CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Viceprim-ministrul comunist Alexandru Moghioroş, a dat în 1957 ordinul fără precedent să fie masacraţi toţi caii din România. VIDEO

Foto:  „Tovarăşul”Alexandru Moghioroş, un derbedeu comunist care a dat ordin să fie masacraţi toţi caii din România.

 Alexandru Moghioroş a dat acest ordin zevzec, pe motiv că  „vacilor le sunt mâncate coarnele de cai”, adică aceştia s-ar face vinovaţi că lasă vacile fără hrană! 

Astfel, în România au fost omorâţi circa 500.000 de cai şi în plus, s-au desfiinţat renumitele herghelii de cai de rasă de la Mangalia, Făgăraş, Bonţida şi Ruşeţi.

Masacrul cailor din ţara noastră a fost unic în istoria Europei, susţin   specialiştii. Erau atunci în toată ţara 16 herghelii şi 12 depozite de armăsari. La unele s-au adus porci şi vaci, alături de caii de rasă.

La măcelării a început să se vândă carne de cal, cu toate că aceasta nu intra în obiceiurile de consum ale românilor.

A fost interzisă cultivarea ovăzului – sursa principală de hrană pentru cai, iar aceste animale erau, pur şi simplu, lăsate să moară. Unele ajunseseră doar piele şi os.

„Lucrătorii din CAP-uri furau mâncarea de la alte animale, ca să le dea cailor”, spun martorii acelor vremuri. Riscul era mare, pentru că cine încălca regulile risca să ajungă la închisoare.

O statistică a măcelului din anii ’60 este aproximativă în ziua de azi. Au trecut atâţia ani de atunci. Şi au rămas puţine documente.

Se ştie totuşi că, înainte de pogrom, în România erau ceva mai mult de 1.100.000 de cai, atât la hergheliile de stat, cât şi la CAP-uri.

După dezastru mai rămăseseră aproximativ 600.000 de exemplare. Fuseseră exterminaţi, aşadar, peste 500.000 de cai.

Acesta era în 1965 bilanţul carnagiului.  

Mulţi bătrâni din satele româneşti îşi aduc aminte că în perioada respectivă au fost măcelăriţi nu numai caii din CAP-uri, ci şi cei din gospodăriile oamenilor.

De ce au pornit comuniştii acest război împotriva unor animale atât de utile? Pentru că încă din anii ’50 era promovată ideea mecanizării în agricultură. Se înfiinţaseră peste tot în ţară şcoli de tractorişti, unde erau primite şi femei.

Ţăranul român nu mai trebuia să ştie cum se creşte un cal, ci cum se conduce un tractor. Mai ales că se desfiinţase, la Braşov, o fabrică de avioane, pentru ca în locul ei să răsară una de tractoare.

 Se construia un tip vechi de tractor, de concepţie  sovietică. Acesta trebuia să înlocuiască, în România, calul.

După inaugurarea fabricii, conducătorii ţării au zis că a venit timpul să tranşeze problema.

Acele „minunate combine sovietice” şi masacrarea cailor României

 

Combina sovietică făcea totul singură. Avea un singur defect: îi mai trebuiau şapte români şi calul. Şi el, tot român, săracu’…

 

Organul central al Partidului Comunist Român  adică Scânteia –  anunţa victorios şi pe prima pagină, la 29 iunie 1950, că la Gospodăria Agricolă Colectivă „Drumul lui Lenin”, din comuna Livedea-Ilfov, „minunata combină sovietică S4 seceră, treeră singură, din mers, peste 20 de hectare pe zi”. După ce ni se spunea că minunata maşină face totul singură (şi din mers!), textul continua aşa:

„Combina are motor propriu şi este deservită de un şofer şi un mecanic. În afară de aceştia doi, mai este nevoe, pe câmp, de un om care mână un cal înhămat la o greblă mecanică pentru strânsul paielor în purcoaie şi de patru cărăuşi pentru căratul grâului dela combină la magazie”.

Aşadar, „minunata combină sovietică” tot la coada calului românesc trebuia să stea, fără de care nu făcea nici două ruble chioare.

Şi atunci, de ce s-or fi grăbit minunaţii tovarăşi să sacrifice pe capete caii României în perioada anilor ’50 – ’60, dacă mecanizarea forţată a agriculturii tot în grajd se proptea?

Timpul a demonstrat un fapt care poate părea ciudat azi, când noile tehnologii domină lumea, anume că în România calul a învins tractorul.

 

 

 

 

 

 

După 1965, mai-marii vremii şi-au dat seama că e totuşi nevoie de cai în agricultură, mai ales în zonele de deal, dar şi acolo unde utilajele se dovedeau costisitoare în privinţa  întreţinerii şi consumului de carburanţi, în comparaţie cu caii, la parcurgerea zilnică a unor distanţe mici, pentru a transporta materiale sau roadele pământului.

„Semigreii” de la Ruşeţu o rasă rezultată în urma cercetărilor specialiştilor români, supuşi probelor de forţă, viteză şi rezistenţă, au obţinut un record  absolut  prin „Ada”, o iapă de 13 ani, care a parcurs 195 de metri într-un minut şi 46 de secunde, cu o greutate tractată de 19.165 de kilograme.

Iată că, după ce mai întâi i-a condamnat la moarte, regimul comunist s-a răzgândit mai târziu, trasându-le cailor în special „semigreului”, răspândit deja în toată ţara, încă din anii ’80 „indicaţia” de a trage după ei o bună parte din mărfurile realizate de agricultura  socialistă.

Asta însemna un volum total de 13 milioane de tone de produse în fiecare an!

Evoluţia efectivelor de cai în ţara noastră

Înainte de primul război mondial 184 de cai la 1.000 de locuitori.

În 1918 numărul cabalinelor se diminuase la 90 de cai la mia de locuitori, în urma devastatorului război prin care trecuse România

Perioada interbelică 1.581.000 de capete.

În 1945 – 780.000 de exemplare.

Anii ’50 – 1.100.000 de cai.

Anii ’60 – 600.000 de cai.

1989 – 663.000 de cai.

2002 – 882.436 de exemplare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://ortodoxinfo.ro/?s=alexandru+moghioro%C5%9F

https://arhivadepresa.wordpress.com/2011/07/12/acele-minunate-combine-sovietice-si-caii-romaniei/

22/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

FOTO: O SUPERHAITA DE LUPI TERORIZEAZA O LOCALITATE DIN EXTREMUL NORD AL RUSIEI

 

O haita alcatuita din sute de lupi,nemaivazuta pana acum, a omorat mai mult de 30 de cai în numai patru zile in zona orasului  Verhoiansk din Rusia .

S-au format douăzeci şi patru de echipe de vânători pentru a scăpa de lupi si autoritatile au promis un premiu de 210 lire sterline pentru fiecare piele de lup adusa.

Stepan Rozhin, un funcţionar administrativ din  districtul Verhoiansk din Rusia, a declarat: „Pentru a proteja oraşul am format 24 de echipe de vânători , care vor patrula prin cartiere pe snowmobile şi vor pune capcane pentru  lupi,dar avem nevoie de mai multi  vanatori.

Attacks: A hunter holds up the body of a dead wolf after a massive pack of 400 of the animals has terrorised the town of Verkhoyansk in Russia

O haita de lupi atat de mare  este nemaiauzita, de obicei aceste salbaticiuni  preferând să vâneze în grupuri mai mici, de doar şase sau şapte indivizi.

Dr. Valerius Geist, un  expert in comportamentul animalelor sălbatice, a declarat ca iarna grea siberiana – în cazul în care temperaturile coboara  la  minus 49 grade Celsius  – a ucis prada  obisnuita vanata de lupi.

El a spus: „Este neobişnuit pentru lupi să strângă în număr atât de mare si sa atace  animale mari cum ar fi caii ,dar din cauza lipsei de hrană,  lupii au fost nevoiti să-şi schimbe obiceiurile .

Satenii au reuşit au reusit deja sa prinda un număr de animale, dar haita este atât de mare încât este probabil să ia ceva timp pentru a-i  face faţă.

Verhoiansk, are o populaţie de doar 1300 oameni  si  este unul dintre cele mai reci si indepartate locuri din nordul Rusiei ,aflandu-se  într-o zonă cunoscută sub numele de Inelul  mortii fiind locul in care  Stalin a timis  numerosi  deportati politici.

Bounty: Twenty four teams of hunters have been employed by authorities to tackle the wolf pack, with officials paying £210 for every one killedDouăzeci şi patru  de echipe de vânători au fost angajate de autorităţile pentru a combate haita de lupi.

Bleak: Temperatures in Verkhoyansk can plummet to -49C and experts said the wolves may have been forced together through a lack of food

Temperaturile în Verhoiansk poate ajunge  la-49c şi experţi a spus ca  lupii ar fi fost forţat sa se adune in megahaite din cauza  lipsei hranei.

Read more: dailymail.co.uk

10/02/2011 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

POZA ZILEI

05/02/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: