Analiză: Din 2025, România va fi complet capabilă să absoarbă întreaga forță de muncă iar întoarcerea va deveni o alternativă interesantă pentru un număr considerabil de români plecați în străinătate

Sfârșitul emigrației

Au emigrat din România spre Europa occidentală peste trei milioane de români, din 2000 încoace. O parte au emigrat spre Italia și Portugalia.

Și Italia, și Portugalia sunt țări de prosperitate recentă, și au fost țări sărace în perioada postbelică. Și Portugalia, și Italia au avut, între 1945-1970, emigrații masive, scrie Dan Ungureanu într-o analiză publicată de https://www.contributors.ro/sfarsitul-emigratiei.

Când românii emigrează spre Italia sau Portugalia, emigrează printre oameni care au avut rude emigrate în acei ani vitregi. Perioada de emigrație a durat puțin peste două decenii, și a fost stopată de instalarea prosperității occidentale în cele două țări.  

Același fenomen  îl observăm și în Italia postbelică. Germania are 700 000 de italieni emigrați după 1945, și Elveția 500 000 de italieni.

Emigrarea a fost intensă între 1946-1971, când economia italiană și-a revenit complet. În sec. XX au emigrat definitiv 20 de milioane de italieni.  Italienii emigranți lucrau în mine (Belgia) hoteluri (Elveția) ; în agricultură (Franța) și ca muncitori necalificați în Germania.

E vorba de 25 de ani de emigrare ; probabil că și România va cunoaște o evoluție asemănătoare, iar emigrarea nu va fi un proces permanent, ci un episod din perioada de declin economic.

Putem crede că și emigrarea din România va încetini considerabil încă din următorii cinci ani.

Între 1960-1970, PIB-ul per capita al Portugaliei crește de șapte ori, și emigrarea stopează, parte din considerente politice interne (revenirea democrației în Portugalia) parte din considerente economice externe (criza economică de după primul șoc petrolier) – dar și din cauze economice interne – creșterea economică a Portugaliei.

Reducerea decalajelor

Criteriul	Anul	România	Spania	Proporția
PIB per capita	2000	1650 $	14700 $	de 9,4 mai mic
	2019	12900 $	29600 $	de 2,3 mai mic
PIB per capita la paritate a puterii de cumpărare	2000	5800	21 600	de 3,7 mai mic
	2019	33 000 $	43 000 $	de 1,3 mai mic
salariul mediu anual	2000	1200 euro	17300 euro	de 14 ori mai mic
	2020	8400 euro	28 000 euro	de 3,3 ori mai mic
rata șomajului	2000	10 %
	2019	3,9 %

Cele de mai sus pot părea cifre seci, dar, în nici o generație, România a redus foarte mult decalajele față de țările occidentale. Pur și simplu, și rata șomajului a scăzut,  salariile au crescut în România, și în absolut, și comparativ cu salariile din vestul Europei.  

România intră în convergență, nu doar ca legi, ci și ca nivel de trai și ca venituri, cu Europa apuseană.

Comparațiile cu alte țări vestice, Grecia și Portugalia, sunt și mai favorabile :

Criteriul	Anul	România	Grecia	Proporția
PIB per capita	2000	1650 $	12000 $	7,2 x
	2019	12900 $	19 000	1,47 x
PIB per capita la paritate a puterii de cumpărare	2000	5800 $	19 500 $	3,36 x
	2019	33 000 $	32 500 $	egal
salariul mediu anual	2000	1200 euro	18000 euro	15 x
	2020	8400 euro	17600 euro	2,09 x

Cum vedem, România trece de la un salariu de 15 ori mai mic decât cel al Greciei la unul care e la jumătatea celui din Grecia.  Iar ca putere de cumpărare, cele două țări sunt la paritate.

Un alt parametru cu putere predictivă importantă e scăderea natalității după 1990, care duce, pe termen lung, la scăderea șomajului. 

România se apropie de deceniul în care se vor pensiona decrețeii (născuți între 1967-1970) cele mai numeroase cohorte de vârstă ale României, care vor fi înlocuite de cei născuți acum 20 de ani.   2026 e ultimul an în care deficitul va fi suportabil.

Anul	Pensionari bărbați la 65 de ani mii	Pensionate femei la 60 de ani mii	Număr brut de pensionați bărbați + femei mii	Număr total de pensionari, date recalibrate (attrition de 20 %)	Cohorta de înlocuire în vîrstă de 20 de ani	Deficit de persoane, în mii
2025	176	139	315	252	221	31
2026	162	137	299	239	219	20
2027	150	263	413	330	214	116
2028	147	263	410	328	221	107
2029	143	232	375	300	222	78
2030	139	213	352	281	212	69
2031	136	200	336	268	196	72
2032	263	194	457	365	201	164
2033	263	189	452	361	214	147
2034	232	213	445	356	202	154
2035	213	209	422	337	206	131
2036	200	209	409	327	203	124
2037	194	212	406	326	205	121
2038	189	208	397	317	206	111
2039	213	205	418	334	188	146
2040	209	199	408	326	188	138
2041	209	190	399	359	–

Cum se citește tabelul de mai sus ?

În anul 2030 vor ieși la pensie la 65 de ani bărbații născuți în 1965.  În acel an s-au născut 278 000 de copii, dintre care aproximativ jumătate băieți, deci 139 000 pensionari.  Vor ieși la pensie și femeile în vîrstă de 60 de ani, născute în 1970. 

În 1970 s-au născut 426 mii de copii, dintre care aproximativ jumătate femei, deci 213 000.  Dintr-o cifră brută de 352 000 de persoane pensionabile, vom reduce un cuantum de 20 %  de morți, inactivi, lucrători pe cont propriu, casnice  și emigrați.

În total, în 2030 se vor pensiona aproximativ 281 mii persoane.  Presupunem că vor fi înlocuiți pe piața muncii de persoanele în vîrstă de 20 de ani, cohorta născută în 2010, în întregimea sa. Această cohortă a fost de 212 mii. Presupunînd că nu emigrează,  și intră pe piața muncii,  o cohortă de 212 mii de persoane înlocuiește una de 281 de mii;  grosso modo, emerge un  deficit de 69 de mii de muncitori.

Din 2025, România va fi complet capabilă să absoarbă întreaga forță de muncă, ba chiar va avea un deficit de forță de muncă.   Putem considera că emigrarea va încetini, și, pentru un număr considerabil de români plecați în străinătate, întoarcerea va deveni o alternativă interesantă.

Putem prevedea și o creștere a salariilor mai rapidă, datorită lipsei de mână de lucru, și o reducere și mai mare a decalajului de venituri medii dintre România și țările occidentale. 

Concluzii

Nici reîntoarcerea unei părți din diaspora, nici ipotetici imigranți, și în nici un caz creșterea (absolut improbabilă) a natalității nu vor putea compensa penuria forței de muncă după 2027. 

Poate o creștere relativă a salariilor va compensa această penurie. Iar generația născută în 2007, și următoarele, vor fi destul de mulțumite.

Publicitate

Occidentul nu va avea timp să învingă Rusia, vor cădea împreună copleșite de barbari, așa cum s-a întâmplat cu Roma Antică

Foto: Igor Bestujev-Lada

Futurologul Igor Bestujev-Lada: lumea occidentală (inclusiv Rusia) vor muri în picioare – ca Roma Antică

Occidentul nu va avea timp să învingă Rusia, deoarece ambele lumi ale Emisferei Nordice vor cădea împreună. Scenariul va fi similar cu cel al prăbușirii Romei Antice. Va contribui la aceasta și faptul că fiecare generație este mai slabă decât cea precedentă, iar orașele acestei lumi , copleșite de „barbarii din sud”, se vor ruina curând.

Așa vedea viitorul la mijlocul secolului XXI, futurologul Igor Bestujev-Lada, unul dintre cei mai semnificativi sociologi și futurologi ai erei sovietice, mort în 2015, la vârsta de 88 de ani.

O altă prognoză a dezvoltării omenirii în prima jumătate a secolului XXI a fost dată de el în 2007 în articolul „Prognoza tehnologică globală pentru secolul XXI” ( publicat de Journal of Sociological Research, nr. 4, 2007 ).

Iată ce ne spune lui Igor Bestujev-Lada, într-un un extras din lucrarea intitulată Lumea eurocentrică se sfârșește, comentat de publicația de limbă rusă

http://ttolk.ru/ futurolog_igor_bestuzhev-lada_zapadnyiy_mir_vklyuchaya_rossiyu_umryot_zazhivo_-_kak_drevniy_rim :

„În prima jumătate a secolului al XX-lea, problema cheie globală a fost victoria într-un război mondial iminent și izbucnit – Primul sau al doilea, nu contează. În a doua jumătate a aceluiași secol, victoria în Războiul Rece (cunoscut și sub numele de cursa înarmării URSS-SUA) a devenit o astfel de problemă. care, de fapt, sa dovedit a fi, de fapt, al treilea război mondial, care a inclus mai multe războaie „fierbinți”, cu un număr total de victime comparabil cu cele din primul război mondial și cu un rezultat final similar – predarea și prăbușirea unuia dintre imperiile care pretindeau dominația lumii.

Acest război a început în fapt în 1946 cu celebrul discurs al lui Fulton al lui Churchill, o reacție la înaintarea sovietică de-a lungul întregului front sudic, de la Grecia și Iran la China, Coreea și Vietnam, și s-a încheiat, așa cum a crezut toată lumea până de curând, odată cu prăbușirea Zidului Berlinului în 1989 și reunificarea Germaniei, urmată de prăbușirea URSS în 1991.

Cu toate acestea, expansiunea rapidă a NATO în anii 1990 spre est, până la granițele Rusiei în sine, și apoi evenimentele din Iugoslavia, Georgia, din Ucraina au arătat că al treilea război mondial nu a fost în niciun caz terminat, continuă prin înconjurarea și dezmembrarea ulterioară a inamicului învins.

Nu este dificil pentru un istoric militar – în special un politolog – să prezică cursul ulterior și rezultatul războiului în curs: există doar două sau trei probabilități și opțiuni foarte apropiate una față de de cealaltă.

Unul dintre aceste evenimente este legat amploarea și ritmul din ce în ce mai mare al confruntării dintre „Sudul sărac – nordul bogat”, care se constituie de fapt într-un al patrulea război mondial, în care Rusia și Statele Unite nu mai sunt dușmani, ci aliați (harta lumii este atât de complicată la începutul secolului 21).

Războiul a început în 1948 în Palestina între arabi și evrei. A fost urmat de mai multe războaie arabo-israeliene, apoi s-a răspândit în Liban și de acolo în Balcani (Kosovo și Macedonia), antrenând în cele din urmă Afganistanul și Irakul. Aparent acesta este doar un teatru secundar de operații în acest război mondial, dar pentru Rusia este esențial..

Este imposibil să înțelegem motivele și logica acestui războ, fără să știm că în spatele mujahedinilor islamiști există în țările din Asia, Africa, America Latină o armată de miliarde de șomeri săraci ( practic o treime dintre cei capabili să lucreze).

Așa s-a întâmplat de secole, dar tații și bunicii șomerilor de astăzi suportau situația fără speranță în care trăiau. Copiii și nepoții lor, care au primit cel puțin o educație primară, spre deosebire de strămoșii lor știu că există o altă lume pe această planetă, spre care se grăbesc.

Zeci de milioane dintre aceștia depun eforturi titanice în acest sens, milioane reușesc să se mute în „lumea cealaltă”și mii dintre aceștia alcătuiesc o armată de militanți teroriști care îngrozește Occidentul .

Pe de altă parte, în Occident (incluzând de data aceasta și Rusia) vedem semnele clare de degradare și descompunere ale unei societăți aflate pe moarte.

Există o analogie istorică completă cu Roma Antică, atât pentru învinșii cât și pentru câștigătorii celui de-al treilea război mondial.

Omenirea dezvoltată este sortită dispariției

Acum un secol, ca să nu mai vorbim de vremuri mai îndepărtate, doar 1% dintre locuitorii planetei rezidenți în orașe mari, au trăit în stilul de viață urban cunoscut nouă astăzi.

Restul – atât în mediul rural, cât și în orașele mici, precum și la periferia celor mari – au avut un stil de viață radical diferit, care printre altele, presupunea existența masivă a unor familii numeroase care aveau în majoritatea lor o duzină sau mai mulți copii.

Adevărat, rata mortalității infantile era foarte ridicată atunci, dar în final, în medie, fiecare doi părinți din generația următoare au fost înlocuiți cu trei sau chiar patru și în pofida foametei și a epidemiilor, o creștere constantă a populației a existat timp de secole.

În secolul al XX-lea, în special în a doua jumătate a acestuia, în acest proces evolutiv au avut loc schimbări revoluționare.

Știința – în primul rând, medicina și igienizarea vieții cotidiene – a redus de mai multe ori mortalitatea infantilă, în paralel existând în continuare fenomenul de supraviețuire a modului de viață rural cu familiile sale masive numeroase, fapt care a stat la baza creșterilor semnificative de populație.

De-a lungul acestui secol, numărul locuitorilor planetei noastre a crescut de patru ori – de la un miliard și jumătate la șase miliarde.

În următoarele două-trei decenii, acestora li se vor adăuga cel puțin alte două miliarde.

Continuând această tendință în viitor, putem prezice zece miliarde de oameni până la mijlocul secolului 21, și douăsprezece din a doua jumătate a acestuia.

Exact astfel de calcule făceau demografii până aproape de sfârșitul secolului al XX-lea.

 Iată însă că în ultimii ani, au apărut date care au eliminat complet astfel de prognoze.

Rețineți că opt și chiar mai mult de zece sau doisprezece miliarde de oameni înseamnă și o avalanșă a celor mai complexe probleme globale. De fapt, aceste miliarde de ființe umane ar fi trebuit să moară de foame în al treilea sfert al secolului al XX-lea.

Dar și în acest caz, știința, de data aceasta agronomia, a intervenit salvator în anii 1960 când s-a produs o „revoluție verde” în agricultura mondială, ajungându-se peste tot la recolte de aproape de cinci ori mai mari (cu excepția, desigur, a URSS – dar acest lucru s-a datorat unor motive politice ).
Cu toate acestea, până în secolul XXI, potențialul „revoluției verzi”va fi aproape epuizat și este puțin probabil să fie posibilă alimentarea unei duzini de miliarde de oameni.

Acum câțiva ani, demografii au făcut o descoperire – poate cea mai semnificativă descoperire științifică a secolului al XX-lea – aceea că în timpul tranziției de la stilul de viață rural la cel urban (și acest lucru se aplică astăzi la miliarde de pământeni) o persoană își pierde nevoia de familie și copii, tăind astfel creanga arborelui vieții pe care Omenirea a stat timp de 40.000 de ani.

Era greu de crezut în acest sinucidere globală și prin urmare, au trecut pentru savanți ani de îndoieli agonizante, verificări și reverificări înainte ca analiza, diagnosticul și prognosticul să fie confirmate: da, prin tranziția la un stil de viață urban, omenirea s-a condamnat la o moarte dureroasă.

Deci, până la sfârșitul secolului al XXI-lea, nu numai că vor exista o duzină de miliarde, dar în următoarea perioadă ca și în Rusia de astăzi, populația mondială va degenera treptat și va dispărea în secolul următor.

În oraș un copil devine o povară, un adolescent devine o fiară de neînțeles, tinerii încep să-și trăiască propria viață înstrăinați de părinți, extinzându-se un mod de viață la pensie fără copii, ceea ce este o greșeală tragică.

Drept urmare, tinerii până în a treia decadă de viață nu se grăbesc să-și întemeieze o familie fiind în număr din ce în ce mai mare mulțumiți cu o simplă conviețuire în concubinaj.

Ceva mai târziu, de frica singurătății, apare și familia, numai că aceasta este din ce în ce mai lipsită de copii și, are cel mai adesea doar un copil.

Așa începe depopularea în lume și în Rusia – care are o rată de până la un milion de oameni pe an, iar tendința este în creștere.

Dacă nu vor interveni alți factori, atunci la mijlocul secolului al XXI-lea se va ajunge în Rusia de la o populație de 150 la numai 30 de milioane de milioane de oameni care, în vastele întinderi ale acestei țări nu ar putea rezista presiunii în creștere a miliardelor de oameni din sud, dornici să ocupe vastele teritorii depopulate rămase.

Calitatea umană se înrăutățește

În zilele noastre cresc în importanță nu numai a aspectele cantitative, ci și cele calitative ale proceselor demografice .

În familiile numeroase cu o rată ridicată a mortalității infantile, supraviețuiesc doar cei mai sănătoși, care își transmit caracteristicile geneticile următoarelor generații.

Acest lucru este pur și simplu inacceptabil din punct de vedere psihologic pentru orășeni, unde într-o familie se poate naște un singur copil și acela prezentând defecte genetice.

Salvat de la moarte prin medicamente, acesta va crește, va deveni părinte și va da naștere la rândul său mai multor descendenți cu defecte genetice.

Conform celor mai recente estimări, în țările dezvoltate nu mai mult de 5% dintre copii sunt complet sănătoși și alți 20% sunt „practic sănătoși”, adică prezintă unele defecte relativ minore.

Restul de 70-80% sunt „cronici”, adică manifestă un fel de boală permanentă, gravă.

Ce fel de descendenți vor avea astfel de părinți?

Astăzi este tipic pentru țările dezvoltate ale lumii, iar mâine va fi tipic pentru toate miliardele de oameni care se mută de la sat la oraș.

Căci orașul, ca o „gaură neagră”, îi aspiră fără urme pe cei care au intrat în el.

Astfel, la început, cei care au trecut deja la un stil de viață urban vor dispărea de pe fața pământului, iar apoi, după doar două sau trei generații – toți ceilalți.