CONSTANTIN NEGRUZZI DESPRE PRINCIPELE CĂRTURAR DIMITRIE CANTEMIR

 Foto: Dimitrie Cantemir s-a născut în ziua de 26 octombrie 1673 la Iaşi, în familia lui Constantin Cantemir, viitorul domnitor al Moldovei.  Mama sa – Ana Bantaş, era descendenta unei familii de boieri, la origine negustori din Lăpuşna.

Constantin Negruzzi – Prescurtare din viaţa Principelui Dimitrie Cantemir

Prinţul Dimitrie Cantemir s’a născut la anul 1673 Octomvrie 26, când tatăl său Constantin era numai Serdar la Orhei.

La 1684 numindu-se Constantin Cantemir Domn Moldaviei si urmând a trimite zălog pre unul din fiii săi la Poarta Otomană (după cum se obişnuia atunci), el a trimis pre Antioh fiul său cel mai mare împreună cu alţi şase tineri fii de boeri.

După trei ani l’a schimbat fratele său Dimitrie rămâind la Constantinopoli până la 1691, când iarăşi l’a schimbat Antioh.

În cursul vremii cât s’a aflat acolo, el s’a ocupat cu limba şi mai ales cu muzica turcească pre care a adus-o la o deplinire de care era cu totul lipsită, căci el fu cel dintâi ce a regulat notele turceşti.

În anul următor a întovărăşit cu tatăl său pre Seraschierul Deldabon în campania dela Soroca.

La 14 Martie 1693, murind tatăl său, boierii care făgăduiseră murindului părinte că vor alege Domn pre Dimitrie, n’a putut izbuti, căci Poarta numi pre un altul, iar Dimitrie fu chemat la Constantinopoli. La 1700, s’a însurat cu Casandra fata lui Şerban Cantacuzin care fusese Domn în ţara românească şi din căsătoria aceasta i s’a născut o fiică.

Curând mazilindu-se Antioh, s’a înturnat şi Dimitrie cu dânsul la Ţarigrad, unde s’a făcut părinte a patru feciori şi a patru fete.

Aici a rămas până la anul 1710, când Petru I al Rusiei a declarat război Turciei. La asemenea. împrejurare, Poarta găsi de cuviinţă a numi pre Dimitrie domn Moldaviei, căci domnul ce era Nicolai Mavrocordat, deşi om învăţat şi în favor la Turci, nu avea experienţa ce se cere la vreme de război.

Cantemir primi domnia mai mult prin îndemnul lui Deblet Girei hanul Tătarilor prietenul său, câştigând făgăduinţa marelui vizir Baltagi-Mohamet că nu i se vor cere dările acele mari ce se obişnuiau la numirea Domnilor.

Făgăduinţa însă nu se ţinu, căci abia sosise el în capitala sa cu cea mai mare grabă, când şi primi poruncă să trimită îndată banii pentru domnie şi să facă pod peste Dunăre pentru trecerea oştilor turceşti.

Acestea îl supărară într’atâta, încât îndată a şi intrat în trataţie cu un doctor grec numit Policala pre care-l trimisese Petru şi au încheiat un tratat care încuviinţându-l şi întărindu-l acest monarh la Luţc în Polonia în 13 Aprilie 1711, i s’au şi trimis cu un înadins.

În urma acestei convenţii, Cantemir înştiinţa pre Petru de toate cele ce se urmau, prelungind pre cât putea facerea podului şi îndemnând pre Ţarul a veni cât mai curând. Amăgit însă de Brâncoveanul, domnul Valahiei şi duşmanul Cantemireştilor, Petru sosi prea târziu, când nu mai putu opri trecerea Turcilor.

Oştile ruseşti tăbărâră pe Prut, iar împăratul vizită Iaşii în luna lui Iunie, unde boierii şi tot norodul îl primiră cu consideraţia şi respectul ce se cuvenea unui aşa mare monarh. Ţarul se zăbovi în Iaşi două zile şi apoi se înturnară în tabăra sa.

Campania dela Prut e prea cunoscută pentru ca să o mai spunem aici, îndestul că Petru cel mare silit a încheia pace, refuză hotărâtor de a da Turcilor, ce-l ceria, pe domnul Moldaviei ce era în lagărul său.

Cantemir împreună cu vreo mie Moldoveni, ce voiră a se deştera pentru dânsul, întovărăşi pre Împăratul în Rusia. Petru se arătă recunoscător şi generos. Prin un uric cu data din 1 August dela Movilă numi pre Dimitrie şi urmaşii săi Cnezi Ruseşti cu titlul de Prea Înălţaţi şi Prea luminaţi, îi hărăzi o însemnătoare pensie şi îl dărui cu mari moşii în Ucraina şi cu mari privilegii, căci, lucru nepilduit încă, îi lăsă dreptul de viaţă şi moarte asupra Moldovenilor ce-l urmaseră. În acelaş an, ei se şi aşezară cu toţii în Harcov.

Aici petrecu Cantemir până la 1713, ocupându-se de literatură, când se duse la Moscova, unde bolnăvindu-se soţia sa Casandra, se şi săvârşi din viaţă la 12 Mai nea vând încă treizeci ani. Ea fu înmormântată într’o mânăstire grecească din Moscova, la care soţul ei contribui mult spre zidirea unei biserici frumoase.

La 1714 chiemat fiind la Petersburg, Ţarul primi în gvardiea sa pre Şerban al treilea fiu al lui Cantemir. Aici zăbovi până la 1715 când Petru întreprinse o călătorie în Europa, iar el se înturnă la moşiile sale unde sfârşi istoria împărăţiei Otomane, pre care a fost începută la Ţarigrad.

La 1718 întovărăşind pre Ţarul la Petersburg, se însură de al doilea cu fiica Cneazului Trubeţcoi, când îşi schimbă şi portul, luând costumul franţez. La serbarea cununiei lui, au asistat Împăratul, Împărăteasa şi toată nobilimea curţii şi la această ocazie fu numit sfetnic de taină, dăruindu-i Petru şi o sabie de mare preţ.

În anul următor ş’a dus la Petersburg şi copii, afară de fiica sa Smaragda care fiind bolnavă de oftigă, a şi murit la 4 Iulie în al şeaptesprezecelea an al vârstei sale. Noua sa soţie însă a îndeplinit acea lipsă născând la 8 Noemvrie o altă fată, căriia a fost cumătră Împăratul şi Împărăteasa, numind-o tot Smaragda.

La 1720 primi poruncă să întovărăşească pre Ţarul la Persia, împreună cu Graful Tolstoi şi amiralul Apraxin. În campania aceasta, Apraxin avea grija oştilor, iar Cantemir şi Tolstoi a trebilor politice, alcătuindu-se din aceşti trei sfatul de taină al Împăratului.

Mergând cu Împăratul până la Colomna ce este la gura apei Moscova unde se varsă în Oca, de acolo au intrat în corabie şi au mers la Astrahan unde au sosit la 4 Iulie 1721. Dela Colomna însă a început a simţi o durere la rărunchi împreună cu nişte friguri ascunse care-l aducea uneori într’atâta slăbiciune, încât era silit să nu se scoale din pat câte trei, patru zile. La August simţindu se mai bine s’a dus dela Astrahan după Ţarul la Persia într’o fregată cu douăzeci tunuri; şi toată oastea trecând peste apă cu Împăratul, au ajuns în puţine zile la locul unde s’a zidit apoi cetatea St. Cruci. Cantemir mergând de acolo cu Petru pe uscat până la Derbent, ş-au trimis fregata înainte cu oamenii şi lucrurile sale.

O grozavă furtună însă aruncă corabia într’un scruntar unde, afară de oameni, se perdură toate alte lucruri, între care şi multe scrieri ale sale. Slăbiciunea sa însă mergea sporind şi boala sa se văzu că era o curgere de ud, la care nu puteau medicii, să-i facă nici o uşurinţă. Atunci el îşi făcu testamentul şi îl încredinţă Împăratului, pre care îl numi Epitrop copiilor săi.

Înturnându-se la Astrahan şi simţindu-se ceva mai în putere, îşi ceru voe dela Ţarul ca să se ducă la moşiile sale, unde ajungând în luna lui Martie, îşi petrecea vremea cu trebile casnice şi cu zidirea unei biserici pre care a închinat-o St. Dimitrie, dar reapucându-l boala se săvârşi din viaţă în 21 August 1723, fiind în vârstă de 40 ani, 7 luni şi 5 zile.

El avu cu soţia dintâi şease feciori şi două fete, iar cu cea a doua, numai o fată. Una din fete şi doi feciori muriră, încă trăind el; şi aşa-i rămaseră două fete Maria şi Smaragda şi patru feciori Matei, Constantin, Şerban şi Antioh.

Acest din urmă fiind trimis ambasador al Împărătesei Elisabetei lângă regele George, a luat cu dânsul şi istoria Latină a tatălui său despre Împărăţia Otomană, care s’a tradus şi s’a tipărit mai întâi Englezeşte şi apoi franţuzeşte şi nemţeşte.

Dimitrie era la stat de mijloc, mai mult slab decât gras; pururea vesel, vorba sa era foarte blândă şi plăcută. Se scula dimineaţa şi se ocupa de literatură până la amiazăzi când prânzia; pe urmă după obiceiul meridional dormia puţin după masă şi apoi iar se apuca de cetit şi scris.

A trebuit însă să-şi mai schimbe felul traiului după ce s’a făcut sfetnicul lui Petru cel mare şi ş-a luat o soţie tânără. Grăia turceşte, persieneşte, arabeşte, greceşte, latineşte, italieneşte, ruseşte şi româneşte; şi înţelegea foarte bine limba elenică, slavonă şi franţeză.

Se îndeletnicia mai mult de istorie deşi iubia filosofia şi matematicile. Arhitectura îi plăcea mult şi bisericile făcute în trei sate ale sale dovedesc gustul său în această artă, căci ele fiind de croiala sa sunt de un stil graţios şi original.

Cele mai multe din scrierile sale sunt cunoscute şi preţuite în lumea învăţată; şi fără nici o îndoială, el poate lua loc între cei întâi liraţi ce au existat pe la sfârşitul secolului XVII şi începutul celui al XVIII. Pentru Moldavi însă el trebui să fie îndoit scump şi ca domnitor şi ca istoric.

Deşi domnia lui fu scurtă şi viforoasă, totuş a arătat îndestulă înţelepciune şi chibzuire în cârmuirea trebilor ţării. Ca autor el fu cel întâi ce a dat idei lămurite istorice şi statistice asupra Moldaviei.

Chiar când sosi vestea morţii lui la Petersburg, rezidentul Împăratului Nemţesc de acolo primise diploma prin care Cantemir se numia Prinţ de Imperia Romană.

C. Negruzzi, 1851 Ianuarie 1(http://www.enciclopedia-dacica.ro/)

Publicitate