CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cauzele sfârșitului României Mari analizate de către un jurnalist britanic

Liber TV | Pagini de istorie//Basarabia de la autonomie la gubernie  rusească (1812-1873)

26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei.

Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea prima notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în ceea ce privește cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, scrie publicația de la Chișinău, Timpul md.

Iată textul trimis de ministrul de externe sovietic, Molotov:

„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.

Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”

Este de remarcat că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive. În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina.

Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație este valabilă și în cazul Bucovinei.

În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Rusia și/sau Uniunea Sovietică nu existau.

Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.

Din păcate, Regatul României era prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS. Răspunsul părții române a fost după cum urmează:

„Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelența sa d-l Molotov, președintele Comisarilor Poporului și Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenței sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecință, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.

De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.
Ce a urmat este deja istorie. Cauzele acestei prăbușiri – în doar trei luni -, trebuie însă căutate în interior, nu în exterior.

Cu alte cuvinte, ultimatumurile sovietice și dictatul german din august reprezintă efectele unei crize interne masive, care s-a manifestat prin distrugerea instituției Parlamentului, a credibilității partidelor și a oamenilor politici, aleși și plasarea puterii în mâinile unei singure persoane, sprijinită de instituțiile de forță.

Iată ce scria la 1 martie 1942, corespondentul lui „The Times” în România, Archie Gibson (sublinierile ne aparțin):

„Această situație în care se găsește România astăzi derivă dintr-o succesiune de evenimente care își au originea în decăderea sistemului parlamentar. Obosiți de convulsiile politice și confuzionati de succesul regimurilor totalitare în Germania și Italia, românii au renunțat de bună voie la libertățile lor, acordînd puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938.

În ora fatală care a lovit România în iunie 1940, regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești, în timp ce un regim parlamentar, responsabil în fața electoratului, n-ar fi făcut probabil același lucru. Cedarea Basarabiei și Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrală a României și a tîrît-o în alianță cu Germania,o țară cu care ea nu avea nimic în comun.

Politicienii și presa de partid sînt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar și pentru tîrîrea populației românești spre totalitarism, în Camera Deputaților și chiar în Senat reprezentanții națiunii n-au făcut altceva decît să se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bătaie.

Principala preocupare a presei a fost să proclame cu glas tare bănuiala de corupție a miniștrilor, senatorilor și deputaților.

Parlamentul și presa au reușit să creeze o falsă imagine a administrațiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care,deși departe de a fi ireproșabile, reușiseră totuși să facă ceva pentru țară”. (Conform Dennis Deletant, Studies in Romanian History, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.243)

13/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

INSTAURAREA PUTERII SOVIETICE ÎN BUCOVINA DE NORD

La un pas de Europa Occidentală, ”Deportările românilor din actuala regiune Cernăuţi a Ucrainei în taigalele fără de sfârşit ale Siberiei şi stepele pustii ale Kazahstanului au început odată cu instaurarea puterii sovietice în ţinut….”, scrie AGENȚIA  www.bucpress.eu , într-un articol preluat de Romanian Global News.

Naţiunea creştină Daco-Română, fiind cea mai încercată dintre încarceratele şi mai prigonitele dintre Naţiunile lumii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor şi suferinţă, în crez şi îndurare, în chin şi sărbătoare, în frângeri şi înălţări, în tăceri şi mărturisiri, în aşteptări şi împliniri, în înfricoşări şi extazuri, în bocete şi psalmi, în apusuri şi răsărituri, în lanţuri şi libertate, în îngenuncheri şi slavă, în cătuşe şi har, în chemări şi alegeri, în suspine şi Liturghii, în defăimări şi laude, în lepădări şi jertfe, în vânzări şi mucenicii, în trădări şi binecuvântări, sub denia Crucii şi sub apoteoza Învierii.”
(Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu).

Imagini pentru pact ribbentrop molotov photos

Foto: 23 august 1939 – Semnarea Pactului sovieto-nazist în urma căruia URSS a primit mână liberă să anexeze teritorii românești.


În dimineaţa zilei de vineri, 28 iunie 1940, Armata Roşie forţează Nistrul şi intră pe teritoriul actualei regiuni Cernăuţi a Ucrainei ,cu scopul de a-i „elibera pe români de sub jugul asupritorilor români”, „pentru triumful dreptăţii sociale”.
Aşa scria presa românească din acest ţinut în perioada sovietică.

Drept exemplu pot servi numeroasele materiale propagandistice , apărute de-a lungul celor cinci decenii de propagare a ideologiei bolşevice. Bunăoară, în 1987, cu ocazia jubileului de 550 de ani de la prima atestare documentară a orăşelului Herţa, a apărut o pagină tematică de propagandă grosolană, sub genericul „Timp al marilor primeniri”.

Referindu-se la trecutul acestei aşezări moldave, ținutul de baştină al iluministului Gheorghe Asachi, se sublinia faptul că herţenii au dus o luptă aprigă „contra asupritorilor”, participând activ la răscoala ţăranilor din 1907 din România.
După un deceniu, aceștia au primit cu entuziasm „vestea despre biruinţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie” din Rusia, salutând „călduros Puterea Sovietică”, exprimându-şi „adeziunea la noua putere” în timpul unui miting desfăşurat în această ctitorie multiseculară la finele anului 1917.

Însă, ei au avut posibilitatea să-i întâmpine „cu bucurie pe eliberatori” abia în 1940, când s-a realizat „visul de secole al celor obidiţi”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 26_europa_occidentala.gif


În componenţa Uniunii Sovietice sunt încadrate 420 de localităţi din fostele judeţe Cernăuţi, Storojineţ, Rădăuţi, Hotin şi Dorohoi ale României, cu o suprafaţă de peste 8 mii de kilometri pătraţi, cuprinzând circa un milion de locuitori. Împreună cu unităţile militare sovietice, pe meleagurile voievodale năvălesc reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. (N.K.V.D.), având ca sarcină principală căutarea, descoperirea şi nimicirea „duşmanilor poporului”, care „au supt sângele nevoiaşilor timp de secole”.

Persecuţiile politice au început chiar din prima zi de instaurare a dictaturii staliniste în ţinutul mioritic.
Cunoscutul fiu al Ardealului, ilustrul istoric şi om politic, fostul redactor al săptămânalului „Gazeta de Transilvania”, George Bariţiu, menţiona: „Istoria fără adevăr îşi pierde toată însemnătatea, ea nu mai este istorie”.

Conform informaţiilor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, primii „asupritori” căzuţi în mâinile „eliberatorilor”bolşevici au devenit poliţiştii şi jandarmii, lăsaţi de către autorităţile româneşti pentru paza ordinii publice.

Astfel, pe data de 28 iunie 1940, satrapii comunişti îl pun în lanţuri pe Ion Gârlă, un flăcău frumos de 25 de ani, mândru ca un pandur, născut la 1915, în localitatea Cajba, judeţul Bălţi al Basarabiei, poseda studii primare, caporal în unitatea de jandarmi din oraşul Hotin.

Peste cinci luni, în ziua de 27 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională, acuzându-l de faptul că „era un element care prezintă un pericol social”.
A doua zi este arestat Sava Amariţei, născut la 1897, în satul Hreaţca din fostul judeţ Dorohoi al României. Interogatoriile au durat 9 luni. Pe data de 29 martie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de muncă silnică, fiindcă în perioada interbelică a deţinut postul de gardian public, devenind astfel „element care prezintă un pericol social” pentru puterea sovietică. Au rămas fără mângâierea tatei doi feciori minori.

La sfârşitul cireşarului istoric va fi încătuşat fostul comisar de poliţie, Leon Carabioschi, născut în 1874, în municipiul Suceava, locuitor al oraşului Cernăuţi, poseda studii medii. În ziua de 29 martie 1941 este condamnat la cinci ani de închisoare „pentru lupta-i activă împotriva mişcării revoluţionare”.
În luna următoare persecuţiile staliniste capătă amploare. În ziua de 1 iulie este aruncat după gratii Gheorghe Bujor, născut la 1898, în satul Bănceni, fostul judeţ Dorohoi al României, cu studii medii de specialitate.

Pe data de 13 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte, acuzându-l de faptul că în perioada interbelică a fost poliţist şi „a luptat împotriva mişcării revoluţionare din Bucovina”.

Peste un an după pronunţarea sentinţei, se stinge din viaţă într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din Republica Komi, Federaţia Rusă. Tot în aceeaşi zi, va fi încătuşat Petru Grui, născut în localitatea Târgu Mare din România, lucrător al penitenciarului cernăuţean, fiind condamnat la 8 ani de închisoare ca „element care prezintă un pericol social”. Moare la 14 noiembrie 1941, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă.
După trei zile de arestări a foştilor lucrători ai organelor de drept, „eliberatorii” au decis că trebuie să-şi îndrepte acţiunile lor criminale şi împotriva familiilor care aveau rude înrolate în rândurile Armatei Române.

În acest scop sunt organizate echipe speciale de enkavedişti şi „cozi de topor”, ce activau după anumite planuri şi ordine precise în direcţia adunării informaţiilor necesare autorităţilor staliniste, fiindcă aceste familii intrau în categoria „rudelor trădătorilor patriei socialiste”.
Primele victime din menţionata categorie au devenit ţăranii Toma şi Maria Birău, locuitori ai satului Stăneşti, fostul raion Hliboca (Adâncata).

Toma era născut la 1869, iar Maria – în 1886. Pe data de 1 iulie 1940, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea lor în Siberia.
Aşadar, se poate de afirmat că deportările românilor din actuala regiune Cernăuţi a Ucrainei în taigalele fără de sfârşit ale Siberiei şi stepele pustii ale Kazahstanului au început odată cu instaurarea puterii sovietice în ţinut…
(va urma)
Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi,
pentru Agenția BucPress.

12/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ADEVĂRUL DESPRE PACTUL TÂLHĂRESC SOVIETO- NAZIST ȘI NEFASTA ZI DE 28 IUNIE 1940

Imagini pentru pact ribbentrop molotov photos

Foto: Moscova, 23 august 1939 – Semnarea pactului sovieto-german privitor la împărțirea Europei

  ADEVĂRUL DESPRE 28 IUNIE 1940

Astăzi se cunoaște, cu lux de amănunte, descendența tragicului eveniment din tranzacția nelegitimă, odioasă, dintre URSS și Germania hitleristă, denumită “Pactul Ribbentrop-Molotov”.

Este falsă ideea care ar vrea să ne convingă că abia conținutul documentelor secrete încheiate între Stalin și Hitler ar dezvălui esența imperială a actului din 28 iunie, scrie https://www.cuvantul-liber.ro .

Sunt prea multe elemente care ne determină să facem asemenea aprecieri. Ele ne sunt oferite de istoria relațiilor româno-sovietice de după 1918, până în pragul izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial și chiar până la actul baditesc din iunie 1940.

La acestea ne vom referi, pe scurt, pentru ca cititorii să înțeleagă cum s-a ajuns la nefasta zi de vineri, 28 iunie 1940.

Evoluția relațiilor dintre România și URSS în perioada 1918-1940 a cunoscut momente diferite. O primă etapă a acestor relații o constituie perioada 1918-1924.

Adică, de la ruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări și până la Conferința de la Viena, din 1924. În timpul conferinței (28 martie – 2 aprilie), sovieticii au insistat pe organizarea unui referendum în rândul populației din Basarabia, idee respinsă categoric de delegația română, motivând că statele limitrofe cu URSS, al căror teritoriu făcuse parte din vechiul imperiu țarist (Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda), s-au format cu asentimentul guvernului sovietic, fără a se recurge la referendum.

Conferința s-a încheiat fără vreun rezultat pozitiv. Eșecul conferinței a tensionat și mai mult relațiile româno-sovietice.

Totuși, pentru îmbunătățirea acestor relații, la Conferința de la Geneva (10 aprilie – 19 mai 1922), delegația română a propus ca statele europene să se abțină de la orice acțiune menită să încalce status-quo-ul teritorial și politic existent.

Propunerea a fost respinsă însă de Rusia.

În general, istoriografia sovietică a prezentat mereu denaturat adevărul, arătând cu degetul numai spre România, singura vinovată pentru relațiile încordate dintre cele două țări, datorită participării sale la “agresiunea” antisovietică. Există însă destule dovezi care atestă neparticiparea României la campania de înăbușire a revoluției sovietice.

Între acestea se înscrie și declarația lui Henri Cambon, ministrul Franței la București în acea perioadă, care mărturisește:

Am tatonat guvernul român în vederea unui acord care, lăsând Poloniei toată libertatea de mișcare, ar invita România să se extindă de-a lungul Mării Negre. Guvernul român a respins această ofertă, arătând că nu caută aventuri dincolo de frontierele sale”.

Același lucru reiese clar și din declarația lui V. I. Lenin, care, la 6 februarie 1921, spunea: “Dar au mai rămas unele state, ca România, care nu au încercat să lupte contra Rusiei”.

Unele evenimente petrecute după 1922 s-au înscris, din păcate, în această politică antiromânească dusă de Rusia sovietică de instabilitate între Prut și Nistru. Între acestea și rebeliunea antiromânească de la Tatarbunar, din septembrie 1924, precum și crearea RASS Moldovenești din stânga Nistrului, în octombrie 1924 etc.

Cu toate acestea, datorită eforturilor de îmbunătățire a relațiilor de bună vecinătate, ambele țări au consimțit să semneze, în 1929, Protocolul de la Moscova (aderarea la Pactul Briand-Kellogg).

Sovieticii au ținut însă să precizeze și cu această ocazie că “renunțarea la război nu poate însemna renunțarea la drepturile asupra teritoriului ocupat de români”.

Totuși, după 1929 a început o perioadă de îmbunătățire a relațiilor dintre URSS și România. Promotorii acestor noi relații au fost cei doi miniștri de externe: N. Titulescu și M. Litvinov. Punctul culminant al acestei perioade l-a constituit reluarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, în 9 iunie 1934.

Dar această “topire a gheții” n-a ținut mult, din păcate, deoarece în URSS lucrurile au evoluat înspre o dictatură stalinistă brutală, în care s-a înscris și înlocuirea lui M. Litvinov cu V. Molotov.

După această schimbare, în relațiile cu România au început să se audă, tot mai des, pretențiile asupra Basarabiei, tonul lor devenind din ce mai amenințător și mai grosolan. Înrăutățirea bruscă a relațiilor dintre cele două țări a survenit imediat după sesiunea Sovietului Suprem al URSS, din 3-10 august 1919, când Molotov a amintit că în partea de sud a țării există probleme nerezolvate, care vor fi însă rezolvate în conformitate cu interesele vitale ale Uniunii Sovietice.

În martie 1940, același Molotov a abordat deschis problema Basarabiei, respectiv încorporarea acesteia la URSS.

Apariția pretențiilor față de Bucovina de nord, în nota ultimativă înaintată României, în seara zilei de 26 iunie 1940, i-a luat prin surprindere și pe nemți.

De asemenea, în relațiile diplomatice dintre România și URSS nu se găsește nici un document prin care URSS să fi avut vreodată pretenții asupra Bucovinei de nord.

În cercurile neoficiale, mai ales în Ucraina, ideea a fost însă vehiculată. Ea era întreținută mai ales de comuniștii bucovineni, ca și cei din Basarabia, care doreau desprinderea acestor teritorii din trupul României și încorporarea lor la URSS, respectiv la Ucraina sovietică.

Se pune totuși întrebarea: de ce România a acceptat să cedeze aceste provincii istorice ale sale fără a încerca să se opună, chiar cu forța armelor, pentru păstrarea integrității sale teritoriale?

Răspunsul s-ar părea să fie unul singur: Armata Română nu era pregătită pentru a face față celor 24 de divizii sovietice, sprijinite de brigăzi de blindate, care au fost concentrate spre Nistru.

Dar situația trebuie analizată și în contextul internațional al momentului. Se știe că România se bucura de garanțiile oferite de Anglia și Franța în ce privește integritatea sa teritorială.

Din păcate, înainte de 26 iunie 1940, respectiv înainte de ultimatumul sovietic, aceste garanții nu mai aveau nicio valabilitate.

La acea dată Franța capitulase deja, la 22 iunie 1940, în fața Germaniei hitleriste, în timp ce Anglia, rămasă singură, făcea eforturi disperate pentru a face față unei iminente invazii a armatei hitleriste.

Nici din partea aliaților săi din Mica Antantă, România nu putea spera la vreun ajutor: Cehoslovacia era deja ocupată de armata germană și desființată ca stat, iar Iugoslavia se afla și ea în fața pericolului de a fi ocupată de nemți. Singurul ajutor la care ar mai fi putut spera era cel din partea Germaniei. Aceasta însă era preocupată de evenimentele de pe frontul din vestul Europei, dorind să încheie cât mai grabnic socotelile cu Franța, dar și cu Anglia.

Acesta a fost și motivul pentru care, în mod cu totul neașteptat, s-a încheiat tratatul din august 1939, dintre Germania și URSS. Astfel, aceasta din urmă a putut pregăti în liniște agresiunea asupra României, iar ocuparea militară a Basarabiei și Bucovinei de nord s-a putut elabora după toate regulile de război.

La 19 iunie 1940, la ora 6 dimineața, principalele unități militare sovietice destinate a lua parte la această operațiune, făcând parte din Frontul de Sud, au sosit la locul dinainte stabilit, ocupând poziții de luptă la frontiera de stat a României. Au trebuit să mai aștepte însă aproape zece zile pentru a începe operațiunile militare.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-18.jpeg

Trupele sovietice au trecut Nistrul în 28 iunie, ora 14, după ce încă din 27 iunie s-a început o puternică campanie propagandistică împotriva României

. Au fost difuzate peste 60.000 de foi volante și 25.000 de portrete ale lui Stalin, Molotov, Voroșilor ș.a.

Așadar, totul a fost pregătit din timp și în mod minuțios pentru ca această agresiune să reușească, așa cum a fost pusă la cale de agresorii sovietici.

Ea a avut drept rezultat dezmembrarea teritorială a României, prin ruperea din trupul său a celor două provincii istorice: Basarabia și Bucovina de nord.

28 iunie 1940 – zi de doliu – Neamul Românesc

La șapte iunie 2010, Academia de Științe a Moldovei (AȘM) a declarat “Cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940”, că în Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa s-a instaurat un regim sovietic de ocupaţie, opresiv şi represiv .

Relaţiile URSS în privinţa României au fost în umbra disputei teritoriale a teritoriului dintre Prut şi Nistru”, a spus istoricul Dorin Dobrincu

.

10/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: