CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ROMANII DIN CARPAŢII NORDICI ŞI AŞEZĂRILE ÎNTEMEIATE DE EI

 

 

Distribuţia muntenilor din Carpaţii de Nord

VALAHII DIN CARPAŢII NORDICI ŞI SUTELE DE AŞEZĂRI ÎNTEMEIATE DE EI

Asupra unor populaţii din Carpaţii Nordici planează misterul originii lor. Ele se deosebesc prin fizionomie, prin trăsături sufleteşti, port, obiceiuri, tradiţii sau arhitectură de masa slavă în care vieţuiesc.

Unii cercetători au emis păreri, mai mult sau mai puţin argumentate, cum că aceste populaţii ar fi urmaşe ale triburilor dacilor liberi.

 Dincolo de păreri, opinii sau ipoteze, un lucru este cert: o vastă zonă din Carpaţii Nordici şi-a rânduit existenţa în urmă cu 500 de ani conform dreptului valah având şi un episcop propriu.

Harta Carpaţilor Nordici din anul 1579

Grupurile de populaţii din  Munţii Carpati de nord, atât cele cu origini latine cât şi cele slave, au fost consemnate în cronicile care descriu descălecarea ungurilor în Panonia anului 896.

Cronicarul Anonymus spune că ungurii i-au întîlnit pe slavii din Halici, iar după traversarea munţilor au dat de slavi, bulgari, vlahi şi de „păstorii romanilor”.

Cronica lui Nestor susţine că după trecerea Carpaţilor Nordici, ungurii s-au ciocnit atât cu volohii pe care i-au alungat, cât şi cu slavii pe care i-au supus.

Se consemnează chiar şi un război între ruteni şi valahi pe la anul 1277, dar sunt mici şansele să putem afla vreodată cine exact erau aceştia şi unde anume trăiau pe atunci.

Vlahii au supravieţuit în Moravia cehă şi în Silezia poloneză învecinată. În Moravia se numesc valaši şi trăiesc în număr mai însemnat în aşa-numita „Valahie Moravă”, în aşezări precum Rožnov pod Radhoštěm (unde există şi Muzeul Satului Valah), Valašské Meziříčí, Valašské Klobouky, Brumov-Bylnice, Vsetin, Karolinka, Slavičín, Vizovice sau Zubří.

În Silezia polonă sunt cunoscuţi sub numele de wałasişi sunt prezenţi mai ales în zona localităţilor Cieszyn şi Skoczow.

Dialectul lor, aproape dispărut, include termeni împrumutaţi din limbile cehă, poloneză, slovacă precum şi vreo 80 de cuvinte de origine română („bryndza”-brânză, „strunga”-strungă, „pastyr”-păstor, „bacia”-baci, „geleta”-găleată etc).

Ei au ajuns acolo prin secolele XIV-XVII, venind în grupuri mici dinspre Transilvania şi Maramureş, ca păstori de oi, fiind treptat asimilaţi în timp, spun actele de arhivă.

Nu am reuşit să aflu numărul actual al vlahilor din Moravia şi Silezia, dar în 1864 ei erau vreo 50 de mii.

Printre locuitorii Carpaţilor Nordici, astăzi pot fi remarcate cinci grupuri principale de populaţii diferite de cea slavă: huţulii, boikii, lemkii, goralii şi rusinii.

 Ei locuiesc, în principal, pe ramificaţiile Munţilor Beschizi, în zone care se întind pe teritoriile Ucrainei, Poloniei şi Slovaciei, precum şi în părţile muntoase din nordul ţării noastre.

Numele acestor populaţii sunt de fapt porecle pe care şi le-au dat unii altora care, în timp, s-au transformat în supranume.
“Huţul” înseamnă “cel care se năpusteşte din munţi către locuitorii din vale”.

Uneori, termenul avea sensul de “om care ucide”.

Ţinutul huţul începe din Bucovina noastră, cuprinde părţi din regiunea Cernăuţi, între localitatea Putila şi râul Ceremuş, ajunge apoi în Huţulşcina, din sudul regiunii Ivano Frankivsk, terminându-se la Dilove din Ucraina de astăzi.

Numele de “boik” vine de la polonezul “bâk”, care înseamnă bou, aceşti oameni fiind în mod predilect crescători de vite. Boikivşcina (Ţara boikilor) este cuprinsă în sud-vestul regiunii Lâviv, în nord-vestul regiunii Ivano Frankivsk, întinzându-se şi în sud-estul Poloniei şi nord-estul Slovaciei.

De o parte şi de altă a frontierei polono-slovace, între localităţile Sanok-Nowy Sacz din Polonia şi Presov din Slovacia, se întinde Lemkivşcina, adică Ţara Lemkilor.

“Lemki” este numele pe care boikii l-au dat în derâdere unei părţi a acestor crescători de vite, care foloseau în locul adverbului ucrainean “liş” (”doar”, “numai”) adverbul slovac “lem”.
Spre graniţa cu Cehia, se află “Ţara goralilor”.

 Numele de “goral” vine de la “gora” (”gura”), care înseamnă “munte”. Pentru oamenii de la şes, aceste populaţii sunt cu toţii munteni, adică locuitori ai munţilor.

“Rusinii” (rutenii) sunt o populaţie pe care o întâlnim în inima Europei Central-Răsăritene, cu o densitate mai mare în zonele Mukacevo şi Uzhorod, din Regiunea Ucraina Transcarpatică, situată la intersecţia frontierelor ucraineană, slovacă şi polonă.

În afara teritoriului de baştină, rusinii trăiesc în nordul Serbiei, estul extrem al Croaţiei, în câteva sate maramureşene şi sucevene de la noi, precum şi în nord-estul Ungariei.

Pentru polonezi, nu mai este o curiozitate

Ustrzyki Dolne este un orăşel polonez din imediata apropiere a graniţei cu Ucraina.

Aşezarea a fost întemeiată pe la 1509 de un român din Maramureş, blazonul roşu, cu săgeată şi sabie, al primilor valahi sosiţi aici, fiind şi astăzi foarte preţuit de localnici.

 În studiul “Familia Dragoş în Polonia”, istoricul polon Wyrostek spune că Dragoş a creat Episcopia de Halici, dorind să facă un principat între Maramureş, Moldova nordică şi Polonia meridională.

Ştefan din Maramureş, fiul lui Sas Vodă, a sosit în Polonia pe la 1340, cu o mică armată, obţinând diplome şi privilegii considerabile.

Istoria a consemnat în întregul spaţiu al Carpaţilor Nordici colonizări ale păstorilor valahi, începute la o dată incertă (sec. X-XIII) şi care s-au încheiat către secolul al XVIII-lea.

 Aici au fost atestate istoric peste 500 de aşezări întemeiate de urmaşii acestor păstori.

Slavizaţi, după un secol şi jumătate, totuşi, urmaşii lor se disting de restul localnicilor prin particularităţi fizionomice şi sufleteşti, remarcate de cercetători încă din secolul al XIX-lea.

Valahii

Augustyn Maciey, membru corespondent al Academiei Poloneze de Ştiinţe, cercetător la Centrul Internaţional de Învăţământ Ecologic din Cracovia şi un împătimit cercetător al zonei Ustrzyki Dolne, a declarat că în Polonia sunt atât de multe sate întemeiate de români, încât acest lucru nu mai este astăzi o curiozitate.
În regiunea moravă Valassko, zona Fridek Mistek, trăiesc valahi care se laudă şi astăzi cu originea lor, deşi autorităţile nu-i recunosc ca o etnie de origine română.

Marele arheolog Sulimirski susţine şi el, cu dovezi, că toate populaţiile enumerate mai sus sunt urmaşii dacilor, nu slavilor, ei fiind cei dintâi păstori în Carpaţi, ceea ce istoricii ucraineni, spre exemplu, nici nu vor să audă.

Valahii din sudul Poloniei 

Dreptul valah şi propriul episcop, contra arc şi săgeţi

Domnul Augustyn Maciey ne-a vorbit şi despre dreptul valah, care a funcţionat în aşezările întemeiate de românii ajunşi în zonele montane ale Poloniei de astăzi.
Emigrările valahilor către aceste zone au început pe la 1334, din Transilvania, când principele Vladislav de Oppelin, căsătorindu-se cu Elisabeta, fiica domnitorului Basarab Vodă al Ţării Româneşti, a avut patru fiice care au fost măritate cu nobili polonezi.

Pe vremea acestui principe se întemeiază cele mai multe sate româneşti în Polonia.

Locuitorilor întemeietori ai acestor aşezări li s-a recunoscut un episcop propriu în persoana călugărului ortodox Chiril Românul.

Pe la sfârşitul veacului al XV-lea, documentele amintesc numele a încă cinci voievozi români refugiaţi în Polonia: Ştefan al Sapineţului, Nan şi Pascu ai Sanokului, Dinga din Stupinţa şi Giurgiu al Samborului.

Cei mai mulţi au plecat din Ardeal din cauza condiţiilor grele de acolo, dar şi pentru faptul că românii erau luptători de elită, fideli polonezilor.

La sosirea în Polonia, ei primeau titlul de cneaz, şapte “lanuri” de pământ (”mensura valachias”), iar oamenii de rând, câte 30-40 de hectare, fiind scutiţi de dări (censuri), pentru 24 de ani, având dreptul să se mute oricând de pe o moşie pe alta, numai conform dreptului valah, “Jus valachicum”.
În virtutea acestui drept, cnezii puteau ţine pe lanurile lor două crâşme, mori, prive, prisăci sau pescării, erau liberi să-şi vândă pământurile sau să le dăruiască, pentru toate acestea fiind datori să meargă la război cu cal, arc şi săgeţi.

Supuşii cneazului trebuiau să-i muncească acestuia şase zile pe an, să-i dea la sfârşitul anului cam o treime din censul cuvenit regilor Poloniei. De Crăciun şi de Paşti, dădeau un prinos numit “colindă”.
În Polonia, românii erau de neatins. Aveau dreptul de a se judeca singuri, cneazul şi scaunul de judecată al bătrânilor fiind singurele foruri juridice.

În faţa oricăror acuzări, românii spuneau: “duceţi-mă la domnul meu, fiindcă eu posed dreptul valah!”.
Urmaşii acestor români, deşi se disting, cum am mai arătat, de populaţia slavă care i-a asimilat, se consideră, firesc, buni cetăţeni ai actualelor state pe teritoriul cărora vieţuiesc.

Surse: Ziarul Lumina si contributors.ro

Publicitate

25/05/2014 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Vlahia moravă (Moravská Valaška) -ŢINUTUL AUTONOM Al VLAHILOR / ROMÂNI DIN CEHIA DE AZI. VIDEO

 

 

Desen de epocă, din anul 1787 care reprezintă un cioban valah din Brumov, Moravia.

 

 

 

REGIUNEA AUTONOMA VLAHA DIN CEHIA

 

 

Vlahia moravă (în cehește Moravská Valaška), este o regiune din răsăritul Republicii Cehe, fiind o străveche «Românie populară» întemeiată în secolul X de către păstorii români aflați la granița dintre Moravia și regatul Ungariei.

După cronicarul bizantin Ioannis Skylițes, un schimb de populații a avut loc între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei, în anul 976: o parte din Sârbii din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt Sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci, denumit Morava), în locul Românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format „Vlahia moravă”.

Integraţi în regatul ceh,  Vlahii din Moravia, au fost cu precădere ciobani şi negustori  între Imperiul german,Polonia,Transilvania şi Balcani.

Încetul cu încetul şi-au pierdut limba, păstrând în ziua de astăzi doar câteva cuvinte, şi anumite specificităţi culturale, culinare şi muzicale.

 

Toate sursele istorice indică faptul că aceste comunităţi româneşti din nordul Carpaţilor, astăzi complet izolate geografic şi administrativ de România, au origini străvechi, fiind la fel ca românii din ţară, originari din dacii liberi.

 

Un argument în plus referitor la vechimea lor în regiunea Moraviei de azi, este faptul că cehii i-au găsit deja acolo, când sosiseră să se stabilească.

Există și voci care susțin că valahii moravi sunt autohtoni în zona Carpaților de nord, fiind urmași ai dacilor romanizați. Multe dintre trăsături îi fac foarte apropiați de maramureșenii din România de azi și din regiunea Transcarpatică, de Valahii pădureni sau măgureni ziși Gorali (de la polonezul și slocacul Gora = Codru, Pădure, Munte, înrudit cu românescul Mă-Gură, cuvânt din substratul dacic autohton) din nordul Slovaciei, sudul Poloniei și regiunea Silezia din Cehia, iar într-o anumită parte și de Huțulii din Transcarpația și Bucovina, care păstrează un șir de trăsături românești.

Chiar ei, cehii, au denumit regiunea în care trăiau românii Valassko, pentru a marca astfel componenţa etnică a celor care au ocupat din timpuri imemoriale partea de nord-est a Moraviei

 

Vlahii moravi au fost dintotdeauna neamuri de păstori, ciobănitul şi creşterea animalelor fiind în mod tradiţional ocupaţia lor de bază.

Din nefericire, fiind obligaţi de condiţiile geografice să trăiască înconjuraţi de o mare de slavi, vlahii moravi şi-au pierdut treptat graiul românesc iniţial, din care au mai păstrat doar câteva cuvinte.

Dialectul astăzi slav al vlahilor moravi, deopotrivă influențat de cehă și de slovacă, cuprinde cuvinte românești provenite din dacoromână precum bača „baci”, brynza „brânză” (care a trecut și în limbile cehă și slovacă), cap „țap”, domikát „mâncare din produse lactate” (vezi „dumicat”), galeta/geleta „găleată” (de lemn folosită la mulsul oilor), pirt’a „cărare” (a oilor) (vezi „pârtie”), kurnota „oaie cu coarne” (vezi „cornută”), košár „coșar”, murgaňa/murgaša „oaie cu lână de culoare închisă” (vezi „murg”), putira/putyra „putină” (cu rotacismul „n” > „r”), strunga/strunka „strungă” sau žinčica „jintiță”.

De fapt, aceşti oameni vorbesc o limbă distinctă, un dialect bizar, de neînţeles, cuprins din cuvinte cehe, slovace şi arhaisme româneşti.

Românitatea lor a fost  prezervată exemplar în cultura, ethosul, foclorul, cântecele şi costumele lor, precum şi în „arta” ciobănitului, ocupaţie la care nici cehii, nici slovacii nu se pricep atât de bine precum ei.

 

Ciobanii războinici care au speriat dinastia de Habsburg şi Muzeul Vlahilor din Roznov

O altă perioadă de migraţie şi stabilire a păstorilor români în Moravia a fost aceea în care rege al Ungariei era Sigismund de Luxemburg.

Conform istoricului Ştefan Meteş care a publicat în anul 1977 lucrarea „Emigrări româneşti din secolele XII-XX”, ultima mare migrare medievală a românilor în Moravia a avut loc în perioada tulbure şi presărată de războaie şi invazii, în care guvernator al Transilvaniei era Iancu de Hunedoara.

Regiunea Valassko din Moravia

În Evul Mediu şi în perioada renascentistă, valahii moravi au trăit ca oameni liberi şi prosperi, care datorită dârzeniei lor aveau numeroase obligaţii militare. Încă din perioada medievală, valahii moravi au dus o viaţă culturală şi politică separată de cea a grupurilor etnice cu care se învecinau.

Conform documentelor vremii, vlahii de aici trăiau de asemenea după regulile impuse de faimosul Drept Cutumiar Valah sau Jus Valachorum, denumit şi Lex Anitqua Valachorum.

Cronicarul Jan Amos Comenius relatează în anul 1620 despre ei ca : „Moravii din munţii de lângă Vsetin îşi spun valahi şi sunt un neam deosebit de războinici…Ei refuză să acepte legile Habsburgilor şi timp de trei ani încheiaţi şi-au apărat libertatea cu săbiile”.

Mai târziu, în anul 1624, acelaşi cronicar nota că: „Locuitorii din Vsetin şi din împrejurimi continuă să reziste cu armele şi nu pot fi convinşi în niciun fel să renunţe la credinţa lor ortodoxă”.

 

 

   

 

 

 Sat al valahilor din Moravia.

                        

Sat al valahilor din Moravia

 

 

În secolele următoare, doar o parte a valahilor moravi a continuat să-şi păstreze credinţa ortodoxă, majoritatea convertindu-se la protestantism.

Din aceste motive, Biserica Catolică şi regii Habsburgi au trecut la represalii: „Locuitorii din Valassko sunt valahi care sunt infractori primejdioşi”, scriau cronicile vremii, în timp ce în arhivele oraşului Zlin din anul 1621 stă scris că : „Valahii sunt turbaţii de care nu putem să scăpăm”.

În acelaş an, Albrecht von Wallenstein, comandantul militar din aprtea regimului Habsburgilor al regiunii Vsetin se plângea de valahii care nu mai vroiau să lupte sub comanda sa, iar un alt comisar al Habsburgilor scria că „ Valahii sunt din firea lor înclinaţi să fraternizeze cu duşmanii”.

În faţa Habsburgilor, păstorii războinici valahii au opus o rezistenţă dârză. Ciobanii români au efectuat numeroase raiduri de pedepsire şi răzbunare faţă de autorităţi.

Valahii moravi au mers până într-atât încât au jefuit şi incendiat oraşele Malenovice, Zlin şi Valasske Mezinci.

Disperat, Wallenstein se plângea împăratului că valahii luptă organizaţi în cete şi în primii ani de război, aceşti ciobani luptători ieşeau mereu victorioşi în luptele cu trupele imperiale.

Datorită vitejiei lor, alături de valahi au venit şi protestanţii unguri, astle că ân anul 1621 toată Moravia de la est de râul Morava era controlată de valahi. Însă după înfrângerea ungurilor şi valahilor de către Habsburgi în urma bătăliei de la Olomuc.

Valahii nu s-au supus niciodată cu adevărat, chiar dacă autorităţile austriece au recurs inclusiv la execuţii publice pentru a-i înspăimânta.

Astfel că trupele de ciobani români au intrat într-o alianţă neobişnuită alături de ungurii care se aliaseră cu turcii, şi au atacat Vsetin-ul şi ajungând până aproape de Brno.

Cu toate acestea, ei nu au continuat lupta alături de unguri, deoarece păstrau încă o duşmănie ancestrală contra turcilor.

După pacea semnată în anul 1624 între unguri şi Habsburgi , cei din urmă s-au folosit de această oportunitate şi i-au atacat pe valahi lângă Vsetin.

Dârzenia şi furia ciobanilor războinici a fost fără margini, cronicile notând cu uimire că aceste clanuri de păstori luptători au măcelărit armatele Habsburgilor şi au capturat oraşul Lukov după care s-au aliat cu trupele daneze şi împreună, într-o premieră istorică absolută şi neaşteptată, ciobanii noştrii şi armatele regatului Danemarcei au capturat oraşul Hranice în anul 1626.

Contra-atacul lui Wallenstein i-a forţat să se retragă în munţii lor, iar ultima răscoală a valahilor moravi a avut loc în anul 1640, când păstorii au profitat de invazia suedezilor în Moravia.

Alianţa dintre suedezi şi valahi a fost una de succes până în momentul în care suedezii s-au retras în anul 1643, pentru a lupta cu danezii.

In anul 1644, o campanie masivă a Habsburgilor contra vlahilor a dus la o victorie completă a autorităţilor austriece.

Represaliile au fost  crude, culminând cu incendierea satelor vlahe, dezarmarea populaţiei, distrugerea recoltelor şi confiscarea animalelor domestice, în timp ce aproximativ 20% din totalul populaţiei bărbăteşti a fost ucisă în lupte sau executată.

 

 

  O trupă folclorică din Valahia Moravă.

 

Foto: Muzicanţi vlahi

 

Valahii care au fugit au fost urmăriţi de trupele imperiale şi ucişi pe loc. Istoricii susţin că în timpul acelei adevărate campanii de exterminare, circa o treime din populaţia vlahilor moravi a fost ucisă.

Vlahilor rămaşi în viaţă le-a fost impus să jure credinţă Habsburgilor şi să se convertească la catolicism, în caz contrar fiind condamnaţi la moarte.

 Cel puţin aşa  se scrie  in Conscriptio Valassko din 16 februarie 1644. În urma acelei campanii de exterminare, fraţii noştri vlahi din Moravia nu şi-au mai revenit niciodată.

Din acel moment, vlahii şi-au pierdut progresiv limba şi credinţa, supravieţuind doar etnic, folcloric şi cultural.

In prezent, vlahii din Cehia şi Slovacia se bucură de toate drepturile care se cuvin unei asemenea minorităţi etnice care a contribuit în timp la civilizaţia şi cultura Carpaţilor de nord-vest.

În Cehia, spre exemplu, autorităţile sunt mândre de moştenirea culturală, istorică şi spirituală pe care au adus-o valahii în Tatra.

Drept dovadă, acolo, în oraşul Roznov (avem un oraş cu nume similar şi în Romania) există un mare Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Valahe, care găzduieşte numeroase colecţii şi piese unice din patrimoniul acestor români, prea puţin cunoscuţi în România.

Regiunea autonomă are reputația de zonă etnofolclorică distinctă. Pornind de la identitatea culturală și istorică distinctă a regiunii, un grup de entuziaști a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei –  Valašské Království.

 

Video DOCUMENTAR DESPRE VECHILE OCUPAȚII ALE VALAHILOR MORAVI

 

 

 

 

STATUL FICTIV REGATUL VALAHIEI

Valahii moravi au un simț al umorului bine dezvoltat. În mai 1997 un grup de entuziaști valahi moravi (Pavel Kosik, Tomaš Harabiš, Boleslav Polívka și alții) a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei (Valašské Království, Wallachian Kindom), care dispune de stemă, drapel, cetățenie, imn, monedă proprie (iurovalsarul), ambasade și consulate, o Cartă a drepturilor și libertăților, o Universitate, un Ordin cavaleresc, o fabrică de țuică de prune, emite pașapoarte (peste 90 000, care sunt folosite pe post de cartele de reducere în diverse localuri și așezăminte turistice sau de agrement din regiune), revendicând un teritoriu (după modelul statelor fictive Teritoriul Independent al Coastei de West,sau Vechea Scoție).

Inițiatorii Regatului Valahiei l-au înregistrat cu statut de SRL, acesta dobândind personalitate juridică cehă.

Primul rege care a urcat pe tronul Valahiei este Boleslav I (Bolek) Polívka (actor de comedie), iar Tomaš Harabiš exercită funcția de ministru de Externe.

După 11 ani de domnie, regele Boleslav I a abdicat. În prezent tronul Valahiei este ocupat de regele Vladimir al II-lea Zhanel.

Astfel, proiectul turistic al statului fictiv Regatul Valahiei a dinamizat substanțial activitatea turistică din regiunea autonomă a Valahiei morave.

 

 

 Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Valahia moravă - foto - cubreacov.wordpress.com

 

Pe hartă: Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Valahia moravă – foto – cubreacov.wordpress.com

 

Imagini pentru paşaport cetăţean regatului morav al vlahilor

Harta „Regatului Valah”

 

 

 

Imagini pentru drapelul regatului morav al vlahilor

Drapelul „regatului Valahiei” (Valašské Království) din Moravia

Imagini pentru paşaport cetăţean regatului morav al vlahilor

Foto: Paşaportul unui „cetăţean al regatului valah”

 

 Blazonul ”Ambasadei” Valahiei morave la Karlovy Vary - foto - cubreacov.wordpress.com

Blazonul „Ambasadei”Valahiei în Republica Cehă

 

 

Imagini pentru drapelul regatului morav al vlahilor

Harta răspândirii populaţiilor româneşti în Carpaţii Păduroşi.

 

 

Chiar dacă au pierdut treptat limba română, valahii moravi aparțin filonului cultural românesc prin ocupațiile lor tradiționale de bază, port popular, arhitectură țărănească și de cult, obiceiuri, folclor muzical și coregrafic, precum și prin numele de valahi de care sunt foarte mândri.

 

 

 

Imnul valahilor

 

 

 

          

 

 

 

  Surse : Wikipedia.ro; Descopera. ro;cubreacov.wordpress.com/     

VIDEO: Istoricul Mircea Dogaru dezvolta informatiile despre vlahii din Cehia, în cele ce urmeaza …

 

 

10/04/2013 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

A murit Vaclav Havel,ultimul presedinte al Cehoslovaciei si primul presedinte al Republicii Cehe

Foto: billmadison.blogspot.com
 

A decedat primul președinte al Republicii Cehe, Vaclav Havel

Ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul al Republicii Cehe, dizident și dramaturg, un erou al luptei anticomuniste care a pus capăt Războiului Rece, Vaclav Havel, a decedat la vârsta de 75 de ani, informează nytimes.com.

Artizanul  „Revolutiei de catifea”, Vaclav Havel a murit in somn, a spus purtatoarea sa de cuvant, Sabina Tancevova.

S-a născut pe 5 octombrie 1936 la Praga, intr-familie bogata si a avut  de suferit de pe urma comunismului încă din adolescenţă.

Nu i s-a  permis să urmeze  studii universitare aşă că merge la cursuri serale.

La vârsta de 15 ani îşi descoperă pasiunea pentru poezie. Scrierile sale sunt influenţate de Kafka, chiar dacă operele acestuia erau interzise în acea vreme.

După satisfacerea serviciului militar, lucrează ca maşinist la un teatru din Praga (Teatrul pe balustradă – Divadlo Na Zábradlí) si studiază arta dramatică prin corespondenţă. După lovitura de stat organizată şi condusă de Moscova-din 1948 familia sa îşi pierde proprietăţile şi este considerată pro-Germană şi că a colaborat cu ocupantul (acuzaţie formulată în ziarul comunist Rudé Právo din 23 februarie, 1989) şi lui Havel i se ridică tot felul de obstacole dar face cursuri de liceu la seral şi intră la Univesitatea Tehnică Cehă in (1957).

Prima piesă reprezentată a fost „Petrecerea din grădină” (1963) iar cea mai cunoscută piesă a sa este „Largo Desolato”. În 1964 s-a căsătorit cu Olga Šplíchalová (1964–1996).

 Cariera politicăÎn această perioadă îşi începe şi cariera politică, din postura de disident, lucru care îi influenţează şi opera. În 1968, anul Primăverii de la Praga, este dat afară de la teatru. Activismul său politic îl costă cinci ani de închisoare si ramane cu opneumonie insuficient tratată în timpul detenţiei care ii va cauza mari probleme de sanatate tot restul vietii sale.

Această dizidenţă a sa a culminat în momentul publicării Cartei 77 un manifest politic, scris pentru a acuza arestarea membrilor grupului de muzică psychedelică Plastic People of the Universe.

Teoria sa politică cea mai articulată şi mai onorată este cea a „Post-Totalitarianismului” (vezi: puterea celor fara de putere), un termen utilizat pentru a descrie viata socială şi poltică după încheierea „minciunii comuniste”.

Vaclav Havel a avut de-a lungul vieţii multiple probleme de sănătate, cele mai grave dintre ele fiind afecţiuni ale sistemului respirator.

 A fost operat în decembrie 1996 de cancer la plămânul drept. În afară de o bronşită cronică, el avea probleme cardiace şi tulburări intestinale.

Boala a fost însoţită de diferite complicaţii, precum „pierdere de echilibru, scăderea memoriei şi slăbire”, a explicat el recent, într-un interviu.
Sâmbăta trecută, Vaclav Havel s-a întâlnit la Praga cu Dalai Lama, liderul spiritual al budiştilor tibetani, după care s-a întors la casa sa de la ţară.

Se pare că o pneumonie severă a fost şi cauza decesului său.

 

18/12/2011 Posted by | PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: