Cântecul patriotic românesc „Pe-al nostru steag e scris unire”, se cântă în Olanda sub numele de „Imnul Maastricht”, fără să se știe că a fost compus de Ciprian Porumbescu. VIDEO

 

 

 

Controverse legate de cântecul patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Există o extraordinară asemănare între „Imnul Maastricht” cântat în Olanda şi cântecul patriotic românesc intitulat „Pe-al nostru steag e scris unire”, operă a compozitorului patriot Ciprian Porumbescu, scrisă în în 1880 :

 

 

 

 

 

 

Cu toate că unele situri din Occident, inclusiv Wikipedia, pretind că  olandezul Alphonse Olterdissen ar fi autorul acestei strălucitoare compoziții, toată lumea știe că muzica acestui imn înflăcărat îi aparţine lui Ciprian Porumbescu (1853-1883), iar versurile lui Andrei Bârseanu.

 

http://www.mestreechtenere.nl/guus%20olterdissen.htm  

 

 

 

Această melodie a lui Porumbescu  a fost adoptată ca imn oficial de către municipalitatea oraşului olandez Maastricht (Limburg) abia în anul 2002.  

Ea devenise încă din anul 1912  imnul naţional al Albaniei (Himni i Flamurit), albanezii recunoscând oficial atât compozitorul cât şi originea ei românească. 

 

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Hymni_i_Flamurit

 

Versurile imnului Albaniei au fost scrise de poetul albanez de origine aromână Aleksander Stavri Drenova (pseudonim: Asdreni).

Oricum, asemănarea dintre cele trei variante este incontestabilă !

La 28 ianuarie 2016, jurnalistul român George Roca a publicat un articol în care afirma că imnul orașului olandez Maastricht fusese copiat din „Pe-al nostru steag e scris Unire”.

Melodia Mestreechs Volksleed, adoptată în 2002 de municipalitatea din Maastricht ca imn al acestui oraș , avea o mare asemănare cu cea a cântecului românesc, așa că Roca a comparat atât piesele, cât și imnul albanez, făcând observația că, spre deosebire de albanezii care erau mândri de originea românească a imnului lor, olandezii au „furat” imnul, deși au blocat România să intre în spațiul Schengen acuzând-o de corupție.

Controversa a avut un impact mare în presa românească și străină  precum și în Wikipedia.

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe publicații de limba română din întreaga lume, printre care foarte documentată s-a arătat a fi https://www.gandaculdecolorado.com/o-privire-sinoptica-asupra-imnului-romaniei/, au remarcat cu satisfacţie că, referitor la paternitatea muzicală a Imnului Maastricht,  pe câteva situri importante de pe internet, precum Wikipedia, s-a făcut de curând mențiunea că acest imn popular în Olanda ar fi o copie aproximativă (loosely copy!) a cântecului „Pe-al nostru steag e scris unire”  compus de  Ciprian Porumbescu: https://en.wikipedia.org/wiki/Alphonse_Olterdissen

Iată un  text referitor la cântec, modificat recent în limba olandeză: „Vief jaor later in 1912, sjreve en componeerde de gebreurs Olterdissen e nui stök, naomelek “Trijn de Begijn”. Op ’t eind vaan dat stök woort ’t Mestreechs Volksleed gesjreve dat ‘nen ode aon Mestreech is en waor. De melodie is groetendeils gebaseerd op die vaan ’t Albaans volksleed, gecomponeerd door Ciprian Porumbescu.(1853-1883). ’t Leed is door de jaore eweg ‘nen eige leve goon leie. Guus Olterdissen1860-1942”.

Nici acasă, în România, cântecul patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire” nu a avut parte de prea multă linişte.

 

În 1975, după un concurs național pentru un nou imn, Nicolae Ceaușescu a încercat să facă din această melodie imnul național al Republicii Socialiste România, cu versurile modificate și cu titlul schimbat în „E scris pe tricolor Unire “.

 

 

 

 

 

 

Chiar dacă această compoziție era imnul Albaniei  încă din anul 1912,  Ceaușescu ar fi vrut  în 1977 ca ea să devină imnul de stat  al României și a dat ordin să-i fie schimbate titlul şi versurile, pentru a se încadra în ideologia partidului comunist.

Diplomația ceaușistă a încercat să negocieze cu conducerea comunistă de la Tirana pentru ca aceştia să-şi aleagă un nou imn de stat, dar preşedintele Albaniei, dictatorul Enver Hodja, a refuzat cu vehemenţă să renunțe la imnul compus de Ciprian Porumbescu.

 Așa se face că Ceaușescu a trebuit să opteze pentru un alt imn, compus tot de  de Ciprian Porumbescu, ”Tricolorul”, cunoscut și sub numele „Trei culori”,  care  a fost imnul național al Republicii Socialiste România din anul 1977 și până la Revoluția anticomunistă din 1989.

 

 

 

 

 

 

 

 

Textul  imnului a fost puternic împănat cu elemente ale ideologiei epocii comuniste.

Din păcate pentru calitatea muzicii, se pare că unele versuri au fost adaptate de însuși Ceaușescu, fără nici o legătură cu patriotismul fierbinte de care era însuflețit marele compozitor român care a fost Ciprian Porumbescu :

 

”Azi partidul ne unește

Și pe plaiul românesc

Socialismul se clădește

Prin elan muncitoresc.”

Publicitate

SĂRBĂTOAREA DE ARMINDENI LA ROMÂNI ȘI ADEVĂRATA SEMNIFICAȚIE A ZILEI DE 1 MAI

 

 

 

 

Despre Ziua Muncii ştim cu toţii câte ceva. Despre Armindeni – revenit, ca pretext al grătarelor de fiecare întâi mai, în România post-decembristă – ştim mai puţine și de-aceea, o să pornim povestea de la ziua Sfântului Irimia , cel care avea darul proorociei şi era serbat la fiecare început de Florar.

Etimologia cuvântului „Armindeni” își are originea în sintagma slavonă pentru „Ziua lui Ieremia” – „Ieremii-dini”.

Unele cutume ale lui se suprapun peste cele ale Sângiorzului, ori ale Sângiorgiului (Sfântul Gheorghe), sărbătorit cu o săptămână înainte, care la rândul lor se suprapun peste serbările mai vechi, păgâne, ale Cavalerului Trac, fiind vorba în primul rând la o serie de obiceiuri legate de începutul anului agricol, de relaţia omului cu natura explodând de verde, de floare, de parfumuri…

 În „Istoria fondării oraşului Bucureşti”, Nicolae Vătămanu istoriseşte despre ziua de Armindeni când dumbrava (ori codrul) de la Băneasa se umplea de boieri şi cucoane, „ieşiţi” în natură, să se bucure de parfumul de „verde crud”, „de mugur alb şi roz şi pur” (cum avea să spună, mult mai târziu, poetul). Era în primii ani ai secolului al XIX-lea, iar Băneasa abia începea a se numi… Băneasa, după dumneaiei, soaţa Banului Dumitrache…

Ehei, ce vremuri erau acelea, când, în vreme ce boierii şi boieroaicele se hârjoneau în poiană, „la o bătaie din palme se iveau de prin tufişuri robii cu feţe tuciurii şi cu zâmbetul de porunceală, purtând pe talgerele de aramă gustările pregătite din vreme”…
Cu numai câţiva ani mai înainte de întâmplările astea din dumbrava Ghiculeştilor, vodă Alexandru Ipsilanti (bunicul acelui Alexandru Ipsilanti care l-a trădat pe Tudor Vladimirescu), pusese să i se construiască în balta de la Herăstrău un chioşc de lemn, unde ieşea de Armindeni, cu curtea întreagă după el. Soarele, înteţit deodată, dădea ierburilor din jur un miros plăcut, de clorofilă dogorită, iar vodă se întindea la sfat, cu dregătorii domneşti, sorbindu-şi cafeaua cu gesturile deprinse-n Fanar.

În vremea asta, doamna Ţării (care, ce-ntâmplare, avea şi-un fiu domnitor, pe tronul celuilalt principat, al Moldovei) ieşea cu barca pe lac, cu gureşele domniţe după ea…

De nu mai ştiai dacă zgomotul care se-aude dinspre baltă e al broaştelor şi-al raţelor cu boboci, ori al femeilor îmbrăcate-n atlazuri.

 În popor, Armindenului i se mai zice şi „ziua beţivilor”!

Din cartea „Odinioară în Bucureşti”, a lui Alexandru Predescu,  aflăm povestea chefurilor „din livezile lui Bellu”… Era spre jumătatea secolului al XIX-lea, când, dacă e să dăm crezare cronicarului, baronul Barbu Bellu îşi deschidea moşia pentru protipendada vremii. Cuconi, cuconiţe, slugi, lăutari… umpleau locul şi veselia urca până la cer.

„Negustorii, arendaşi ai grădinii baronului, umblau printre mesele muşteriilor ori printre pâlcurile întinse pe iarbă, cu tărgile în braţe şi potrivindu-le gâtul lung peste bărdacele setoase, slobozeau vinul cu buricul degetului.

Când li se istoveau puterile şi banii, clienţii trânteau oala în pământ, ca să nu mai bea alţii după ei. Nu era de mirare atâta sete, când pe grătare sfârâia pastrama de capră, iar pe tarabe spânzura semiluna ardeiată a ghiudemurilor.

Chiar şi plăcintele răsturnate în tăvi de aramă, peste cotloane cu jar, când erau cu brânză, aveau atâta piper că abia se mai cunoştea tocătura. Cum de obicei se mânca şi cu carne şi cu brânză, doar vinul alina necazurile muşteriilor”.

Dar ştiţi ce-i curios în toată povestea asta? Că până şi după 1858, după ce baronul Bellu şi-a donat livada oraşului, ca să se facă în locul ei un cimitir, târgoveţii şi boierii au continuat să vină de Armindeni în locurile ştiute, chefuind după cum le era obiceiul… ca şi cum vecinătatea crucilor celor stinşi nu făcea decât să le înteţească dorinţa de a se veseli…

Ceva-ceva din exuberanța acelor vremuri a surprins și Preziosi, în desenele sale, din care nu lipsesc primele… îmbăieri, de mai, în apa Dâmboviței sau a Colentinei! (https://jurnalul.antena3.ro/).

 

 

 

 

 

1 MAI – O SĂRBĂTOARE MAGICĂ. ISTORIA ȘI SEMNIFICAȚIA ADEVĂRATĂ A ZILEI DE 1 MAI

 

Furată pentru o vreme de comuniști, ziua de 1 Mai are la români străvechi tradiții magice, de înviorare a pământului și de belșug.

În această zi se serbează Armindenul, ce se mai zice și Armindeni, Armendina, Armindin și Arminder.

Sărbătoarea este închinată îndeosebi vegetației și vitelor, pentru prosperitatea celor vrednici.

În ajunul acestei zile, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp, ca viforul și grindina să nu se abată asupra satului.

Dimineața, oamenii se spală cu rouă, ca să fie sănătoși.

Arminden i se spune și unei crengi verzi sau unui pom curățat de ramuri până aproape de vârf și împodobit cu flori și cu spice de grâu.

Creanga este adusă din pădure cu o zi înainte, iar de 1 Mai se pune în fața casei, unde se lasă până la seceriș.

Din lemnul Armindenului se face foc când se coace prima pâine făcută din făina grâului nou.

 

În ziua de Armindeni se împodobesc cu crengi verzi stâlpii porților și ai caselor, intrările în adăposturile vitelor și în alte acareturi ale gospodăriei, pentru ca oamenii să fie feriți de duhurile rele.

La casele cu fete de măritat se pun puieți de mesteacăn în fața porții.

Armindenul este și sărbătoarea boilor.

În această zi nu se pune mâna pe coarnele boilor și nu se înjugă animalele, crezându-se că, altfel, vitele vor pieri, iar oamenii se vor îmbolnăvi.

Tot la Armindeni are loc și Băutul Mărțișorului, o petrecere câmpenească prilejuită de scoaterea mărțișorului agățat în piept sau legat la mână în ziua de 1 Martie.

La 1 Mai este și Ziua Pelinului.

Românii petrec la iarbă verde, cu miel fript și alte bucate alese, stropite din belșug cu vin pelin, pentru înnoirea sângelui și sănătatea oamenilor.

Considerat plantă magică, pelinul este purtat la pălărie, în sân, este pus pe mese și în paturi, pentru alungarea duhurilor rele.
Sărbătoarea se ține și pentru păstrarea vinului vechi, ca vinul de anul trecut ”să nu facă floare”.

Oamenii nu muncesc de Armindeni, spunând că în această zi nici rândunele nu-și lipesc cuibul.

În ziua de Armindeni femeile nu frământă pâine, că altfel se mucegăiește, și merg la câmp sau la pădure, ca să caute ierburi de leac. Se spune că, dacă plouă în Ziua Pelinului, va mai ploua încă 40 de zile.

Adrian Bucurescu

VINE, VINE, PRIMĂVARA !

  Vă amintiţi cântecelul acela frumos, care începe cu „vine, vine primăvara!”? Ei bine, aţi învăţat, poate, la şcoală că el a fost compus de Ciprian Porumbescu. Este adevărat, muzica e a lui. Ba chiar şi versurile primei variante i-au aparţinut.

Însă Porumbescu n-a scris niciodată, absolut niciodată cântece de clasă, cântece ideologice, în acest sens.

Cântecelul de primăvară a fost compus în 1880, cu mult înainte chiar de incidentul american pe care-l pomeneam mai devreme. Versurile compuse de el celebrau pur şi simplu reînvierea naturii.

Este drept că, în calitate de preşedinte al Societăţii Arboroasa a studenţilor români originari din Bucovina, el a semnat, în 1875, o telegramă prin care transmitea României condoleanţe pentru acele teritorii ale ei care se aflau sub ocupaţie habsburgică.

Era un patriot de factură… romantică, iar gestul lui era mai degrabă potrivit cu o altă sărbătoare din mai, anume…  

 

 

 

 

 

 

 

Surse: „1 Mai, Ziua Pelinului şi a Armindenului”; „Armindenii, în Bucureştii de odinioară… Înainte de grătarul de Ziua Muncii, românii se veseleau de Ziua beţivilor”

http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/de-la-armindeni-si-ziua-pelinului-la-ziua-betivilor-si-ziua-muncii

 

 

“Râde iarăși primăvara”, CEL MAI CUNOSCUT CÂNTEC DE 1 MAI compus de Ciprian Porumbescu, devenit cântec comunist. VIDEO

Foto: Demonstraţie organizată de partidul comunist  în România ceauşistă

 

 

În anul 1872, aproximativ 100.000 de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

 

 

 

 

 

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, cea mai mare demonstraţie având loc la Chicago, unde au mărşăluit 90 de mii de demonstranţi, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă.

Toţi cereau ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă”.

Astfel, manifestațiile de stradă au continuat alte trei zile, iar numărul protestatarilor a fost tot mai mare. Pe 3 mai, forțele de ordine au intervenit, patru muncitori fiind uciși și mai mulți răniți.

În seara aceleiași zile a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket din Chicago.

 

 

 

Spre poliție a fost aruncată o bombă, iar 66 de polițiști au fost răniți și șapte au murit ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind în jur de 200 de persoane, dintre care mai mulți au decedat.

După acea grevă, pe tot teritoriul SUA s-a decis reducerea numărului de ore muncite într-o zi la 8 ore.

Doi ani mai târziu, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.

În perioada care a urmat, pe 1 mai au avut loc anual demonstrații în Statele Unite, Chile, Peru, Cuba și în țări europene.  

În timpul întrunirii din anul 1886 a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii), George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

Congresul Internaţionalei Socialiste a declarat, în anul 1889, 1 mai – Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, care au manifestat pentru reducerea normei orare zilnice de lucru la 8 ore.

Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

După 1904, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day (trad. – Ziua Muncii) anual, în prima zi de luni a lui septembrie.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. 

“Râde iarăși primăvara” a fost una dintre cele mai cunoscute melodii de dinainte de 1989, fiind cântată de fiecare dată la petrecerile de 1 Mai ale oamenilor muncii.

 Cântecul a fost compus de Ciprian Porumbescu în 1880, an în care a şi fost tipărit în Colecţia de Cântece. La acea vreme, tot marele Porumbescu a fost cel care a compus şi versurile.

Originalul cântecului nu a avut nici o legătură cu săr­bătoarea muncito­rească. Se pare că versurile iniţiale au fost ase­mă­nătoare cu strofele poetului Vasile Alecsandri. Un cân­te­cel de pri­măvară, cu bucuria re­naş­terii şi ve­se­lia naturii. 

 Ciprian Porumbescu a fost un patriot romantic. A scris despre românii care trăiau sub asuprire, şi despre eroii acestui neam. Versurile imnului Trei culori au fost de asemenea compuse de el. 

 

 

 

 

Versurile cântecului  de primăvară compus de Porumbescu în 1880 a fost schimbat în 1946. „În jurul anului 1946 a fost dată o dispoziţie de partid prin care toate întreprinderile erau obligate să aibă coruri ale muncitorilor.

Astfel, şi cântecelul de primăvară a suferit o schimbare, întrucât era necesar să aibă un anumit conţinut ideologic. Versurile au fost înlocuite cu cele scrise de Maria Rantes”, a precizat muzicologul Viorel Cozma.

Între 1873 şi 1877, Ciprian Porumbescu a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox din Cernăuţi.

Tânărul compozitor a  fost pre­şe­din­tele Societăţii Arboroasa, înfi­in­ţa­tă în 1875 de studenţii români din Bucovina, unde l-a cunoscut şi pe marele poet Mihai Eminescu.

Dacă în 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea de Imperiul Austro – Ungar, la Iaşi a avut loc o contrademonstraţie făcută în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica.

Societatea ”Arboroasa” i-a trimis o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi, insa acest gest nu a fost pe placul habsburgilor, care i-au acuzat pe conducătorii societăţii  de înaltă trădare. 

Ciprian Porumbescu a fost reţinut împreună cu alţi fruntaşi ai Societăţii „Arboroasa”şi aruncaţi în închisoarea din Cernăuţi, alături de tot felul de infractori. 
 Marele patriot a ramas întemniţat aproape trei luni, iar detenţia i-a şubrezit trupul firav. Boala de care suferea s-a agravat foarte mult.

  A murit tânăr, la numai 29 de ani, fiind diagnosticat cu tuberculoză.
Ultima lui dorinţă, ce se regăseşte în ultima strofă din ”Cântecul tricolorului”, i/a fost îndeplintă, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc:

“Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”.

 

 

 

 

 

 

 

Ziua Internaţională a Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată în România de către mişcarea socialistă în anul 1890. 

În fiecare an, de 1 Mai, cântecelul lui Ciprian Porumbescu „Râde iarăşi primăvara” răsuna la petrecerile muncitoreşti. 

În anii dictaturii comuniste, evenimentul era marcat de defilări grandioase, fiind totodată şi un prilej pentru Partidul Comunist de a-și prezenta mărețele realizări.

TVR şi Radio România aveau programe muzicale speciale dedicate acelei zile, transmințând cântecele patriotice. 

Versurile cântecului lui Ciprian Porumbescu au fost însă schimbate de comunişti  pentru a avea conținut ideologic.

 

 

 

 

Râde iarăşi primăvara
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple ţara
C-a venit Întâi de Mai!

Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu mai muncitoresc.

Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cânt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pământ.

Peste mări şi peste ţări
Se adună pe cărări
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întâi de Mai.

(Vesuri de Maria Ranteş)

 

 

 

 

Surse:

https://www.axanews.ro/mm/cel-mai-cunoscut-cantec-de-1-mai-video-rade-iarasi-primavara-de-ciprian-porumbescu.html

http://www.napocanews.ro/2018/05/1-mai-muncitoresc-cantec-de-ciprian-porumbescu-video.html

https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/va-mai-amintiti-1-mai-muncitoresc-povestea-melodiei-lui-ciprian-porumbescu-video-492216.html