Povestea exclavei la Marea Adriatică, dăruite de Albania marelui istoric român Nicolae Iorga

Între 1934 și 1939, România a avut un teritoriu (exclavă) la Marea Adriatică, în Sarandë, Albania (atunci Zogai, apoi Saniti Quaranta, Porto Eda, în albaneză Saranda) aflat pe malul Mării Adriatice, în dreptul insulei Corfu.

Regele Zogu l-a donat lui Nicolae Iorga, drept recunoștință pentru contribuția sa la istoria Albaniei.

Istoricul a donat apoi statului român 50% din suprafață și astfel România a dobândit ieșire la a doua mare scrie  Anonimus.

Casa a fost construită în 1937 pe un teren de aproape 1.000 de metri pătraţi pe malul Mării Ionice, la Sarandë, pe care Nicolae Iorga (1871–1940) l-a primit în dar din partea regelui Zogu, drept recunoștință pentru redactarea primei Istorii a Albaniei, alcătuită de academicianul român și publicată în 1919.

Vasile Stoica, Ministrul Plenipotenţiar al României la Tirana scria în telegrama din 24 august 1931 trimisă Ministrului Afacerilor Străine, domnului Ghika:

„Regele Ahmed Zogu şi Preşedintele Consiliului de Miniştri Pandelie Evanghelie, în înţelegere cu mine, au hotărât ca, drept recunoştiinţă pentru sprijinul pe care, prin scrisul său, domnul Preşedinte al Consiliului Iorga l-a dat naţiunii albaneze să ofere Excelenţei Sale la a 60-a aniversare un teren cu o căsuţă şi grădină pe malul Mării Adriatice şi urmează să aleg eu acest teren. M-am pronunţat pentru împrejurimile oraşului Saniti Quaranta, ţinut sănătos şi cu comunicaţiuni uşoare, cu vegetaţie sudică, în faţa insulei Corfu. Plec peste 3 zile împreună cu d-l Evanghelie spre a fixa la faţa locului terenul de a cărui amenajare se îngrijeşte însuşi Regele. Planul este ca Domnului Preşedinte al Consiliului să nu i se aducă la cunoştinţă această intenţie, ci să i se facă o surpriză şi actul de donaţiue să-i fie adus de misiunea care va prezenta M. Sale Regelui Colanul Albaniei.”

Într-o telegramă, Vasile Stoica, pe 25 aprilie 1932, solicita consimţământul lui Nicolae Iorga pentru a-i trece în proprietate terenul din Saranda:

„Regele Albaniei şi Guvernul albanez, în semn de recunoştinţă pentru simpatia ce Excelenţa Voastră a arătat şi ajutorul ce Excelenţa Voastră a dat Naţiunii albaneze în zilele ei grele oferă Excelenţei Voastre un teren de casă şi grădină la Santi Quaranta pe malul Mării Adriatice, în faţa insulei Corfu. Sperând că Excelenţa Voastră nu va refuza această manifestaţiune a recunoştinţei unei Naţiuni, rog pe Excelenţa Voastră a binevoi să transmit prin Ministerul Afacerilor Străine, telegrafic urgent, o procură autorizându-mă a îndeplini formele juridice necesare. Pentru trecerea acestui teren in proprietatea Excelentei Voastre”.

Istoria Albaniei a fost scrisă pe baza materialelor din cursurile pe care profesorul Iorga le-a ținut la Universitatea din București și care au fost utilizate ca material documentar de delegația albaneză la Conferința de pace de la Londra din 1919, unde a susținut cauza independenței și a recunoașterii pe plan internațional a Albaniei și a granițelor ei.

Iată cum descria Nicolae Iorga clipele petrecute la Saranda: „Răsăritul cu soarele lui cald, cu albastra lui Mare, cu dumbrăvile lui de portocali, cu zâmbetul Adriaticii şi cu munţii unde s-a născut mitologia elenică, prin această ereditate sunt deci aşa de adânci ai mei, şi cum soarta a făcut ca din darul graţios al regelui Albaniei să-mi am moşioara mea la Santi Quaranta, în faţă cu vechea Corcira, picioarele-mi vor atinge, poate, un pământ cunoscut strămoşilor”.

La 13 august 1934, Iorga a donat jumătate din acest teritoriu statului român, acordând astfel României un teritoriu de peste mări și o ieșire la Marea Adriatică.

Iorga a cedat acel teren statului român, cu condiţia de a se construi acolo o clădire care să servească drept institut de studii arheologice.

România a acceptat şi a construit în 1937 un institut la Sarandë.
Prin Legea de înfiinţare, terenul şi clădirea Institutului de la Saranda devenea proprietatea Statului român.

Clădirea institutului a fost proiectată de arhitectul român Petre Antonescu. Institutul a funcționat între 1937 și 1940, apoi din nou între 1942 și 1944

„Institutul este o chezăşie a identităţii de obârşie a raporturilor de prietenie ce unesc naţiunea noastră de cea albaneză”, prevedea articolul 2 al Legii de înfiinţare a Institutului.

 Conducerea a fost încredinţată marelui istoric Nicolae Iorga, care l-a desemnat ca director delegat pe prof. univ. Dumitru Berciu.

Rezultatele obţinute în cercetarea arheologică, contribuţiile sale ştiinţifice au făcut să fie numit Şef al misiunii arheologice române din Albania, apoi secretar şi apoi director delegat al Institutului român, care a fost ridicat prin strădaniile depuse de prof. Dumitru Berciu.

Când a plecat din Albania, în primăvara anului 1939, D. Berciu a predat clădirea Institutului şi inventarul său în grija Primăriei din Saranda, primarului I. Dumitrescu (fărşerot) care a şi comunicat acest „act official” Prefecturii din Argirokastro.

După ce Albania a fost ocupată de armata mussoliniană, în aprilie 1939, au crescut mereu greutăţile întâmpinate în desfăşurarea activităţii Institutului. Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei a devenit şi regele Albaniei; s-au introdus instituţii fasciste etc.

Cercetarea arheologică începută „sub un foarte bun augur”, după cum mărturisea N. Iorga, a trebuit să înceteze.

Nu s-a mai putut încheia nici Convenţia de cercetare cu guvernul albanez, iar evenimentele din România din anul 1940, culminând cu asasinarea profesorului N. Iorga în noiembrie 1940, au facut ca noul guvern al României să desfiinţeze Institutul, din lipsă de fonduri.

 Institutul a fost reînfiinţat de către Mareşalul Ion Antonescu prin Decretul nr.1354 din 13 mai 1942. Profesorul D.Berciu a fost numit mai întâi Secretar şi apoi director al Institutului. În această calitate D. Berciu s-a deplasat în toamna anului 1942 în plin război la Saranda , în condiţii excepţional de grele şi neîntrerupte bombardamente anglo-americane(https://www.art-emis.ro/istorie/institutul-roman-de-la-saranda)

La Saranda a găsit clădirea Institutului ocupată de armata italiană şi tot inventarul dispărut. Aici avusesera loc lupte între italieni şi greci, în cursul unui bombardament aerian grecesc aripa din partea stângă a clădirii fusese afectată. În aceste condiţii, noul director a încheiat o Întelegere-Contract cu generalul comandant al Garnizoanei Militare italiene de la Saranda şi a revenit în România. În februarie, 1943, profesorul Dumitru Berciu arăta într-un Memoriu că institutul fusese transformat în spital de campanie şi bombardat în mai multe rânduri de aviaţia italiană.

Întregul inventar al institutului, în valoare de peste 1.000.000 lei dispăruse. Profesorul Dumitru Berciu propunea transferarea sediului institutului, la Tirana, unde se găsea un puternic centru aromân (fărşerot); se propunea de asemenea ca pe lângă Institut să se înfiinţeze un Liceu Românesc la Tirana, pe lânga scoala primară. Propuneri, doar propuneri, deoarece, la scurt timp, dupa 23 august 1944 nu s-a mai vorbit absolut nimic despre Intitutul Român din Albania.

Din toamna anului 1945 şcolile, bisericile şi Institutul din Albania, a cărui clădire suferise distrugeri serioase, au fost închise iar Institutul desfiinţat şi terenul şi clădirea intrată în patrimoniul statului albanez din ordinul lui Enver Hogea. Profesorul D. Berciu a menţionat în nenumărate rânduri, ori de câte ori a avut ocazia, mai ales după 1990, faptul că „în realizarea Institutului şi în general în toată activitatea desfaşurată de el pe teritoriul Albaniei a avut în permanenţă un sprijin efectiv şi sincer din partea autorităţilor şi a poporului albanez în faţa căruia N. Iorga se bucura de un sprijin şi o preţuire deosebită”.

Ulterior, România a fost deposedată de această proprietate, iar acum acest subiect a fost abordat din nou chiar recent în discuţiile bilaterale dintre cele două state, subliniindu-se importanţa finalizării rapide a procesului de retrocedare a Casei Iorga din Saranda (proprietate a statului român naţionalizată după instaurarea regimului comunist în Albania şi vândută de autorităţile albaneze unei persoane private, după căderea regimului totalitar în 1991).

Publicitate