Uniația – un mare fals istoric

„Totdeauna furtunile m-au fascinat. Oricât ar fi fost de dramatice le contemplam dezlănţuirea cu o bucurie ciudată, cu un sentiment pe care l-aş numi frică contemplativă, chiar dacă termenul este hazardat” . (Ana Maria Marin von Saanen).

Varianta cercetătorului Ovidiu Ghitta privitor la unirea cu Roma.

Conciliul de la Trento a impus procesul de convertire la „dreapta credinţă” catolică, de îndreptare a „ereticilor” şi a „schismaticilor” pentru a putea fi integraţi în Biserica latină. În urma dialogului posttrentin cu liderii Bisericilor locale din statele conduse de suverani latini, Proiectul de „unire” a debutat cu Polonia-Lituania (1595-1596) şi Croaţia-Slovenia (1611).

Prima încercare de convertire a „schismaticilor” ortodocşi a făcut-o iezuitul bănăţean Gheorghe Buitul pe la 1625, cu ierarhul Vadului, dar a eşuat.

În secolul al XVII-lea confesiunea calvină în Ardeal devenise religie de stat, ridicându-se astfel împotriva extinderii ameninţătoare a catolicismului. Mişcarea clerului rutean din Ucraina Superioară favorabilă unirii, l-a determinat pe principele Ardealului Gheoghe Rakoczi I, să-l convingă pe vlădica de la Muncaci, Vasile Tarasovici, să adere deschis la unirea cu Roma în 1640.

Transilvania de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, trecea prin mari tulburări, socio-politice generate de stăpânirea habsburgică, instaurată după înfrângerea Turciei din 1683.

Mihail Apaffi principele Ardealului (1661-1690) prin acordul de la Viena 1686 şi tratatul încheiat cu habsburgii la Blaj în 27 Octombrie 1687, a pus la dispoziţia imperialilor care au pătruns cu armata în principatul românesc 12 cetăţi şi oraşe, întreţinerea şi contribuţii băneşti substanţiale, în schimbul domniei ereditare a principelui. Sub presiunea generalului Caraffa, la 9 Mai 1688, Dieta Transilvaniei acceptă protectoratul Austriei.

Împăratul Leopold I (1658-1705) a emis la 4 Decembrie 1691, Diploma leopoldină-Constituţia Transilvaniei în 18 puncte, care rămâne valabilă peste un secol şi jumătate. Principatul urma să fie condus de un guvernator ales de Dietă, confirmat de Curte, un guvern şi o Cancelarie aulică transilvană cu sediul la Viena.

Toate aceste măsuri aveau drept scop pierderea pentru totdeauna al oricărui vis al Transilvaniei de a-şi recăpăta independenţa.

Diploma leopoldină prevedea privilegii doar pentru cele trei etnii: ungurii, saşii şi secuii şi drepturi pentru 4 religii: catolică, luterană, calvină şi unitariană.

Poporul român şi religia sa ortodoxă împământenite milenar erau doar „acceptate”, legiferându-se astfel jugul întreit: naţional, social şi religios.

Pacea de la Carloviţ din 26 Ianuarie 1699, aduce Transilvania sub jugul habsburgic până la Consfinţirea Marii Uniri de la 1918.

Consolidarea stăpânirii habsburgice în Ardeal şi-a asumat-o Biserica romano-catolică, care a trecut imediat la măsuri extreme faţă de creştinii ortodocşi români, privind atragerea acestora la unirea cu Biserica papei şi ruperea relaţiilor lor cu fraţii din cele două Ţări valahe ortodoxe.

Preoţii ortodocşi din Ardeal aveau aceeaşi stare cu iobagii, graţie prozelitismului calvino-luteran impus de conducătorii calvini. Istoricii iezuiţi şi cei greco-catolici au impus samavolnic acelei epoci tulbure: „un pretins sinod de « unire » în 1697”.

Pretinsa unire cu Roma a fost o distribuţie presupusă, propusă şi ajustată după un scenariu papal foarte prost, chiar pontifical de prost.

Atribuirea actului de unire Mitropolitului Teofil al Ardealului şi a celor 12 protopopi în 1697, se infirmă prin mai multe argumente logice şi raţionamente foarte clare:

– mitropolitul Teofil a trecut Dincolo…, la 12 Iulie 1697;

– urmaşul său Atanasie, care a semnat la Bucureşti un Îndreptar dogmatic liturgic şi canonic în 22 de puncte, a fost hirotonit arhiereu de către mitropolitul Ungrovalahiei Teodosie, la 22 Ianuarie 1698 ;

– iezuitul Paul Ladislau Baranyi din Alba Iulia a prezentat Curţii de la Viena în Septembrie 1697, un memoriu al <<statului catolic>> transilvan anticipând dorinţa românilor de a se uni cu Roma;

– „rezoluţia” împăratului Leopold a apărut pe 14 Aprilie 1698, cu libera unire a românilor cu oricare din cele 4 religii oficiale;

– la 2 Iunie 1698, cardinalul Leopold Kollonich, adaugă un amendament la primul punct din cele 4 obligatorii: Papa este capul întregii Biserici, specificându-se că vor beneficia de privilegiile Bisericii Romei şi preoţilor latini, numai clerul unit care va crede şi va mărturisi toată învăţătura romano-catolică, plus cele 4 puncte cheie;

– 3 procese verbale ale pretinsului Sobor din Februarie 1697, scrise de iezuiţi ulterior în cărţile lor;

 – lipsa adevărului rezultă și din faptul că semnarea actelor are loc în Martie şi Iunie, deşi Soborul s-a ţinut zice-se în Februarie 1697;

– cât de bine cunoşteau protopopii limba latină?;

– dacă unirea a avut loc în 1697, de ce s-a mai încercat unirea din 1698 ?;

– de ce s-a perfectat unirea abia în anul 1701?!

  Românii rămâneau ortodocşi dar, treceau de sub camilafca greacă sub tiara catolică; cultul rămânea acelaşi, cel tradiţional, dar era vasal celor patru puncte iezuite deosebite şi definitorii:

1. Papa este capul întregii Biserici;

2. Sfînta Împărtăşanie se poate face şi cu pîine nedospită (azimă ca la iudei);

3. Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul (filioque);

4. În afară de rai şi iad mai există un loc curăţitor numit purgatoriu.

Actul-stigmat presupus „Manifest de unire”,Actul incriminator pentru catolici şi habsburgi de-a pururea, este o falsă „carte de mărturie”, aparent semnată de 38 de protopopi la 7 Octombrie 1698.

Actul grosolan arată un caiet subţire ce conţine 3 file: primele 2 file sunt de fapt o coală îndoită, iar a 3-a filă este o jumătate tăiată dintr-o coală, lipită de coala îndoită. Prima pagină conţine declaraţia de unire… în 14,5 rânduri la care s-a adăugat sigiliul.

După ce s-au mai gândit făptaşii răi, au adăugat un „post-scriptum” din 13 rânduri scrise mărunt pentru a încăpea în aceeaşi pagină.

Pagina a II-a conţine aceeaşi declaraţie de unire, dar redactată în latină. Diferenţele dintre textul în română şi cel în latină sunt esenţiale şi uşor de observat.
Cercetările iluştrilor istorici: Nicolae Densuşianu, Ştefan Lupşa, Silviu Dragomir, Ioan Crişan şi Gheorghe Popovici aduc la lumină falsul grosolan al secolului. Faţă de actul mârşav, istoricul unit, dar român Nicolae Densuşianu scria:

„Avem înaintea noastră o traducere din cele mai mişeleşti şi criminale, falsificarea unui document public, a unui tratat politico-bisericesc, pentru a supune poporul român catolicilor şi a desfiinţa Biserica română din Alba Iulia…”. (Nicolae Densuşianu, Independenţa bisericească a Mitropoliei române de Alba-Iulia, Braşov-1893, p. 44).

Pe paginile 3, 4, 5 se află presupusele semnături ale celor 38 de protopopi, în realitate ele au fost luate din dosarul cu semnături ale unui sobor anterior, parafate cu 37 de peceţi, doi dintre ei folosind aceeaşi pecete.

Pe pagina 5, urmează imediat după semnături, în 7 rânduri un „codicil”, în realitate fiind o redactare prescurtată a post-scriptumului de pe prima pagină. Expertizele grafologice au demonstrat  că Codiciliul a fost scris chiar de ierarhul Atanasie. Pagina 6 rămânând nescrisă, nu sunt comentarii.

Apariţia alături de protopopi a „popii besericilor rumâneşti”, este un non sens nemaiîntâlnit în niciun alt act sinodal. Numele localităţilor protopopilor transcrise în latină prezintă grave greşeli, indicând ca autor al lor un iezuit. Puse faţă în faţă „manifestul de unire”, post-scriptumul şi codicilul arată deosebiri esenţiale: prima ţine partea latinilor, dogma papală, celelalte două impun categoric păstrarea integrală a dogmei ortodoxe.

Atunci protopopii români semnatari pentru ce şi-au mai dat adeziunea?! Lipsind semnătura mitropolitului întregul act este nul!

Iată şi punctul greu de vedere, autoritar al ilustrului istoric Silviu Dragomir: „N-ar fi exclus ca protopopii să fi semnat un alt act, punându-se în locul lui declaraţia de unire. Probabil că acel act cu semnăturile protopopilor era format din două foi, aşezate una într-alta, din care primele trei pagini erau cu semnături, iar celelalte albe.

Plăsmuitorul a întors ultima foaie albă (p. 7 şi 8) în fruntea actului, devenind paginile 1 şi 2, pe care s-au scris textele de care ne-am ocupat mai sus (român şi latin). Nemaifiind aşezate acum una într-alta, în formă de caiet, ultima foaie a fost tăiată în două, jumătatea cu semnăturile fiind lipită de celelalte foi (devenind p. 5, cu semnături şi 6, albă)”. (Silviu Dragomir, Istoria desrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol. I, Sibiu-1920; Românii din Transilvania şi unirea cu Biserica Romei, în B.O.R., LXXX, 1962; Ioan Crişan, Geschichte der Kirchlichen Union der Rumănen im Siebenburgen unter Leopold I, Hermanstadt, 1882; George Popoviciu, Uniunea românilor din Transilvania cu Biserica romano-catolică sub împăratul Leopold I, Lugoj-1901; Ştefan Lupşa, Biserica ardeleană şi „unirea” din anii 1697-1701, în B.O.R., LXVI, 1948; „Unirea” ardeleană în 1700 după întoarcerea lui Atanasie din Viena, în Anuarul XXV al Institutului Teologic Universitar, Sibiu, 1948-49)

Concluzii

Este cert că dacă documentul ar fi fost real ar fi trebuit să aibă forma unui act sinodal scris pe o coală întreagă, fără adaosuri, fără foi lipite, conţinând expres pe acelaşi rând semnăturile mitropolitului şi cea a notarului-secretar, apoi dedesubt semnăturile protopopilor .

Analizând documentul presupus că certifică acordul clerului ortodox se poate observa ușor că, în fapt, este  vorba de emiterea unui act fals cu ”bună intenţie” pentru a părea o declaraţie autentică. Este evident că hotărârea de unire nu s-a luat în sobor ,semnăturile reale  ale protopopilor au fost culese fie dintr-un act anterior, fie individual la trecerea lor prin Alba Iulia.

Nici o sursă a vremii respective nu consemnează ţinerea unui Sobor la 7 Octombrie 1698, protestul braşovenilor conduşi de Pater Ianoş şi Gavriil din anul 1701, nu face referire la pretinsul Sobor din 1698. Rezultă deci că întregul „manifest de unire” nu este altceva decât un act fals de uniaţie săvârşit de iezuiţi sub imperativul „divide et impera” și că, în fapt,  a fost opera cardinalului Kollonich şi a împăratului Leopold I. Plăsmuirea în fals a 3 Soboare de presupusă unire: 1697 cu 12 protopopi, 1698 cu 38 de protopopi, iar în 1700 cu 54 de protopopi,trebuia să conducă la unirea ortodocșilor transilvăneni  de  „de bună voie” cu Biserica Romei.

Actul oficial politic de atestare a Bisericii unite din Ardeal, recte a Eparhiei greco-catolice a fost emis de împăratul Leopold I, prin Diploma sa din 19 Martie 1701. În realitate doar o parte infimă a clerului (preoţii) au îmbrăţişat uniaţia, care afirma că nu-i rupe de tradiţia lor şi pentru interese materiale. O realitate dureroasă este faptul că bisericile ortodoxe au devenit peste noapte proprietate a noului cult, mare parte dintre credincioși neînțelegând ce   se întâmpla de fapt și continuând să meargă la slujbă în biserica satului.

Uniația a fost deci un mare fals istoric și, poate, cel mai mare sacrilegiu creștin girat politic de papalitate, subliniază Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio în https://www.art-emis.ro/istorie/reforma-in-transilvani

CINE A CREAT COMUNISMUL ŞI CINE AU FOST CAPII REGIMULUI CRIMINAL COMUNIST INSTAURAT ÎN RUSIA?

 

 

 

 

CINE A CREAT COMUNISMUL?

  
 

Ca să răspundem la această întrebare, ne servim de citate din cartea: „Complotul împotriva Bisericii”, (The Plot Against the Church), apărută în 1962 , a cărei documentaţie este bazată pe arhivele Bisericii Catolice şi la care au lucrat 7 cardinali.

A apărut sub semnătura Maurice Pinay, în limbile italiană, germană, spaniolă şi engleză, în timpul Conciliului Vatican II.

Cităm din a 3-a ediţie engleză, publicată în „Christian Book Club of America”, P.O.Box 566, Palmdale, CA, 93550, pag. 39-65:

 

„Nu există nici o îndoială că evreii sunt cei care au inventat comunismul, că ei au fost instigatorii dogmei pe care s-a construit acel sistem monstruos care stăpâneşte cu o autoritate absolută cea mai mare parte a Europei şi Asiei, care agită ţările din America, şi cu o progresie sigură inundă peste popoarele creştine ca un cancer mortal, ca o tumoare care devorează constant sâmburele naţiunilor.”

„Dar evreii sunt de asemenea inventatorii şi directorii metodelor comuniste, ai tacticii de luptă efectivă, a insensibilei şi total inumanei politici guvernamentale şi a agresivei strategii internaţionale. Este cu totul dovedit că teoreticienii comunismului au fost toţi evrei… cât şi revoluţionarii experiemntaţi, care şi-au ascuns de ochii lumii originea lor şi adresele unde trăiau.”

Cartea susține şi existenţa unei conspirații evreieşti împotriva Bisericii Catolice, a unui  conflict între iudaism și Biserica Catolică încă de la început, implicarea evreiască în mișcări anti-catolice precum francmasoneria și comunismul și acţiunile evreieşti concertate vizând infiltrarea Bisericii Catolice și a unor organizații  catolice, cum ar fi Ordinul iezuit.

Ea descrie şi implicarea evreilor în primele persecuții ale creștinilor din Imperiul  Roman în timpul domniei împăratului  Nero și implicarea acestora în erezii, precum arianismul.  

În continuare, Maurice Pinay dă biografiile lui Marx, Engels şi a celorlalţi doctrinari marxişti.

CINE AU FOST CAPII REGIMULUI COMUNIST ÎN RUSIA?

„Cum nu există nicio îndoială că evreii au creat comunismul, tot aşa nu există nicio îndoială că ei au fost aceia care l-au şi pus în practică.

Chiar înainte ca bolşevismul să se fi instaurat în Rusia, conducătorii şi organizatorii mişcărilor comuniste în totalitatea lor au fost aproape exclusiv evrei…. Dar în Rusia, unde comunismul a fost introdus pentru prima dată, … paternitatea evreiască a organizării sistemnului, cât şi a practicii aplicate nu lasă nicio îndoială…. În concordanţă cu date irefutabile, care au fost în întregime dovedite şi recunoscute de către toţi cei care s-au ocupat de această problemă, opera comunistă a evreilor în patria Ţarilor este atât de puternică, încât este total de prisos să se încerce a se nega că acest triumf dezastruos ar fi monopolul lor.”

Este suficient să înşirăm numele celor care au format guvernul şi principalele organe ale Uniunii Sovietice pentru a ne da seama cât de dreaptă şi de categorică este această afirmaţie.”

Urmează lista:

 

1. Vladimir Ilici Ulianov Lenin, evreu după mamă, preşedintele Sovietului Suprem.

2. Leo Trotsky (Lew Davonovich Bronstein), evreu, comisarul Armatei şi Marinei.

3. Josepf Visarionovich Stalin (Josiph David Vissarionovich Djugashvili-Kochba), evreu din Georgia, Comisar pentru Naţionalităţi.

4. Chicherin, rus, Comisar pentru Afacerile Externe.

5. Grigore Zinoviev (Apfelbaum), evreu, Comisar pentru Interne.

6. Kohen (Volodarsky), evreu, Comisar pentru Presă şi Propagandă.

7. Samuel Kaufmann, evreu, Comisar pentru Proprietăţi Rurale.

8. Steinberg, evreu, Comisar pentru Justiţie.

9. Schmidt, evreu, Comisar pentru Lucrări Publice.

10. Ethel Knigkisen, evreică, Comisar pentru Aprovizionare.

11. Pfenigstein, evreu, Comisar pentru Refugiaţi.

12. Schlichten, evreu, Comisar pentru Confiscări de Imobile.

13. Lurie, evreu, Preşedinte Consiliul Suprem Economic.

14. Kukor (Kukorsky), evreu, Comisar pentru Comerţ.

15. Spitzberg, evreu, Comisar pentru Cultură.

16. Urisky (Radomilsky), evreu, Comisar pentru Alegeri.

17. Lunacharsky, rus, Comisar pentru Şcolile Publice.

18. Simasko, evreu, Comisar pentru Sănătate,.

19. Protzian, armean, Comisar pentru Agricultură.

Instituţii
(Conducere, înalţi funcţionari)

1. Comisariatul pentru Interne: Din zece, toţi evrei.

2. Comisariatul pentru Afacerile Externe. Din 17, unul german, 16 evrei.

3. Comisariatul pentru Economie: Din 14, unul rus, 13 evrei.

4. Comisariatul pentru Justiţie: 8 înalţi funcţionari, toţi evrei

5. Comisariatul pentru Educaţia Publică: Din 7, toţi evrei.

6. Comisariatul Armatei: Din 14, toţi evrei.

7. Comisariatul Sănătăţii: Din 5, toţi evrei

8. Sovietul Suprem al Comerţului: Din 14, toţi evrei.

9. Primul Consiliu al Soldaţilor şi Muncitorilor: Un preşedinte şi doi vice-presedinti: toţi trei evrei.

În 502 posturi ale organizaţiilor de prim rang în conducerea statului în primii ani după revoluţie, 459 posturi erau ocupate de evrei, şi numai 43 au fost ocupate de creştini de diferite naţionalităţi.

În lumina acestor date, cine a complotat şi a condus la victorie revoluţia bolşevică rusă, dacă nu evreii?

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/06/04/92315/Adevărul despre instaurarea comunismului în Rusia. VIDEO

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/10/30/cum-a-finantat-wall-street-ul-revolutia-bolsevica-planul-marburg-video/

Surse: 

http://en.metapedia.org/wiki/The_Plot_Against_the_Church

http://ioncoja.ro/istoria-ultimilor-100-de-ani-rezumat/comment-page-1/

Cine a creat Islamul si cu ce scop. VIDEO

 

 

Articolul de mai jos, este relatarea lui Alberto Rivera, fost membru al ordinului Iezuit, referitor la aparitia Islamului si rolul pe care l-a avut Roma catolica in tot acest plan.

Alberto Rivera a murit in conditii suspecte.
Se crede ca el a fost asasinat de catre serviciul de contraspionaj al Iezuitilor.

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Alberto_…
http://video.google.com/videoplay?doc…
http://www.americanholocaust.50megs.c…

 

Iata relatarea sa:

În lecţia de la Vatican, cardinalul iezuit Bea ne-a spus următoarea relatare:

Aceste scrieri sunt ascunse (secrete) deoarece ele contin informatii care arata legatura dintre Vatican si aparitia Islamului.
Ambele parti au asa de multe informatii, una despre alta, incat daca ar fi declasificate (facute publice), s-ar crea un scandal asa de mare incat asta ar fi un dezastru pentru ambele religii.

O doamnă arabă bogată care era o adeptă credincioasă a papei, a jucat un rol copleşitor în această dramă. Era o văduvă şi se numea Khadijah.

Îşi dăruise averea „Bisericii Mamă” şi se retrăsese la o mănăstire de maici.

În timpul şederii acolo, i s-a dat o sarcină ciudată (misiune) şi a fost trimisă înapoi în lume. Misiunea ei era să găsească un tânăr strălucit care să poată fi folosit de Vatican să creeze o religie nouă, un om care să devină Mesia pentru copiii lui Ismael. Ea îl găsi curând pe tânărul Mahomed şi se căsătoriră.

http://en.wikipedia.org/wiki/Khadijah…
http://www.islamfortoday.com/khadijah…

 

Nota:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam

In ro.wikipedia, veti gasi suficiente informatii pentru a intelege substratul intalnirii lui Khadijah cu Mohamed.
Aceasta este cea care il pune in contact cu un bun „consilier” romano-catolic.

Khadijah avea un văr pe nume Waraquah care, ca şi ea, era un foarte credincios romano-catolic.
El avea o mare influenţă asupra lui Mahomed.

Vaticanul îl aşeză pe Waraquah ca pe un important sfătuitor (consilier) al lui Mahomed.

Roma îşi găsise omul, iar banii nu erau o problemă.
I-au fost trimişi profesori tânărului Mahomed şi el trecu prin pregătiri intense.
Mahomed „devoră” lucrările „sfântului” Augustin sub învăţătura lui Waraquah şi deveni un devotat al operelor sale.

Acesta îl pregăti pentru „marea sa chemare”.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam
http://en.wikipedia.org/wiki/Waraqah_…

Mahomed s-a autointitulat „Mesagerul lui Dumnezeu”.
El a înfiinţat marea religie a islamului. În mai puţin de 20 de ani după moartea sa, armatele lui învingeau imperiile Bizantin şi Persan, iar mai târziu aceste armate s-au năpustit în Europa. Profetul Mahomed era uluitor.

Mai întâi aş vrea să-ţi descriu religia islamică aşa cum o vede lumea.

Apoi îţi voi împărtăşi ceea ce am învăţat la Vatican, despre cum a venit Islamul la existenţă în realitate. Vei fi şocat. Ceea ce îţi voi spune este cea mai incredibilă istorie a intrigii pe care ai auzit-o vreodată.

În felul următor vede lumea marea religie islamică fondată pe profetul Mahomed, care acum circa un miliard de adepţi.

Oraşul lor preasfânt este numit Mecca şi se află în Arabia Saudită. Acest oraş este deasemenea locul naşterii profetului Mahomed.

Islamul declară că Avraam şi Ismael au construit „Casa lui Dumnezeu” alături de izvorul (Zamzam) care a salvat viaţa lui Ismael şi a mamei sale Hagar.

„Casa lui Dumnezeu” originală era mult mai mică comparativ cu cea nouă în formă de cub cu latura de 18 metri, cu structură de piatră, care a înlocuit-o pe prima. Ea este numită Kaaba (Casa lui Dumnezeu).

Credincioşii musulmani din toată lumea se roagă de cinci ori pe zi în direcţia acestui loc sfânt, vorbind direct dumnezeului lor – Alah – fără intermediar.

La Mecca, credincioşii musulmani înconjoară Kaaba vărsând lacrimi, cerând binecuvântări şi milă, tânjind după compania lui Alah în rai.