„TRAUMA TRIANON”- UN PRETEXT POLITIC VÂNTURAT DE PARTIDELE ULTRANAȚIONALISTE DIN UNGARIA ÎN SPRIJINUL POLITICII IREDENTISTE

Vechiul memorial Trianon din 1934.

Citim într-o analiză publicată de https://balkaninsight.com/2019/11/25/how-hungarys-trianon-trauma-inflames-identity-politics/, că Istoria, dar mai ales amintirea Tratatului de pace Trianon din 1920 îi bântuie neîncetat pe unguri.

Impus de aliații victorioși după primul război mondial,Tratatul de la Trianon a făcut ca Ungaria să piardă două treimi din teritoriul său și cca. jumătate din populație în marea ei majoritate nemaghiară.

100 de ani mai târziu, rănile Tratatului de la Trianon sunt încă nevindecate, mulți maghiari considerându-l până în zilele noastre nedrept, crud și o sursă de dispută cu privire la drepturile etnicilor maghiari din România și Ucraina, scriehttps://balkaninsight.com/2019/11/25/how-hungarys-trianon-trauma-inflames-identity-politics/ .

Analiștii spun însă că „sindromul Trianon” este util și pentru segmentele ultranaționaliste ale societății ungare, dornice să se descrie ca protectori ai națiunii maghiare. 

Și puțini fac asta mai bine decât partidul Fidesz la guvernare al premierului Viktor Orban.

La împlinirea centenarul Tratatului, Fidesz a pregătit o mare comemorare cu un monument nou-nouț în Piața Kossuth, în imediata apropiere a Parlamentului ungar și are o lungime de 100 de metri şi o lăţime de 4 metri.

Foto: Noul Monument al Trianonului.

Comentatorii spun că Fidesz încearcă să-i adune pe unguri peste tot în jurul unei cauze comune, chiar dacă descrie Ungaria ca o victimă neajutorată a istoriei.

Analiștii subliniază însă că Fidesz s-a dovedit a fi un maestru al valorificării memoriei colective, prezentându-se ca singura forță politică capabilă să apere interesele națiunii.

„Fidesz monopolizează complet cuvântul„ națiune ”și politica națională”, a declarat Peter Kreko, directorul grupului de reflecție Capitală politică, la o conferință despre politica identității și memoriei, co-organizată cu Fundația Germană Friedrich Ebert din Budapesta.

Observatorii democrației spun că partidele de stânga și liberale din Ungaria au neglijat multă vreme memoria istorică.

Cei din stânga au crezut că UE va rezolva toate problemele țării, rezolvând în același timp nemulțumirile istorice și calificând statul național drept învechit. Acum încearcă să găsească o formă de patriotism modern, neexclusiv.

Activiștii de la dreapta Partidul Ungar al Adevărului și Vieții organizează un miting în Piața Eroilor din Budapesta în iunie 2005, la împlinirea a 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Tratatul de pace, care a fost semnat de reprezentanții Ungariei și de câștigătorii primului război mondial la Versailles la 4 iunie 1920, a forțat Ungaria să cedeze două treimi din teritoriul său și mai mult de jumătate din populația sa vecinilor săi. Foto fișier: EPA / IMRE FOELDI

„Greșeală gravă”

Mulți văd creșterea populismului în Ungaria și în alte părți din regiune ca o dovadă că alegătorilor le pasă încă de rădăcinile lor naționale și de cultura și partidele de valoare care le conferă un sentiment de apartenență în lumea complexă de astăzi.

Între timp, partidele de stânga au văzut că prețul distanțării de concepte precum statalitatea și identitatea națională este greu.

„Am comis o greșeală gravă în 2004”, a declarat Balazs Barany, secretarul internațional al Partidului Socialist Maghiar, la conferința privind politica.

În anii 1990, reunificarea pașnică a etnicilor maghiari și protejarea drepturilor minorităților acestora se numărau printre pilonii principali ai politicii externe maghiare, împărțit pe tot spectrul politic de la stânga la dreapta, a spus el.

Adevărata schimbare a avut loc în decembrie 2004, când coaliția de stânga-liberală condusă de prim-ministrul Ferenc Gyurcsany al Partidului Socialist a cerut alegătorilor să se opună unui referendum care ar fi aprobat cetățenia maghiară celor care locuiesc în afara Ungariei.

Fidesz a militat puternic pentru „da”, descriind votul drept o oportunitate de a reuni o națiune sfâșiată de Trianon.

Datorită participării scăzute, rezultatul referendumului a fost invalid, dar partidele de stânga au suferit pierderi ireparabile. De atunci, analiștii spun că nu au reușit să scuture de imaginea – întărită în mod regulat de Fidesz – că au trădat națiunea și au dat spatele etnicilor maghiari din străinătate. 

„Referendumul din 2004 a fost începutul sfârșitului pentru partidul socialist”, a spus Barany al Partidului Socialist Maghiar.

„Consider că votul„ nu ”este o mare greșeală și liderii noștri au spus de mai multe ori că le pare rău pentru asta. Avem o poziție complet diferită acum. Am susținut dubla cetățenie și desfășurăm în mod regulat campanii în țările vecine. ”

Activiștii marchează 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon în 2005. Foto fișier: EPA / IMRE FOELDI

„Credem în patriotism”

De îndată ce a recâștigat puterea în 2010, Fidesz a acordat cetățenie și drepturi de vot etnicilor maghiari dincolo de granițele țării. Partidul a introdus, de asemenea, o Ziua Unității Naționale anuale pe 5 iunie pentru a „jeli” nedreptatea lui Trianon.

Fidesz a devenit campion al cauzei naționale, nu doar în cuvinte, ci și în fapte – și opoziția nu a obiectat. 

Criticii se tem că guvernul va folosi centenarul Trianon pentru a-și întări povestea că Fidesz este singurul partid care are grijă de națiune.

„Trianon este atât de traumatic pentru unguri, deoarece a pus capăt istoriei comune a bazinului carpatic, unde maghiarii erau națiunea de conducere și unde au reușit să organizeze versatila comunitate etnică și lingvistică într-un stat funcțional”, a spus Gabor Egry, directorul Institutului de istorie politică. 

În calitate de istoric, întrebarea pentru Egry este dacă abordarea centrată pe traume a amintirii lui Trianon poate fi înlocuită cu ceva mai incluziv și mai orientat spre viitor – și dacă cei din aripa stângă a politicii sunt disponibili.

„Credem în patriotism, dar respingem abordarea lui Fidesz de a exclude pe toți din națiunea cu care nu sunt de acord”, a declarat Olivio Kocsis Cake, un parlamentar al partidului liberal Parbeszed (Dialog).

„Credem într-o Ungaria Mare, care nu înseamnă Vechiul Regat Ungar înainte de 1920, ci o țară care unește în mod pașnic social-democrații, liberalii și conservatorii.”

Kocsis Cake a spus că s-a apropiat de guvern, cerând o comemorare comună a tratatului Trianon care include toate părțile. A fost repede refuzat.

Politicianul socialist Barany se teme, de asemenea, că guvernul va monopoliza aniversarea și o va folosi pentru a împărți societatea în „unguri buni” și „unguri răi”.

„Din păcate, Fidesz își amintește trecutul săpând și mai multe tranșee”, a spus el.

Publicitate

UN RĂZBOI CARE DUREAZĂ DE 1000 DE ANI

General(r) prof. dr. Mircea Chelaru

Istoria umanității nu este o înșiruire de date statistice. Istoria popoarelor nu reprezintă viața lor bucolică și nici nu consemnează bunele intenții utopice ale minților luminate. Istoria lumii este tocmai istoria faptelor care i-au schimbat fizionomia civilizației sau i-au lăsat cicatrici hidoase, ireparabile.

Se mai spune că ea, istoria, este o cocotă de lux care flirtează cu cel care o scrie și se culcă cu cel care o plătește mai bine. Nicolò Zeno afirma cu năduf că s-a săturat să constate cum istoria a fost tălmăcită prin spusele mincinoase ale grecilor, evreilor, dar mai ales ale romanilor. Nu întotdeauna cei care au făcut istorie au și scris-o!

Istoria scrisă aparține așadar celui care are puterea. Acolo adevărul este totdeauna de partea învingătorului. Sau a celui care plătește mai bine. Așa se face că istoria românilor, cu nesemnificative excepții, a fost scrisă cu ”adevăr” plămădit de cei care ne-au surclasat prin puterea numărului, armelor sau banilor. Mai nou, prin subversiune propagandistică și manipulare mediatică.

Românii au avut mereu simțul timpului istoric și l-au convertit în constante identitare păstrate în vestigii lucrate, dar mai ales în tradiția orală și rezistență spirituală. Insuficient! O eroare care astăzi se resimte în resursa noastră de argumente și alimentează patologia psihotică a inamicilor naturali.

Am scris cele de mai sus pentru a înțelege de ce este nevoie de astfel de abordare. Mereu am lăsat pe alții să o facă în numele nostru și nu de puține ori am descoperit o Românie desfigurată, stâlcită de anateme și uri personale ale vrăjmașilor mai mult sau mai puțin declarați.

Așadar, îndreptările trebuiesc a fi făcute! Consider că aici este locul să ni-l rememorăm pe supranumitul ”Apostol al Neamului”, nimeni altul decât magnificul Nicolae Iorga, cu al său profetism de credință:

”Făcând parte dintr-un popor, înfățișându-i viața, încălzindu-se astfel de toate silințele și credințele cheltuite în cursul epocilor, mișcat de nesfârșitele suferințe prin care a trebuit să treacă Neamul său pentru ca să ajungă până la timpul de față, având în sufletul său răsunetul tuturor triumfurilor și înfrângerilor câștigate și suferite în timp de secole, istoricul e un bătrân prin experiență a Nației sale.

Dacă nu-l întrebă alții, el este dator să vorbească, ținând la dispoziția contimporanilor învățături culese din vastul câmp al trecutului studiabil. Prin aceasta el nu iese din îndatoririle sale, ci le îndeplinește până la capăt.(…) …nestrămutata mea credință este că, într-o societate încă nefixată și căzută prea repede din ușorul entuziasm al începuturilor în căutarea pătimașă a mulțămirilor materiale ale vieții, istoricul e dator a fi un animator neobosit al tradiției naționale un mărturisitor al unității Neamului peste hotarele politice și de clasă, un predicator al solidarității de rasă și un descoperitor de ideale spre care cel dintâiu trebuie să meargă dând tineretului ce vine după noi exemplul” (A.R., Discursuri de recepție, București, 1911, p.3-24.)

Am încercat să reconstitui pe parcursul celor o mie de ani invocați de maghiari ca fiind ai lor, când și unde a existat concordia între părți. Și dacă aceasta a fost exclusă, unde stă ascunsă cauza cauzelor pentru a da explicații înțelepte măcar în zilele acestui început de secol inteligent. Este timpul pentru a ne exprima în temeiul unor concluzii fără abatere.

Pentru românii aflați sub stăpânirea ungurilor sau, mai apoi, a austro-ungurimii, nu numai din Ardeal, cu excepția celor care au cedat și s-au convertit la regulile asimilării, Istoria a fost ca o cămașă de forță din care doar moartea pe roată i-a făcut scăpați.

 Istoria românilor din vintrele Daciei Transalpine de sub stăpânirile trecute stă sub semnul terorii și a sălbăticiei. În loc de Libertate au avut doar împilare. În loc de drepturi omenești, numai tratamente bestiale. În loc de Civilizație, doar discriminare!

Toată memoria colectivă surprinsă de harul istoricului, cuprinsă de acuratețea lucidei decantări își recapătă amploarea și actualitatea, mai ales acum când armate întregi de delatori și propagandiști ai negaționismului se reped asupra legitimității Statului Național Român.

 SIMETRII ISTORICE CICLOIDE.

Să ne întoarcem, totuși, pentru  puțin în timp, doar pentru a constata existența aceluiași climat de uneltiri ostile împotriva românilor, imediat după Marea Unire. Să observăm că nici Ungaria, nici Uniunea Sovietică, ba chiar și alții de pe la sud, nu se consolează după Marea Unire realizată de români și continuă a lua măsuri, a crea societăți, brigăzi și organizații de tot felul, care nu exprimau altceva decât frustrarea enormă cauzată lor de Pacea de la Trianon.

În martie 1925 Biroul Politic Sovietic adoptă o rezoluție asupra activității din Basarabia, care stabilea strategia și propaganda pentru redobândirea teritoriului.

 Măsuri subversive, atacuri teroriste, acțiuni de subminare a autorității românești în Basarabia, totul concură spre acest scop. Este sugestiv că Laszlo Dobos, pe numele conspirativ Louis Gibarti, cominternist vechi, s-a implicat intens în propaganda antiromânească din Basarabia și în pregătirea revoltei de la Tatar-Bunar.

Colaborarea sovieto-maghiară a continuat să funcționeze și în absența lui Bela Kun la cârma Ungariei. Nu putem sublinia îndeajuns că scopurile revizioniste ale celor două state, rusesc/sovietic și maghiar s-au manifestat indiferent de regim politic ca fiind o coordonată esențială a politicii lor externe.

Acești vecini și-au propus obiectiv ”sine-tempora” să dezmembreze statul național unitar și suveran al României, cum probabil unii continuă să o dorească și astăzi.   Ba chiar o afirmă cu nerușinare și lipsă de teamă pentru consecințe, din chiar inima României de azi!

Astfel în 1927, guvernul de la Budapesta a înființat Liga Revizionistă Maghiară și Federația Mondială a Maghiarilor, organizații prin intermediul cărora să se stabilească diferite contacte diplomatice, culturale, academice, toate cu intenția revizuirii Trianonului. Din 1927 până în 1940 Liga a editat 228 de publicații în 9 limbi, toate axate pe aceeași obsesie.

Grăitor este faptul că Sandor Csoori, unul dintre fondatorii Forumului Democratic Maghiar în Ungaria după 1989, devine președinte al Federației Mondiale a Maghiarilor, organizație înființată în 1927 pentru a emite pretenții teritoriale împotriva României, Cehoslovaciei și fostei Iugoslavii. Federația Mondială a Maghiarilor își continuă acțiunile de propagandă și la începutul acestui mileniu, fiind subvenționată de guvernul maghiar.

În octombrie 1919 Miklos Horthy a compus un memorandum în care arăta că pentru reintegrarea maghiarilor era necesară distrugerea României. (cf. Larry Watts, ”Ferește-mă doamne de prieteni” p. 98) A pus în aplicare pe deplin crezul lui după Diktatul de la Viena în Nordul Transilvaniei, când școlile și bisericile maghiare au devenit instrumente ale acestei propagande iredentiste.

Și astăzi, în mod tendențios, în spațiul public din Ungaria are loc preamărirea lui Horthy Miklos căruia i s-au ridicat numeroase statui. Ce eroare istorică a făcut România lui Ferdinand în 1919 punându-l în locul lui Bela Kun!!!

În 1990 se striga cu trufie hunoidă „Ardealul unguresc, niciodată românesc” din balconul Primăriei din Târgu-Mureș, prefigurând declarațiile de secesiune ulterioare ale diferitelor consilii secuiești sau maghiare, arbitrar și ilegitim constituite.

Apoi s-a trecut la defăimare publică prin lobby-uri la toate cancelariile lumii, prin care românii sunt calificați ca barbari, neeuropeni, incapabili de civilizație.

Au cerut drepturi colective cu un tupeu rar întâlnit, așa cum nu a existat precedent în Europa. Au șantajat guverne românești slabe și temătoare, atente mai mult la efectele manipulării decât la gravele consecințe antinaționale. Ba unii chiar s-au întrecut „să facă frumos”, de dragul europenismului multicultural,  în fața celor de la Budapesta, în reuniuni comune ale guvernelor, în tratarea subiectelor nevinovate dar academice ale co-suveranității asupra teritoriilor preponderent etnice.

Suntem vinovați de tolerarea exceselor politice ale unei părți a maghiarimii coagulată în jurul iredentei recrudescente alimentată de Budapesta, excese care au devenit politică standard în România. Tranzacționismul politic al partidelor românești  este cauza primă a crizei în care s-a ajuns.

Să ne amintim că și la confruntarea din martie 1990 de la Tg. Mureș s-a pornit, între altele, tot de la libertinismul tolerant politic al lui Ion Iliescu, care le-a îngăduit discreționar maghiarilor din România sărbătorirea prin sfidare a funestului 15 martie.  

Același libertinism l-a manifestat și Traian Băsescu față de problema națională, care, stând la masă cu iredentiștii, în propria țară, a acceptat să i se adreseze în limba maghiară tocmai cei care contestă vehement limba oficială a statului român.

Apoi trădarea, îmbibată în capul de carton al unora crescuți ani buni pe la Viena, avea să ofere Fundația Gojdu ca peșcheș de bună garanție a modelului franco-german extins pe orbita dâmbovițeană.

 Numai că, în Transilvania s-a dat alarma. Spirite atente și conștiințe ardente au început demascarea. Purificarea etnică din HARCOV, retrocedările ”in integrum” ale imobilelor, terenurilor, apelor și pădurilor, segregarea fizică a învățământului, satisfacerea cererilor mincinoase ale optanților, și lista este lungă, s-au făcut cu mâna spurcată a politicului compromis de la București și ciocanul ucigător al unei justiții năimite, bine unse, la unele instanțe din Ardeal.

Ca să nu mai vorbim de deșănțata propagandă antiromânească din județele Covasna și Harghita și de vizitele premierului Orban – evident Victor, în aceste județe cu scopul trucat de a le întreține ura împotriva românilor.

Se cunoaște în Europa că nici o politică de deznaționalizare n-a fost atât de aprigă ca aceea susținută de secole de către Ungaria. În timp ce minoritatea maghiară a avut nu doar drepturi, ci numai privilegii de la 1918 încoace, incluzând și perioada comunistă, minoritatea românească din Ungaria a fost desființată prin asimilare forțată. Se întâmplă și astăzi sub ochii noștri…

Când oare se vor trezi guvernele din România  pentru construcția  sănătoasă a relațiilor cu românii din afara granițelor țării?

Referindu-se la demersurile de istorie alternativă, a se citi falsă, din cauza intereselor politice din spatele unei asemenea maculaturi, istoricul Ioan Aurel Pop, pe atunci rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, astăzi Președinte al Academiei Române(!!), constată cu amărăciune și îl citez cu respect:

„Pe acest fundal trist, pregătit de unii dintre noi înșine, este foarte ușor ca anumiți factori din afară să combată unitatea românească, actul de la 1 Decembrie 1918, ideea de solidaritate a românilor ca popor și națiune” (sursa: facebook).

Și uite așa, încetul cu încetul, mai nou, pas-cu-pas, Statul român a devenit un orfelinat al românilor abandonați! Mai mereu în echilibristică politică, politichia de Dâmbovița a fost jucată în picioare, pe ritm de ceardaș, de falanga politică udemeristă. Știu că abuzul de putere se pedepsește prin Codul penal.

Dar tot atât de bine știu că trebuie pedepsit și abuzul de prostie, ca sursă activă a trădării intereselor Națiunii Române. 

Distinși compatrioți,

Ceea ce v-am prezentat nu este doar o recuperare a memoriei imediate rătăcite prin hățișurile bagabonțelilor zilnic mediatizate, ci și un rechizitoriu incriminant al antiromânismului de tip rasist, al mentalităților izolaționiste de tip medieval practicate de politrucii maghiari băștinași, prin care își conservă privilegiile câștigate în cârdășie cu cei neaoși români. Banul și puterea lui nu au culoare politică și nici diferențe etnice! Iar numărul exemplelor mai de ieri sau chiar de azi este zguduitor. Te întrebi cum de mai existăm!

Cred cu strășnicie că aceste gânduri pot fi în același timp și un îndrumar pentru micii întreprinzători de românism! Să înțeleagă de ce anume trebuie să se ferească pentru a nu mai fi cobaii de serviciu ai defectorilor de Neam. Pentru că nu putem să înțelegem prezentul continuu fără a intra afectiv în starea de jenă pentru ceea ce lăsăm să ne dezonoreze.

În mult trâmbițata conviețuire interculturală descoperim atavismele recrudescente ale vechiului popperism fardat cu principiile distrugătoare de națiuni ale neomarxismului globalizant, de astăzi.

Actualul Congres, ca de altfel toate celelalte XXII de ediții de până acum, se înscrie în marea bătălie pentru apărarea Identității Noastre. Pentru salvgardarea ultimelor resurse de ripostă fermă contra mistificărilor și sluțirilor de adevăr. Demersul nostru național nu este o provocare la conflictualitate, cum o vor eticheta unii, ci tocmai o chemare la vigilență pentru a nu mai permite însămânțarea urii între oamenii pământeni, fie ei unguri, secui sau români!

Când ți se dă foc Steagului Național, când îl arde pe rug pe Avram Iancu, când se afișează doliu „general” și protest civic de Ziua Națională a României, când nu ți se dă o cană de apă sau o bucată de pâine pe banii tăi (!) dacă nu o ceri în ungurește, te întrebi: e doar rodul propagandei sau este chiar ură!? În acest caz, lupta se mută din planul etnic în cel al subminării politice și identitare.

Negarea României ca stat național suveran și invocarea federalizării sau, mai nou, începerea demersurilor generale pentru denunțarea Tratatului de la Trianon, sunt acțiuni de neiertat contra existenței naționale a românilor. Or, cu asemenea teme nu este loc de așteptare și nici urmă de toleranță.

Români, apărați TRIANONUL!

La 1 decembrie 1918 pântecele fertil al Istoriei a născut pe Vatra Neamului, după secole de travaliu dureros, Statul Național Unitar Român. Operă a Noii Ordini Mondiale Post-Imperii, Statul Românilor a înfiat toți fii pământului său sub dreaptă și nobilă rânduială regală românească.

Și pentru că a fost o naștere în Timpul Istoric și nu în maternitatea unor cancelarii, a avut drept nași chiar pe Cei Trei Magi de la Apus: Willson, Loyd și Clemanceau care au semnat Certificatul de Naștere la 4 iunie 1920. Certificați sub semnul Victoriei! Sub acest certificat de naștere s-au regăsit și frații noștri gemeni de atunci, Cehoslovacia și Yugoslavia. Este pentru prima dată în istorie când și maghiarii au primit un stat recunoscut ”de jure” dar pe care nu îl recunosc nici astăzi.

Chiar și după Pacea din 1947, rigorile Trianonului au rămas aceleași, cu excepția unei grele nedreptăți răsăritene adusă românilor. Însă, odată cu căderea zidului Berlinului a început revanșa perdanților celor două războaie mondiale. Au fost asasinați frații noștri gemeni, Cehoslovacia și Yugoslavia. Am rămas singuri și supraviețuitori. Revanșarzii încearcă să ne desființeze Certificatul de Naștere.

Îl neagă pe toate căile și mijloacele manipulatorii ale unei lumi amnezice și superficiale. Pentru a ne desființa ca Stat Național își neagă până și propriul statut european. Se riscă totul pe cartea insolvenței istorice. Negaționismul iredentist maghiar are o țintă fixă: ROMÂNIA.

Iar stataliștii noștri se întrec în argumente filosofice și invocări de principii! În loc să apere Istoria și demnitatea noastră de impostură și ură. În loc să obligăm prezentul să respecte jertfa trecutului și să urmeze Calea Neamului Românesc.