Au emigrat din România spre Europa occidentală peste trei milioane de români, din 2000 încoace. O parte au emigrat spre Italia și Portugalia.
Și Italia, și Portugalia sunt țări de prosperitate recentă, și au fost țări sărace în perioada postbelică. Și Portugalia, și Italia au avut, între 1945-1970, emigrații masive, scrie Dan Ungureanu într-o analiză publicată de https://www.contributors.ro/sfarsitul-emigratiei.
Când românii emigrează spre Italia sau Portugalia, emigrează printre oameni care au avut rude emigrate în acei ani vitregi. Perioada de emigrație a durat puțin peste două decenii, și a fost stopată de instalarea prosperității occidentale în cele două țări.
Același fenomen îl observăm și în Italia postbelică. Germania are 700 000 de italieni emigrați după 1945, și Elveția 500 000 de italieni.
Emigrarea a fost intensă între 1946-1971, când economia italiană și-a revenit complet. În sec. XX au emigrat definitiv 20 de milioane de italieni. Italienii emigranți lucrau în mine (Belgia) hoteluri (Elveția) ; în agricultură (Franța) și ca muncitori necalificați în Germania.
E vorba de 25 de ani de emigrare ; probabil că și România va cunoaște o evoluție asemănătoare, iar emigrarea nu va fi un proces permanent, ci un episod din perioada de declin economic.
Putem crede că și emigrarea din România va încetini considerabil încă din următorii cinci ani.
Între 1960-1970, PIB-ul per capita al Portugaliei crește de șapte ori, și emigrarea stopează, parte din considerente politice interne (revenirea democrației în Portugalia) parte din considerente economice externe (criza economică de după primul șoc petrolier) – dar și din cauze economice interne – creșterea economică a Portugaliei.
Reducerea decalajelor
Criteriul
Anul
România
Spania
Proporția
PIB per capita
2000
1650 $
14700 $
de 9,4 mai mic
2019
12900 $
29600 $
de 2,3 mai mic
PIB per capita la paritate a puterii de cumpărare
2000
5800
21 600
de 3,7 mai mic
2019
33 000 $
43 000 $
de 1,3 mai mic
salariul mediu anual
2000
1200 euro
17300 euro
de 14 ori mai mic
2020
8400 euro
28 000 euro
de 3,3 ori mai mic
rata șomajului
2000
10 %
2019
3,9 %
Cele de mai sus pot părea cifre seci, dar, în nici o generație, România a redus foarte mult decalajele față de țările occidentale. Pur și simplu, și rata șomajului a scăzut, salariile au crescut în România, și în absolut, și comparativ cu salariile din vestul Europei.
România intră în convergență, nu doar ca legi, ci și ca nivel de trai și ca venituri, cu Europa apuseană.
Comparațiile cu alte țări vestice, Grecia și Portugalia, sunt și mai favorabile :
Criteriul
Anul
România
Grecia
Proporția
PIB per capita
2000
1650 $
12000 $
7,2 x
2019
12900 $
19 000
1,47 x
PIB per capita la paritate a puterii de cumpărare
2000
5800 $
19 500 $
3,36 x
2019
33 000 $
32 500 $
egal
salariul mediu anual
2000
1200 euro
18000 euro
15 x
2020
8400 euro
17600 euro
2,09 x
Cum vedem, România trece de la un salariu de 15 ori mai mic decât cel al Greciei la unul care e la jumătatea celui din Grecia. Iar ca putere de cumpărare, cele două țări sunt la paritate.
Un alt parametru cu putere predictivă importantă e scăderea natalității după 1990, care duce, pe termen lung, la scăderea șomajului.
România se apropie de deceniul în care se vor pensiona decrețeii (născuți între 1967-1970) cele mai numeroase cohorte de vârstă ale României, care vor fi înlocuite de cei născuți acum 20 de ani. 2026 e ultimul an în care deficitul va fi suportabil.
Anul
Pensionari bărbați la 65 de ani mii
Pensionate femei la 60 de ani mii
Număr brut de pensionați bărbați + femei mii
Număr total de pensionari, date recalibrate (attrition de 20 %)
Cohorta de înlocuire în vîrstă de 20 de ani
Deficit de persoane, în mii
2025
176
139
315
252
221
31
2026
162
137
299
239
219
20
2027
150
263
413
330
214
116
2028
147
263
410
328
221
107
2029
143
232
375
300
222
78
2030
139
213
352
281
212
69
2031
136
200
336
268
196
72
2032
263
194
457
365
201
164
2033
263
189
452
361
214
147
2034
232
213
445
356
202
154
2035
213
209
422
337
206
131
2036
200
209
409
327
203
124
2037
194
212
406
326
205
121
2038
189
208
397
317
206
111
2039
213
205
418
334
188
146
2040
209
199
408
326
188
138
2041
209
190
399
359
–
Cum se citește tabelul de mai sus ?
În anul 2030 vor ieși la pensie la 65 de ani bărbații născuți în 1965. În acel an s-au născut 278 000 de copii, dintre care aproximativ jumătate băieți, deci 139 000 pensionari. Vor ieși la pensie și femeile în vîrstă de 60 de ani, născute în 1970.
În 1970 s-au născut 426 mii de copii, dintre care aproximativ jumătate femei, deci 213 000. Dintr-o cifră brută de 352 000 de persoane pensionabile, vom reduce un cuantum de 20 % de morți, inactivi, lucrători pe cont propriu, casnice și emigrați.
În total, în 2030 se vor pensiona aproximativ 281 mii persoane. Presupunem că vor fi înlocuiți pe piața muncii de persoanele în vîrstă de 20 de ani, cohorta născută în 2010, în întregimea sa. Această cohortă a fost de 212 mii. Presupunînd că nu emigrează, și intră pe piața muncii, o cohortă de 212 mii de persoane înlocuiește una de 281 de mii; grosso modo, emerge un deficit de 69 de mii de muncitori.
Din 2025, România va fi complet capabilă să absoarbă întreaga forță de muncă, ba chiar va avea un deficit de forță de muncă. Putem considera că emigrarea va încetini, și, pentru un număr considerabil de români plecați în străinătate, întoarcerea va deveni o alternativă interesantă.
Putem prevedea și o creștere a salariilor mai rapidă, datorită lipsei de mână de lucru, și o reducere și mai mare a decalajului de venituri medii dintre România și țările occidentale.
Concluzii
Nici reîntoarcerea unei părți din diaspora, nici ipotetici imigranți, și în nici un caz creșterea (absolut improbabilă) a natalității nu vor putea compensa penuria forței de muncă după 2027.
Poate o creștere relativă a salariilor va compensa această penurie. Iar generația născută în 2007, și următoarele, vor fi destul de mulțumite.
Futurologul Igor Bestujev-Lada: lumea occidentală (inclusiv Rusia) vor muri în picioare – ca Roma Antică
Occidentul nu va avea timp să învingă Rusia, deoarece ambele lumi ale Emisferei Nordice vor cădea împreună. Scenariul va fi similar cu cel al prăbușirii Romei Antice. Va contribui la aceasta și faptul că fiecare generație este mai slabă decât cea precedentă, iar orașele acestei lumi , copleșite de „barbarii din sud”, se vor ruina curând.
Așa vedea viitorul la mijlocul secolului XXI, futurologul Igor Bestujev-Lada, unul dintre cei mai semnificativi sociologi și futurologi ai erei sovietice, mort în 2015, la vârsta de 88 de ani.
O altă prognoză a dezvoltării omenirii în prima jumătate a secolului XXI a fost dată de el în 2007 în articolul „Prognoza tehnologică globală pentru secolul XXI” ( publicat de Journal of Sociological Research, nr. 4, 2007 ).
Iată ce ne spune lui Igor Bestujev-Lada, într-un un extras din lucrarea intitulată Lumea eurocentrică se sfârșește, comentat de publicația de limbă rusă
„În prima jumătate a secolului al XX-lea, problema cheie globală a fost victoria într-un război mondial iminent și izbucnit – Primul sau al doilea, nu contează. În a doua jumătate a aceluiași secol, victoria în Războiul Rece (cunoscut și sub numele de cursa înarmării URSS-SUA) a devenit o astfel de problemă. care, de fapt, sa dovedit a fi, de fapt, al treilea război mondial, care a inclus mai multe războaie „fierbinți”, cu un număr total de victime comparabil cu cele din primul război mondial și cu un rezultat final similar – predarea și prăbușirea unuia dintre imperiile care pretindeau dominația lumii.
Acest război a început în fapt în 1946 cu celebrul discurs al lui Fulton al lui Churchill, o reacție la înaintarea sovietică de-a lungul întregului front sudic, de la Grecia și Iran la China, Coreea și Vietnam, și s-a încheiat, așa cum a crezut toată lumea până de curând, odată cu prăbușirea Zidului Berlinului în 1989 și reunificarea Germaniei, urmată de prăbușirea URSS în 1991.
Cu toate acestea, expansiunea rapidă a NATO în anii 1990 spre est, până la granițele Rusiei în sine, și apoi evenimentele din Iugoslavia, Georgia, din Ucraina au arătat că al treilea război mondial nu a fost în niciun caz terminat, continuă prin înconjurarea și dezmembrarea ulterioară a inamicului învins.
Nu este dificil pentru un istoric militar – în special un politolog – să prezică cursul ulterior și rezultatul războiului în curs: există doar două sau trei probabilități și opțiuni foarte apropiate una față de de cealaltă.
Unul dintre aceste evenimente este legat amploarea și ritmul din ce în ce mai mare al confruntării dintre „Sudul sărac – nordul bogat”, care se constituie de fapt într-un al patrulea război mondial, în care Rusia și Statele Unite nu mai sunt dușmani, ci aliați (harta lumii este atât de complicată la începutul secolului 21).
Războiul a început în 1948 în Palestina între arabi și evrei. A fost urmat de mai multe războaie arabo-israeliene, apoi s-a răspândit în Liban și de acolo în Balcani (Kosovo și Macedonia), antrenând în cele din urmă Afganistanul și Irakul. Aparent acesta este doar un teatru secundar de operații în acest război mondial, dar pentru Rusia este esențial..
Este imposibil să înțelegem motivele și logica acestui războ, fără să știm că în spatele mujahedinilor islamiști există în țările din Asia, Africa, America Latină o armată de miliarde de șomeri săraci ( practic o treime dintre cei capabili să lucreze).
Așa s-a întâmplat de secole, dar tații și bunicii șomerilor de astăzi suportau situația fără speranță în care trăiau. Copiii și nepoții lor, care au primit cel puțin o educație primară, spre deosebire de strămoșii lor știu că există o altă lume pe această planetă, spre care se grăbesc.
Zeci de milioane dintre aceștia depun eforturi titanice în acest sens, milioane reușesc să se mute în „lumea cealaltă”și mii dintre aceștia alcătuiesc o armată de militanți teroriști care îngrozește Occidentul .
Pe de altă parte, în Occident (incluzând de data aceasta și Rusia) vedem semnele clare de degradare și descompunere ale unei societăți aflate pe moarte.
Există o analogie istorică completă cu Roma Antică, atât pentru învinșii cât și pentru câștigătorii celui de-al treilea război mondial.
Omenirea dezvoltată este sortită dispariției
Acum un secol, ca să nu mai vorbim de vremuri mai îndepărtate, doar 1% dintre locuitorii planetei rezidenți în orașe mari, au trăit în stilul de viață urban cunoscut nouă astăzi.
Restul – atât în mediul rural, cât și în orașele mici, precum și la periferia celor mari – au avut un stil de viață radical diferit, care printre altele, presupunea existența masivă a unor familii numeroase care aveau în majoritatea lor o duzină sau mai mulți copii.
Adevărat, rata mortalității infantile era foarte ridicată atunci, dar în final, în medie, fiecare doi părinți din generația următoare au fost înlocuiți cu trei sau chiar patru și în pofida foametei și a epidemiilor, o creștere constantă a populației a existat timp de secole.
În secolul al XX-lea, în special în a doua jumătate a acestuia, în acest proces evolutiv au avut loc schimbări revoluționare.
Știința – în primul rând, medicina și igienizarea vieții cotidiene – a redus de mai multe ori mortalitatea infantilă, în paralel existând în continuare fenomenul de supraviețuire a modului de viață rural cu familiile sale masive numeroase, fapt care a stat la baza creșterilor semnificative de populație.
De-a lungul acestui secol, numărul locuitorilor planetei noastre a crescut de patru ori – de la un miliard și jumătate la șase miliarde.
În următoarele două-trei decenii, acestora li se vor adăuga cel puțin alte două miliarde.
Continuând această tendință în viitor, putem prezice zece miliarde de oameni până la mijlocul secolului 21, și douăsprezece din a doua jumătate a acestuia.
Exact astfel de calcule făceau demografii până aproape de sfârșitul secolului al XX-lea.
Iată însă că în ultimii ani, au apărut date care au eliminat complet astfel de prognoze.
Rețineți că opt și chiar mai mult de zece sau doisprezece miliarde de oameni înseamnă și o avalanșă a celor mai complexe probleme globale. De fapt, aceste miliarde de ființe umane ar fi trebuit să moară de foame în al treilea sfert al secolului al XX-lea.
Dar și în acest caz, știința, de data aceasta agronomia, a intervenit salvator în anii 1960 când s-a produs o „revoluție verde” în agricultura mondială, ajungându-se peste tot la recolte de aproape de cinci ori mai mari (cu excepția, desigur, a URSS – dar acest lucru s-a datorat unor motive politice ). Cu toate acestea, până în secolul XXI, potențialul „revoluției verzi”va fi aproape epuizat și este puțin probabil să fie posibilă alimentarea unei duzini de miliarde de oameni.
Acum câțiva ani, demografii au făcut o descoperire – poate cea mai semnificativă descoperire științifică a secolului al XX-lea – aceea că în timpul tranziției de la stilul de viață rural la cel urban (și acest lucru se aplică astăzi la miliarde de pământeni) o persoană își pierde nevoia de familie și copii, tăind astfel creanga arborelui vieții pe care Omenirea a stat timp de 40.000 de ani.
Era greu de crezut în acest sinucidere globală și prin urmare, au trecut pentru savanți ani de îndoieli agonizante, verificări și reverificări înainte ca analiza, diagnosticul și prognosticul să fie confirmate: da, prin tranziția la un stil de viață urban, omenirea s-a condamnat la o moarte dureroasă.
Deci, până la sfârșitul secolului al XXI-lea, nu numai că vor exista o duzină de miliarde, dar în următoarea perioadă ca și în Rusia de astăzi, populația mondială va degenera treptat și va dispărea în secolul următor.
În oraș un copil devine o povară, un adolescent devine o fiară de neînțeles, tinerii încep să-și trăiască propria viață înstrăinați de părinți, extinzându-se un mod de viață la pensie fără copii, ceea ce este o greșeală tragică.
Drept urmare, tinerii până în a treia decadă de viață nu se grăbesc să-și întemeieze o familie fiind în număr din ce în ce mai mare mulțumiți cu o simplă conviețuire în concubinaj.
Ceva mai târziu, de frica singurătății, apare și familia, numai că aceasta este din ce în ce mai lipsită de copii și, are cel mai adesea doar un copil.
Așa începe depopularea în lume și în Rusia – care are o rată de până la un milion de oameni pe an, iar tendința este în creștere.
Dacă nu vor interveni alți factori, atunci la mijlocul secolului al XXI-lea se va ajunge în Rusia de la o populație de 150 la numai 30 de milioane de milioane de oameni care, în vastele întinderi ale acestei țări nu ar putea rezista presiunii în creștere a miliardelor de oameni din sud, dornici să ocupe vastele teritorii depopulate rămase.
Calitatea umană se înrăutățește
În zilele noastre cresc în importanță nu numai a aspectele cantitative, ci și cele calitative ale proceselor demografice .
În familiile numeroase cu o rată ridicată a mortalității infantile, supraviețuiesc doar cei mai sănătoși, care își transmit caracteristicile geneticile următoarelor generații.
Acest lucru este pur și simplu inacceptabil din punct de vedere psihologic pentru orășeni, unde într-o familie se poate naște un singur copil și acela prezentând defecte genetice.
Salvat de la moarte prin medicamente, acesta va crește, va deveni părinte și va da naștere la rândul său mai multor descendenți cu defecte genetice.
Conform celor mai recente estimări, în țările dezvoltate nu mai mult de 5% dintre copii sunt complet sănătoși și alți 20% sunt „practic sănătoși”, adică prezintă unele defecte relativ minore.
Restul de 70-80% sunt „cronici”, adică manifestă un fel de boală permanentă, gravă.
Ce fel de descendenți vor avea astfel de părinți?
Astăzi este tipic pentru țările dezvoltate ale lumii, iar mâine va fi tipic pentru toate miliardele de oameni care se mută de la sat la oraș.
Căci orașul, ca o „gaură neagră”, îi aspiră fără urme pe cei care au intrat în el.
Astfel, la început, cei care au trecut deja la un stil de viață urban vor dispărea de pe fața pământului, iar apoi, după doar două sau trei generații – toți ceilalți.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova