ACTA DIURNA – PRIMUL ȘI SINGURUL ZIAR APĂRUT ÎN ROMA ANTICĂ

Foto: Marele orator roman Marcus Tullius Cicero

Potrivit filosofului, politician, jurist, orator, consul și constituționalist roman Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î.Hr. – d. 7 decembrie 43 î.Hr.), încă de la începutul istoriei romane, Pontifex Maximus (cel mai înalt preot în statul roman până la întemeierea imperiului), a compilat pe o lespede de piatră albă cele mai importante evenimente petrecute la Roma în timpul anului, precum și numele consulilor și ale altor magistrați, pe care a plasat-o într-un loc public, unde toată lumea o putea citi.

Aceste înregistrări au fost numite Annales Maximi și au fost scrise anual până când, din motive pe care Cicero nu le explică, au încetat să mai fie întocmite, cândva în anul 131 î.e.n.

Annales Maximi sau Annales Pontificis Maximi, a fost o colecție de annales pontificum publicată în 80 de cărți de Pontifex maximus, Mucius Scaevola.

Începând cu acel an, analele au servit la evocarea unor fapte sau păreri în operele unor autori de primă mărime precum Marcus Iulius Cato, dar în mod privat.

Annales Maximi sau Annales Pontificis Maximi, a fost o colecție a acestor annales pontificum publicată în 80 de cărți de pontifex maximus Mucius Scaevola.
Inițial în arhivele publice antice ale orașului Roma au fost înregistrate cele mai relevante evenimente care au avut loc an de an.
 Pontifex maximus a fost autoritatea care nota evenimentele din fiecare an, expunându-le oamenilor pe o masă albă (tabula dealbata), astfel încât toată lumea să le poată vedea.

În acest înscris, pe care erau aplicate inițial numele consulilor aflați în funcție la începutul fiecărui an,era publicată recenzia principalelor evenimente politice, militare și sociale petrecute în anul precedent, cu numele magistrații și victoriile în războaie, toate reunite într-o cronică fără pretenții literare.

Tot potrivit lui Cicero,care este o sursă aproape unică,înregistrările anuale, reelaborate și scrise pe suport de papirus, au fost culese și editate de Mucius Scaevola, în total aproximativ 80 de volume.
 Conform informațiilor despre activitatea lui Scaevola, data publicării annales maximi poate fi așadar plasată în jurul anului 123 î.Hr., dată după care obiceiul de a afișa tabula dealbata pare să fi încetat.

Primul și singurul ziar apărut în lumea antică, a fost fondat din inițiativa lui Iulius Caesar  în anul 59 î.Hr.

Aceasta a fost un fel de gazetă ce apărea zilnic în Roma antică și astfel ar putea fi modelul ziarului modern.

Practic, la acea dată cetățenii Romei nu aveau în viața de zi cu zi o sursă oficială care să le ofere informații despre ceea ce se întâmpla în lumea romană, dincolo de bârfele populare și de zvonurile răspândite din gură în gură.

De aceea el a decis că era necesar să creeze un fel de buletin zilnic de știri, pentru a umple acest gol în informarea populației.

Forumul roman

În acel an, Cezar a ordonat ca funcționarii să publice procese-verbale zilnice, pe același tip de lespede (numită album) care fusese folosită în trecut pentru anale, și să le afișeze în locuri publice, cum ar fi Forumul din Roma, pentru ca toată lumea să le poată citi.

Aceasta se numea Acta Diurna Diurnalis – „Evenimentele zilei” și , din păcate, nu s-a păstrat niciun exemplar până acum și nu cunoaștem mărimea tirajului său.

Din cest cuvânt derivă denumirea italiană și franceză pentru ziarele de azi: ”il giornale” și cea ”le journal”,dar și denumirea de jurnalism, folosită azi în țările de limbă latină.

Informațiile erau extrem de asemănătoare cu cele pe care le putem citi acum în ziarele contemporane. Acestea se refereau la știri despre dezbaterile Senatului, adunările populare, procese judecătorești, execuții, noutăți maritime și militare și chiar despre nunți, nașteri și necrologuri.

În rubricile dedicate „sportului”, romanii puteau afla rezultatele luptelor de gladiatori,sau despre cursele carelor de luptă (în latină ludi circenses), unul dintre cele mai populare sporturi din Imperiu.

Acesta poate fi considerat primul exemplu de jurnalism din istoria omenirii.

Chiar dacă nu erau publicate zilnic, aveau o anumită regularitate. După ce erau expuse publicului timp de câteva zile, erau retrase și păstrate în arhive împreună cu alte documente publice.

Scribii publici și privați făceau copii ale Acta Diurna, adăugând la știrile oficiale și alte informații curente, după care le trimiteau guvernatorilor și provinciilor pentru a fi distribuite mai departe în imperiu.

Unii cercetători cred că Acta Diurna trebuie să fi conținut chiar reprezentări grafice ale bătăliilor și victoriilor imperiului, asemănătoare reprezentărilor pe care le vedem azi pe câte un arc de triumf.

Știm ce tip de conținut au inclus și avem o anumită idee despre cum erau acestea,datorită mențiunilor unor autori latini.

Petronius, în lucrarea lui, „Satyricon”, oferă o parodie a Acta Diurna, în care sunt enumerate o serie de crâmpee din viața de atunci :

”26 iulie: Pe moșia de la Cumae s-au născut 30 de băieți și 40 de fete. 40.000 de banițe de grâu au fost mutate de pe câmpul de treierat în depozit. 500 de boi au fost puși la jug. Sclavul Mithridates a fost răstignit pentru că l-a blestemat pe spiritul păzitor al lui Gaius al nostru. În aceeași zi, 10 milioane de sesterți au fost returnați în vistierie, din lipsă de oportunități de investiții. De asemenea, a avut loc un incendiu în Grădinile lui Pompei; a izbucnit în conacul supraveghetorului Nasta.”

Pliniu cel Bătrân povestește mai multe întâmplări pe care le-a citit în Acta Diurna, una despre fidelitatea unui câine față de stăpânul său, alta despre conflictul dintre două familii în timpul unei înmormântări, iar o a treia despre un proces.

Cassius Dio reproduce povestea unui arhitect care a salvat un portic de la prăbușire, de asemenea preluată din Acta, dar numai pentru a nota că împăratul Tiberius nu a permis ca numele salvatorului să fie publicat, deoarece era gelos pe marea realizare a arhitectului.

Acta Diurna au fost publicate cel puțin până în anul 235 (sau, posibil, până la transferul capitalei imperiale la Constantinopol, în anul 330 d.Hr. (data transferării capitalei la Constantinopol).

Din nefericire, niciun fragment original nu s-a păstrat până în prezent, ci doar mențiuni despre ele în opera unor scriitori precum Tacitus sau Suetonius.

Din 330 e.n., până în secolul al XVI-lea, în Europa nu a apărut nimic care să poată să fie considerat un ziar, fapt care este încă un exemplu ce demonstrează odată în plus neobișnuitul stadiu de cultură a Romei antice, a cărei înălțime și strălucire depășea timpurile medievale.

Se știe că toate Acta Diurna includeau, la sfârșitul știrilor și anunțurilor, sintagma publicare et propagare („publicați și răspândiți”), adică datoria tuturor locuitorilor imperiului de a le face publice și de a le da mai departe.

Acest îndemn nu a fost uitat până în zilele noastre !

https://incredibilia.ro/acta-diurna-e-primul-ziar-din-istoria-omenirii.

https://koaha.org/wiki/Annales_maximi.

https://www.historyofinformation.com/detail

CELEBRITĂȚILE SE AMUZĂ

 

In centru: George Bernard Shaw

 

 

 

Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atractie la masa unor aristocrati.

Amfitrioana, cunoscuta pentru inteligenta sa cam subreda, facu imprudenta sa-l intrebe:
– Spuneti-mi, va rog, am auzit ca peștele regenerează materia cenușie. Ce pește mă sfatuiți să consum ?
– Balenă ! – raspunse prompt Shaw.

Compozitorul Hans von Bulow, plimbându-se într-o seara prin Berlin, ingandurat, s-a lovit de un trecător. Acesta s-a oprit iritat si se răsti la muzician:

– Dobitoc!

Bulow își scoase pălăria și spuse:

– Încântat de cunoștință, numele meu este Bulow !

După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a spus:

– “Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior.”

Un linguşitor îi atrase atenţia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor în Londra, ce multă lume se strânsese să-l vadă.

– “Tot atâţia ar fi fost şi dacă m-ar fi dus la eşafod”, fu răspunsul.

Caruso

O echipa de zidari lucra la repararea parterului unei case cumpărate de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921). Intr-o zi, in timp ce cântărețul repeta câteva arii intr-o cameră de la etajul I, se prezenta la el maistrul.
– Doriți sa terminam reparatiile luna asta?
– Bineințeles! – raspunse Caruso.
– Atunci, fiți amabil si nu mai cântați… Imediat ce va aud, oamenii mei lasă totul baltă și stau să vă asculte…
A fost, povestea mai târziu Caruso, cel mai frumos compliment care i s-a făcut vreodată.

 

După ce a eşuat în campania militară din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest.

La malul râului Niemen, el împreună cu suita sa se opriră şi cerură ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi să-i treacă pe celălalt mal.

Când ţăranul îi ajuta să treacă râul, Napoleon se interesă:

– Mulţi dezertori au trecut râul zilele acestea?
Naiv, ţăranul i-a răspuns:
– Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul.

 

 

Împăratului Octavian Augustus îi fu prezentat un grec care semăna uimitor cu el şi, în plus, avea şi cam aceeaşi vârstă.
Glumind, Augustus îl întrebă dacă nu cumva maică-sa fusese în tinereţea ei pe la Roma, cam prin vremea când şi tatăl împăratului era tânăr. 

Răspunsul grecului fu prompt:
– Mama nu a fost, dar tatăl meu a stat la Roma mai de mult. cam cu un an înainte de naşterea ta, mărite Cezar !

 

N.T.Orăşanu, poet şi publicist, autor de epigrame şi pamflete politice, a fost trimis în timpul domniei lui Cuza de nenumărate ori la închisoarea Văcăreşti, fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de presă.

 

 

De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la adresa lui Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti.
Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi răspundea:
– Nu-ţi fie teamă, o să primeşti şi ordinul peste câteva ceasuri.
Fapt ce se adeverea întotdeauna.

 

 

 

Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi:
– Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot.
– Când, stimabile? l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat.
– Acum o oră.

 

– Ce măgar! a exclamat Caragiale.
Apoi, luându-l gura pe dinainte:
– Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta!

 

 

În anul 1906 trebuia să se formeze un nou guvern francez. Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat acasă câţiva oameni politici pentru consultări, printre care şi pe Georges Clemenceau.

 

 

În timpul discuţiilor s-a servit un bufet rece. Văzând că dintre oaspeţi numai Clemenceau nu mânca nimic, gazda l-a întrebat:
– Dumneata ce doreşti, domnule Clemenceau?
– Internele, a răspuns acesta.
A doua zi, Clemenceau a depus jurământul ca ministru de interne !

 

 

Ziarisul şi prozatorul Anton Bacalbaşa a fost invitat într-o seară la o petrecere.

Printre ceilalţi invitaţi se afla şi un general în retragere. 

 

 

Acesta tocmai citise volumul de schiţe satirice în care scriitorul demasca tarele vieţii cazone.

Fără să ştie că scriitorul se afla chiar în faţa sa, generalul indignat ameninţa că îl va chema pe autor în faţa justiţei pentru injurii aduse corpului ofiţeresc, la care Bacalbaşa a intervenit:

– Lăsaţi-l, domnule general. Cine ştie ce amărât o fi şi scriitorul ăsta. Nu vedeţi? Până şi numele îl are ca vai de capul lui, ba cal, ba şa!

 

Vi se pare cunoscut ? Sunt reflectii legate de actualitate?

 

 – Bugetul trebuie echilibrat;

– Tezaurul trebuie reaprovizionat;

– Datoria publică trebuie micşorată;

– Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlata;

– Ajutorul dat altor ţari trebuie eliminat pentru ca Roma să nu dea faliment;

– Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului.

 

 (Cicero, în anul 55 înainte de Christos)