CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CUM S-A AJUNS LA ULTIMATUMUL PRIVITOR LA CEDAREA BASARABIEI ȘI BUCOVINEI DE NORD DAT ROMÂNIEI DE URSS LA 26 IUNIE 1940 !

26 iunie 1940

În data de 24 iunie 1940, ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică, cu privire la intențiile sale cu privire la Basarabia și Bucovina.

Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia. De asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat, în niciun fel, în protocolul secret al Pactului sovieto-german de neagresiune încheiat la 23 august 1939 între URSS și Germania).

În continuare, ministrul german de externe a subliniat că Germania are interese economice puternice în restul teritoriului românesc.

Textul ultimatumului din 26 iunie afirma, în mod incorect, că Basarabia era populată, în principal, cu ucraineni

„În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a detașat de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.”.

Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care „ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.” Bucovina de nord avea unele legături istorice cu Galiția, care fusese anexată de URSS în 1939 ca urmare a invaziei germano-sovietice din 1939, doar prin faptul că ambele regiuni fuseseră parte a Imperiului Austro-Ungar din a doua parte a secolului al XVIII-lea până în 1918.

În cartea de amintiri „Molotov remembers. Inside Kremlin Politics„, Viaceslav Molotov , comisarul sovietic pentru afacerile externe relatează circumstanțele în care România a pierdut nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în anul 1940, odată cu Basarabia.

Molotov spunea că: „Nu cunoșteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu știam geografia granițelor dintre Rusia, Germania și Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm granițele în așa fel încât orașul Cernăuți să ne aparțină nouă. Germanii mi-au spus: „Dar voi n-ați avut niciodată Cernăuțiul. El a aparținut întotdeauna Austriei. Cum puteți să-l cereți?”, „Ucrainenii îl cer! Sunt ucraineni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta.”

Dar Cernăuți n-a fost niciodată oraș rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei și apoi a României!” a răspuns ambasadorul german la Moscova, Friederich von der Schulenburg. „Da, dar ucrainenii trebuie să se unească!” …Schulenburg…a oftat și apoi a zis: „Voi raporta guvernului meu”. A raportat și Hitler a aceptat.”[

Urmărind să nu deterioreze relaţiile sovieto-germane, dar nici să nu dea dovadă de slăbiciune, I.V. Stalin a recurs la un compromis, cerând lui V.M. Molotov să-l informeze pe Friedrich Werner von Schulenburg că guvernul sovietic a decis „să-şi limiteze cererile asupra părţii nordice a Bucovinei, împreună cu oraşul Cernăuţi” notează Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu în publicația online https://www.art-emis.ro.

– Încercând să obţină o compensaţie pentru România, ambasadorul german a apreciat că se putea ajunge mai uşor la „o soluţionare paşnică” în situaţia în care guvernul sovietic „ar înapoia rezerva de aur a Băncii Naţionale a României” (tezaurul românesc depus spre păstrare la Moscova în timpul Primului Război Mondial – n.n.).

– V.M. Molotov a răspuns însă că această problemă „nici nu se mai pune deoarece România a exploatat un timp îndelungat Basarabia”. Se referea, în mod eronat, la perioada care se scursese de la 27 martie/9 aprilie 1918, când Basarabia se unise cu România, în urma votului majoritar al Sfatului Ţării.

– În continuare, cei doi diplomaţi, sovietic şi german, cad de acord asupra modului în care urma să se procedeze: în timp ce guvernul sovietic avea să supună cererea, în aceeaşi seară, ministrului plenipotenţiar român la Moscova, guvernul german trebuia să sfătuiască „de urgenţă” guvernul de la Bucureşti ,,să cadă de acord”, altfel „războiul ar fi inevitabil”.

De la Roma, ambasadorul german îl informa pe Joachim von Ribbentrop că guvernul italian a reafirmat că „optează pentru o soluţionare paşnică a problemei Basarabiei şi îşi oferă serviciile pentru a exercita o anumită influenţă asupra Bucureştilor”.

Prin urmare, cei „trei mari”, care controlau atunci viitorul statelor Europei, îşi „dăduseră mâna” şi deciseseră sfârtecarea României, care nu putea conta nici pe sprijinul aliaţilor din Înţelegerea Balcanică.

Reliefând contextul internațional nefavorabil, Gheorghe Tătărescu, prim-ministrul țării, avea să noteze ceva mai târziu: „Astfel, în noaptea de 26 spre 27 iunie ne-am găsit singuri în fața amenințării. Singuri”.

În acest context, seara târziu, la orele 22.00, ambasadorul român la Moscova, Gheorghe Davidescu, este chemat de V.M. Molotov la Kremlin, care îi înmânează, în numele guvernului sovietic, o Notă ultimativă prin care se cerea guvernului român „să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia” şi să „transmită”, tot Uniunii Sovietice, partea de nord a Bucovinei. Răspunsul era aşteptat în cursul zilei de 27 iunie 1940.

– Pe harta înmânată, „noile frontiere” erau marcate printr-o linie groasă, trasată cu creion roşu, urma acestuia acoperind, aşa cum releva Alexandru Cretzianu, o porţiune corespunzătoare „unui teritoriu de 7 mile”, astfel încât era foarte greu de stabilit în care parte urmau să rămână unele localităţi. Mai mult, linia trecea şi peste un teritoriu (regiunea Herţa) care nu era menţionat în ultimatum.

După ce precizează că „argumentele înșirate în Notă sunt lipsite de temei”, Gheorghe Davidescu expune „drepturile istorice, entice și politice care formează temelia reunirii Basarabiei cu patria” și declară că „România nu a profitat de slăbiciunea militară a U.R.S.S.”, că „unirea a fost un act al majorității populației basarabene a cărei voință s-a exprimat în hotărârea Sfatului Țării”.

– Apoi expune „modul în care a fost răpită Bucovina și împrejurările în care această provincie, care nu a cunoscut niciodată dominația rusească, a hotărât să se unească cu Patria Mamă”, reamintește faptul că după 1918 România „a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a avea raporturi de bună vecinătate cu U.R.S.S. în convingerea că guvernul sovietic își dă seama că o Românie puternică, unită în granițele ei entice este o garanție de securitate pentru toți vecinii ei”.

– V.M. Molotov nu acceptă argumentele ministrului român, apreciind că acestea nu corespundeau „nici evoluției istorice, nici situației de fapt”. Argumentează cererea sovietică privind nordul Bucovinei ca „despăgubire pentru dominația română în Basarabia timp de 22 de ani”.

– Gheorghe Davidescu mai precizează că termenul de 24 de ore era „insuficient pentru ca guvernul român să poată lua o hotărâre într-o problemă atât de importantă pentru viitorul neamului nostru”.

– Şi aceste argumentele se dovedesc a fi inutile, V.M. Molotov atrăgând atenția că dacă România nu va răspunde afirmativ în termenul fixat, atacul sovietic se va produce în seara următoare.

De la Moscova, Friedrich Werner von Schulenburg face cunoscut că trupele sovietice „trec mâine dimineață granița României dacă guvernul român nu dă încă azi răspuns afirmativ la pretențiile U.R.S.S.”. Informând pe români despre acest lucru, Wilhelm Fabricius precizează că „acceptarea este în interesul bineînțeles al României”.

În acel moment, Uniunea Sovietică dispunea, în apropierea graniţei estice a României de 40 de divizii, 14 brigăzi, 30 de regimente şi patru divizioane de artilerie independente.

– Cu toate că Germania se străduia să „ţină în frâu” Ungaria şi Bulgaria, presiuni/pericole evidente se manifestau şi la graniţa de sud şi de vest a României.

27/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

26 iunie 194o: ESTE REMISĂ ROMÂNIEI PRIMA NOTĂ ULTIMATIVĂ SOVIETICĂ PRIN CARE I SE CEREA CEDAREA Basarabiei și Bucovinei de Nord

Iunie 1940: Doliu la București și în toată țara: România pierdea Basarabia și Bucovina de Nord


Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea prima notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în ceea ce privește cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Iată textul trimis de ministrul de externe sovietic, Molotov:

„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”

Este de remarcat că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive.

În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina. Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație este valabilă și în cazul Bucovinei.

În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Rusia și/sau Uniunea Sovietică nu existau. 

Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.

Din păcate, Regatul României era prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS.

Răspunsul părții române a fost următorul:

„Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelența sa d-l Molotov, președintele Comisarilor Poporului și Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenței sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecință, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.

De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.

Ce a urmat este deja istorie. Cauzele acestei prăbușiri – în doar trei luni -, trebuie însă căutate în interior, nu în exterior.

Cu alte cuvinte, ultimatumurile sovietice și dictatul german din august reprezintă efectele unei crize interne masive, care s-a manifestat prin distrugerea instituției Parlamentului, a credibilității partidelor și a oamenilor politici, aleși și plasarea puterii în mâinile unei singure persoane, sprijinită de instituțiile de forță.

Imagini pentru pact ribbentrop molotov photos

Foto: 23 august 1939 – Semnarea Pactului sovieto-nazist în urma căruia URSS a primit mână liberă să anexeze teritorii românești, dar și poloneze, baltice și finlandeze .

Ocuparea nepedepsită încă a teritoriilor românești fiind asigurată de semnarea în prealabil a Pactului dintre Germania Fascistă și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov sau Pactul Hitler-Stalin (23 august 1939).

Stalin a jucat bine, ca întotdeauna, acest geniu al răului și-a jucat întotdeauna bine cărțile. Sunt mulți astăzi care spun că în cazul în care am fi rezistat pe Nistru și am fi fost bătuți, Hitler nu i-ar fi permis lui Stalin să ocupe teritorii de la stânga Prutului.

Întrebarea de bază este cum l-ar fi oprit Hitler pe Stalin să nu o facă, din moment ce întreaga armată germană era în Franța și ar fi avut nevoie de câteva săptămâni să revină pentru a-l putea amenința pe Stalin și Armata Roșie.

Deci, în ciuda pronosticului unora că Hitler nu ar fi permis ca rușii să treacă de Prut, adevărul este că germanii nu ar fi avut cum să-l amenințe.

Nu ar fi avut cu ce, tocmai pe asta s-a bazat Stalin. I-ar fi pus pe germani în fața faptului împlinit și atât. Iar germanii ar fi avut nevoie de luni de zile de concentrări de forțe pentru a putea declanșa un atac, iar acesta putea fi efectuat doar în anumite condiții calendaristice și meteorologice, cum s-a verificat ulterior.

Dar să nu uităm un lucru esențial la 26 iunie 1940. Sovieticii și germanii erau aliați, erau pe aceeași mână.

Chiar germanii ne-au sfătuit să cedăm ultimatumului sovietic, deci nu aveam cum să ne bazăm pe ajutorul lor.

Sunt mulți care susțin că o cedare le atrage după sine pe celelalte, că cedările din iunie 1940 le-au făcut pe cele ulterioare posibile și acceptabile în mentalul populației și al clasei politice, că dacă nu am fi cedat prima dată, nu am fi fost puși să cedăm din nou două luni mai târziu.

Desigur, argumentele, atât pro, cât și contra, au susținere și logică, iar asta face ca discuția să poată fi purtată la nesfârșit.

Citind memoriile apărute ulterior ale factorilor politici români din acea perioadă este frapant un aspect comun aproape tuturor: surprinderea în fața ulimatumului.

Păi bine, oamenii aceștia, aflați în cele mai înalte posturi de decizie ale statului român, pe ce lume trăiau?

Când totul în jurul lor se prăbușea, când dispăreau state întregi de pe harta Europei, victime ale celor două regimuri totalitare expansioniste, când aveau loc atâtea lovituri de stat, conflicte, schimbări de regim, când un cutremur geopolitic major se afla în plină desfășurare, conducătorii noștri politici parcă se credeau într-o altă lume, de parcă aceste schimbări majore de regimuri și frontiere, aceste conflicte și răsturnări nu s-ar fi petrecut la frontierele noastre, ci undeva pe altă planetă!

Ei chiar își puteau închipui că toate acestea vor putea ocoli România, că frontierele noastre erau protejate printr-o vrajă și că noi nu aveam cum să fim prinși în vâltoarea celui mai mare cataclism geopolitic pe cale de desfășurare? În acest caz, dacă acești lideri politici au fost total surprinși, așa cum lasă ei să se înțeleagă din memorii, atunci locul lor nu era acolo unde stăteau cocoțați. La vremuri grele e nevoie de bărbați adevărați, nu ignoranți!

Unii aliați tradiționali ai României în regiune dispăruseră, Cehoslovacia între 1938-1939, Polonia în 1939. Austria dispăruse și ea încă din 1938. La cea vreme, în iunie 1940, marii aliați ai României erau în imposibilitatea de a ne ajuta, mă refer aici la cei ce ne garantaseră granițele, respectiv Franța și Marea Britanie. Franța capitulase în urmă cu patru zile, iar Marea Britanie era bătută și izgonită pe insula ei. Bătălia Angliei nu începuse încă, se părea că în curând Hitler va invada insulele britanice, totul era de partea lui.

Dintre aliații României din estul Europei, doi nu mai existau, Cehoslovacia și Polonia. Statele din cadrul Înțelegerii Balcanice, respectiv Iugoslavia, Grecia și Turcia, contactate de România în 27 iunie pentru a vedea dacă vor respecta prevederile tratatului în cazul unui conflict militar dintre România și URSS au răspuns evaziv, cerându-ne să nu rupem echilibrul printr-un război, cu alte cuvinte s-au eschivat de la angajamentele lor anterioare.

A existat o singură excepție, Turcia, cea care a reiterat și s-a angajat să respecte alianța. În ciuda tuturor conflictelor și divergențelor din trecut, inclusiv din primul război mondial, când am luptat împotriva armatei turce, doar pentru acest gest de onoare ar trebui să le fim recunoscători turcilor, spre comparație cu iugoslavii și grecii, de care ne leagă și multe legături religioase.

Sovieticii își porniseră politica agresivă,iar Țările Baltice își încetaseră existența. Danemarca și Norvegia la fel, fuseseră cucerite de Germania.

În aceste condiții, în urma ultimatumului sovietic, are loc Consiliul de Coroană , de fapt au fost două. Ultimatumul a fost înmânat de către Molotov la sediul Ministerului de Externe sovietic din Moscova ministrului român G. Davidescu acreditat în capitala sovietică la ora 22.00 în data de 26 iunie 1940. Era anexată și o hartă la scara 1:1800000 pe care era trasată noua graniță cu tușă groasă, un creion roșu neascuțit al lui Molotov, care pe această hartă cuprindea vreo zece kilometri, astfel că putea fi interpretată și ocuparea ținutului Herța.

Sovieticii au întrerupt și bruiat de nenumărate ori comunicațiile ambasadei noastre, astfel că textul complet al ultimatumului a ajuns la București abia la ora 6 dimineața, a doua zi.

Primul Consiliu de Coroană a avut loc la ora 12.00, s-au pronunțat pentru rezistență 10 participanți și împotrivă 11, iar pentru negocieri cu sovieticii 4. A existat și o abținere (chiar premierul Gheorghe Tătărescu!). Este frapant ca tocmai șeful guvernului a fost indecis, în postura și funcția ocupată ar fi trebuit să aibă o părere și să o expună clar.

Cum a fost posibil ca un prim ministru să nu poată lua o de decizie într-o situație atât de gravă?

În final s-a decis consultarea aliaților României (cei care au mai rămas) și încercarea de negociere cu sovieticii.

Unii aliați tradiționali ai României din regiune dispăruseră, Cehoslovacia între 1938-1939, Polonia în 1939. La cea vreme, în iunie 1940, marii aliați ai României, cei ce ne garantaseră granițele, respectiv Franța și Marea Britanie, erau în imposibilitatea de a ne ajuta . Franța capitulase în urmă cu patru zile, iar Marea Britanie era bătută și izgonită pe insula ei.

Bătălia Angliei nu începuse încă,dar se părea că în curând Hitler va invada insulele britanice și că totul era de partea lui.

Dintre aliații României din estul Europei, doi nu mai existau, Cehoslovacia și Polonia. Statele din cadrul Înțelegerii Balcanice, respectiv Iugoslavia, Grecia și Turcia, contactate de România în 27 iunie pentru a vedea dacă vor respecta prevederile tratatului în cazul unui conflict militar dintre România și URSS au răspuns evaziv, cerându-ne să nu rupem echilibrul printr-un război, cu alte cuvinte s-au eschivat de la angajamentele lor anterioare. A existat o singură excepție, Turcia, cea care a reiterat și s-a angajat să respecte alianța.

Al doilea Consiliu de Coroană a avut loc la ora 21.00, după ce sovieticii au refuzat orice negociere,iar aliații noștri au dat răspunsuri ambigue. Atunci au fost abia șase voturi pentru rezistență. Și am cedat.

Iată ce scria la 1 martie 1942, corespondentul lui „The Times” în România, Archie Gibson:

„Această situație în care se găsește România astăzi derivă dintr-o succesiune de evenimente care își au originea în decăderea sistemului parlamentar. Obosiți de convulsiile politice și confuzionati de succesul regimurilor totalitare în Germania și Italia, românii au renunțat de bună voie la libertățile lor, acordînd puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938.

În ora fatală care a lovit România în iunie 1940, regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești, în timp ce un regim parlamentar, responsabil în fața electoratului, n-ar fi făcut probabil același lucru. Cedarea Basarabiei și Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrală a României și a tîrît-o în alianță cu Germania,o țară cu care ea nu avea nimic în comun. Politicienii și presa de partid sînt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar și pentru tîrîrea populației românești spre totalitarism, în Camera Deputaților și chiar în Senat reprezentanții națiunii n-au făcut altceva decît să se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bătaie.

Principala preocupare a presei a fost să proclame cu glas tare bănuiala de corupție a miniștrilor, senatorilor și deputaților. Parlamentul și presa au reușit să creeze o falsă imagine a administrațiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care,deși departe de a fi ireproșabile, reușiseră totuși să facă ceva pentru țară”. (Conform Dennis Deletant, Studies in Romanian History, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.243).

La scurt timp după pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, România a fost nevoită apoi să cedeze noi teritorii: Transilvania de Nord în favoarea Ungariei și Cadrilaterul în favoarea Bulgariei.

Un an mai târziu, Armata Regală Română a intrat în război pentru a recupera Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța cotropite cu un an înainte de sovietici.

România a făcut cel mai mare sacrificiu din toată istoria sa pentru a dezrobi acest pământ, însă, cu toate acestea, țara noastră a fost înfrântă în Cel de-al Doilea Război Mondial, iar Rusia a reocupat Basarabia.

Acest teritoriu și-a declarat independența față de Moscova abia în 1990 sub numele de Republica Moldova.

Surse:

https://www.activenews.ro/cultura/26-iunie-1940-Ultimatumul-sovietic-pentru-cedarea-Basarabiei.-Cauzele-sfarsitului-Romaniei-Mari-indicate-cu-precizie-chirurgicala-de-catre-un-jurnalist-britanic.

http://www. romaniabreakingnews.ro – la 28 iunie 1940, începea un nou capitol al Gologotei Neamului Românesc cu concursul lui Hitler și Stalin

https://www.rfi.ro/pagina-de-istorie-ultimatum-rusi-pentru-cedarea-basarabia-bucovina

26/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cauzele sfârșitului României Mari analizate de către un jurnalist britanic

Liber TV | Pagini de istorie//Basarabia de la autonomie la gubernie  rusească (1812-1873)

26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei.

Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea prima notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în ceea ce privește cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, scrie publicația de la Chișinău, Timpul md.

Iată textul trimis de ministrul de externe sovietic, Molotov:

„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.

Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”

Este de remarcat că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive. În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina.

Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație este valabilă și în cazul Bucovinei.

În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Rusia și/sau Uniunea Sovietică nu existau.

Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.

Din păcate, Regatul României era prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS. Răspunsul părții române a fost după cum urmează:

„Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelența sa d-l Molotov, președintele Comisarilor Poporului și Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenței sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecință, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.

De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.
Ce a urmat este deja istorie. Cauzele acestei prăbușiri – în doar trei luni -, trebuie însă căutate în interior, nu în exterior.

Cu alte cuvinte, ultimatumurile sovietice și dictatul german din august reprezintă efectele unei crize interne masive, care s-a manifestat prin distrugerea instituției Parlamentului, a credibilității partidelor și a oamenilor politici, aleși și plasarea puterii în mâinile unei singure persoane, sprijinită de instituțiile de forță.

Iată ce scria la 1 martie 1942, corespondentul lui „The Times” în România, Archie Gibson (sublinierile ne aparțin):

„Această situație în care se găsește România astăzi derivă dintr-o succesiune de evenimente care își au originea în decăderea sistemului parlamentar. Obosiți de convulsiile politice și confuzionati de succesul regimurilor totalitare în Germania și Italia, românii au renunțat de bună voie la libertățile lor, acordînd puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938.

În ora fatală care a lovit România în iunie 1940, regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești, în timp ce un regim parlamentar, responsabil în fața electoratului, n-ar fi făcut probabil același lucru. Cedarea Basarabiei și Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrală a României și a tîrît-o în alianță cu Germania,o țară cu care ea nu avea nimic în comun.

Politicienii și presa de partid sînt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar și pentru tîrîrea populației românești spre totalitarism, în Camera Deputaților și chiar în Senat reprezentanții națiunii n-au făcut altceva decît să se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bătaie.

Principala preocupare a presei a fost să proclame cu glas tare bănuiala de corupție a miniștrilor, senatorilor și deputaților.

Parlamentul și presa au reușit să creeze o falsă imagine a administrațiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care,deși departe de a fi ireproșabile, reușiseră totuși să facă ceva pentru țară”. (Conform Dennis Deletant, Studies in Romanian History, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.243)

13/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: