CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Planuri rusești de colonizare a bandelor semi-sălbatice de cazaci în Basarabia cotropită

 

 

 

 

 

SCRISORI DIN BASARABIA /// Năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci

 

 

 

Contele Dmitri Alexeievich Milioutin (foto) , născut pe 28 iunie 1816 la Moscova , a decedat la 25 ianuarie 1912, la Simeïz, lângă Ialta , a fost un militar și un politician rus , ministru de război  din 1861 până în 1881, ministru al afacerilor externe și ultimul feldmareșal al Imperiului Rus.

 

Дмитрий Милютин: последний генерал-фельдмаршал Российской империи ...

 

 

 

 

 

 

 

 

Încă sub ministeriatul lui Miliutin s-au luat nişte dispoziţiuni privitoare la poporaţiunile semi-civile, semi-militare ale imperiului, adică la aşa-numiţii cazaci. 

Rusia se află locuită de trei soiuri de cazaci; unii, care locuiesc râul Don şi malurile est-nordice ale Mării Azoff, sunt cunoscuţi sub numele de cazaci de la Don (Donskie kazaki), alţii, cari locuiesc graniţa între Rusia şi Caucazul, pe malurile râurilor Kubani şi Terek şi pe malul nord-estic al Mării Negre, sunt cunoscuţi sub numele de cazacii de la Marea Neagră (Cernomorskie kazaki) şi, în sfârşit, cazacii de pe malurile râului Ural sun cunoscuţi sub numele de cazaci de la Ural (Uralskie kazaki). Din toate aceste soiuri de cazaci cei mai vestiţi, prin sălbăticia lor, sunt cazacii de la Don.

Poporaţiunea lor fiind favorizată şi având multe privilegiuiri, întotdeauna a stat, din punctul de vedere economic, mult mai bine decât popoarele civile ale imperiului, aceasta este cauza primordială care făcu că ea a crescut şi creşte mereu, aşa că guvernul rusesc fu silit de trebuinţa de a interveni prin nişte dispoziţiuni speciale pentru a găsi mijlocul de a lărgi raionul locuinţei lor.

Sub ministeriatul lui Miliutin a fost creată o comisie specială care fu însărcinată cu elaborarea proiectului de emigrare a prisosului poporaţiunilor căzăceşti; această comisiune, să aude prin ziarele capitalei, şi-a finit lucrările sale şi, între alte propuneri făcute de ea se află şi propunerea fatală pentru biata ţara noastră.

Luând în considerare că cazacii de la Don n-au tocmai înclinări pentru agricultura propriu-zisă şi familiile lor au gust pentru cultivarea grădinelor şi livezilor, pe când bărbaţii sunt buni pescari şi navigatori îndrăzneţi, prisosul poporaţiunii de la Don poate fi îndreptat cu mare utilitate pentru stat în sudul Basarabiei, unde se află terenuri nepopulate.

„Acolo – zice raportul comisiunii – pe malurile Dunării şi Mării Negre, de la Reni şi până la Akerman, să pot stabili staniţele (satele milităreşti) ale cazacilor. Dunărea şi Mare Neagră au destulă hrană în sânul apelor lor pentru a nutri această viguroasă poporaţiune”. „Fiind la hotarile ţării – adaogă mai departe raportul – cazacii pot servi de strajnici sau grăniceri şi prin urmare a fi exploataţi prin stat.”

Noutatea despre această hotărâre a guvernului ne-a venit ca un fulger, la multe ne-am aşteptat noi, dar niciodată la una ca aceasta.

Dacă se va pune în execuţiune acest proiect teribil, starea economică şi politică a 1.000.000 de români cari locuiesc în frumoasa Basarabie va deveni de nesuferit; să înţelege prin sine-le că dacă în momentul de faţă elementele tinere, nedepravate, elementele inteligente şi energice ale poporaţiunii indigene nu se vor pune la lucru, salvarea Basarabiei va deveni imposibilă, poporul român va începe a emigra, fiind forţat să o facă prin năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci.

Unde se va duce el?! Este greu pentru orice popor agricol să părăsească ţara, mormintele strămoşilor şi căminele, cu mai mare bucurie el apucă furca şi din coasă-şi fabrică o armă pentru a se lupta, pentru a muri luptând decât a pleca, luând lumea în cap. (…)

 

 

 

06/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CAZACII DIN DOBROGEA

 

 

 

12. Józef_Brandt - Cazaci in sarja (Cap. I, p. 17-19)

 

 

Intre multele istorii uitate ale pământului dintre Dunăre şi Marea Neagră, una dintre cele mai fascinante este cea a cazacilor nekrasoviţi şi a celor zaporojeni.

Prigoniți cu sălbăticie de autoritățile rusești și de Biserica ortodoxă rusa, considerați dezertori, fugari, schismatici, nelegiuiți, o parte din cazacii nekrasoviți au  supraviețuit, sub numele pașnic de lipoveni.

Rușii lipoveni sunt urmașii staroverilor, adică ai adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia, care și-au părăsit patria în secolele XVII-XVIII în urma schismei din Biserica Oficială Rusă, ca o consecință tragică a reformei de cult inițiată de către țarul Alexei Mihailovici Romanov (tatăl lui Petru cel Mare) și de patriarhul Nikon al Rusiei (1652-1658).

Reforma,  care viza modificarea ritualului bisericesc, a fost adoptată de Soborul Bisericii Ortodoxe Ruse în anul 1667. Cei care nu se supuneau noilor canoane erau anatemizați, fiind considerați eretici, rascolnici (denumiți așa în mod eronat, pentru că nu ei au fost aceia care au inițiat rascolul – schisma). Dintre cei care s-au împotrivit reformei, fiind adepții credinței străbune, îi amintim pe episcopii Pavel de Kolomna, Makarie de Novgorod, protopopii Avvakum, Neronov, boieroaica Morozova ș.a.

Un număr important dintre aceștia proveneau de pe malurile Donului, conduși de liderul spiritual Ignat Necrasov, motiv pentru care au fost numiți „necrasovi”, multă vreme după ce au ajuns pe malurile Dunării, numele de lipoveni primindu-l mult mai târziu.

Ce este important este faptul că aceștia sunt o ramură a cazacilor zaporojeni, o comunitate formată pe malurile Niprului și care datorită performanțelor militare excepționale au fost convinși, pe la 1550, de Țarul Ivan cel Groaznic să plece – o parte dintre ei – pe malurile Donului, pentru a păzi și aceste frontiere împotriva tătarilor.

 

 

Cazacii zaporojeni trăiau în aval și pe malurile rîului Nipru. Ei i-au învins pe turci în bătălie si cu toate acestea, sultanul otoman le-a cerut   să se supună stăpânirii sale.

Cazacii, conduși de Ivan Sirko, i- au răspuns sfidator, intr-o scrisoare plină de insulte și batjocuri.

 

        Răspunsul cazacilor zaporojeni

 Este un tablou, celebru al pictorului rus Ilia Repin, ce prezintă o scenă istorică din 1676, mai exact, din timpul razboiului ruso-turc . 

  Pe vremea lui Repin, cazacii se bucurau de o largă simpatie populară.

Însuși marele pictor Repin îi admira, declarând: Tot ce a scris Nikalai Gogol despre ei este adevarat! Sunt niște oameni sfinți! Nimeni altcineva în lume nu are atât de înrădăcinate valorile libertății, egalității și ale fraternității.

 Pictura lui Repin  înfățișează strădania cazacilor de-a fi cât mai vulgari cu turcii

          

 

Textul scrisorii sultanului turc către cazaci:

„Eu, sultan și cârmuitor al Porții Otomane, fiu al lui Ibrahim I, frate al Soarelui și al Lunii, nepot și vicar al Dumnezeului pe pământ, conducător al ținuturilor din Macedonia, Babilon, Ierusalim, Egiptul de sus și de jos, împărat al împăraților, domnitor al domnitorilor, excepțional cavaler, războinic de neînvins, epistat al pomului vieții, neclintit gardian al mormântului lui Iisus Hristos, curator al Dumnezeului însuși, speranța și alinarea musulmanilor, timorator și mare apărător al creștinilor, vă poruncesc vouă, cazaci zaporojeni, să mi vă supuneți de bună voie și fără nicio împotrivire și să încetați a-mi mai faceți necaz cu atacurile voastre.”

 

Sultanul turcilor Mehmed al IV-lea

 

 Conform legendei, răspunsul a fost un șir de insulte și rime vulgare, care parodiau spusele sultanului:

 „Răspunsul zaporojenilor către sultanul turc Mehmed al IV-lea

Cazacii zaporojeni către sultanul turc!

Tu, sultane, ești un diavol turc, frate și tovarăș al blestematei Satane, secretar al lui Lucifer însuși!

Ce fel de rege ești, la dracu’, dacă nu poți ucide un arici cu curul gol?

Diavolul se cacă și oastea ta îl mănâncă. N-o să ai tu, fiu de cățea, fii creștini sub oblăduirea ta. De armata ta noi nu ne temem, cu apa și cu focul o să te înfruntăm, fute-o-ar toți pe mă-ta!

Ești bucătar al Babilonului, caretaș al Macedoniei, berar al Ierusalimului, sodomit de capre al Alexandriei, porcar al Egiptului mare și cel mic, hoțoman al Armeniei, săhăidac al Tătariei, călău al Kamenețului, al lumii și al împărăției de jos budala, al șarpelui perfid nepot și al pulelor noastre bot.

Rât de porc, cur de iapă, câine de măcelar, nemiruită frunte, futu-ți pizda mă-tii.

Iac-așa ți-au răspuns zaporojenii, parazitule! Nici porcii creștinilor n-ai să-i paști!

Așa încheiem, că nu știm cifre, nici calendar n-avem, luna-i în cer, anul e-n carte, iar ziua cum e la noi, așa e și la voi, așa că să ne pupi coaiele!”

 

Semnează: Atamanul zaporojean Ivan Sirko împreună cu toată oastea zaporojeană.

 

În anul 1775, ţarina Ecaterina a II-a a decis să distrugă definitiv vechea autonomie a a cazacilor zaporojeni.

Ea a dat ordin unei armate formate din 65.000 de oameni, care se întorceau de pe frontul otoman, să ocupe principala fortăreaţă a zaporojenilor, Siciul, şi să o distrugă.

Ordinele ei au fost îndeplinite de un descendent al unei familii aristocrate maghiare, emigrată în Rusia, contele Peter Teleki, unul dintre marii generali ruşi.

Siciul a fost împresurat, iar cazacii, trădaţi şi luaţi prin surprindere, s-au supus.

Cazacii au fost luaţi prin surprindere, ceea ce a dus la prăbuşirea moralului lor.

Atamanul Petro Kalnişevski a primit un termen de două ore să se decidă dacă se supune sau nu ultimatumului împărătesei. Atamanul, urmând sfatul unuia dintre consilierii săi, a cerut generalului permisiunea ca un grup de 50 de cazaci să meargă la pescuit pe râul Ingul, în apropierea graniţei otomane.

Pretextul a fost folosit de mai multe grupuri de cazaci – aproximativ 500 de oameni – care au părăsit fortificaţiile încercuite.

Ei au decis sa paraseasca Rusia, ajungand in Kuban, de unde au fost primiti de turci pe teritoriul Dobrogei de azi, la 1739.

În momentul în care şi-a dat seama de şiretlic, generalul Teleki a hotărât distrugerea definitivă a Siciului, care a fost făcut una cu pământul.

Cazacii rămaşi, aproximativ 12.000 de oameni, au fost dezarmaţi, tezaurul şi arhiva lor au fost confiscate. Petro Kalnişevski a fost arestat, iar mai apoi exilat pe Insula Solovki, unde a trăit într-o mănăstire, după cum se spune, până la 112 ani.

Cei mai mulţi membri de frunte ai consiliului căzăcesc au fost trimişi în surghiun, dincolo de Cercul Polar, în vreme ce ofiţerilor inferiori şi soldaţilor de rând din rândurile cazacilor li s-a permis să se înroleze în trupele de husari şi dragoni.

Unii dintre ei au fost orbiţi cu fierul incins. 12.000 de cazaci au fost înrolaţi cu forţa în unităţile militare regulate ale armatei ruse.

Putinii cazaci Zaporojeni  de pe Nipru,  care au reuşit să fugă de urgia rusească s-au refugiat în Delta Dunării, acolo unde au întemeiat Siciul Dunărean, sub protecţia Imperiului Otoman.

Această organizare a cazacilor in Dobrogea a durat până în anul 1828, când ea a fost suprimată, din nou, sub presiunile Rusiei, în timpul luptelor, apoi al tratativelor care au precedat Pacea de la Adrianopole din 1829.

În 1828, Siciul Dunării a încetat să mai existe, după ce împăratul Nicolae I i-a amnistiat pe cazaci şi i-a colonizat pe ţărmul nordic al Azovului, între Berdiansk şi Mariupol, unde s-a format o nouă armată.

Aproximativ 30.000 de descendenţi ai cazacilor care au refuzat să se reîntoarcă în Rusia în 1828 trăiesc încă în regiunea Deltei Dunării din România, unde continuă să ducă un stil de viaţă tradiţional, trăind din vânătoare şi pescuit.

Pentru cazaci, ”prietenia” ruşilor a însemnat pierderea libertăţii. 

În timp, și „necrasovitii”si ceilalți,cazacii  zaporojeni , au uitat cu totul cine sunt și de unde își trag rădăcinile, dupa ce au fugit in Dobrogea refuzand sa se supuna imperiului rusesc iar Turcii i-au primit aici si le-au dat scutiri integrale de taxe, pământuri şi locuri pentru pescuit în schimbul obligaţiilor militare asumate.

In perioada  in care Dobrogea a apartinut Imperiului Otoman, acestor fugari rusi  le-a fost recunoscuta oficial biserica si  nu au fost supusi politicilor de islamizare.

Staroverii fusesera foarte bine tratati de Poarta Otomana, fiind considerati „musafiri”, Sadik Pasa incercand chiar sa organizeze o armata regulata din „necrasovti”, pentru a lupta  contra Rusiei. Incercarea a esuat insa.

Acestia primeau o larga si deplina autonomie, concesiunea pescariilor si a unor intinse teritorii, lucru care i-a facut sa intre in conflict deschis cu rascolnicii propriu-zisi, determinind autoritatile otomane sa stramute unele grupuri pe Dunare, sau chiar in partea asiatica a imperiului, in zona orasului Bursa.”

  Trebuie mentionat faptul ca sub denumirea de „necrasoviţi” sunt cunoscuti in special cazacii care au venit in Nordul Dobrogei sub comanda lui Ignat Nekrasov, unul dintre eroii luptei cazacilor impotriva tiraniei Imperiului Tarist .

 

 

 

 

Autonomia deplină a cazacilor a fost recunoscută şi întărită prin firmane succesive de sultanii turci.

Cazacii din Dobrogea au luptat în slujba Porţii mai bine de un secol, formând prima linie de apărare în calea armatelor ruseşti, care încercau să forţeze frontiera Dunării în drumul lor spre Constantinopol.

Primele atestări documentare ale prezenței staroverilor (cei de credință veche, numiți și staroobreadțî – de rit vechi) pe teritoriul României datează din perioada 1724-1740. Ei s-au stabilit în localitățile din Moldova, unde erau numiți lipoveni (Socolinți-Lipoveni, jud. Suceava, în anul 1724, Dumasca, jud. Vaslui, în 1730, în Manolea, Lespezi și Brătești, jud. Suceava, în anul 1740).

Conform lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, care inserează în cartea sa Istoria toleranței religioase în România , lipovenii au venit aici din Rusia,  acum peste 150 de ani (deci, aproximativ în anul 1700).

În Dobrogea, aflată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în componența Imperiului Otoman, s-au așezat și cazacii de pe Don din armata atamanului Ignat Nekrasov, cel care a organizat viața socială a cazacilor cu reguli cuprinse în “Legământul lui Ignat”, ei fiind numiți aici nekrasovțî (nekrasoviți). De la ei s-a păstrat până în zilele noastre denumirea lacului Razelm – Razin din Dobrogea, numit așa în memoria conducătorului răscoalei cazace din secolul al XVII-lea, Stepan Razin.

Asadar, primii ruşi staroveri (lipoveni) au fost atestaţi în spaţiul românesc în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, iar prima atestare documentară a unei localităţi lipoveneşti o regăsim într-o petiţie din anul 1742, adresată domnului Moldovei de lipovenii din satul Socolinţi, astăzi Lipoveni, jud. Suceava, în care aceştia afirmă că locuiesc aici din anul 1724.

În ceea ce priveşte prezenţa lor în Dobrogea, se pare că acestia  provin din sudul şi centrul Rusiei, posibil din rândurile cazacilor nekrasoviţi, o grupare desprinsă din marea oaste a cazacilor de pe Don, în urma înfrângerii răscoalei conduse de atamanul Kondrati Bulavin, în anii 1707–1708.

În jurul anului 1800, problemele cazacilor zaporojeni, stabiliți pe malurile Niprului, s-au acutizat, o parte dintre ei părăsind aceste locuri și înțelegându-se cu otomanii să se stabilească de-a lungul Dunării, ca miliții de frontieră, de data aceasta împotriva rușilor.

După aproximativ 150 de ani de la despărțirea celor două ramuri ale familiei cazacilor, soarta făcuse ca aceștia să se reîntâlnească aproape de Tulcea.

 

 

 

 

 

 

 

Întâlnirea nu a avut nimic romantic, dimpotrivă, deoarece lipovenii care sosisera primii,ocupau deja cele mai bune locuri de pescuit, vânătoare și creșterea animalelor, ceea ce i-a facut pe  cazacii zaporojeni sa treaca la represalii .

Astfel, aceștia , stabiliți inițial la Sfântu Gheorghe, au pornit într-o  expediție militară pe cele două maluri al Dunării, în două grupuri de câte o sută de cazaci, înarmați până în dinți, ucigand tot ce le iesea în cale în satele lipovenești: femei, copii, bătrâni. Inaintează spre Tulcea într-un adevărat marș al distrugerii și durerii.

Ținta lor era Dunavăț, unde doreau să-și construiască un fort militar, după modelul celui de pe Nipru, distrus de ruși.

Aceasta bază militară și satele din jur ar fi alcătuit o raia , locuita de familiile cazacilor.

Planul nu le-a reușit și cazacii zaporojeni au fost  respinși de către lipovenii care reușiseră să se organizeze militar la Dunavăț, cu ajutor primit din Tulcea și Sarichioi.

A urmat momentul cel mai sângeros al aceste confruntări, cand s-a produs atacul cazacilor asupra lipovenilor tulceni așezați, s-ar părea, în zona lacului Zaghen și a actualei Bisericii Rusești, la timpul acela locul respectiv fiind malul unui golf al Dunării, care ajungea până aici.

Timp de trei zile, au avut loc lupte crâncene între lipoveni și cazaci, primii fiind înfrânți și măcelăriți în număr atât de mare încât oficiali otomani de la Tulcea – în prima fază indiferenți la această bătălie inter etnică – au trebuit să ia măsuri împotriva cazacilor zaporojeni.

Astfel, doi dintre conducătorii cazacilor, Cavalec și Lalem au fost chemați la Constantinopol să dea explicații.

Nu au fost condamnați, dar li s-a stabilit domiciliu forțat, unde Cavalec rămâne până la sfârșitul zilelor în timp ce Lalem nu suportă sentința și se autoizolează pe o insulă de pe lacul Razelm, unde a trăit înconjurat doar de câțiva câini dresați să sfâșie orice lipovean care se apropia.

 

 

 

 

 

cazaci erner Wilhelm Gustav Schuch

 

 

 

 

Cazacii s-au reîntors victorioși  la Dunavăț, de unde i-au  gonit pe lipoveni și au început să-și construiască sicia, numită „Zadunanaiskaia Zaporojiskaia Sici”.

Această adevărată mânăstire-fort avea să reziste în perioada 1814-1828, fiind supusă Sultanului și adunând în satele din jurul sau  toți nemulțumiții și fugarii din Rusia, Polonia și chiar Moldova și Valahia.

Aceasta a fost  pe scurt,povestea Marelui război tulcean dintre lipoveni și cazaci, unii cu barbă și ceilalți cu mustață și o șuviță de păr, numiti„hoholi”.

În urma lui, cele două comunități se dușmănesc și în ziua de azi, cu toate că se trag din aceiași mare familie a cazacilor.

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/cantecul-legionarilor-cazuti/?iframe=true&theme_preview=true

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://mistereledunarii.wordpress.com/marele-razboi-tulcean-dintre-lipoveni-si-cazaci/;

http://www.floringusul.ro

https://forum.md/ru

http://blog.marianmocanu.ro/studio/raspunsul-cazacilor-zaporojeni-ilia-repin/

11/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O organizatie de cazaci ortodocsi cere alipirea Alskăi și independența Californiei. Rusia „visează” la Eur-Asia-America și declară război geopolitic Statelor Unite !

Deși se află în corzile loviturilor economice, Rusia „visează” la Eur-Asia-America și declară război geopolitic Statelor Unite! Cazacii ortodocsi cer alipirea Alskăi și independența Californiei

Deși se află în corzile loviturilor economice, Rusia „visează” la Eur-Asia-America și declară război geopolitic Statelor Unite! Cazacii ortodocsi cer alipirea Alskăi și independența Californiei

Uniunea cazacilor ruși ortodocși, sub denunmirea de „Irbis”, din Districtul federal nord-vest, din cadrul Federației Ruse, a înaintat guvernului federal de la Moscova cererea de  resurse financiare pentru crearea și sprijinirea de ONG-uri pe teritoriul  Statele Unite ale Americii, care să se implice activ în acțiuni menite a concretiza separarea Alskăi de SUA și ulterior alipirea la Rusia, precum și independența Californiei, relatează publicația ucraineană Obozrevatel.

Cazacii ortodocși ruși vor să se implice în relansarea și promovarea culturii ruse în școlile din SUA, a indicat serviciul de presă al acestei formațiuni.

De asemenea, ei intenționează să contribuie la pregătirea și organizarea unor referendumuri privind separarea Alaskăi și a Californiei de Statele Unite, după cum a relatat și agenția rusă de presă Rosbalt citată de Agerpres.

Nu există democrație în Alaska (cel de-al 49-lea stat american). Populația Kamciatkăi (peninsulă în estul extrem al Rusiei) și Alaskăi a fost separată artificial. Regimul colonial american, care s-a impus la nivel mondial, este o realitate din veacul trecut.

A venit timpul să terminăm cu aceasta. Alaska va fi parte a Federației Ruse, iar California – republică independentă”, a declarat atamanul cazacilor uniunii amintite, Andrei Poliakov.

În acest context, publicația ucraineană evocă faptul că Ministerul rus de Externe i-a amintit recent președintelui american Barack Obama că Alaska este pământ rusesc.

Diplomația rusă reacționase astfel la o declarație a șefului administrației de la Washington despre „ambițiile imperiale excesive” ale președintelui Vladimir Putin în contextul anexării de către Rusia a Crimeii (peninsulă din sudul Ucrainei) și a sprijinului acordat de Moscova separatiștilor proruși din sud-estul ucrainean.

A da timpul înapoi până la epoca țarilor, a încerca recâștigarea unor teritorii pierdute în secolul XIX, nu este, cred, cel mai bun mod prin care Rusia să-și declare măreția în secolul XXI”, a declarat Obama, în cadrul unei vizite oficiale la Tallinn (Estonia) în data de 3 septembrie.

În replică, diplomația rusă le-a propus abonaților săi de pe Facebook să facă un inventar pentru Obama cu teritoriile pierdute de Rusia în secolul XIX.

În comentariile la această postare a fost menționată, în special, Alaska, vândută Statelor Unite de Imperiul Rus în anul 1867 pentru 7,2 milioane de dolari.

În același timp, Mihail Diagteriov, vicepreședintele Comisiei pentru știință și înaltă tehnologie din Duma de Stat (camera inferioară) din partea Partidului Liberal Democrat (LDPR, al ultranaționalistului Vladimir Jirinovski), a făcut o interpelare către MAE rus pentru a clarifica statutul terenurilor unei foste colonii ruse din California și dacă aceasta a fost legal inclusă în statul California, de pe coasta de vest a SUA.

O  supriză vine chiar din America, acolo unde  in Alaska, fostă colonie rusească, un numar de cetateni cere alipirea la „patria mamă” printr-o petiţie postată pe site-ul guvernului american whitehouse.gov.

 

Grupuri de ruşi siberieni au traversat Strâmtoarea Bering în urmă cu 10.000-16.000 de ani în urmă. Ruşii au început să se aşeze pe coasta arctică, în timp ce aleuţii au locuit în Arhipelagul Aleutian. Primii care au vizitat Alaska au fost membrii navei “Sf.Gabriel”, Gvodzev şi asistentul său, Fedorov, care au ajuns aici pe 21 august 1732, în timpul expediţiei Shestakov – Pavlutski între anii 1729 şi 1735.

 

Votaţi pentru secesiunea Alaskăi de Statele Unite şi alăturarea ei Rusiei”, se spune in aceasta petiţie care cere secesiunea statului Alaska de Statele Unite și realipirea la Federația Rusă si a ajuns la 22.000 de semnături, anunță agenția rusă RiaNovosti.

Disponibilă pe site-ul Casei Albe de pe 21 martie, petiția trebuie să ajungă la 100.000 de semnături în decurs de o lună, pentru ca administrația lui Obama să fie obligată la un răspuns în conformitate cu normele americane.

Textul „Alaska Back to Russia“ (Alaska înapoi la Rusia) încurajează organizarea unui referendum pentru desprinderea de SUA și o reîntoarcere la Rusia, prin datele istorice.

Petiția informează despre călătoriile exploratorilor ruși în Alaska, care au început încă de acum 10.000 de ani, când băștinașii din Siberia traversau Strâmtoarea Bering.

Documentul disponibil pe site-ul administrației prezidențiale menționează că până în 1867 Alaska era colonie rusească, fiind ulterior vândută Statelor Unite de către țarul Alexandru al II-lea pentru suma de 7,2 milioane de dolari la acea vreme, echivalentul a 120 milioane de dolari în prezent.

 

 

 

„Alaska Back to Russia“ - petiţia care a strâns deja 22.000 de semnături

Cecul plătit de SUA pentru cumpărarea teritoriului Alaska de la Rusia

 

 

Artizanul acestei tranzacții a fost românul Gheorghe Pomuț, ajuns general în armata americană și care datorită meritelor din timpul războiul de secesiune,  în 1866 a fost numit consul  la Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus.

De aici, Pomuț a negociat trecerea Alaskăi către Statele Unite. Discuțiile s-au încheiat la patru dimineța, în 30 martie 1867. America a preluat Alaska de la ruși pentru 7,2 milioane de dolari. Asta înseamnă 4,74 dolari pe kilometrul pătrat.

Alaska are o suprafață totală de 1,7 milioane de kilometri pătrați. Pentru această afacere de succes, Pomuț a fost promovat la funcția de consul-general la Sankt Petersburg, unde a rămas până la moartea sa, în 1882.

Nu este prima petiție care promovează secesiunea unui stat american. În noiembrie 2012, un document asemănător cerea retragerea Texasului din componența SUA, iar motivația era „nemulțumirea texanilor față de politicile economice federale ale Washingtonului“.

Semnatarii acelei petiții cereau ca Texasul să își declare independența pentru a-și menține un buget echilibrat și pentru „a proteja standardul de viață al cetățenilor“.

Deși au mai fost înaintate astfel de petiții se secesiune din partea altor state americane – Tennessee, Louisiana, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Florida, Alabama și Georgia- documentul texanilor a strâns 125.000 de semnături, obligând administrația Obama să răspundă cererii.

Reprezentanții Casei Albe au refuzat cererea, argumentând că „deși țara noastră trebuie să înfrunte multe provocări, americanii trebuie să lucreze împreună pentru a găsi cel mai bun mod de a merge mai departe“.

 

 

Surse:  Obozrevatel.ua, Indpendent. md , Adevarul.ro, rbnpress.info

28/10/2014 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: