi din cadrul mișcării comuniste din Europa, cunoscută astăzi ca ,,Școala de la Frankfurt”, ale cărei idei au pervertit societatea occidentală.
Şcoala de la Frankfurt este reprezentată de un grup de filosofi neo-marxişti germani, format iniţial la Insitutul de Studii Sociale de la Universitatea din Frankfurt în anii 1920 şi continuat în SUA, după instaurarea nazismului în Germania.
Numele de Şcoala de la Frankfurt aplicat acestui grup este neoficial, ne-existând nici o instituţie cu acest nume.
În prezent acesta se foloseşte şi pentru Insitutul de Studii Sociale, al cărui director este Axel Honneth.
Unul din cele mai importante momente în înţelegerea culturii politice de tip socialist şi, implicit, a dogmei moderne a corectitudinii politice actuale este, fără îndoială, crearea Institutului pentru Cercetări Sociale de la Frankfurt (în continuare ICS sau Institutul), vector instituţional în propagarea disimulată a revoluţiei bolşevice.
Plasat sub „acoperământ” cultural, morbul nihilist socialist vizează în acest caz civilizaţia de tip occidental, al cărei fundament creştin este menit a fi „macerat” în solventul ideologic al proaspătului organism revoluţionar cunoscut mai târziu sub denumirea de Şcoala de la Frankfurt.
Subversiv prin natura sa, Institutul este o agregare a forţelor intelighenţiei internaţionale socialiste, care înţeleg că lupta cu frontul occidental, eşuată sub raport militar după 1919, trebuie purtată nu de un proletariat revoluţionar clasic – model bolşevic, a cărui „ridicare” este de altfel problematica sub raport social şi politic, ci de o avangardă „ştiinţifică” ce prin demersuri persuasive asumă o conducere „iluminată” spre comunizarea statelor aflate sub influenţă.
Dezavuaţi în URSS pentru „deviaţionism” ideologic, primii actanţi – Antonio Gramsci şi Georg Luckacs – au creat un model de preluare şi comunizare a statelor plecând de la premise diferite în raport cu cu cel de forţă şi represiune instaurat în Rusia.
Modelul „pas cu pas”, consideră artizanii, este mult mai adaptabil şi mai eficient pentru că vizează „suprastructura” existentă în miezul creştin al societăţilor vestice şi a căror demantelare sub raport cultural va crea cu adevărat un „om nou” perfect reeducat, pentru că acesta, spre deosebire de cel reeducat brutal, îşi va iubi noul sine comunist, având un suflet nou.
Modelul este cu atât mai eficace cu cât se desfăşoară ocult, sub masca instituţiilor existente, sub prestigiul ştiinţelor timpului, în esenţă însă lucrând spre metastazierea întregului ţesut socio-politic.
Se instaurează astfel un razboi de guerilă, asimetric, în raport cu propriii cetăţeni, insesizabil pentru că se desfaşoară pe coordonatele şi sub umbrela regimurilor democratice, inapte în a dezvolta forme de răspuns „imunologic”.
Artă a transformării sociale ce ţine de domeniul magicului, preluarea subtilă a comandamentelor ideologice necesită timp şi pricepere, precum şi un instrumentar ştiinţific demn de un alchimist renascentist, model al magicianului brunian teoretizat de Ioan Petru Culianu.
În creuzetul transformării sociale totale vor fi astfel infuzate cele mai diverse şi inovative tehnici şi tehnologii, inserate în sociologie, psihologie, demografie, arte vizuale, comunicare politică şi tehnologiile comunicaţiilor, care pe parcursul a aproximativ 100 de ani vor gesta în principal în SUA şi Europa Occidentală, pentru a se disemina şi impune apoi ca model global.
Modelul social transformist al Şcolii de la Frankfurt este actualmente instaurat în majoritatea societăţilor occidentale, sub forma corectitudinii politice, că dogmă a societăţilor democratice, care sunt pe cale să îşi piardă modelul identitar creştin şi să se prefacă într-un tot comunizat supranaţional, realizând astfel visul artizanilor săi a „societăţii fără clase”, dar şi fără Dumnezeu, căci precum remarcă Dostoievski, „omul fără ţară e şi fără Dumnezeu”.
Parcursul istoric, ideologic, precum şi perspectivele ce se întrevăd vor fi analizate în cele ce urmează.
Înainte de al Doilea Război Mondial, marxismul susținea că, dacă războiul se declanșează în Europa, clasa muncitoare se va ridica împotriva burgheziei și va porni o revoluție comunistă.
Așa cum se întâmplă cu multe teorii marxiste, lucrurile n-au mers prea bine. Când a început razboiul, în 1914, în loc de revoluție, proletariatul a îmbrăcat uniforma și a plecat la război.
După ce conflagrația s-a încheiat, teoreticienii marxiști s-au întrebat „Ce nu a funcționat?”.
Doi gânditori marxiști ai epocii, Antonio Gramsci și Georg Lukacs, au concluzionat că în Europa, clasa muncitoare a fost orbită de succesul democrației occidentale și de capitalism.
Ei s-au gândit că pâna nu vor fi distruse democrația și capitalismul, o revoluție comunistă nu ar fi posibilă.
Antonio Gramsci (n. 1891, Ales – d. 1937) a fost un lider politic italian şi filozof, co-fondatorul Partigului Comunist din Italia, în 1921, fiind pentru o perioadă liderul acestui partid.
Antonio Gramsci
Este unul dintre cei mai importanţi filozofi marxişti, alături de Karl Marx însuşi, cunoscut datorită conceptului său de hegemonie culturală, care afirmă menţinerea statului capitalist prin coerciţia exercitată de clasa conducătoare asupra clasei muncitoare pentru a-i adopta valorile.
A fost şi un autor important în teoria relaţiilor internaţionale.
A editat ziarul Ordine nuovo.
Gramsci a fost închis de Mussolini în Italia, unde a și murit în 1937, din cauza stării sale de sănătate precare.
Georg Lukacs
Lukacs apromovat o politică pe care a numit-o „terorism cultural”, care se concentra pe aceste două obiective. În 1918, Lukacs a devenit ministrul culturii în Ungaria bolșevică a luio Kun Bela.
În acea perioadă el a înțeles că dacă unitatea familiei și moralitatea sexuală sunt erodate, societatea poate fi distrusă.
O mare parte a „terorismului cultural” avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină.
În aceste lecturi le erau prezentate copiilor chestiuni sexuale explicite și erau învățați despre conduita sexuală promiscuă.
Dar, din nou, planurile au eșuat: oamenii au fost scandalizați de programul lui Lukacs, iar în 1919, când România invada Ungaria, el a fugit din țară.
În 1929, teroriștii culturali s-au reunit la „Săptămâna studiului marxist în Frankfurt”, Germania. Acolo, Lukacs a întâlnit un marxist tânăr și bogat, Felix Weil.
Până la apariția lui Lukacs, teoria marxistă clasică se baza numai pe transformările economice care urmau să distrugă diferențele de clasă.
Weil a fost însă entuziasmat de viziunea culturală asupra marxismului a lui Lukacs.
Astfel că s-a decis să finanțeze o nouă instituție marxistă – Institutul pentru Cercetări Sociale, nai târziu cunoscută ca Școala de la Frankfurt.
În 1930, „școala” și-a schimbat direcția sub conducerea noului director, Max Harkheimer.
Echipa a început să amestece ideile lui Freud cu cele ale lui Marx și, astfel, a apărut marxismul cultural și, prin extensie, un curent de gândire derivat din acesta, adesea considerat ca fondator sau paradigmatic al filosofiei sociale sau al teoriei critice.
Într-adevăr, din marxism derivă și ideea că filozofia ar trebui să fie folosită ca o critică socială a capitalismului și nu ca o justificare și legitimizare a ordinii existente, o critică care ar trebui folosită pentru transformism.
Dacă în marxismul clasic, clasa muncitoare era oprimată de clasele conducătoare, noua teorie susținea că toată societatea era oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima era familia.
Școala de la Frankfurt concluziona că această teorie va avea nevoie de noi lideri pentru a grăbi schimbarea, întrucât muncitorimea nu părea capabilă să se revolte de bună-voie.
În Germania, au venit la putere național-socialiștii, în 1933. Nu era locul și timpul potrivit să fii un evreu marxist, așa că mulți membri ai școlii s-au mutat la New York, bastion al civilizației vestice, la timpul respectiv.
Venirea în America
În 1934, „școala” a renăscut la Universitatea Columbia, iar membrii ei au început să-și transfere ideile asupra culturii americane.
Acolo „școala” a perfecționat instrumentul pe care urma să îl folosească pentru a distruge civilizația vestică: cuvântul tipărit. Au publicat multe materiale, din care primul a fost „Teoria critică”.
„Teoria critică” este un joc asupra semanticii, de o simplitate uimitoare: să fie criticat fiecare stâlp al culturii occidentale – familia, morala, democrația, legea, libertatea de exprimare și altele.
Speranța era ca, sub presiune, acești stâlpi să se năruie.
Următorul material a fost carte „Personalitatea autoritară”, avându-l coautor pe Theodor Adorno. Aceasta a redefinit credințele tradiționale americane asupra rolurilor de gen și asupra moralității sexuale, numindu-le „prejudecăți”. Adorno le-a comparat cu tradițiile care au condus la apariția fascismului în Europa.
Să fie doar o coincidență că principala acuză pentru cei incorecți politic azi este aceea de „fascism”?
Școala de la Frankfurt, mutată acum în SUA, a promovat trecerea de la ideile economice spre cele ale lui Freud, publicând lucrări despre reprimarea psihologică.
Lucrările lor au împărțit societatea în două grupări principale: opresori și victime.
Ei au arătat că istoria și realitatea au fost create de acele grupuri care controlau instituțiile tradiționale. În acel moment, sub aceste cuvinte erau denumiți bărbații creștini cu descendență europeană.
Pornind de la această idee, ei au arătat că rolurile sociale tradiționale ale bărbaților și femeilor se datorau diferențelor de gen, astfel cum erau ele definite de „opresori”. Cu alte cuvinte, genul nu exista în realitate, ci era doar un „construct social”.
O coaliție a victimelor
Adorno și Horkheimer s-au întors în Germania la sfârșitul războiului. Herbert Marcuse, alt membru al Școlii, a rămas în America și, în 1955, a publicat ,,Eros și civilizație”, carte în carte Marcuse a arătat că civilizația vestică era intrinsec represivă, întrucât renunța la fericire pentru progresul social.
Marcuse avansa astfel ideea de ,,perversitate polimorfă”, un concept creat de Freud, care fixa ideea plăcerilor sexuale în afara normelor tradiționale. ,,Eros și civilizație” va avea o mare influență în crearea revoluției sexuale de la 1960.
Marcuse va fi cel care va răspunde întrebării lui Horkheimer din 1930: Cine vor fi noii lideri ai revoluției marxiste, în locul clasei muncitoare?
Și tot el a dat răspunsul: o coaliție cu rol de victimă, formată din minorități – negri, femei și homosexuali.
Mișcările sociale din anii ’60 – mișcarea de emancipare a negrilor, feminismul, drepturile homosexualilor, „eliberarea” sexuală – i-au oferit lui Marcuse o ocazie unică.
Ideile Școlii de la Frankfurt s-au răspândit extrem de rapid în universitățile americane; marxismul cultural devenea, încet-încet, normă în societate.
În 1965, anul de vârf al mișcărilor sociale, Marcuse a publicat „Toleranța represivă”.
În noua sa teorie, tolerarea tradițională în societatea americană a tuturor valorilor și ideilor însemnau de fapt reprimarea ideilor ,,corecte”.
El a fabricat termenul de ,,toleranță eliberatoare”, prin care a propuse tolerarea oricărei idei aparținând stângii și intoleranță la ideile dreptei (conservatoare).
De atunci, o temă omniprezentă a Școlii de la Frankfurt este totala și absoluta intoleranță a oricărui punct de vedere diferit de al lor. Aceasta este, de asemenea, trăsătura fundamentală a celor ce venerează azi corectitudinea politică.
Activitatea Școlii de la Frankfurt a avut un impact major asupra culturii americane.
A modelat America omogenă a anilor ’50 transformând-o în națiunea dezbinată și plină de animozitate de astăzi.
A contribuit la decăderea familiei, la ascensiunea feminismul radical și la polarizarea rasială pe care o putem observa chiar în epoca președintelui Obama.
Sistemul politic american nu doar că nu s-a opus prea mult trendului, dar l-a îmbrățișat în totalitate și l-a promovat în societate mai ales printr-o educație publică total eronată.
De altfel, Barack Obama și Hillary Clinton sunt discipoli ai lui Saul Alinsky, „soldat” credincios al marxismului cultural.
Ca urmare, trăim acum într-o societate hipersensibilă, în care trendurile sociale și „sentimentele” au anulat realitățile biologice obiective, fiind factori decisivi în stabilirea a ceea ce este corect sau greșit.
Corectitudinea politică este un război asupra logicii și rațiunii. Dacă, citându-l pe Winston, protagonistul distopiei lui Orwell, „1984”, „Libertatea este libertatea de a spune că 2+2=4”, atunci astăzi America nu mai este o țară liberă.
FILM DOCUMENTAR: Marxismul Cultural – plaga nevăzută care a corupt America și care amenință și România. Originea ideologiei promovate de fundațiile Soroș.
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 