CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Vecinii noştri dragi….ucrainenii

BUNII NOSTRI VECINI… UCRAINENII

BUNII NOSTRI VECINI… UCRAINENII

  1. In 1918 au dorit anexarea Basarabiei si doar prezenta militara a românilor a forțat retragerea acestei cereri;

  2.  în 1945 au dorit anexarea Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții;

  3.  în 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreana, pe care si-o doreau atât de mult pentru ei;

  4.  din 1992 până în prezent au fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea transnistreana;

  5. în mod permanent au susținut poziția Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile sa fie formale si sa eșueze;

  6. cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata de ucraineni si nu de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova sa eșueze pe toate planurile; cei care au condus regiunea transnistreana, care promovează separatismul la Bălti, Cahul si Găgăuzia sunt ucraineni şi nu ruși; ucrainenii au dus o politica de distrugere a identității românești din teritoriile ocupate, mai dura chiar decât Stalin în restul imperiului;

  7.  in mod arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus si de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii sovietici

  8. timp ce câțiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăți pe noi pentru pierderea platformei continentale;

  9.  una din problemele principale ce sta în calea reunirii celor doua state românești este tocmai Ucraina, ce manifesta o opoziție mai mare chiar decât Rusia;

  10. ea vede în aceasta reunire eventuale pretenții teritoriale ale tarii noastre asupra teritoriului ucrainean

  11. prima măsura luata de “europeniștii ucraineni” a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba română

  12. Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo; ea a fost dăruita în semn de prietenie de către Nikita Hrușciov în perioada sovietica, un gest mai mult formal si niciodată efectiv;

  13.  În Crimeea prezenta ucraineana era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie. Cererea Rusiei este una normala (din perspectiva dreptului istoric si nu cel internațional) din moment ce aceasta era un inel de nunta.

  14. sper ca nu ați uitat cazurile Canalul Bastroe si nava Rostok.

     

     Este interesant sa vezi ca român, ca întreaga noastră clasa politica si toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politica ucraineană fără să vadă ca Ucraina ţine azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republică Moldova pe care ea, Ucraina, o ocupă în mod nejustificat.

    Oare de ce nu sufla politicienii noștri români nici o vorbulița despre aceste teritorii?

     Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă, iar
    noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne umilesc.

 

 

Sursa: Facebook – Meritocratia

28/09/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Cetatea Albă – cea mai veche strajă a Moldovei pe Nistru

Se zice ca ar fi cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei de la limanul Nistrului.

In secolul VI i.e.n. in locurile colonizate de greci se afla colonia Tiras, mai bine zis o cetate-polis greceasca si greco-romana, peste care s-a suprapus dupa unii cercetatori , cetatea medievala succesiv bizantina, genoveza,româneasca, turceasca, purtând in aceste perioade numele date de popoarele respective.

Grecii o numeau Levcopilis, dacii – Vidava, romanii – Alba Iulia, genovezii – Moncastro sau Maurocastro, turcii – Akkerman, rusii Belgorod. Noi i-am zis Cetatea Alba, nume si simbol al apararii libertatii si demnitatii neamului.

Albul era sugerat de culoarea pietrei din care a fost cioplita din indaratnicia si truda unor mesteri anonimi dar si de numele “Riului alb “.

Caci asa s-ar fi numit altadata râul Nistru pe malul caruia a fost ctitorita cetatea, in acest caz albul desemnând probabil limpezimea si curatenia apelor fluviului.

Marturiile de epoca, ruinele de piatra din diferite perioade ale antichitatii, inscriptiile grecesti si latine, resturile de arhitectura antica (coloane, placi de teracota pictate inspirat,ceramica greceasca, romana, bizantina, mici obiectede bronz, os si teracota), gasite in timpul sapaturilor arheologice din anul 1919 si intre anii 1927-1930, atesta ca  prin aceste locuri s-au perindat multime de neamuri venite cu gânduri de cucerire a noi si noi pamanturi.

Unele semintii au ratacit pe aici in scurtul lor popas, fiind adesea  izgonite si puse pe fuga.

In antichitate, romanii i-au invins  pe bastinasii geti, intemeind Alba Iulia, unul din cele mai importante si mai frumoase orase din Dacia Taiana.

Cei care au intarit  in secolul XIII pe locul vechii colonii grecesti cetatea, au fost genovezii, care o numeau, dupa cum am spus, Maurocastro sau Moncastro.

Acest edificiu cu un zid de doi kilometri lungime, cu 26 de turnuri si trei porti, era inconjurat de un sant de aparare foarte lat si   adanc.

Dupa intemeierea statului independent al Moldovei, este  reconstruita in secolul al XIV-lea,  fortificata si largita  de Alexandru cel Bun in 1421, iar apoi Stefan II si Alexandru II intaresc si mai mult Cetatea Alba, care intre timp devenise si resedinta domneasca.

Stefan cel Mare, vrednicul si inimosul domn al Moldovei, o reconstruieste cu o deosebita osirdie, amplificind si perfectionind indeosebi sistemul de fortificatii.

In 1476 e construita “poarta mare”, deasupra careia se inalta falnica stema a Moldovei si inscriptia ce glasuieste:

“In anii de la intruparea domnului 6984 (1476) s-au sfirsit marea poarta in zilele binecinstitorului Io Stefan Voievod si in zilele panului Luca si a panului Herman”.

Peste trei ani a fost inaltat si al treilea zid circular de aparare.

In anul 1484 Cetatea Alba cade sub stapinire turceasca, urmind sa ramina in tot cursul evului mediu raia cu denumirea Akkerman.

Apoi a fost recucerita de ostenii moldoveni, ca mai târziu sa treaca rând pe rând in mâinile cazacilor, rusilor, din nou ale moldovenilor, turcilor etc., fiind martora a unor cumplite vremi, care au macinat sub picioarele veneticilor de tot soiul, acest pamânt si aceasta multpatimita, Tara a Moldovei.

In etapa finala a fost inaltata curtea cea mare, prevazuta cu numeroase turnuri si bastioane.

Luata in ansamblu, Cetatea Alba constituie cea mai mare si mai bine intarita fortificatie defensiva din Moldova medievala, un vechi si simbolic monument de arhitectura, ce impresioneaza atit prin dimensiune si expresivitate, cit si in virtutea locului ales pentru zidire.

 

Dupa ani si ani de izbinzi si infringeri Cetatea Alba si-a pierdut stralucirea si importanta de pe vremuri si a ajuns punct vamal si adapost pentru serviciul de carantina, ca mai apoi sa devina straina noua, parasita si data uitarii, care a cotropit si sortit pierzaniei imparatii intregi.

Zidurile ei neinvinse de trecerea vremii mai amintesc si astazi de niste stramosi vrednici si un trecut glorios, indemnindu-ne sa nu uitam cine am fost, ce-am ajuns sa fim si incotro tinem calea prin cenusa cotropitoare de suflete a unei istorii inca necunoscute pina in miezul adevarului curat.

Istorie invesnicita in inimile noastre si in piatra acum vorbitoare.

 

Scurt Istoric

– ridicată pe urmele vechiului oraş-cetate grec Tyras.
– a aparţinut Imperiului Bizantin, purtând numele „Asprocastron” şi „Maurocastron”.
– a fost, apoi, ocupată de genovezi, punându-i-se numele de „Moncastro”.
– mai târziu, a fost ocupată de tătari.
– sfârşitul sec. al XIV- lea: cetatea aparţine Moldovei.
– 1440: Ştefan al II-lea termină zidul şi poarta celei de a doua incinte.
– 1454: se întregeşte construcţia şi se dotează cetatea cu tunuri.
– 1476: Ştefan cel Mare adaptează cetatea la tactica din vremea lui, bazată pe artilerie: se construieşte poarta cea mare.
– 1479: se termină construcţia celui de-al treilea zid de incintă,
– 1484, 4 august: turcii cuceresc cetatea; în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, lucrează la zidul incintei exterioare, construiesc o geamie şi un minaret.
– 1774: ocupată de ruşi, dar retrocedată turcilor prin pacea de la Kuciuc Kainargi.
– 1806: cucerită de ruşi.
– 1812: este părăsită şi începe să se deterioreze.
– 1880: se iau măsuri de conservare.
– 1928 – 1930: „Comisia monumentelor istorice” a Romaniei restaurează poarta mare, zidul celei de-a doua incinte şi turnul de pază al acesteia.

Planul Cetatii Albe

Descriere

Cetatea este aşezată pe un teren stâncos, lângă ţărmul abrupt al limanului Nistrului, dominând faţa lacului, de la o înălţime de aproximativ 30 de metri.
Nucleul cetăţii îl formează vechea citadelă, poate genoveză, de plan aproape pătrat (35 x 37 m), prevăzută la colţuri cu turnuri rotunde. Aceasta rămâne în extremitatea nordică a celei de a doua incinte, de formă vag trapezoidală, cu latura de nord-est formând baza mică.
Din pânza de ziduri din vremea lui Ştefan cel Mare s-a mai păstrat numai poarta cea mare.

Aceasta este cu două etaje, cu două porţi, una exterioară şi alta interioară, cu câte două canaturi fiecare.
Avea pod mobil, peste şanţul ce înconjoară cetatea.
Clădirea porţii este astăzi cuprinsă în incinta din sec. al XVIII-lea.

Pisanii

„În anii de la Întruparea Domnului 6984 (1476) s-au sfârşit marea poartă, în zilele binecredinciosului Io Ştefan voievod şi în zilele panului Luca şi panului Herman.”

„În zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului şi de Dumnezeu dăruitului şi de toată lauda vrednicului Ioan Ştefan voievod, domn a toată ţara Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a început şi a sfârşit acest zid, în timpul pârcălabilor Duma şi Hărman.”

Denumiri:

Albi Castri, Citta Alba, Belgorod, Alba Iulia, Akkerman, etc., toate însemnând în traducere “Cetatea Albă”. (în ucraineană Білгород-Дністровський / Bilhorod-Dnistrovschi), un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa).

 

 

Foto: Cetatea Albă, nestemata pierdută a lui Ştefan cel Mare

Pe vremurile domnitorului moldav, cetatea de la Dunăre era considerată unul dintre bastioanele importante ale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe ale Moldovei.

Acum, la câteva sute de ani după stăpânirea lui Ştefan cel Mare nu-ţi mai vorbesc decât cel mult pietrele.

Istoria s-a rescris la Cetatea Albă.

Drumul spre Basarabia de Sud reprezintă pentru călătorul român o adevărată aventură.

Treci de vama românească pe la Giurgiu, treci de cea moldovenească şi după numai un kilomentru intri în vama ucraineană.

Aici ai nevoie de răbdare, prea repede… nu scapi. Ai timp să te gândeşti că odată aici a fost România, a fost istorica regiune Bugeac.

Şi că, pe vremuri, stăpânitori erau regii daci sau domnitorii români.

De la Burebista la Ştefan cel Mare. Oare ce a mai rămas în urma lor?

Amândoi au ridicat sau au consolidat o cetate de legendă.

Cetatea Albă-Bilhorod-Dnistrovschi. Ai ceva de mers până la ea. Drumurile nu sunt într-o stare prea bună, începi chiar să le apreciezi pe cele din România.

Dar odată ajuns, vei vedea că tot efortul a meritat.

Silueta impunătoare a cetăţii care străjuieşte vărsarea Nistrului în Marea Neagră, prin limanul Nistrului, se zăreşte de departe.

Pe măsură ce te apropii, te copleşeşte. Treci podul de piatră şi te întâmpină şanţurile de apărare.

Ar putea înghiţi o armată. Zidurile groase de câţiva metri, înalte de alte câteva zeci îţi dau şi ele impresia de inexpugnabilitate. Şi, totuşi, de-a lungul timpului a fost cucerită.

Ba de români, ba de turci. Acum au cucerit-o scribii unei istorii mutilate.


Cetatea atrage multi  vizitatori. Înăuntru, pe zidurile late de apărare se caţără turiştii dornici de fotografii la înălţime.

Fortul din mijlocul cetăţii stă nemişcat ca un centru de univers.

Nu mai apără creştinătatea de păgâni, în schimb, Cetatea Albă se împute cu miresmele de friptane şi chiolhanuri.

Istoria cetăţii se rezumă acum la petreceri, la grătare şi peturi de bere ciocnite pe iarba din interiorul fortificaţiei.

Pe cât este de frumoasă cetatea, de impunătoare, pe atât de nefericită trebuie să fie ea.

Cu stăpânii ei alungaţi din istorie, cu viaţa ciopârţită de interesele unor noi stăpâni.

Anatolie Popescu, unul dintre marii români ai locului, spune o poveste interesantă, dar dureroasă despre cetate.

“La intrare era stema lui Ştefan cel Mare. Au scos-o spunând că o duc la Odessa s-o restaureze. Nici nu au scos-o bine şi au zis c-au pierdut-o. La fel cum vor să piardă ce este românesc aici. Ghizii cetăţii spun vizitatorilor istorii diferite. Despre ce-au făcut românii aici îţi vorbesc numai dacă le spui că eşti român, altfel nu suflă o vorbă. De parcă noi n-am fi trecut pe aici… Priviţi! La porţi sunt lemne de stejar de pe vremea lui Ştefan, datate istoric. Nu ţi se spune asta… nu se spune nimic!”  

Nistrul – raul alb – si fortareata lui, cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei…

Surse: Jurnalul.RoLiteratura si Arta

10/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: