Pericolul unui nou război civil în Cecenia. Schimb de focuri „masiv” între luptătorii proputiniști ai lui Kadîrov și opozanții regimului de ocupație rus

Vladimir Putin s-ar putea confrunta cu o criză în Cecenia, după ce un conflict major a izbucnit în weekend între protestatarii și susținătorii regimului pro-rus din această republică, alimentând temerile legate de un posibil război civil.
 Potrivit publicației britanice https://www.dailystar.co.uk, un schimb de focuri a izbucnit în Republica Cecenă aflată sub ocupația Rusiei,între protestatari și susținătorii loiali ai regimului Putin.

Republica Islamică din Cecenia este condusă de Ramzan Kadîrov, un prieten apropiat al lui Vladimir Putin, care a fost acuzat de o serie de abuzuri și încălcări ale drepturilor omului, binecunoscut pentru brutalitatea sa, precum și pentru faptul că este un susținător vocal al războiului dus de Rusia în Ucraina.

Kadîrov (foto) a trimis chiar mii de luptători din miliția sa privată, supranumită „Kadîroviți”, să lupte împotriva ucrainenilor, care își apără țara asediată de armata rusă.

Evident, nu toată lumea este mulțumită de război – sau de strânsoarea pumnului de fier a lui Kadîrov – iar rebelii au fost forțați să acționeze după ce Kadîrov a promis că va trimite încă 70.000 de soldați ceceni să lupte în Ucraina.

Rapoartele locale dezvăluie că 10 „refuznici”(protestatari ceceni), au fost implicați în sâmbăta trecută în ceea ce a fost descris drept un schimb de focuri „masiv” cu membri ai armatei lui Kadîrov.

Protestatarii ar fi deschis focul cu arme automate și lansatoare de grenade.

Rebelii au deschis focul cu arme automate și lansatoare de grenade asupra oamenilor lui Kadîrov,înainte de a se retrage într-o pădure de lângă satul Samashki.

Surse locale relatează acum că s-a declanșat o operațiune „la scară largă” menită să îi găsească pe cei 10 rebeli.

Vorbind despre decizia sa de a-și trimite propriul popor să lupte în Ucraina, Kadîrov a declarat pentru televiziunea locală:

„Vrem întotdeauna să trăim în pace și în acord cu toate țările – dar unele țări nu vor asta”.

Publicitate

ANALIZĂ: ORBIREA NATO în strategia sa la Marea Neagră ne pune pe toți în pericol

NATO nu se concentrează prea mult pe Marea Neagră , fapt care ne pune pe toți în pericol

Timp de peste două sute de ani, fiecare război european în care a fost implicată Marea Britanie și-a avut originea în jumătatea de est a continentului. De la Războiul de independență al Greciei din anii 1820 până la Războiul Crimeii din anii 1850 și la cele două Războaie Mondiale, începând cu bombardarea Belgradului de către Austro-Ungaria, la sfârșitul lunii iulie 1914, și cu invadarea Poloniei de către Germania nazistă, în septembrie 1939, până la bosniaci și la războaiele din Kosovo din anii 1990, o regulă de fier a istoriei britanice moderne a fost aceea că mereu crizele militare din Europa vin asupra noastră din aceste țări estice „despre care știm puține lucruri”, scrie Gabriel Elefteriu, director de cercetare la Policy Exchange și șef la Space Policy Unit într-un articol publicat în http://www.spectator.co.uk, reluat de https://www.capital.ro.NATO nu se concentrează prea mult pe Marea Neagră.

Descrierea concisă făcută de Neville Chamberlain este încă, în mare parte, adevărată astăzi: politica britanică în regiunea de dincolo de Cortina de Fier, precum și discuțiile publice despre Europa de Est s-au concentrat, în principal, asupra Poloniei și a țărilor baltice, unde au fost dislocate trupe britanice.

Dar această focalizare nordică riscă o lipsă de apreciere a pericolelor existente mai spre sud.

Cum atenția s-a îndreptat, în mare parte, spre țările baltice – aproape în toate simulările sau evaluările militare majore începând din 2014 estimându-se că acolo ar putea începe un război fierbinte cu Rusia –  regiunea Mării Negre a fost mult mai puțin discutată, deși din ea s-a purtat orice bătălie rusească, de fapt.

Aceste lupte includ Cecenia (anii 1990), Georgia (2008), Crimeea și Donbasul (2014-15), iar acum atacul total al lui Putin asupra Ucrainei.

Bazele Rusiei de la Marea Neagră – în special Sevastopol – au acționat ca punct de plecare și sursă de aprovizionare pentru operațiunile sale militare din Siria.

În timp ce planificatorii NATO s-au concentrat, în primul rând, pe Suwalki Gap, Moscova a marcat, de multă vreme, „direcția strategică de sud” – inclusiv Balcanii – în activitățile sale militare.

Este timpul ca Occidentul să se trezească la realitățile strategice complete ale regiunii Mării Negre și să recunoască faptul că aici, nu în țările baltice, se va decide lupta pe termen lung împotriva expansionismului Rusiei.

Indiferent de rezultatul războiului din Ucraina, țări precum România sau Moldova sunt acum potențiale puncte fierbinți în noul peisaj de securitate al Europei de Est, se arată în The Spectator.

Există mai multe moduri în care Rusia ar putea exploata complexitățile și vulnerabilitățile locale, pentru a declanșa noi crize militare ce ar putea târî NATO într-un conflict.

Măsurând peste 380 de mile, granița României cu Ucraina este cea mai lungă dintre toate granițele țărilor NATO.

Insula Șerpilor, ocupată de trupele rusești în primele zile ale războiului, se află la numai 48 de mile distanță de orașul de coastă românesc Sulina.

Crimeea, ticsită cu rachetele, navele și avioanele de război ale Moscovei, se află la aproximativ 250 de mile spre est – la mai puțin de o jumătate de oră de zbor pentru bombardierele rusești Sukhoi Su-34.

Rușii pot lovi Constanța, cel mai mare port al României și, totodată, al NATO la Marea Neagră, direct din Crimeea, cu rachete Iskander.

Tabloul maritim s-a înrăutățit

Odată cu invadarea Ucrainei și cu trupele rusești făcând presiuni asupra orașului Nikolaiev, sperând să ajungă la Odesa, situația militară a României s-a transformat mai mult decât cea a oricărei alte națiuni aliate.

Tabloul maritim s-a înrăutățit categoric, odată ce Marina rusă a preluat controlul asupra apelor din partea nordică a Mării Negre, după ce a distrus forțele navale ucrainene, în prima fază a războiului.

Acest lucru contează foarte mult pentru ceea ce rușii ar putea plănui să realizeze în Budjak, zona din Ucraina care se întinde la sud de Odesa și se învecinează cu România, Moldova și Transnistria.

În ultima săptămână, Flota rusă a Mării Negre a bombardat orașe de coastă ca Zatoka și Bilenke, care se află pe singura rută terestră directă dinspre România spre Odesa. (Dacă este folosită în acest scop, aceasta ar fi, de asemenea, cea mai scurtă rută de aprovizionare directă către o zonă de operațiuni din Ucraina, cu o lungime de numai 186 de mile.)

Drumul alternativ trece prin punctul sudic al Transnistriei, care găzduiește „pacificatori” ruși încă din anii 1990. Rusia ar putea foarte bine să încerce un asalt în Budjak, încercând să desprindă sudul Ucrainei de România și să se conecteze cu contingentul său transnistrean.

Toate acestea servesc ca o aducere aminte cu privire la cât de aproape este România de conflict – și, prin urmare, cât de expusă a devenit poziția sa pe harta militară a NATO.

Perspectiva de a avea trupe rusești staționate din nou la frontierele sale – și mai ales lângă Delta Dunării – a fost cel mai întunecat coșmar al României, de când Armata Roșie a părăsit țara, în 1958, după 14 ani de ocupație.

Dacă Odesa va cădea, în cele din urmă, Rusia nu va finaliza doar cucerirea întregului litoral al Ucrainei.

De asemenea, va obține un pod terestru către Transnistria, „republica” nerecunoscută care s-a desprins de Moldova în anii 1990, când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat, și care a rămas într-un conflict înghețat de atunci.

Moscova ar putea relua scenariul din Donbas

Cu trupele obișnuite rusești defilând apoi în Transnistria, este cu totul posibil ca Moscova să încerce să reia scenariul din Donbas în Moldova. Autoritățile transnistrene ar face presiuni asupra guvernului moldovean ca să accepte federalizarea țării – lucru pe care l-au urmărit de mult timp – sub amenințarea armelor (rusești).

Moldovei i-ar fi imposibil să se opună singură unui astfel de acord de tip Minsk II, având în vedere forțele sale armate reduse. Acest lucru ar lăsa Transnistria controlată de ruși, cu drept de veto asupra afacerilor moldovenești, punând cu siguranță capăt aspirațiilor țării la UE.

Un astfel de scenariu ar deschide dileme uriașe pentru NATO, având în vedere că Moldova este țara-soră a României, cele două fiind separate în 1945 de către Stalin.

Bucureștiului și celorlalte capitale din NATO le-ar fi greu să privească pasiv cum ultima țară democratică, integră și liberă, aflată între Rusia și NATO, s-ar prăbuși sub presiunea Kremlinului.

Ce-ar fi dacă Moldova – care este neutră potrivit Constituției sale – ar cere o misiune internațională de „menținere a păcii”, care să fie dislocată la granița sa de est, de exemplu?

O altă „soluție” de urgență pentru o astfel de situație, deja discutată în unele părți, ar fi ca Moldova să recunoască independența Transnistrei și apoi să ceară reunificarea cu România, devenind astfel, peste noapte, un teritoriu NATO.

Probabil că nimic din toate acestea nu se va întâmpla, dar oferă o idee despre dilemelor foarte reale – și despre pericolul clar și prezent – ​​cu care se confruntă factorii de decizie locali și, într-adevăr, alianța în ansamblu, în timp ce sunt analizate consecințele potențialei înaintări militare a Rusiei în Ucraina.

Consolidarea și unificarea flancului estic al NATO este acum prioritate strategică zero. Acest lucru necesită o decizie politică în capitalele occidentale, pentru a acorda o pondere egală ambelor capete ale frontului dintre țările baltice și Marea Neagră.

Flancul estic al NATO a fost dezechilibrat

În termeni militari, flancul estic al NATO a fost dezechilibrat din punctul de vedere al concepției de la Summitul Alianței din 2016, de la Varșovia, care a stabilit o „prezență avansată sporită” în Letonia, Lituania, Estonia, Polonia și la Marea Baltică; și o „prezență avansată personalizată” mult mai slabă în România și la Marea Neagră (care este acum actualizată în grabă, ca răspuns la război). Este posibil ca acesta din urmă să fi contribuit la eșecul NATO în descurajarea invaziei ruse.

Un alt factor de complicare a fost faptul că România se află pe o „linie” organizațională sau la granița dintre comenzile operaționale ale NATO din Europa de Nord și cele din Sud. Împreună cu regiunea Mării Negre, se încadrează în zona de responsabilitate a Comandamentului Forțelor Comune ale NATO de la Napoli, care este în mare parte un comandament maritim. Cu toate acestea, principala problemă militară a României în raport cu Rusia este în plan terestru, nu în cel maritim, așa cum se transmite uneori, în mod eronat, printr-un accent excesiv asupra Mării Negre.

Pentru a înrăutăți lucrurile, rețeaua de relații – între oficiali, politicieni, experți, oameni de afaceri – și interese și legături reciproce dintre statele vest-europene și cele baltice, inclusiv Polonia, nu are un echivalent real în jurul Mării Negre.

Acest lucru reflectă, în mare parte, un eșec din partea țărilor regionale, în special a României și a Moldovei, de a căuta un profil mai înalt în geopolitica Europei. În general, au optat în schimb pentru o politică externă modestă, lipsită de imaginație: adesea din lipsă de viziune, dar și din îngrijorare cu privire la posibilele reacții rusești.

Turcia ar fi trebuit să fie un partener important, dar complexitatea propriei politici a Ankarei față de Rusia și față de Occident au lucrat, de asemenea, împotriva construirii unei politici coerente aliate în regiunea Mării Negre.

Rol politic și economic pentru Marea Britanie

Toate acestea trebuie să se schimbe, dacă Occidentul dorește să securizeze în mod corespunzător această zonă și să descurajeze alte agresiuni rusești, în special împotriva Moldovei, care este ținta cea mai vulnerabilă.

Pe lângă ceea ce poate face NATO prin intermediul noilor implementări, politici și mesaje strategice ale aliaților, există un rol politic și economic esențial pe care națiunile lider ca Marea Britanie îl pot juca în integrarea mai strânsă a acestor țări în cadrele, dialogurile și relațiile care s-au dezvoltat în spațiul baltic.

Această activitate de „conectivitate” va trebui, de asemenea, să valorifice inițiative regionale mai largi, cum ar fi Inițiativa celor Trei Mări, care cuprinde și Balcanii. Marea Britanie își intensifică deja eforturile în acest sens, odată cu numirea de către premier a mareșalului Stuart Peach, ca trimis special al Regatului Unit în Balcani.

Aceasta este o mișcare inteligentă, care demonstrează un nivel diferit de intenție britanică în regiune, având în vedere că Peach a fost șef al Statului Major al Apărării și tocmai și-a încheiat mandatul de președinte al Comitetului militar al NATO.

De la începutul războiului, România a primit vizite ale unor personalități militare de vârf din Marea Britanie, inclusiv șeful Statului Major al Apărării britanic, amiralul Sir Tony Radakin, și șeful Statului Major General, generalul Sir Mark Carleton-Smith.

Secretarul Apărării, Ben Wallace, va călători și el în această țară, în viitorul apropiat. Această concentrare intensificată a Marii Britanii asupra României ca bastion cheie al NATO în regiune nu ar trebui să rămână circumstanțială: ar trebui să se transforme într-un angajament mai susținut la nivelurile oficiale superioare.

Marea Britanie trebuie să dezvolte o politică pentru Europa de Est, care să cuprindă întreaga regiune – de la Marea Baltică, până la Marea Neagră – în ansamblu.

Având în vedere ceea ce știm despre capacitatea istorică a acestor țări de a ne atrage în războaiele lor, stabilizarea acestei părți a lumii merită toată atenția și toate resursele de care dispunem.

12 atentate la viața lui Vladimir Putin în 11 ani

 

 

 

                     12 tentative de asasinat asupra lui Vladimir Putin

 

 

Profesiunea „președinte al Rusiei” este una dintre cele mai periculoase din această țară, dacă nu chiar din lume.

În orice caz, sunt puțini șefi de stat asupra cărora să se încerce 12 asasinate în 11 ani, așa cum s-a întâmplat cu președintele federației ruse, Vladimir  Putin, scrie publicația de limbă rusă http://ttolk.ru 

Pericolul este confirmat și de experții americani care îl consideră pe Putin ținta numărul 2 de pe lista liderilor mondiali cei mai expuși atentatelor.  

Sfârșitul anilor ’90 a fost marcat de o serie de încercări de asasinat asupra lui Boris Ielțîn,predecesorul lui Putin.

Pe 4 noiembrie 1998, Ivan Orlov, un locuitor din Podolsk, în vârstă de 65 de ani, a intrat în Piața Roșie într-o mașină Moskvici și a detonat o mașină lângă Turnul Spasskaya. Doi ofițeri ai FSB au fost răniți. Orlov însuși a murit în închisoare în urma unui atac de cord.

Pe 20 mai 1999, Iuri Serdiuk, un locuitor al lui Krasnodar , în vârstă de 35 de ani, a condus în Piața Roșie o mașină plină și cu explozibili, dar printr-o întâmplare nu a putut să-l detoneze. Apoi Serdyuk s-a stropit  cu benzină și și-a dat foc. Incendieul  a fost stins rapid.  Asasinul a fost declarat bolnav mintal și a fost plasat într-un spital special.

 Un fapt este de remarcat în aceste două cazuri, anume acela că  ambii asasini nu au apărut în fața unei instanțe, iar această  ciudățenie se va repeta.

TOȚI cei care au încercat să-l asasineze pe Vladimir Putin (ca și mai înainte – pe Brejnev, Gorbaciov, Elțin), fie vor muri în circumstanțe ciudate în timpul anchetei, fie vor fi declarați nebuni  și plasați în spitale speciale, unde urmele lor au dispărut.

Prima încercare de atentat asupra lui Vladimir Putin a avut loc  – la 24 februarie 2000. Apoi, șeful serviciului de presă al FSB, Sergey Devyatov, a  declarat că Putin ar fi trebuit să fie ucis la înmormântarea lui Anatoly Sobchak din Sankt Petersburg, atentatul fiind pregătit  „nu de un psihopat, ci de o organizație”.

Se presupune că  doi lunetiști angajați de „un bandit cecen ” au vrut să-l împuște pe președinte. Din nou, potrivit zvonurilor, acești atentatori și alți doi „ideologi” ai asasinatului au fost neutralizați cu doar câteva ore înaintea atacului și au pierit în subsolurile securității ruse la Lubianka, ori au fost uciși în timpul unei operațiuni speciale.

A doua tentativă de asasinare a președintelui Rusiei a  fost pregătită la Ialta în timpul summitului informal al CSI, care a avut loc în perioada 18-19 august 2000. Din nou, nu au fost furnizate detalii. S-a raportat doar că 6 autori au fost reținuți – 4 ceceni și 2 imigranți din Orientul Mijlociu.

Atentatorii intenționau să-l arunce în aer pe Putin atunci când acesta trebuia să ajungă la locul de întâlnire al șefilor CSI. Ce s-a întâmplat cu teroriștii nu se știe.

În toți aceiași ani, au existat mai multe incidente care erau direct legate de securitatea președintelui. Poate că acestea au fost încercări de a-l ucide pe Putin, dar FSB nu a dat nicio explicație cu privire la numărul acțiunilor dejucate.

 

 

 

 

 

Astfel, pe 12 septembrie 2000, o mașină Jiguli a încercat să urmărească autoturismul prezidențial, care trecea de-a lungul Prosuz Kutuzovsky.

În apropierea Arcului de Triumf, mașina respectivă  s-a apropiat de limuzina prezidențială, în ciuda cererilor poliției rutiere de a se opri. Drept urmare, intrusul a fost lovit de un vehicul de escorta președintelui .

 Cine conducea acest automobil Zhiguli și ce i s-a întâmplat încă nu se știe.

Pe 3 iunie 2002, un Volkswagen-Passat a ieșit de pe banda de mare viteză pe Novy Arbat în momentul în care trecea prin ea o motocicletă prezidențială dar a fost îndepărtat imediat de un jeep de escortă. Șoferul-intrus a murit la fața locului.

Și pe 9 octombrie 2002, pe același Novy Arbat, o mașină din excorta lui Putin a acroșat o  ambulanță. Drept urmare, patru persoane au fost rănite (doi ofițeri ai FSO și șoferul și paramedicul ambulanței). Nu se știe dacă persoanele din ambulanță aveu intenția de a-l ucide pe Putin. Soarta celor doi răniți din acest vehicul medical (precum și numele acestora)a rămas , de asemenea, necunoscut. Probabi  că și ei au fost internați într-o clinică psihiatrică.

A treia încercare de atentat la viața lui  Vladimir Putin trebuia să se întâmple în 9-10 ianuarie 2001 la Baku. Ministrul azer al Securității Naționale, Namik Abbasov, a declarat atunci că un cetățean irakian, Kyanan Rostam, ar fi trebuit să efectueze un atac terorist. Se crede că acest Rostam a fost instruit în lagărele de pe teritoriul Afganistanului, a avut legături cu militanți ceceni implicați în uciderea a trei britanici.

Aceasta este diferența principală față dintre Rusia, unde toți atentatorii” au dispărut fără urmă de această dată în Azerbaidjan a avut loc proces al teroristului irakian cu ușile închise în urma căruia acesta a fost  condamnat la 10 ani de închisoare.

A patra încercare  de asasinare a lui  Vladimir Putin a avut loc 16-17 octombrie 2001 în timpul șederii sale în Iran. 4 teroriști trebuiau să arunce în aer o mașină atunci când escorta președintelui rus a trecut pe lângă ea. Ce s-a întâmplat cu acești răufăcători nu se știe.

A cincea încercare de  atentat la viața președintelui rus a avut loc în februarie 2002. IS Zaițev, un cetățean în vârstă de 38 de ani al satului Pogost, districtul Sobinsky, regiunea Vladimir,  într-o mașină VAZ-2110 a încercat să treacă prin Poarta Borovitsky a Kremlinului.

 Nu se știe dacă transporta arme sau explozibili.  După arestare, Zaițsev a fost plasat într-un spital de psihiatrie din Moscova. Soarta lui este în continuare necunoscută. 

 

 

 

 

A șasea încercare a avut loc  în februarie 2002. Dar de data aceasta  ziarele au relatat că un bărbat în vârstă necunoscut „a încercat să se sinucidă prin împușcare în cap (conform unei alte versiuni – în piept) cu un pistol”. Se presupune că decedatul nu deținea documente cu el, timp de câteva zile nu a putut fi identificat.

Ulterior, s-a scurs în presă știrea că moscovitul, Serghei Romashkin, în vârstă de 76 de ani, s-a dovedit a fi terorist. Se spune că era înregistrat de multă vreme într-un dispensar neuropsihiatric cu diagnostic de schizofrenie. Avea un pistol de 5,6 mm, detonatoare electrice, o sticlă cu un fel de lichid (fie benzină, fie nitroglicerină, fie un alt exploziv).

Nici rudele teroristului Romashkin, nici persoane care l-au cunoscut nu au fost găsite.

A șaptea tentativă de asasinare a lui  Vladimir Putin s-a întâmplat în noiembrie 2002. Un alt atacator avea în plan să-l atragă  pe președinte la negocieri și apoi să-l împuște. Un anume Vladimir Șirokov, în vârstă de 45 de ani, rezident al capitalei Udmurtiei, Ijevsk, a ajuns într-un autoturism la clădirea FSB din Lubyanka .

  Ofițerii KGB au negociat cu teroristul mai mult de 1,5 ore. La final, Șirokov, când și-a dat seama că Putin nu va veni la negocieri cu el, s-a predat autorităților.

Ca de obicei, s-a anunțat că  „Vladimir Șirokov este înregistrat într-un dispensar neuropsihiatric în orașul Izhevsk” și a fost din nou dus la un spital de psihologie. Ceea  ce s-a întâmplat mai departe cu Șirokov – nu s-a aflat niciodată.

A opta încercare de atentat a avut loc în februarie 2003. Și din nou, teroriștii au încercat t o nouă tactică de asasinat.  Un plic cu pulbere neidentificată adresat  președintelui Rusiei, Vladimir Putina fost găsit la stația poștală Kazan a poștei din  Tatarstan .

În aceeași zi,  a fost descoperită o altă scrisoare suspectă având  nota „Moscova, Kremlinul, Vladimir Putin”. Oficialii locali de securitate au anunțat că plicurile ar fi conținut făină de grâu,dar nu a fost prezentată nicio expertiză  a conținutului mesajului.

S-a dovedit că scrisoarea a fost  scrisă de o persoană în vârstă de 39 de ani cu handicap din districtul Tukaevsky din Tatarstan. Ce s-a întâmplat cu persoana respectivă ca de obicei, nu se știe.

Se presupune că chiar niște  ofițeri FSB au fost implicați în cea de- a noua încercare de atentat la  viața lui Vladimir Putin în octombrie 2003. Atunci  ziarul britanic The Sunday Times a relatat știrea că  „Scotland Yardul a dezvăluit planul de asasinat al președintelui rus Vladimir Putin, în care a fost implicat omul de afaceri rus  Boris Berezovsky”.   

Berezovsky însuși a declarat că știrea respectivă era o provocare.

Potrivit The Sunday Times,  doi cetățeni ruși care au ajuns la Londra de la Moscova la începutul lunii octombrie s-au întâlnit cu fostul locotenent colonel FSB Alexander Litvinenko pentru a discuta un plan de eliminare fizică a președintelui rus Vladimir Putin cu ajutorul cecenilor. Litvinenko a povestit despre această întâlnire lui Boris Berezovsky, care l-a sfătuit să dea o declarație poliției.

Presupușii atacatori erau maiorul FSB Andrey Ponkin și un anume Alekhin. „În interiorul FSB, nemulțumirea față de Putin este în creștere”, ar fi spus agenții de securitate ruși  lui Litvinenko. „Ei cred că de îndată ce președintele va termina  cu oligarhii, va veni rândul  agenților FSB.” De aceea ei pregăteau un plan pentru asasinarea președintelui de separatiștii ceceni în timpul unuia dintre turneele sale de peste mări.

Ce s-a întâmplat cu maiorul FSB Ponkin și complicele său Aliohin nu se știe.

A zecea tentativă de asasinat asupra lui Putin a fost programată pentru martie 2008. Trebuia să aibă loc în ziua alegerilor. Organizatorii asasinatului au închiriat un apartament pe strada Sadovnicheskaya și au livrat acolo armele necesare. 

Tentativa trebuia să fie executată de un Shahvelad Osmanov, în vârstă de 24 de ani.

 

 

Atentatorul urma să-l ucidă atât pe președintele Medvedev, cât și pe Putin atunci când aceștia urmau să se deplaseze  pe Vasilievski Spusk pentru a lua parte la un concert de gală în Piața Roșie. Ofițerii FSB au luat cu asalt apartamentul cu puțin timp înainte de începerea evenimentului și i-au reținut pe cei aflați acolo.

Mai multe arme de foc au fost descoperite în apartament, inclusiv o pușcă de lunetist. Osmanov a fost acuzat de deținerea ilegală de arme. Ce s-a întâmplat cu teroristul tadjik și complicii săi nu se știe.

A unsprezecea tentativă de asasinat asupra  lui Putin trebuia să aibă loc în august 2009. Forțele ruse de securitate au reținut un bărbat care încerca să intre în Kremlin într-o mașină Jiguli, identificându-se  drept reprezentant al serviciilor speciale ruse și a spus că are o întâlnire cu un membru al guvernului rus.

Bărbatul a fost dus la secția de poliție Kitay Gorod. Acolo deținutul s-a simțit brusc bolnav și, cu semne ale unei crize nervoase severe, a fost internat în spital. De ce nume  suferea această persoană și unde a fost internată, ce nu  s-a aflat nici până astăzi.

A  douăsprezecea încercare de eliminare a lui  Putin s-a întâmplat în iulie 2011. La Moscova, polițiștii au reținut un bărbat de 30 de ani  încerca să intre în Kremlin pretinzând că dorește să-și primească salariul. El a fost trimis la spital pentru a fi testat.. Ce s-a întâmplat cu acest bărbat nu este de asemenea cunoscut.

În două cazuri, atacatorii au încercat să-l asasineze pe Dmitri Medvedev, în timpul prezidnțiatului acestuia.

15 iunie 2011 în apropiere de Kremlin a fost  reținut un bărbat bolnav mintal care dorea o întâlnire cu președintele și se afla într-o mașină VAZ-2115. Ca de obicei, anunțul oficial a fost  redactatstandard: „Locuitorul din St. Petersburg, în vârstă de 33 de ani, care suferea de o boală mintală, a fost reținut și a fost internat în spital”. Nici un alt amănunt  nu se cunoaște.

La 19 iunie 2011, un bărbat a fost arestat în timp ce încerca să intre în Kremlin pe la intrarea Turnului Spasski, explicând că „președintele rus Dmitri Medvedev a făcut o programare pentru el”. 

Persoana era un muscovit în vârstă de 40 de ani, „suferind de boli psihice severe”.

De la secția de poliție a fost trimis la un spital de psihiatrie. Nu se știe la ce spital a fost internat, de ce boală anume suferea , dacă este încă tratat  și dacă este încă în viață…

După cum vedem, Vladimir Putin a supraviețuit până în 2011 la cel puțin 12 tentative de asasinat (acestea fiind doar cazuri cunoscute,  fără a se lua lua  incidente rutiere ).

Dintre liderii mondiali actuali, doar cubanezul Fidel Castro s-a aflat în pericol mai mare – a supraviețuit aproximativ 100 de încercări de asasinat (cubanezii  susțin că ar fi fost în realitate vorba de 600 de încercări de asasinat).