DUPĂ DECENIILE de propagandă oficială iredentistă a guvernelor care s-au succedat la Budapesta de-a lungul timpului, s-a ajuns ca imensa majoritate a ungurilor să considere nedrept Tratatul de la TRIANON

Pacea de la Trianon, care a distrus două treimi din Ungaria istorică și a redus populația acestei țări de la 20,9 milioane la 7,6 milioane, a fost o uriașă tragedie națională pentru unguri. Nu trebuie uitat însă că majoritatea populației zonelor anexate – peste 80 la sută – nu era maghiară, ci slovacă, română și sud-slavă, constată istoricul maghiar Berend T. Iván, fost președinte al Academiei Ungare de Științe și membru din 2015 al Academiei Americane de Arte și Științe, într-un articol publicat de https://nepszava.hu/3172602_kulonfele-trianonok.

Au vrut să se alăture națiunilor slave și române vecine, așa că 3,3 milioane de maghiari au devenit o minoritate etnică în statele vecine.

Afiș de propagandă anti-Trianon din Ungaria

Iată însă că, în urma deceniilor de propagandă oficială iredentistă a guvernelor care s-au succedat la Budapesta de-a lungul timpului, s-a ajuns ca în prezent 94% dintre cetăţenii maghiari din Ungaria să considere că Tratatul de pace de la Trianon a fost nedrept şi exagerat – așa cum rezultă dintr-un sondaj de opinie realizat recent de Academia de Ştiintă Ungară, citat de cotidianul budapestan Népszava.

Într-adevăr, politica iredentistă a Budapestei pune în permanență Trianonul în centrul atenţiei, iar propaganda politică sădește ideea că acest tratat ar fi doar o tragedie maghiară, cu toate că pierderile importante de teritorii reprezintă fenomene ale istoriei mai multor țări.

Războaie sortite eşecului, amestecuri din partea marilor puteri sau, pur şi simplu, năzuinţa populaţiei dintr-o regiune aparţinând unui imperiu de a se desprinde, de a deveni de sine stătătoare, au provocat deseori uriaşe pierderi de teritorii în istoria unor ţări. 

Pacea de la Trianon care a smuls cu peste o sută de ani în urmă teritorii reprezentând două treimi din Ungaria şi a redus populaţia acesteia de la 20,9 milioane la 7,6 milioane locuitori, a constituit o uriaşă tragedie naţională, însă nu se poate trece cu vederea că populaţia din teritoriile ataşate nu a fost în marea ei majoritate, maghiară, ci slovacă, română şi sud slavă, și că dorea să se unească cu naţiunile vecine slave şi române.

În epoca modernă este suficient să ne referim la trianonuri de proporţii asemenea celor ce au lovit Danemarca, Germania, Finlanda sau – dincolo de Europa – Mexic.

Să parcurgem cele mai importante fapte…

În evul mediu, Danemarca era una din marile puteri. În secolul XIV o mare parte a Scandinaviei, inclusiv Finlanda, dar și Islanda şi Groenlanda de azi, se aflau sub dominaţie daneză, iar începând din secolul al XVII-lea,Danemarca a construit şi un imperiu colonial în afara Europei.

Însă marea putere din evul mediu care a fost Danemarca a fost ciuntită de seria războaielor care i-au subminat imperiul.

Olanda şi Suedia au forţat la mijlocul secolului XVII Danemarca să părăsească teritoriile sale din Baltica.

Ţara a pierdut în serie războaie împotriva Suediei, apoi la sfârşitul aşa-numitului război danez de nord, a pierdut şi teritoriile sale din nord. În secolele XIX. şi XX. Norvegia,și respectiv Islanda, care ţineau de Danemarca, au devenit independente.

Între timp, în 1848-1851 şi în 1864 Germania a răpit în cursul a două războaie şi teritoriile sudice ale Danemarcei din Schleswig-Holstein

În urma acestor evenimente această ţară a pierdut încă o treime din teritoriul şi populaţia ce i-au mai rămas.

Astfel, dintr-o mare putere din Evul Mediu, Danemarca a devenit o ţară mică: teritoriul ei este astăzi mai mic, iar populaţia cu ceva mai mare decât jumătate din Ungaria.

Germania a pornit două războaie mondiale în secolul XX. şi le-a pierdut pe amândouă. Represiunile învingătorilor au constat între altele şi în semnificative rapturi de teritorii.

În urma Păcii de la Versailles, Germania a pierdut Alsacia Lorena în favoarea Franței, teritoriile Eupen şi Malmedy au revenit Belgiei, și de asemenea, Schleswigul de Nord a trebuit retrocedat Danemarcei.

În Est, Polonia a primit o parte din Prusia occidentală şi Silezia, Danzigul s-a desprins de Germania în calitate de aşa-numit oraş deschis, în timp ce Memel de la Marea Baltică a devenit parte a Lituaniei. De asemenea, Germania şi-a pierdut şi toate coloniile.

Teritoriul european al ţării a scăzut cu 13%, iar populaţia cu aproape 7 milioane – cu o zecime.

Deoarece Germania nu s-a mulţumit cu această situaţie, după 20 de ani Hitler a pornit un nou război, pe care l-a pierdut.

Graniţele de dinaintea primului război mondial nu doar că nu au fost refăcute, dar din această ţară s-au mai tăiat noi mari teritorii.

Prusia de Est, Silezia superioară şi teritoriile de est de Odera-Neisse au fost ataşate Poloniei.

O treime din Prusia de Est a ajuns parte a Uniunii Sovietice. Germania a pierdut o nouă treime a teritoriului ei, iar din acestea au fost expulzate 10 milioane de germani.

Trebuie menţionată aici şi Finlanda, deoarece în războiul din iarna anului 1939 declanşat de Uniunea Sovietică stalinistă, a pierdut în 1940 un teritoriu de 40 de mii de kilometri pătraţi, aproape cât jumătate din Ungaria şi a trebuit să renunţe la aproape 10% din teritoriul ţării, în Karelia.

Mexicul a fost atacat în 1846 de vecinul său nordic SUA, iar pacea de la Guadalupe Hidalgo încheiată după doi ani de război, a trasat noua frontieră dintre cele două ţări pe râul Rio Grande.

SUA a luat, mai bine zis „cumpărat” jumătate din teritoriul Mexicului, în schimbul unor condiţii avantajoase. SUA s-a îmbogăţit atunci,în detrimentul Mexicului cu un teritoriu mare cât Europa occidentală.

După aceste evenimente, cele patru ţări nu au dorit vreo revanşă, ci au căutat alte modalităţi de compensare.

Referitor la Germania, Danemarca şi Finlanda, acestora li se potriveşte întrutotul ceea ce a spus în secolul XIX poetul danez Hans Peter Holst: „Ceea ce am pierdut în favoarea altora, vom putea completa în interior”.

Asta s-a şi întâmplat: Danemarca, Germania şi Finlanda şi-au luat soarta în propriile mâini, completând în interior ce au pierdut în afară.

Danemarca a eliberat iobagii încă înaintea revoluţiei franceze şi i-a transformat în ţărani-fermieri liberi şi cu pământ. Constituţia din 1849 a creat o structură politică şi instituţii democratice. Danezii au introdus în Europa, fiind printre primii, învăţământul obligatoriu de grădiniţă şi şcoală începând de la 2 ani. (…)

Dezvoltarea Germaniei nu cere o prezentare mai detaliată. Se ştie că a devenit motorul economic al Europei, unul din liderii UE, este cea mai mare ţară europeană cu peste 80 milioane de locuitori şi cu o industrie modernă  dezvoltată. (…) Acesta a fost răspunsul german reuşit la „Trianonul” ţării lor.

Cazul Finlandei este de asemenea ca şi încheiat, guvernele nu fac campanie pentru recăpătarea teritoriilor pierdute şi au devenit de la fostul nivel mediu de dezvoltare a cincea dintre ţările cele mai bogate ale Europei.

Mexicul nu se poate lăuda cu rezultate similare. Mai mult, adevăratul său Trianon nu a fost pierderea de teritorii, ci ceea ce a urmat după aceea.(…) Mexicul nu poate stăpâni dificultăţile cauzate de  sporirea populaţiei care  a crescut de cinci ori în cea de-a doua jumătate a secolului XX.

Mexicul a devenit  cea mai mare ţară de emigranţi din lume. În statele sudice ale SUA mexicanii au devenit în unele locuri majoritari.

În California ei muncesc pământul, ei fac curăţenie şi ei sunt şi grădinarii. Cei mai mulţi lucrători din construcţii şi industrie sunt mexicani cu pregătire de specialitate. Se poate spune că astfel Mexicul îşi recucereşte teritoriile pierdute în secolul XIX – fără să se recurgă la o reglementare oficială.

Este greu să dai un răspuns la pierderile teritoriale, dar experianţa arată că reacţia cea mai rea şi cea mai periculoasă este dorul de revanşă. Pe de altă parte, soluţia cea mai bună este dacă dai uitării lucrurile ce nu se uită, iar ţara rămasă va trebui să revină prin voinţă şi muncă, prin a depăşi greul trăgându-se de păr, ca baronul Münchhausen, ca să iasă din situaţia în care se află.

Acest lucru l-au făcut Danemarca, Germania şi Finlanda. În schimb, Mexicul pare să se fi împăcat cu situaţia.

Deci răspunsul ungar este destul de singular. Guvernul Orbán tot mai pune combustibil pe focul naţionalist, aşteaptă în alianţă cu Putin o „nouă ordine europeană’, „noi oportunităţi” şi astfel se izolează în Europa. Este  ca şi cum s-ar îndrepta spre Asia.

Este vorba de un joc periculos cu focul, notează nepszava.hu prin https://evz.ro/

(Traducerea Rador)