CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Loviturile de stat din istoria României moderne

 

 

 

Lovitură de stat, sau puci, se numeste o răsturnare bruscă si neconstitutionala a puterii legitime a unui stat, impusă de o minoritate, de obicei militară, folosind forta.

O formă de lovitură de stat este și „lovitura de palat”, care se realizează de obicei departe de ochii și urechile mulțimii, aparține de regulă unei facțiuni aflate la putere, un partid dominant sau o „tabără” politică, apropiată grupului conducător, uneori chiar din cadrul grupului, și se bazează pe relații hegemonice și influență a unor comandanți ai armatei sau serviciilor secrete câștigați de grupul complotist activ.Istoria modernă a României consemnează  circa 14 (în funcție de diverse interpretări) asemenea lovituri de stat…

 

Lovitura de stat de la 2 mai 1864 din Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei, a dus la schimbarea puterii în stat prin dizolvarea Adunării Legiuitoare.

Este prima lovitură de stat dintr-o serie de circa 14 (în funcție de diverse interpretări) din istoria României moderne.

Imediat dupa venirea sa pe tron, Alexandru Ioan Cuza a actionat  să îmbunătățească situația din țară .

El a încercat secularizarea terenurilor monahale și, de două ori, să anuleze iobăgia și să reducă terenurile marilor proprietari, insa majoritatea parlamentară era formată din boieri care se opuneau, reformele din agricultura tarii fiind respinse de Adunarea Legiuitoare (Națională).

În această situație, Alexandru Cuza a dizolvat cu forta Adunarea electivă in data de  2 mai 1864  şi ordona armatei evacuarea forţată a membrilor acesteia.

A urmat apoi promulgarea de  către Cuza a Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 1858, în fapt o Constituţie românească în limitele statutului internaţional al ţării, dar care întărea puterea domnului în detrimentul legislativului și o nouă lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor, fiind acordat dreptul de a vota unei părți considerabile a țărănimii, muncitorilor și întreprinzătorilor, clase sociale care deveneau parte a jocului politic.

La alegerile pentru a 2-a convocare a Adunării Naționale au învins sprijinitorii domnitorului.

Astfel, cu sprijinul noului Parlament au fost posibile reformele preconizate de Cuza.

 

 

 

 
  11 februarie 1866: detronarea domnitorului Alexandru Ioan  Cuza

 

   Un grup de complotisti din de armată, sprijiniti de o coaliţie  formată din conservatori şi liberali radicali, a pătruns noaptea  în dormitorul lui Cuza, pe care l-au găsit în pat cu amanta sa Maria Obrenovici. 

Ofiţerii complotisti au prezentat domnului actul de abdicare şi pentru ca lucrurile să meargă mai repede, căpitanul Pilat, unul dintre complotisti, a întors spatele pe care s-a pus hârtia şi Cuza a semnat-o.Imediat domnul si familia sa, inclusiv sotia, copii si amanta, au fost evacuati din palat si putin mai tarziu au luat calea exilului prin Transilvania.Pe data de 10 februarie, în jurul orelor 19, un individ se prezentase  la Palat, încercând să vorbească cu domnitorul.

Când l-a întâlnit pe Cuza, acesta i-a comunicat că revoluţia va izbucni în acea seară. Fără a-l lăsa să termine Cuza, obişnuit cu asemenea denunţuri, s-a  oferit să-i dăruiască străinul o liră. Răspunsul acestui personaj  a fost prompt: nu doreşte pomană, iar vizita sa a avut ca unic scop să anunţe că la miezul nopţii, 4.000 de oameni sunt pregătiţi să sune clopotele de la toate bisericile, să se năpustească asupra cazarmei Malmaison pentru a se înarma, ca ulterior să vină la Palat şi să-l silească pe Cuza să abdice.

 Domnul fusese avertizat si din alte surse, dar n-a luat măsuri. După unii, complotiştii îşi mascaseră intenţia, organizând acasă la unul din ei un chef de proporţii, cu muzică şi dans. Logica spune că nu faci zaiafet, când te pregăteşti să dai lovitura.

8 august 1870: Lovitura nereuşită a lui Candiano Popescu. Republica de la Ploiesti

 

 

La cativa ani dupa venirea la tron a principelui Carol I, in tara  se închegase o mişcare conspirativă îndreptată împotriva Coroanei.

În fruntea agitatorilor se aflau liberalii radicali care, după ce contribuiseră la înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, nu se împăcau cu gândul de a avea un domnitor pe viaţă, care ar putea abuza de situaţia sa, drept care îl acuzau pe Carol I de tendinţe autocratice.

Scopul principal al miscarii era detronarea Principelui Carol şi numirea unei regenţe, care ar fi trebuit să pregătească chemarea în ţară a unui văr al lui Napoleon al III-lea.

Momentul ales a fost determinat de informaţiile (eronate şi pripite) parvenite de la omul de legătură de la Paris, liderul liberal C.A. Rosetti, care indica o victorie totală a forţelor militare franceze în faţa prusacilor, la Gravelotte.

Izbucnirea războiului franco-prusac, la 7/19 iulie 1870, a generat un val de simpatie pentru Franţa, fapt ce a amplificat curentul ostil lui Carol, care nu ezita să-şi manifeste încrederea în victoria ţării sale de origine.

Liberalii radicali au pus la cale o acţiune de înlăturare a domnitorului, organizând mai multe centre din care să pornească simultan mişcarea, care fusese gândită la Bucureşti de un Comitet ce-l includea şi pe Ion C. Bratianu, alături de deja pomenitul Eugeniu Carada.

Centrele revoltei erau Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Buzău, precum şi din tabăra militară de la Furceni.

Principalii conspiratori erau C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada- colaborator apropiat al lui Ion C. Brătianu, prim redactor al ziarului „Românul” condus de C. A. Rosetti, Constantin Ciocârlan – fost prefect al Poliţiei Capitalei, maiorul C. Pilat (ginerele lui C. A. Rosetti), Alexandru Candiano-Popescu şi dr. D. Sergiu.

„Eminenţa cenuşie”, omul din umbră, sforarul din culise este însă Eugeniu Carada, care îşi va proba aceste calităţi 30 de ani mai târziu cu mai mult succes, în cadrul Ocultei liberale

Alexandru Candiano-Popescu îl consideră pe primul capul complotiştilor, în timp ce Carada îl creditează pe cel din urmă cu această „onoare”.

 

 

 

 

 

 

De acţiunea propriu-zisă din stradă urma să se ocupe căpitanul Alexandru Candiano-Popescu, un personaj nestatornic şi exuberant, publicist ce nutrea simpatii republicane şi care, din această cauză, intrase în dese rânduri în conflict cu autorităţile, fiind arestat de câteva ori.

Faptele sunt cunoscute: în acea zi, colonelul Candiano Popescu, întocmind documente false, a declarat detronarea domnitorului Carol I şi demararea, la Ploieşti, a unui proces revoluţionar, care să instaureze republica.
Iniţiativa nu numai că nu a reuşit, dar regele s-a dovedit de o nobleţe  extrema, abţinându-se de la eventualele represalii. Colonelul Popescu a rămas în armată, unde şi-a continuat o carieră strălucită, primind printre altele si functia de aghiotant al regelui.

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/republica-de-la-ploiesti/

 

 

 

8 iunie 1930: regele Carol al II-lea

 

 

 

Este una dintre cele mai bizare lovituri de stat din istorie. Prinţul Carol, tatăl regelui minor Mihai I, aterizează în ţară la 6 iunie 1930 ca simplă persoană particulară, iar după două zile, îşi detronează fiul şi se proclamă rege.

 

 

 

Foto: Carol al II- lea

 

A fost sprijinit o vreme de Partidul Naţional Ţărănesc, care ulterior regretă gestul.

 

 

10 februarie 1938: tot Carol al II- lea

După modelul Italiei şi al Germaniei, regele Carol II a încercat instituirea unei dictaturi proprii.

La 10 februarie 1938, a desfiinţat partidele politice, asigurându-şi puterea supremă în stat.

N-a găsit sprijin, iar reformele sale nu s-au bucurat de popularitate.

 

6 septembrie 1940: Generalul Ion Antonescu

Opinia publică îl făcea responsabil pe rege pentru cedarea unor importante teritorii: Basarabia, Nordul Bucovinei si Tinutul Herţa, Nordul Ardealului, Cadrilaterul.

 

 

 

 

 

Carol al II- lea  a fost nevoit să abdice în favoarea fiului său Mihai I, care prelua pentru a doua oară tronul, strict formal, fără prerogative, pe care Ion Antonescu i le-a pretins regelui Carol, odată cu rangul de „conducător”.

23 august 1944: Regele Mihai I

 

 

 

 

 

 

În momente grele pentru ţară, regele Mihai I reintră în drepturile legitime, deposedându-l pe Ion Antonescu de prerogativele ce nu i se cuveneau.

El ordona reţinerea maresalului Antonescu(care ceva mai tarziu va fi predat sovieticilor) si înlocuieşte întreg guvernul, conducerea Armatei, a serviciilor de siguranţa a statului şi hotărăşte întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste si a aliatilor ei.

Presa internaţională comenta, la timpul său, că gestul regelui a scurtat durata războiului cu 6 luni.

 

6 martie 1945: I.A. Visinschi

Poate parea  ciudat, dar in 6 martie 1945 a fost dictată o lovitura de stat in România de trimisul lui Stalin, A.I. Visinschi, care l-a obligat pe rege să schimbe guvernul, în pofida Constituţiei, înscăunând un guvern prosovietic, condus de dr. Petru Groza.

 

 

 

 

 

Consecinţa: aservirea integrală a României către URSS.

 

 

 

30 decembrie 1947: Petru Groza şi Gheorghiu Dej

 

 

 

 

Foto: Gh.Gheorghiu – Dej si Petru Groza

Acţionând în afara Constituţiei şi în afara oricăror legi, cei doi  îl silesc pe regele Mihai să semneze un act de abdicare, după care proclamă Republica.

 

  La  22 decembrie 1989, ora 10.07, in Romania inca ceausista, noul ministru al Apărării, generalul Victor  Atanase Stănculescu, declanşează un proces de îndepărtare a lui Nicolae Ceauşescu de la putere, proces care se încadrează în categoria istorică „lovitură de stat militară“ (puci).

 

 

 

Incepând cu ora 10.00, prin ordine succesive date în întreg sistemul Ministerului de Interne, generalul Iulian Vlad, seful Securitatii statului, isi retrage si el sprijinul acordat lui Nicolae Ceauşescu.

 

 

 

Foto:Victor Stanculescu               Ion Iliescu

 

Transferul de putere a avut loc in ziua de 22 decembrie 1989, în intervalul orar 12.00–17.30.
Partidul Comunist Român, pana atunci declarat „forta conducatoare”a societatii, s-a destrămat rapid, singura putere în stat, ramanand  Armata; generalul Stănculescu dă un ordin de preluare a pazei şi controlului asupra sediilor Consiliilor Judeţene de Partid şi asupra Televiziunii.

Aproximativ la ora 13.40, generalul Stănculescu este contactat de Ion Iliescu,un fost activist de frunte al PCR, care se pusese in fruntea unui asa zis „Front al Salvarii Nationale”, iar acesta îi oferă puterea in Stat si sprijin neconditionat.

24/03/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: