DOUĂ VERSIUNI ale escaladării primejdiei unui atac nuclear sovietic asupra Chinei în 1969

În 1969, lumea era în pragul unui război nuclear între URSS și China. Fostul consul sovietic la Shanghai, Titarenko spune că secretarul de stat american, Kissinger,l-a avertizat pe Mao punându-i la dispoziție documente despre atacul atomic iminent al Uniunii Sovietice asupra Chinei.

Istoricii americani Zhang și Holliday cred că în 1969, China a intrat în conflict cu URSS pentru a rezolva problemele sale interne, iar Moscova se pregătea ca răspuns să declanșeze un război nuclear.

Ambele versiuni sunt de acord însă că aceste conflicte din 1969 au aruncat China în brațele Statelor Unite, iar Beijingul a început să considere URSS/Rusia drept principalul său inamic, constată publicația de limbă rusă http://ttolk.ru/articles/dve_versii_vozmozhnogo_yadernogo_udara_sssr_po_kitayu_v_1969_godu

În jurnalul „Procese internaționale”, nr. 4, 2014, fostul consul al URSS la Shanghai, consultantul șef pentru China în Comitetul Central al PCUS, Mihail Titarenko, a prezentat versiunea sa despre conflictul dintre URSS și China din 1969.

(Mikhail Titarenko a studiat la Universitatea din Beijing în 1957-1958, iar din septembrie 1959 a studiat la Facultatea de Filosofie a Universității Fudan din Shanghai, a cărei diplomă a primit-o în 1962.

În anii 1961-1965 a desfășurat activitate diplomatică în reprezentanțele Ministerului Afacerilor Externe al URSS la Beijing și Shanghai.

În 1965-1985, a fost asistent, consultant pentru China și Orientul Îndepărtat al Comitetului Central al PCUS, iar din 1985, director al Institutului Orientului Îndepărtat al Academiei Ruse de Științe).

În 1969, la inițiativa lui Mao Zedong, a fost organizată o provocare pe insula de graniță Damansky. Evenimentele au arătat că acest lucru a fost făcut pentru a arăta poporului chinez și americanilor (a fost conceput în primul rând pentru ei) că URSS este un dușman atât al Chinei, cât și al Statelor Unite, că Tratatul sovieto-chinez de alianță, prietenie și Cooperare este o bucată de hârtie goală.

Mao a decis, potrivit cuvintelor sale, să „simtă fundul tigrului”, dar într-un mod care să nu provoace un mare război. Militarii au făcut-o și apoi au decis să o repete.

Pentru că prima nu a fost suficient de convingătoare au organizat o a doua provocare în Kazahstan, în regiunea Zhelanashkol. Aproximativ 3.000 de oameni au fost arși și doar un chinez a supraviețuit.

Americanii au evaluat situația și intențiile lui Mao, iar Henry Kissinger a predat chinezilor „documente secrete” fabricate de CIA, care afirmau că Uniunea Sovietică urma să lanseze o lovitură atomică preventivă asupra centrelor nucleare chineze din regiunea Xinjiang situată în nord-vestul Republicii Populare Chineze.

Când mareșalul Lin Biao și apropiații au aflat că se pregătește o vizită a lui Richard Nixon în China, auîncercat să prevină acest lucru.

A devenit clar că Lin Biao și grupul militar nu împărtășeau intenția președintelui Mao de a se apropia de SUA împotriva URSS.

Mao Zedong avea o sănătate precară iar medicii au făcut totul pentru a-l aduce în stare să poată vorbi cu Nixon cel puțin 30 de minute. Au vorbit totuși aproape o oră.

În timpul vizitei lui Nixon, Mao Zedong a propus de fapt o alianță chino-americană împotriva Uniunii Sovietice.

La momentul respectiv, conducerea sovietică a luat foarte în serios pericolele care ar putea apărea din această alianță.

Moscova a fost nevoită să-și revizuiască toate planurile de dezvoltare a economiei naționale, a renunțat la planurile de creștere a nivelului de trai și a concentrat toate forțele de care dispunea pentru crearea parității cu Statele Unite în domeniul rachetelor nucleare și în vederea consolidării granițelor de est.

Au fost de asemenea întărite forțele armate din Orientul Îndepărtat.

Prin urmare, când vine vorba de China, sr poate spune fără a greși că prăbușirea Uniuni Sovietice este datorată și contribuției președintelui Mao.

Statele Unite, împreună cu Mao, au târât URSS într-o cursă epuizantă a înarmărilor. Americanii au profitat de oportunitățile care li s-au deschis în cooperare cu China, în care scop s-au făcut eforturi pentru a crea un curent pro-american în interiorul Chinei și de a educa masa intelectualității în spiritul sistemului de valori american. Statele Unite au reușit mult în acest sens.

Istoricii americani Yun Zhang și John Holliday au înfățișat în cartea Unknown Mao (Necunoscutul Mao) publicată în Statele Unite în 2005 și în Rusia în 2007, (încă interzisă în China), versiunea lor despre motivele unui posibil atac nuclear sovietic asupra Chinei.

Mao a imaginat „revoluția culturală” ca o mișcare de a scăpa China de stilul revizionist sovietic de guvernare.

Înainte de epurarea partidului și a celui de-al 9-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, Mao avea nevoie de o victorie asupra URSS.Pentru viitorul conflict, China a mizat în martie 1969 pe micuța insulă nelocuită Zhenbao (sau Damansky, în rusă), situată pe râul Ussuri de la granița dintre cele două state comuniste.

Rezultatul acestui conflict este cunoscut: aproximativ 60 de ruși și 800 de chinezi au fost uciși. Respingerea hotărâtă a forțelor chineze de către sovietici l-a speriat pe Mao. A început să-și facă griji că acum rușii vor riposta invadând China.

Mao avea acum o idee despre puterea (mai precis, slăbiciunea) armatei sale – pierderile rușilor împotriva chinezilor de 1:12 erau evidente.

O săptămână mai târziu, premierul sovietic Kosîghin a sunat la Beijing, în ciuda faptului că atunci URSS și China nu mai aveau relații diplomatice de trei ani, însă operatorul a refuzat să se conecteze de la „blestematul de revizionist sovietic”.

A doua zi, chinezii au observat o mișcare masivă a trupelor sovietice la granița de nord-est.

Mao, în panică, a ordonat Ministerului său de Externe să informeze Moscova că este gata să negocieze și că nu vrea război. El se temea mai ales că rușii vor face un raid aerian masiv asupra delegaților celui de-al 9-lea Congres de la Beijing, care urma să se deschidă în zece zile.

Congresul Partidului Comunist Chinez s-a deschis totuși – într-o atmosferă de secret fără precedent și nu a fost anunțat decât după ce s-a terminat.

Două mii dintre delegații săi au fost închiși în camere de hotel cu draperiile bine închise.Mao avea motive să fie alarmat. La 13 august 1969, rușii au lansat un atac la granița dintre URSS (în Kazahstan) și în provincia Xinjiang.

Zeci de tancuri rusești și vehicule blindate de transport de trupe au pătruns adânc în teritoriul chinez, înconjurând și înfrângând trupele.

China lui Mao nu avea o apărare eficientă împotriva tancurilor sovietice, dacă rușii decideau să se îndrepte spre Beijing.

La sfârșitul anului 1964, mareșalul Malinovsky le prezentase deja unor apropiați ideea unui marș rapid cu blindate către capitala chineză (din Mongolia ar fi ajuns la Beijing în două zile traversând stepa goală).

Mao a emis un ordin de a se crea obstacole artificiale împotriva tancurilor sovietice. Fiecare dintre ele trebuia să aibă 20-40 de metri înălțime și 250-400 de metri lățime, șanțuri de 120 de metri adâncime. Din depărtări au fost transportate volume uriașe de pământ și piatră, s-au creat structuri defensive în interiorul „munților”.

De asemenea, Mao se temea de un atac cu arme atomice asupra instalațiilor nucleare și a altor facilități strategice ale Chinei.

În septembrie 1969, Kosîghin s-a întâlnit pe aeroportul din Beijing cu al doilea om în stat, Zhou Enlai, dar chinezii nu au primit garanții că URSS nu va lansa o lovitură nucleară.

O săptămână mai târziu, Zhou i-a scris o scrisoare lui Kosîghin, prin care i-a cerut să fie de acord cu o renunțare la un atac nuclear, dar Moscova a ignorat acest document.

Între timp, într-un ziar londonez a fost publicat un articol de către jurnalistul internațional Victor Louis, care avea legături cu KGB, a susținut că la Kremlin s-a discutat despre posibilitatea unui bombardament nuclear asupra Chinei și că se intenționa după aceea să se creeze o „conducere alternativă” pentru China.

Mao a intrat în panică și a fost de acord ca o delegația sovietică să vină în vizită în China. Rușii trebuiau să sosească pe 18 octombrie 1969, însă președintele Mao și cercul apropiaților lui se temeau că avionul de la bord nu va transporta vizitatori, ci bombe atomice, așa că el și adjuncții săi au plecat de la Beijing spre sud.

Zhou Enlai s-a adăpostit și el într-un buncăr nuclear din Xishan, unde a stat până în februarie 1970. Această psihoză de război în China a durat patru luni. Întreaga armată chineză a fost pusă în alertă. Zeci de milioane de chinezi obișnuiți au construit febril buncăre nucleare în toată țara.

În mai 1970, relațiile diplomatice dintre URSS și China au fost restabilite, iar rușii au promis că nu vor lansa lovituri nucleare.

Cu toate acestea, teama de amenințarea sovietică l-a aruncat pe Mao în brațele Statelor Unite iar rușii, pentru o lungă perioadă de timp, au rămas principala amenințare la adresa regimului de la Beijing.

Publicitate

Peter Zeihan: Cum va muri Rusia (după ce va distruge Ucraina și va ataca NATO și nord-estul României)

Există nouă așa-zise porți de acces prin care Rusia a fost invadată de-a lungul istoriei sale. Opt dintre ele au fost pierdute de Rusia în urma prăbușirii imperiului sovietic.

Prin cuceriri teritoriale, Kremlinul caută să redobândească controlul asupra acestor porți.

Rusia suferă un declin din mai multe puncte de vedere și riscă să intre în colaps. Din acest motiv, dacă nu ar fi atacat Ucraina acum, ulterior ar fi fost prea târziu.

În cazul în care Ucraina va fi cucerită, ar urma Republica Moldova și Țările Baltice, apoi Polonia și România.

Occidentul trebuie să facă tot ce îi stă în putere pentru a preveni aceasta, susține într-un interviu cu Jordan Harbinger geopoliticianul american Peter Zeihan, fost analist de geopolitică la renumita agenție de analize Stratfor, inființată de nu mai puțin renumitul George Friedman. În analizele sale, el examinează tendințele din domeniile politic, economic și social, pe baza cărora face predicții.

Ce vrea Rusia în Ucraina

Trebuie să aruncăm o privire asupra hărții topografice a spațiului rusesc în Europa ca să avem idee despre ce urmăresc rușii. Rusia a fost invadată de aproximativ 50 de ori în istoria sa și toate invaziile au venit prin una din cele nouă teritorii de acces (gateway teritories), care leagă fostul spațiu sovietic de restul lumii: poarta poloneză, poarta basarabeană – acestea sunt două din cele mai mari și sunt, din nefericire pentru ucraineni, în capătul celălalt al Ucrainei față de Rusia. Scopul final al lui Putin este să astupe toate aceste nouă porți.

Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, controlul rușilor a scăzut de la nouă porți de acces la una singură, și puțin câte puțin, cu conflictul kazah, cu Nagorno-Karabah, cu războiul din Georgia și cel din Crimeea, rușii au adunat fragmente din aceste teritorii pentru a bloca porțile de acces.

Dacă vor obține Ucraina în întregime, vor acoperi doar încă două porți de acces. Aceasta înseamnă că povestea nu se termină cu Ucraina, este doar mijlocul poveștii. Va fi un alt război după acesta.

Așadar, geografia ne explică mobilul războiului. Acum, cauza este demografia. În Rusia, clima este teribilă, ceea ce îngreunează considerabil viața pentru că râurile nu circulă în direcția potrivită, iernile sunt lungi și aspre, civilizația așa cum o gândim noi este foarte scumpă și rușii nu au modalități naturale de a genera capital propriu.

Au folosit mereu forța brută și a fost nevoie de Stalin pentru a industrializa ceea ce a era atunci Uniunea Sovietică. Dar aceasta a avut o consecință. Dacă muți oamenii de la sate în orașe, copiii se transformă din forță de muncă ieftină în piese de mobilier mobile, zgomotoase și scumpe, iar nașterile de copii se împuținează.

Astfel, Rusia, de-a lungul a două generații, a ajuns de la șapte copii per familie la sub doi în prezent. Iar asta era înaintea de declinul maxim, atins în perioada post-sovietică.

Acum natalitatea este la aproximativ 1,4 (copii per femeie). Generația care s-a prăbușit demografic în anii ’90 este acum atât de redusă numeric, încât atunci când vine rândul lor să aibă copii, nu se vor întâmpla prea multe lucruri.

Așadar, acesta este ultimul an în care Rusia are la dispoziție un segment destul de numeros de populație între 20 și 30 de ani, ca să poată avea o armată pe bază de înrolare obligatorie. Dacă mai așteaptă, rușii vor avea dificultăți în controla propriile teritorii, darămite să lupte cu vreun agresor extern.

Deși nimeni nu se așteaptă la un război în viitorul apropiat în sensul invadării Rusiei de altă țară, rușii știu că dacă nu întreprind o invazie acum, în viitor vor fi de partea perdantă, indiferent ce balanțe de putere vor fi.

Noi (americanii) avem practic o întreagă emisferă la dispoziția noastră. Cei mai buni prieteni ai noștri sunt canadienii, la nord, cea mai integrată economie cu a noastră este Mexic, acum cel mai mare partener economic și al doilea cel mai mare partener al nostru din punct de vedere demografic. Rusia n-a fost niciodată așa. Rusia are graniță cu o duzină de țări care, toate, au atacat Rusia, la un moment dat, în trecut. (….)

Sănătatea rușilor: nu toți sunt alcoolici

Rușii, nu vreau să spun că sunt toți alcoolici, dar poți cumpăra vodca dimineața la metrou ca să te încălzești. Ideea că vodca rezolvă toate problemele este puternic înrădăcinată în societatea rusă.

Într-o zonă cu climă cu ierni lungi și puțin soare ca Rusia, dieta lor nu conține multe fructe și legume, în schimb, consumă multe grăsimi saturate și o mulțime de heroină.

În termeni per capita, Rusia este a doua cea mai dependentă de droguri țară din lume. Din cauză că sistemul de sănătate nu mai acoperă pătura săracă, rușii au și una dintre cele mai mari rate de tuberculoză din lume. Probabil, unul din patru ruși poartă bacteria TB, sub formă de bacil. 

Nu este vorba de tuberculoza pe care o cunoaștem în Statele Unite, este o formă rezistentă la medicamente. Vorbim despre nevoia de doi ani de antibiotice la costul de câteva mii de dolari per persoană pentru a scăpa de ea, iar oamenii pur și simplu nu au bani pentru asta.

În ce privește HIV-ul, Rusia era una dintre cele mai infectate țări din lume, după care s-a încetat colectarea datelor. Prin urmare, nu avem o aducere la zi a situației despre infectarea cu HIV de 15 ani, dar pe atunci, părea că o cincime din populația de vârstă reproductivă era expusă, însă nu știm datele exacte.

Distrugerea educației

În anii 1980, în special după 1983, rușii se confruntau cu o criză strategică și cu una financiară, simultan. Prin urmare, pentru a rezolva problema strategică, era nevoie să facă un fel de pace cu Statele Unite. Au cheltuit peste măsură timp de 30 de ani și au rămas fără bani.

Nu au putut tăia banii de la armată deoarece nu au vrut cu adevărat pace, n-au tăiat de la facilitățile nucleare deoarece nu voiau pace, n-au putut tăia producția de petrol și gaze naturale deoarece era singura lor sursă de venit, așadar au tăiat bugetul pentru educație.

În Rusia, sistemul educațional este diferit de cel din SUA. Aici (în SUA) te duci la liceu, faci facultate, începi să muncești și câștigi bani din prima zi, cu puțin noroc. Dar în Rusia se practica o instruire tehnică la nivel de liceu, apoi devii ucenic și ai o perioadă de noviciat de de 5-6 ani înainte de a-ți lua o slujbă de adult, fie vorba de contabil, inginer sau altceva.

Instruirea tehnică la nivel de liceu s-a prăbușit în jurul anului 1985, ceea ce înseamna că nu aveai pe cine să iei ca ucenic, direct din liceu, era nevoie să îi instruiești suplimentar. Așadar, forța de muncă s-a împuținat foarte mult, iar sistemul educațional n-a fost niciodată reparat. În timpul colapsului post-sovietic, aproape totul a fost anulat în eduație, iar acum cel mai tânăr grup de oameni care a beneficiat de acea instruire tehnică și a făcut ucenicie și efectiv a avut locuri de muncă pentru adulți, se apropie acum de 60 de ani. În acest punct este mult prea târziu pentru a repara lucrurile. (…)

De asemenea, două milioane de muncitori s-au mutat în afara țării după colapsul sovietic. Toți erau tineri și instruiți. Și probabil au fost în jur de un sfert de milion de ruși care au plecat în timpul războiului din Ucraina, care, iarăși, sunt tineri și instruiți și sunt în mod categoric de neînlocuit.

Peste 1-3 ani și rușii vor fi nevoiâi să facă niște alegeri foarte concrete cu privire la ce să renunțe. Petrol, gaze naturale, producția de alimente, componenta militară, forțele de artilerie, ei nu pot să le mențină pe toate acestea în stare de funcționare. (…)

În ciuda eșecurilor de până acum, Rusia poate câștiga războiul

Problemele din armata rusă nu sunt neapărat legate de logistică. Este vorba de o incompetență pe partea de gândire strategică. Aspectul este de eșecul catastrofal de a performa a întregului sistem.

Nu avem destulă informație, dar avem motive să credem că rușii au renunțat la instruirea comandanților lor militari.  Până acum, am văzut un nivel foarte scăzut al coordonării militare și al logisticii în războiul din Ucraina.

E abisal, a performat mai slab decât au putut anticipa toți analiștii pe care îi cunosc. (…) Peste 1000 de vehicule, într-un singur șir, lung de 65 de km… îmi pare rău, e stupid.

Imagine din satelit furnizată de Maxar Technologies cu convoiul militar rusesc la est de aeroportul Antonov, Ucraina (Imagine: Imagine din satelit ©2022 Maxar Technologies via AP)

Astfel, arată ca un eșec catrastofal în întregul sistem. Totuși, în ciuda acestor factori, rușii vor câștiga războiul. Îi depășesc numeric pe ucraineni, au linii de aprovizionare mai scurte, nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la controlul frontierelor lor pentru a continua să primească resurse, pot suporta un număr uriaș de pierderi omenești, iar societatea rusă nu se va răzvrăti.

Să luăm aminte, până nu s-a ajuns la aproape un milion de decedați în Primul Război Mondial, n-au fost tulburări politice considerabile în Rusia. Nu suntem nici măcar aproape de asta. O mulțime de ruși sunt de acord cu ce face Putin fie din motive naționaliste, fie din motive strategice.

Știrile care spun că oamenii fug din Rusia sunt adevărate, există disidenți. Dar ei nu vor prelua puterea. La toate protestele luate împreună au participat mai puțin de o zecime de procent din populație, insuficient pentru influența cât de puțin o dictatură.

Prin urmare, Rusia va câștiga în Ucraina, după care va trebui să pacifice țara. Iar întrebarea e ce nivel de violență internă și sabotaj este dispusă să tolereze pentru a trece la următoarea etapă a războiului.

Într-un război cu SUA, Rusia ar fi zdrobită

Ideea care a conturat cel mai mult deciziile Americii cu privire la Rusia e că ei erau o putere dacă nu egală ca forță, aproape egală, și trebuie să fim foarte atenți la cum operăm, trebuie să fim călare pe situație, altfel vom suferi pierderi cumplite.

Subit, această logică a s-a evaporat și acum știm că dacă forțele americane și forțele ruse s-ar întâlni pe câmpul de luptă, forțele rusești ar fi zdrobite. Iar dacă acest lucru se întâmplă, rușii vor avea de ales între o retragere strategică umilitoare, de pe urma căreia vor fi nevoiți să facă tot ce le cer americani, sau să utilizeze armelor nucleare.

Din punctul de vedere american, al Casei Albe, al Departamentului Apărării (DoD), situația a devenit mult mai înfricoșătoare decât am crezut vreodată că va fi. Dacă nu vom fi în stare să blocăm Rusia în Ucraina, dacă nu-i putem face pe ruși să sângereze acolo până mor, dacă nu-i putem opri din acțiunile lor, iar ei vor merge mai departe pentru a-și atinge următoarele ținte, atunci va avea loc o confruntare directă americano-rusă pe care nu o vom putea evita, pentru că este vorba de aliații din NATO.

Așadar, în prezent, strategia NATO și a Casei Albe este de a trimite orice echipament militar disponibil, care nu necesită o reaprovizionare fizică statică sau un punct de lansare, ca în cazul avioanelor. Dronele sunt bune, proiectilele antitanc sunt bune, stingerele sunt bune. Toate acestea sunt importante și trebuie trimise, pentru că atâta timp cât Rusia este împotmolită într-o baie de sânge în Ucraina, nu poate trece la următorul pas, acolo unde sunt trupele americane.

Trebuie să prevenim aceasta, deoarece rușii par acum atât de slabi, că gradul de disperare care ar putea fi în gândirea lor strategică este ceva ce nu s-a luat în calcul anterior.

În această imagine publicată de Serviciul de presă al Ministerului Ucrainean al Apărării, soldații ucraineni folosesc un lansator cu rachete americane Javelin în timpul exercițiilor militare din regiunea Donețk, Ucraina, 23 decembrie 2021. (Serviciul de presă al Ministerului Ucrainean al Apărării prin AP)

Putin, ultimul președinte al Rusiei?

Ultima generație de oameni care au trecut prin întregul proces de instruire tehnică de la liceu a avut parte de această instruire la mijlocul anilor ’80. În cazul celor din administrație vorbim, în special, despre toți oamenii din KGB.

Când Iuri Andropov a preluat puterea la începutul anilor 1980, s-a produs un fel de lovitură de stat internă, unde o facțiune care a fost parte a guvernului a preluat controlul deoarece a crezut că cei doi lideri anteriori, Hrușciov și Brejnev, au gestionat sistemul atât de prost încât chiar, să ne exprimă așa, aveau nevoie de adulți, oameni care aveau înțelegerea a tot ce se întâmplă, iar într-o dictatură totalitară cu foarte multă cenzură, asta însemna serviciile de spionaj.

Așadar, KGB-ul l-a produs pe Iuri Andropov, pe Cernenko și, în cele din urmă, pe Gorbaciov, toți din KGB, pentru a conduce sistemul. Acești oameni au stat în…, n-aș spune în fundal, nu erau oficial la conducere, dar erau mereu influenți și prezenți în anii 1990, iar când Elțîn s-a îmbolnăvit, ei sunt cei care au preluat puterea de la Elțîn.

Prin urmare, a exisat o revoluție rapidă care a durat câțiva ani și Elțîn a ajuns înlăturat din cauza problemelor sale dificile de sănătate, iar succesorul KGB-ului – FSB –, este de atunci la putere. Evident că Putin provine din acest grup, precum și toți cei din jurul lui. Alexei Miller de la Gazprom este probabil cel mai bun exemplu.

Dar patronii tuturor companiilor mari, oligarhii din serviciile de securitate, care au preluat domenii mari din economia rusă din 1999 încoace, sunt toți îndatorați personal lui Putin. Sunt toți din acelașii cerc intern și toți au peste 50 de ani. Nu a existat o generație care să fi fost instruită și care așteaptă să îți facă intrarea în scenă. Putin a fost foarte eficient în a elimina pe orice potențial adversar al său.

Așadar, el va fi ultimul președinte apt al Federației Ruse. Are deja 70 de ani. Din când în când, apare o facțiune în cadrul grupului care devine proeminentă, dornică să preia puterea, iar când Putin sesizează că este pe cale să-l succeadă, o nimicește. Și așa, n-a mai fost nimeni de acest fel de câțiva ani.

Dacă ne uităm la fenomenul demografic, este perfect rezonabil să credem că Putin este ultimul lider al Rusiei, oricum. Dacă rămâne la putere știind că este ultimul lider al Rusiei… am auzit lucruri mai prostești decât asta. În cel mai bun scenariu, va fi ceva de genul cum s-a întâmplat după ce Mao a lăsat China cu o bandă formată din patru facțiuni diferite care conduceau ca un comitet, iar apoi una dintre ele le dă la o parte pe celelalte trei și se instalează la conducere. Acesta ar fi cel mai bun scenariu acum. Cred că este mai probabil ca Putin să-i elimine pe toți cei cu capacități de conducere și că se va produce mai mult decât un colaps organizatoric.

Igor Secin de la Rosneft, o companie petrolieră de stat, este probabil cel mai capabil dintre cei rămași, dar toți ceilalți 150 de membri KGB care mai există îl detestă, deci e îndoielnic că va putea să aducă de partea lui pe cineva; deci chiar nu există nimeni. Noi (americanii) privim actul conducerii altfel decât rușii. Conducători autoritari conduc Rusia, mereu a fost așa. Terenul nu permite apariția unor economii locale separate.

Texas, New York, California etc, acestea sunt entități economice distincte. Avem (în SUA) un sistem federal, în care statele își aleg propria conducere și trimit alegerile lor la Washington, prin reprezentanți. Așa ceva nu ar funcționa niciodată în Federația Rusă. În federație au Moscova, ai Sankt Petersburg și apoi toate acele orașe secundare care sunt dependente într-o oarecare măsură de unul dintre acele două, și toate au fost cucerite de Rusia, de-a lungul existenței lor. Fiecare dintre ele.

Rusia nu e o republică, cu siguranță nu este o democrație, este un imperiu multietnic. Iar cu această configurație politică și economică, cineva controlează frâiele puterii. Iar dacă nu e cineva care să controleze puterea, atunci nimeni nu controlează nimic. Iar viitorul Rusiei, în opinia mea, se îndreată probabil spre al doilea scenariu. Acum ai un conducător autoritar (“strongman”) la centru, care numește lideri regionali asemenea, cum e Kadîrov, pentru avea grijă de lucruri în numele lui. 

Nu e vorba de creștere, sau locuri de muncă, nu e vorba de popularitate, ci despre control. Cecenia nu mai e parte din Federația Rusă din punct de vedere economic, dar mișcarea de independență a fost strivită. Iar Kadîrov participă frecvent la chestiuni legate de securitate alături de Moscova, Putin se bazează pe ceceni pentru a asasina oameni din Rusia pe care îi consideră incomozi din punct de vedere politic.

Putin și Kadîrov

Dacă nu va fi oprită în Ucraina, Rusia va ataca și R. Moldova, apoi nord-estul României

Invazia din Ucraina este războiul din mijlocul unui șir de războaie, Nagorno-Karabah, Georgia, Crimeea, Kazahstan, sunt toate controlate de Rusia acum. Dar nici controlul a întregii Ucraine nu rezovlă problema de pe frontul occidental. 

Rușii vor dori, de asemenea, Republica Moldova, nord-estul României – aceasta e poarta de acces basarabeană, pe acolo turcii au invadat adesea; vor avea nevoie de Polonia de Est, până în centrul Varșoviei, la fluviul Vistula – aceasta e poarta de acces poloneză, pe unde invadau naziștii; apoi vor avea nevoie de Estonia, Letonia și Lituania în întregime, pentru că pe acolo au invadat suedezi. Așadar, este vorba de alte șase țări, dintre care cinci sunt membre NATO.

Evident, aici lucrurile devin imprevizibile și riscante. Probabil că rușii pot captura Republica Moldova într-un weekend lung, dacă luăm în calcul eficacitatea armatei ruse probabil ar trebui să extind perioada la o lună. Dar pentru celelalte cinci țări, dacă Ucraina reușește să reziste, atunci Rusia nu va avea destul forțe convenționale pentru a face asta. Și singurul lucru mai rău decât să ai o Rusie care nu ar încerca să facă asta și care se stinge încet, ar fi o Rusie asertivă, care a lansat războiul, a suferit toate pierderile de război, dar rămâne încă neasigurată strategic.

Este un moment la care vom ajunge în câteva luni, probabil mai târziu în acest an, cu siguranță cel târziu la anul, când rușii probabil vor fi digerat Ucraina și Republica Moldova așa cum își doresc, iar apoi va se va avea acea ciocnire cu NATO. Iar în acest punct se va pune la modul serios problema armelor nucleare.

Gândește-te la ce au făcut rușii în Crimeea. Au adus soldați, părea că populația a fost îndeajuns rusificată și nu vor opune rezistență, iar când s-a pus în Occident problema susținerii forțelor disidente precum tătarii crimeeni, rușii au mormăit că asta va însemna încetarea tuturor exporturilor de energie din Rusia în Europa.

Atunci, Angela Merkel, în unul dintre cele mai rușinoase momente ale sale, a spus: Crimeea este a Rusiei, vom avea un nivel de sancțiuni care nu vor atinge nimic care să cauzeze suferință economică vreunei dintre părți. Aceasta nu mai este o opțiune.

Rusia va trebui să bombardeze toată Ucraina

Așadar, armele strategice sunt acum pe masă pentru a contracara amenințarea. Istoria Germaniei și Rusiei a fost mereu despre încercrea de a găsi căi de a colabora, ca să nu se lupte între ele, apoi asta nu funcționează și se luptă. Apoi asta nu funcționează, deci încearcă să găsească moduri de colaborare ca să nu se lupte. Acesta este cam a nou iterație. Dus-întors, dus-întors, dus-întors, de aceea, țările aflate între ruși și germani urăsc istoria atât de mult.

Ucraina, la începutul războiului era o țară de 45 milioane de oameni. (Până acum, conform https://data.unhcr.org/en/situations/ukraine, populația Ucrainei s-a redus cu cca.11 milioane de oameni).

Este ceva fără precedent și este departe de a se fi terminat, deoarece astăzi luptele au loc pe numai o cincime din teritoriul ucrainean. Nu s-a ajuns nici măcar la partea din Ucraina pe care înainte de acum trei săptămâni o consideram pro-occidentală.(…)

Ce au reușit rușii în acești ultimi opt ani, cu războiul de mică intensitate în Ucraina a făcut ca toată populația ucrainei să se considere ucraineană și înafara televiziunilor rusești, nu există nimeni în Ucraina care să nu se opună în vreun fel. Este un viraj major din punctul de vedere al identității naționale.

Cel cel puțin încă 10 milioane de refugiați

Așadar, Rusia va trebui să pună la pământ întreaga țară, va trebui să bombardeze în continuu pentru a obține controlul. 

Asta va genera cel cel puțin încă 10 milioane de refugiați. Iar pentru asta va fi nevoie de câteva milioane de soldați ruși care să ocupe țara, iar asta reprezintă cea mai mare parte din armata rusească, inclusiv recruții.

Nu vorbim doar că cei mai buni soldați ruși vor fi blocați în Ucraina, dar aproape toți vor fi blocați, dacă Rusia nu declară starea de urgență și să înceapă să recruteze toți adulții cu vârsta sub 50 de ani. Este probabil ca lucrurile să se îndrepte în această direcție, deoarece economia Rusiei e oricum în cădere liberă, așa că de ce nu.

Nu știm ce va face Putin, pentru că el nu știe ce va face, deoarece nu primește informație de calitate. Oamenii spun că Putin vorbește cu vocile din capul lui. Este oarecum adevărat, dar în cea mai mare parte, există cadru de oameni inteligenți, doar că nu sunt foarte mulți. (…)

Ce va face China?

A prezice ce vor face chinezii este un exercițiu inutil. Rușii nu au nimic altceva de oferit chinezilor. Chinezii deja le-au copiat rușilor toate armele, conductele de gaz spre China merg deja la capacitate maximă, sistemul feroviar funcționează și el la capacitate maximă. (…) Volumul de bunuri care merg din Rusia în China poate fi crescut doar foarte puțin, deci tot ce rămâne din punctul de vedere al chinezilor este perioada în care Rusia servește drept o distragere a atenției Occidentului de la China. Pentru că în prima zi a acestui război, chinezii erau foarte-foarte entuziasmați, “Dumnezeule, asta va arăta cât de slab e Occidentul, va arăta că Rusia poate ocupa o țară întreagă fără consecințe. Iar asta s-a dovedit a fi atât de neadevărat.

Chinezii știu că dacă încearcă ceva cu Taiwanul, sunt mult mai vulnerabili în fața pachetelor de sancțiuni inițiat de SUA decât rușii. Pentru că la sfârșitul zilei, chinezii încă importă aproximativ 80% din energie de la ruși și 80% din alimentele care le permit să-și hrănească populația.

Reiese că dacă acționăm împotriva Chinei tot așa cum am acționat împotriva Rusiei, nu numai că sistemul chinez se va prăbuși în câteva luni, dar chinezii pierd 500 de milioane de oameni din cauza foametei într-un singur an. Și acum știu asta. Bătutul naționalist cu pumnii în piept al chinezilor, pe care l-am văzut tot mai mult în ultimii ani, a devenit doar ezitant.

Ei doar caută să amplifice propaganda rusă la stațiile de televiziune chineze, deoarece nu știu ce altceva să facă. Pentru că văd 50 de ani de planificări strategice pe care rușii le-au anihilat într-o lună, iar asta trebuie să doară foarte tare.

Surse: https://inliniedreapta.net; https://timpul.md.

TRADUCERE: Cristian Bogatu și Costin Andrieș

CHINA ȘI MISTERUL STOCURILOR SALE DE CEREALE mai mari decât cele ale restului lumii.

Cum de știau chinezii în urmă cu câțiva ani ce va urma?!

Cotidianul italian Corriere Della Sera, citat de ZIUA NEWS scrie că încă de acum 3-4 ani, China a făcut stocuri uriase de cereale ca și cum ar fi știut că va urma o criză planetară complexă. A început să depoziteze cereale în rezerva de stat cu mult înainte ca Vladimir Putin să lanseze agresiunea militară pe pământul ucrainean. 

Cu o populație de peste 1,5 miliarde de oameni, China are  în momentul de față 40% din rezervele de grâu ale lumii și 60% din cele de orez.

Conform declarației secretarului general al ONU Antonio Guterres, citat de publicația turcă Milliyet, „1,6 miliarde de oameni din 94 de ţări sunt afectaţi” de război.

„Efectele războiului asupra securităţii alimentare, energiei şi finanţelor devin sistemice, violente şi accelerate”, putând lăsa în urmă un haos social şi economic ce va genera un val de foamete şi sărăcie fără precedent, a avertizat el.

Cotidianul italian Corriere Della Sera e intrigat însă de „misterul stocurilor de cereale ale Chinei, mai mari decât cele ale restului lumii”.

Rezervele de cereale din silozurile chinezești „depășesc 140 de milioane de tone”,  în timp ce cantitatea de grâu lipsă de pe pieţele mondiale din cauza invaziei ruse a Ucrainei este de cel mult 50 sau 60 de megatone.

Rezervele din Statele Unite, Europa, Canada și Australia abia se apropie de 40 de megatone în total.

Misterul continuă însă să plutească în legătură cu motivul pentru care China a ajuns să fie atât de pregătită pentru criza cerealelor.

Conducătorii chinezi au dat dovadă de „un fler remarcabil: dacă astăzi ar începe să-și vândă excesul, ar obține profituri fenomenale. O vor face? Când? Cum?”