CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O descoperire senzațională a oamenilor de știință demonstrează că rușii nu sunt SLAVI, dar au origini TĂTARE și finlandeze

 

Foto: glavpost.com.ua

 

 

 

DESCOPERIRE BOMBĂ: Cercetări ale ADN-ului rușilor  demonstrează CLAR că aceștia nu sunt SLAVI, dar au origini TĂTARE și finlandeze

Cercetătorii ruși au făcut o descoperire senzațională, care va schimba cu siguranță percepția lumii față de etnia și istoria Rusiei. 

Potrivit lor, populația rusă nu ar avea nimic în comun cu slavii estici, ba din contra, aceștia ar fi fino-tătari. Mai mult ca atât, nici belarușii sau ucrainenii nu s-au dovedit a fi slavi, aceștia fiind mai apropiați de polonezi. Textul a fost publicat pe glavpost.com.ua. 

Rezultatele ultimelor cercetări realizate de către oamenii de știință ruși despre genofondul națiunii ruse resping cu vehemență conceptul „slavilor estici”, inclusiv mitul că rușii și belarușii ar fi același popor. Din punct de vedere genetic, belarușii sunt foarte îndepărtați de ruși, fiind în schimb aproape identici cu polonezii și înrudiți cu cehii și slovacii. Pe de altă parte, rușii ar fi mult mai apropiați de finlandezi, de cât de belaruși.

 

Rezultatele vorbesc de la sine: sub aspect genetic, rușii nu sunt „slavi estici”, ci fini. Nici belarușii nu sunt „slavi estici”, ci occidentali. Drept urmare, belarușii practic nu se deosebesc de polonezi, de aceea, ei ar trebui considerați frați cu polonezii nu cu rușii. Mai mult decât atât, grupul „slavilor estici” ar fi fost o invenție de propagandă încă de pe timpurile Rusiei Țariste, pentru a justifica astfel înrobirea popoarelor vecine.

Nici ucrainenii nu au nimic în comun cu „slavii estici” și nici cu slavii în general!
Despre acest studiu senzațional scrie Vadim Rostov, pe gumilev-center.ru

„Cercetătorii ruși se pregătesc să publice primul studiu major despre genofondul poporului rus. Rezultatele pot avea consecințe imprevizibile atât pentru Rusia, cât și pentru ordinea mondială” – anunță revista rusească „Vlasti”.

Rușii s-au dovedit a fi finlandezi

Antropologii au reușit să identifice imaginea tipică a omului rus. El are o înălțime și greutate medie, păr șaten și ochi suri sau albaștri. Concomitent, a fost realizat și portretul ucraineanului tipic. Astfel, un ucrainean se deosebește de un rus prin culoarea pieli, a părului și a ochilor – el este brunet cu piele măslinie și ochi căprui.

În prezent știința practică cele mai exacte metode a biologiei moleculare, care permit citirea tuturor genelor umane, iar cea mai avansată tehnică pentru analiza ADN-ului, este secvențierea (citirea codului genetic) al ADN-ului mitocondrial și ADN-ul cromozomului uman Y.
ADN-ul mitocondrial este transmis genetic pe linia feminină, din generație în generație încă de pe timpurile Evei.

Cromozomul Y îl au doar bărbații și, de asemenea, este transmis din generație în generație fără schimbări, în timp ce restul cromozomilor moșteniți de urmași sunt amestecați ca și cărțile de joc.

Spre deosebire de dovezile indirecte (exteriorul, proporționalitatea corpului) secvențierea mitocondrială ADN-ului explică în mod clar gradul de rudenie dintre oameni, scrie revista „Vesti”.
Mai bine de 20 de ani, geneticii din occident folosesc cu succes această metodă. În Rusia, ea a fost aplicată doar o singură dată, pe la mijlocul anilor 90, pentru a identifica osemintele regale.

Abia în anul 2000 a fost posibilă studierea națiunii titulare rusești. Rezultatele studiului vor fi publicate în curând la editura „Luci”. Revista „Vlasti”, aduce câteva detalii ale cercetării.

Distanța genetică dintre ruși și finlandezi, în funcție de cromozomul Y, nu depășește 30 de unități convenționale (rudenie apropiată), iar apropierea genetică dintre ruși și așa zisele popoare fino-ugrice (marijcami, vepsami, mordvini) care trăiesc pe teritoriul Federației Ruse este egală cu două unități. Cu alte cuvinte, genetic ele sunt identice.

Dacă cele mai apropiate grade de rudenie pentru ruși sunt estonii și ugro-finii, atunci glumele rușilor despre „estonienii lenți” sunt un pic stranii.
O altă problemă destul de gravă pentru Rusia este auto-identificarea lor ca „slavi”, deoarece, genetic, poporul rus nu are nici o atribuție la poporul slav. Geneticii spun cu tărie: „rușii nu au nimic de la slavi”. Chiar și în lexicul rus, circa 60-70 la sută din vocabular nu este slav. De
aceea, rușii nu sunt în stare să înțeleagă limbile slavilor.

Rezultatele studiului au arătat că în afară de finlandezi, rușii au un grad apropiat de rudenie și cu tătarii. Astfel, distanță genetică dintre ruși și tătari e aceeași, de 30 de unități convenționale.

Nu mai puțin senzaționale sunt rezultatele din Ucraina. S-a demonstrat genetic că populația din estul Ucrainei provine de la ugro-fini, ucrainenii estici practic nu se deosebesc de ruși și mordvini.

În schimb, în cazul ucrainenilor din vestul țării rezultatele sunt și mai neașteptate. Aceștia nu sunt nici slavi, nici ruso-fini, ci cu totul altă etnie: între ucrainenii din Lvov și tătari, distanța genetică este doar de zece unități.

O rudenie atât de apropiată dintre ucrainenii din vest cu tătarii poate fi explicată, probabil, cu rădăcinile sarmatice a vechilor locuitori din Rusia Kieveană. Desigur, unele componente slave în sângele ucrainenilor totuși există (genetic ei sunt mai apropiați de slavi decât rușii), cu toate acestea, ei nu sunt slavi, ci mai degrabă sarmați. Trăsăturile lor se exprimă prin pomeții evidențiați, părul închis la culoare și ochii căprui.

Cum rămâne cu mitul potrivit căruia rușii sunt slavi?

Având în vedere aceste rezultate, strategii ruși primesc „o sabie cu două tăișuri”: în acest caz, ei trebuie să revizuiască toată autoidentificarea națională a poporului rus ca „ slav” și să renunțe la concepția de „rudenie” cu belarușii și toată naționalitățile slave, atât la nivel științific, cât și la nivel politic.

Sub aspect geografic, genele rușilor s-au păstrat pe un teritoriu care „coincide cu Rusia de pe timpurile lui Ioan Groznâi”.
Populația din Breansk, Kursk și Smolensk nu este rusă (adică finlandeză), ci belaruso-poloneză, pentru că are gene identice cu ale belarușilor și polonezilor. Este interesant și faptul că în evul mediu hotarul dintre Marele Ducat al Lituaniei și Moscovia – a fost anume granița etnică dintre slavi și finlandezi, (apropo, atunci, acolo trecea și hotarul Europei de Est). În continuare, Imperialismul Moscoviei- Rusiei își alătura teritoriile vecine, depășind limitele etnicilor moscoviți.

Ce este Rusia?

Aceste descoperiri ale cercetătorilor ruși oferă o nouă privire asupra politicii Moscoviei medievale. În concepția istoricilor ruși și a Bisericii Ortodoxe Ruse, așa-zisa „Rusie Sfântă” s-a format după impunerea Moscovei în interiorul Hoardei de Aur, și, după cum a scris Lev Gumilev în cartea „De la Rusia Kieveană până la Federația Rusă” , din același motiv ucrainenii și belorușii au încetat să se considere rusini și să facă parte din Rusia.

Este clar că pe atunci existau două „Rusii” diferite. Una, la vest care mai apoi s-a unit în Marele Ducat Lituanian și Rus. Și cealaltă „Rusie” – de est (mai exact Moscovia – deoarece pe atunci nu putea fi considerată nici Rusia) a făcut parte din Hoarda de Aur timp de 300 de ani. Cea de-a doua Rusie a fost denumită de către istoricii ruși și Biserica Ortodoxă Rusă „Rusia Sfântă”, privând astfel Rusia de Vest de tot ce este rusesc și obligând tot poporul Rusiei Kievene să se identifice nu ca rusini, ci ca ucraineni.

Lupta de secole dintre Marele Ducat Lituanian și Moscovia a fost o confruntare a țărilor cu diferite etnii.

Marele Ducat Lituanian a adunat slavii, pe când Moscovia – finii. Drept urmare, secole de-a rândul, aceste două Rusii și-au opus rezistență.

Acest lucru poate fi explicat și prin faptul că Moscovia niciodată, cât a făcut parte din Hoarda de Aur, nu a vrut să se întoarcă la Rusia, să-și câștige libertatea față de tătari și să intre în componența Marelui Ducat Lituanian.

De altfel și cucerirea Novgorodului a fost menită de a împiedica orașul de a adera la Marele Ducat Lituanian.

Această ruso-fobie a Moscovei și „mazochismul” ei pot fi explicate de diferențele etnice cu originale Rusie și apropierea etnică cu poporul Hoardei de Aur.

Diferență genetică față de slavi explică de ce Moscovia respingea modul de viață european și apropierea de slavi și de ce avea o mare atracție pentru spațiul estic și tradițiile asiatice.

Despre belaruși

Un punct deosebit în această cercetare l-a ocupat identitatea genetică a belarușilor și polonezilor. Faptul identității apropiate dintre polonezi și belaruși nu este surprinzător. Pașaportul lor genetic este atât de apropiat de cel slav, încât este aproape imposibil să găsești deosebirea între genele slavilor, a prusilor și mazurilor. Acest fapt îi unește pe belaruși și polonezi, care sunt considerați urmașii balticilor vestici slavonizați.

Renumitul istoric belarus V. Lastovskii scrie în „Scurt istoric despre Belarus” (Vilnius 2010) că tentativele de înființare a uniunii statului belarușilor și polonezilor au fost întreprinse de cel puțin zece ori: în 1401, 1413, 1438, 1451, 1499, 1501, 1563, 1564, 1566, 1567 și abia încercarea din 1569 a avut succes.

Studiul cercetătorilor genetici ruși ne oferă posibilitatea să privim altfel istoria țării, întrucât multe evenimente politice ale popoarelor europene se explică tocmai prin genetica grupului lor etnic – un element care rămânea ascuns de istorici. Anume genetica și relația de rudenie dintre grupurile etnice erau puterile principale ale proceselor politice în Europa medievală.

Concluzii

Rezultatele studiului efectuat de oamenii de știință ruși despre genofondul poporului rus vor fi asimilate mult timp de către societate, întrucât aceștia resping în totalitate toate cunoștințele noastre de până acum, aducându-le la nivelul unor mituri neștiințifice.

Aceste descoperiri nu necesită atât înțelegerea, cât obișnuința. Astfel, concepția „slavilor de est” este acum absolut neștiințifică.

În urma cercetărilor, poporul rus a fost numit fin, la fel ca ucrainenii din estul Ucrainei. În schimb, populația Ucrainei de vest provine de la sarmați. Adică nici poporul ucrainean nu s-a dovedit a fi de etnie slavă.

Descoperirea cercetătorilor nu este pur și simplu senzațională, ci o adevărată bombă, care poate submina toate cunoștințele existențe despre conceperea popoarelor de până acum.

 

 

Sursa: glavpost.com.ua preluată de http://www.timpul.md/

01/07/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Prezicerile din 2001 ale savantului Stephen Hawking: ”Sunt șanse mult mai mari ca un virus, nu o bombă atomică, să decimeze omenirea”

Prezicerile lui Stephen Hawking din 2001: ”un virus care va distruge rasa umană

Stephen Hawking este unul dintre cei mai importanți cercetători pe care i-a avut omenirea, cu un impact major asupra modului în care vedem lumea înconjurătoare și spațiul cosmic.

În timp ce mulți dintre noi s-au temut de un al treilea război mondial și au apărut o serie stufoasă de speculații legate de ceea ce ar putea duce la un conflict mondial, regretatul cercetător a avut o cu totul altă opinie despre finalitatea civilizației pe planeta noastră.

Încă din 2001, Hawking afirma că sunt șanse mult mai mari ca un virus, nu o bombă atomică, să decimeze omenirea, scrie https://www.descopera-mistere.ro/prezicerile-lui-stephen-hawking-din-2001.

În contextul în care cele mai multe știri pe care le citești în această perioadă vizează infecțiile cu coronavirus sau metodele prin care poți evita infectarea, publicația spaniolă La Vanguardia a adus în actualitatea cuvintele lui Stephen Hawking apărut în urmă cu aproximativ 20 de ani.

Autoritățile din multe colțuri ale lumii au fost luate prin surprindere de modul în care au apărut noi cazuri de persoane infectate.

Timpul de reacție la această epidemie au fost foarte lent, iar lipsa unor măsuri eficiente de prevenire reprezintă principala frică a Organizației Mondiale de Sănătate.

 

 

 

 

Prezicerile lui Stephen Hawking din 2001: ”un virus care va distruge rasa umană

 

 

 

 

Trecând însă peste aceste detalii, este foarte interesant modul în care Hawking își argumenta opinia în 2001 legată de dispariția rasei umane din cauza unui virus.

Rasa umană va dispărea înainte de sfârşitul acestui mileniu, probabil din cauza unui virus şi nu a unei bombe atomice, dacă nu vor fi înfiinţate colonii umane în spaţiul cosmic, considera astronomul britanic.

 Respectiva informație a apărut și în publicațiile românești pe data de 16 octombrie 2001.

Atunci, acesta se declara foarte preocupat de armele biologice şi nu de cele nucleare care necesită instalaţii vaste și investiții fabuloase, în timp ce ingineria genetică se poate face într-un laborator micuţ, cu câțiva oameni.

Pericolul este că putem crea, accidental sau voluntar, un virus care va distruge rasa umană’ până la sfârşitul acestui mileniu, singura soluţie fiind colonizarea spaţiului cosmic, afirma atunci într-un interviu astronomul britanic, autorul cărţii ”O scurtă istorie a timpului”.

 

 

15/05/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Omul vitruvian – un etalon al perfecţiunii umane. VIDEO SI FOTO

 Omul vitruvian,reprezentat in faimosul desen realizat de Leonardo da Vinci în 1490, este considerat un etalon de perfecţiune pentru proporţiile trupului uman.

Este un desen pe care toată lumea îl ştie, dar căruia nimeni nu îi cunoaşte istoria…

Omul vitruvian este considerat în zilele noastre drept una dintre cele mai bune exemplificări ale „omului perfect”, iar povestea lui este mult mai veche…

Gian Francesco Poggio Bracciolini (n. 11 februarie 1380 – d. 30 octombrie 1459, a fost un filozof umanist italian, pentru care, începutul Conciliului de la Constanţa în noiembrie 1414, nu a fost de bun-augur.

 

Sosit aici ca secretar al lui Ioan al XXIII-lea, declarat ulterior antipapă, el a asistat la demiterea acestuia în mai 1415. Născut în Toscana, Bracciolini a fost numit secretar al Curiei papale încă din timpul papei Bonifaciu al IX-lea, în 1402.

Era considerat ca unul dintre cei mai cultivaţi oameni ai timpului său, si este cunoscut noua si pentru faptul ca a  afirmat originea romană a poporului român în secolul al XV-lea si a constatat elemente comune ale limbii latine si limbii române.

Pentru prima data se argumenta latinitatea limbii române cu probe culese direct din spatiul românesc de cunoscatori ai limbii latine.

Deoarece Conciliul s-a prelungit pe o perioadă de patru ani, Bracciolini şi-a petrecut timpul liber căutând manuscrise vechi în mănăstirile din sudul Germaniei, din Elveţia şi estul Franţei.

Intenţia sa era de a le compara cu cele pe care le cunoştea deja din mănăstirile italiene.

Aşa a descoperit în biblioteca Mănăstirii Sankt Gallen toate cele zece volume ale tratatului „De architectura” scris de învăţatul latin Vitruviu.

 

 

 

 

 

 

Marcus Vitruvius Pollio s-a născut între anii 80 şi 70 î.Hr. şi a fost un celebru arhitect şi inginer roman.

Ajuns ofiţer în armata lui Cezar, el s-a evidenţiat atât prin curajul său, cât şi prin îndemânarea de a inventa diferite arme şi instalaţii militare.

Mai târziu, ca veteran de război, a primit o pensie specială pentru merite deosebite.

Cele 10 volume „De arhitectura”, dedicate împăratului Augustus, sunt considerate şi astăzi ca fundamentale pentru studiul arhitecturii.

Vitruviu consideră că cine doreşte să construiască o clădire trebuie să se orienteze după trei principii fundamentale: durabilitate, utilitate şi estetică.

Unui constructor i se cere un puternic spirit de observaţie pentru a înţelege natura, de la care poate învăţa adevăratul simţ al măsurii şi proporţiilor.

În acest sens, cel mai frumos exemplu de echilibru este corpul omenesc.

Omul şi natura trebuie să fie sursa principală de inspiraţie a arhitectului.

Dintre cele zece volume ale tratatului, opt se ocupă exclusiv cu arhitectura, volumul nouă este dedicat astronomiei şi geometriei, iar volumul zece prezintă diferite utilaje specifice.

Descoperirea de către Bracciolini a celor zece volume ale tratatului lui Vitruviu, a avut o importanţă deosebită, pentru că toţi marii arhitecţi ai Renaşterii s-au folosit de cunoştinţele cuprinse în această lucrare.

Se poate afirma cu certitudine că, fără această descoperire, arhitecţilor Renaşterii le-ar fi lipsit baza teoretică necesară construcţiilor impunătoarele din această epocă.

Faptul că manuscrisele au fost păstrate şi copiate într-o mănăstire, până ce un mare învăţat al timpului său le-a readus în circulaţie, dovedeşte continuitatea spirituală dintre Evul Mediu, care se apropia de sfârşit, şi epoca tocmai începută, pe care Giorgio Vasari a numit-o „Renaşterea”.

Doar efortul mănăstirilor şi al învăţaţilor creştini medievali de a păstra şi conserva moştenirea intelectuală a Antichităţii a făcut posibilă Renaşterea cu interesul sporit pentru cultura clasică.

Istoricul german Wolfgang Seidel consideră că „…interesul enorm pentru cultura antică se datorează în mare parte învăţaţilor creştini bizantini, care au fost constrânşi de otomani la emigraţie.

Ei au adus cu ei textele greceşti, manuscrisele Iliadei şi Odiseei, dar şi operele lui Tucitide, Herodot, Aristotel şi Platon.

Acesta a fost începutul preocupării pentru antichitatea grecească în Italia” (Wolfgang Seidel, „Unde cad zarurile.Cuvinte care au făcut istorie” DTVerlag, 2008).

Totuşi Petrarca interpreta Evul Mediu ca pe o epocă întunecată.

În acelaşi timp, el scrie că „nu există nici o contradicţie între poezie şi teologie.

Aş vrea chiar să spun că teologia este poezie care vine de la Dumnezeu”.

Aceste cuvinte, emoţionante prin frumuseţea lor, sunt mărturisirea de credinţă a unui mare erudit, care a înţeles că viaţa nu se lasă închisă în formulări sterile.

Este incontestabil faptul că teologia medievală apuseană a căzut în capcana unei teoretizări, care s-a îndepărtat treptat de învăţătura plină de iubire a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Petrarca şi contemporanii săi au considerat speculaţia filosofică scolastică drept fiind lipsită de sens şi au declarat perioada de aur a scolasticii ca fiind, din acest motiv, întunecată.

Pe drept cuvânt se poate afirma că omul care se bucură de dragostea nemărginită a Creatorului trebuie aşezat în centrul preocupărilor intelectuale, dincolo, departe, de orice speculaţie filosofică sterilă.

Cele zece volume ale tratatului lui Vitruviu l-au influenţat fundamental pe Leonardo da Vinci.

 

 

 

 Leonardo da Vinci

 

 

Într-un desen rămas celebru, Da Vinci a demonstrat principiul vitruvian prin care trupul omenesc este fundamentul echilibrului dintre diferitele coordonate matematice.

În acest desen, corpul uman se aşază armonic atât în mijlocul unui cerc, cât şi al unui triunghi. Acesta este „omul vitruvian”.

Desenul lui Da Vinci este important atât prin frumuseţea datorată echilibrului elegant dintre diferitele forme şi proporţii reprezentante, cât şi prin mesajul transmis.

Da Vinci a creat „Omul vitruvian” pentru a ilustra un pasaj despre proporţiile corpului uman, scris, cu aproximativ 15 secole înainte, de arhitectul roman Vitruvius (de aici şi numele lucrării).

„Niciun templu nu poate fi ridicat fără simetria şi proporţia corpului unui bărbat bine făcut”, scria Vitruvius.

Astfel, Lester explică faptul că, pe vremea romanilor, arhitecţii construiau temple folosind proporţiile unui corp bărbătesc „ideal”.

În pasajul respectiv, ilustrat de da Vinci, Vitruvius mai spunea că un corp bărbătesc ideal ar trebui să încapă într-un cerc şi într-un pătrat.

Această afirmaţie reprezenta o aluzie la teoria microcosmosului a grecilor şi romanilor, care spuneau că omul reprezintă o versiune miniaturală a întregului univers.

În  desenul  rămas celebru, Da Vinci a demonstrat principiul vitruvian prin care trupul omenesc este fundamentul echilibrului dintre diferitele coordonate matematice.

În acest desen, corpul uman se aşază armonic atât în mijlocul unui cerc, cât şi al unui triunghi. Acesta este „omul vitruvian”.

Conform  acestei teorii, cercul era asociat elementelor cosmice, iar pătratul – celor pământeşti.

Ulterior, această idee a fost preluată de evrei, musulmani şi creştini.

De altfel, în Renascentism, a apărut şi ideea că diverse părţi ale corpului uman corespundeau sau erau influenţate de diverse părţi sau astre de pe cer.

Astfel, în acea perioadă, medicina şi astrologia erau strâns legate.

„Când un om se uită la semnele zodiacale, îl vede pe Dumnezeu. Iar când Dumnezeu se arată, omul este vindecat”, spune o maximă creştină.

Ilustraţia de mai sus arată legătura între semnele zodiacale şi diverse părţi ale corpului

Desenul lui Da Vinci este important atât prin frumuseţea datorată echilibrului elegant dintre diferitele forme şi proporţii reprezentante, cât şi prin mesajul transmis.

Noţiunea de umanism primeşte o formă concretă care nu mai este cea pur speculativă, ci aplicabilă în viaţa cotidiană, unde simţul estetic este considerat adevărata împlinire a omului, ca expresie a echilibrului armonios primit ca dar de la Dumnezeu pentru noi toţi.

 

În semn de consideraţie pentru marii înaintaşi, Vitruviu şi Leonardo da Vinci, guvernul italian a hotărât ca simbolul „omului vitruvian” să fie gravat pe moneda de un euro emisă în Italia.

 

 

 VIDEO:

 

 

 

 

 

 

 Surse:

 

28/11/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: