S-au împlinit 162 de ani de la nașterea profesorului bucovinean Constantin Mandicevschi,autorul renumitului cântec “Cântă cucu-n Bucovina”

  

 

 

Constantin Mandicevschi – 162 de ani de la naştere

 

Constantin Mandicevschi, s-a născut la 24 mai 1859 în satul Băhrineşti, raionul Hliboca   în Bucovina ocupată de Imperiul Austro-Ungar. Era fiul parohului bisericii din această localitate, Vasile Mandicevschi și al soției sale, Veronica Popovici.

El este autorul versurilor sfâșietorului cântec al românilor înstrăinați, “Cântă cucu-n Bucovina”.

A fost  profesor de istorie şi directorul liceului din Suceava, inspector școlar, directorul Bibliotecii Universității din Cernăuți, scrie Vladimir Acatrini – colaborator al Bibliotecii ştiinţifice a Universităţii naţionale Iuri Fedkovici din Cernăuţi, în http://nordulbucovinei.blogspot.ro și Agenţia BucPress https://www.bucpress.eu.

  

A absolvit școala veche moldovenească din Cernăuți, iar în anul 1869, a început cursul la obergymnasium din Cernăuți, susținând în vara anului 1877 bacalaureatul. Frecventează apoi Universitățile din Cernăuți și Viena, susținând în 1884 examenul de capacitate la istorie, geografie, limba şi literatura germană. Constantin și-a început activitatea pedagogică între anii 1884 – 1893, ca profesor la Gimnaziul Superior Ortodox din Suceava, unde a predat cursul de istorie şi limba germană. În această perioadă face cunoştinţă cu poetul Mihai Eminescu, care în anul 1885 s-a aflat de Crăciun la Suceava.

 

Potrivit cunoscutului savant, pedagog şi rector al Universităţii din Cernăuţi, Ion Nistor, Constantin Mandicevschi este „Primul român, care datorită talentului de conducător, a ridicat şcoala sa la nivelul celor mai bune şcoli din ţară… Datorită unei munci enorme şcoala posedă o bază tehnico-materială bună, profesorii sunt excelenţi, iar elevii din familiile sărace primesc burse… Ori vara, ori iarna, directorul, de la 7 dimineaţa este pe picioare…”.

Aceste cuvinte au fost rostite la Conferinţa directorilor bucovineni, care a avut loc între 13-14 februarie 1913, la Cernăuți.

 

Cântecul “Cântă cucu-n Bucovina”, care este mai mult decât o doină, e o pagină de istorie a destinului românesc, a fost scris de Constantin Mandicevschi în anul 1904, la îndemnul lui Spiru Haret şi a lui Nicolae Iorga.

  Stihurile originale ale lui C. Mandicevschi au fost transpuse pe melodia unui cântec de jale bucovinean, acest cărturar român patriot fiind unul dintre organizatorii festivităţilor de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare la Putna din 1904.

Cântecul a prins şi a fost preluat de românii din satele din zonă , iar după a doua pierdere a Bucovinei, fiecare rapsod popular care l-a cântat a adăugat versuri, l-a modificat.

Cântecul a fost interpretat ani în şir de rapsodul popular Vasile Mucea, care l-a descoperit în satul Corceşti, raionul Storojineţ, în nordul Bucovionei, în 1943.

Originea sa era deja pierdută, la data când l-a cules Vasile Mucea, un muzicant din popor care l-a interpretat cu strălucire.

 Mandicevschi, autorul versurilor cântecului a murit la 14 decembrie 1933, în orașul Cernăuți, în  anul în care se năștea Mucea, ca și cum doina asta se încăpățâna să se agațe și de un suflet de muritor pentru a supraviețui.

Rapsodul popular Vasile Mucea a redescoperit cântecul în  satul Corceşti din regiunea Storojineţului înstrăinat împreună cu Nordul Bucovinei la Ucraina, unde avea rude la care putea ajunge în anii ’70 numai cu permis de la Securitate.

 

VASILE MUCEA (1933 – 2011)

 

 

 

Nu este mult de când Mucea s-a dus la cei drepţi, dar noi vom asculta mereu cu emoţie  melodiile simple și curate interpretate de el.

 

”Cântă cucu-n Bucovina” este mai mult decât o doină, este o pagină a destinului românesc care evocă un episod din istoria poporului nostru.

Este un cântec – manifest, un strigăt care mobilizează toate sufletele de români. 

El a fost înregistrat de Grigore Leşe de-abia în anul 1996, dar ambele sale versiuni ne arată că spiritul românismului nu a pierit ! 

  

 

Acum, după ce a ne-a fost redat, acest cântec nepereche trăieşte în sufletele tuturor și va trăi și după revenirea nordului Bucovinei la țara mamă, ca o mărturie a dragostei frățești care leagă toți românii.

 

Cine a auzit de Constantin Mandicevschi, autorul versurilor celebrei melodii populare „Cântă cucu-n Bucovina”? VIDEO

 

 

Sunt probabil puţini cei care au auzit de Constantin Mandicevschi, vlăstarul unei familii preoțești cu bogate ramificații, autorul versurilor melodiei „Cântec despre Bucovina” (Cântă cucu, bată-l vina).   

S-a născut la 24 mai 1859 în satul Băhrineşti (astăzi raionul Hliboca, regiunea Cernăuți), și a murit la 14 decembrie 1933, în orașul Cernăuți.

Este fiul parohului bisericii din satul Băhrinești, Vasile Mandicevschi și al soției sale Vero­nica Popovici, fiica profesorului  Institutului Teologic, Cons­tantin Popovici. 

Mama sa era sora marelui savant cu renume european, Eusebiu Popovici, profesor universitar de istorie bisericească și a arhimandritului Clementei, Constantin Popovici, de asemenea profesor universitar.

A fost profesor de istorie şi director de liceul din Suceava, inspector școlar, directorul Bibliotecii Universității din Cernăuți, autorul versurilor renumitului cântec popular  „Cântă cucu-n Bucovina”, un imn al românilor bucovineni.

Constantin Mandicevschi a absolvit școala veche moldovenească din Cernăuți în anul 1869, şi a urmat cursrile de la Obergymnasiumul din Cernăuți, susținând în vara anului 1877 bacalaureatul.

A frecventat apoi Universitățile din Cernăuți și Viena, susținând în 1884 examenul de capacitate la istorie, geografie, limba şi literatura germană.

Constantin va desfăşura o rodnică activitate  pedagogică între anii 1884 – 1893, ca profesor  la Gimnaziul Superior Ortodox din Suceava, unde a predat cursul de istorie şi limba germană. În această perioadă a făcut cunoştinţă cu poetul Mihai Eminescu, care în anul 1885 s-a aflat de Crăciun la Suceava.

În anii 1918-1922, când a fost inspector școlar, apoi director general al școlilor din Bucovina. Aceasta a fost o perioadă foarte grea de după război.
La 15 octombrie 1922 Con­­stantin Mandicevschi e numit director al Bibliotecii universitare din Cernăuţi.

A fost prieten cu marele istoric şi patriot unionist bucovinean Ion I. Nistor.

Nu sunt mulţi aceia dintre noi care au cunoştinţă de faptul că marele cărturar român din Bucovina, Constantin Mandicevschi, este autorul versurilor celebrului cântec „Cântă cucu-n Bucovina”, scrise în anul 1904 pe melodia unui cântec bucovinean adaptat  la solicitarea lui Spiru Haret şi a lui Nicolae Iorga, care luptau pentru  renaşterea demnităţii unei Românii, care la acea vreme era ciuntită din toate părţile.  

Cântecul a fost interpretat ani în şir de rapsodul popular vasile Mucea, care l-a descoperit în satul Corceşti, raionul Storojineţ, în nordul Bucovionei, în 1943, dar a fost inregistrat prima data de Grigore Leşe de-abia în anul 1996.

Este mai mult decât o doină, este o pagină a destinului românesc care evocă un episod din istoria poporului nostru, la începutul secolului al XX-lea.

Stihurile originale ale lui C. Mandicevschi au fost transpuse pe melodia  unui cântec de jale bucovinean, acest cărturar român patriot fiind unul dintre organizatorii festivităților de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare la Putna din 1904.

Cântecul a prins şi a fost preluat de românii din  satele din zonă ca un cântec popular. După a doua pierdere a Bucovinei, fiecare rapsod popular care l-a cântat a adăugat versuri, l-a modificat.

Originea sa era deja pierdută, la data când l-a cules Vasile Mucea, un muzicant din popor care l-a interpretat cu strălucire.

Ca un fapt divers, Mandicevschi, autorul versurilor a murit în 1933, anul în care se năștea Mucea, ca și cum doina asta se încăpățâna să se agațe și de un suflet de muritor pentru a supraviețui.

Acum, după ce rapsodul popular a redat-o românilor, acest cântec – doină trăiește în sufletele tuturor.

 

 

 

Sursa:

 Vladimir Acatrini – colaborator al Bibliotecii ştiinţifice a Universităţii naţionale Iuri Fedkovici din Cernăuţi, Bucovina de Nord – http://nordulbucovinei.blogspot.ro/2017/07/constantin-mandicevschi-autorul.html

 

 

 

 

Nu este mult de când Mucea  s-a dus la cei drepţi, dar noi vom asculta mereu cu emoţie simplitatea şi curăţenia ce a pus în melodiile sale.

 

Cântă cucu bată-l vina
De răsună Bucovina
Cântă cucu bătă-l vina
De răsună Bucovina
Cântă cucu-ntr-un brăduţ
De răsună-n Cernăuţi

Bucovină, plai cu flori
Unde-ţi sunt ai tăi feciori?
Bucovină, plai cu flori
Unde-ţi sunt ai tăi feciori?

Au foşti duşi în altă ţară
Dar se-ntorc la primăvară
Au fost duşi în altă ţară
Dar se-ntorc la primăvară
Au fost  duşi în altă ţară
Dar se-ntorc la primăvară

Inapoi cand or veni
Tot pe tine te-or iubi
Muntilor cu creasta rară
Nu lasati straja sa piară
Munţilor cu creasta rară
Nu lăsati straja sa piară

Daca piere straja noastră
A pierit si ţara noastră
Daca piere straja noastră

Ambele versiuni ne arată însă că spiritul românismului nu a pierit ! 

Este un cântec -manifest, un strigăt de luptă al tuturor sufletelor de români. 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/02/21/videoo-comparatie-interesanta-imnurile-nationale-ale-albaniei-si-molossiei-sunt-melodii-romanesti/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/02/20/video-cucuruz-cu-frunza-n-sus-si-povestea-imnului-de-stat-al-israelului-hatikva-the-origin-of-the-national-anthem-of-israel-hatikva/

 

Din vremea când turcii își speriau copiii cu numele lui Mihai Viteazul

 

 

Turcii își speriau copiii cu numele lui Mihai Viteazul

 

 

Supranumit postum MALUS DACUS, adică Dacul cel Rău, teribilul bărbat de aproape doi metri, despre care izvoarele istorice spun că era „făcut pentru război”, a reușit să le bage turcilor frica în oase într-o asemenea manieră încât, după campania militară din 1594 si anii urmatori, potrivit istoricului Nicolae Iorga , cand  călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest, o parte a populației Constantinopolului (actualul Istanbul) dorea să fugă din capitala Imperiului Otoman, de frica lui…

Din cei 8 ani de domnie, Mihai Viteazul a trăit patru în cort, conducându-și excepționalele campanii militare, campanii care în anul 1600 au dus la Unirea celor trei țări românești, la Alba Iulia.

În acea vreme dificilă pentru întreaga Europă, ameninațată de dorința Imperiului Otoman de a cuceri întregul continent, Mihai Viteazul era văzut ca o speranță de eliberare de către greci și popoarele balcanice, folclorul balcanic dedicându-i multe cântece în care era prezentat ca salvator, cântece culese de specialiști, în decursul timpului.

Pentru noi, românii, ne este bine cunoscut „Cântecul lui Mihai Viteazul”, cântec popular cules de Vasile Alecsandri, care ne vorbește, peste secole, despre marele nostru domnitor:

„Auzit-aţi de-un oltean,
De-un oltean, de-un craiovean
Ce nu-i pasă de sultan?

Auzit-aţi de-un viteaz
Care veşnic şede treaz
Cât e ţara la necaz?

Auzit-aţi de un Mihai
Ce sare pe şapte cai
De strigă Stambulul vai?”

Chiar dacă versul „Ce sare pe șapte cai” pare o licență poetică populară în care Mihai este prezentat într-o manieră hiperbolizată, în realitate, după cum ne spune istoricul Marin Cristian, izvoarele vremii confirmă că acest vers are legătură cu realitatea; desigur, nu în sensul că Mihai încăleca mai mulți cai odată, ci că din cauza rănilor mortale, schimba mai mulți cai într-o singură bătălie, el, Teribilul Voievod, fiind adeseori pe câmpul de luptă, în confrunare directă cu dușmanul.

Imaginea de mare războinic, de mare strateg militar, ca și vitejia lui, l-au făcut chiar și pe Sultan să se teamă de Mihai Viteazul, mai mult decât de toți generalii și regii Europei Apusene.

Teama a pătruns adânc și în sufletul poporului turc datorită campaniilor sale devastatoare care au pus în pericol chiar și capitala imperiului.

Din acest motiv, mamele turcoaice obișnuiau să-și sperie copiii în acea vreme (și au făcut-o mult timp și după moartea lui Mihai) cu următoarele cuvinte: „Susa, susa, Mihai gheb belir!”, ceea ce în traducere înseamnă „Nu mai plânge, nu mai plânge, că vine domnul Mihai!”.

Acest lucru este unul remarcabil și fără precedent la otomani și merită să fie cunoscut de români.

Din păcate, trădarea a venit de la occidentalii europeni, cei pe care Mihai Viteazul și armatele lui i-au protejat de năvălirile otomane cu un preț uman extrem de mare!

Practic, dacă orgoliile și interesele Europei Occidentale nu ar fi fost altele, lucru care a dus la asasinarea lui Mihai și la dezmembrarea tânărului regat pe care l-a înființat, este posibil ca, sub conducerea lui Mihai Viteazul, armatele creștine să fi pus capăt Imperiului Otoman, încă de acum 400 de ani.

Așa, acesta a mai supraviețuit încă 300 de ani, a ajuns la porțile Vienei și a transformat Ungaria în Pașalâc.

Surse: cunoastelumea.ro prin www.worldwideromania.com