POLONIA VA PUBLICA SEPARAT DE RUSIA PROPRIUL RAPORT PRIVITOR LA CAUZELE ACCIDENTULUI AVIATIC DE LA KURSK

Polonia a publica propriul raport in legatura cu  accident aviatic de la Smolensk, în februarie

 Polonia va publica in luna februarie propriul sau raport cu privire la cauzele prăbuşirii avionului presedintelui  Kaczynski, relateaza  presa poloneza, citând  purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne polonez, Malgorzata Wozniak.

Autorităţile ruse în domeniul aviaţiei au publicat pe 12 ianuarie a.c. ,un raport  in care concluzionau  ca a fost vorba de o eroare de pilotaj,  ca principala cauza a tragediei care l-a ucis pe preşedintele Lech Kaczynski în aprilie anul trecut, în vestul Rusiei. Raportul a stârnit critici din partea experţilor polonezi .

Polonia a  creat o comisie de investigare a cauzelor tragediei, condusă de ministrul Jerzy Miller.

„Comisia  ministrului Miller doreşte să publice concluziile sale raport în februarie .Este vorba despre versiunea finală a raportului,” a spus Wozniak.

Anterior agenţia poloneza de ştiri PAP, a spus, citându-l pe  Miller, că raportul  privitor la catastrofa aviatica  va fi gata în luna ianuarie.

 

VARŞOVIA, 17 ianuarie (RIA Novosti)

Publicitate

Teoria Conspiratiei: SEMNE DE INTREBARE LEGATE DE CATASTROFA AVIATICA DE LA BALOTESTI

Secretele accidentului aviatic de la Baloteşti

Vineri, 10 decembrie 2010

În ciudata lume a conspiraţiilor se vorbeşte de faptul că spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad si, prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautica de la Balotesti. Cităm declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informatiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prabusit la Balotesti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata în actiunea româneasca de spionaj de la Malta”.

O aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului International Bucuresti – Otopeni, dupa aproximativ doua minute de la decolare.

În accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata în 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate pe ruta Bucuresti – Bruxelles, relateză enigme conspiratii.blogspot.com.

Desigur, este greu de crezut ca în România am putea asista la o asemenea desfasurare complexa de forte, ca în filmele de spionaj, dar… ce scria presa în 20 mai 2008: „Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Balotesti, este de negasit. Consiliul Superior al Magistraturii încearca sa afle cum au disparut documentele, înainte ca procurorii sa se pronunte asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatica”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului si Curtii de Apel Bucuresti, dar si cele ale Parchetului Curtii Supreme. Verificarile au dus la concluzia ca dosarul accidentului aviatic nu a fost solutionat de nici unul din aceste parchete.

Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitati de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigatiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii sa reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sa le reconstituie.

LECTIA KACZYNSKI

Basarabia este şi ea un Katyn. Din întâmplare sau prin destin, ea a repetat soarta «Katynului polonez» sub toate formele posibile, inclusiv împuşcarea din ceafă. Polonezii şi moldovenii, Varşovia şi Chişinăul sunt, însă, fenomene total diferite.

Săptămâna trecută, la Chişinău, Ambasada Poloniei organiza, la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie, o expoziţie în premieră, absolut inedită, de care Moldova avea nevoie. Şi nu pentru că nu şi-ar avea propriile tragedii, ci pentru că o tragedie sesizată de la o parte este o lecţie care se învaţă, nu ştiu de ce, mai uşor.

 Evenimentul care s-a produs nu este deloc unul cultural, ci mai degrabă unul politic, ieşit cu greu din anonimatul istoriei şi recunoscut până acum cu doar jumătate de gură de Rusia.

 E vorba de tragedia de la Katyn (Rusia), din 3 aprile-9 mai 1940, în urma căreia au fost masacraţi de către NKVD-ul sovietic circa 23 mii de polonezi — elita clasei militare, politice, intelectiuale, administrative şi de afaceri. Expoziţia face parte din categoria evenimentelor care rănesc şi dor. E o lucrare impresionantă, construită pe materiale de arhivă — scrisori, fotografii de familie, fotografii de la locul tragediei, documente oficiale secrete — toate scoase fără jenă în public şi mediatizate peste tot în lume de către instituţiile diplomatice ale Poloniei. Repet: mediatizate în lume de către instituţiile diplomatice ale Poloniei. Cred că asta ar fi lecţia cea mai importantă (nu singura), pe care o avem de învăţat în cazul acestei expoziţii. Pentru că ea vine din verticalitate şi demnitate.

 Naţională şi istorică. În acest sens, ar fi fost extraordinar dacă Ambasada Poloniei ar fi cerut concursul preşedintelui Parlamentului pentru amplasarea expoziţiei la Palatul Republicii, acolo unde îşi ţine acum şedinţele Parlamentul, ca cei care i se mai închină lui Stalin să poată vedea cel puţin Katynul polonez dacă nu vor să-l recunoască pe cel din Basarabia.

Aşa mureau regii

La inaugurarea expoziţiei, însărcinatul cu afaceri al Poloniei în R. Moldova, Marcin Nosal, a vorbit despre tragedia de la Katyn, fără să ocolească noţiunile de crimă, criminali, adresa şi numele lor. A vorbit şi despre «drumul Golgotei» prin care au trecut polonezii până a ajunge la adevărul pe care Moscova, prin Medvedev, l-a recunoscut public (după cea de-a doua tragedie de la Katyn), chiar dacă a trecut totul pe seama lui Stalin.

Moscova i-a minţit pe polonezi zeci de ani, convinsă că le va putea omorî speranţa de a mai vrea să ştie vreodată ce a fost şi cum a fost în 1940 la Katyn, dar nu a fost să fie. Moartea, peste 70 de ani, în aceeaşi Rusie, la acelaşi Katyn, a delegaţiei Kaczynski, este uluitoare ca exemplu de manifestare a spiritului de protest anticrimă şi a demnităţii de a pune adevărul şi onoarea mai presus de toate.

Aşa ştiau să moară doar regii. În timpul în care M. Nosal făcea prezentarea expoziţiei, încercam să evaluez cam câţi dintre ambasadorii noştri sau oficiali de la Externe au organizat în străinătate vreun eveniment similar celui polonez, legat de tragediile noastre din Transnistria sau Basarabia de după 28 iunie 1940: lagăre, deportări, colectivizare, beciuri de execuţie, gropi de var, foamete, case de nebuni…

Am întrebat muzeiştii şi nu au avut ce-mi spune. De ce? Nu avem arhive? Nu avem cu ce sau nu avem cu cine? În contrast cu expoziţia, îmi amintesc de toată foiala «patriotică» şi «pragmatică» de la Chişinău în ajun de 9 mai: câte voci au strigat în favoarea plecării lui M. Ghimpu la parada de la Moscova? Toate, cu excepţia lui Ghimpu. De ce? Ca «să nu ne deteriorăm relaţiile cu Rusia». Ce a urmat? Pactul de la Kiev, Medvedev-Ianukovici de reîmpărţire a influenţelor în R. Moldova, fără consultarea Chişinăului. Alt exemplu, de data asta în contextul expoziţiei: deportările sau condamnarea comunismului. «Comisia Cojocaru» nici nu reuşise să prezinte Parlamentului raportul şi propunerile, că M. Lupu, D. Diacov şi tot PDM-ul au şi făcut-o pe avocaţii comunismului: «să condamnăm comunismul, dar nu acum», «să eliminăm simbolica comunistă, dar mai târziu», etc. Sau, reacţia aceluiaşi Lupu la sugestia Comisiei Cojocaru că Rusia ar fi să plătească R. Moldova despăgubiri de pe urma ocupaţiei sovietice: «nu vom cere recompense, Moldova nu a fost sub ocupaţie», — anunţa Lupu, considerentele fiind aceleaşi: «bunele relaţii cu Rusia».

 Pun cap în cap două raţiuni politice: Varşovia şi Chişinăul. Prima, graţie acestei raţiuni, procedează exact ca şi evreii, balticii, nemţii, armenii şi scoate adevărurile în faţă. «Ai noştri», dimpotrivă, le bagă sub fustă. Mă întreb: polonezii nu vor şi ei, la fel ca şi «ai noştri», relaţii bune cu Rusia?

Sigur că vor, numai că, spre deosebire de moldoveni, polonezii refuză să mai facă aceste relaţii pe contul propriei demnităţi şi istorii. Moartea lui Kaczynski e o lecţie pe care ruşii o vor ţine minte multă vreme, dacă nu vor uita de ea polonezii.

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com