CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Povestea CAPITALELOR Moldovei medievale

 

Povestea CAPITALELOR Moldovei Medievale

 

În codițiile în care cetățenii Rep. Moldova (ca și foarte mulți din România) nu cunosc unele informații pe acest subiect, (ba încă unii basarabeni îmi spuneau că Ștefan cel Mare a domnit la Chișinău!!!), considerăm că sunt binevenite unele precizări. 

Mult timp s-a acreditat ideea că orașul Baia (azi comună la 5 km sud de Fălticeni, jud. Suceava), ar fi fost prima reședință domnească a țării. Cronica lui Simion Dascălul spune că localitatea a fost descălecată de niște sași care au fost olari.

După nume (Baia=mină, exploatare minieră; vezi Baia Mare, Baia Sprie…), dar și după unele informații aici s-ar fi exploatat minereu de argint, chiar arginto-aurifer.

În mod cert, populația germană din Transilvania (probabil și de la exploatarea minieră de la Rodna) a contribuit hotărâtor la dezvoltarea urbană a așezării, atestată prima dată în anul 1334.

Plasata pe malul râului Moldova, care a și dat numele țării căci Muntenia, mai devreme, se învrednicise cu denumirea de Țara Românească, Baia primise denumirea de Civitas Moldaviae.

Decăderea orașului s-a datorat în principal distrugerii sale cu ocazia luptei de aici a lui Ștefan cel Mare cu regele maghiar Matei Corvin (1467).
Săpăturile arheologice sistematice de aici NU au adus niciun argument că aici primul descălecător al țării – maramureșeanul Dragoș – ar fi rezidat cel puțin o vreme.

În plus, acesta a ridicat cunoscuta biserică de lemn de la Volovăț (cca. 6 km sud de Rădăuți, jud. Suceava), ca biserică de curte.

Ulterior, după cele scrise de Neculce, Ștefan a mutat-o la Putna, nu departe de celebra sa mănăstire, loc mai ferit de pericolele turco-tătare, monument care exista și astăzi.

Analiza specifică lemnului, dendrocronologică, a demonstrat vechimea din secolul al XIV-lea (!) al bârnelor sale originale.

În plus, săpăturile noastre arheologice de la Volovăț, la poalele unul deal împădurit, în locul Porcăreț, au dus la cercetarea unei foste fortificații din lemn (cu palisadă) la care se referea și o legendă locală despre faptul că Dragoș ar fi avut aici loc de apărare.

Următorul moment istoric important este cel al celui de-al doilea descălecat, prin persoana maramureșeanului Bogdan, devenit întâiul.

Alegerea zonei bucovinene a viitoarei Moldove pentru începuturile statului nu a fost deloc la întâmplare, dacă avem în vedere depărtarea mai mare de pericolul reprezentat de tătari, dar și faptul că zona era în corespondență cu nordul Transilvaniei și cu Maramureșul istoric.

În urma unor deosebit de intense colonizări cu sate de dincolo de munți (am mai spus-o: basarabenii sunt în mare parte istoric vorbind descendenți ardeleni, ca și bucovinenii de azi), depresiunea Rădăuți a câștigat o densitate demografică semnificativă.

La rândul său, viața în orașul cu același nume, plasat nu departe de artera râului Suceava, după o serie de descoperiri arheologice și numismatice, se pare că a avut o existență neîntreruptă în era creștină.

Toate acestea – ca și poate existența aici a unui feudal local mai important – au determinat pe Bogdan I să se oprească aici (post 1359).

Ajungem astfel la cea mai veche necropolă domnească a țării, cunoscuta biserică ce îi poartă numele – Bogdana.

Aici, arheologii au descoperit urmele de lemn ale unei prime biserici din lemn din al doilea deceniu al secolului al XIV-lea, în interiorul căreia fuseseră îngropați ctitorul (un enigmatic localnic Costea, menționat de pomelnicul mănăstirii Bistrița), Bogdan și fiul său Lațcu.

Ulterior, probabil Petru I Mușat, a ridicat biserica din zid de astăzi, înglobând în perimetru său și suprafața fostei biserici mai vechi.

La rândul său, Ștefan cel Mare a comandat unui meșter polonez sculptarea pietrelor funerare din biserică, pentru frații Roman I și Petru I (fii lui Costea și ai Margaretei Mușat – fiica lui Bogdan I), și Ștefan I, fiul lui Roman I.

Dintre copii lui Bogdan I (mai mulți?), cunoaștem doar pe Margareta și pe urmașul său la domnie Lațcu, cel care în mod cert a optat pentru rezidența în orașul Siret de la cca. 12 km est de Rădăuți.

Ce l-a determinat să aibă această opțiune, chiar dacă locul de veci l-a ales tot lângă tatăl său, la Rădăuți ? Probabil au fost mai multe lucruri avute în vedere. Orașul Siret (ca și Baia – pe Moldova și Suceava – pe Suceava, și altele…) era amplasat pe valea râului cu același nume, cale importantă de tranzit comercial ca și mai târziu, spre Dunăre și portul Galați.

Aici, pe înălțimea numită deloc întâmplător Horodiște, a existat o fortificație din lemn (palisadă), cu val de pământ, de origine slavo-română din secolele IX-XIII (?) – din păcate până în prezent fără săpături arheologice din cauza cimitirului evreiesc.

În monografia noastră Istoria Bucovinei (vol. II), am emis ipoteza existenței în microzona sa a unui cnezat de Siret.

Nu cunoaștem însă realitățile politice ale Siretului de atunci nici dacă la acea vreme fortificația mai era funcțională, probabil că da, refăcută, deși este aproape sigur că marea invazie mongolă de la 1241 a trecut și pe aici distrugând-o.

Ce știm însă este faptul că aici, în nord, în vecinătatea regatului polonez, influența acestuia în scopul catolicizării populației era tot mai mare.

Mai înainte, la 1340, doi călugări misionari catolici fuseseră uciși, aceasta fiind și cea mai veche atestare a localității care s-a putut păstra.

Și aici, populație germană, aici mai degrabă coborâtă din sudul Poloniei, a putut contribui major la dezvoltarea unei vieți urbane.

Ulterior tot la Siret – poate pe dealul Ruina (?) călugării dominicani și-au ridicat o mănăstire, distrusă la 1573 din porunca lui Ioan Vodă cel Viteaz.

Deci din actele papale pe la 1370-1371 s-a consemnat ezitarea lui Lațcu de a trece țara la catolicism, orașul urmând să fie ridicat la rang de civitas.

Alte semne de întrebare se leagă de realitățile Sucevei la venirea aici a lui Petru I Mușat.

Cu o amplasare favorabilă în teren, pe valea Sucevei, afluent important al Siretului, cu o evoluție umană neîntreruptă în era creștină, localitatea a beneficiat în vatra sa istorică și de o fortificație din lemn și pământ dovadă a existenței aici a unui feudal local mai important.

Împrejurările mutării domniei aici rămân pe veci necunoscute.

Ceea ce știm este că în anul 1388, an în care împrumuta pe suzeranul său polonez Vladislav Iagelo cu 3.000 mărci de argint – circa 52 kg aur fin, Petru I rezida aici deja.

În acest scop ridicase prima sa cetate, la nord de oraș, pe dealul Șcheia, parcă punând bastion de veghe spre pericolul regatului polonez.

Ulterior, renunțând la ea, ridică fortul mușatin, inima a ceea ce va deveni Cetatea de Scaun a Sucevei, mult extinsă de Ștefan cel Mare, cea care își va deschide porțile în mai 1600 eroului tuturor românilor, unificatorul Mihai Viteazul.

Tot domnul Petru I face primul nivel constructiv la Curtea Domnească din oraș și bate primele monede ale țării, cu inscripție în latină.
În fine, după ce țara pierde suveranitatea sa plătind tribut la turci, în veacul de glorie al Imperiului Otoman, la începutul celei de-a doua domnii acceptată de turci, Alexandru Lăpușneanu este obligat în 1564 să mute capitala la Iași, oraș mai ușor de controlat, unde totuși exista o veche curte domnească atestată documentar încă din vremea lui Alexandru cel Bun.

Orașul lași, despre care se pot scrie mai departe foarte multe, a fost una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862.

El a cunoscut marele entuziasm popular al unirii celor două state surori, dar și unele acțiuni reacționare boierești contra unirii (ca și acum!).

Iașul lui Eminescu a fost și capitala Regatului României între 1916 și 1918, în perioada primului război mondial, când Bucureștiul era sub ocupație germană.

Și pentru că tot iubiți sincer istoria Moldovei, pentru folosul tuturor școlilor din Republica Moldova și Ucraina, rugăm fierbinte ca unele cadre școlare să obțină cartea ISTORIA ADEVĂRATĂ A MOLDOVEI (PENTRU ELEVI) pentru școala lor, prin xerografiere la cele distribuite deja în teritoriu, sau descărcare de pe internet, folosind linkurile tinyurl.com/s67f8ty șitinyurl.com/whryh4k și inventariere oficială ulterioară la bibliotecă. Cât mai urgent!

Lucrarea se poate printa tot gratuit și de pe site-ul istoric deosebit de important cu linkul de acces: goo.gl/b9BQne, ca și multe alte materiale despre Ștefan cel Mare, inclusiv afișe istorice.

Ideal, ilustrația cărții poate fi printată în format A 3 pentru cabinetele școlare de istorie.

Unii poate vor citi pagini din carte la ora de istorie, sau la cercurile de istorie. Unii părinți patrioți o vor putea copia printând-o pentru copiii de acasă.

Poate și unii preoți patrioți o vor citi pe internet și astfel documentați, vor vorbi credincioșilor în biserică despre faptul că moldovenii sunt români. Chiar și anual la 27 August, sau la 1 Decembrie. Lămuriți sătenii neștiutori!

Și nu uitați, DEASUPRA statalității, de care vorbesc obsesiv unii politicieni, care este CASA de locuit, stă BINELE POPORULUI !!! Reunirea neamului.

Numai intelectualii, ce lămuresc sătenii despre ce este propaganda mincinoasă la TV și radio, mai pot salva Moldova!

Dr. Mugur Andronic,
Cetățean de onoare al mun. Suceava,
Decorat prezidențial,
Laureat al Academiei Române

prin https://www.timpul.md/articol/povestea-capitalelor-moldovei-medievale

26/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

IPOTEZE. Ce înseamnă Moldova ?

Harta Moldovei medievale

 

 

 

 

DE CE „MOLDOVA”?

 

 

Nu v-aţi întrebat niciodată ce înseamnă Moldova? N-aţi ştiut că locuim într-o cetate, ocrotită de trecut, prezent şi viitor?

– Până şi un fir de iarbă are rădăcina sa, zicea Mihail Sadoveanu. Dapoi o ţară!

Cu mii de ani în urmă, ţara strămoşilor noştri se numea Dacia, adică ţara celor buni la suflet, ţara celor care au un mod de viaţă pozitiv, afirmativ şi optimist.

Ea, Dacia, ocupa un teritoriu cu mult mai vast decât actuala Românie şi Moldovă, luate împreună, de aceea, când Traian, împăratul Romei, l-a învins pe Decebal, ocupând un sfert de ţară, cei rămaşi în libertate, ca să nu se identifice cu Dacia romană, şi-au zis fiecare în felul său, după denumirea regiunii sau ducatului în care locuiau.
Secole la rând, dacii liberi şi-au păstrat tradiţiile, folclorul, limba.

Nu, însă, şi denumirea ţării, pe care sperau s-o vadă într-o bună zi reîntregită.
Prinse în iureşul războaielor de apărare, căpeteniile din fruntea micilor feude, nu aveau nici ambiţia, nici forţa necesară ca să revendice vechiul blazon al ţării, cu atât mai mult că dincolo de Dunăre, în nordul Balcanilor, până aproape de secolul al VI-lea au existat două provincii romane care se numeau: Dacia Ripensis şi Dacia Mediterană.
N-a avut acea ambiţie nici Dragoş-vodă, care, în anul 1352, a întemeiat în partea de răsărit a fostei Dacii o nouă provincie, cu numele Moldova.
Încercând să dea o explicaţie acestei denumiri, cronicarul Grigore Ureche a reprodus în scrierile sale o legendă despre aşa-numita „descălecare a lui Dragoş”, conform căreia, la o vânătoare de zimbri, voievodul şi-a pierdut căţelul favorit.

Cum porecla acelui patruped fusese Molda voievodul (spune legenda) a botezat cu numele Moldova râul în care el s-a înecat, iar de la denumirea râului s-a tras, chipurile, şi denumirea ţării…
Legenda e frumoasă, dar neadevărată!
Am scris despre asta acum vreo 15 ani în „Noi în biografia omenirii” (vezi pag. 290), cu gând să combat o poveste care explica denumirea ţării noastre printr-o versiune nu prea onorabilă.

Din aceleaşi motive, reiau subiectul în cauză, în speranţa că vechea legendă va fi însoţită (cel puţin, la orele de istorie) şi de alte versiuni…
În primul rând, pornesc de la presupunerea că Dragoş-vodă nu era un ignorant şi, chiar dacă ar fi fost pasionat de câini, nobleţea şi demnitatea l-ar fi împiedicat să lege denumirea ţării de numele unui sărman căţel.
În al doilea rând, să nu uităm că strămoşii neamului nostru s-au aflat aici dintotdeauna, aşa încât descălecarea lui Dragoş a fost un episod, şi nu un început al istoriei.
În sfârşit, invoc părerea savanţilor din domeniu care afirmă că Moldova este un nume foarte vechi, de origine necunoscută sau, cel puţin, discutabilă (vezi: „Lexicologie şi terminologie românească” de V.Frăţilă).Lingvistul Iorgu Iordan, spre exemplu, leagă această denumire de pădurile de molizi care se întâlnesc la izvoarele râului Moldova.
– Nimic nu se opune la combinarea neslavului „molid” cu sufixul slav „ov(a)”, îşi justifică dânsul ipoteza, făcând aluzie la trecerea slavilor prin aceste teritorii.
Pusă pe cântarul adevărului, ipoteza cade de la sine, pentru că atât istoria poporului român, cât şi logica toponimiei o exclud din start. Dacă am admite că denumirea râului Moldova a venit de la vegetaţia sa, atunci acelaşi râu ar trebui să aibă pe diferite sectoare ale sale diferite denumiri, să zicem: Molid-ov(a); Brăd-ov(a); Salcâm-ov(a) ş.a.m.d.

Pe de altă parte, cum se explică atunci denumirea unui alt râu Moldova de pe teritoriul Slovaciei, dacă acel râu nu trece prin nici o pădure de molizi?
Fireşte, nu e un secret că avem suficiente denumiri de râuri şi localităţi cu sufixe slave. Nu, însă, şi Moldova! Acest nume e mult mai vechi decât slavii care au migrat spre Balcani după aproximativ 700 de ani de la domnia Marelui Burebista.
Deci, care este adevărata etimologie a numelui de ţară – Moldova?Conform vechilor documente, în nordul Daciei era atestată o localitate cu numele latin de „Civitas Moldaviae” (adică „Cetatea Moldovei”).
E vorba, probabil, de orăşelul Baia, situat pe râul Moldova – orăşel care, mai târziu, a fost ales de Dragoş-vodă drept capitală a Moldovei.
Ei bine, această localitate, numită cândva „Cetatea Moldavă”, a apărut cu mult înaintea erei noastre – încă pe timpul şederii vremelnice a celţilor în aceste teritorii (inclusiv în Panonia şi Slovacia).

Cunoaştem cu toţii că Burebista, regele dacilor, i-a bătut în mai multe rânduri pe celţi şi i-a gonit spre apusul Europei, unde ei s-au stabilit, în cele din urmă, pe pământurile Franţei şi Elveţiei de azi, formând nucleul poporului francez.
De la celţi ne-au rămas nu numai anumite vestigii materiale, dar şi denumirea parţială a Moldovei.

Zic „parţială”, pentru că la baza noţiunii discutate se află 2 cuvinte: Mol şi DAVA. Unul de origine celtică – „MOL” (însemnând şi azi în limba franceză „dig de piatră”) şi altul de origine dacică – „DAVA” (însemnând în limba strămoşilor noştri „cetate”).
Ajunşi aici, nu mai avem nevoie nici de căţeaua lui Dragoş, nici de pădurile de molizi ca să demonstrăm că ne tragem de la daci atât prin sânge, cât şi prin denumirea ţării.

Aşadar, Moldova se descifrează ca Cetate de piatră situată pe malul unei ape – o denumire foarte semnificativă, dacă ţinem cont de faptul că de-a lungul hotarelor noastre s-au aflat şi se mai află încă numeroase cetăţi de piatră situate pe malurile râurilor de frontieră.

Aurelian Silvestru- basarabialiterara.com.md

 

22/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: