Povestea nobilului român Daniel „Zlăşteanul”din Ardeal, ucis barbar de nemeşii unguri „ca să se înspăimânte acești valahi și să nu se mai unească niciodată cu cei de peste munți”

 

 

 

Foto: un portret al lui Mihai Viteazul

În ultima vreme, tot mai multe dintre simbolurile şi faptele majore ale istoriei noastre sunt ignorate de manualele şcolare sau, pur şi simplu sunt suspectate de o anumită „mitizare”.

Însăşi studiul  istoriei este marginalizat în şcolile noastre, chiar dacă ar trebui să nu pierdem din vedere că memoria trecutului constituie, de fapt, însăşi legătura vitală cu  identitatea noastră!

Un atare „caz” istoriografic, ajuns la un moment dat  subiect de polemică, îl reprezintă cel al lui Mihai Viteazul – voievodul şi principele care a reuşit să catalizeze în plan politic solidaritatea românească medievală, în timpul scurtei stăpâniri a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei.  

Un astfel de episod este evocat de umanistul ardelean Stephanus Szamosközy, martor direct al bătăliei de la Şelimbăr, din 28 octombrie 1599.

 

Gravură- Bătălia de la Şelimbăr

În lucrarea sa, intitulată „Rerum Transilvanarum Pentadis”, cronicarul ungur Stephanus Szamosközy consemna fapta nemeşului român ardelean Daniel Zalasdi, numit aşa după satul său de obârşie – Zlaşti, de pe domeniul castelului Hunedoara, care a trecut cu mica sa oaste de partea  lui Mihai Viteazul :

„Abia s-a dat semnalul de începere a luptei din ambele tabere, când, dintre gărzi, unul (cu numele Daniel Zalasdi), de loc şi după neam valah,… dintr-odată, dând pinteni calului, a trecut la Valah [la Mihai Viteazul n.n.]. Şi astfel toţi au rămas uluiţi…

El era de pe moşia familiei Toeroek, care stăpânea terenuri întinse la castelul Hunedoara, iar prin bunăvoinţa principilor Báthory, a fost ridicat la rang nobiliar”.

Acest Daniel „Zlăşteanul” avusese curajul  să treacă din garda Cardinalului Andrei Báthory, în oastea română a voievodului muntean.

De bună seamă, informaţiile aduse de Daniel „Zlăşteanul” l-au clarificat pe Mihai Viteazul asupra dispozitivului de luptă şi planului de bătaie ale lui Báthory, detalii care au contribuit substanţial ca sorţii de izbândă să fie favorabili oastei române.

Principele Cardinal Andrei Báthory a fugit de pe câmpul de luptă, spre Moldova, dar a fost prins şi ucis de secui.

Un an mai târziu, Daniel din Zlasti a fost capturat de trupele lui Moise Székely şi supus unei execuţii plină de cruzi­me.

A fost legat cu mâinile la spate de un cal, care i-a târât trupul gol până a murit. Trupul i-a fost tăiat şi expus în patru zări.

 Profesorul universitar Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a vorbit și el despre soarta  nobilului român din Ardeal, care a trecut cu armata sa de partea lui Mihai Viteazul, înainte de bătălia de la Șelimbăr.

„În mod inexplicabil, spune cronicarul, valahul și-a luat oastea lui mică și a trecut la valah. Căci valahul la valah trage.

Când s-a terminat războiul, l-au prins pe acest nobil, l-au legat de coada unui cal în fugă și după câțiva kilometri au constatat că a murit.

I-au tăiat corpul în patru părți și l-au expus în fața a patru cetăți importante din Transilvania, explicația fiind, conform cronicarilor „ca să se înspăimânte acești valahi și să nu se mai unească niciodată cu cei de peste munți”.  Repet, asta era la 1599-1600″, a afirmat Ioan Aurel Pop.

Marele istoric român a mai arătat că în ianuarie 1601, Dieta transilvană a luat decizia,  pentru a împiedica strângerea legăturilor dintre românii din Ardeal cu fraţii lor de peste munţi, ca:

„Niciodată un călugăr valah din țările valahe de peste munți să nu mai intre în această țară, căci opera tiranului Mihai s-a făcut și prin tainica lucrare a preoților săi care se numesc călugări.

Niciodată să nu mai fie condusă decât de principi, funcționari și strângători de biruri unguri, ca valahii să învețe să fie supuși”.

SURSE:

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Rectorul-UBB-Ioan-Aurel-Pop-discurs- -Ce-au-facut-ungurii-ca-%E2%80%9Esa-se-inspaimante-acesti-valahi-si-sa-nu-se-mai-uneasca-niciodata-cu-cei-de-peste-munti-

http://arhiva.replicahd.ro/?p=26651

Publicitate

Prima unire politică a românilor sub domnia lui Mihai Viteazul. VIDEO

 

 

 Mihai Viteazul (n. 1558, Tîrgul de Floci sau Drăgoeşti – d. 9 august 1601, Cîmpia Turzii) a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: Muntenia, Transilvania şi Moldova.

 

Mihai Viteazul a realizat Prima Unire Politica a românilor, Mihai Viteazul s-a remarcat in bătaliile impotriva Imperiului Otoman, Mihai Viteazul a realizat Prima Mare Unire 

Făuritor al primei uniri politice a românilor, erou de epopee al luptelor pentru neatarnare si libertate, Mihai Viteazul s-a născut  în anul 1558.

De puţine ori i-a fost dat istoriei sa aibă atâtea impliniri de slavă, atâtea fapte de vitejie, atâtea evenimente cu adânci urme câte aveau sa fie în timpul lui “Io Mihail voievod…domn al Ţării Românesti, al Ardealului si a toata Ţara Moldovei”.

Instruit (cunostea greaca, turca), energic, perseverent, Mihai s-a îndeletnicit in tinereţe cu treburi de negot. A ocupat, în acelaţi timp, din ce în ce mai înalte funcţii dregatoreşti: bănişor de Mehedinţi, mare stolnic, mare postelnic, mare agă, ban al Craiovei.

Promiţând credinţă turcilor şi plata datoriilor inaintaşilor săi, Mihai a fost numit domnitor în 1593. Dar încă de atunci, Mihai avea alte planuri, iar imprejurările politice s-au dovedit a fi favorabile planurilor sale.

Criza internă provocată de moartea sultanului Soliman cel Mare, precum şi victoria Spaniei şi Veneţiei asupra flotei turceşti de la Lepanto, 1571, au slăbit tăria Imperiului Otoman.

In Europa s-a constituit o alianţă antiotomană si in cele din urmă, Mihai a fost de acord sa participe.

Aderă la „Liga Sfîntă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii).

Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

Războiul antiotoman a început in 13 noiembrie 1594.

În acea zi, Mihai a infrânt corpul de oaste turcă aflat la Bucureşti si a osândit la moarte pe reprezentanţii sultanului veniti pentru strângerea birului.

Trupele domnitorului au lovit aqpoi garnizoanele otomane de la Dunare si au obţinut la începutul anului următor, la Putineiu, la Stanesti, la Serpatesti, victorii importante asupra oştilor de represiune turco-tătare.

Succesele românilor au obligat otomanii sa trimită oaste puternică pentru a-l pedepsi pe Mihai pentru că a cutezat să se impotrivească puterii Otomane.

Lupta a avut loc la Calugareni in 13/23 august 1595, intr-o zona mlastinoasa a raului Neajlov. Mihai a obtinut o stralucita, epolaca victorie.

“ Astfel fu acea vrednica, de o nestearsa aducere aminte zi de bataie de la Calugareni in care romanii scrisesera cu sabie si cu sange pagina cea mai stralucita din analele lor. De zece ori mai putin numeroşi decât duşmanii, ei câştigară asupra-le o biruinţă stralucită şi avură gloria de a invinge un general până atunci neinvins. Munteni, moldoveni si ardeleni, soldaţi şi căpitani, se luptară toţi ca nişte eroi. Dar cinstea cea mai mare a biruinţei se cuvine cu tot dreptul viteazului domnitor” (Nicolae Balcescu).

Desi biruitor, Mihai s-a retras in munti in asteptarea ajutoarelor. Sigismund Batory, principele Transilvaniei si domnitorul Moldovei, Stefan Razvan, i-au venit in sprijin.

Intarindu-si ostirea, Mihai Viteazul a eliberat Targoviste si, la Giurgiu, a obţinut o a doua mare victorie (octombrie 1595).

Dupa noi victorii obtinute la Nicopole, Vidin, Cladova, Mihai a încheiat in 1598 pace cu turcii.

In schimbul unei sume anuale de bani, aceştia se obligau să nu se amestece în treburile interne ale Ţării Românesti.

La 28 octombrie 1599, la Selimbar, în preajma Sibiului, Mihai Viteazul a înfrânt pe noul principe al Transilvaniei, aliat turcilor, cardinalul Andrei Bathory.

La câteva zile dupa aceasta noua izbandă, Dieta convocata la Alba-Iulia l-a recunoscut pe Mihai Viteazul, principe.

Prima etapa a actului istoric al unirii ţărilor române a fost infăptuită.

La începutul lunii mai 1600, Mihai Viteazul l-a alungat pe Ieremia Movila, care era ostil domnitorului muntean, din Moldova.

 

 

Harta Principatelor româneşti sub Mihai Viteazul, mai – septembrie 1600

 

În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austiei.

Astfel contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia.

Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune.  

Marea infăptuire a lui Mihai Viteazul a stârnit, însă, repede, duşmănii aprige.

Existau conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn.

Nobilimea transilvăneană, sprijinita de habsburgi s-a răsculat în toamna lui 1600, iar la Miraslau ostile domnitorului sunt infrânte de trupele magnaţilor locali, aliate cu cele conduse de generalul imperial Gheoghe Basta şi astfel pierde Ardealul.

În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă (1600-1601).

După aceste evenimente Mihai Viteazul pleacă la Praga, la împăratul habsburgilor Rudolf al II- lea, pe care îl convinge să îl sprijine.

In 3 august 1601, la Guruslau, a avut loc o prima victorie impotriva trupelor principelui Transilvaniei Sigismund Bathory, întărite cu câteva steaguri de oaste trimise de Ieremia Movila şi de turci.

Dupa aceasta victorie, cucerirea Transilvaniei şi reeditarea evenimentelor care duseseră la unirea politică a romanilor erau, acum, un fapt pe deplin posibil.

In zorii zilei de 9/19 august 1601, pe când Mihai Viteazul si vitejii lui se aflau pe Câmpia-Turzii, acesta a fost asasinat de un grup de mercenari valoni din oastea austriacă, la ordinul generalului austriac Basta, aliatul său.

 

 

 

Foto: Asasinarea lui Mihai Viteazul la Turda, gravură realizată la Leiden, Olanda, 1703

 

Capul său a fost luat în taină de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Tîrgovişte.

 

 

Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris:

„Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.„

Luându-i viaţa prin trădare, duşmanii nu i-au putut lua însă meritul şi cinstea marilor lui izbânzi.

Infruntarea puhoiului otoman şi salvarea ţării prin victorioase lupte pentru neatârnare, au adus eroului român preţuirea întregii Europe.

“ Daca a fost vreodata un principe demn de glorie pentru faptele istorice savarsite de el, acesta este domnul Mihai, principele romanilor”– periodic din Roma anului 1600.

Mihai Viteazul a înfăptuit prima mare unire, care şi acum după mai mult de 4 veacuri se distinge cu deosebire.

“ Când el e din poporul mieu…când el a încurajat pentru totdeauna cu strălucire numele nostru şi l-a buciumat în lumea largă…când printr-însul s-a săvârşit…uimitoarea minune a strângerii noastre laolaltă sub acelaşi steag de biruinţă…cum aş putea să nu închin prinosul smeritei mele iubiri Străbunului!”

Nicolae Iorga. 

 

 

Surse:

 

http://www.afaceriardelene.ro/altepagini/mihai-viteazu-domnia-lui-mihai-viteazul

http://istoria.md/articol/48/Mihai_Viteazul