CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Lucian Boia: „România e mai sudată ca niciodată”.VIDEO

 

 

România s-a dovedit a fi o construcție națională solidă. A trecut o sută de ani. În 100 de ani n-a existat nicio tentativă de divizare a teritoriului românesc din partea românilor.

Sigur, a existat din afară, în 1940, cu pierderea Basarabiei, Bucovinei, Ardealului de nord, dar asta nu a fost treaba românilor, a fost treaba celor care au răpit României aceste provincii.

Insă în alte locuri nu s-a petrecut asa. Sunt multe hărți foarte interesante pe care le-am reprodus în această carte, hărți etnografice din preajma Primului Război Mondial. Și dacă vă uitați, în una dintre aceste hărți, zona locuită de sârbi, de croați, de bosniaci, de muntenegreni, apar cu o singură culoare. Toti vorbesc sârbo-croată sau croato-sârba, cum îi spuneau unii sau altii. Harta îi reprezenta ca fiind un singur popor, pe criteriul acesta lingvistic.

Or, istoria nu a ratificat acest punct de vedere. Sârbii, croații toți erau de același neam, or iată că unitatea asta s-a spart și s-a spart repede, încă din perioada interbelică, într-o manieră dramatică, vezi asasinarea regelui Alexandru.

Iar în anii mai recenți au fost masacre cumplite, un razboi civil teribil care a aratat că lucrurile nu au funcționat, în formula asta unitară.

Vorbesc aceeași limbă, dar au trecut prin istorii diferite, chiar sensibil diferite, prin spații de civilizație diferite, sârbii sunt balcanici ortodocși, croații sunt catolici, mai occidentalizați, iar slovenii sunt și mai occidentalizați și de asemenea catolici.

Pe lângă limbă și religie contează factorii de ordin istoric, de ordin cultural șamd. Încă o dată spun, există o națiune atunci când oamenii vor ca respectiva comunitate să fie o națiune, dacă oamenii vor altceva nu vom avea o națiune.

Dacă vrei cu tot dinadinsul să-i ții strâns într-o națiune, ajungem uneori la război civil, la dezmembrări dramatice. Așa cum s-au petrecut lucrurile și-n Cehoslovacia, între cehi și slovaci. Nu s-a pretins niciodată că ar fi aceeași limba, dar sunt două limbi foarte apropiate.

Cehoslovacia s-a constituit la sfârșitul Primului Război Mondial într-o manieră bizară, fiindcă era, cum s-a mai spus, și cred, cu dreptate, că era o Austro-Ungarie în miniatură.

Mergând dinspre Apus spre Răsărit, partea cehă cuprindea și o populatie germană în zona de frontieră, în zona muntoasă, sudeții, germanii din zona sudetă, care locuiau masiv pe teritoriul respectiv.

Potrivit dreptului popoarelor la autodeterminare ar fi trebuit să se separe și germanii de cehi. S-a sustinut însă, de data asta cu alt gen de argumente, că Cehia este o unitate istorică și nu poate să fie sfârtecată.

Pe de altă parte, așa a pretins și Ungaria că e o unitate istorică, dar asta nu le-a folosit la nimic, fiindcă s-a ajuns la dezmembrarea Ungariei tocmai pe principiul dreptului la auto-determinare al popoarelor.

După aceea, venea spațiul slovac cu un teritoriu în sudul Slovaciei locuit majoritar de maghiari și li s-a mai adăugat si Rutenia – Ungaria subcarpatică – astăzi parte din Ucraina, zonă locuită de ucraineni sau de ruteni, cum erau numiți, și-n felul acesta Cehoslovacia, într-adevăr, era un stat alcătuit din destul de multe etnii si nu a rezistat.

Din fericire, fără masacrele care au avut loc în Iugoslavia. Totuşi la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial germanii au fost evacuați, germanii sudeți, trei milioane de oameni au fost alungați, plătind pentru ceea ce nu ei făcuseră – în orice caz nu toți germanii – în Al Doilea Război Mondial. Şi până la urmă s-au separat și cehii de slovaci, sau slovacii de cehi. Din punctul ăsta de vedere, România oferă o variantă mult mai reușită.

Transilvania a revenit României fiindcă românii erau, la 1918, sensibil mai numeroși decât maghiarii. În teritoriul care s-a unit atunci cu România, nu numai Transilvania propriu-zisă, ci și Banatul, Crișana, Maramureșul, le zicem Transilvania în sens larg, la 1918, sau mai precis la 1910, când a fost utimul recensământ în Austro- Ungaria, românii reprezentau vreo 54%, iar maghiarii 31%, puțin peste 30%.

În fapt chiar mai puțin, fiindcă criteriul la recensămintele austro-ungare era, de fiecare dată, criteriul limbii vorbite, nu al etniei. Maghiara era vorbită de unguri, în cea mai mare măsură, dar nu numai de ei și de evrei de pildă. Deci procentul e în realitate ceva mai mare decât al ungurilor etnici.

Dar și asa, 50 și ceva la sută față de 30% arată clar că românii erau mult mai numeroși. Iar acum sunt încă și mai numeroși. În prezent ungurii au scăzut sub 20%.

Se inversează lucrurile, în loc să se considere cu argumente de neatacat, că România e într-adevăr o construcție națională solidă în prezent, idealizăm, din punctul ăsta de vedere, și deformăm trecutul cu conștiința națională, națiunea română medievală și ne dovedim lipsa de încredere în capacitatea națiunii române să fie astăzi ceea ce este și să continue. Foarte curios.

  Ungaria din perioada monarhiei dualiste austro-ungare, cred că s-a inspirat din modelul francez. Francezii vorbesc de o națiune perfect unitară. In Franta nici astăzi nu există minorități. Pe la televizor mai auzi câte o critică la adresa Franței.

Cineva spunea că românii ar putea să fie un model pentru Franța, pentru respectul acordat minorităților. Poate că da. Dar Franța nu vrea să fie o țară cu minorități. Vrea ca toți francezii să se simtă francezi.

E un proiect generos, dar depinde cum îl aplici, în ce context. Ungurii au încercat să facă treaba asta în Ungaria și au procedat la o maghiarizare care a dat și rezultate, dar nu chiar atât de rapide și atât de depline, cum ar fi dorit conducătorii statului ungar din perioada dualistă.

 

 

 

Sunt națiuni care păreau consolidate, pe teritorii naționale bine definite și acum vedem că iau amploare mișcările separatiste, mai recent în Catalonia, încă de mai mult timp în Scoția, în Italia. Bine, Italia e un caz special.

Spun acum o vorbă care nu știu dacă va deranja sau nu pe cineva, occidentalii nu se simt deranjați atât de repede, românii se simt. Dacă zici ceva ce pare neconvenabil cu privire la trecut sau la un personaj istoric, imediat e un întreg spectacol de proteste.

Ce voiam să spun, glumind puțin și exagerând poate, Italia poate nici n-ar fi trebuit să-si facă unitatea națională în secolul XIX, fiindcă avea o tradiție de neunitate. Italia s-a dezvoltat timp de secole, de-a lungul Evului Mediu și până în plină epocă modernă, pe cetăți și orașe, și pe state, state mici dar cu un rol important chiar în istoria europeană.

Să ne gândim ce a însemnat Florența, Toscana, Venezia. Tradiția asta era mai curând de ordin regional, decât național, unitar, unificator. Și se vede și astăzi, deosebirile sunt mari între Italia de nord și Italia de sud iar reprezentările oamenilor cu privire la istorie și prezent sunt diferite.

Națiunile sunt prinse ca într-un clește, pe de-o parte, de procesul unificator european, iar pe de altă parte, de fragmentarea, în sensul regiunilor.

Nu știu unde se va ajunge. Cert este că ideologia națională în ansamblu nu mai are forța pe care a avut-o în secolul al XIX-lea și nici justificarea pe care avut-o atunci. De altfel, statele astea naționale au ajuns să pară prea mici, de asta se face și Europa.

State care erau mari puteri ale lumii, Marea Britanie, Franta, Germania sunt acum in condiția de state de categoria a doua dacă le comparăm cu China, poate maine si cu India, cu Statele Unite, chiar și cu Rusia.

Unitatea europeană a fost necesară și pentru a depăși grozăviile celui de-Al Doilea Război Mondial, motivele sunt multe, dar motivul esențial a fost și acela că țări cândva mari nu mai reprezentau mare lucru pe harta lumii. Doar unirea întregului spațiu european mai poate să facă din Europa, de data asta, un actor planetar important, unul dintre principalii actori politici, economici, militari șamd. Altminteri, nici Franța, nici Germania, nici Marea Britanie nu mai reușeau să fie decât puteri de mâna a doua.

Putere de mâna întâi nu mai poate să fie decât Europa, daca se va face cu adevărat unitatea Europei, în sensul unei federalizări. Nu știm cum va fi viitorul, să nu mă întrebați, că am spus de nu știu câte ori că despre viitor se spun doar prostii, așa că nu țin să spun și eu o prostie în plus, ceea ce știm, e de bănuit, că viitorul va fi foarte diferit de prezent.

Pentru că istoria se accelerează, uitați-vă în 20-30 de ani câte s-au petrecut, de când cu Internetul, cu telefonia mobilă s-au răsturnat complet toate structurile, toate valorile. Si lucrurile merg din ce în ce mai repede. Nu știm ce va fi. Va fi o lume tot mai diferită de lumea de astăzi. Și mă îndoiesc că națiunile vor juca la nesfârșit rolul pe care l-au avut, dacă se va face Europa. Dacă nu se va face Europa va fi teribil.

De imaginat e posibil orice, dar e un scenariu la care aproape îți teamă să te gândești. Ce facem intrăm iarăși într-o stare de anarhie în Europa? Ar insemna anularea completă a oricărui rol pe care Europa l-ar mai fi putut juca la scară planetară.

Să sperăm că se va face Europa și asta înseamnă o Europă care să fie tot mai unită, tot mai cimentată și până la urmă va lua locul națiunilor. Poate, probabil, sigur – nu știu. Asta e.

http://www.contributors.ro/cultura/interviu-lucian-boia/

 

Reclame

21/04/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Dacii liberi trăiesc în Ucraina. VIDEO

  

Imagini pentru romanii din transcarpatia photos

 

Transcarpatia (în ucraineană Закарпатська область) este o regiune din Ucraina. Capitala sa este oraşul Ujhorod.

Teritoriul Transcarpatiei actuale a făcut parte, până în 1918, din regatul Ungariei, care organizase în regiune comitatele Maramureş, Ugocea, Bereg şi Ung.

În 1918, delegaţii ale românilor din satele Maramureşului de Nord au participat la adunarea de la Alba Iulia cerând unirea întregului Maramureş cu Regatul României.

Rutenii majoritari au au cerut la 8 noiembrie 1918 la Prešov separarea de Ungaria.

În vreme ce consiliile întrunite în regiune reuşiseră să obţină o mai mare autonomie în cadrul statului maghiar, diaspora ruteană a cerut independenţa totală.

Un consiliu întrunit la Hust în aceeaşi lună s-a pronunţat în favoarea unificării teritoriului cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale, un stat cu existenţă temporară în 1918, care revendicase teritoriul.

Reanexată în 1919 de Republica Sovietică Ungară condusă de guvernarea comunistă a lui Kun Bela, regiunea a fost ocupată de România în timpul războiul româno-ungar din 1919,  care a predat teritoriul în august 1919 autorităţilor ungare reconstituite, după căderea guvernului bolşevic.

Odată cu declararea independenţei Cehoslovaciei, a apărut ideea intrării acestui teritoriu  în noul stat, care a fost acceptată la Conferinţa de Pace de la Paris.

România nu revendicase regiunea, Rusia era în mijlocul revoluţiei, Ungaria era un stat învins instabil, iar Republica Populară Ucraineană a fost considerată o construcţie neviabilă.

 După anexarea de către Germania în 1938 în urma Acordului de la München a mai multor teritorii cehoslovace şi în urma primului arbitraj de la Viena, în anul 1939, regiunea a primit o autonomie mai largă, iar Carpato-Ucraina şi-a declarat ca şi Slovacia independenţa.

(CITIŢI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/03/20/

statul-cu-cea-mai-scurta-existenta-din-istorie-carpato-ucraina)

Ungaria însă a ocupat-o total a doua zi, deşi arbitrajul îi acordase doar partea de sud-vest a acestui teritoriu.

În toamna lui 1944, trupe sovietice au pătruns în această regiune, iar autorităţile cehoslovace au revenit din exil la Hust pentru a reorganiza administraţia, însă sovieticii au organizat la rândul lor o administraţie paralelă cu sediul la Muncaci.

După luni de negocieri, delegaţia cehoslovacă a fost obligată să părăsească provincia în februarie 1945 şi, după ce a orchestrat o lovitură de stat la Praga, Uniunea Sovietică a anexat Transcarpatia şi a alipit-o la RSS Ucraineană.

În 1991, după destrămarea URSS, acest teritoriu care are o suprafaţă de 12.800 km² şi numără 1.252.300 de locuitori, a rămas în continuare în componenţa Ucrainei, cu reşedinţa la Ujhorod.

Românii locuiesc mai ales în partea de sud-est, cunoscută şi ca Maramureşul de Nord (raioanele Rahău şi Teceu), în acestă regiune fiind mult mai numeroşi cu secole în urmă, ceea ce se vede şi din numărul mare de toponime şi oronime româneşti rămase până în zilele noastre.

 
 Imagini pentru transcarpatia photos

 Dacii liberi există în Ucraina  

 

 

Pe granița de nord-vest a României, de-a lungul regiunii Transcarpatia se întinde o salbă de sate și comune românești cu specific maramureșean cu totul deosebite. Printre cele mai frumoase și bogate localități din imediata apropiere a României.

Teacevo corespondentul satului Teceu din România, Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Slatina, Biserica Albă, Strâmtura, Topcino, Bouțu Mare, Bouțu Mic, Podișor, Cărbunești, Plăiuț, comuna Vlădița sunt locuite aproape în exclusivitate de români.

 

Satele sunt vechi, atestate încă din secolul XIV.

Un lanț de perle românești la  margine de hotare ce adăpostește peste 40 de mii de suflete de maramureșeni trecuți cu vederea de strategia de politică externă a MAE din ultimii ani.

 

Oamenii sunt un exemplu de supraviețuire.

 

Au trecut peste ei mai multe imperii : Regatul Maghiar, Principatul Transilvaniei, Imperiul Habsburgic, Monarhia Austro-Ungară, Cehoslovacia, URSS.

Mai nou se vorbește de o Euroregiune a Maramureșului.

 

 

 

Imagini pentru manastirea sf nicolae din apsa de jos photos

 

 

 

“În Apșa de Jos sunt moroșeni care vorbesc numai românește, nu ucraineană”, ne spune Ion Botoș, președintele Uniunii Regionale din Transcarpatia. Oamenii muncesc pe unde pot, în general în construcții. În străinătate sau în marile orașe din Ucraina.

Rusia plătește cel mai bine. Nu se poate trăi cu salariul de la stat. Gospodăriile moroșenilor întrec orice închipuire.

Casele mai vechi au câte două etaje și sunt împodobite cu flori, cele noi sunt adevărate palate cu zeci de camere. Cele vechi seamănă toate între ele pentru că nu au acoperiș. Parcă i-a lovit cubismul.

După război, pentru a asigura uniformitatea imperiului, autoritățile sovietice au interzis acoperișurile în unghi.

 

Biserici și morminte românești vechi de sute de ani

 

 

SANYO DIGITAL CAMERA

 

 

“Aci să odihnesc Petru Ivasco repausat in 19 Jan.1893 in etate de 72 de ani și soția Maria Dan repausată in 29 Nov. 1889 in etate de 61 ani. Fie-le țerina ușoară și amintirea binecuvântată !”, citim pe o piatră funerară din marmură neagră.

Cimitirele strămoșilor de pe culmi, legătura dintre viață și moarte au fost uitate. Morminte fără cruci sau ale căror inscripții au fost şterse de vremuri, biserici de lemn în stil maramureșean au fost construite pe culmi parcă pentru a veghea casele și gospodăriile locuitorilor.

Unele morminte sunt atât de bătrâne încât nimeni nu mai poate spune cui aparțin.

Mai multe cimitire au fost chiar nivelate, iar autoritățile au interzis înmormântările timp de 50 de ani. Cimitirele moderne au un aspect mai ciudat.

Pietre funerare din marmură neagră pe care sunt impresionate printr-o tehnică specială imaginile defuncților sunt la tot pasul. De când s-a rupt biserica ucraineană în trei, adventiștii și Martorii lui Iehova au profitat cel mai mult.

Templele lor se ridică pretutindeni ca ciupercile după ploaie.

Majoritatea bisericilor vechi  sunt din lemn. Monumentele de patrimoniu  construite în stil maramureșean sunt acum închise. 

Cea mai veche biserica de lemn din Apșa de Mijloc veghează satul de pe un deal încă de la 1428.

O altă bisericuță construită pe deal, poartă hramul Sfântului Nicolaie și datează din anul 1776.

 

 

 

Imagini pentru apsa de jos photos

 

 

 

Una din puținele biserici de lemn din Apșa de Jos la care se mai slujește a fost construită în 1561.

Vine un preot din România pentru a ține slujba. Biserica Mănășturel a fost construită pe locul unei mânăstiri cu hramul Sfântul Vasile care a existat încă din secolele 13-14.

În anul 1776, pe locul ei a fost ridicată biserica de lemn cu hramul Maicii Domnului.

O construcție de tip gotic. În 1941 un viscol i-a rupt turnul. Oamenii au refăcut-o cu eforturi proprii. Preoții români pot fi numărați pe degete.

Unul din ei, Sebastian a avut ceva probleme cu autoritățile și a fugit în Siberia.

Mai dă târcoale din când în când prin satele Transcarpatiei.

 

Vâltoarea

 

La fiecare sfârșit de săptămână, familile moroșenilor care nu sunt plecați la muncă se strâng la vâltoare. Este un obicei printre românii din Apșa să ia masa împreună.

Lângă vâltoare, bărbații pregătesc șașlâcul, pălincile și vodca, iar femeile salatele. Vâltoarea este o imensă mașină de spălat naturală.

Este folosită pentru a spăla lucruri grele ce nu pot fi curățate cu nimic altceva. Cergi grele din lână sau covoare.

Din când în când este folosită pentru relaxare. Apa de munte ce cade de la o înălțime de 2-3 metri îți face un masaj complet. Totul este să nu stai în gura jgheabului pentru că forța apei îți rupe carnea de pe oase.

 

Suflete și case de milioane

 

Vilele românilor de pe granița de nord cu Ucraina sunt impozante. Construite  din beton de cea mai bună calitate și cărămida groasă de un  un lat de palma, casele sunt făcute să dureze. “O ridic pentru a doua fată.

Prima s-a măritat. A terminat facultatea.”, spune un localnic. Moroșenii sunt oameni înstăriți și muncitori cu gospodării și case superbe.

E musai să își ridice casa cu cel puțin un etaj mai sus decât vecinul de peste drum. Unii dintre ei au câte 2-3 mașini.

Vilele noi sunt adevărate palate. Pot avea 30 sau chiar cu 50 de camere. “Să te uiți la suflete nu la case”, spune Ion Botoș.

Este aproape imposibil. Mischie și alți baroni pesediști ar păli de invidie dacă ar vedea palatele apșenilor.

Undeva, în drum spre Apșa de Mijloc, un localnic ne arată vila cunoscutului patron al Sportului Studențesc, Vasile Șiman.

“Noi nu ne vindem niciodată casele ! ”, ne spune Vasile cu mândrie.

Ucrainenii mai cârcotași spun că românii s-au îmbogățit din contrabandă cu metal peste graniță și cu altele, lemn, materiale de construcții, țigări.

În fața casei, mulți au depozite de materiale. Grămezi frumos ordonate de piatră din munte. Parcă sunt felii de pâine.

E folosită în construcții pentru decorațiuni interioare. Materiale de construcții sunt din belșug în această zonă. Granița este marcată pe marginea șoselei de câteva borne subțiri.

La nici 20 de metri Tisa și apoi, România. Profesorul Ion Vlad din satul Podișoru a predat la una din școlile românești, limba franceză. Acum e la pensie.

Trăiește într-o casă modestă, dar are pământ cât vezi cu ochii. Numai pomi fructiferi. “Numai din suc curat de mere “, ne spune el.

Pălinca are aromă de fagure de miere. Moroșenii spun că este medicament, nu băutură alcoolică.

 

Muzeul privat

 

Ion Botoș și-a deschis muzeu privat acasă. “Dacia Liberă” îi ocupă moroșanului un etaj întreg.

Cărți rare, costume populare și de epocă, monede vechi, icoane și obiecte de cult, totul numai despre istoria românilor.

Un proiect important al moroșenilor îl reprezintă reconstrucția Mânăstirii Peri, “un lăcaș sfânt care a existat pe la începutul secolului X “ la hotarul comunei Apșa de Jos.

Peri a fost prima episcopie românească din Ardeal.

La această mânăstire s-a tradus pentru prima oară Scriptura în limba română în anul 1696.  Proiectul se întinde pe circa 1,5 ha, iar costurile ridică la circa o jumătate de milion de dolari.

 

 

 

Imagini pentru romanii din transcarpatia photos

 

 

 

 

În Transcarpatia, românii trăiesc compact în două raioane :

 

Tiacevo                        români

Apșa de Jos                 98%

Slatina                         55-60%

Topcino                        99%

Strâmtura                     99%

Bouțu Mare                  99%

Bouțu Mic                    99%

Cărbunești                    100%

Podișor                          98%

Rahiv                           români

Biserica Albă                98%

Apșa de Mijloc             99%

Plăiuț                            98%

 

 

 

Surse: Wikipedia.ro

http://www.avertisment.net/dacii-libera-exista-in-ucraina/Eduard Ovidiu Ohanesian

 

16/07/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

4 iunie 1920 – o zi a dreptăţii pentru poporul român.Semnarea Tratatului de PACE de la Trianon.VIDEO 

 

 

 

 

Imagini pentru trianon tratat photos

4 iunie 1920 – A fost semnat Tratatul de Pace de la Trianon 

 

În 1920, în această zi, atât deputaţii cât şi senatorii din Parlamentul de la Budapesta s-au ridicat în picioare şi au strigat surescitaţi : Nem, nem, Soha ! („Nu, nu, niciodată !”), cuvinte ce aveau să devină apoi, deviza iredentismului şi revizionismului unguresc de toate culorile.

Cauza a reprezentat-o semnarea Tratatului de Pace de la Trianon.

Ce s-a întâmplat însă la Trianon, pentru a conduce la o asemenea reacţie furioasă a deputaţilor şi senatorilor maghiari?

 

 

 

Palatul Marele Trianon de la Versaille, Franţa

 

                           

                  Foto:   Palatul Marele Trianon de la Versailles 

 

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, stat învins în Primul Război Mondial, succesoare a Imperiului Austro-Ungar.

Tratatul a fost semnat la Palatul Marele Trianon de la Versailles în Franţa, de către 16 state aliate (inclusiv România) pe de o parte şi de Ungaria de altă parte, pentru a stabili frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sîrbilor Croaţilor şi Slovenilor (stat redenumit ulterior Iugoslavia), Cehoslovacia, precum şi între România şi Ungaria.

Acest document este divizat în patru părţi:

  • Prima parte include Pactul Ligii Naţiunilor (parte comuna pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).

  • Partea a doua (articolele 27-35) defineşte frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în sectiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România şi Ungaria).

    În principiu, Tratatul consfinţea includerea teritoriului Croaţiei, Sloveniei şi Voivodinei în cadrul Regatului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor, a Slovaciei şi Ruteniei în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei şi părţii răsăritene a Banatului în cadrul României şi a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.

  • Partea a treia (articolele 36-78) intitulata „Clauze politice pentru Europa„, conţinea o serie de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relatiilor dintre Ungaria şi statele vecine, recunoaşterea unor clauze politice privind anumite state din Europa, dispoziţii referitoare la cetăţenie, protecţia minorităţilor naţionale.

  • Partea a patra (articolele 79-101), intitulată „Interesele Ungariei în afara Europei” conţinea prevederi referitoare la renunţarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) şi China.

 

 

 

Harta destrămării Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

    Harta destrămării Imperiului Austro-Ungar în urma semnării     Tratatului de la Trianon, 1920

 

 

Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat, au fost delimitate în anii imediat următori.

Singura excepţie a fost oraşul Sopron (în limba germana Odenburg) din Burgenland care, în urma unui plebiscit ţinut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămînă parte a Ungariei.

Dispoziţiile tratatului referitoare la minorităţile din Ungaria au fost aplicate parţial, astfel ca procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind în prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa.

Tratatul de la Trianon a consfinţit existenţa unui stat maghiar independent, trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a 63% din populaţie, aceasta din urmă în majoritatea ei alcătuită din etnici ne-maghiari.

Tratatul a recunoscut dreptul istoric al popoarelor nemaghiare, din Transleithania (partea ungara a Dublei Monarhii), la autodeterminare şi a statuat o realitate existentă deja pe teren (majoritatea teritoriilor fusesera deja ocupate de către forţele armate ale României, Cehoslovaciei, Statului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor).

El recunoştea unirea la România a Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului şi a estului Banatului, recunoştea unirea Slovaciei şi a aşa zisei Ucraine Subcarpatice cu Cehia, alcătuindu-se astfel statul Cehoslovacia şi recunoştea unirea cu Serbia a Croaţiei, Sloveniei şi a părţii de vest a Banatului.

Între prevederile sale importante pentru noi românii, s-a evidenţiat de asemenea:

 

„Articolul 47.

România recunoaşte şi confirmă, faţă de Ungaria, angajamentul său de a accepta inserarea, într-un tratat încheiat cu principalele puteri aliate şi asociate, a dispoziţiilor socotite necesare de către aceste puteri, pentru a proteja în România interesele locuitorilor care diferă de majoritatea populaţiei prin rasă, limbă şi religie, precum şi pentru a proteja libertatea de tranzit şi un regim echitabil pentru comerţul celorlalte naţiuni.”

„Articolul 161.

Aliaţii şi guvernele asociate afirmă şi Ungaria acceptă responsabilitatea Ungariei şi aliaţilor ei pentru cauzele de pierderi şi daune la care guvernele aliate, asociate şi cetăţenii lor au fost supuşi, ca o consecinţă a războiului impus prin agresiunea Austro-Ungarǎ şi aliaţii ei.”

 

Pe de altă parte, Tratatul de la Trianon a consfinţit existenţa unui stat maghiar independent, ideal al revoluţionarilor maghiari de la 1848  şi al oamenilor politici maghiari în perioada de sfârşit a Dublei Monarhii, chiar dacă nu în frontierele imaginate de aceştia.

Cu toate acestea, Tratatul a fost şi continuă să fie perceput în mentalul colectiv maghiar drept o catastrofă.

 

CONCLUZII :

 

 

Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, ca de altminteri tot sistemul de tratate de la Paris, din anii 1919-1920, nu a făcut decât să recunoască justețea deciziilor luate de românii înșiși. Conferința de pace de la Paris a fixat noua hartă a Europei valabilă, în multe privințe, până astăzi și reprezintă prima decizie din istorie a marilor puteri, care au ținut seamă, în mare măsură, de voința popoarelor (polonez, ceh, slovac, român, sârb, croat, sloven, lituanian, leton, eston), consfințind și destrămarea imperiilor multinaționale (german, austro-ungar, rusesc, otoman).

Pentru România, Trianonul a însemnat recunoașterea granițelor etnice aproape firești ale statului nostru înspre vest.

Actul respectiv a consfințit controlul oficial al statului român asupra a încă circa 100.000 km pătrați.

Să nu uităm că România antebelică avea doar 137.000 km pătrați (Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova dintre Carpați și Prut, fără Bucovina și fără Basarabia) și că după Marea Unire avea 296.000 km pătrați.

Tratatul de la Trianon a pus o anumită ordine în regiunea Europei Central-Orientale, dând Slovacia slovacilor, Croația croaților și Transilvania românilor, în acord cu dreptul popoarelor majoritare la autodeterminare.

 

 

Surse:

 
http://istoria.md/articol/487/4_iunie,_istoricul_zilei#1920; 
https://ro.wikipedia.org;
http://foaienationala.ro/ioan-aurel-pop-nu-am-primit-transilvania-cadou

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/01/o-istorie-putin-cunoscuta-1919-armata-romana-a-cucerit-ungaria-pentru-a-o-elibera-romani-treceti-tisa/?preview_id=44906&preview_nonce=3b74e4e73f

 

 

 

 

04/06/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: