CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CĂLĂII LUI STALIN

 

 

 


 

                                                  Foto: Călăii lui Stalin

 

 

Dezvăluiri ZGUDUITOARE: cum UCIDEAU asasinii lui Stalin

  

 

 

La mai bine de șapte decenii de la primul val al deportărilor, comemorăm zecile de mii de victime care au căzut pradă teroarei comuniste, făcând publice numele câtorva din cei care au răpit, pe nedrept, viețile condamnaților și s-au scăldat în sângele lor nevinovat. 

 

Cum chinuiau oamenii călăii nemiloși ai lui Stalin

Piotr Maggo: „Când împuști, îi dai un șut în fund, pentru ca sângele să nu-ți murdărească tunica și soția să nu fie nevoită să o spele iarăși”.

Adepții lui Stalin păstrează secretul asupra unui tip aparte de „stahanoviști”, asasinii NKVD- ului.

Printre ei se numără adevărații recordmeni: Generalul Vasilii Blohin, care a împușcat nu mai puțin de 20 de mii de oameni sau Piotr Maggo – 10 mii.   

Majoritatea călăilor au murit de moarte bună, au fost îngropați cu onoruri și până în prezent se bucură de aprecierea urmașilor lor din forțele de securitate ruse.

Vorbind despre represiunile staliniste, oficialitățile amintesc doar Gulagul, cu toate că el a reprezentat doar o parte a represiunii comuniste, într-o vreme în care sute de mii de oameni nici nu ajungeau până în lagărele din Gulag, fiind împușcați fără judecată.

 

Dimensiunile acestui sistem represiv uimește și astăzi. În timpul Marii terori din 1937, au fost uciși 353.074 de oameni, aproximativ câte o mie de persoane pe zi, iar în anul 1938 – 328.618 de persoane.

În următorii ani, numărul celor împușcați a scăzut : 1936 – 2552, 1940 – 1649, 1950- 1609, dar în tot acest timp  călăii erau ocupați să ucidă zeci de mii de ofițeri polonezi la Katyn, sau executau fugarii din timpul deportărilor.

 

 

 

 

 

                                            Echipă de executori NKVD 

 

 

 

 

 

 

Blohin, călăul care a răpit peste 20 mii de vieți

 

 

Mai mult de jumătate din execuții se hotărau la Moscova, după câteva interogări organizate de „troika” și de aceea, stahanoviștii NKVD, se găseau în principiu în capitală.

Cercul acestora era destul de restrâns – în toată Moscova, doar 10-15 persoane.

Numărul mic al călăilor, nu era din cauza că nu s-ar fi găsit oameni care să efectueze aceste execuții, dar, pentru că un „adevărat” călău trebuie să fie un meșter desăvârșit: să aibă un psihic puternic, abilități profesionale, păstrarea securității (nici chiar rudele călăilor nu cunoșteau cu ce se ocupă, de fapt, aceștia în NKVD) și devotament.
Unul dintre acești „meșteri” care a bătut toate recordurile este Vasilii Blohin.

În cariera lui, generalul Blohin a împușcat personal, aproximativ 20 mii de oameni. Iar alți doi: P. Maggo și S. N. Nadaraia – câte 10 mii de oameni fiecare.

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                    Foto: Vasilii Blohin

 

 

 

 

Vasilii Blohin s-a născut în 1895, în regiunea Vladimir, într-o familie de țărani săraci. La 15 ani a început să lucreze ca zidar la Moscova, în timpul Primului Război Mondial a devenit subofițer, iar din anul 1921 – în Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului.

 La vârsta de 15 ani, a început să lucreze ca zidar la Moscova, în timpul Primului Război Mondial a devenit subofițer. Din 1921 – în Ceka.

Ajunge comandant al OGPU-NKVD-MGB – din 1926, și comandant permanent al execuțiilor până la pensionarea sa în 1953.

 În 1933 a absolvit la locul de muncă Institutul de Arhitectură și Inginerie Civilă din Moscova.

