Sunt Tăblițele de la Sinaia niște falsuri geniale ? VIDEO

 

 

 

 

 

 

Tăblițele de la Sinaia

 

 

Tăblițele de la Sinaia reprezintă un set de artefacte arheologice controversate care au incitat imaginația foarte multor români. Conform tradiției, sau a unor informații care au circulat la vremea respectivă, Tăblițele de la Sinaia se referă la un număr impresionant de tăblițe de aur inscripționate într-o limbă si o scriere misterioasă, care au fost descoperite cu prilejul lucrărilor de captare a pâraielor Sfânta Ana și Peleș, pentru aprovizionarea cu apă a Mânăstirii Sinaia, și de asanare a mlaștinilor din Poiana Văcăria.

Pe lângă plăcile de aur, lucrătorii ar fi descoperit și monede de tip Maia și Sarmis, ambele tezaure considerându-se că ar fi intrat în posesia regelui Carol I.

Sunt ele niște falsuri geniale sau sunt copii în plumb după o uimitoare și autentică Arhivă Regală din Aur a dacilor?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi, Tăblițele de la Sinaia, sunt reprezentate de un set de plăcuțe de plumb neinventariate care se află depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, de mai bine de un secol. Tradiția locală spune că aceste plăcuțe ar fi fost confecționate la ordinul  dat de regele Carol I care  ar fi dispus topirea pieselor originale, pentru a valorifica aurul în vederea finalizării proiectului Peleș, după ce plăcile ar fi fost copiate în plumb…

Povestea acestor tăblițe, care dacă ar fi acceptate de mediul academic ca autentice ar răsturna multe din ce știm noi despre istoria antică, este una controversată, cu elemente care ar putea-o plasa în zona de Teorie a Conspirației, dar, în același timp, cu o serie de aspecte concrete, verificabile, care ne pun serios pe gânduri în ce privește buna-credință a celor care au avut acces la ele în decursul timpului.

Scoaterea la lumină a tezaurului este una demnă de filmele polițiste, cu elemente care ar putea-o plasa în zona de Teorie a Conspirației, dar, în același timp, cu o serie de aspecte concrete, verificabile, care ne pun serios pe gânduri în ce privește buna-credință a celor care au avut acces la ele în decursul timpului.

Conform informațiilor transmise pe cale orală, dar și mărturiilor unor oameni avizați, se pot decela două variante posibile ale poveștii, fiecare cu argumentele ei.

În prima dintre ele se spune că primarii din Sinaia anilor 1920 − 1930 vorbeau despre faptul că în jurul anului 1875, când s-a turnat fundația Castelului Peleș, a fost descoperit un tezaur uriaș care conținea sute de plăci din aur cu o scriere neobișnuită.

Din ordinul Regelui Carol, aceste plăci ar fi fost copiate în plumb, la Fabrica de cuie din Sinaia.

Scopul acestei operațiuni ar fi fost acela de a păstra informația istorică, aurul urmând să fie folosit în alte scopuri. Țara se afla la doi ani distanță în timp față de Războiul de Independență din anul 1877, iar acest aur ar fi urmat să fie folosit pentru cheltuielile de război.

Odată realizate, copiile în plumb ar fi ajuns la Mănăstirea Sinaia, de unde la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu înființarea Muzeului Național de Antichități, ar fi fost transferate la București, fără a fi însă înregistrate.

Astfel, dintre cele peste 200 de plăci din plumb intrate în administrarea instituției bucureștene, în anii 1970 nu mai putea fi găsită niciuna, pentru ca în anii 2002, 2003 să reapară, nu se știe de unde, 35 dintre acestea, care au fost aruncate într-un subsol, tot neînregistrate.

În urmă cu câțiva ani, sub presiunea unor persoane private, reprezentanții actualului Institut de Arheologie „Vasile Pârvan” nu au mai avut încotro și le-au înregistrat pe cele existente, numărul lor fiind de 34. Toate cele 34 de tăblițe care se mai găsesc astăzi la Institut pot fi văzute la sfârșitul acestui capitol.

În ce privește originalele din aur, se spune că Regele Carol le-a topit pentru a valorifica aurul, sau că acestea s-au păstrat, o parte fiind depozitate în secret la Banca Națională, în timp ce altele (majoritatea lor) au ajuns la ruși, odată cu confiscarea Tezaurului României de către bolșevici, sau predate de Regele Mihai ocupantului sovietic, după al Doilea Război Mondial.

Cea de-a doua variantă a poveștii este mai spectaculoasă, coincide în anumite aspecte cu prima, dar introduce în firul evenimentelor interesele Rusiei față de aceste tăblițe, întărind ideea că o parte din tezaur a ajuns în Moscova.

Astfel, cercetătoarea Aurora Pețan povestește pentru publicația Observatorul de Toronto, în anul 2005, următoarele: „Informațiile pe care le dețin sunt foarte ciudate. Ele provin de la o persoanã din Republica Moldova, care m-a contactat imediat dupã conferința mea din 3 iunie 2004 de la Academia Românã. Mã vãzuse pe TVR Internațional şi spunea cã vine cu o delegaţie din partea Academiei Ruse. Mi-a arãtat, într-adevãr, o delegaţie semnatã, parafatã, prin care era împuternicit sã se ocupe de culegerea de informaţii despre aceste obiecte.

Persoana respectivã susținea cã astfel de plãci existã pe teritoriul Rusiei, cã sunt foarte asemãnãtoare cu cele de la Sinaia şi cã, din informațiile pe care le deține, cel puţin 40 de piese din aur ar mai exista în Banca Naționalã a României.

 

În anul 1943, directorul Muzeului de Antichități era istoricul Ioan Nistor. Acesta, deși a preluat ideea predecesorilor săi, potrivit căreia tăblițele erau niște falsuri, era foarte interesat de informația istorică care apărea pe tăblițe și le-a studiat în secret, descoperind câteva lucruri deosebit de interesante, care puteau da peste cap teoria potrivit căreia erau niște falsuri.

În consecință, și-a propus să scrie o carte despre Tăblițele de Plumb, însă, pentru a nu fi discreditat de confrații lui istorici și arheologi, a hotărât să recurgă la o strategie abilă, propunându-i Marioarei Golescu, o pasionată de istorie din înalta societate, să scrie ea această carte, Ioan Nistor urmând să o consilieze.

Acceptând propunerea istoricului, Marioara Golescu a decis să fotografieze plăcuțele din plumb apelând la tânărul Dan Romalo, fiul prietenei sale cele mai bune, care era fotograf.

Astfel, după cum relatează chiar Dan Romalo în filmul documentar Misterul Plăcuțelor de la Sinaia, artefactele au fost scoase pe rând din depozitele Institutului, fără autorizație legală, pentru a fi fotografiate.

În anul 2003, la peste 50 de ani de la momentul în care au fost fotografiate, Dan Romalo a publicat o carte – „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb” – în care publica peste 100 dintre plăcile fotografiate în tinerețe.

CARTEA de Aur a TRACILOR, Din păcate, astăzi, la Institutul de Arheologie din București mai pot fi găsite doar 34!!! Restul au dispărut în mod fraudulos…

Până aici sunt lucruri cunoscute de cei interesați.

Acest film își propune o nouă perspectivă asupra lor, dată de informații recente.

Pe de o parte sunt prezentate unele probe inedite ale autenticității lor, iar pe de altă parte este analizată apariția în Rusia a unei cărți numite CARTEA de Aur a TRACILOR, în care autorul rus studiază tăblițele din România, dar și 50 de tăblițe necunoscute care, pretinde acesta, ar fi din aur și s-ar afla pe teritoriul Rusiei…

Informațiile sunt  la prima mână, pentru că  dl Dumitru Ioncică, directorul editurii Uranus, a comunicat timp de mai multe luni cu autorul rus, autor care și-a prezentat cartea inclusiv la Ambasada Rusă din București.

Conform relatărilor orale, transmise peste timp, Tăblițele de la Sinaia ar fi fost descoperite în secolul XIX, în timpul lucrărilor de construcție a castelului Peleș. Astfel, se spune că ar fi fost descoperite câteva sute de astfel de tăblițe din aur pe care guvernul le-ar fi oferit regelui Carol I.

Acesta, înainte de a le folosi în interes propriu sau pentru finanțarea Războiului de Independență din 1877, ar fi dat ordin să se realizeze copii în plumb, care au fost păstrate inițial la Mănăstirea Sinaia.

Apoi, o parte dintre copii au ajuns la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan din București unde au zăcut neînregistrate până acum câțiva ani când cele 34 de tăblițe care au scăpat nefurate au fost trecute în evidențele institutului, la presiunea societății civile.

Considerate de mulți o arhivă a regilor geto-daci, de o importanță extraordinară, tăblițele au fost obiect de studiu și interpretare pentru mai mulți cercetători.

Unul dintre cei care au dedicat timp important descifrării secretelor acestor tăblițe din plumb este și colonelul (în rezervă) profesor  Eugen Nicolaescu, eminent matematician și expert criptolog, cu o îndelungată acivitate în cadrul Centrului Național de Cifru și Transmisiuni Cifrate al României.

   Profesorul Eugen Nicolaescu, vorbește despre  faimoasele și controversatele plăcuțe de plumb de la Sinaia, depozitate de mai bine de un secol în subsolul Institutului de Arheologie ”Vasile Pârvan” și pe care mulți istorici le-au considerat (și continuă să le considere) falsuri.

El a studiat istoria și conținutul acestor artefacte, toată cercetarea sa materializându-se în cartea “VORBELE DIN PLUMB. Plăcuțele de la Sinaia – Lectură intermediară”, apărută în 2015 la Editura Semne.

 

Concluziile criptologului  sunt în principal două, în egală măsură revoluționare din punct de vedere istoric:

 

1.) Plăcuțele de la Sinaia sunt identificate ca fiind scrise în momente succesive, în secolul I e.n., înainte de ultimele războaie daco-romane (101-102 și 105-106) și acoperă o perioadă de 500 de ani de istorie cea mai reprezentativă fiind epoca lui Burebista.

2.) Plăcuțele sunt inscripționate cu litere grecești, dar limba folosită era o limbă română foarte veche (protoromână), ceea ce relevă faptul că LIMBA ROMÂNĂ SE VORBEA ÎNAINTE DE TRAIAN ȘI DECEBAL.

 

 

Daniel Roxin

 

 

 

Publicitate