CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

OPERATIUNEA ULTRASECRETA TISMANA. ASCUNDEREA AURULUI ROMANIEI INAINTEA INVAZIEI SOVIETICE

 

Tezaurul

AUR. OPERAŢIUNEA TISMANA ESTE CONSIDERATĂ UNA DINTRE CELE MAI AMPLE ACTIVITĂŢI SECRETE DIN ISTORIA RECENTĂ.

UNDE AU INCERCAT SA ASCUNDA ROMÂNII TEZAURUL, PENTRU A NU FI JEFUIT DE RUŞI.

200 de tone de aur, reprezentând tezaurul Băncii Naţionale a României, au stat ascunse în 1944-1947, într-o peşteră de la poalele Munţilor Vâlcan, la doi paşi de Mănăstirea Tismana.

Operaţiunea, desfăşurată în mare secret, a avut ca scop protejarea averii naţionale de trupele sovietice care se pregăteau să invadeze ţara.
În oraşul Tismana mai trăiesc astăzi puţini oameni care au apucat timpurile când mănăstirea fusese transformată într-o adevărată cazemată. Oraşul de azi era pe vremuri un sat în care se ajungea cu greu, pe drumuri de căruţă.

 Mihail Slivilescu are acum 80 de ani. Era un puştan în 1944, abia se băgase ucenic la Căile Ferate, povesteşte el. Locuia într-un sat din apropiere, la Ciocârlii. „Veneau dubiţe una după alta, negre. Au cărat zi şi noapte, vreo trei-patru zile. Noi n-am ştiut la început ce era în maşini”, zice Mihail. Apăruseră deja militarii în preajma Mănăstirii Tismana. „Au pus santinele peste tot, mai ales în jurul mănăstirii, dar şi pe drumul care ducea spre mănăstire”, se înfioară şi acum omul când vede cu ochii minţii ce-a fost atunci.

Maşina răsturnată
Lumea a aflat până la urmă ce se întâmpla în zilele acelea ale lui 1944 în urma unui incident cu una dintre maşinile care cărau aurul. S-a rupt un podeţ pe şoseaua care tranzita satul Tismana, spre mănăstire. „Maşinile erau grele, aşa, încărcate cu aur. A trosnit podul şi s-a dus. Maşina s-a răsturnat”, povesteşte bărbatul.

Uşile automobilului s-au deschis imediat şi o ladă din lemn a fost aruncată cât colo, pe caldarâm. Din ea s-au împrăştiat multe monede aurii care străluceau de-ţi luau ochii. „Au fost câţiva săteni prin preajmă care au văzut. Militarii au venit imediat. Unii au înconjurat maşina, alţii au strâns tot, au luat celelalte lăzi din maşina stricată şi le-au pus într-o altă dubiţă, apoi au plecat mai departe”, îşi încheie bătrânul scurta relatare.

Baluri cu ofiţeri
Ipatia Rădulescu, de 88 de ani, s-a aflat în apropierea tezaurului ascuns la Tismana. Tatăl ei, Ghiţă Barbu Bărbulescu, a fost primar al localităţii chiar în timpul acelor evenimente. „Tata nu ne-a zis nimic acasă, despre ce se întâmpla.

Aşa se ţinea secret”, spune femeia. Ce-i drept, unele persoane, dintre cei cu funcţii înalte pe plan local, dar şi rudele acestora, puteau să intre în Mănăstirea Tismana, chiar şi în timpul cât aurul a fost ţinut acolo. Dar te puteai închina la icoanele făcătoare de minuni numai cu autorizaţie specială dată de cei de la Armată.

 „Se mai făceau baluri, în sat, la şcoală. Noi, fetele, dansam cu ofiţerii încartiruiţi la mănăstire”, surâde femeia. De-asta au fost unii militari care, după 1947, când aurul s-a întors la Bucureşti, s-au însurat cu fete din localitate, şi-au făcut case şi aici au rămas toată viaţa. Dar nici unul dintre acei ofiţeri sau gradaţi nu mai trăieşte azi.

