CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Alcatraz – povestea închisorii de unde nici un evadat nu a scăpat cu viaţă

În Golful San Francisco, la 2,4 km de metropola americana cu aceaşi nume, se găseşte o insulă a cărei faimă a făcut înconjurul lumii, datorită închisorii din care nimeni nu a reuşit o evadare de succes

 

 

 

 

 

Cu mult timp înainte de a deveni faimoasa închisoare de maximă securitate, Alcatraz era o insulă pustie, cu o suprafaţă de 8,9 hectare, unde cel mai înalt punct atinge 41 metri deasupra nivelului mării, o insula  pe care amerindienii o evitau, crezând că este bântuită de spirite malefice.

Bastinasii, cunoscuţi sub numele de Ohlone, foloseau insula ca loc de pedeapsă, unde îi trimiteau pe cei care încălcau regulile tribului.

Primii europeni care au vizitat insula au fost spaniolii. În 1775, exploratorul Juan Manuel de Ayala a fost primul care a străbătut golful San Francisco şi care a denumit una dintre cele trei insule „Isla de los Alcatraces” sau „Insula pelicanilor”.

Mai târziu, numele insulei a fost scurtat, ajungandu-se la Alcatraz.

Când spaniolii şi-au început expediţiile în sudul Californiei, mulţi dintre membri tribului Ohlone utilizau insula ca ascunzătoare, pentru a evita creştinarea impusă de europeni.

 

 

Primul proprietar înregistrat al insulei a fost Julian Workman, care a fost desemnat în iunie 1846, de către guvernatorul mexican Pio Pico, să construiască aici un far.

În 1848, la sfârşitul războiului dintre americani şi mexicani, teritoriul California, împreună cu insula, au devenit proprietăţi ale Statelor Unite.

La începutul anilor 1860, când a izbucnit Războiul Civil, Alcatraz a servit drept loc de protecţie şi depozitare al armelor de foc pentru arsenalul militar din San Francisco.

Realizând poziţia sa strategică pentru golf,  autoritatile au construit aici  o fortăreaţă unde, deasemenea, au fost amplasate unsprezece tunuri. În timpul războiului, pe insulă erau trimişi in detentie simpatizanţii Confederaţiei.

În 1868, după ce s-a terminat de construit o închisoare din cărămidă, aceasta a fost destinată în mod oficial să servească drept loc de detenţie pe termen lung pentru prizonierii militari.

Din 1909 până în 1911, a fost construită o nouă închisoare, îmbunătăţită. Noua clădire, care mai târziu este cunoscută ca „The Rock”- „Stânca”,  a fost realizată chiar de către prizonieri.

Insula a stat sub jurisdicţia armatei Statelor Unite din 1850 până în 1933, când a fost transferată în proprietatea Departamentului de Justiţie, fiind folosită de către Biroul Federal al Penitenciarelor.

Atunci a fost luată decizia ca Alcatrazul să devină închisoare federală de maximă securitate, cu privilegii minime acordate celor mai periculoşi deţinuţi de pe teritoriul american , iar la 12 octombrie 1933 au inceput lucrarile de  transformare a  fortului intr-o inchisoare federala a Statelor Unite.

 

ALCATRAZ

 

Primii prizonieri au fost aduşi în 1934, încătuşaţi şi păziţi de către agenţi FBI. Primul director al închisorii a fost James A. Johnston, care a condus instituţia cu o mână de fier până în 1948.

Se păstra o tăcere absolută din partea autorităţilor închisorii, iar prezenţa presei era interzisă.

Personalul închisorii număra iniţial în jur de 150 de oameni , care locuiau împreună cu familiile lor pe insulă. De regulă erau ţinuţi 250 de condamnaţi, fiecare având propria celulă.

Cu toate că era cunoscută ca fiind „Insula Diavolului”, mulţi prizonieri îşi doreau să fie transferaţi acolo, condiţiile de detentie  fiind mai mult decât decente, comparativ cu alte inchisori.

De-a lungul timpului, inchisoarea a gazduit cei mai periculosi criminali. Se faceau periodic transporturi de prizonieri, iar in anul 1934, printre alti condamnati s-a aflat si celebrul mafiot Al Capone a carui cariera de gangster s-a încheiat în 1931, când guvernul federal a reușit să-l facă judecat și condamnat pentru evaziune fiscala. 

 

 

 

 

 

 

Al Capone a petrecut în continuare mai mulți ani în închisori, între care si la vestita Acatraz, unde a fost inchis în detenția sa cea mai lungă.

In septembrie 1934, a fost adus la Alcatraz si George Kelly, un alt cap al criminalitatii organizate, iar in anii 1940, un alt prizonier faimos al inchisorii Alcatraz a fost Richard Stroud, care fusese condamnat pentru omor, supranumit si “Omul-Pasare” din Alcatraz, datorita studiilor sale asupra pasarilor. 

 

 

 

 

 

 

Celulele inchisorii aveau o suprafata de 1,5 x 2,7 m, cu lavoar, toaleta si pat. Timpul petrecut in celula era intre 18 si 23 de ore pe zi.

Cei care dovedeau o purtare exceptionala faceau exceptii, fiind pusi sa lucreze in spalatorie, sau la bucatarie.
Conditiile erau destul de bune in inchisoare. Alcatraz era singura inchisoare din SUA cu dusuri cu apa calda.

 

 

 

 

 

In 29 de ani, niciun detinut n-a reusit sa evadeze, acestia murind impuscati, inecati in apa rece sau au fost mancati de rechini.

Se presupune  ca unul singur ar fi reusit totusi, fiind dus de curentul puternic la nord de Golden Gate.

Cadavrele celor evadati despre care se crede ca au murit in apele ce inconjoara insula, nu au fost descoperite niciodata.
In 29 de ani (1934 – 1963) cat a functionat inchisoarea, au existat 14 tentative de evadare, ce au implicat 36 de oameni, dintre care 23 au fost prinşi, 6 au fost împuşcaţi mortal, 2 s-au înecat, iar restul se presupune că s-au înecat şi ei în mare.

 

Incercari de evadare

 

 

 

Cu toate acestea, au existat două tentative de evadare, una în 1937 şi alta în 1962, în urma cărora, deşi s-a presupus că deţinuţii muriseră, se crede că aceştia ar fi dispărut fără urmă, lăsând astfel impresia că ar fi putut scăpa cu viaţă.

 

Seria tentativelor de evadare

 

Cea mai controversată şi, totodată, spectaculoasă tentativă de evadare a fost cea din 11 iunie 1962:

Frank Morris şi fraţii Anglin au fost protagoniştii celei mai spectaculoase evadări de la Alcatraz. În Corpul B al închisorii, unde se aflau ei, exista un mic coridor lat de aproximativ 1 metru, la capătul căruia ei au săpat în peretele deja surpat al sistemului de ventilaţie.

Pentru acest lucru s-au folosit de unelte  banale, cum ar fi lingurile cu care mâncau la cantina închisorii şi de motorul unui aspirator pentru a confecţiona un dril electric, cu care să sape în perete. Zgomotul era acoperit de sunetele instrumentelor muzicale la care deţinuţii cântau în orele de muzică.

Astfel au ajuns în etapa următoare a planului lor : ieşirea din penitenitenciar. După ce au spart peretele, traseul lor s-a desfăşurat prin sistemul de aerisire al închisorii.

Au reuşit şi au ieşit în afara închisorii. Au luat cu ei şi vreo 50 de pelerien de ploaie, din cauciuc, pentru a le servi la improvizarea unei ambarcaţiuni şi la protecţia lor corporală, pentru că marea era agitată şi apa foarte rece.

Au reuşit să iasă din celulele lor şi să ajungă pe acoperişul penitenciarului de maximă securitate prin sistemul de ventilaţie al acestuia. De acolo, toţi trei ar fi coborât pe o conductă de apă, trecând apoi peste gardul se sârmă şi ajungând la ţărm.

Ajunşi acolo, ei au improvizat un fel de plută şi au dispărut pe mare.

Cei trei evadaţi s-ar fi înecat însă după ce pluta lor improvizată s-ar fi scufundat în în Golful San Francisco. Oficial, au fost dat dispăruţi, deoarece nu au mai fost de găsit şi nici cadavrele lor. O altă variantă este aceea că ei ar fi scăpt, totuşi, cu viaţă din toată această aventură şi ar fi dispărut într-o ţară unde nu ştia nimeni cine erau ei de fapt.

Raportul oficial al FBI despre dispariţia lor a arătat în concluzii că cei trei evedaţi pieriseră în apele reci şi curenţii puternici din golf. În apă s-au găsit o parte din pelerinele lor de ploaie, precum şi din ceea ce pare să fi fost o ambarcaţiune improvizată.

Cadavrele lor nu au fost găsite niciodată şi nici în viaţă nu a mai fost găsit vreunul dintre ei. Alte anchete, precum şi investigaţii făcute de unii jurnalişti şi prezentate au sprijinit ipoteza că, totuşşi, cei trei sau măcar unul dintre ei ar fi scăpat cu viaţă şi ar fi ajuns pe Angel Island.

Totuşi, ipoteza nu s-a verificat, iar Biroul Procurorului Statelor Unite a decis să închidă cazul definitiv după ce fiecare dintre cei trei deţinuţi ar fi avut să împlinească 100 de ani de viaţă.

16 Decembrie 1937: Deţinuţii Theodore Cole şi Ralph Roe au reuşit să se strecoare printre barele de fier ale magaziei de saltele a închisorii dintr-o clădire industrială a complexului. Era o zi cu ceaţă foarte densă care i-a ajutat să nu fie observaţi de gardienii din turnurile închisorii.Au evadat şi au ajuns la ţărm.

De acolo, s-au aruncat în apă, încercând să părăsească zona închisorii  înoatând. Nu s-a mai auzit nimic despre ei, dar toată lumea a ajuns la concluzia că ei au murit înecaţi în valuri, deoarece pe mare era furtună, iar cadavrele lor ar fi fost duse de curenţii foarte puternici din Golful San Francisco. Theodore Cole şi Ralph Roe However figurau în primele două poziţii ale Listei FBI cu cei mai căutaţi criminali.

 

 

 

27 Aprilie 1936: Deţinutul Joseph Bowers ardea gunoiul în incineratorul închisorii de pe insulă. La un moment dat, a ţâşnit de lângă incinerator, s-a căţărat pe gardul închisorii, încercând să sară peste acesta.

Din turn, l-a văzut însă ofiţerul de pază. Bowers a ignorat somaţia ofiţerului şi nu s-a desistat. Soldatul a tras un foc de avertisment, dar deţinutul l-a ignorat şi această somaţie. Deţinutul a fost împuşcat cu mitraliera şi ucis.

23 Mai 1938: Deţinuţii Rufus Franklin, Thomas R. Limerick şi James C. Lucasau atacat şi ucis un gardian al închisorii cu un ciocan în atelierul de tâmplărie din aripa industrială a închisorii, unde deţinuţii munceau.

 

 

După ce l-au omorât pe gardian, au ajuns pe acoperiş, unde un alt gardian, înarmat, i-a împuşcat. Imediat, la locul atacului şi i-au înconjurat pe deţinuţii care încercaseră să fugă. Lucas s-a predat de bunăvoie.

13 Ianuarie 1939:  Arthur (Doc) Barker, William Martin, Rufus McCain, Henri Young şi Dale Stamphill erau deţinuţi care fuseseră încarceraţi într-o unitate de maximă securitate a complexului peniternciar, numită D-Block. De acolo, criminalii au reuşit, totuşi, să evadeze, în ciuda măsurilor sporite de securitate.

 

 

 

Au ajuns până la ţărm, în noaptea de vineri, 13 ianuarie şi au improvizat o plută cu care urmau să iasă pe mare. Dar gardienii din turnuri i-au văzut. Unul dintre ei a deschis focul asupra fugarilor. Barker a fost împuşcat mortal, Stamphill a fost rănit, iar ceilalţi capturaţi din nou şi încarceraţi în celule individuale.

21 Mai 1941: Deţinuţii Joe Cretzer, Sam Shockley, Arnold Kyle şi Lloyd Barkdoll lucrau în aripa industrială a complexului penitenciar de la Alcatraz. Au profitat de neatenţia paznicilor şi au încercat să forţeze gratiile închisorii, Dar nu au reuşit şi s-au predat imediat neavând încotro. Cretzer şi Shockley avea să facă o nouă încercare în Bătălia de la Alcatraz.

15 Septembrie, 1941: John Richard Baylesslu se ocupa de salubrizare în cadrul închisorii. A reuşit să scape din complex şi a ajuns la ţărm, de unde s-a aruncat în apă. Voia să înoate către San Francisco, dar a renunţat repede să se lupte cu curenţii de apă şi s-a întors în penitenciar, predându-se.

 

14 Aprilie 1943: James Boarman, Harold Martin Brest,  Floyd Garland Hamilton şi  Fred John Hunter au evadat după ce atacaseră şi legaseră fedeleş doi dintre gardienii care îi păzeau. Au ajuns la ţărm şi au intrat în apă, dar nu au apucat să se depărteze prea mult, pentru că unul dintre gardieni a reuşit să se desprindă din legături şi să dea semnalul de alarmă.

 

 

 

Boarman a fost împuşcat mortal şi cadavrul lui a fost înghiţit de ape. Toţi ceilalţi evadaţi au fost capturaţi, în ciuda faptului că unul dintre ei, Hamilton, petrecuse două zile tremurând de frig într-o mică peşteră înainte de a ceda şi a se întoarce în penitenciar, unde a fost descoperit de către gardieni în clădirea industrială.

 

 

2-4 Mai 1946: Batalia de la Alcatraz

A fost o tentativa nereusita de evadare din Penitenciarul Alcatraz care a durat 2 zile .

Deţinuţii Clarence Carnes, Bernard Coy, Joseph Paul Cretzer, Marvin Hubbard, Sam Shockley, Miran Edgar Thompson Coy, un jefuitor de bănci din Kentucky şi un deţinut însărcinat cu curăţenia în închisoarea Alcatraz au reuşit să fure două arme de foc din interiorul penitenciarului, profitand de greşeala unui ofiţer al închisorii şi au încercat să subtilizeze cheia de la uşa ce ducea spre curtea închisorii, pe unde deţinuţii plănuiau să fugă.

La ora 1:40 p.m, in data de 2 mai 1946, Bernard Coy, condamnat la 26 de ani de inchisoare la Alcatraz pentru jefuirea unei banci, urmat de Marvin Hubbard, Joseph Cretzer, Miran Thompson si Clarence Carnes au reusit sa ajunga la rastelurile cu arme.

Coy a profitat de absenta gardianului ce pazea armele si s-a innarmat. Obiectivul a fost sa fure mai apoi o barca si sa se indrepte spre libertate, spre San Francisco.
Acestia au luat mai multi ostatici. Bill Miller, unul din ei avea cheia de la poarta inchisorii. N-au reusit sa evadeze, fiind blocati spre drumul lor de mai multe usi. In disperarea lor de a gasi cheia potrivita pentru fiecare usa din gramezile de chei, ceilalti gardieni au aflat de incercarea lor de evadare si au blocat toate iesirile. In timpul atacului au fost ucisi mai multi ofiteri ai inchisorii.

Situatia s-a complicat pentru ofiteri si au fost nevoiti sa astepte pana la lasarea serii, iar apoi sa opreasca electricitatea.
Fortele de securitate au gasit un plan pentru a innabusi revolta. Au facut gauri in tavanul inchisorii si au aruncat grenade in zonele unde se credea ca se afla detinutii.

Planul s-a dovedit a fi un succes, iar fortele armate au intrat in celule tragand in mod repetat focuri de arma asupra detinutilor.

La ora 9:40 a.m., in data de 4 mai, garzile au intrat in coridorul inchisorii si l-au gasit pe Cretzer, Coy si Hubbard morti.

 

 

 

 

 

 

Ceilalti trei (in imagine – Clarence Carnes (stanga), Sam Shockley (mijloc) si Miran Thompson (dreapta) in drum catre curtea de judecata) participanti la evadare au fost dusi inapoi in celulele lor.
Miran Thompson si Sam Shockley au fost executati in camera de gazare la data de 3 decembrie 1948 pentru omorarea unor garzi ai inchisorii. Carnes a mai primit o pedeapsa, insa a fost eliberat in anul 1973.
In urma acestui incident au fost imbunatatite masurile de securitate, pentru a se asigura ca nimeni nu v-a mai scapa vreodata din acea inchisoare.

 

Gardienii i-au prins în scurt timp şi le-au cerut să se predea. Au refuzat şi a izbucnit o adevărată luptă şi un schimb de focuri între gardieni şi cei doi deţinuţi care furaseră armele.

În aceste lupte, Coy, Cretzer, Hubbart şi două gărzi ale închisorii şi-au pierdut viaţa în confruntările cu gardienii care s-au sfârşit abia după două zile, mai exact, pe 4 mai 1946.

Carnes a supravieţuit „bătăliei” şi, pentru că era foarte tânăr şi nici nu răspunsese celorlalţi „colegi” ai lui care îl îndemnau să ucidă gărzile penitenciarului, a fost scutit de pedeapsa cu moartea. În schimb, a primit pedeapsa cu închisoare pe viaţă.

 

Shockley şi Thompson au fost condamnaţi la moarte şi apoi executaţi în camera de gazare din San Quentin, în 1948.

 

 

 23 Iulie 1956: Deţinutul Floyd Wilson a dispărut de la locul său de muncă din cadrul închisorii şi a reuşit să iasă din penitenciar. A ajuns la ţărm şi a stat ascuns între stânci timp de 12 ore. S-a întors la penitenciar, după ce şi-a dat seama că nu era în stare să fugă de pe insulă, pentru că ar fi reuşit să îşi confecţioneze o plută din lemnele pe care le avea la îndemână.

29 Septembrie 1958: Aaron Burgett şi Clyde Johnson lucrau la sortarea deşeurilor în curtea închisorii. Au reuşit să treacă neobservaţi şi să ajungă la ţărm. De acolo, au sărit în apă, încercând să ajungă în larg.

Gardienii i-au văzut însă şi au plecat pe urmele lor. L-au prins pe Johnson, dar Burgett a dispărut. Mai târziu, cadavrul lui a fost descoperit în apă, în apropiere de ţărmul din San Francisco, la două săptămâni de la evadare.

16 decembrie 1962: John Paul Scott şi Darl Parker au fost printre ultimele „serii” de deţinuţi care au încercat să evadeze de la Alcatraz. Scott a folosit coardele unui banjo şi un ferăstrău improvizat, iar cu acestea s-a strecurat într-o bucătărie a închisorii, pentru a trăia barele de fier de la fereastră. După ce a ieşit, s-a repezit la două gărzi care i-au ieşit în cale şi pe care le-a înjunghiat şi apoi le-a strangulat cu coardele bonjo-ului. Apoi a fugit către ţărm şi s-a aruncat în mare.

A reuşit să ajungă la Fort Point, unde a fost găsit în hipotermie de nişte adolescenţi. După ce a ieşit din spital, s-a întors la Alcatraz. Este singurul deţinut de la Alcatraz care a reuşit să ajungă la ţărm înotând.

Celălalt deţinut, Parker, care fugise cu el, a ajuns pe o mică insulă, o formaţiune de roci, căreia i se spunea „micul Alcatraz”, unde a fost găsit mai târziu. 

În 1963, Procurorul General al Statelor Unite, Robert F. Kennedy, a hotărât închiderea penitenciarului, din cauza costurilor mari de întreţinere.

Închisoarea a fost transformată în muzeu, devenind una dintre atracţiile principale din San Francisco.

În prezent, peste 1.5 milioane de oameni vizitează penitenciarul Alcatraz în fiecare an.

Surse: http://cultural.bzi.ro/; www.expresspress.ro/; http://www.descopera.org/; www.tribuna.ro/; romania libera.ro

 

 

 

12/03/2016 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

CELEBRUL ILUZIONIST AMERICAN HOUDINI A FOST SPION

Harry Houdini – magicianul care a sfidat moartea.


Iluzionistul Harry Houdini, nascut pe data de 24 martie 1874, la Budapesta, a fost una dintre figurile legendare ale magiei. Numele lui era asociat intotdeauna cu intamplari iesite din comun, eliberari spectaculoase si cascadorii care sfidau moartea.

Bild

Chiar daca Houdini a murit acum 81 de ani, oamenii isi mai amintesc de el atunci cand sunt intrebati numele unui faimos magician.

Houdini a petrecut ani intregi invatand cum functioneaza mecanismele lacatelor si catuselor, pana a ajuns unul dintre cei mai mari experti din lume in domeniu. Maestru in deschiderea dispozitivelor de securitate de orice tip, avea talentul de a-si prezenta numerele de iluzionism intr-o maniera unica.

Aducea carisma si magnetism spectacolelor sale, hipnotizand audienta care ajungea sa creada in miracole.Magicianul, al carui nume real era Erik Weisz, s-a nascut in Ungaria si era de origine evreu.

A plecat in Statele Unite impreuna cu familia la varsta de patru ani, principalele motive ale plecarii raman incerte, dar se banuieste ca antisemitismul a stat la baza acestei decizii.

Tatal lui Houdini a acceptat un post de rabin in Appleton, Wisconsin, unde a gasit o comunitate de unguri.

Din nefericire insa, era foarte conservator, neputandu-se adapta ideilor liberale americane. De aceea, a fost nevoit sa plece.

S-a mutat mai intai in Milwaukee si apoi la New York.Familia avea tot timpul nevoie de bani, asa ca tanarul Eric a acceptat tot felul de slujbe ciudate pentru a o ajuta. A plecat de acasa la 12 ani sa-si caute norocul, dar dupa nici doi ani s-a intors la New York, unde familia lui inca mai locuia.

La 17 ani a fost captivat de memoriile marelui magician francez Jean Eugene Robert-Houdin si nu este de mirare ca a fost atras in lumea stralucitoare a spoectacolului si magiei, unde a gasit faima si bani. A fost atat de impresionat de viata lui Houdin incat, atunci cand i s-a cerut un nume de scena, pur si simplu a mai adaugat un “i” la numele acestuia, devenind Houdini.Cum sa scapi de catuse si cum faci sa dispara elefanti…

Initial, Houdini se specializase pe trucurile cu carti de joc. La un moment dat, el chiar se autointitulase “Regele Cartilor”, insa adevarata faima a castigat-o dupa ce a inceput sa apara pe scena cu numere din ce in ce mai bizare si mai incitante.In 1895, cautand ceva diferit fata de ceilalti artisti, el s-a gandit sa provoace politistii unei sectii, sustinand ca poate scapa de catuse si din celula. In anii 1898-1899, in primul rand datorita acestor evadari spectaculoase, a inceput sa fie cunoscut si apreciat, au aparut angajamente mai bune.

Unul dintre numerele cu care a ramas in legenda este cel in care, pe hipodromul din Londra, a reusit sa faca sa “dispara” un elefant impreuna cu dresorul sau.In acea perioada o cunoaste pe Wilhelminia Beatrice Rahner – “Bess”, cu care se casatoreste pe data de 22 iunie 1985.

Mariajul celor doi a insemnat unirea a doua familii rigide, una catolica si cealalta evreiasca. Dar cei doi au invins prejudecatile.

Fata in fata cu moartea.

La inceputul anului 1900 plecat in turneu in Europa, alaturi de sotia lui, unde a continuat sa puna la cale trucuri de iluzionism prin care insela moartea.Cu timpul, datorita publicitatii, au venit angajamente din Franta, Olanda, Germania si Rusia. El si Bess au petrecut urmatorii cinci ani bucurandu-se de succesul european.

Pe masura ce faima ii crestea, Houdini depasea toate recordurile de audienta in fiecare oras, devenind cel mai bine platit artist pe continent si in insulele britanice.In 1920, dupa decesul mamei sale, Houdini si-a canalizat intreaga energie in incercarea sa de a demasca falsii clarvazatori sau mediumi.

Vasta sa experienta in ceea ce priveste numerele de magie i-a permis sa demaste multi escroci care reusisera sa pacaleasca pana atunci oameni de stiinta si cercetatori renumiti.Mai mult decat atat, el a fost un membru al comitetului American Stiintific care oferea un premiu in bani oricarui medium care isi putea demonstra clar abilitatile paranormale.Pana la moartea sa, comitetul nu daduse nici un premiu. Pe masura ce faima sa de “vanator de fantome” crestea, el chiar incepuse sa se deghizeze si sa participe la sedinte de spiritism, impreuna cu un reporter si cu un ofiter de politie.

Probabil ca cel mai faimos medium pe care l-a demascat a fost Mina Crandon, din Boston, care era cunoscuta ca “Margery”.

Aceste activitati l-au costat pe Houdini prietenia sa cu Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes. Doyle credea cu tarie in spiritism, desi Houdini insista asupra ideii ca mediile spiritiste se folosesc de anumite trucuri. Acesta a fost convins ca Houdini insusi poseda puteri supranaturale, o parere exprimata in cartea sa Granita necunoscutului.Se pare ca Houdini nu a reusit sa-l convinga ca folosea doar elemente de scamatorie, in fata un public insuficient de antrenat ca sa-si dea seama ca era tras pe sfoara.

Din aceasta cauza, din prieteni, cei doi au ajuns sa fie adversari in mod public.Halloween – o data magica pentru caderea cortinei in cazul lui HoudiniPe 22 octombrie 1926, in timpul unui spectacol la Princess Theater din Montreal, un student de colegiu, J. Gordon Whitehead, a cerut permisiunea de a testa duritatea muschilor abdominali ai maestrului si l-a lovit.Acesta era un moment obisnuit al spectacolului, asa ca magicianul a ignorat durerile abdominale care l-au cuprins pentru ca nu avusese timp sa contracte muschii inainte de lovitura, continuand reprezentatia.Ajuns la Detroit a doua zi, a fost diagnosticat cu apendicita acuta, dar a insistat sa continue spectacolele.

Ultima aparitie pe scena a lui Houdini a fost la teatrul Garrick din Detroit, Michigan la data de 24 octombrie. Urmatoarea zi, el a fost dus de urgenta la Spitalul Grace din cauza temperaturii ridicat, unde i-a fost extirpat apendicele cangrenat, insa peritonita deja se instalase.Houdini a murit de Halloween, pe data de 31 octombrie 1926, la varsta de 52 de ani.

Trupul neinsufletit a fost dus la New York. Servicul religios a avut loc in sala de festivitati a Lojii Elks, din W. 43rd Street., la care au asistat peste 2000 de persoane. Houdini a fost elogiat de rabini, apoi a avut loc o ceremonie de rupere a baghetei, oficiata de Societatea Magicienilor Americani.

Inmormantarea a avut loc la cimitirul Machpelah din Brooklyn, un loc pe care Houdini insusi il alesese.Sedinte de spiritism pentru HoudiniInainte de moartea sa, Houdini a spus ca ii va trimite sotiei sale un mesaj din lumea de dincolo, daca va fi posibil. In fiecare an, de Halloween, sotia sa organiza sedinte de spiritism, dar sotul ei nu a aparut niciodata.

Dupa zece ani, in 1936, dupa o ultima incercare de a a lua legatura cu sotul ei defunct, ea a stins lumanarea pe care o tinea aprinsa inca de la moartea acestuia, spunand ca “am asteptat destul. Zece ani sunt o perioada de timp suficienta pentru a astepta un barbat”.In orice caz, traditia a ramas, si chiar si in prezent, de Halloween, se organizeaza sedinte de spiritism pentru Houdini, tinute de Sidney H. Radner, un magician care poseda cea mai mare colectie de obiecte care i-ar fi apartinut lui Houdini.Banuit de spionaj pentru SUA si Marea BritanieLa 80 de ani de la moarte, o biografie a lui Houdini avanseaza ideea ca acesta a fost mai mult decit un simplu artist.

Biografia se numeste „The Secret Life of Houdini: The Making of America’s First Superhero“ si a fost lansata in luna octombrie 2006, pentru a comemora moartea lui Houdini.Autorii cartii, William Kalush si Larry Sloman, indica faptul ca Houdini a lucrat ca spion pentru Scotland Yard, a monitorizat anarhisti rusi si a vinat raufacatori pentru serviciile secrete din Statele Unite si Marea Britanie.

Acestia au facut legatura dupa ce au citit un jurnal apartinind lui William Melville, un spion britanic, ce-l mentiona la un moment dat pe Houdini.Melville, in timp ce lucra pentru Scotland Yard, la inceputul secolului XX, l-a ajutat pe Houdini sa devina celebru in Europa ca iluzionist, aranjindu-i un contract cu un Teatrul londonez si furnizindu-i o pereche de catuse. Biografia sugereaza ca in schimbul ajutorului lui Melville, Houdini a fost de acord sa lucreze ca spion pentru serviciile secrete britanice.

Houdini va ramane in istorie ca fiind unul dintre cei mai mari iluzionisti ai tuturor timpurilor. El a experimentat tot ce este posibil in viata unui om: a emigrat in America, a trebuit sa munceasca de la varsta de opt ani, la 12 ani a fugit de acasa, iar la scurt timp a devenit unicul sustinator al familiei sale.Aducea carisma si magnetism spectacolelor sale, hipnotizand audienta care ajungea sa creada in miracole.

Literary Digest l-a numit pe Houdini marele necromant al epocii – poate al tuturor timpurilor. In viata, ca si pe scena, a reusit sa puna la cale evadari spectaculoase din cele mai dificile situatii.

Un singur numar de iluzionism nu i-a reusit in intreaga sa cariera: intalnirea cu propriul sau sfarsit.

Surse: Wikipedia.org; The Times, houdinitribute.com;  BBC News,Documentar HotNews.ro.

10/01/2013 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

IN CALIFORNIA SE CAUTA PERSOANE DISPUSE SA ADOPTE 1000 DE SOBOLANI. San Jose Pet Store Looks To Find Homes For Over 1,000 Rats.

SAN JOSE, California – O misiune de salvare neobişnuita este  în curs de desfăşurare incepand de luni seara  în South Bay,California cand grupuri de sobolani au încercat să găsească  cand  au fost descoperiti în timpul filmărilor unui reality show de televiziune.

Totul a inceput cu un şobolanca  de gravida al  cărui proprietar nu a separat masculii şi femele.

Cautam azil pentru 1.000 de sobolani,asa suna un anunt prezentat la mai multe televiziuni americane, dupa ce o organizatie de protectie a animalelor a descoperit circa 1.000 de sobolani tinuti in conditii mizere (?!), in casa unei batrane bolnave mintal din localitatea Palmdale, California.

Rozătoarele au fost aduse la Andy’s Pet Shop in centrul orasului San Jose şi vor fi prezentate într-un episod viitor pentru A & E’s reality show „Hoarders.”

Adapostul rozatoarelor a fost imbunatatit initial prin adaugarea de noi custi, dar care au inceput sa fie insuficiente. Numai in ultimele 24 de ore s-au nascut 25 de pui de sobolani. 

Veterinari din mai multe clinici private lucreaza  intens  pentru sterilizarea sobolanilor care au inceput deja sa se imperecheze si sa dea nastere la alti pui in noul adapost improvizat.

„Am avut trei fatari  noaptea trecută si  două cu o noapte inainte,” a declarat Andy’s Pet Shop manager  Estimarea noastra este ca aproximativ 1000 – 1200  noi pui  se vor  naşte. „Lucrătorii au invelit  învelit cuştile suplimentar  cu sârmă suplimentar  pentru a preveni orice sobolan sa scape”,a declarat un reprezentant al magazinului.

Anuntul pentru adoptii este valabil pana pe data de 5 decembrie. Pana atunci, sobolanii pot fi adoptati in pereche, iar magazinul a primit pana in prezent cereri din toate statele americane. Daca rozatoarele nu isi vor gasi stapani pana la data anuntata, autoritatile vor fi nevoite sa-i eutanasieze in masa, conform legii.

Magazinul a primit deja apeluri chiar si de la  New York, de la persoane interesate sa adopte o pereche de animale de companie .Animalele vor fi sterilizate şi vor fi  adoptatate  în perechi de masculi sau femele.

November 22, 2010

SAN JOSE, Calif. – An unusual rescue mission in the South Bay was underway Monday night as animal groups sought to find homes for more than a thousand rats that were discovered during the filming of a reality television show.The population all started with one pregnant pet rat whose owner didn’t separate the males and females of the litter.

The rescued rodents were brought to Andy’s Pet Shop in downtown San Jose Saturday and will be featured in an upcoming episode for A&E’s reality show „Hoarders.”Danville-based North Star Rescue was one of several animal groups which recently recovered the animals from a home near Palmdale where one man kept them as pets.

“The house was literally covered in rats,” said North Star Rescue founder Lauren Paul. “There were rats in every room. Hundreds in every room, so you had to walk carefully not to step on any of them.The pet shop’s extra room was covered with stacks of containers with rats inside waiting to be checked by a veterinarian.In the last 24 hours–25 baby rats have been born at the temporary rescue shelter. “We had three litters born last night, two the night before,” said Andy’s Pet Shop manager Zoe Thoel.

“So it’s been nuts. Our estimate is about 1000 to 1200 without the new babies being born.”Workers Monday wrapped cages with extra wire to prevent any rat escape.

The rats won’t be up for adoption until December 5th. The shop has already received calls from as far as New York by people interested in taking on a couple of new pets.The animals will be spayed and neutering and adopted in pairs of boys or girls.

Source: KTVU

26/11/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: