12 ianuarie 1483 – Domnița Elena,(Olena Voloșanca), fiica lui Ștefan cel Mare, s-a căsătorit cu Ivan, fiul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea

Foto: Actrița Sofia Nikitchuk, Miss Russia 2015, în rolul Olenei Voloșanca, în serialul istoric rusesc „Sophia” (2016). Sursa: https://www.historia.ro/ calendar-12-ianuarie.

 Evdochia, prima soţie a domnului moldovean Ștefan cel Mare, descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lituaniei. După mamă, Evdochia se înrudea cu marii cneji ruși.

S-a stins din viaţă după patru ani de căsnicie, în noiembrie 1467,ca urmare a complicațiilor survenite la nașterea unui copil, lăsând în grija voievodului doi copii mici, pe Alexandru și pe Elena, conoscută și ca Olena Voloșanca (românca), viitoarea soție a prințului moștenitor al tronului moscovit Ivan al III-lea.

Doamna Evdochia a fost înmormântată la Biserica Mirăuţilor din Suceava, vechea mitropolie a Ţării Moldovei, căci la Putna încă nu se terminaseră lucrările de construcţie.

Alexandru, cel dintâi născut al voievodului moldovean, moștenitorul prezumtiv al lui Ștefan cel Mare a beneficiat de un statut privilegiat după căsătorie, tatăl acordându-i titlul de voievod și permiţându-i să aibă dregători și slujitori deosebiţi, adică o „Curte” proprie, separată de cea a lui Ștefan cel Mare.

Numai că Alexandru a murit în condiţii prea puţin cunoscute, la 26 iulie 1496, într-un context în care relaţiile dintre Moldova și Polonia deveneau tot mai încordate.

Primul copil al lui Ștefan cel Mare a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţa, unde își dormea somnul de veci și bunicul lui Ștefan, Alexandru cel Bun.

Despre fiul cel mare a lui Ştefan, Alexandru, născut în jurul anului 1464 şi mort în 1496, nu se ştie nici pînă astăzi cu certitudine dacă era al Evdokiei sau al unei anume Maruşca.

Ștefan pornise negocieri pentru o alianță dinastică încă din 1479. Voia să-și mărite fata cu Ivan Ivanovici (moştenitorul cneazului Moscovei).

În acest scop i-a scris cumnatei sale Teodosia, sora răposatei doamne Evdokia Olelkovici de Kiev și mătușa Olenei, care era rudă și cu familia princiară moscovită.

Foto: Ivan III-lea Vasilievici cel mare, cneaz al Moscovei (1462-1505)

Așa se face că în 1480 sau 1481 la Suceava a ajuns o solie de la Ivan Vasilievici al III-lea, care venea să ceară mâna domniței. Logodna s-a făcut chiar la Suceava, moștenitorul cneazului fiind reprezentat prin procură de nobilul Mihai Pleştev.

Fără să-și fi văzut vreodată viitorul soț, domnița a fost nevoită să pornească la drum, însoțită de boierii Lascu, Sînger şi Gherasim cu jupânesele lor. În drumul spre Moscova, Olena a trecut prin Polonia, unde Regele Cazimir a primit-o cu fast și i-a făcut daruri. La Moscova, suita domniței a ajuns în postul Sfântului Filip.

Întâmpinată de mama cneazului Ivan III-lea, Maria Iaroslavna, Olena a fost găzduită, până la celebrarea cununiei, la mănăstirea Voznesenskaia.

Tot prin mijlocirea mamei cneazului ajunge Olena (Elena) să-și întâlnească viitorul mire, pe Ivan cel tânăr, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei.

Căsătoria a avut loc de Bobotează, pe 12 ianuarie 1483.

În toamna anului următor, la 10 octombrie 1484, Elena a născut un fiu, botezat Dimitrie.

 Poziția lui Ivan cel Tânăr era doar în aparență sigură. Încă din 1468, tânărul Ivan Ivanovici îl însoţea pe tatăl său în incursiunile pe care acesta le făcea în hanatul Cazan.

Din 1471, a fost chiar asociat la domnia tatălui său. În această calitate a fost chiar lăsat să administreze Moscova și a condus oștile rusești în bătălia de la Ugor (1480).

De altfel, între anii 1483-1490, nimeni de la curte nu se îndoia că Ivan cel Tînăr şi, pe urmă, fiul său, vor lua tronul după decesul lui Ivan III-lea.

Aliații celei de-a doua soții a cneazului, Sofia Paleolog, nu prea aveau trecere în fața soțului acesteia. Fiul Olenei, Dimitrie, fusese declarat în primă instanță, moștenitor al cneazului.

În 1497, cneazul Ivan III-lea cel Mare a decis încoronarea nepotului său Dimitrie, fiul Olenei și al soțului acesteia, Ivan cel tânăr.

În decembrie același an, e descoperit un complot al lui Vasile, fiul Sofiei Paleolog împotriva propriului tată. Complotiştii voiau să-l omoare pe Dimitrie pentru a-i asigura lui Vasile urcarea pe tron.

Descoperind conspirația, Ivan III-lea o exilează pe cea de-a doua soţie a sa și îl ține pe Vasile captiv în propria casă. Complicii Sofiei sunt executaţi sau întemniţaţi.

Giulgiul – Procesiune bisericească, reprezentare laică a încoronării lui Dimitrie cneaz de Moscova, 1498.

Pe giulgiu sunt reprezentate două cortegii: unul laic (stînga vizuală) şi altul bisericesc (dreapta vizuală). Pe partea stîngă îl putem vedea pe „ţareviciul” Dimitrie (cu o cruce în mână), iar în spatele său – bunelul Ivan al III-lea, moşul – Vasilie Ivanovici şi mama – „Elena Voloşanca”. Cu toţii au nimburi în jurul capului. De asemenea, grupul din stînga este protejat de o “umbrelă” care are la bază crucea de forma literei „T” (umbrela este simbolul puterii).Pe partea dreaptă îl remarcăm, în primul rînd, pe mitropolitul Moscovei Simon (pe straiele sale, dar şi pe „umbrelă” vedem simbolul crucii). În centrul lucrării este reprezentată icoana „Maica Domnului cu Pruncul”.

În data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), are loc încoronarea cneazului Dimitrie care împlinise vîrsta de 15 ani.

În a doua jumătate a anului 1498, noul titlu al lui Dimitrie, acela de „mare cneaz”al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului, se folosea deja în documentele oficiale.

Lupta pentru putere era, însă, departe de a fi decisă. Dimitrie nu a primit pământuri şi nici putere reală,iar descenenta împăraților bizantini nu avea de gând să renunțe la luptă.

Pe parcursul anilor următori, lupta pentru putere între susținătorii lui Dimitrie şi cei ai fiului Sofiei Paleolog, Vasile, se va înteți.

Ivan cel Tănăr s-a îmbolnăvit subit şi s-a stins din viață pe 7 martie 1490, la vârsta de doar 32 de ani, fiind bolnav de gută (sau „camciug la picioare”, potrivit denumirii rusești), iar moartea rapidă a tânărului cneaz a trezit multe bănuieli la Curtea din Moscova, nefiind exclusă ipoteza unei otrăviri.

Exista și un zvon că ar fi murit otrăvit de medicul evreu Leon, adus de Sofia Palelog tocmai de la Veneția pentru a-l îngriji.

Ulterior, medicul chiar a fost executat din porunca tatălui lui Ivan cel Tânăr, deși otrăvirea nu a fost niciodată demonstrată. După moartea lui Ivan cel Tânăr, echilibrul de forțe de la curte se va modifica treptat. În 1499, Vasile reuşeşte să recapete parţial încrederea tatălui.

În 1500 începe un război ruso-lituanian. La 14 iulie 1500 ruşii obţin o victorie zdrobitoare la Verdoş. Exact în aceste momente, în cronicile vechi se observă o schimbare a statutului lui Vasile, care e numit pentru prima dată cu titlul de „cneaz al întregii Rusii”.

Soarta domniței Elena și a fiului ei, deși o vreme liniștită, s-a schimbat radical în ultimii ani ai secolului al XV-lea, când mama și fiul au căzut în dizgrație, fiind acuzați de simpatii lituaniene și de sprijinirea unor eretici de la Moscova.

La 11 aprilie 1502 lupta dinastică se finalizează, prin căderea în dizgrație a nepotului moştenitor Dimitrie şi a mamei sale Olena.

Foto: Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan III-lea, reconstituire S.A.Nikitin, 1994

Marele cneaz Ivan al III-lea ordonă ca Dimitrie să nu mai fie numit cneaz şi nici el, nici mama sa să nu fie pomeniţi în slujbele bisericeşti.Cei doi sunt puși sub pază.

Ştefan cel Mare al Moldovei părea să aibă vești despre turnura nefericită pe care o luase viața fiicei sale.

În septembrie 1502, la puţin timp după căderea în disgrație a Elenei şi a lui Dimitrie, domnul cerea hanului tătar Mengli Ghirei ştiri despre ei, întrebându-l dacă „vor mai fi în viaţă, fiica şi nepotul meu?”.

„Au fost oamenii mei la Moscova şi spun că toate acestea sunt minciuni”, a răspuns hanul.

Din păcate, nu erau minciuni.

Cei doi se aflau închişi într-un turn şi legaţi în fiare. Ştefan s-a stins din viaţă, după cum se ştie, în iulie 1504, fără a mai şti ceva de soarta fiicei sale.

Moartea subită a Elenei Voloșanca şi a fiului său Dimitrie a avut loc după decesul lui Ivan III-lea cel Mare (27 octombrie 1503, la 65 ani de viaţă), pe timpul domnie rivalului lor Vasilie III-lea (unchiul prin alianţă al lui Dimitrie) si feciorul Sofiei Paleolog, tatăl celebrului Ivan cel Groaznic.

Fiica lui Ștefan cel Mare adecedat la 18 ianuarie 1505, după trei ani de temniță, și a fost înmormântată în Mănăstirea Voznesenskaia (a Înălțării) din Kremlin.

Fiul ei avea să-și afle moartea în închisoare la 14 februarie 1509 din cauza frigului sau de foame, dacă nu cumva intoxicat cu fum, fiind înmormântat alături de tatăl său, în Catedrala Arhanghelul Mihail din Moscova.

CITIȚI ȘI:

OLENA VOLOȘANCA,  ȚARINA ROMÂNCĂ DE LA MOSCOVA ȘI DESTINUL SĂU TRAGIC

OLENA VOLOȘANCA, ȚARINA ROMÂNCĂ DE LA MOSCOVA ȘI DESTINUL SĂU TRAGIC

 

Istoricul Constantin Gane (prozator și memorialist român) scrie în cartea sa ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, că în anii 1480-1481, la curtea domnească a lui Ştefan de la Suceava a sosit în peţit de la Moscova o delegaţie de boieri ruşi.

Fiica marelui domn moldovean, Olena, urma să-şi lege destinul de Ivan cel Tânăr, viitorul Cneaz al Moscovei.
Logodna a avut loc la Suceava în absenţa mirelui, doar în prezenţa delegaţiei de boieri moscoviţi care aveau împuternicire prin procură de la cneaz, de a săvârşi logodna.
După zile întregi de serbări şi ospeţe, Ştefan cel Mare şi-a lăsat fiica să plece împreună cu boierii de la Moscova, fără să bănuiască ce destin crunt o aștepta.

Domniţa Elena (Olena) a părăsit meleagurile natale şi curtea de la Suceava, fără să știe că nu-şi va mai vedea niciodată tatăl.

Văduvă, în urma unui deces misterios

Istoricii notează faptul că Ştefan i-a dat fiicei sale trei boieri care să o urmeze în drumul până la Moscova.

Olena s-a oprit în Polonia, unde a fost întâmpinată cu daruri şi alai, aşa cum i se cuvenea în viitoarea sa calitate de ţarină a Moscovei.
În ţara soţului său, a fost primită de mama cneazului Moscovei Ivan al III-lea, Maria Iaroslavna.
Ruşii i-au spus fiicei lui Ştefan cel Mare, ”Voloşanca”, adică românca.

Marea sa căsătorie cu Ivan cel Tânăr a avut loc la Moscova pe 12 ianuarie 1483.

În toamna anului următor, la 10 octombrie 1483, Elena l-a născut pe Dimitrie, moştenitorul tatălui său.
Ivan cel Tânăr a murit pe neaşteptate la şapte ani de la căsătorie, în 1490.
Istoricii au ridicat semne de întrebare în legătură cu moartea ţarului. S-a spus că ar fi fost răpus de o boală de picioare sau că ar fi fost, de fapt, otrăvit de un medic veneţian, în urma unei conspiraţii pusă la cale de mama sa vitregă, Sofia, soţia cneazului Ivan al III-lea.

Aceasta ar fi urmărit înlăturarea lui Ivan pentru urcarea pe tron a fiului ei natural, Vasilie.

Olena a rămas văduvă la curtea Moscovei, aşteptând ca fiul ei Dimitrie să fie înscăunat cneaz.

Foto: Ştefan cel Mare şi soţiile sale. Prima din stânga, Domniţa Elena (Olena), fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev.

Viaţa Olenei Voloşanca s-a transformat, la scurt timp după moartea soţului său, într’un coşmar. Ivan al III-lea a fost cel care a hotărât, iniţial, urcarea lui Dimitrie, fiul Elenei Voloşanca, pe tronul moscovit.

Încoronarea fiului româncei a fost prima încoronare oficială din istoria Moscovei pe al cărui tron urca chiar nepotul domnitorului moldovean de la Suceava.

Încoronarea a avut loc la data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii. Dimitrie, care avea doar 15 ani, a devenit astfel cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului.

Momentul încoronării a fost imortalizat, la dispoziţia Olenei Voloşanca, sub forma unui giulgiul numit ”Ceremonie bisericească” (detaliu în poză).
Se spune că lucrarea ţesută cu fire de aur şi argint a fost primul tablou laic din Rusia. Bucuria Voloşancăi care tocmai îşi văzuse fiul mare cneaz al Moscovei avea să fie de scurtă durată.

Foto: Giulgiul – Procesiune bisericească, reprezentare laică a încoronării lui Dimitrie cneaz de Moscova, 1498.

Pe giulgiu sunt reprezentate două cortegii: unul laic (stînga vizuală) şi altul bisericesc (dreapta vizuală). Pe partea stîngă îl putem vedea pe „ţareviciul” Dimitrie (cu o cruce în mână), iar în spatele său – bunelul Ivan al III-lea, moşul – Vasilie Ivanovici şi mama – „Elena Voloşanca”. Cu toţii au nimburi în jurul capului. De asemenea, grupul din stînga este protejat de o “umbrelă” care are la bază crucea de forma literei „T” (umbrela este simbolul puterii).

Pe partea dreaptă îl remarcăm, în primul rînd, pe mitropolitul Moscovei Simon (pe straiele sale, dar şi pe „umbrelă” vedem simbolul crucii). În centrul lucrării este reprezentată icoana „Maica Domnului cu Pruncul”.

Sofia şi fiul ei Vasilie Ivanovici au continuat uneltirile. Potrivit istoricilor, curtea moscovită era împărţită între adepţii lui Dimitrie şi boierii care complotau pentru înlăturarea acestuia de la tron în favoarea fiului Sofiei.

În 1499, Sofia reuşeşte să capete încrederea marelui cneaz Ivan cel Mare şi planul ei privind înscăunarea lui Vasilie prinde contur.
În 1502, în urma intrigilor şi uneltirilor Sofiei, Olena şi fiul ei Dimitrie cad în dizgraţia lui Ivan al III-lea.

Acesta cere ca Dimitrie să nu mai fie numit cneaz şi nici el, nici mama lui, Olena, să nu fie pomeniţi în slujbele bisericeşti. Dispune arestul la domiciliu pentru cei doi, şi astfel fiica lui Ştefan cel Mare ajunge prizonieră la Moscova.

După ce Vasilie a ajuns oficial cneaz, Olena Voloşanca şi fiul ei Dimitrie au fost trimişi în închisoare.

Veştile despre ceea ce se întâmpla la curtea Moscovei ajunseseră în 1502 şi la urechile domnitorului Moldovei.

Informatorii lui Ştefan cel Mare i’au spus însă că ştirile referitoare la întemniţarea Olenei sunt minciuni.

Marele Domn  a murit în 1504, fără să afle adevărul despre destinul tragic al fiicei sale, Olena.

Olena Voloşanca a murit în temniţă la data de 18 ianuarie 1505 şi a fost înmormântată la mănăstirea Voznesenskaia.

Patru ani mai târziu a murit de foame şi frig în închisoare şi fiul ei, Dimitrie, nepotul domnitorului Ştefan cel Mare.
După moartea Marelui Cneaz Vasilie, pe tronul Moscovei a ajuns fiul acestuia, Ivan al IV-lea, rămas în istorie sub numele de Ivan cel Groaznic, cel mai sângeros conducător din istoria Rusiei.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/01/31/fiica-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-olena-elena-volosanca1465-%E2%80%93-1505/

Surse:

https://www.facebook.com/ThraxusAres/?__tn__=kC-RHH-R&eid=ARD1KSlomKXxmjvejzXnVIu0bPfshuuq6wIYH80tRDKvZahLGh58DKFSxTJDShMRsKLcMLoqlPayr1s0&hc_ref=ARSIzEEuQTYyhZWdB66WwY4jnnTroDiVyMHYrl6IfycVQ6a89L1yBz7LgrjAuknEM68&fref=nf

http://basarabialiterara.com.md/?p=35960

Tragica soartă pe care au avut-o la curtea Moscovei, Domniţa Elena (Olena) Voloşanca şi fiul său Dimitrie, fiica şi nepotul marelui Ştefan voievod

 

 

 

 

Foto: Extras de pe tabloul votiv al bisericii Sf.Nicolae Domnesc din Iaşi : Prima din stanga, Domniţa Elena (Olena), fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev.

 

CUM AU FOST OMORÂȚI LA CURTEA MOSCOVEI FIICA  ȘI NEPOTUL LUI ŞTEFAN CEL MARE  

 

 

Politica de alianţe a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare împotriva pericolului turcesc a fost o constantă a întregii sale domnii. Pentru această cauză a încercat să se apropie de curtea Moscovei, nepregetând să ofere mâna fiicei sale, Elena, fiului Cneazului Ivan al III-lea.

Aceasta avea însă să sfârşească tragic, căzând victimă intrigilor de la curtea cneazului, ratându-se astfel unica şi nerepetabila şansă ca ţarii ruşi să coboare din apărătorul creştinătăţii.

Cu aproape o sută de ani în urmă, Alexandru Papadopol-Calimachi prezenta într-o şedinţă a Secţiunii Istorice a Academiei Române o lucrare amplă despre Sofia Paleolog, nepoata împăratului Constantin XII Paleolog, şi Domniţa Elena(1465 – 1505), fiica Voievodului Moldovei Ştefan cel Mare.

Era prima încercare a unui istoric de reconstituire a tragicului destin al fiicei Domnului Moldovei, care căzuse victima unor uneltiri şi încâlcite interese politice de la curtea Cneazului Moscovei.

Nicolae Iorga a preluat şi el o parte din ideile şi concluziile lui Papadopol despre această dramă în „Istoria lui Ştefan cel Mare”, iar mai târziu, Constantin Gane în „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, fără prea multe informaţii suplimentare.

Prin deceniul şapte al secolului trecut, apar date noi, rezultate din cercetarea bibliografiei ruseşti, în monografia „Ştefan cel Mare”, scrisă de Alexandru V. Boldur, după care subiectul a fost practic uitat.

Cu câţiva ani în urmă, tragicul destin al Domniţei Elena a fost readus în actualitate, cu date noi, de către istoricul Maria Magdalena Szekely.

O scrisoare neterminată

 

 

„Slăvitului şi prin darul lui Dumnezeu fericitului şi de Hristos iubitului şi de Dumnezeu binecuvântatului cu mare cinste, încununatului şi în toate ţările prea măritului şi singur stăpânitorului, iar pentru noi prea dulcelui şi scumpului domn şi dragului părinte Ioan Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al ţării Moldovei, închinăciune adâncă şi dragoste credincioasă şi adevărată de la iubita fiică a Domniei Tale şi Domniţă Elena, Mare Cheaghină a Moscovei.

Întru aceasta, scumpe şi iubite Domn al nostru şi drag părinte, cerând mila lui Dumnezeu, am fost bucuroşi până acum să auzim despre a Domniei Voastre viaţă şi bună sănătate, pentru care noi, auzind despre viaţa şi buna sănătate a Domniei Voastre, cu sârguinţă aducem laudă milostivului Dumnezeu şi ne bucurăm din suflet, şi întru aceea rămânem în mulţumire şi vă ţinem pe toţi în cinste, şi tot astfel, scumpe Domn şi prea dulce părinte al nostru, dau ştire Domniei Voastre că doresc ca milostivul Dumnezeu şi Prea Cinstita Maica Domnului să vă aducă Domniei Voastre fericire…”

Iată un fragment de scrisoare neterminată pe care Domniţa Elena a început să o scrie acum o jumătate de mileniu, „din îndepărtatele şi neprimitoarele ţinuturi ruseşti”, cum spune doamna Szekely, părintelui ei, Ştefan cel Mare. Nu se ştie din ce motive epistola nu a fost expediată şi nici terminată. Ea s-a păstrat într-o arhivă, ajungând până în zilele noastre.

Să fi vrut domniţa să-i comunice tatălui ei drama pe care o trăia la curtea din Moscova? Să fi dorit să-l roage să intervină pentru a-i curma suferinţele? Să fi răbufnit în sufletul ei dorul mistuitor faţă de părintele pe care îl iubea atât de mult, căruia îi brodase pe steagul de luptă chipul Sfântului Gheorghe? Întrebări la care este greu să dai un răspuns.

 

Un mariaj cu substrat politic

 

Domniţa Elena era rodul căsătoriei, din 5 iulie 1463, a lui Ştefan cel Mare cu Evdochia de Kiev, sora Cneazului Simeon Olelkovici. Numele ei apare, pentru prima dată, într-un document din 10 mai 1466. Elena mai este numită uneori şi Olena, în forma rutenească a numelui dat de părinţi. Aşadar, ea s-a născut în intervalul 1464-1466.
Abia ridicată din leagăn, Elena rămâne orfană de mamă, la 25 noiembrie 1467.
În 1479, s-a ivit ocazia ca tânăra domniţă să contracteze o căsătorie cu Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul Cneazului Ivan al III-lea, mariaj cu un substrat evident politic, care urmărea asigurarea temeiniciei relaţiilor dintre Moldova şi ţara soţului ei, într-o Europă dominată din ce în ce mai mult de turci.

În acest scop, Ştefan face apel la sora răposatei sale soţii, Cneaghina Teodosia. În aprilie 1480, aceasta îi trimite o scrisoare Domnului Moldovei, în care îi comunică faptul că atât Marea Cneaghină, cât şi Marele Cneaz au binevoit „că să vrea să ia pentru fiul său pe fiica ta. Şi Marea Cneaghină şi Marele Cneaz au poruncit ca să poruncesc către tine ca tu cu acest lucru cu tot să trimiţi la Marele Cneaz pe omul tău bun”.

O logodnă, ca un adio

Nu se ştie din ce motive Ştefan a tergiversat un an de zile tratativele pentru această căsătorie. În 1481, el trimite totuşi o solie la Moscova, după ce, în prealabil, îl rugase pe Craiul Cazimir al Poloniei să lase liberă trecerea „prin Marea Cnejie a Litvei” a soliilor lui către „Cneazul Moscovei”.

Un an mai târziu, o solie moscovită, formată din Andrei şi Petre Plesceev şi Ivan Zinovievici, soseşte la curtea lui Ştefan cel Mare, unde s-a şi săvârşit logodna Elenei, „probabil în Biserica Mirauţilor, în care-şi odihnea trupul doamna Evdochia, mama miresei”, după cum crede istoricul Maria Magdalena Szekey. Solia de la Moscova avea să plece de la curtea lui Ştefan cu mireasa.

Din acel moment, Elena nu avea să-şi mai vadă niciodată tatăl şi ţara.

Un alai de mare prinţesă

Drumul pe care l-a străbătut alaiul tinerei mirese poate fi reconstituit după descrierea din salv-conductul (permisul de liberă trecere) dat de regele Poloniei, Cazimir, la 28 martie 1482.

Astfel, Elena era însoţită de o suită de soldaţi, de nobili, oameni cu stare, care şi cai. Alaiul a trecut prin Sniatin, Trembovla, Liov, Belz, Chelm şi Brest-Litowsk.

Domniţa Elena a ajuns la Moscova spre sfârşitul anului 1482, după sărbătoarea Sfântului Filip, plecarea ei din Moldova făcându-se mult mai târziu, după data la care intra în vigoare salv-conductul de la regele Poloniei.

Prinţesa a fost primită la Moscova de bunica logodnicului său, mama lui Ivan al III-lea, şi cazată la Mănăstirea Voznesenskaia, unde a rămas până la oficierea căsătoriei, la 6 (sau 16) ianuarie 1483.

 

 

 

 

 

Detaliu din giuglgiul brodat care înfăţişeaza încoronarea lui Ivan cel Tânăr, soţul Olenei Voloşanca. În imagine s-ar afla şi fiica lui Ştefan cel Mare.

 

 

 

Căderea în dizgraţie a Domniţei

 

La 10 octombrie anul următor, Elena dădea naştere unui fiu, botezat cu numele de Dimitrie. Toate lucrurile păreau a merge bine „pentru mlădiţa Marelui Ştefan, numai că la 7 martie 1490, soţul ei, Ivan, murea fie de podagră, cum s-a spus, fie, mai sigur, de otrava strecurată de medicul evreu din Veneţia, Leon”, este de părere Maria Szekely.

Din acel moment, viaţa Domniţei Elena a început să se transforme într-un calvar, din cauză că Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan al III-lea, nu vedea cu ochi buni atenţia pe care Marele Cneaz o acorda nurorii şi nepotului său.

„Mai mult, ea dorea cu orice preţ ca Elena şi Dimitrie să cadă în dizgraţie, iar fiul ei, Vasile, să devină moştenitor al tronului. Aceste manevre au declanşat ceea ce istoricii au numit „criza dinastică moscovită din intervalul 1497-1502”, spune doamna Szekely. Situaţia era deosebit de gravă pentru că, până la această dată, niciodată la curtea rusească nu se pusese problema alegerii moştenitorului între urmaşul primului născut (acesta din urmă fiind deja mort) şi cel mai mare supravieţuitor dintre fiii prinţului domnitor. Acest impas a fost creat din pricina Domniţei Elena şi a fiului ei.

Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?

Aflând despre situaţia creată la Moscova, Ştefan cel Mare cere în 1496 principelui lituan Alexandru cale liberă spre Rusia pentru solii săi, „ca să se încredinţeze de sănătatea fiicei sale, a Marii Cneaghine şi a nepotului său”.

În această perioadă, la curtea lui Ivan al III-lea, Sofia Paleolog împreună cu o parte dintre boierii ruşi puneau la cale un complot, care în cele din urmă a fost dejucat de Marele Cneaz, care l-a proclamat pe Dimitrie Mare Cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi Novgorodului. Liniştea Elenei avea să dureze doar trei ani. Sub influenţa soţiei sale, Ivan al III-lea şi-a îndepărtat în cele din urmă nora şi nepotul, închizându-i în temniţă, numindu-l pe Vasile moştenitor al tronului.

Ştefan era la curent cu ceea ce se întâmplase la curtea cuscrului său. De aceea, în septembrie 1502, la puţin timp după întemniţarea Elenei şi fiului ei, cerea informaţii despre aceştia de la hanul tătar Mengli Ghirei, întrebându-l:

„Fi-vor în viaţă fiica şi nepotul meu?” Din necunoaştere sau din dorinţa de a-l menaja, hanul tătar îl informează pe Domnul Moldovei că nimic nu este adevărat, că „aceasta tot e minciună, neadevăr”.
În 1504, Ştefan avea să treacă la Domnul, întunecat de grija fiicei şi nepotului său, neştiind exact care era soarta lor.

Înainte de marea plecare, dezamăgit de faptul că mult dorita alianţă cu Moscova nu s-a concretizat şi că Europa catolică nu-i acorda un sprijin concret, de pe patul de suferinţă, caută întelegerea cu turcii şi lăsa urmaşilor ţara liberă, în pace.

La 18 ianuarie 1505, greu încercata Domniţă Elena îl urma în veşnicie pe tatăl său, atât de drag, după o lungă suferinţă trăită într-un turn, legată în fiare, după cum consemnează o cronică rusească.

Dizgraţia şi moartea „Voloşancăi”

Căderea în dizgraţie a „Voloşancăi”, cum o alinta socrul său Ivan al III-lea pe Domniţa Elena, a făcut obiectul analizei mai multor istorici. Alexandru Papadopol-Calimach o punea exclusiv pe seama intrigilor Sofiei Paleolog şi a complotului boierilor.

În ultima vreme, s-a mai conturat o ipoteză ciudată, legată de apartenenţa Elenei la secta iudaizanţilor, apărută la Novgorod şi răspândită repede şi la Moscova.

Un sobor al Bisericii ruse, întrunit în 1504, a condamnat erezia iudaizanţilor.

Imediat, au început arestările, multe mănăstiri unde aceasta pătrunsese fiind închise sau chiar arse. În ceea ce o priveşte pe Domniţa Elena, se pare că ea ar fi fost convertită de Ivan Maximov la această sectă. Istoricul George Vernadsky, care s-a ocupat de subiect, este cel care a emis această ipoteză.

El este de părere că ascensiunea la putere a Elenei, prin fiul său, ar fi însemnat şi ridicarea iudaizanţilor, căderea ei marcând începutul sfârşitului acestei erezii.

Un manuscris rusesc din secolul al XVI-lea cuprinde trei miniaturi, în care sunt înfăţişate scene din ultimii ani de viaţă ai Elenei: căderea în dizgraţie a domniţei şi fiului ei Dimitrie, proclamarea ca moştenitor a lui Vasile Ivanovici, arestarea Elenei şi a lui Dimitrie şi moartea Elenei.

Dintr-un text explicativ, aflăm că ea a fost înmormântată în Mănăstirea Voznesenskaia, cu titlul de Mare Cneaghină, iar alteori cu numele de Elena „Voloşanca”, cum o numea socrul ei….

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/09/o-istorie-a-zilei-de-9-decembrie-video-4/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/01/31/fiica-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-olena-elena-volosanca1465-%E2%80%93-1505/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/09/ziua-de-9-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

Surse:

http://ziarullumina.ro/sfarsitul-tragic-al-domnitei-elena-fiica-lui-tefan-cel-mare-7998.html

http://basarabialiterara.com.md/?p=35394