CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ADEVĂRUL DESPRE PACTUL TÂLHĂRESC SOVIETO- NAZIST ȘI NEFASTA ZI DE 28 IUNIE 1940

Imagini pentru pact ribbentrop molotov photos

Foto: Moscova, 23 august 1939 – Semnarea pactului sovieto-german privitor la împărțirea Europei

  ADEVĂRUL DESPRE 28 IUNIE 1940

Astăzi se cunoaște, cu lux de amănunte, descendența tragicului eveniment din tranzacția nelegitimă, odioasă, dintre URSS și Germania hitleristă, denumită “Pactul Ribbentrop-Molotov”.

Este falsă ideea care ar vrea să ne convingă că abia conținutul documentelor secrete încheiate între Stalin și Hitler ar dezvălui esența imperială a actului din 28 iunie, scrie https://www.cuvantul-liber.ro .

Sunt prea multe elemente care ne determină să facem asemenea aprecieri. Ele ne sunt oferite de istoria relațiilor româno-sovietice de după 1918, până în pragul izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial și chiar până la actul baditesc din iunie 1940.

La acestea ne vom referi, pe scurt, pentru ca cititorii să înțeleagă cum s-a ajuns la nefasta zi de vineri, 28 iunie 1940.

Evoluția relațiilor dintre România și URSS în perioada 1918-1940 a cunoscut momente diferite. O primă etapă a acestor relații o constituie perioada 1918-1924.

Adică, de la ruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări și până la Conferința de la Viena, din 1924. În timpul conferinței (28 martie – 2 aprilie), sovieticii au insistat pe organizarea unui referendum în rândul populației din Basarabia, idee respinsă categoric de delegația română, motivând că statele limitrofe cu URSS, al căror teritoriu făcuse parte din vechiul imperiu țarist (Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda), s-au format cu asentimentul guvernului sovietic, fără a se recurge la referendum.

Conferința s-a încheiat fără vreun rezultat pozitiv. Eșecul conferinței a tensionat și mai mult relațiile româno-sovietice.

Totuși, pentru îmbunătățirea acestor relații, la Conferința de la Geneva (10 aprilie – 19 mai 1922), delegația română a propus ca statele europene să se abțină de la orice acțiune menită să încalce status-quo-ul teritorial și politic existent.

Propunerea a fost respinsă însă de Rusia.

În general, istoriografia sovietică a prezentat mereu denaturat adevărul, arătând cu degetul numai spre România, singura vinovată pentru relațiile încordate dintre cele două țări, datorită participării sale la “agresiunea” antisovietică. Există însă destule dovezi care atestă neparticiparea României la campania de înăbușire a revoluției sovietice.

Între acestea se înscrie și declarația lui Henri Cambon, ministrul Franței la București în acea perioadă, care mărturisește:

Am tatonat guvernul român în vederea unui acord care, lăsând Poloniei toată libertatea de mișcare, ar invita România să se extindă de-a lungul Mării Negre. Guvernul român a respins această ofertă, arătând că nu caută aventuri dincolo de frontierele sale”.

Același lucru reiese clar și din declarația lui V. I. Lenin, care, la 6 februarie 1921, spunea: “Dar au mai rămas unele state, ca România, care nu au încercat să lupte contra Rusiei”.

Unele evenimente petrecute după 1922 s-au înscris, din păcate, în această politică antiromânească dusă de Rusia sovietică de instabilitate între Prut și Nistru. Între acestea și rebeliunea antiromânească de la Tatarbunar, din septembrie 1924, precum și crearea RASS Moldovenești din stânga Nistrului, în octombrie 1924 etc.

Cu toate acestea, datorită eforturilor de îmbunătățire a relațiilor de bună vecinătate, ambele țări au consimțit să semneze, în 1929, Protocolul de la Moscova (aderarea la Pactul Briand-Kellogg).

Sovieticii au ținut însă să precizeze și cu această ocazie că “renunțarea la război nu poate însemna renunțarea la drepturile asupra teritoriului ocupat de români”.

Totuși, după 1929 a început o perioadă de îmbunătățire a relațiilor dintre URSS și România. Promotorii acestor noi relații au fost cei doi miniștri de externe: N. Titulescu și M. Litvinov. Punctul culminant al acestei perioade l-a constituit reluarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, în 9 iunie 1934.

Dar această “topire a gheții” n-a ținut mult, din păcate, deoarece în URSS lucrurile au evoluat înspre o dictatură stalinistă brutală, în care s-a înscris și înlocuirea lui M. Litvinov cu V. Molotov.

După această schimbare, în relațiile cu România au început să se audă, tot mai des, pretențiile asupra Basarabiei, tonul lor devenind din ce mai amenințător și mai grosolan. Înrăutățirea bruscă a relațiilor dintre cele două țări a survenit imediat după sesiunea Sovietului Suprem al URSS, din 3-10 august 1919, când Molotov a amintit că în partea de sud a țării există probleme nerezolvate, care vor fi însă rezolvate în conformitate cu interesele vitale ale Uniunii Sovietice.

În martie 1940, același Molotov a abordat deschis problema Basarabiei, respectiv încorporarea acesteia la URSS.

Apariția pretențiilor față de Bucovina de nord, în nota ultimativă înaintată României, în seara zilei de 26 iunie 1940, i-a luat prin surprindere și pe nemți.

De asemenea, în relațiile diplomatice dintre România și URSS nu se găsește nici un document prin care URSS să fi avut vreodată pretenții asupra Bucovinei de nord.

În cercurile neoficiale, mai ales în Ucraina, ideea a fost însă vehiculată. Ea era întreținută mai ales de comuniștii bucovineni, ca și cei din Basarabia, care doreau desprinderea acestor teritorii din trupul României și încorporarea lor la URSS, respectiv la Ucraina sovietică.

Se pune totuși întrebarea: de ce România a acceptat să cedeze aceste provincii istorice ale sale fără a încerca să se opună, chiar cu forța armelor, pentru păstrarea integrității sale teritoriale?

Răspunsul s-ar părea să fie unul singur: Armata Română nu era pregătită pentru a face față celor 24 de divizii sovietice, sprijinite de brigăzi de blindate, care au fost concentrate spre Nistru.

Dar situația trebuie analizată și în contextul internațional al momentului. Se știe că România se bucura de garanțiile oferite de Anglia și Franța în ce privește integritatea sa teritorială.

Din păcate, înainte de 26 iunie 1940, respectiv înainte de ultimatumul sovietic, aceste garanții nu mai aveau nicio valabilitate.

La acea dată Franța capitulase deja, la 22 iunie 1940, în fața Germaniei hitleriste, în timp ce Anglia, rămasă singură, făcea eforturi disperate pentru a face față unei iminente invazii a armatei hitleriste.

Nici din partea aliaților săi din Mica Antantă, România nu putea spera la vreun ajutor: Cehoslovacia era deja ocupată de armata germană și desființată ca stat, iar Iugoslavia se afla și ea în fața pericolului de a fi ocupată de nemți. Singurul ajutor la care ar mai fi putut spera era cel din partea Germaniei. Aceasta însă era preocupată de evenimentele de pe frontul din vestul Europei, dorind să încheie cât mai grabnic socotelile cu Franța, dar și cu Anglia.

Acesta a fost și motivul pentru care, în mod cu totul neașteptat, s-a încheiat tratatul din august 1939, dintre Germania și URSS. Astfel, aceasta din urmă a putut pregăti în liniște agresiunea asupra României, iar ocuparea militară a Basarabiei și Bucovinei de nord s-a putut elabora după toate regulile de război.

La 19 iunie 1940, la ora 6 dimineața, principalele unități militare sovietice destinate a lua parte la această operațiune, făcând parte din Frontul de Sud, au sosit la locul dinainte stabilit, ocupând poziții de luptă la frontiera de stat a României. Au trebuit să mai aștepte însă aproape zece zile pentru a începe operațiunile militare.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-18.jpeg

Trupele sovietice au trecut Nistrul în 28 iunie, ora 14, după ce încă din 27 iunie s-a început o puternică campanie propagandistică împotriva României

. Au fost difuzate peste 60.000 de foi volante și 25.000 de portrete ale lui Stalin, Molotov, Voroșilor ș.a.

Așadar, totul a fost pregătit din timp și în mod minuțios pentru ca această agresiune să reușească, așa cum a fost pusă la cale de agresorii sovietici.

Ea a avut drept rezultat dezmembrarea teritorială a României, prin ruperea din trupul său a celor două provincii istorice: Basarabia și Bucovina de nord.

28 iunie 1940 – zi de doliu – Neamul Românesc

La șapte iunie 2010, Academia de Științe a Moldovei (AȘM) a declarat “Cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940”, că în Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa s-a instaurat un regim sovietic de ocupaţie, opresiv şi represiv .

Relaţiile URSS în privinţa României au fost în umbra disputei teritoriale a teritoriului dintre Prut şi Nistru”, a spus istoricul Dorin Dobrincu

.

10/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ANUL 1940 ȘI RĂNILE NEVINDECATE ALE ISTORIEI NOASTRE

 

 

 

 

 

 

 

1940 – Drama României. Rapt, umilinţă, presiuni și amenințări externe

 

 

Presiunile şi ameninţările statelor revizioniste la adresa integrităţii teritoriale a României s-au intensificat după ce Germania și Uniunea Sovietică au încheiat pactul de neagresiune din 23 august 1939, art. 3 al Protocolului secret prevîzând „interesul U.R.S.S. faţă de Basarabia”, respectiv „dezinteresul politic total faţă de aceste regiuni” din partea Germaniei, scrie Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu în prestigioasa publicație on line https://www.art-emis.ro.

La scurt timp, diplomați germani și sovietici, dar și cei ai puterilor occidentale democratice, au făcut cunoscut (tot mai des) că nu vor interveni în sprijinul României.

Chiar şi numai simpla enumerare a evenimentelor/declaraţiilor este concludentă în acest sens:

– 19 septembrie 1939. Sub impactul agresiunii sovietice în Polonia, România decide concentrarea trupelor pe valea Siretului, Armand Călinescu consemnând: „Avansarea ruşilor schimbă situaţia. Pericolul german s-a îndepărtat. Acum pericolul rusesc este principal”.

– 30 septembrie 1939. Csáky István, ministrul ungar de Externe, cere lui Frederic Villani, ministrului ungar de la Roma, să-l informeze pe Galeazzo Ciano că în cazul în care România ar ceda Basarabia Uniunii Sovietice, producându-se haos şi destrămarea ţării, Ungaria nu ar rămâne neutră, intervenţia sa urmând a fi motivată pentru „pacificare”.

– 14 octombrie 1939. Regele Carol al II-lea continuă să se îmbete cu apă rece: „Astăzi, când Germania e încă puternică, ea poate fi, şi este, o pavăză a noastră contra U.R.S.S.”.

– 3 noiembrie 1939. Sir Reginal Hoare, ministrul Marii Britanii la București, informează pe Grigore Gafencu, ministrul român al Afacerilor Străine, că guvernele englez și francez nu credeau în „posibilitatea de a interveni activ în apărarea României împotriva Rusiei”.

– 4 decembrie 1939. Wilhelm Fabricius, ministrul german la București, declară lui Grigore Gafencu că „dacă războiul se va intensifica în Vest, Rusia Sovietică nu va putea fi împiedicată să-și realizeze anumite planuri”.

– 5 decembrie 1939. V.P. Potemkin, locțiitorul comisarului pentru Afaceri Externe, apreciază, într-o discuție cu ambasadorul Franței la Moscova, că Odessa era „un punct mort” de când a pierdut hinterlandul Basarabiei.

– 8 decembrie 1939. Grigore Gafencu declară lui Kokuliev, însărcinatul cu afaceri sovietic, că România era dispusă să întreţină raporturi directe cu Uniunea Sovietică pentru a înlătura „orice neînţelegeri”.

– 9 decembrie 1939. După ce Numan Rifaat Menemencioglu, secretar de stat în Ministerul de Externe al Turciei, i-a spus lui Alexander Cadogan că „frontiera turcă” începe la granița cu Bulgaria, și nu cu România, diplomatul englez a concluzionat: „Turcii vor arunca România lupilor”.

– 13 decembrie 1939. Carl Clodius, însărcinatul economic al Reich-ului pentru sud-estul Europei, a declarat lui Ernest Urdăreanu, ministrul Palatului Regal, că Germania nu va apăra România „în momentul când Sovietele vor trece Nistru”. Informat, regele Carol al II-lea va consemna: „Aceasta ne arată că există o înţelegere germano-rusă”.

– 19 decembrie 1939. Consiliul Militar ungar discută (până la 22 decembrie) Planul de intervenţie militară în situaţiile în care: armata română s-ar destrăma şi în ţară ar izbucni revoluţia, minoritatea maghiară din Transilvania ar fi în primejdie, România ar face concesii teritoriale Ungariei şi Bulgariei.

– 1 ianuarie 1940. Antal Ullein-Reviczky, şeful presei ungare, declară că politica externă a Ungariei are o singură problemă: Ardealul. Această problemă o rezolvăm în orice împrejurare şi cu orice preţ”.

– 5 ianuarie 1940. La Veneţia, Csáky István, ministrul de Externe al Ungariei, declară lui Galeazzo Ciano că guvernul ungar avea un program maximal (78.000 kmp) şi unul minimal (50.000 kmp) de revendicări teritoriale faţă de România.

– 2-4 februarie 1940. Cu prilejul sesiunii ordinare (şi ultima) a Consiliului Permanent al Înţelegerii Balcanice, desfăşurată la Belgrad, Grigore Gafencu respinge încercările miniştrilor de Externe ai Iugoslaviei şi Turciei de a-l determina să fie mai „”înţelegător” faţă de pretenţiile teritoriale ale Ungariei şi Bulgariei.

– 7 martie 1940. Raoul Bossy, ministrul României la Roma, face cunoscut că ambasadorul german Mackensen i-a declarat „cu titlu personal”: „Noi vrem pacea în sud-est și problema Basarabiei trebuie închisă. Acum câteva luni erați dispuși să stați de vorbă cu rușii, acum refuzați pentru că evenimentele din Finlanda vă încurajează la rezistență. Dar să știți că armata sovietică nu este de disprețuit. Dacă vă atacă, ce faceți?”.

La răspunsul ministrului român („Vom face ca finlandezii. Dacă e să murim, vrem să murim frumos. Dar sunt sigur că nu vom pieri. În afară de rezistența noastră, cred că am fi ajutați de toți cei potrivnici penetrației sovietice în Balcani, în primul rând de Germania, care nu poate avea interese să i se taie drumul spre Strâmtori și Răsărit”), diplomatul german a replicat: „Nimeni nu vrea ca rușii să ajungă în Balcani, în primul rând Germania, care nu poate avea interes să i se taie drumul spre Strâmtori și Răsărit, dar, în general, se socotește că Balcanii încep la Prut” și a precizat: „Pentru Basarabia nu va lupta nimeni. De aceea, cred, personal, că ar trebui să vă înțelegeți cu rușii, dacă ridică chestiunea Basarabiei… Tocmai pentru că România este un element de mare valoare în bazinul dunărean trebuie evitat de a o lăsa să alunece într-o situație primejdioasă. Sau vă simțiți oare apărați de garanția britanică? Englezii vă vor sprijini prin campanii de presă, dar nu prin campanii militare”.

– 29 martie 1940. V.M. Molotov, comisarul sovietic al Afacerilor Străine, declară în ședința Sovietului Suprem al U.R.S.S.: „Printre țările meridionale vecine, pe care eu le-am citat, este una cu care noi nu avem un pact de neagesiune, România. Aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta nu a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară. Altfel, nu există niciun motiv de agravare a relațiilor sovieto-române”.

– 13 aprilie 1940. Pellegrino Ghigi, ministrul Italiei la Bucureşti, informează pe Galeazzo Ciano, că Wilhelm Fabricius a admis „posibilitatea unei acţiuni în Basarabia” din partea Uniunii Sovietice. La rându-i, Atașatul de presă al Legației sovietice la București declară Agenției „Stefani” că dacă România „nu va accepta nici acum propunerea sovietică, de data aceasta va vedea că lucrurile nu mai merg ca în trecut”.

– 15 aprilie 1940. V.M. Molotov îl informează pe Friedrich Werner von Schulenburg, ministrul german la Moscova, că problema Basarabiei nu era închisă.

– 18 aprilie 1940. Armata 4 română primeşte ordin să execute recunoaşteri în vederea organizării de capete de pod la est de Prut pentru „a ajuta retragerea armatei”.

– 19 aprilie 1940. V.M. Molotov convoacă din nou pe Gheorghe Davidescu şi-l avertizează cu privire la incidentele de la frontiera sovieto-română (provocate, de fapt, de trupele sovietice).

– 4 mai 1940. Într-o discuţie avută cu Carl Clodius, împuternicitul german pentru sud-estul Europei, regele Boris al III-lea îşi exprimă convingerea că Bulgaria îşi poate îndeplini „obiectivele naţionale” numai alături de Germania şi speră „ca acest război să nu se termine fără ca Bulgaria să-şi fi realizat cel puţin una din aspiraţiile sale naţionale”. Această tendinţă fusese sesizată din timp de către analiştii militari români care au informat organele de decizie superioară că „nu este exclus ca Bulgaria să pună pe tapet chestiunea revendicărilor teritoriale asupra Dobrogei”.

– 20 mai 1940. Referindu-se la situaţia României în contextul internaţional al epocii, regele Carol al II-lea consemnează:

„Primejdia pentru noi rămâne tot graniţa răsăriteană şi ne găsim în situaţia de a nu putea primi niciun ajutor de nicăieri, deci – dacă nu avem o atitudine binevoitpare din partea Germaniei – suntem complet în aer”.

– 22 mai 1940. Grigore Gafencu atrage atenţia lui Wilhelm Fabricius asupra masivelor concentrări de trupe sovietice de la graniţa cu România şi cere lămuriri cu privire la „politica orientală” a guvernului de la Berlin. Diplomatul german răspunde că „pacea şi liniştea României” depindeau în acel moment, într-o mare măsură de înţelegerea la care ar ajunge România cu vecinul său din est.

Întrebat cum se va putea realiza acest lucru, acesta face cunoscut că Moscova invoca mereu faptul că Odessa era prea aproape de frontiera vestică a Uniunii Sovietice, după care adăugă cu subînţeles: „Cum nu se poate muta Odessa de la locul ei, s-ar putea muta frontiera ceva mai departe”.

– 23 mai 1940. Sesizând pericolul care plana asupra României, generalul Florea Ţenescu prezintă regelui Carol al II-lea un Memoriu în care apreciază: „Pactul ruso-german lasă Rusiei posibilitatea de a ataca Basarabia. Este ultimul moment ca guvernul să comunice Marelui Stat Major dacă Basarabia trebuie apărată sau evacuată. De această alternativă depinde pregătirea dispozitivului de apărare sau de evacuare în timp util a materialului militar şi bunurilor mobile. Răspunsul impune extremă urgenţă”.

Prin urmare, autoritățile de la București au fost informate din timp despre intențiile sovieticilor și despre poziția pe care urmau să o adopte marile puteri și statele aliate. Ce măsuri au luat (dacă au luat) este o altă problemă!

De neconceput este şi faptul că şeful Marelui Sat Major român nu ştia (cu o lună înainte de agresiunea sovietică pe care o intuia) dacă să apere sau nu Basarabia.

 

 

 

 

28 iunie 1940, cedarea Basarabiei. Și totuși, dacă am fi tras ...

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

 

– Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1992.

– Ion Giurcă, 1940. Drama României Mari, Bucureşti, editura Pro Transilvania, 2000.

– Alesandru Duţu, Maria Ignat, Drama României. Rapt şi umilinţă, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 2000.
– Alesandru Duţu, Armata română de la Prut la Stalingrad şi înapoi la Prut (1941-1944), Chişinău, Editura Lexon-Prim, 2015.

25/05/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cotropirea Basarabiei si Bucovinei….. 26-28 iunie 1940 , zile negre in istoria poporului român

 

Imagini pentru ocuparea basarabiei iunie 1940 photos

 

Ce este un hotar…

S-a îngustat cu peste o treime pământul țării noastre și trei-patru milioane dintre ai noștri au ajuns să fie iarăși, după abia vreo douăzeci de ani de libertate, supt o stăpânire străină, care se arată de la început, și la Răsărit și la Apus, deosebit de aspră.

Mulți dintre cărturari și-au căutat adăpost, pierzându-și adesea toată averea, în părțile acestea, unde mai este steagul românesc, pentru care s-a vărsat atâta sânge. Dar sătenii au rămas tot acolo, siliți să se înțeleagă, în limba stăpânilor celor noi, și, în ce privește pe basarabeni, fără să aibă măcar mângâierea Bisericii.

Cu dânșii să fie inima noastră! Prin tainele care leagă pe oameni, ei o vor simți-o.

Și speranțele lor se vor uni cu pregătirile de viitor ale noastre.

(„Neamul Românesc pentru popor”,
an. XXVIII, nr. 19, 1 oct. 1940)

26-28 iunie 1940 ,  zile  negre  in  istoria  poporului  român

La 26 iunie 1940, ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov i-a înmânat ambasadorului român la Moscova, Gheorghe Davidescu, o notă ultimativă în care URSS solicita României pe un ton amenințător ca în 24 de ore sa accepte cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.

Bucovina nu aparţinuse niciodată Rusiei, ci Austriei, dar Uniunea Sovietică o revendica drept compensaţie pentru cei 22 de ani de administraţie românească în Basarabia .

În istoria românilor sunt mai multe evenimente care au influenţat totalmente soarta populaţiei româneşti dintre Prut şi Nistru, au dus la ciopârţirea  teritorială a României şi la instaurarea regimului de ocupaţie comunist al Uniunii Sovietice.

Printre aceste evenimente un loc aparte îl ocupă anexarea forţată a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa din 28 iunie 1940.

În jurul acestei probleme se duce o luptă politică, ideologică, naţională şi geostrategică.

Toţi istoricii ruşi şi cei rusificaţi, agentura de forţă a Rusiei în R. Moldova, au răspândit foarte multe minciuni şi mituri inventate precum că, în vara anului 1940, URSS a „eliberat” Basarabia de sub dominaţia „boierilor români”, precum că aceste teritorii „s-au unit de bunăvoie” cu Imperiul Sovietic.

În realitate, toate aceste afirmaţii nu corespund adevărului istoric.

Toată istoriografia naţională românească a fundamentat prin documente, fapte concrete, reale, că Stalin şi Molotov au cotropit la 28 iunie 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. 

Anexarea forțată de către URSS a acestor străvechi pământuri românești s-a produs  în baza Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, în esenţă prin punctul 3 al Protocolului adiţional secret anexat la acest tratat tâlhăresc. 

  Noţiunea de „ocupaţie sovietică” a apărut la 27 iunie 1940, când Molotov a răspuns Guvernului român că trupele sovietice au ordinul de „a ocupa teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei”.

„În decursul zilei de 28 iunie 1940, a spus Molotov, trupele sovietice trebuie să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă”.

El a mai adăugat că Basarabia este populată „în principal cu ucraineni”!!!.

Deci, noţiunea de ocupaţie a fost recunoscută de conducerea URSS. Ea n-a fost inventată de istorici.

Nu era vorba de aşa-numita „eliberare”, ci de un atac armat asupra României ca stat independent.

Ruşii au ocupat cu forţa nu numai Basarabia, dar şi Ţinutul Herţa, Nordul Bucovinei, teritorii româneşti care niciodată n-au fost în componenţa Rusiei ţariste sau a URSS.

Imagini pentru ocuparea basarabiei iunie 1940 photos

Foto: Moment de reculegere pentru pământurile românești cotropite de ruși

La 28 iunie 1940, URSS a ocupat cu forţa armată pământuri străine, care nu-i aparţineau.

Conducerea URSS a pus mâna pe un teritoriu de peste 50 mii km pătraţi şi cu o populaţie de peste 3.64 mln. de locuitori, dintre care peste 70 la sută erau români basarabeni.

Cunoscutul istoric român Constantin Giurescu scrie că, la 28 iunie 1940, URSS s-a bazat numai pe un singur element – forţa.

Însă oricum ar fi privit problema Basarabiei din 1940, drepturile României asupra acestor teritorii sunt incontestabile.

Cel mai puternic temei al acestei dreptăţi îl constituie faptul că românii au populat necontenit pământurile dintre Prut şi Nistru, începând din epoca antică şi până azi. 

Pentru ocuparea Basarabiei şi Nordului Bucovinei conducerea URSS a folosit armatele 5, 9, 12 sovietice, care uneau în rândul lor peste un milion de ostaşi şi ofiţeri.

Frontul de sud sovietic sub conducerea generalului Jukov întrunea divizii de infanterie, de infanterie motorizată, de cavalerie, brigăzi de tancuri, de desant aerian, regimente de artilerie din rezerva comandamentului-şef, de artilerie de corp şi divizioane de artilerie suplimentare…

Dupa  primirea  ultimatumului , Consiliul de Coroană al lui Carol al II lea, adunat la Bucureşti, a hotărât iniţial să reziste, dar URRS a revenit cu un nou ultimatum.

„Printre altele, sovieticii au spus în actele lor ultimative că slăbiciunea URSS era de domeniul trecutului, că ceea ce se întâmplase în 1918 trebuia reparat, că România trebuia să evacueze în câteva zile teritoriul Basarabieişi ceea ce era o noutate pentru oficialii români şi nordul Bucovinei, pentru că aşa cum spunea propaganda sovietică, jugul boierilor români trebuie să înceteze”, spune istoricul Dorin Dobrincu.

A doua zi, 27 iunie, tensiunea crește la Bucureşti. Consiliul de Coroană se aduna din nou, seara. Darraportul neliniştitor al Statului Major spune ca armata română nu poate face faţă situației,iar semnalele primite de la Londra şi Berlin fac ca voturile pentru acceptarea cedărilor teritoriale să urce de la 10 la 19, cu numai șase în favoarea rezistenţei şi un vot pentru expectativă.

România cedează astfel formal Basarabia. Fapt folosit si până astăzi de propaganda comunistă.Trupele sovietice nu au aşteptat să treacă cele patru zile convenite pentru evacuare şi au intrat imediat în Basarabia, în ziua de 28 iunie.

Bucovina de Nord și sudul Basarabiei au intrat în componenţa Ucrainei.

La Chişinău s-a instalat regimul comunist, iar Basarabia a fost unită cu Transnistria și a primit numele de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Nici în ziua de astăzi, oamenii de pe malul Prutului nu spun că România a cedat Basarabia de bună voie.

Revenirea autorităţilor române în Basarabia, o dată cu celebrul ordin al lui Ion Antonescu„Soldaţi, vă ordon: treceţi Prutul!”de la 22 iunie 1941 a fost de scurtă durată.

După înfrângerea de la Stalingrad, contraofensiva sovietică a ajuns la Prut în martie 1944.

A fost momentul în care dincolo de Prut a reînceput teroarea comunistă.

Efectele Pactului Ribbentrop – Molotov au fost prelungite la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial de împărţirea sferelor de influenţă în Europa prin înţelegerea de la Ialta, din februarie 1945, între liderul sovietic Stalin, premierul britanic Churchill şi preşedintele american Roosvelt.

Iar ruperea Basarabiei de România a fost admisă de marile puteri prin Tratatele de Pace de la Paris doi ani mai târziu, în februarie 1947….

Însă oricum ar fi privit problema Basarabiei din 1940, drepturile României asupra acestor teritorii sunt incontestabile.

Cel mai puternic temei al acestei dreptăţi îl constituie faptul că românii au populat necontenit pământurile dintre Prut şi Nistru, începând din epoca antică şi până azi…

În prezent sunt foarte mulţi „eroi” care afirmă că retragerea României din Basarabia a fost „o laşitate” a clasei politice româneşti.

Ion Cristoiu poate că şi are dreptate.

Nu discutăm acum această problemă. Ea merită o cercetare aparte. Dar noi numai vom preciza că România n-a cedat Basarabia ruşilor.

Ea numai şi-a evacuat armata, şi-a retras administraţia, păstrându-şi drepturile sale istorice asupra acestor teritorii româneşti.

Aşa erau relaţiile de forţă. Nu putea România cu o populaţie de 20 milioane de oameni şi cu o armată de peste 200 de mii de ostaşi şi ofiţeri să lupte cu Imperiul Sovietic, care avea o populaţie de peste 180 milioane de oameni şi o armată de circa 12 milioane de ostaşi şi ofiţeri, dintre care peste 100 de divizii sovietice se aflau pregătite de război.

Împreună cu Ungaria şi Bulgaria, URSS putea să mobilizeze împotriva României, în vara anului 1940, peste 140 de divizii.

Cunoscutul istoric român ,regretatul  profesor Gheorghe Buzatu a arătat că în vara anului 1940 România nu putea miza pe mai mult de 40 de divizii, dintre care 20 apărau Transilvania, iar 20 de mari unităţi, inclusiv 16 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie ş.a. puteau să lupte cu invazia unităţilor militare sovietice.

 Pentru ocuparea Basarabiei, Stalin şi Molotov şi-au creat condiţii favorabile externe. Ei s-au înţeles cu Hitler şi Ribbentrop.

Imagini pentru pact ribbentrop molotov photos

Foto: Moscova, 23 august 1939 – Semnarea pactului sovieto-german 

Partea sovietică a insistat asupra interesului ei în Basarabia, despre care mai târziu Molotov scria că este legată de Ucraina Sovietică.

Înţelegerea „amicală” dintre Hitler şi Stalin din 23 august 1939, fiind susţinută de Ungaria şi Bulgaria, a izolat România pe arena internaţională.

Hitler a sacrificat interesele României la Dunăre pentru a-şi acoperi spatele dinspre Rusia în războiul său european.

Singurul sprijin al României era forţa anglo-franceză, dar aceasta a fost anihilată. România a fost lăsată de comunitatea europeană singură în faţa Imperiului comunist Sovietic.

În legătură cu aceste evenimente trebuie studiată şi demascată nu numai poziţia lui Stalin, Molotov, Kalinin, Beria, Hruşciov faţă de Basarabia, dar şi rolul elitei politice naziste, care a trădat interesele României. …….arata  regretatul  Anton MORARU ,profesor  istoric basarabean , eminent specialist-tribun , un  aparator  veritabil al  adevarului  istoric.

Societatea Națiunilor recunoscuse unirea republicii democratice Moldovenești cu România, iar Franța și Anglia garantasera la 12 aprilie 1939 frontierele regatului României.

În schimb, URSS, recunoscuse oficial toate pierderile teritoriale ale Imperiului Țarist între 1917 și 1921, cu excepția Basarabiei, deoarece aceasta era singura regiune pe care guvernul bolșevic nu o cedase de bunăvoie.

Hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918 era socotită de autoritățile sovietice ca fiind o inscenare  imperialistă…

Regimul sovietic a însemnat distrugerea sistemului economic și a identităţii  naţionale românești în Basarabia, dar a persecutat și alte naționalități şi categorii ale populaţiei, îndeosebi rușii „albi” (antibolșevici).

Minoritatea germană,după semnarea pactului criminal  Hitler – Stalin, a fost  expulzată spre Germania nazistă.

Conform dispozițiilor date de Stalin, toți țăranii proprietari de pământ socotiți „chiaburi” – kulaci ,  și toți proprietarii de comerțuri particulare, printre care zeci de mii de băștinași (în principal români, dar și ucraineni, ruși ne-comuniști, evrei, armeni, greci) au fost deportați în Siberia...

La 14 iulie1940 , la ordinul lui  Beria , familiile oamenilor deportați au fost dezmembrate și deportate, bărbații fiind trimiși în lagăre diferite de cele unde au fost trimise femeile și copii lor.

Astfel bărbații au fost deportați în lagăre cum ar fi  Kozeliscenski(500 bărbați), Futilovski (300 bărbați), iar restul familiilor lor alcătuite din femei și copii în lagărele din Karaganda  si Aktiubinsk , peste 11.000 de persoane.

Aceste deportări s-au repetat și în 1941 (înainte de începerea ofensivei ordonate de Antonescu), fiind deportați în regiunea Omsk, 6.000 de basarabeni, în timp ce în regiunea Kirovsk au fost trimiși 10.000 de basarabeni.

Dezmembrarea familiilor a fost aplicată și în aceste cazuri, bărbații find separați de familiile lor…

Sursa: Articol scris pentru romanii din diaspora cât si pentru romanii si vorbitorii de limba română de pe întreg mapamondul , pentru cunoaşterea istoriei poporului roman , în adevăr si dreptate .

Publicat de Ziarul On-Line Radio Metafora din Seattle – USA , ,www.radiometafora.ro , graţie Distinsului Director Octavian Păun , promotor neobosit al valorilor româneşti , al culturii , istoriei şi civilizatiei poporului român , inimos  patriot  şi  om  de  onoare..

04/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: