Tezele lui Ceauşescu din iulie 1971 – O „revoluție” ideologică inspirată de Mao şi Kim Ir Sen
Aparenta deschidere a lui Ceauşescu a durat până în iulie 1971. Răvăşit de ceea ce văzuse la comuniştii cu ochii oblici, marcat de fanatismul lor, Ceauşescu stabileşte că intelectualul român trebuie să aibă o singură menire: dezvoltarea multilaterală a construcţiei socialiste a omului nou.
Pe de altă parte, vizita preṣedintelui american Richard Nixon, precum ṣi atitudinea critică faṭă de invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia, în 1968, îi făcuseră liderului de la Bucureṣti o imagine frumoasă ṣi în Occident.
Aceasta era poziṭia lui Nicolae Ceauṣescu în iunie 1971, atunci când a făcut vizitele oficiale în R.P. Chineză condusă de Mao, în R.P.D. Coreeană, condusă de Kim Ir Sen, în R.P.D. Mongolă a lui Ţedenbal, precum şi Vietnamul de Nord.Vizitele i-au oferit lui Ceauṣescu un nou model de comunism, diferit de cel al ruṣilor.
Abia întors în ṭară, a elaborat „Tezele din iulie” care aveau să permită ideologiei comuniste să nască forme politice ṣi culturale de-a dreptul groteṣti.
După ce a vizitat China, Coreea de Nord, Mongolia şi Vietnamul de Nord ( 1-24 iunie 1971), Ceauşescu a convocat o teleconferinţă cu prim-secretarii de partid ai judeţelor şi le expune o nouă linie culturală şi ideologică a Partidului, revoluţia culturală în stil maoist. Revoluţia culturală a coincis cu debutul cultului personalităţii.
Istoricul Florin Constantiniu distingea trei motive pentru care „minirevoluṭia culturală” a Chinei a fost copiată în România: Ceauṣescu vroia să afirme o nouă identitate a României în lagărul socialist european; Elena Ceauṣescu vroia să o imite pe soṭia lui Mao, Jiang Quing, care se căṭărase ṣi ea la putere; P.C.R. îṣi diversificase compoziṭia socială odată cu aderarea unor intelectuali în perioada „destinderii”. „Tezele din iulie” conṭineau prevederi printre care se aflau intensificarea educației politico-ideologice în școli și universităţi, precum şi îmbunătățirea educației și a acțiunii politice a P.C.R. în organizațiile de copii, tineret și studenți; expansiunea propagandei politice, folosind radioul și televiziunea editurile, cinematografele, teatrul, opera, uniunile artiștilor, promovând un caracter „militant, revoluționar” în producțiile artistice.
Tezele din iulie este un numele atribuit unui discurs pe care dictatorul român Nicolae Ceaușescu l-a adresat în fața Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român (PCR), pe data de 6 iulie 1971. Numele său complet era „Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii”. Tezele cuprindeau 17 „propuneri”, care urmau a fi dezbătute într-o plenară C.C. al P.C.R. din toamna aceluiași an.
Acest discurs oarecum Maoist a marcat începerea unei „mini Revoluții Culturale” în România Comunistă, lansând o ofensivă Neo-Stalinistă împotriva autonomiei culturale, o întoarcere la conducerea strictă a realismului socialist și atacuri asupra intelectualilor necorespunzători. Era cerută o conformare strictă, ideologică în științele umane și sociale.
Competența și estetica urmau să fie înlocuite de ideologie; profesioniștii din anumite domenii urmau să fie înlocuiți de agitatori, iar cultura urma din nou să devină un instrument al propagandei politico-ideologică.
În ultima versiune din noiembrie 1971, publicate ca un document oficial al PCR, tezele aveau titlul: Expunere cu privire la programul PCR pentru îmbunătățirea activității ideologice, ridicarea nivelului general al cunoașterii și educația socialistă a maselor, pentru așezarea relațiilor din societatea noastră pe baza principiilor eticii și echității socialiste și comuniste
Ca o anticipare a revenirii la metodele bolşevice în controlul culturii, în februarie 1970, într-o şedinţă a Secretariatului PCR, a fost luată în discuţie tema cinematografiei, un subiect separat fiind criticarea filmului „Reconstituirea” de Lucian Pintilie.
Ceauşescu a afirmat că „omul care nu scrie pentru întregul său popor nu este poet” şi a lansat conceptul de „umanism socialist” – în fapt, o întoarcere la realismul socialist din anii ‘50.
Printre punctele tezelor: interzicerea muzicii „decandente” la radio şi la televiziune, interzicerea băuturilor alcoolice în centrele universitare, participarea tinerilor la mari proiecte de construcţie ca parte a muncii patriotice, intensificarea educaţiei politico-ideologice în şcoli şi universităţi, intensificarea propagandei politice folosind radioul şi televiziunea, precum şi cinematografia, editurile, Uniunea Artiştilor Plastici ș.a.m.d.
Liberalizarea din 1965 a fost condamnată şi a apărut un nou index de cărţi interzise.
În 1970, premiile pentru literatură au adus partidul în conflict direct cu Uniunea Scriitorilor. În urma acestui conflict, partidul și-a recuperat privilegiul de a oferi astfel de premii și să determine standardele de valoare.
Anul 1971 a marcat o cotitură, a generat un proces care se va amplifica ṣi agrava în decurs de două decenii.
Ce a urmat?!..
Ion Bujor, preşedintele Radioteleviziunii, s-a pomenit chemat cu Dumitru Popescu.
A urmat una dintre cele mai dure intervenţii ale lui Nicolae Ceauṣescu, adică ameninţări pe faţă, într-o stare de furie ieşită din comun, un moment de… aşa, aproape de pierdere a lucidităţii şi după ce s-a potolit puţin Ceauṣescu, s-a întors spre Dumitru Popescu şi a spus aşa:
„Popescule, ia un condei şi scrie…„ şi a început să-i dicteze 11 puncte care au fost nucleul dur al Tezelor din iulie, deci acel embrion…
Ei bine, în acel moment în Televiziune a început nebunia, a început demenţa, pur şi simplu! A treia zi după ce a fost făcut public noi am fost chemaţi imediat la Bujor, Tezele le copiase şi el în timp ce Popescu le formula pentru presă, ni le-a citit şi a spus:
„…Aţi înţeles? Gata cu joaca, s-a terminat…„
A treia zi dimineaţă femeile din Radio de exemplu şi din Televiziune, colaboratoare interne, actriţe care veneau să înregistreze şi care erau în pantaloni, n-au mai putut să intre în instituţie pentru că nu li s-a mai permis accesul. Cine avea părul mai lung… […] Pur şi simplu nu s-a mai intrat în instituţie dacă nu arătai exact ca portretul robot pe care-l primisem prin cele 11 puncte ale lui Ceauṣescu!
Partidul a lansat propriile sale măsuri. De exemplu, în decembrie 1971 a fost lansată o lege care interzicea difuzarea sau publicarea în străinătate a oricărui material scris care ar putea dăuna interesului statului. Cetățenilor români le era de asemenea interzis contactul cu posturi de radio sau ziare străine, acestea fiind considerate ostile României. Cineva care a prezentat un volum de poezie unui critic pentru evaluare a fost judecat pentru că a scris un vers „ostil”; deși criticul a venit să îl apere, un tribunal militar l-a condamnat la 12 ani de închisoare.
Cu toate acestea, înaintea Conferinței Naționale a Scriitorilor din mai 1972, solidaritatea inițială a scriitorilor a fost distrusă de lupte interne, care nu au fost stârnite de partid (care s-a retras temporar). După ce Ștefan Bănulescu a demisionat din funcția de editor la Luceafărul, Păunescu s-a luptat cu Fănuș Neagu pentru această funcție, care apoi a fost luată de altcineva, făcându-l pe Neagu să părăsească opoziția. Susținători inițiali ai tezelor au fost Eugen Barbu, Aurel Baranga și Mihnea Gheorghiu; Nichita Stănescu a susținut de asemenea că le-a primit cu o „bucurie deosebită” și le-a văzut ca „un adevărat ajutor pentru cultură”.
Până la Conferința Națională a Partidului, strategiile elitei culturale și conflictele care au dominat anii ’70 și ’80 s-au cristalizat. Disidenta Monica Lovinescu descrie patru trăsături ale scenei literare din România până în 1989: curaj intermitent; statutul social transformat într-un criteriu estetic; eficacitatea unor metode de corupere și o rupere între generații, cu mulți opozanți tineri gata să compromită și niște scriitori bătrâni gata să reziste.
Partidul a oferit redevențe și pensii mai mari, jucându-se cu invidia scriitorilor, care a dus la excluderea lui Goma și Țepeneag, care nu au fost aleși prin vot secret și au fost fluierați când au vorbit la delegația de dinaintea conferinței; acolo s-a stabilit de asemenea faptul că Goma nu avea talent. În timp ce scriitori precum Ana Blandiana, Buzura, Ștefan Augustin Doinaș și Marin Sorescu au refuzat să se conformeze, menținând integritatea morală și artistică, Goma și Țepeneag au fost luați la țintă pentru pregătirea lor de a se împotrivi dictaturii culturale a partidului. Alți scriitori se temeau să nu își piardă privilegiile și că partidul ar putea folosi Tezele pentru a aduce noi „scriitori” într-o uniune rebelă.
De asemenea, ca un rezultat al Tezelor, sociologia a fost eliminată ca disciplină universitară, rămânând să fie predată doar la Academia Ștefan Gheorghiu a partidului. Numărul celor cărora le era permis să studieze discipline non-tehnice a fost redus considerabil; au fost publicate mai puține cărți; iar privilegiile acordate până atunci intelectualilor au fost reduse. În 1974, Academia de Științe a fost forțată să o accepte pe Elena Ceaușescu ca membru, iar apoi ca director; aceasta a politizat-o atât de mult, încât prestigiul și multe din cercetările serioase au fost distruse.
Revoluția culturală a lui Ceaușescu a alungat 200 de scriitori! De patru ori mai mulți decât în perioada Dej…
surse:
http://reactii.ro/cele-mai-grave-efecte-ale-comunismului/
http://www.rador.ro/2015/07/02/tezele-din-iulie-1971-ati-inteles-gata-cu-joaca-s-a-termina[Interviu realizat în 1996 de Silvia Iliescu]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tezele_din_iulie
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 