La mănăstire
La Mănăstirea Tismana trăiesc acum 55 de măicuţe. Este cunoscută drept cea mai veche mănăstire din Ţara Românească, ale cărei origini coboară în negura timpului, până la 1377. Locul a fost ales de primul stareţ al aşezământului monahal – azi cunoscut ca Sfântul Nicodim, făcătorul de minuni. Biserica şi chiliile, cu ziduri a căror grosime ajunge până la un metru şi jumătate, par să se sprijine de peretele drept al Muntelui Stârmina.

Ghid în sutană
Urcăm câteva trepte şi ajungem la baza uriaşului de piatră. O mică deschizătură şi un grilaj cu lacăt. Ghidul a luat cheia şi deschide. Gura peşterii a fost mai largă la originile sale. Dar obturată apoi cu un zid gros, din piatră de râu, când s-a adus aurul aici.

Intrăm într-o primă încăpere, aproape rotundă, cu o boltă înaltă şi o mică „ferestruică” deasupra capetelor noastre, prin care o rază de soare ne luminează calea. Trebuie să fim atenţi la fiecare pas, grota punându-ne în cale tot felul de capcane, de la colţuri ascuţite, la dâmburi umede, alunecoase. O conductă traversează peştera.

Ni se explică faptul că aşa se trage apă pentru mănăstire, de la unul dintre cele trei lacuri subterane ale grotei. „Cu vreo 20 de ani în urmă, câteva măicuţe au mers în adâncul peşterii, o zi întreagă, fără să-i dea de capăt”, ne anunţă la un moment dat ghidul. Au venit şi speologi aici, în anii ‘70, încercând să scoată la lumină tainele adâncurilor.

Peştera aurului
Ieşim din prima cameră şi traversăm un culoar îngust. Ne strecurăm cu grijă printre protuberanţele ieşite în calea noastră din toate părţile – de sus, de jos, din lateral. De orice te poţi lovi în orice moment. Ajungem, în sfârşit, în cea de-a doua încăpere. E mai puţin înaltă decât prima – are cam doi metri.

Unul dintre însoţitorii noştri, profesorul Nicolae Tomoniu, ne explică ce s-a întâmplat în subteran,cu exact 66 de ani în urmă. „Camera” în care ne aflăm acum era pe jumătate, după cum fusese creată de natură, faţă de ceea ce vedem azi. „S-a săpat foarte mult în stâncă”, zice dascălul, care apoi măsoară suprafaţa cu paşi mari.

 Rezultă aproape 12 metri lungime şi cam şase metri lăţime. Podeaua este plată în acest spaţiu. Călcăm doar pe mici protuberanţe, însă fără teama colţilor înşelători. „Aici s-a pus tot aurul. Metalul preţios e foarte greu, dar nu ocupă mult spaţiu”, suntem lămuriţi. Dintr-un ungher al „dormitorului” în care am ajuns porneşte alt culoar, la fel de îngust ca şi cel pe care am venit noi, continuându-se astfel drumul întunecat spre alte „odăi” ale peşterii.

Neptun
„Operaţiunea Tismana”, cunoscută şi sub numele de cod „Neptun” – cum era denumită mănăstirea unde au fost ascunse cele aproape 200 de tone de aur – a fost una dintre cele mai ample acţiuni secrete din istoria României. Asta rezultă mai ales din documentele pe baza cărora a fost scrisă o carte – „Legendele bătrânei doamne”, avându-i ca autori pe Cristian Păunescu şi Marian Ştefan, funcţionari ai Băncii Naţionale.

Să vedem mai întâi despre ce cantitate de aur a fost vorba, atât cât era în visteria ţării în anul 1944. Aveam atunci un total de aproape 190 de tone de aur, între care mai mult de 67 de tone în monede, aproape 68 de tone în lingouri de tip internaţional şi peste 54 de tone în lingouri de tip standard. Trebuie spus că în Mănăstirea Tismana a fost depus şi aurul dat atunci de Polonia în grija României, însemnând peste trei tone. Tot aurul românesc ar fi încăput în 34 de vagoane.

„Să aperi aurul contra tuturor”
Cum s-a ajuns la decizia de a muta tezaurul într-o peşteră? Discuţiile au început la sfârşitul anului 1943, când, pe fondul operaţiunilor militare pe frontul de Est, România se temea că în cazul unei ofensive sovietice tezaurul BNR ar fi putut avea aceeaşi soartă cu tezaurul ajuns la Moscova în primul război mondial.

 După ce a fost luată decizia ascunderii aurului s-au vehiculat două destinaţii externe: Turcia şi Elveţia. După refuzul celor două ţări, singura soluţie a rămas depozitarea aurului pe teritoriul României, la Tismana.
La data de 6 septembrie 1944, când a fost convocat de premierul de atunci al ţării, Constantin Sănătescu, apoi de guvernatorul Băncii Naţionale, Constantin Angelescu, generalul Titus Gârbea a primit acelaşi mesaj din partea celor doi demnitari ai statului – să apere cu orice preţ tezaurul care urma să fie ascuns în peştera de la Tismana.

Legat de dialogul pe care l-a avut cu premierul, generalul Gârbea a notat în jurnalul său: „L-am întrebat contra cui să asigur paza, la care îmi răspunde: contra tuturor – tâlhari, germani în retragere, partizani”. Discuţia ajunge şi la „proaspeţii aliaţi” ai României, adică sovieticii, la care răspunsul lui Sănătescu a fost acelaşi: „Contra tuturor!”
La 13 septembrie 1944 lucrările pentru amenajarea peşterii au fost terminate – ridicarea unor pereţi interiori, astuparea gurii de intrare în cavernă şi amenajarea unei platforme din lemn pe care să fie aşezate lăzile cu odoare.

 

Până pe 16 septembrie, aurul a fost depozitat în grotă. Deşi iniţial fusese depozitat în pivniţa mănăstirii, el a fost mutat apoi în peşteră. De ce această decizie şi cine a luat-o? Autorii cărţii din care spicuim acum informaţii arată că hotărârea a fost luată de conducerea Băncii Naţionale şi a venit pe fondul înlăturării Guvernului Antonescu, la 23 august, la care se adaugă faptul că în noul Cabinet Sănătescu intraseră şi comuniştii.

Trupele româneşti din nordul Olteniei, dispuse în jurul Mănăstirii Tismana, au depus toate eforturile pentru a nu lăsa nici măcar un picior de soldat sovietic în vecinătatea tezaurului. Vedem în acest sens un raport al generalului Titus Gârbea, din 30 septembrie 1944, trimis Marelui Stat Major: „În zona Tismana nu am dat voie a se mişca, a cantona sau a risipi nici o unitate sau formaţie sovietică. Axul de mişcare Târgu Jiu-Turnu Severin a fost bine păzit şi orice încercare de revărsare a fost la timp oprită”.

Sistemul de apărare al mănăstirii, concentrat în mâna generalului Titus Gârbea, cuprindea trupe de jandarmerie, grăniceri, Divizia 2 Munte şi garnizoana din Târgu Jiu.

Întoarcerea la Bucureşti
Abia din 30 ianuarie 1947 mai apar în arhive alte documente cu privire la tezaurul din Tismana. Se remarcă un act guvernamental adresat şefului de atunci al Băncii Naţionale, Tiberiu Moşoiu, cu privire la „asigurarea transportului de la Tismana la Bucureşti a depozitului de aur”. Operaţiunea de întoarcere a tezaurului la Bucureşti s-a încheiat pe 4 februarie 1947, „întreg şi nevătămat”, conform procesului-verbal încheiat. „Toate casetele erau intacte, însă suferiseră din cauza apei, peştera fiind în mai multe rânduri complet inundată.” Aurul a fost transportat de data asta cu trenul.

Istoria rezervei de aur
Ce s-a întâmplat după aceea cu aurul românesc? Informaţii avem din Arhivele Băncii Naţionale. În anul 1953 ţara noastră mai avea doar 53 tone de metal preţios. Şi asta în comparaţie cu cele aproape 200 de tone câte erau în 1948 primul an comunist al României. Rezerva ţării scade şi mai mult până în 1955, la 45 de tone.

Situaţia cunoaşte o îmbunătăţire abia din 1968, când se înregistrează 106 tone de aur, pe urmă scade din nou, la 70 de tone – în 1973, pentru ca în 1979 să urce la 110 tone, ajungând până la 118 tone în 1985. Revoluţia din 1989 găseşte în seiful Băncii Naţionale a României numai 67 tone de aur. Ţara noastră are azi o rezervă de aproape 104 tone de aur. Pe jumătate faţă de cât aveam în anii celui de-al doilea război mondial…

„Cireada este sănătoasă”
Legat de ideea de-a se feri de comunişti şi de trupele sovietice, merită evidenţat faptul că românii care păzeau comoara de la Tismana – nu numai militari, dar şi funcţionari bancari – au început să ţină legătura cu sediul din Bucureşti al Băncii Naţionale prin scrisori cifrate. Iată un exemplu din 21 septembrie 1944, când „Parângul” trimite de la Tismana un astfel de document, în legătură cu starea tezaurului: „Totul merge foarte bine şi noi măsuri au fost luate pentru cea mai tare asigurare.

 Cireada este sănătoasă, la loc bun de păscut, iar argaţii, la posturi. La locul ei de păşune – linişte, şi lăcustele n-au dat, dar în restul ţinutului a fost prăpăd. Primele măsuri şi-au dat roadele, dar alte stoluri venind, pericolul reapare şi veghea trebuie să fie trează”.

Pribegie din 1943
Din relatările generalului Titus Gârbea aflăm ceva ce confirmă calitatea de „buncăr” naţional pe care o aveau în acele timpuri munţii din nordul Olteniei. Generalul Titus Gârbea era, în anii ‘40, comandantul trupelor româneşti din nordul Olteniei şi cel care a primit ordin să asigure paza comorii poporului român, ascunsă în Mănăstirea Tismana. Iată ce nota generalul în memoriile sale, legat de pribegia bogăţiilor româneşti în vreme de război: „Acest tezaur – 34 de vagoane, împreună cu alte avuţii consi-derabile, ca hrisoave şi documente, lucrări literare şi tablouri vestite, au fost evacuate în Oltenia şi depozitate, în secret, în cazemate şi peşteri, în mănăstiri şi în staţiuni climaterice, în case mari sau vestite, la mănăstirile Tismana şi Horezu, la Baia de Aramă şi la Baia de Fier, la Săcel şi Novaci, toate în munţii şi în pădurile Olteniei. Acest lucru s-a întâmplat în anii 1943-1944, în timpul campaniei contra URSS”.

Isărescu la Tismana
Chiar dacă pe aceste meleaguri s-a petrecut un capitol extraordinar din istoria noastră, demn de filmele cu aventuri, nu există totuşi în ziua de azi niciun indicator, un panou, ceva care să vorbească despre faptul că tot aurul României a fost ascuns la un moment dat în peştera Mănăstirii Tismana.

Singurul “indiciu” care îl poate pune pe gânduri pe turist este lacătul de la gura peşterii. Totuşi, primim şi veşti bune, în sensul că lucrurile se vor schimba în curând. Aflăm de la maica Maria, ghidul nostru, că Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a fost la Tismana, cu câteva luni în urmă. “Chiar eu l-am primit”, zice măicuţa, care l-a condus pe înaltul oaspete în fosta “casă” a tezaurului românesc. “Se va deschide în peşteră un muzeu, care să amintească de ceea ce s-a întâmplat aici cu mult timp în urmă, iar Banca Naţională ne va ajuta cu amenajarea muzeului”, a conchis ghidul.

Am aflat mai târziu, de la purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Mugur Şteţ, că există un colectiv care “pune la punct proiectul viitorului muzeu”.

“Dansul” comorilor
Nu e om la poalele Muntelui Vâlcan, în nordul judeţului Gorj, prin satele Pocruia, Izvarna sau Coşteni, dar şi mai sus, la Sohodol, care să nu-ţi vorbească de “banii care joacă”. Unii spun că au văzut flăcări ieşind din pământ, ca semn că acolo se află averea cine ştie cui, îngropată cu limbă de moarte. Un cioban din satul Sohodol, Constantin Sarcină, ne-a povestit despre “oamenii cu aparate” – cum le zice el căutătorilor de aur – care umblă prin munţi şi văi, înarmaţi cu detectoare de metal, dar şi cu hărţi ale unor posibile tainiţe aurite.

Unii nu s-au mulţumit doar cu detectorul, mergând până acolo încât au folosit trotil, ca să dea ziduri de piatră la o parte. Un caz de acest fel a fost în iunie 1977, când Miliţia a prins şi anchetat o reţea de “exploratori” care făceau “săpături” în peştera Rotată.

Semnul şarpelui
Mult mai avizat se dovedeşte profesorul Tomnoiu, care, de-a lungul ultimilor 40 de ani, a pus cap la cap legendele aurului, unele de pe timpul lui Decebal. “Am găsit semne – acel şarpe, în relief – care pot conduce la ideea că în locurile cu pricina ar putea fi comori ale dacilor, în peşterile de lângă mănăstirea Tismana, la Ponoare, Fuşteica şi Izvarna”, spune cel care a fost la viaţa sa director de şcoală şi de cămin cultural în Tismana.

 Circulă în folclorul local şi poveşti despre averile Basarabilor, ale unor călugări care ar fi zidit ulterior mănăstirea Tismana, dar şi ale unui prinţ sârb – Abramovici sau Brancovici. Bani şi odoare zidite în munţi. Se spune că până şi Tudor Vladimirescu ar fi lăsat în urma sa o astfel de ascunzătoare. “Trei comori ar fi în Şteiul Coziei”, auzim noi.

Ştei înseamnă, în graiul local, stâncă. Alte informaţii se referă la tainice ateliere în care, cu sute de ani în urmă, se prelucra arama, undeva în pustietăţile Muntelui Tihomir. “Zona asta este atât de puţin cunoscută, din păcate. Am adunat legende şi poveşti, încât aş putea să scriu trei monografii despre Tismana şi satele din jurul mănăstirii. Dar e greu să publici ceva în ziua de azi, iar eu nu am bani pentru a publica aceste lucrări”, este mâhnit profesorul, acum pensionar.

2.000 de peşteri
De ce atât de multe peşteri – peste 2.000 la număr în zona montană a judeţului Gorj? Un alt localnic, tot profesor, de data asta de geologie, la un liceu din oraşul Baia de Arama, ne-a vorbit despre aşa-numitul granit de Tismana, o rocă măcinată cu uşurinţă de izvoarele subterane. “Este o piatră propice formării cavernelor, o rocă sedimentară mezozoică”, afirmă specialistul. Problema e că multe peşteri sunt greu accesibile.

Unele au gura de acces la sute de metri altitudine, iar ca să intri acolo mai degrabă ar trebui să cobori de pe munte, decât să urci pe versant. Aşa a făcut profesorul Tomnoiu, cu ani în urmă, când a intrat în peştera Chiciura, cunoscută ca loc de taină al lui Tudor Vladimirescu. “Am coborât pe frânghie, 30 de metri”, ne-a povestit omul la un moment dat. Alte grote au, în schimb, apărători de nădejde, peste care nu se poate trece – viperele cu corn, care îşi fac simţită prezenţa mai ales în zilele cu soare torid.

DAN GHEORGHE

 

Sursa: basarabialiterara.com.md

CITITI   SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/03/31/dezinformare-si-adevar-tezaurul-ascuns-de-la-tismana/

28/07/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO:MISTERUL CHIVOTULUI LEGAMANTULUI

Dovada prezentei lui Dumnezeu

 

 

 

         Chivotul Legamantului era un scrin sacru confectionat cu scopul de a se depozita in el cele zece Porunci. “Apoi Betaleel a facut Chivotul din lemn de salcam, lumgimea lui era de 2 coti si jumatate, latimea de un cot si jumatate si inaltimea de un cot si jumatate.

L-a poleit cu aur curat pe dinauntru sip e dinafara, si i-a facut un chenar de jur imprejjur. A turnat peste el 4 verigi de aur, pe care le-a pus la cele 4 colturi ale lui: 2 verigi de o parte si 2 verigi de cealalta parte. A facut niste drugi de lemn si i-a poleit in aur.

A vbarat drugii in verigile de la cele 2 laturi ale Chivotului, casa  duca Chivotul. A facut si capacul ispasirii din aur curat; lungimea lui erade 2 coti si jumatate, si latimea de un cot si jumatate. A facut 2 heruvimi de aur batut la cele 2 capete ale capacului ispasirii, un heruvin la un capat si un heruvin la celalalt capat, heruviniii i-a facut pe capacul ispasirii la cele 2 capete ale lui.

Heruvimii erau cu aripile intinse deasupra, acoperind capacul ispasirii cu aripile lor, si uitandu-se unul la altul. Heruvinii stateau cu fata intoarsa spre capacul ispasirii” (Exod 37.1).

Disparitia Chivotului Legii a captivat nenumarati ceretatori din intraga lume. Dat fiind ca nu  exista nici o mentiune despre  distrugerea acestuia, oamenii au cautat mereu sa dezlege marele  mister. Au fost facute mai multe demersuri de catre oamenii de stiinta, cum ar fi Parker si Crotser, pentru a gasi Chivotul Legii.

Povestea muntelui Nebo, traditia irlandeza si o legenda etiopiana sustin supravietuirea Chivotului lui Dumnezeu. Trebuie insa sa precizam ca, pana astazi, nu se stie sigur unde se afla acest scrin sacru si daca Dumnezeu nil-a mai lasat pe Pamant de-a lungul secolelor.

       Dovada prezentei divine salasluia asupra Chivotului Legii zi si noapte. Preotii care slujeau inaintea lui erau consacrati cu “sfintenia acestei slujbe sfinte”. Ei purtau un pieptar cu o tesatura de pietre scumpe . Cand erau aduse probleme dificile inaintea judecatorilor, ei apelau la preoti si acestia il intrebau pe Dumnezeu, care le raspundea. Daca El era de acord , un nimb de lumina si slava stralucea pe piatra scumpa din dreapta. Daca el dezaproba, un abur sau un nor se aseza pe piatra din stanga.

Cand Marele Preot , o data pe an slujea inaintea Chivotului, Dumnezeu ii raspunea prin voce si  lasa ca razele de lumina sacre sa straluceasca pe heruvimul din dreapta, ca semn de aprobare sau favoare. Un nor se aseza peste heruvimul din stanga dace cererile erau refuzate.

Chivotul in mana dusmanilor

 Din cauza preotilor pacatosi, Eli, Hofni si Fineas, Dumnezeu a ingaduit ca Sfantul Chivot al Legii sa fie luat de dusmanii filisteni. Motivul acestei ingaduinte a fost acela de a-i arata lui Israel cat de zadarnic este  sa creada in Chivot si in acelasi  timp sa nesocoteasca  poruncile sale. Filistenii nu au ingaduit sa-l deschida.

Ei l-au detinut timp de 7 luni, timp in care Chivotul Sfant a nimicit zeullor  pagan( pe Dragon).  Intrbandu-si preotii si ghicitorii ce sa faca, au fost sfatuiti sa trimita Chivotul poporului caruia ii apartinea.

Ingerii lui Dumnezeu au condos Chivotul pus intr-un car tras de 2 vaci inapoi la Israel.

 Dar din cauza incalcarii poruncilor si a faptelor rele, Dumnezeu a ingaduit ca Israel sa mearga in robie si templul sa fie distrus. Inainte de distrugerea templului, Dumnezeu a facut cunoscuta soarta acestui catorva dintre slujitorii Sai credinciosi. Chiar inainte de distrugerea templului, acestia au luat Chivotul ce continea tablele de piatra scrise de Dumnezeu si cu mare jale si intristare l-au ascuns intr-o pestera.

A fost luat de la poporul lui Israel, din cauza pacatelor sale. Iar acest Chivot sacru este inca si astazi tainuit.

Chivotul Legamantului sau Chivotul Legii, cum se mai numeste artefactul mentionat in capitolul Exodului din Biblie, reprezinta cea mai importanta comoara a „Poporului Ales”. Pentru israeliti, el constituia cel mai sacru obiect de pe Pamant, creat de Dumnezeu Insusi, prin intermediul lui Moise, pe Muntele Sinai.

Cufarul trebuia sa adaposteasca relicvele sacre, printre care cele doua table de piatra pe care erau scrise Cele Zece Porunci si un vas cu mana din cer, care cazuse spre hrana evreilor in pustie, dupa ce trecusera Marea Rosie, cand au fost eliberati din robia Egiptului.

Ierusalimul, capitala regatului israelian si casa Templului lui Solomon, era si locul in care era gazduit Chivotul Legamantului.

In 607 i.Hr orasul a fost jefuit de catre babilonieni, sute de mii de evrei fiind ucisi. 70 de ani mai tarziu, cand israelitii s-au intors in cetate, Chivotul disparuse.

De atunci, nu se stie sigur ce s-a intamplat cu acesta relicva nepretuita, iar diferitele zvonuri au fost alimentate numai de speculatii.

Dintre acestea, cea mai raspandita este cea conform careia Chivotul ar fi fost ascuns de catre israeliti inainte de a fugi din oras, odata cu ocupatia babilonienilor.

 Locurile posibile se spune ca ar fi Muntele Nebo din Egipt sau Etiopia. Intrebarea este, insa, daca chivotul fusese ascuns de catre israeliti, de ce acestia nu l-au recuperat cand s-au intors sa-si reconstruiasca orasul?

In ciuda lipsei unor dovezi istorice, credinta ortodocsilor etiopieni in Chivotul din Aksum continua sa fie puternica. Conform legendei, in imensul sit funerar al regilor de la Aksum a fost ascuns Chivotul Legii, comoara cea mai de pret a Israelului.

 Vechi de peste 1.700 de ani si inalt de 24 de metri, Obeliscul din Aksum, in care se presupune ca se afla Chivotul, cantareste nu mai putin de 100 de tone.

Misterul ridicarii absolut incredibile a obeliscului i-a facut pe multi sa lanseze fel de fel de teorii, care mai de care mai fantasmagorice. Nici pana in ziua de azi, arhelogii nu au putut explora in intregime labirintul subteran aflat sub colosul de granit.

 Pe langa acestea, oamenii de stiinta din zilele noastre nu au reusit sa isi explice de ce labirintul subteran e pazit atit de strasnic de capcane mortale pentru oricine incearca sa exploreze tunelurile.

Unii cred ca chivotul a fost distrus de catre babilonieni, in timp ce credinta altora este ca insusi Dumnezeu a ascuns chivotul printr-o interventie divina si ca artefactul va fi gasit doar de catre cei drepti.

 Dat fiind ca nu exista nicio mentiune despre distrugerea acestuia, oamenii nu au incetat nici pana astazi sa-l caute si sa incerce dezlegarea marelui mister.

 

Chivotul legii va fi aratat lumii

 

Abuna Pauolos, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Etiopia, a anuntat ca va arata lumii intregi una dintre cele mai importante relicve ale crestinatatii,

Chivotul Legamantului sau chivotul legii, cel pe care evreii l-au purtat 40 de ani in pustie. Acesta nu a mai fost vazut de milenii, si a reprezentat poate cel mai cautat artefact din istorie, alaturi de Sfantul Graal.

 

 

 

„Cat de curand, lumea va putea admira Chivotul Legamantului, cel in care Biblia spune ca sunt pastrate tablele de lut cu cele 10 porunci, alaturi de o mostra de mana, hrana divina care i-a tinut in viata pe israeliti in lungul lor drum catre Pamantul Fagaduintei”, este declaratia soc a patriarhului etiopian, facuta in timpul intalnirii sale din Italia cu Papa Benedict al XVI-lea.Patriarhul Pauolos va fi insotit de printul Aklile Berhan Makonnen Haile Sellassie si ducele Amedeo D’Acosta.

 

 

„Chivotul Legamantului se afla in Etiopia de multe secole”, sustine Pauolos. „Ca patriarh l-am vazut de multe ori, dar numai cateva persoane au putut face acelasi lucru, pana in prezent”.

 

Conform patriarhului, Chivotul este pastrat intr-o biserica a carei locatie este tinuta secreta. Pentru a apara relicva sacra, o copie a chivotului a fost postata in absolut fiecare biserica etiopiana. Prezenta sa in Etiopia este sustinuta si de istorici, cei care atesta faptul ca artefactul a fost mutat in aceasta tara africana inca din secolul VII i. Hr.

Invatatii musulmani sustin insa ca el va fi descoperit in ultimele zile ale lumii de catre Mahdi – o figura mesianica din Islam.

Biserica Ortodoxa Etiopiana, bazandu-se pe traditie, afirma ca un cufar de lemn acoperit cu aur si decorat cu heruvimi, care se afla in grija unui preot ortodox intr-o biserica din Aksum, ar fi Chivotului Legamantului despre care se scrie in Vechiul Testament.

Conform traditiei, Chivotul a sosit in Etiopia multumita lui Menelik, fiul lui Solomon si al Reginei din Saba, care si-a vizitat ca adult tatal la Ierusalim. Aflat in Orasul Sfant, Menelik a furat Chivotul si l-a dus in Aksum, unde a fondat un regat devenind primul suveran al acestuia.

Aceasta dinastie a guvernat Etiopia pana la caderea imparatului Haile Selassie, in 1974. „Aceasta poveste a Chivotului nu este sustinuta si de documente”, a spus istoricul Richard Pankhurst pentru Associated Press.

Pankhurst este fondatorul Institutului pentru Studii Etiopiene, din capitala tarii, Addis Abeba.

Etiopia s-a convertit la crestinism in jurul anului 330, dar legenda privind Chivotul a aparut doar in secolul al XII-lea, intr-o proba a dinastiei conducatoare de a se declara urmasa regelui Solomon. In ciuda lipsei unor dovezi istorice, credinta ortodocsilor etiopieni in Chivotul din Aksum continua sa fie puternica.

Ei ii atribuie calitati mantuitoare, si chiar si castigarea independentei tarii. Etiopia este exclusiv tara africana care nu a fost colonizarii in sensul strict al cuvantului, desi intre 1936 si 1941 a fost ocupata de fascistii italieni.

In cadrul sarbatorii Temket, credinciosii poarta chivote in procesiune. Acestea sunt din lemn si simbolizeaza Chivotul Legamantului.

Toate bisericile dispun de un astfel de chivot. In timpul procesiunii el este transportat acoperit cu un val si nu poate fi vazut de oameni. Credinciosii danseaza si canta in jurul lui, sarbatoarea continuand pana noaptea tarziu. In ziua urmatoare credinciosii sunt stropiti cu apa, din care unii iau acasa.

Tinerii si copiii obisnuiesc sa incheie celebrarea facand baie intr-un rau sau intr-o piscina.

Bibliografie (Surse):

 

WorldNetDaily

http://en.wikipedia.org/wiki/Ark_of_the_Covenant
http://www.rufon.org/forum/index.php?action=printpage;topic=2545.0
http://www.descopera.ro/dnews/4598555-chivotul-legamantului-va-fi-dezvaluit-de-patriarhul-etiopiei
http://www.wnd.com/index.php?fa=PAGE.view&pageId=102119

http://www.razboiulnevazut.com/chivotul-legii-va-fi-aratat-lumii.html

 

18/05/2010 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: