DECLARAȚIA din 28 noiembrie 1991 a Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina, în care se atragea atenția că acesta nu poate fi valabil în privința teritoriilor românești anexate abuziv de fosta U.R.S.S.

Harta României antebelice

Într-o DECLARAȚIE din 28 noiembrie 1991 a Parlamentului României privind organizarea Referendumului din Ucraina, la 1 decembrie 1991, se atragea atenția că referendumul pentru independență al republicii vecine nu poate avea valabilitate în privința teritoriilor românești anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparținut niciodatã Ucrainei și sunt de drept ale României.

Documentul Parlamentului României contrazicea narațiunea unor neicanimeni, potrivit căreia frontierele nu pot fi schimbate pentru că suntem state ONU și nu se cade. Suntem state ONU dar și state membre – atât Ucraina cât și România – ale OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), organizația evoluată din CSCE.

Documentul reamintește prevederile Actului final al Conferinței CSCE de la Helsinki (actuala OCSE – nota AN), care admite posibilitatea modificãrii frontierelor pe căi pașnice, diplomatice.

Respectiv, cităm din Actul Final semnat și de URSS a cărei succesoare de facto și de jure este și Ucraina, alături și în egală măsură cu Rusia:

„În cadrul dreptului internațional, toate statele participante au drepturi și obligații egale. Ele vor respecta fiecare dreptul celuilalt de a defini și conduce în mod liber relațiile sale cu alte state în conformitate cu dreptul internațional și în spiritul prezentei Declarații.

Ele consideră că frontierele lor pot fi modificate, în conformitate cu dreptul internațional, prin mijloace pașnice și prin acord. Ele au, de asemenea, dreptul de a aparține sau nu organizațiilor internaționale, de a fi sau nu parte la tratate bilaterale sau multilaterale, inclusiv dreptul de a fi parte sau nu la tratate de alianță; ele au, de asemenea, dreptul la neutralitate.”

Însăși actuala Ucraină, putem spune, s-a format în baza acestui Act Final, modificând, prin mijloace pașnice, frontiera fostei URSS.

 E drept, după momentul de demnitate din Parlamentul României a urmat cel de TRĂDARE NAȚIONALĂ prin Tratatul de „bună vecinătate” cu Ucraina întocmit de Adrian Severin și semnat de Emil Constantinescu cu dictatorul sângeros și criminal (a dat ordin pentru decapitarea unui ziarist) Leonid Kucima.

Sigur, nu zice nimeni să ne luăm cu forța ce este al nostru în actualul cadru. De 32 de ani la conducerea României au fost numai agenți teleghidați ai căror fire tot la a „A Treia Romă” duc, spun specialiștii. Să nu ne amăgim, scrie https://www.activenews.ro.

1. Parlamentul României a luat cunoştinţă de hotărârea autorităţilor de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independenţei Republicii Ucraina.

Profund ataşat principiilor fundamentale ale respectării drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului şi ale popoarelor de a-şi hotărâri soarta, Parlamentul României salută hotărârea autorităţilor ucrainene de la Kiev de a organiza un referendum privitor la independenţa Republicii Ucraina.

Având în vedere că acest referendum ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti – Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei – Parlamentul României declara solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul ţării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul şi neavenit, ab initio, de U.R.S.S. la 24 decembrie 1989 şi de Parlamentul României la 24 iunie 1991.

Desigur, este dreptul Ucrainei sa organizeze un referendum pentru independenta sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinta teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut niciodatã Ucrainei şi sunt de drept ale României.

2. Parlamentul României reintereaza atasamentul față de prevederile Actului înal al Conferintei C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificãrii frontierelor pe cai paşnice, diplomatice.

3. Parlamentul României, declară solemn că referendumul organizat de autoritãţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv în Bucovina de Nord, Tinutul Herta, Tinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.

4. Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenta Ucrainei să declare expres că aceasta recunoştinţã nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate.

5. Parlamentul României se pronunţa pentru începerea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în vederea examinãrii, împreunã a problemelor stabilirii unor relaţii de buna vecinãtate şi colaborare între România şi Ucraina şi invita, în acest scop, o delegaţie parlamentarã ucraineana urmeazã sa efectueze o vizita la Bucureşti, cât mai curând posibil.

6. Parlamentul României solicita guvernului tarii sa înceapã de urgenta negocieri cu autoritãţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forta de U.R.S.S.

Aceasta declaraţie a fost adoptatã de Parlamentul României în şedinţa din 28 noiembrie 1991, cu unanimitate de voturi.

PREŞEDINTELE SENATULUI  

academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU                                                                  

PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR

              MARŢIAN DAN

Monumentele de istorie și cultură română din Cernăuţi sunt pe cale să dispară și odată cu ele însăși străvechea comunitate română

Istoricul Nicolae Iorga spunea că o naţiune care nu-şi respectă trecutul şi obiceiurile creştine este condamnată la pieire. O frântură din istorie este şi în Cimitirul românesc din Cernăuţi. Acolo îşi au locul de veci personalităţi marcante ale neamului – scriitori, pictori, istorici, oameni politici sau membrii ai Academiei. Din nefericire, cimitirul riscă să dispară. Este vandalizat periodic iar locurile de veci ale personalităţilor româneşti sunt pur şi simplu furate şi adăpostesc acum rămăşiţele pământeşti ale unor localnici.

Comunitatea românilor din Cernăuţi se plânge că viaţa acestui adevărat muzeu sub cerul liber, depinde de implicarea autorităţilor dar şi de câteva sute de mii de euro, bani pe care nu-i pot obţine de nicăieri.

 

 

 

 

 

Urmăriţi în exclusivitate un reportaj realizat de TVR MOLDOVA.

 

Monumente funerare stricate şi morminte descoprite pline de gunoaie. Aşa arată acum locurile de veci din Cernăuţi ale unor personalităţi româneşti intrate în istorie. Oameni care ne-au însufleţit prin truda lor – Aron Pumnul, primul profesor a lui Mihai Eminescu sau Euxodiu Hurmuzachi, istoric care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsuburgic. La Cernăuţi se găsesc cele mai multe personalităţi marcante înhumate într-un singur cimitir – printre ele şi 12 foşti membri ai Academiei Române. Considerat un muzeu în aer liber, datorită arhitecturii criptelor, Aleea Românilor riscă acum să dispară pe veci din cauza indiferenţei.

„Aici trebuiesc milioane de euro ca să fie renovate zecile de morminte, care sunt cele mai importante pentru cultura neamului nostru român”, spune Dragoş Olaru, istoric.

O altă personalitate care a luptat pentru limba şi cultura română este Zaharia Voronca, fost membru al societăţii „Arboroasa”. Cripta  impresionantă a acesteia a fost vandalizată de mai multe ori. Iar lista personalităţilor ale căror morminte sunt distruse este lungă.

Sabina Hirianov, reporter TVR Moldova: „Unul dintre cel mai important mormânt este cel al Aglaiei, sora mai mică a poetului Mihai Eminescu. Locul de veghe al acesteia a fost considerat dispărut mai bine de un secol, până în 2017, când un istoric l-a găsit din întâmplare, iar de doi ani mormântul Aglaiei a fost dat sub protecţia unei şcoli din Cernăuţi. Însă tot de ce a fost în stare administraţia şcolii a fost să vopsească gardul din jurul mormântului pe jumătate doar şi în două culori, iar cealaltă jumătate de gard rămâne ruginită”.

Oraşul Cernăuţi este cunoscut nu doar pentru spiritul viu al românismului, dar şi ca a doua casă a lui Mihai Eminescu. Prin urmare, în cimitr se găsesc mormintele mai multor apropiaţi ai marelui poet, cum ar fi cel mai bun prieten al său, pictorul Epaminonda Bucevschi, primul său profesor şi chiar cumnatul acestuia. Toate aceste perle arhitecturale au ajuns acum în paragină. Şi aleile încărcate simbolic de amintirile şi lacrimile românilor sunt pe cale de dispariţie.

„El este într-o stare deplorabilă, foare multe morminte ale multor personalităţi marcante. Pe locurile lor se înmormântează noi oameni care mor aici la Cernăuţi”, mai spune istoritcul Dragoş Olaru.

Deocamdată, banii necesari pentru renovarea şi conservarea cimitirului român nu pot fi obţinuţi de nicăieri. Asistăm neputincioşi la ştergerea unei părţi din cultura şi istoria română din Cernăuţi, cândva unul dintre centrele de mare importanţă culturală din România Mare.

 

http://m.tvrmoldova.md/ro/cultura/reportaj-in-exclusivitate-cimitirul-romanesc-din-cernauti-risca-sa-dispara?fbclid=IwAR0w0TaVf53hFtR63kHrHWjImtFVKpJE4nN9tYaEjuO1uXGOPky2cIs9mJM

 

 

 

 

101 ani de la reunirea Bucovinei cu Țara. VIDEO

 

 

Ziua Bucovinei. 101 ani de când Bucovina redevenea parte integrantă a ţării.

   În urmă cu 101 de ani, la data 28 noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei – la 27 Martie – şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.

Ziua Bucovinei este serbată anual în România pe 28 noiembrie. Legea privind declararea acestei sărbători a fost promulgată în data de 28 octombrie 2015.

Această sărbătoare marchează momentul în care, după aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării, din care fusese ruptă în 1775.

Primul act al procesului de reîntregire naţională a statului român s-a petrecut în data de 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă festivă, a votat unirea Basarabiei cu România.

În 4/17 octombrie, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român din Austria.

La iniţiativa lui Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, în strânsă legătură cu evoluţia evenimentelor din Imperiu, cu acţiunile întreprinse de români în Transilvania şi faţă de ameninţarea politică şi militară a ucrainenilor, la 14/27 octombrie a fost organizată la Cernăuţi, o importantă adunare naţională, la care au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă bucovineană, dar şi alţi reprezentanţi ai populaţiei româneşti, „în scopul de a se proclama Constituanta şi de a alege un Consiliu Naţional, ca organ reprezentativ al românilor bucovineni”.

Consiliul Naţional a fost format din 50 de membri, majoritatea români, preşedintele acestui consiliu fiind ales Iancu Flondor, un mare patriot din zona Bucovinei.

Acest Consiliu Naţional a condus practic Bucovina timp de o lună de zile până când s-a înfăptuit unirea cu România.

 

 

 

Harta etnică a Bucovinei

„Ce vrem?” este titlul articolului din ziarul „Glasul Bucovinei”, publicat în 22 octombrie 1918, în care, o seamă ce intelectuali ai Universității din Cernăuți, în frunte cu Sextil Pușcariu, după întâlnirea din 11 octombrie din casa lui Isidor Bodea, prezentau problema românească din Bucovina:

 

 

Ce vrem?

Vrem: să rămânem Români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești.,

Nu mai vrem: să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare,

Pretindem: ca împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria, cu care ne găsim în aceeași situație, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă, în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la Congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanți aleși de noi înșine din mijlocul națiunii noastre.

 

La data de 12 noiembrie 1918, a avut loc cea de-a doua şedinţă a Consiliului Naţioal din Bucovina, ocazie cu care s-a înfiinţat guvernul condus de Iancu Flondor, din care mai făceau parte şi 11 secretari de stat. După această şedinţă, Consiliul Naţional a devenit autoritatea unică peste întreg teritoriul Bucovinei.

În ziua de 25 noiembrie 1918, Consiliul Naţional s-a adunat din nou, de această dată discutându-se despre părerea minorităţilor (polonezi, germani şi evrei) în legătură cu unirea Bucovinei cu Regatul Bucovinei. Marea lor majoritatea au fost de acord cu unirea, însă au dorit în schimb ca învăţământul să se poată dezvolta liber în Bucovina.

După această nouă întâlnire, a urmat alegerea delegaţilor, ţinându-se cont de ponderea fiecărei naţionalităţi. Astfel, au fost aleşi 74 de delegaţi români, 13 ruteni, şapte germani şi şase polonezi.

 

 

La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei. S-au aflat la Cernăuţi, câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei, care au dorit să fie prezenţi la evenimentul istoric ce a marcat unirea acestui străvechi ținut românesc cu România.

Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.

 

Moțiune de unire a Bucovinei cu România.

 

„Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuți, considerând că, de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevii și Cernăuților, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat de stat:

Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

considerând că fii ai acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne;

considerând că în 1744, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a-sila alipită coroanei Habsburgice; considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătăți și persecuții căuta să-i înstrăineze firea și să învrăjbească celelalte neamuri, cu cari el voiește să trăiască ca frate;

considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor, și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, izgonirea limbii lor din viața publică, din școală și chiar din biserică;

considerând că în același timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile izvoarelor de câștig ale acestei țări și despuiat în mare parte de vechea sa moștenire; considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor stăbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit veșnic credința că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar;

constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.

Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:

Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.

Declarația de unire a Bucovinei cu România a fost citită de Iancu Flondor, președintele Congresului General al Bucovinei și a fost primită de plenul congresului cu aplauze prelungite. Moțiunea de unire a fost votată în unanimitate de cei prezenți.”

 

•  detalii despre desfășurarea congresului la ședința Consiliului Național din 28 noiembrie 1918

•  lista completă a deputaților Consiliului Național Român al Bucovinei care au votat declarația de unire a Bucovinei cu România.

 

 

 

„Declaraţia a fost primită cu unanimitate şi aclamată delirant de întreaga adunare, stând în picioare şi bătând din palme aproape zece minute. Nu era ochi care să nu fie copleşit de lacrimi, drept urmare a marii însufleţiri care domnea spiritele prezenţilor”scria profesorul Constantin Marinescu.

 

 

 

 

Declarația de unire a Bucovinei cu România din 15/28 noiembrie 1918 a fost citită în Congresul General al Bucovinei, reunit în ședința Consiliului Național Român al Bucovinei.

 

 

În procesul – verbal al Congresului general al Bucovinei au fost menţionate următoarele observaţii ce au stat la baza unirii Bucovinei cu România, după cum se arată în Arhivele Statului Bucureşti:

„La fundarea Principatelor Române, Bucovina care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; În cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; În 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale”.

Tot la data de 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a anunţat puterile Antantei că locuitorii acestui teritoriu au decis să revină la vechile hotare, respectiv la Regatul României, „în virtutea drepturilor popoarelor de a-şi hotărî singure soarta”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Delegaţia Bucovinei a ajuns la Iaşi în ziua în care regele Ferdinand, împreună cu guvernul şi celelalte autorităţi ale statului au plecat la Bucureşti, după ce au fost nevoiţi să se refugieze din cauza ocupării capitalei de către armata germano – austro – ungare. Bucovinenii s-au alăturat regelui Ferdinand şi au luat parte la revenirea triumfală a acestuia în capitala ţării întregite.

Prin Decretul regal din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand I a consfinţit actul unirii Bucovinei cu România, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice au intrat în Guvernul României. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

Unirea Bucovinei cu Ţara a fost urmată şi încununată de actul istoric de la 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

 

„În ziua de 28 Noemvrie 1918 Bucovina a fost realipită la patria-mumă, de unde fusese samavolnic răpită şi ţinută sub robia Austriei timp de aproape 50 de ani. În această zi – înscrisă cu litere de aur în istoria întregirii naţionale – minorităţile etnice poloneze şi germane au declarat solemn şi public, prin glasul reprezentanţilor lor, că şi ele înţeleg să ceară şi să sprijine Unirea Bucovinei cu patria-mumă, atât de profunde şi imprescriptibile erau drepturile noastre asupra scumpei provincii din nordul Moldovei.

După un secol şi jumătate de robie la străini, Bucovina, <vesela grădină>, s’a realipit de ţară, de unde nu trebuie niciodată să fie deslipită, şi cu modul acesta întregirea tuturor românilor în graniţele fireşti s’a completat sub semnul dreptăţii istorice. Aniversarea Unirii Bucovinei ne răscoleşte astfel drumurile trecutului de asuprire, compensate însă, cu prisosinţă, de fericirea izbândei finale şi de creştinul act al unei epopei naţionale, terminat cu apoteoasa întregire a neamului românesc în cadrul României Mari”.

„Glasul Bucovinei”, Anul XVIII, nr. 4699, 28 Noiembrie 1935.

 

Astăzi, Bucovina de nord și ținutul Herța sunt ocupate de Ucraina, ca urmare a Notelor ultimative trimise de URSS conducerii României în 1940, în 26 iunie și  o zi mai târziu, în 27 iunie.

Pe 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS,Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României ceea ce el numea „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică.

Decizia evacuării din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940.

Surse:

http://centenarulromaniei.ro/unirea-bucovinei-cu-romania/

http://www.dacoromania-alba.ro/nr56/ostirea_aparatoare_actelor_unire.

https://www1.agerpres.ro/cultura/2013/11/14/documentar-95-de-ani-de-la-unirea-bucovinei-cu-romania-16-41-15

basilica.ro

http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/eveniment