Serviciul lui Blohin era greu: practic el a fost  unicul executor din cei 15, care a ajuns la pensie teafăr. Poate din cauza că, întotdeauna a respectat regulile de siguranță și nu a băut la lucru.
Apropo, Blokhin a fost cel care a condus execuțiile în masă ale polonezilor de la Katyn și a filmat personal acolo aproximativ 700 de asasinate.

Emelianov, unul dintre călăi,  își aduce aminte:

„ Beam vodcă până la pierderea cunoștinței. Orice ați spune, acesta era unul dintre cele mai dificile servicii.

Oboseam atât de tare, încât nu ne puteam ține pe picioare. Ne spălam până la brâu cu apa de colonie ca să ne descotorosim de mirosul de sânge și praf de pușcă. Chiar și câinii simțeau acest lucru și ne lătrau de departe”.

 

 

Executorii își ieșeau din minți

 

 

Nici nu e de mirare că executorii decedau la o vârstă fragedă sau își ieșeau din minți.

Mulți s-au concediat ori s-au pensionat din cauza schizofreniei – cum este în cazul lui Emelianov, sau boli nervoase și psihice – în cazul lui Maci.

În foaia de concediere a lui Emelianov scria:

„Tovarășul Emilianov se pensionează, deoarece suferă de schizofrenie, care are legătură cu activitatea sa operațională pe termen lung în rândul organelor de drept”.

Piotr Maggo a avut un adevărat acces de furie, într-o bună zi, după ce a împușcat 20 de oameni,

A început să țipe la șeful Departamentului Special Popov, confundându-l cu încă o jertfă: „Tu ce stai aici? Dezbracă-te, chiar acum! Că te împușc pe loc!”, a strigat călăul, speriindu-l de moarte pe NKVD-ist.

Odată Maggo a fost mustrat de către superiorul său I. D. Berg.

Acesta a menționat într-un raport, că mulți condamnați mureau cu cuvintele: „Trăiască Stalin!”

Hotărârea conducerii a fost următoarea: „Este necesară realizarea lucrărilor educaționale printre condamnați, pentru ca aceștia să nu ponegrească numele șefului în cel mai nepotrivit moment!”.

Astfel, înainte de moarte condamnaților li se făcea morală. 

   NKVD-ul (ulterior MGB) a pus la punct un sistem de execuții care funcționa ca o mașinărie bine unsă.

Majoritatea covârșitoare a execuțiilor (până la 60%) au fost efectuate la Moscova, după scurte interogatorii în închisoarea Lubyanka și iminenta sentință extrajudiciară a „troicii”. 
  
Filmarile execuțiilor erau privite ca un fel de artă. Peter Maggo  îi învăța  pe călăii fără experiență în acest fel:

„Persoana pe care o împușcați va avea mâinile legate în urmă cu sârmă. Îi porunci să urmeze înainte, iar el, cu o armă în mână, îl urmărește. Dacă este necesar, comandați „dreapta”, „stânga” până când ajungeți la locul unde este pregătit rumeguș sau nisip. 

Acolo a suflat în spatele capului și trrrah! Și în același timp, dai o lovitură puternică în fund. „Pentru ca sângele să nu stropească tunica și ca soția să nu mai fie nevoită să o spele.”

 

Responsabilul masacrului de la Katyn

 

În 1991 la interogatoriul Procuraturii Militare Generale URSS, unul din membrii echipei de executare, fostul șef al NKVD-ului din regiunea Kalinin, Tocarev, povestea: „Prizonierii polonezi au fost împușcați cu pistoale germane „Walter”. Știu exact, deoarece, a fost adusă o valiză întreagă.

Operațiunea era condusă chiar de Blohin. Ne împărțea pistoalele, iar când operațiunea se termina, tot el le strângea înapoi”.

 

Iată ce povestește Tocarev despre executarea ofițerilor polonezi în regiunea Kalinin, de la 5 aprilie 1940:

„Blohin ne-a făcut semn spunând: „ Să mergem, e timpul să începem”. Blohin și-a pus haina specială: o pălărie cafenie din piele, pardesiu negru din piele, mănuși din piele până la cot.

Pentru mine a fost un moment impresionant – am văzut un călău.

Oamenii erau aduși câte unul, pe un coridor lung de către Blohin și Rubanov, apoi, acesta era condus într-o cameră roșie, plină de placate propagandistice și o statuie a lui Lenin.

Era o cameră nu prea mare, de circa cinci metri pătrați. Aici, pentru ultima dată era verificată identitatea prizonierului. Îl întrebau numele și data nașterii, pentru a exclude orice greșeală.

După care, ofițerilor sau polițiștilor polonezi li se îmbrăcau cătușe și erau duși în „Camera de executare”. Aici lua sfârșit viața prizonierului.

Călăii cu experiență împușcau în gât, ținând pistolul oblic în sus. În acest caz, probabilitatea ca glonțul să străpungă ochiul sau cavitatea bucală, era destul de mare.

Astfel, sânge era mai puțin decât în cazul, când prizonierul era împușcat în cap. Ucideau câte 250 de oameni pe zi.

Corpurile neînsuflețite erau scoase în curte, pe ușa din spate. Acolo deja era pregătit camionul.

Mașina era spălată în fiecare zi de sângele și fragmentele de creier care rămâneau acolo.

Corpurile erau acoperite cu o prelată și apoi arse într-o pădure nu departe de Mednoe.
Atunci, când toți prizonierii din Ostankovo au fost lichidați, Blohin a organizat o libație de adio, pentru aceia care au ucis mai mult de 6000 de oameni.

Blohin a primit ca premiu – salariul lunar, iar alții au primit biciclete ori patefoane”.

 

500 de execuții într-o singură noapte

 

După moartea lui Stalin, represiunea care a urmat nu i-a atins pe călăi.

Unul dintre aceștia, Nadaraia, un specialist ”multilateral” care conducea personal anchete și împușca personal,a fost ridicat în grad până la șeful securității lui L. P. Beria. 

 

 

 

 

 

 

                                            Foto: Călăii Sarikov și Nadaraia

 

 

 

Se deosebea printr-o productivitate înaltă, efectuând până la 500 de execuții într-o singură noapte.

În anul 1955, a fost condamnat la zece ani de gulag. A ieșit în 1965, după care și-a petrecut liniștit viața în Georgia.

Însă  călăii care au ucis până la câteva sute de oameni, sfârșeau adesea prin a fi împușcați.

Semnificativă este soarta NKVD-iștilor care au participat la execuțiile în masă a circa 2000 de persoane la închisoarea Solovețk, din pădurea Sandormoh, în octombrie 1937.
Execuțiile  au început la 27 octombrie, apoi activitatea a fost stopată pentru patru zile, din cauza că un prizonier a fugit (în scurt timp prizonierul a fost prins și împușcat).

Execuțiile au reînceput de la 1 noiembrie și s-au terminat la 4 noiembrie.

La sfârșitul operațiunii unor călăi le-au fost acordate premii, iar alții, o lună mai târziu, au fost arestați.

 

Unii călăi au sfârșit executați

 

Majoritatea personalului sau cei care au avut o oarecare legătură cu masacrul de la Solovețk, au fost arestați și duși la Moscova.

Aceștia au fost: șeful celui de-al zecelea departament al Direcţiei Generale a Securităţii Statului, NKVD al URSS de la Moscova,   Nicolai Antonov-Grisiuk; colonelul Veinștoc Iacov ,Krukovschii Vsevolod și procurorul din Leningrad Pozern B.P.

Toți aceștia, au fost învinuiți că ar fi fost spioni și executați de către fostul coleg de serviciu, Vasilii Blohin.

Cu toate acestea, toți acești foști călăi NKVD-iști executați  au fost reabilitați post-mortem în decursul anilor următori .
Principalul executor al crimelor de la închisoarea Solovețk din pădurea Sandormoh, Matveev a fost arestat peste un an și jumătate, în martie 1939.

Soarta lui Matveev, în comparație cu alți călăi, a fost una destul de bună.

A  fost condamnat la zece ani de închisoare, dar cazul său a fost revizuit de către Divizia Militară a Curții Supreme de Justiție și pedeapsa i-a fost redusă până la trei ani.

Nici de medalii nu a fost deposedat. În afară de aceasta, Matveev a fost eliberat înainte de termen.

În timpul războiului, el deja deținea funcția de șef al unei închisori, iar în afară de medaliile pe care le deținea, a mai fost decorat cu ordinul Lenin. Câteodată, acesta se reîntorcea la vechea funcție – executa prizonierii.

A murit de moarte bună, pe timpul când la conducere era Brejnev.

Călăul Garin, care a ucis aproximativ 400 de persoane, în primăvara lui 1938 a fost transferat ca șef în lagărul din Karelia, în 1940 a decedat de un atac de cord și a fost îngropat la Moscova.

Călăul Raevskii, care a împușcat circa 300 de oameni, a fost arestat cu aprobarea lui L.P. Beria ca „unul din conducătorii organizației rebele antirevoluționare, care a existat printre prizonierii lagărului pe insula Solovki”.

După ce și-a ispășit pedeapsa, a redobândit gradul de locotenent-colonel.

În prezent, toți acești asasini executori, sunt considerați „Jertfe ale represiunilor lui Stalin”. Câțiva s-au regăsit chiar pe panourile de onoare ale FSB-ului.

 


   

Vasili Ivanovici Blohin a fost înmormântat în 1955 la cimitirul Novodevici. În același loc, în alte locuri de onoare, au fost înmormântați alți călăi staliniști.

După arestarea șefului NKVD-ului, odiosul criminal  Beria, Blohin a fost lipsit de gradul de general maior și de 8 ordine pe care le primise, precum și de pensia de 3.150 de ruble (salariul mediu în țară era atunci de 700 de ruble).

Călăul nu a putut suporta această „represiune” și a murit în urma unui atac de cord.La sfârșitul anilor 1960, a fost reabilitat, iar  rangurile și ordinele primite i-au fost returnate postum.






                                                                 

 

                      Foto: Mormântul asasinului veteran Vasili Blohin



 

Și asasinul fruntaș Maggo este înmormântat în cimitirul Novodevici , Din când în când cineva scrie pe mormântul său inscripția – „călău”.






 

 

 

 

 

 


Surse:

http://ttolk.ru/articles/stalinskie_palachi-rekordsmenyi prin
https://www.timpul.md/articol/dezvaluiri-zguduitoare-cum-ucideau-calaii-lui-stalin

Traducere de Stela Televca

27/05/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VASILI MIHAILOVICI BLOHIN – lugubrul calau personal al lui Stalin.Video.

A picture taken on April 1, 1943 shows men digging out bodies of Polish officers from a mass grave in Katyn

Masacrul  de la Katyń (un sat situat la 20 km vest de oraşul Smolensk, Rusia) a fost o execuţie în masă a unor cetăţeni polonezi, de către forţele poliţiei secrete sovietice Si aceasta crima ingrozitoare ,a fost comisa personal   de calaul sef al lui Stalin si echipa sa de macelari .

La „munca neagra”

Nascut in 1895, intr-o familie saraca de mujici, Vasili Mihailovici Blohin a servit ca simplu soldat in armata tarista, in Primul Razboi Mondial; propaganda bolsevica l-a prins rapid pe tanarul taran si in martie 1921 a fost acceptat in CEKA, politia secreta a lui Lenin.

Cruzimea si lipsa lui de scrupule au atras atentia superiorilor sai iar Stalin a inteles rapid ca Blohin este omul potrivit pentru ceea ce el numea „munca neagra”: asasinari, torturi, intimidari si executii clandestine. De indata ce si-a atras simpatia viitorului „tatuc”, Blohin a cunoscut o cariera fulminanta: in sase ani ajunsese deja in fruntea unui departament din cadrul NKVD – noua denumire a CEKA.

 Era un departament numit Kommandatura, format doar din cateva companii, dar de o importanta vitala pentru regimul sovietic, lucru demonstrat si de faptul ca se afla sub ordinele directe ale lui Stalin.

Avand sediul la Lubianka, in Moscova, unitatea lui Blohin nu se ocupa decat cu lichidarea adversarilor politici ai dictatorului si timp de trei decenii a fost o forta de temut, intrucat nici una dintre cele trei epurari masive ale NKVD,  soldate cu executii si deportari, nu au afectat-o. Dimpotriva, Blohin a fost „unealta” prin care Stalin si-a lichidat adversarii, reali sau inchipuiti, supravietuind celor trei lideri NKVD – Iagoda, Iejov si Beria.

Fidelitatea absoluta dovedita de calau fata de Stalin a fost rasplatita cum se cuvine: avantaje materiale, influenta si numeroase distinctii si medalii. Istoricii apreciaza ca intr-o perioada de 26 de ani, cat a fost calaul personal al lui Stalin, Blohin ar fi ucis, prin intermediul unitatii sale, 828.000 oameni, el personal avand la activ cateva zeci de mii de victime! Spre deosebire de alti lideri inzestrati cu la fel de mult sadism, precum Himmler sau Beria, care au preferat sa ordone altora sa duca la indeplinire executiile, Blohin n-a ezitat sa actioneze personal.

 

„Ingerul mortii” de la Lubianka

 In calitate de comandant al inchisorii Lubianka, Blohin a fost „ingerul mortii” pentru numerosi prizonieri. Nu putem decat banui amploarea reala a crimelor sale, intrucat de cele mai multe ori el si-a dus la indeplinire terifianta misiune fara ordine scrise si fara documente oficiale.

 Desi unele executii au fost incredintate subordonatilor sai, Blohin, fara indoiala un psihopat sadic care intr-o tara civilizata ar fi fost un subiect de competenta psihiatrilor, a dus personal la indeplinire numeroase sentinte, inclusiv impuscarea liderilor bolsevici din vechea garda, condamnati in cadrul proceselor publice de la Moscova, din anii ’30, si chiar doi dintre liderii NKVD – Iagoda, in 1938, si Iejov, in 1940.

Dar cea mai lugubra misiune a lui Blohin, de care s-a achitat, de asemenea, personal, a vizat uciderea a 7.000 de ofiteri polonezi luati prizonieri dupa invazia sovietica in Polonia, in cadrul a ceea ce avea sa devina cunoscut drept „masacrul de la Katyn”.

Acest act abominabil este unul dintre putinele asupra carora exista date certe, in ceea ce-l priveste pe Blohin. Prin ordinul secret 00485, din 4 aprilie 1940, Lavrenti Beria, noul sef al NKVD, l-a insarcinat personal pe Blohin cu punerea in aplicare a sentintei.

 Executiile s-au desfasurat timp de 28 de nopti consecutive, intr-o incapere subterana de la cartierul general al NKVD din Kalinin (astazi Tver).

O executie la fiecare trei minute

Initial, Blohin a decis sa indeplineasca o „cota” de 300 de executii pe noapte si a pus la punct un sistem eficient, prin care prizonierii erau condusi pe rand, mai intai intr-o mica anticamera vopsita in rosu – de aici denumirea „camera leninista” – unde erau identificati, inainte de a fi incatusati si condusi in camera de executii de alaturi.

Aceasta avea peretii izolati fonic, podeaua inclinata si inzestrata cu o gura de scurgere care ducea direct in sistemul de canalizare. Imbracat cu un sort de macelar, o scufie si manusi lungi pana la umeri, pentru a nu-si murdari uniforma de sange, Blohin impingea prizonierii cu fata la zid, ii punea sa ingenuncheze si ii executa cu un singur foc de pistol la baza craniului.

Arma era un pistol german Walther 2.25ACP – calaul avea o valiza intreaga de pistoale de acest tip, intrucat nu avea incredere in revolverele de fabricatie sovietica TT-30, ce nu puteau rezista la o utilizare atat de frecventa.

In plus, folosirea unui pistol german ar fi putut duce la invinovatirea nazistilor de crime, daca acestea ar fi fost vreodata descoperite – cum de altfel s-a si intamplat.

 Intre 20 si 30 de ofiteri NKVD au fost implicati in aceasta misiune; ei ii conduceau pe prizonieri in subsol, confirmau identificarea lor si apoi  carau cadavrele si curatau de sange subsolul.

Toate executiile au avut loc noaptea; ele incepeau odata cu caderea intunericului si se desfasurau pana dimineata, fara oprire, timp de zece ore.

Blohin si echipa sa au dovedit o eficacitate uluitoare, executia fiecarui ofiter polonez durand circa 3 minute.

 La capatul unei asemenea nopti de groaza, Blohin ordona ca oamenilor  lui sa li se distribuie din belsug vodca. De obicei, calaii dormeau toata ziua, urmand ca seara sa ia de la capat „activitatea”.

S-a sinucis sau a fost „sinucis”?

 Este evident astazi ca uciderea ofiterilor polonezi a reprezentat un preambul al planului lui Stalin de distrugere a elitei tarii vecine, pentru a o subjuga ulterior, transformand-o intr-un stat comunist – rivalitatea dintre Rusia si Polonia datand, dupa cum se stie, de secole.

In cadrul aceluiasi plan diabolic se incadreaza si refuzul dictatorului sovietic de a interveni in ajutorul insurectiei din 1944, din Varsovia, permitand astfel nazistilor sa lichideze restul armatei poloneze.
Blohin a incercat sa stearga urmele masacrului, ingropand cadavrele ofiterilor ucisi in mai multe gropi comune. Cea mai mare va fi descoperita mai tarziu de nazisti, in padurea Katyn, dar Stalin va reusi sa-i convinga pe Aliati ca totul nu e decat o inscenare a lui Hitler – iar Churchill a muscat momeala.
Pe 27 aprilie, Blohin a primit in secret Ordinul Steaua Rosie si o recompensa financiara din partea lui Stalin, „pentru priceperea cu care si-a indeplinit misiunile speciale”.

Disparitia tiranului, in martie 1953, l-a prins pe „calaul-sef” in postura de general-maior al NKVD. Dar deja steaua lui era pe cale sa apuna: caderea lui Beria, cel care in repetate randuri il evidentiase, pentru „servicii ireprosabile”, a dus si la prabusirea lui.

Destituit din fortele de securitate in cadrul campaniei de destalinizare initiate de Hrusciov si pensionat fortat, Blohin a cazut in patima alcoolului, a innebunit  si a disparut in februarie 1955, cauza oficiala a mortii fiind „sinuciderea”, desi este foarte probabil ca el sa fi fost mai curand „sinucis”…

Autor:GABRIEL TUDOR

Sursa: revistamagazin.ro/

03/07/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Eroi ai luptei impotriva ocupantului rus in BASARABIA-Organizatia clandestina”Arcaşii lui Ştefan

„Arcaşii lui Ştefan” sau Organizaţia Naţională din Basarabia (O.N.B.) „Arcaşii lui Ştefan” a fost o organizaţie antisovietică din Basarabia, judeţul Soroca, înfiinţată în 1945 de către pedagogii Vasile Bătrânac, Victor Solovei, Nicolae Prăjină, Teodosie Guzun, Anton Romaşcan şi studentul Şcolii Pedagogice din Soroca Nichita Brumă. Se ştie că, iniţial, membrii organizaţiei se adunau pentru a pune la cale evadarea peste Prut. Abia mai târziu organizaţia s-a transformat într-o grupare de propagandişti antisovietici, care avea o structură bine definită, un statut, un fond bănesc, un Imn (al cărui autor se presupune că ar fi Vasile Bătrânac şi care a fost găsit de istorici în arhivele A.N.M.S.N.R.M., imn ce se incheia cu următoarele versuri: Pătrunşi de mareţia vremii/Din Bucovina pân-la mare/Jurăm că vom lupta cu toţii,/Arcaşi de-ai lui Ştefan cel mare!) si un Crez (un fel de jurământ pe care îl recita fiecare membru al O.N.B. „Arcaşii lui Ştefan” la admiterea în organizaţie, în semn de credinţă Patriei (României) si poporului român).

Textul jurământului Crezul Arcaşului:

* Cred în Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc.
* Cred în comandantul ONB „Arcaşii lui Ştefan”.
* Cred în biruinţa ONB „Arcaşii lui Ştefan” şi voi lupta pânã la moarte,cãci mai bine mort pe pãmântul ce-l apãr, decât viu în mâinile duşmanului.
* Urãsc de moarte dictatura stalinistã, pericolul civilizaţiei omeneşti şi al neamului omenesc.
* Urãsc de moarte minciuna şi trãdarea.
* Aşa sã-mi ajute Dumnezeu!

În procesul-verbal de constituire a organizaţiei, semnat de Vasile Plopeanu (numele conspirativ al lui Vasile Bătrânac) şi Pimen Oţeleanu (Damaşcan), la data de 1 august 1946, sunt formulate obiectivele formaţiunii, sunt invocate acţiunile de distrugere în masă ale stalinişitlor şi se spune că, dat fiind că „moralul populaţiei este foarte scăzut şi bolşevicii din toate părţile caută să distrugă sâmburele românesc din Basarabia”, se întemeiază o organizaţie „cu scop naţional”, care să „ridice moralul populaţiei prin diferite atacuri împotriva bolşevicilor”.2 Printre membrii cei mai activi se numărau, pe lângă fondatori, Ion şi Maxim Brumă şi Pricopie Trofim, Vasile Cvasniuc, Vasile Băleanu, Mihail Ursachi, Teodor Colesnic, Vasile Cibotaru ş.a. Se consideră că O.N.B. „Arcaşii lui Ştefan” a fost prima de acest tip din Basarabia, iar la data depistării ei de către autorităţi, în 1947, formaţiunea număra 140 de membri.

Organizaţia folosea simbolurile României regale, semnficând nedorinţa membrilor ei de a accepta regimul sovietic, iar la proces, fiind acuzaţi de „trădare de patrie”, aceştia au mărturisit că nu le place sau că urăsc (Vasile Bătrânac) puterea sovietică şi că „în România era mai bine de trăit”. Printre obiectivele organizaţiei figurau: instruirea membrilor noi şi a populaţiei în spirit antisovietic, stocarea de armament, planificarea unor acte de terorism contra lucrătorilor de partid şi sovietici, stablirea legăturii cu organizaţii similare din restul Basarabiei, din Ucraina Apuseană şi din România.

Arestarea lui Vasile Bătrânac şi a lui Vasile Cvasniuc, la 23 martie 1947, şi confiscarea documentelor în care figurau numele mai multor membri ai organizaţiei au pus capăt acestor planuri ale „Arcaşilor”. Pe parcusrul următorului an peste 100 de persoane au fost arestate şi judecate pentru că participaseră, direct sau indirect, la acţiunile O.N.B. „Arcaşii lui Ştefan”. Totuşi, acei membri care au scăpat de arestări au continuat acţiunile antisovietice şi în 1948 şi 1949. În 1953 sunt judecaţi membrii altei organizaţii antisovietice, unii dintre care anterior făcuseră parte din O.N.B. „Arcaşii lui Ştefan”.

Scris de basaru-Basarabia forum

16/01/2010 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: