Odată cu repunerea în drepturi pe teritoriul Moldovei a limbii moldovenilor, s-a pus şi problema derusificării/desovietizării onomasticii moldoveneşti, inclusiv a toponimelor (denumirilor de localităţi).
Ca multe alte începuturi oportune din perioada de început a Republicii noastre, nici acest lucru n-a fost dusă până la capăt.
Deşi oraşul Chişinău este în esenţă – istoric vorbind – rusesc, localitatea în baza căreia s-a întemeiat acesta şi implicit denumirea sa, nu au nicio legătură cu ruşii, existând de secole înaintea ocupaţiei din 1812 a estului Moldovei.
Trucul rusesc cu adaptarea numelui moldovenesc Chişinău în Кишинёв(„Chişiniov”), este o componentă a politicii mincinoase duse de Imperiul Rus pentru a justifica anexarea ilegală a acestei bucăţi de pământ, prin încetăţenirea în conştiinţa europenilor a caracterului rusesc al provinciei nou-achiziţionate.
La fel s-a întâmplat şi cu denumirea dată teritoriului: s-a luat un nume autohton – Basarabia, care desemna doar sud-estul Moldovei, aflat sub control otoman direct, şi s-a extins asupra întregului teritoriu, de la Cetatea Albă până la Hotin, dar dându-i-se o sonoritate slavă – Бессарабия/Bessarabia (fără arabi?!), iar partea care era numită de moldoveni şi munteni Basarabia, a început să fie numită de ruşi Буджак(Bugeac), la fel cum o numeau turcii.
Acelaşi lucru e valabil şi pentru Tighina, care deşi etimologic este de origine slavă, a fost înlocuită de ruşi cu turcescul Bender, doar pentru a nu perpetua denumirea românească.
La fel, Cetatea Albă rămâne în timpul ruşilor Akkerman, ca în timpul turcilor.
Măcar din aceste considerente ruşii, cei imperiali şi cei sovietici şi cei actuali, trebuie consideraţi ipocriţi.
Căci de 200 de ani una din tezele justificative ale lor privind anexarea pământului moldovenesc dintre Prut şi Nistru este că s-a dorit eliberarea ortodocşilor de sub stăpânirea turcă (musulmană).
Pe de o parte îi eliberezi de turci, iar pe de altă parte impui denumiri turceşti străine localnicilor.
În perioada ocupaţiei ruseşti centrul provinciei ruseşti Bessarabia ajunge să fie cunoscut în lume cu numele Kishinev.
Dar a existat 1989 şi 1991.
Moldovenii reintră în drepturi, cel puţin formal.
Spre deosebire de alte state, autorităţile moldoveneşti nu adoptă o poziţie tranşantă privind promovarea denumirilor moldoveneşti de localităţi în exteriorul ţării.
Autorităţile de la Minsk, odată cu adoptarea denumirii Belarus în locul denumirii Belorusia, încep să o promoveze intens, insistând chiar ca şi Rusia să utilizeze doar această formă.
Côte d’Ivoire din 1985 solicită tuturor statelor lumii să utilizeze această denumire în propriile limbi, nefiind de acord cu termeni ca Ivory Coast sau Coasta de Fildeş.
Ucraina, odată cu schimbarea oficială a denumirilor Kiev în Kyiv, Lvov în Lviv, Kharkov în Kharkiv etc. insistă la nivel internaţional pentru utilizarea anume a formelor ucrainene.
Moldova nu a făcut astfel de demersuri în scurta sa istorie.
Deşi denumirea utilizată de ruşi Moldavia a fost utilizată şi de occidentali în perioada sovietică, odată cu intrarea Moldovei în ONU se dă preferinţă denimirii autohtone.
Acest lucru s-a întâmplat mai ales din două motive: a) Moldova a fost şi rămâne o necunoscută pentru marea majoritate a societăţii occidentale, cu atât mai mult prin alte părţi, astfel că străinii (de regulă jurnaliştii sau oficialii) care au legătură cu Moldova utilizează denumirea recunoscută de forurile internaţionale; b) în limbile europene Moldavia este denumirea principatului Moldovei.
În privinţa Chişinăului lucrurile urmează acelaşi tipar. Cei care intră în contact cu oraşul sau ţara noastră folosesc numele utilizat de majoritatea absolută a populaţiei Moldovei.
Google este edificator în acest caz: 34.800.000 rezultate pentru Chisinau versus 5.840.000 pentru Kishinev.
Se poate obiecta că denumirile date unor localităţi sau ţări străine au rădăcini istorice.
La urma urmei şi Moscova în română nu e Moskva.
Da, însă istoria unor termeni ca Londres (eng. London), Bucharest (rom. Bucureşti), Varşovia (pol. Warszawa), Рим (ital. Roma) nu poate fi comparată cu istoria termenului Кишинёв/Kishinev (rom. Chişinău).
Tradiţia istorică este un argument în păstrarea formelor româneşti ale următoarelor denumiri: Florenţa (ital. Firenze), Marsilia (fran. Marseille), Lisabona (port. Lisboa), Praga (ceh. Praha), Viena (germ. Wien), Londra (eng. London), Copenhaga (dan. København), Hanovra (germ. Hannover) etc.
Dar denumiri precum Bologna (ital. Bologna), Valladolid (span. Valladolid), Toulouse (fran. Toulouse), Innsbruck (germ. Innsbruck), Glasgow (eng. Glasgow), Dusseldorf (germ. Düsseldorf), Brno (ceh. Brno) etc. se scriu conform limbii originare şi se citesc deasemenea în maniera originară („Bolonia, Valiadolid, Tuluz, Insbruc, Glazgou, Duseldorf, Bîrno”).
Se observă existenţa formelor româneşti pentru denumirile din proximitate, dar numai pentru cele de importanţă evidentă (capitale, centre politice sau culturale), pe când cele de importanţă secundară (raportate la vorbitorii de română) respectă regula limbii originare.
Cele din zonele îndepărtate urmează forma consacrată de specificul englezesc, franţuzesc, spaniol (Washington, Quebec, Quito) sau a transliteraţiei oficiale (Thimphu, Sana’a, Phnom Penh).
Or, Chişinău este pentru italieni similar cu Bologna pentru moldoveni, pentru spanioli – similar cu Valladolid pentru moldoveni, pentru francezi – similar cu Toulouse pentru moldoveni ş.a.m.d.
Suntem o veritabilă periferie în acest sens.
Lucrurile pot fi schimbate şi în privinţa termenului Chişinău.
Dacă tradiţia rusească ne-a impus în trecut termeni precum Pekin, Ulan-Bator, Gruzia, astăzi formele româneşti corecte sunt altele – Beijing, Ulaanbaatar, Georgia.
Şi dacă în privinţa denumirii date de ruşi avem o tradiţie istorică, vorbitorii de alte limbi, mai ales cele cu alfabet latin, trebuie să se inspire din denumirea originară – Chişinău.
La fel cum se procedează în cazul capitalelor Sloveniei, a Muntenegrului şi a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei – state oarecum echivalente cu Republica Moldova, din perspectiva cognoscibilităţii internaţionale. Ljubljana, Podgorica şi Skopje rămân neschimbate în toate limbile care folosesc alfabetul latin, deşi nu întotdeauna corespund regulilor de scriere a respectivelor limbi. Şi pronunţarea/citirea lor se face la fel în spiritul limbilor originare – „Liubliana, Podgoriţa, Scopie”.
Şi Chişinău trebuie promovat ca atare – Chisinau.
Nicidecum Kishinev, care e străin moldovenilor şi nu îi reprezintă. Dar nici Kisinev, Kischinew, Kichinev, Kishinyov, Kischinau, nici chiar Chishinau.
O scurtă listă cu denumirea Chişinăului în alte limbi:
Albaneză – Kishinau
Azeră – Kişinyov
Belarusă – Кішынёў
Bulgară – Кишинев
Cehă – Kišiněv
Engleza – Chisinau/Kishinev
Franceză – Chisinau/Kichinev
Germană – Chisinau/Kischinau
Indoneziană – Kishinev
Islandeză – Kisínev
Italiană – Chisinau
Kazahă – Кишинев
Lituaniană – Kišiniovas
Letonă – Kišiņeva
Macedoneană – Кишињев
Maghiară – Chisinau/Kisinyov
Norvegiană – Chisinau/Kisjinjov
Olandeză – Chisinau/Kisjinev
Poloneză – Kiszyniów
Portugheză – Chisinau
Rusă – Кишинёв
Sârbo-Croato – Kišinjev
Slovacă – Kišiňov
Slovenă – Kišinjev
Suedeză – Chisinau/Kisjinev
Swahili – Kishineu
Turcă – Kişinev
Ucraineană – Кишинів
Denumirile în limba română ale capitalelor statelor cu nivel de recunoaştere în lume similar cu cel al Moldovei: Tirana (alb. Tiranë), Baku (azer. Baki), Reykjavik (isl. Reykjavík), Vilnius (lit. Vilnius), Riga (let. Rīga), Skopje (maced. Скопје), Sarajevo (sârb. Sarajevo), Bratislava (slovacă Bratislava), Ljubljana (slovenă Ljubljana), Podgorica (sârb. Podgorica).
Iar în privinţa convingerii vorbitorilor de rusă se pot aduce următoarele argumente: satele Republicii Moldova Delacău (rus. ucr. Делакеу), Făgădău (ucr. Фегедеу), Işcălău (ucr. Ішкелеу), Slobozia-Vărăncău (rus. Слобозия-Вэрэнкэу, ucr. Слобозія-Варанкеу), Vărăncău (rus. Воронково, ucr. Варанкеу), dar şi Bacău (rus. Бакэу), Zalău (rus. Залэу).
Chiar şi termenul rusesc Молдова (rom. Moldova), preferat de către rusolingvii moldoveni anteriorului Молдавия (Moldavia)!
Există în limba rusă resurse pentru a denumi capitala Moldovei conform formei româneşti. Nu există dorinţă!
Ruşii ne-au rebotezat până şi cel mai mărunt cătun şi persistă în încăpăţânarea lor de a nu-şi apropia propriile forme lingvistice de cele ale moldovenilor.
Moldovenii nu vor spune nicicând Novgorodul de Jos (rus. Нижний Новгород), pe când Новые Анены (rom. Anenii-Noi) este o realitate, şi nu doar printre ruşii Moldovei.
Dar ce fac moldovenii?
Pe lângă faptul că nu fac nimic pentru promovarea denumirii corecte a capitalei Moldovei, dar şi a altor localităţi (Bălţi – „Beltzy”, Tighina – „Bendery” etc.), se admit nişte lucruri cel puţin bizare, care ar debusola orice străin dornic să folosească corect numele Chişinăului.
1. Marele KăKat moldovenesc
În 2008, pe vremea comuniştilor, apar în Chişinău maşini cu numere de înmatriculare având litera K în locul literei C.
Explicaţii de genul „nu mai există combinaţii disponibile”, „s-a făcut la solicitarea cetăţenilor” etc. nu sunt credibile. Dacă s-ar fi terminat şirul de numere de tipul C XX xxx (2 litere şi 3 cifre) se putea foarte simplu utiliza C XXX xxx sau C XX xxxx. Sau acelaşi CU, uitat odată cu suprimarea judeţelor în 2003. Iar cât despre solicitările cetăţenilor – de ce nu se adoptă şi stilul de înmatriculare specific unor state americane?!
A fost vremea comuniştilor şi s-a permis (sau poate s-a impus) situaţia dată!
„Moldoveni” – cum zicea fostul preşedinte ucrainean Viktor Iuşcenko.
2. „Zborul frânt” (aviatic) al limbii române în Moldova
Cei care au zburat vreodată din sau spre Chişinău au observat cu siguranţă codul indicat pe bilete şi panouri informative, atribuit aeroportului din capitală – KIV.
Cum să mai ceri străinilor să folosească forma Chisinau când abia sosiţi în Moldova sunt întâmpinaţi de KIV?!!
Chiar să fi fost deja ocupate combinaţiile (din litere potrivite pentru Chişinău) care formează codurile IATA la vremea atribuirii codului pentru aeroportul chişinăuian, oricum se putea alege o combinaţie care să nu conţină o tentă atât de controversată!
CHI, CHU, CHN, CHS, CSN etc. sunt azi ocupate. CII este disponibil.
Poate nu prea aminteşte de Chişinău, dar măcar nu e atât de provocator ca acest KIV! (KishIneV)
Mai e liber şi IAC (International Airport of Chisinau). De ce nu?!
Să fie chiar unul fără vreo legătură cu denumirea Chişinău, astfel de cazuri existând peste tot în lume: YUL – Montreal, EWR – Newark, DCA – Washington, LED – Sankt Petersburg.
Dacă codul IATA pentru Chişinău mai poate fi justificat prin lipsa unor combinaţii potrivite, cel ICAO – LUKK – e de-a dreptul o scuipare pe tot ce e moldovenesc în Republica Moldova!
Codul Moldovei conform ICAO este LU, autorităţile Moldovei putând adăuga celelalte două litere pentru fiecare aeroport din ţară.
Dar de ce LUKK pentru Chişinău?!! Atât de „ruşi” am fost?!!
Şi dacă nişte rusofoni sau mancurţi au stabilit aceste coduri în anii ’90, de ce azi nu le schimbă nimeni?!! Atât de „ruşi” continuăm să fim?!!
Aceeaşi situaţie e şi la Aeroportul din Bălţi. Şi acesta are un cod IATA – BZY!!!
O fi o bâzâială continuă în aeroportul cela de-i păstrează denumirea respectivă!
De ce e mai potrivit Beltzy decât Bălţi?!!
La momentul atribuirii codului dat, BAL era disponibil, fiind însuşit abia în 1998 de un aeroport militar din Turcia.
Poate aceste lucruri sunt mai puţin importante.
Dar cum să promovezi altele mai importante, cum să promovezi imaginea ţării dacă şi la astfel de lucruri minore nu suntem capabili să gândim adecvat?
Imaginea noastră în lume ne-o facem singuri. De la fiecare moldovean care lucrează la negru în Europa, de la fiecare student care-şi petrece vara în SUA, de la fiecare familie care emigrează în Canada, de la fiecare artist care captează atenţia publicului străin şi până la acţiunile, dar mai ales inacţiunile tuturor guvernărilor moldoveneşti.
Însă în cazul muncitorului, a studentului, a familiei, a artistului, chiar să fie văzuţi respectivii ca oameni cumsecade, acest lucru nu va îmbunătăţi cu nimic imaginea Statului Moldova.
Ţara o reprezentăm fiecare în parte, dar Statul este reprezentat de conducători.
Care, din nefericire, rămân şi azi de-a dreptul impotenţi.
La data de 23 iunie 1947, revista Time Magazine a relatat din Elveţia despre existenţa unui om supranumit „Miracle Man” – un olandez misterios de 35 de ani, pe nume Mirin Dajo, care a încurcat oameni de ştiinta, medici şi spectatori obişnuiţi, atunci când, aparent fără nici o durere sau prejudicii interne, a fost direct strapuns prin piept cu o sabie.
Lama din oţel masiv i- a fost înfipta in piept de către un asistent, dar omul rămas stoic, neclintit.
Spectatorii aveau în faţă un miracol !
Pretinzând că era invulnerabil, Mirin Dajo a devenit notoriu pentru inciziile,nemaivazute pana atunci pe care şi le facea. În timpul anilor ’40, această enigmă vie a fost strapunsă de obiecte ascuţite cum ar fi suliţele şi săbiile fără să sufere deteriorări fizice sau sangerari.
Oare cum a ramas în viaţă?
A fost el, un fel de „al doilea Mesia”,asa cum titrau unele ziare ale timpului ? A fost doar un truc, un fel de prestidigitatie inventata de el ? Sau ar putea adevărul fi explicat ştiinţific?
Foto: Mirin Dajo în timpul unri demonstraţii
Cert este ca medicii nu a putut sa faca lumina asupra acestui fenomen. La data de 31 mai 1947, medicul elvetian, Hans-Naegeli Osjord, auzind de personajul nostru, l-a supus unor teste la un spital din Zurich, asistat de alţi medici.
Ca de obicei, Dajo dezbrăcat până la brâu a fost injunghiat cu o spadă, dar el nici macar nu a sângerat şi nici nu a simţit durere.
Apoi i s-au facut radiografii, care au arătat locurile in care inima, plămânii şi rinichii au fost strapunse.
Medicii din Zurich se aşteptau la hemoragii interne masive când lama de oţel a fost scoasă din corpul acestuia, dar, în mod straniu, doar mici urme de rănire au fost vizibile pe piele.
Oare cum a fost în stare să facă acest lucru? Experţii au fost de acord ca nu a fost vorba de nici o iluzie, si ca o sabie adevarata a trecut printr-un trupul sau si prin organele sale vitale,acesta supravieţuind fără a avea de suferit in privinta sanatatii.
Potrivit Dr. Jennifer Saw, astfel de lucruri ar putea fi explicate prin existenta unor puncte anume lipsite de inervare si de irigare sangvină.
În cazul în care o astfel de explicaţie poate oferi intr-o oarecare măsură o lamuri a misterului calitatilor incredibile ale lui Mirin Dajo, rămân in continuare mari semne de întrebare în legatură cu supravieţuirea lui.
Nu se cunosc fakiri indieni care să fi suportat asemenea răniri extreme şi este uimitoare lipsa infecţiilor si a durerii .
Născut în Rotterdam, Mirin Dajo a urmat cursuri la institutul de Beaux Arts şi a condus o echipa de design în anii 1920.
În tinereţe, el a povestit ca a avut diferite experienţe paranormale legate de viziuni şi telepatie, dar abia la 33 de ani a avut revelatia fortelor aflate în corpul său.
A renunţat la slujba pe care o avea in Amsterdam si a inceput să cânte in cafenele si pe stradă şi să permita oamenilor să-i străpungă trupul cu pumnale sau cioburi de sticlă, sau să uimească asistenţa atunci când manca lame de ras.
A declarat mai târziu că obiectele pe care le-a înghiţit ,s-au dizolvat în corpul său.
Dajo s-a impotmolit în birocraţie, atunci când funcţionari zeloşi au refuzat sa-i dea o licenţă pentru demonstraţii publice pentru motivul că multi oameni din asistenţă leşinau sau sufereau diverse forme de şoc in timpul spectacolelor sale.
Lui Dajo însuşi nu i-a venit niciodată rău pe scena, dar chiar şi aşa abilităţile sale l-au trimis timpuriu în mormânt.
La sfârşitul lunii mai, 1938, Dajo a murit din cauza unei rupturi aortice, la două săptămâni după ce un ac pe care l-a inghiţit i-a fost indepărtat chirurgical.
Potrivit relatarilor loialului sau asistent, Dirk Jan de Groot, cel care l-a numit ” mirin dajo” – care se traduce în limba esperanto aproximativ prin expresia „minunatul” – acesta a avut mai multi „îngeri pazitori”.
Evident, a ramas fara ajutor,tocmai atunci când ar fi avut cea mai mare nevoie de o minune.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 