CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Distributismul – a treia cale economică, între socialism și capitalism: VIDEO

socialism capitalism distributism Archives - Incorect Politic

Distributismul este o a treia cale economică, între socialism și capitalism, formulată de gânditori apropiați Bisericii Catolice, precum G. K. Chesterton și Hilaire Belloc, care nu au făcut decât să materia-lizeze principiile și învățăturile sociale ale catolicismului. Concret, distributismul are la bază două enciclice.

Prima dintre ele, „Rerum Novarum” a aparținut Papei Leo al XIII-lea, fiind emisă în 1891, iar a doua, intitulată „Quadragesimo Anno”, a fost răspândită din dorința Papei Pius al XI-lea, în 1931.

Ambele aveau ca principal subiect condițiile grele, împovărătoare și degradante în care muncitorii industriali trebuiau să își desfășoare acti-vitatea. De pildă, Papa Leo al XIII-lea cerea mai multă compasiune în interpretarea și aplicarea ca-pitalismului.

Destrămarea Uniunii Sovietice a reprezentat, pentru cei mai mulți, dovada clară a eșecului sistemului economic socialist, pe de-o parte, iar pe de altă parte a faptului că singura paradigmă economică ce poate asigura progresul ar fi capitalismul;

(https://www.info-sud-est.ro/distributismul-alternativa-celor-dezamagiti).

Însă, o asemenea interpretare nu i-a mulțumit pe adepții unei a treia căi și anume distributismul.

Materializare a principiului creştin de dreptate socială, distributismul s-a cristalizat teoretic la începutul secolului XX, propunând o a treia cale, între capitalism şi socialism-comunism.

Corifeii distributismului sunt englezii G.K. Chesterton (1874-1936) şi Hilaire Belloc (1870-1953).

Teoria distributistă are la bază imperativul ca proprietatea asupra mijloacelor de producție, distribuție și schimb să fie cât mai larg răspândită.

Cu alte cuvinte, adepții acestei teorii resping centralizarea proprietății atât în mâinile statului (cum este cazul socialismului), dar și în mâinile câtorva indivizi, oameni de afaceri sau mari corporații (cum se întâmplă în capitalism).

În esență, în timp ce socialismul interzice proprietatea privată, mai ales cea productivă, distributismul militează pentru o răspândire cât mai largă a acesteia, astfel încât cea mai mare parte a oamenilor să dețină o asemenea proprietate productivă.

Pe cale de consecință, această a treia cale economică propune ca elemente de bază ale sistemului economic micile afaceri operate de proprietari, eventual de o familie, și cooperativele controlate de muncitori.

Din această perspectivă, el apare și ca o alternativă de sorginte conservatoare, care încearcă să subordoneze activitatea economică vieții spirituale, intelectuale sau de familie.

Bunăoară, în Marea Britanie a anilor `20 – `30 din secolul trecut, avocații acestei teorii au căutat redobândirea libertății familiei și individului prin revitalizarea agriculturii practicate de mici proprietari și a micilor afa-ceri de familie, împotriva marilor proprietari, a monopolurilor, trusturilor și controlului marilor finanțe.
În opoziție cu laissez-faire-ul capitalist care, în opinia distribu-tiștilor, conduce la concentrarea proprietății în mâinile celor puțini, dar și cu socialismul care interzice proprietatea privată, distributismul este văzut ca o a treia cale autentică, care se opune atât dictaturii pieței, dar și tiraniei statului prin mijloacele oferite de o societate a proprietarilor.

În ţara noastră, independent de distributismul occidental, principiile distributiste şi-au găsit reflectarea în doctrina ţărănistă a partidului lui Ion Mihalache (devenit, după unirea cu partidul lui Maniu, Partidul Naţional Ţărănesc).

Distributismul se întemeiază pe trei principii: răspândirea largă a proprietăţii productive (o lume a micilor proprietari şi întreprinzători), subsidiaritatea (descentralizare şi păstrarea activităţilor la nivelul cel mai de jos la care pot funcţiona) şi solidaritatea (binele comun asigură binele individual).

Distributismul nu este doar o doctrină economică, ci un model filosofic, economic, social şi cultural întemeiat pe tradiţia şi valorile creştine. Spre deosebire de socialism-comunism şi de capitalism, distributismul nu este exclusivist, el poate coexista cu alte sisteme şi chiar funcţiona în cadrul lor, scrie https://anonimus.ro/2017/02/ce-este-distributismul/

Nuclee distributiste există şi vor exista în toate societăţile (au existat chiar şi în trecutul nostru comunist, prin cooperaţie, prin producătorii agricoli din zonele necooperativizate şi prin atelierele meşteşugăreşti). Distributismul nu agreează nici colectivismul centralizator, nici individualismul, care dezbină societatea.

El presupune existenţa unei reţele, a unei pânze de păianjen în care fiecare nod depinde de nodurile din jur şi care contribuie la rezistenţa ansamblului.

Comentând turneul de conferinţe al lui Phillip Blond („regele filosof”, ideolog al Partidului Conservator britanic) în Statele Unite, ziarul «Washington Post» din 17 octombrie 2011 concluziona:

„distributismul a devenit probabil cea mai atrăgătoare idee care s-a născut pe ruinele colapsului economic de la începutul secolului al 21-lea – şi asta în mare măsură datorită faptului că posedă cel mai mare potenţial de a arunca o punte peste prăpastia care separă curentele ideologice…”.

Sistemul nostru economic capitalist este fundamental incompatibil cu un ecosistem planetar sănătos. Trăim pe o planetă cu resurse finite, dar sistemul nostru economic se bazează pe o creștere infinită.

Și întrucât nu putem schimba legile naturii, trebuie să ne schimbăm sistemul economic. Aceasta înseamnă chestionarea unora dintre cele mai prețuite mituri ale noastre … Putem dezvăța modul de gândire capitalist.

Capitalismul ne infectează toate relațiile: cu alți oameni, cu alte ființe decât cele umane și cu Pământul. … Gândește-te la relația ta cu locul în care trăiești. Este un loc pe care îl „folosești” sau este o lume pe care o locuiești, o prețuiești și o îngrijești? Noi am învățat acest mod de gândire și tot noi ne putem dezvăța.”

,,Unul dintre comentatori m-a întrebat cu ce trebuie să înlocuim capitalismul. Este o întrebare obișnuită pe care o aud ca răspuns la criticile asupra capitalismului. Oamenii întreabă acest lucru atât de des deoarece capitalismul ne-a colonizat atât de mult mintea încât suntem incapabili să ne imaginăm alternative.

Capitalism ≠ Piețe


O confuzie este aceea că piețele au fost contopite cu capitalismul. Oamenii consideră capitalismul că înseamnă persoane care cumpără și vând lucruri. Dar aceasta este o „piață”. Și pot exista piețe fără capitalism. Ce este atunci capitalismul?

O societate capitalistă este o societate de piață în care concentrarea bogăției se află într-un procent mic din populație. O societate capitalistă este împărțită în două clase: clasa capitalistă, care deține mijloacele de producție, și clasa muncitoare, care trebuie să-și vândă munca pentru a supraviețui.

Guvernul protejează și perpetuează această diviziune prin crearea și aplicarea legilor, cum ar fi limitarea răspunderii corporațiilor, protecția cametei (împrumuturi cu dobândă) și acorduri de liber schimb.

Problema capitalismului


Clasa capitalistă exploatează clasa muncitoare trăind din munca lor și reinvestind profiturile pentru a crea mai multe profituri, care nu sunt împărțite cu clasa muncitoare. Membrii clasei muncitoare nu au o putere reală în acest sistem, deoarece singurele lor opțiuni sunt să accepte condițiile de angajare ale clasei capitaliste sau să moară de foame. De aici provine termenul „sclavie salarială”. Muncitorii au suportat acest lucru deoarece cred că toți sunt „milionari jecmăniți temporar”.

Cu alte cuvinte, au cumpărat promisiunea Visului American. Dar rezultatul natural al unei societăți capitaliste este consolidarea crescândă a proprietății în mâinile unei clase capitaliste în continuă scădere și a unei clase în continuă creștere de oameni care câștigă doar cât să supraviețuiască (sau nu suficient pentru a supraviețui) – exact ce asistăm astăzi. Dar această împărțire a societății între capitaliști și muncitori nu este necesară pentru ca piețele sau pentru ca principiul de cumpărare și vânzare să existe.

Există alte tipuri de economii de piață decât capitalismul. Unii oameni cred că singura alternativă la capitalism este societatea în stil comunist – care cred că a fost demontată odată cu căderea URSS – sau socialismul – pe care îl consideră o pantă alunecoasă spre comunismul în stil sovietic. Adevărul este că există multe alternative la capitalism. Comunismul și socialismul sunt doar două. Distributismul este alta.

Originea distributismului


Puțină istorie: Distributismul își are rădăcinile în teoria socială catolică, începând cu enciclica Papei Leon al XIII-lea „Rerum Novarum” („Drepturile și îndatoririle capitalului și muncii”), publicată în 1891, ca urmare a ascensiunii capitalismului și industrializării , precum și reacțiile socialiste și comuniste la acestea. În enciclică, Papa Leon a atras atenția asupra sărăciei majorității clasei muncitoare.

El a sprijinit drepturile clasei muncitoare de a organiza și forma sindicate în scopul negocierii colective, în locul intervenției statului. El a respins atât capitalismul, cât și socialismul. Și a afirmat dreptul la proprietate privată.

Aceste idei au fost ulterior completate de alți papi, inclusiv ,,Quadragesimo anon” al Papei Pius XI în 1931, ,,Mater et magistrate” al Papei Ioan XXIII în 1961 și ,,Centesimus annus” al Papei Ioan Paul al II-lea (1991). (Ideile distributismului pot fi găsite și în recenta enciclică a Papei Francisc despre mediu.) Ideile din aceste documente au fost preluate de autorii britanici G.K. Chesterton și Hilaire Belloc, care le-au format într-un sistem coerent numit „distributism”.

Ce este distributismul?


Distributismul nu este un punct de mijloc între capitalism și socialism. Mai degrabă, respinge atât capitalismul, cât și socialismul, pe care le vede ca pe fețe ale aceleiași monede.

Din perspectiva distributistă, capitalismul conduce inevitabil la concentrarea puterii în marile companii care dețin monopoluri și exploatează lucrătorii, consumatorii și mediul. Pe de altă parte, socialismul conduce, de asemenea, la o concentrare a puterii, dar în mâinile guvernului și ale unei elite politice.

Această concentrare a puterii, fie în marile afaceri, fie în marile guverne, are același efect de a lua puterea majorității oamenilor. Distributismul vede capitalismul și socialismul, marile afaceri și guvernele, ca o consolidare reciprocă, o mână ajutând cealaltă mână și viceversa într-un cerc vicios.

distributism

Distributismul caută o a treia cale: în loc de mari afaceri sau guverne, am avea „o mare comunitate”.

„Distributismul urmărește să subordoneze activitatea economică vieții umane în ansamblu, vieții noastre spirituale, vieții noastre intelectuale, vieții noastre de familie. Nu consideră simpla producție de bunuri, cu atât mai puțin achiziția de avere, ca scopuri în sine. ”

Sistemul nostru capitalist actual transformă acest lucru în cap și face ca totul – familia, religia, chiar și corpurile noastre – să fie subordonate producției de avere pentru clasa capitalistă. Într-o economie distributivă, economia este făcută pentru a satisface nevoile – atât materiale cât și spirituale – ale tuturor ființelor umane.

Mic este frumos


Motto-ul distributismului este „Mic este frumos”. Distributismul favorizează micul și localul. Un concept fundamental în distributism este „subsidiaritatea”, ideea că orice activitate de producție economică ar trebui să fie realizată de cea mai mică unitate posibilă – până la familie. Un alt concept important este „solidaritatea” sau „solidarismul”, recunoașterea interconectării noastre.

Astfel, familia, nu individul, este nucleul societății distributiste. Familia este înțeleasă ca fiind legată de alte familii prin legături sociale și biologice și de întreaga familie umană, precum și de toată viața de pe pământ. În idealul distributismului, familia controlează mijloacele de producție.

Nicio unitate mai mare nu ar trebui să îndeplinească o funcție care poate fi realizată de o unitate mai mică. Astfel, distributismul favorizează legislația antitrust care rupe monopolurile și concentrarea puterii de piață în una sau doar câteva companii. Așa cum G.K. Chesterton a scris:

„Prea mult capitalism nu înseamnă prea mulți capitaliști, ci prea puțini capitaliști”.

Distributismul afirmă proprietatea privată, dar respinge consolidarea acesteia în mâinile unei elite – 1%. În schimb, pledează pentru distribuirea (de aici și numele) proprietățiilor cât mai larg posibil. Rețineți, acest lucru este diferit de redistribuirea veniturilor. Distribuitorii cred că, atunci când oamenii dețin pământul pe care îl lucrează și de care beneficiază ei și familiile lor, lucrează mai mult și au mai multă grijă de pământ.

Cum arată o societate distributistă?


Deci, cum ar arăta o societate distributistă? Ei bine, proprietatea privată ar exista încă, dar cele mai multe proprietăți ar fi deținute de familii. Fermele mici, proprietate familială și întreprinderile artizanale ar produce cele mai multe bunuri. Majoritatea oamenilor ar cultiva cel puțin o parte din propriile alimente, iar restul ar fi produse cât mai local posibil.

Majoritatea oamenilor ar putea să-și câștige existența fără să se bazeze pe proprietatea altora. Fermierii ar deține propriul lor teren, meșterii ar deține propriile lor instrumente și așa mai departe.

Ar exista piețe și concurență, dar, în loc de producție în masă și bunuri ieftine de slabă calitate, meșterii locali vor crea produse de înaltă calitate cu așteptarea că vor fi reparate atunci când vor fi stricate, nu aruncate la gunoi.

Ar exista cooperative ale familiilor și ale breslelor (mai degrabă decât ale sindicatelor) ale lucrătorilor, dar legile antitrust și fiscale ar împiedica companiile să crească prea mult.

Acolo unde sunt necesare monopoluri, cum ar fi utilitățile publice, acestea ar fi deținute public și local. Uniunile de credit locale ar înlocui marile bănci. Asigurarea socială ar fi asigurată de societățile de ajutor reciproc.

Guvernul federal ar exista pentru a oferi apărare reciprocă, pentru a se asigura că drepturile omului sunt respectate și pentru a încuraja cooperarea între unitățile politice mai mici.”

01/05/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Responsabilii complotului marxist și comunismul fără perdea

Comunismul fără perdea

Mulți, atunci când vorbesc despre comunism, au impresia că este un fenomen strict legat de Marx și teoria sa. Fals! Dacă e să-i căutăm originile, comunismul are un certificat de naștere mult mai obscur, la rădăcina sa găsindu-se Johann Adam Weishaupt, fondatorul Ordinului Iluminaților.

Un ordin care avea ceva scopuri lumești, adică răsturnarea unor puternici ai zilei. Pentru complot, autoritățile bavareze l-au eliminat pe Adam Weishaupt din slujba universitară pe care-o avea.

Însă acesta își va găsi cu ușurință un protector puternic în persoana lui Ernst II de Saxa-Gotha-Altenburg, care-l va proteja până la moarte. 

Întrebarea pe care v-o puteți pune este una cât se poate de banală: de ce de fiecare dată se găsesc susținători ai „revoluției” printre printre puternicii zilei?

De ce-ar fi protejat un prinț, beneficiar al tuturor binefacerilor lumii de-atunci, un revoltat care inventa comunismul, acel curent uniformizator care l-ar fi transformat pe prinț într-un egal al cerșetorului?

Chestiunea pare încurcată. Dar să mergem mai departe pentru a înțelege mai bine ce se ascunde sub ideologii, idealuri și iluzii.

Revoluția din Octombrie a avut doi vectori: Lenin și Troțki. Lenin știm bine cum a ajuns în Rusia: transportat de nemți cu obiectivul clar de a-l îndepărta pe țar de la putere. Acțiunea era justificată de interesele strategice ale Germaniei în Primul Război Mondial.

Doar că, naivul și zdruncinatul la creier Wilhelm al II-lea n-avea habar că era parte – și, în final, victimă – a unui complot mult mai mare. Altfel nu poate fi înțeleasă sosirea perfect sincronizată a lui Troțki.

În timp ce Lenin avea în spate finanțe ale statului prusac, Troțki venea cu o finanțare particulară solidă: mari bănci americane puseseră la punct finanțarea Revoluției din Octombrie.

Cum de s-au întâlnit atât de exact interese aparent opuse? 

În urm Războiului, Wilhelm al II-lea își va pierde tronul, iar fosta sa țară va deveni o carcasă al cărei destin părea că se îndreaptă spre comunism. Doar apariția lui Hitler a deturnat traiectoria țării.

Totalitarismul: comunismul si fascismul - e-Pedia

De altfel, faptul că doar jumătate din Germania a cunoscut „binefacerile” comunismului se datorează acestui incident al istoriei. Altfel, la modul „natural”, Germania deja făcuse pasul către comunism. Și totuși, de ce?

Ițele istoriei devin încurcate dacă ne gândim la terminarea celui de-al doilea Război Mondial. Lumea s-a împărțit între „teroare” și „libertate”.

Urmărind lucrurile de sub suprafața aparentă a lumii, vom observa cum cei din America, responsabilii pentru finanțarea întregului complot comunist, din bogați au devenit și mai bogați. Ciudat, nu-i așa? Aparent pierduseră enorm prin înscăunarea comunismului.

Culmea, aceiași oameni încep o acțiune subversivă la nivel planetar. Prima victimă a fost propria lor țară: SUA.

Am putea spune că am avut de-a face cu o conspirație, însă ce conspirație e aceea în care sunt implicați factorii de decizie de la nivel guvernamental, actorii principali din serviciile secrete, armată s.a.m.d.?

Mai degrabă a fost o acțiune voită de transformare a țării, acțiune care practic avea un singur dușman: poporul. 

Din nou lucrurile par a nu avea sens: de ce să te ascunzi de popor dacă tu vrei să institui un regim egalitarist-democratic? De ce n-ar fi „talpa țării” de acord cu un regim în care toată lumea ar fi tratată identic? 

Ei bine, toate disonanțele pe care le observați sunt disonanțe deoarece pornesc de la ipoteză falsă. Tot timpul ați crezut ceea ce spune propaganda comunistă, anume că este vorba despre „libertate, egalitate, fraternitate”. 

Să ne întoarcem la episoadele cele mai recente ale istoriei. Să ne gândim, spre exemplu, ce egalitate a adus Revoluția Franceză? A pierit aristocrația? Aiurea, doar indezirabilii au fost eliminați. Restul și-au văzut de viață fără să li se schimbe mare lucru. A fost prostimea eliberată? S-a așezat sluga la masa boierului? Nicidecum.

În final treburile s-au așezat așa cum fuseseră înainte. 

Însă, îmi veți spune, iată că altfel au stat lucrurile în URSS. Acolo mujicul chiar a tăbărât peste aristocrat; s-a mutat cu toată familia în casa bogatului, care bogat a suferit teribil. Dacă veți face abstracție de faptul că marii bogătași ruși părăsiseră de mult țara, luându-și o mare parte a averilor după ei, puteți considera că așa a fost.

Dacă însă vă veți uita mai cu mai multă atenție, veți înțelege că, în esență, cea lovită a fost mica nobilime, adică cea care forma un fel de „clasă medie”pe atunci. Iată cum, ușor, ușor, începem să atingem punctele esențiale.

Așadar, nu marii bogătași au fost victimele Revoluției din Octombrie, ci clasa de mijloc a micilor boieri care oricum erau în bătaia vremii. Oare acum nu se întâmplă la fel?

Pentru a înțelege despre ce e vorba trebuie să vă scoateți din minte noțiunile de democrație, egalitate s.a.m.d. De ce? Simplu, pentru că ele nu există. Dacă le folosiți și credeți în ele însemnă că n-aveți habar de istorie.

Niciodată pe lumea asta n-a fost egalitate și asta nu din cauza vreunui complot ci, pur și simplu, pentru că nu poate fi egalitate.

În Roma antică aveam patricieni și plebei. Sclavii nu-s amintiți pentru că ei nu făceau parte din regnul uman.

Îmi veți spune că Roma n-ar fi bună ca exemplu pentru democrație. Corect, să mergem așadar la Atena. Acolo, în ciuda „democrației”, găsim eupatrizi și theți. Mulți înghit pe nemestecate povestea cu „democrația” antică.

Stați liniștiți, acea democrație a venit după o lungă perioadă de sclavie generalizată și a fost menită strict deturnării. În esență însă, ea a salvat clasa conducătoare, modificând doar în aparență raporturile de forțe. 

Și-atunci ce-i cu comunismul? Dar cu neomarxismul? Ca să înțelegeți mai bine fenomenul, ar trebui să conștientizați că neomarxismul n-are aproape nimic în comun cu Marx.

Dacă ar trăi azi, Marx ar fi anti-neomarxist.

Asta deoarece, treptat, paradigma comunistă s-a îndepărtat teribil de viziunea inițială. Și nici nu era greu să se întâmple așa întrucât, ca orice idealism, marxism-comunismul e imposibil de pus în aplicare.

Culmea e că multe dintre cele mai corecte principii ale sale, puse în practică, produc distorsiuni greu de îndreptat. 

Puteți crede propaganda oficială referitoare la bunăstarea pe care o să o aducă. Desigur, pentru asta va trebui să uitați anii în care s-a trăit în „paradisul comunist”.

Puteți, de asemenea, să mă contraziceți atunci când spun că jivinele din USR sunt neomarxiști. Însă toate aceste contraziceri vă vin strict din lipsa de înțelegere a funcționării lumii. 

Dacă vreți să vedeți limpede lucrurile ar trebui să vă îndreptați privirea spre SUA. Avem două crize recente în care s-a obținut o teribilă egalizare a populației. Practic, dacă înaintea acestor două crize aproximativ 10% din cetățenii SUA dețineau 90% din țară, în prezent doar 0.1% dintre americani dețin peste 90% din țară.

La fel stă situația și la nivel mondial. Averile se concentrează în mâna bogaților deveniți super bogați și apoi mega bogați. La bază, sărăcia e simplă: cei mai mulți devin asistați, dependenți de subvențiile alimentare ale statului.

Restul formează casta sclavilor, a celor care învârt mecanismul necesar asigurării bunăstării și controlului exercitat de cei puțini.

Oare nu la fel era în Roma antică? Plebeul liber venea dimineața să-i aducă omagii patricianului și primea la schimb alimente de bază și bilete la spectacolele de gladiatori. Soldatului – care avea ca principală menire protecția patricianului – îi era scârbă de plebeu pe care-l vedea ca pe un parazit. Cam la fel cum acum, clasei muncitorilor îi este scârbă de clasa asistaților sociali.

Vi se pare că s-a schimbat ceva? Nicidecum. Doar că plebeilor nu li se mai asigură bilete la circ. E mai simplu să fie ei lăsați să facă circul, devenind astfel atât actori cât și spectatori. E și mai ieftin și, cu ocazia aceasta, excesul de energie este anihilat prin participarea fiecăruia la marele spectacol de circ. Și uite-așa, treptat, lumea ne arată că este așa cum a fost întotdeauna.

Ce este comunismul? E o altă modalitate de a mâna turmele de plebei. Partea frumoasă e că acum îi poți spune atât comunism cât și capitalism întrucât prefixul „neo” nu a adus nimic altceva nou decât un amănunt aparent minor: pe față, proprietatea nu mai aparține statului, ci corporațiilor.

Iar corporațiile sunt atât de difuze din punctul de vedere al acționariatului încât chiar poți crede că acea structură megalitică „e și a ta”. 

De-aceea e atât de complicat cu stabilirea orânduirii sociale. Avem comunism sau capitalism? Chiar dacă sunt tentat să vă răspund eu, îi dau cuvântul unui om care vede infinit mai clar lucrurile, anume lui Giorgio Agamben:

Capitalismul care se consolidează la scară planetară nu este capitalismul în forma pe care a luat-o în Occident: este, mai degrabă, capitalismul în forma sa comunistă, care a combinat o dezvoltare extrem de rapidă a producției cu un regim totalitar.Așadar, puteți să-i spuneți cum vreți: capitalism, comunism, „de stânga”, „de dreapta” etc.  

A mai trecut un an, ne-am mai învârtit o dată în jurul Soarelui. Pe planeta Pământ s-a mai făcut încă un pas spre marea revoluție întrucât lucrurile au rămas la fel de neschimbate cum sunt de o istorie.

S-au mai consumat ceva energii în așteptarea marii schimbări. Care va veni, fără doar și poate. Și, ca efect al venirii sale nu se va schimba mai nimic pe la vârf.

Baza în schimb va fi mai săracă, mai naivă și mai încrâncenată în spectacolele pe care le joacă și la care tot ea, gloata, asistă, scrie https://trenduri.blogspot.com/2021/01/comunismul-fara-perdea.html

24/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Vladimir Putin – o ascensiune absolut uluitoare

Incursiune în regimul lui Putin

 

După prăbușirea regimului bolșevic, o Rusie revenită la sistemul proprietății individuale și a unor libertăți relativ mai largi ar putea să devie un punct de atracție mai primejdios decât a fost un stat cu regim sovietic-comunist” (Iuliu Maniu, iulie 1941, într-o scrisoare adresată lui Ion Antonescu)

 

Atunci când Boris Elțîn l-a desemnat președinte interimar, la sfârșitul anului 1999, pentru Vladimir Putin a fost încoronarea unei ascensiuni absolut uluitoare, care începuse cu doar patru ani mai devreme, la Moscova, în calitate de consultant prezidențial.

În 1997 fusese numit adjunct al șefului administrației prezidențiale și a intrat în atenția lumii în 1998, când, ca șef al Serviciului Federal de Securitate, le-a ordonat trupelor rusești să intre în Cecenia. *În timpul lui Elțîn s-au format și au crescut în Rusia cartelurile crimei organizate.

Acum, sub Putin, ele hotărăsc ce se întâmplă în stat. Când președintele spune că orice redistribuire a proprietății este imposibilă și că totul ar trebui să rămână așa cum este, tocmai la această stare de spirit se referă – la puterea, influența și uluitoarea lor bogăție.

Putin poate fi Dumnezeu și țar în Cecenia, pedepsind și iertând, dar îi este frică să se atingă de acești mafioți. Banii care sunt puși în joc aici întrec cu mult orice vis, iar prețul unei vieți sau al onoarei unui om este derizoriu atunci când profiturile se măsoară în milioane.

Odată cu instalarea grupului mafiot al lui Pașka Fedulev, Uralii au încetat să mai trăiască “după reguli”, pentru a folosi jargonul infractorilor, care a găsit în Rusia un sol atât de fertil încât este folosit chiar de președinte în discursurile lui.

Pe străzile din Ekaterinburg, i-am întrebat pe oameni pe cine respectă: pe guvernatorul Rossel? Pe Cernețki, primarul orașului? Răspunsul lor a fost: “pe cei din [cartelul mafiot] Uralmaș”. I-am întrebat cum pot respecta niște bandiți.

Răspunsul a fost foarte simplu: “Ei trăiesc după legile hoților, dar cel puțin au legi. Noii bandiți nu le respectă nici măcar pe astea”. *** * *Într-un interviu la Radio Europa Liberă, din 2006, Mihail Gorbaciov a declarat că Putin i-ar fi spus că “influența grupărilor mafiote și a altor elemente de acest fel este atât de puternică, încât alegerile devin simple tranzacții de vânzare-cumpărare”.

Ceea ce era rău, arată Gorbaciov că i-ar fi spus Putin, “pentru că nu poți avea democrație și să te lupți cu crima și corupția dacă elementele criminale au putința să se infiltreze într-un asemenea mod în rândurile aparatului de guvernare”.

Să fie Putin un om care s-ar lăsa atras spre democrație, dacă s-ar elimina în mare parte crima și corupția, sau să nu fie decât un orator care se pricepe să-și argumenteze autoritarismul? Gorbaciov pare convins de prima variantă.

Cu siguranță, o parte semnificativă a economiei rusești de sub Putin continuă să se descătușeze din lanțurile planificării centralizate sovietice, semn că apare o anume acceptare a unor libertăți mai mari.

O excepție care-ți sare imediat în ochi este monopolul asupra gazelor naturale din Rusia: compania Gazprom, creată în anul 1992.

Politicile sale de preț și felul în care își repartizează oferta aduc aminte de opacitatea și ineficiența planificării centralizate sovietice. Uriașa sa infrastructură de conducte, drept urmare, nu este întreținută în totalitate și se învechește.

Rusia de la început de secol XXI s-a văzut trimisă în rolul unui jucător mult mai puțin important pe scena lumii. Ucraina, Georgia și alte foste republici sovietice ieșiseră de pe orbita ei. Pentru a ataca această chestiune, Putin a apelat în mod strategic la o armă care, în multe privințe, este mai puternică decât Armata Roșie: o prezență masivă pe piețele de energie ale lumii.Puterea militară a URSS a fost ținută la respect prin potențialul contraatac al Statelor Unite. Dar Rusia nu se consideră amenințată cu represalii majore în caz că decide să-și folosească gazul natural drept armă economică sau politică.

Deoarece Rusia este un furnizor esențial de gaz pentru Occidentul european și pentru așa-numitele “străinătăți apropiate”, ca Ucraina, puterea ei de piață rămâne aproape necontestată.În plus, Rusia a devenit un jucător de primă mână și pe piața mondială a țițeiului, chiar dacă acolo puterea ei de influență rămâne mai modestă decât pe piața gazului natural, fiindcă petrolul nu poate fi monopolizat cu tot atâta ușurință.

Pe Putin l-a intrigat reacția Occidentului față de felul cum a gestionat el negocierea privind cererea Gazpromului de a impune prețuri mai mari pentru gazul natural livrat Ucrainei – el a fost denunțat din toate părțile pentru brutalitatea lui în pur stil sovietic, atunci când intervenția sa a dus la o scurtă întrerupere a livrărilor.

Bine, trebuie să se fi mirat el, dar capitaliștii nu este normal să impună prețul pe care-l suportă piața și să nu ezite să exploateze avantajul economic în scop de profit?! Nu la fel ar fi procedat și un Vanderbilt sau un Carnegie al Americii de secol XIX?Niște capitaliști veritabili, care își protejează profitabilitatea pe termen lung, ar fi căutat să ajungă la o ajustare gradată, în numele bunelor relații cu clientul și al maximei profitabilități pe termen lung.

Deși s-ar părea că, de la întreruperea furnizării de gaz, Ucraina a devenit mai cooperantă cu politicile de străinătate apropiată ale Rusiei, incidentul i-a determinat pe clienții din Europa Occidentală să caute alternative la gazul rusesc, în special gaz natural lichefiat și alte surse cu transport prin gazoducte.

Ceea ce nu va servi deloc intereselor pe termen lung ale Rusiei.* * *Economia Rusiei se poate astăzi descrie cel mai bine ca fiind o economie de piață având în spate o respectare a legii încă imperfectă.

Un segment important al celor mai prețioase valori ale națiunii se află în mâinile statului sau ale aliaților Kremlinului. Controlul politic a fost întărit prin controlarea principalelor companii mediatice, majoritatea celorlalte fiind „încurajate” să se autocenzureze.

Scăderea bruscă și puternică a valorii rublei, după intrarea în faliment a Rusiei, în 1998, a forțat transformarea unei economii primitiv de necompetitive, clădită de-a lungul a generații întregi de planificare centralizată, într-una marginal competitivă.

Cu un randament orar atât de scăzut pe tot întinsul vastelor teritorii ale Rusiei, disponibilizarea neîntreruptă în cadrul fabricilor flagrant supradimensionate în ceea ce privește personalul a adus multe sectoare de activitate la marginea competitivității internaționale.

Cererea substanțial acumulată a Rusiei pentru bunuri de consum, combinată cu posibilitățile de investiții străine consistente, ar fi impulsionat cu siguranță producția bunurilor de consum – dacă investitorii ar fi putut să conteze pe respectarea drepturilor de proprietate.

În ciuda existenței unor coduri definite, drepturile de proprietate rămân firave în Rusia.

În ultimii ani, Duma a votat acte legislative  majore pentru întărirea primatului legii. Dar una este să schimbi legea și cu totul alta să aplici noile reguli.

 

 

 

 

Imagini pentru rusia lui putin photos

 

 

 

 

Putin a folosit aplicarea selectivă a legilor noi și existente, pentru a prelua sub controlul guvernului activele energetice.

Această aplicare selectivă, mai degrabă decât vreo lipsă de noi reguli, este marea problemă.În termenii certitudinii legale, nu prea există mare diferență între o țară ale cărei legi restricționează dreptul individual de proprietate și una în care drepturile legale depline se aplică în mod selectiv, în funcție de prioritățile politice. Un drept respectat selectiv nu mai e un drept.

Astfel, o națiune ca Rusia se prea poate să-și rescrie codul juridic, dar reorânduirea codului cultural este o sarcină care va dura peste ani, dacă nu chiar peste generații.

Rusia este sortită să joace un rol în evoluția pe mai departe a capitalismului global.

Dacă acest rol se va vedea limitat la o economie ce crește lent, roasă de boala olandeză *** și de o alocare suboptimă a resurselor de capital, atât de caracteristică regimurilor autoritare, nu se va putea ști decât în următoarele două decenii.

Cu activele sale energetice și militare, Rusia va fi un actor principal pe scena mondială în deceniile care ne așteaptă. Dar este mult prea devreme să ne pronunțăm despre ce fel de actor va fi.

 

Sursa: 

 

https://franckmelen.wordpress.com/2010/11/27/incursiune-in-regimul-lui-putin 

*Alan Greenspan, “The Age of Turbulence. Adventurea in a New World”, The Penguin Press, New York, 2007 / Editura Publica, București, 2008** Anna Politkovskaia, “Putin’s Russia”, Harvill Press, 2004 / Editura Meditații, București, 2008***denumirea de “boala olandeză” (dutch disease) provine de la teama de dezindustrializare din Olanda în urma descoperirii zăcămintelor petrolifere în Marea Nordului, deoarece creșterea exporturilor de bunuri primare generează intrări valutare mari, întărind moneda și lovind competitivitatea industriei de prelucrare

19/12/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: